Tema nr. Gestaltismul



Yüklə 25,81 Kb.
tarix30.10.2017
ölçüsü25,81 Kb.
#22111

Tema nr. 9. Gestaltismul


A apărut în Germania ca reacţie împotriva asociaţionismului, gestaltiştii fiind convinşi că misiunea lor este să salveze psihologia de elementarism, senzualism sau asociaţionism. Noua teorie îşi propunea să depăşească elementarismul sau reducţionismul curentelor anterioare şi să pătrundă în esenţa fenomenului studiat. Punctul de pornire era premisa conform căreia există întreguri a căror funcţionare nu este determinată de elementele care le compun, ci de modul de interacţiune a acestora (Wertheimer, 1924).

În 1912 Max Wertheimer expunea pentru prima dată principiile teoriei gestaltiste, care au servit ulterior drept cadru conceptual pentru un grup restrâns de psihologi germani (apud Koffka, 1922). Gestaltismul era considerat mai mult decât o teorie a percepţiei, deşi a pornit de la cercetarea experimentală intensivă a acesteia. Primele studii au fost legate mai ales de identificarea poziţiei unei linii luminoase în condiţii de întuneric total (astfel stimulul era „rupt” de mediu, nemaiexistând perceperea întregului).

O serie de studii începeau deja să arate, înaintea manifestării plenare a gestaltismului, că percepţia este mai mult decât suma senzaţiilor care o compun (exemplul clasic este al unei piese muzicale); este vorba despre percepţia întregului, despre gestalt.. Observaţia care s-a impus a fost însă că dacă stimulii fizici respectivi erau modificaţi, menţinându-se însă relaţia dintre ei, calitatea gestaltului rămâne aceeaşi (de exemplu modificarea tonalităţii sau cântatul la alt instrument muzical a aceeaşi piese muzicale nu împiedică recunoaşterea acesteia) (Köhler, 1959).

Primele studii cu adevărat gestaltiste

Interesul pentru percepţie este explicabil


De-a lungul istoriei psihologiei moderne, persoana care realizează actul percepţiei a fost considerată un instrument pasiv de înregistrare (e drept, de o complexitate nemaipomenită. O astfel de psihologie nu reuşea să clarifice natura percepţiei în viaţa de zi cu zi. Dezvoltările ulterioare ale gestaltismului au pus problema înţelegerii modului în care funcţionarea percepţiei este influenţată de alte funcţii mentale concurente şi cum acestea la rândul lor sunt influenţate de procesul perceptiv (Bruner şi Goodman, 1947).

1. Max Wertheimer (1880-1943)


De origine cehă, specializarea lui iniţială a fost dreptul. Interesat de psihologie, a studiat la Universitatea din Berlin cu Carl Stumpf şi a obţinut doctoratul la Universitatea din Würzburg, sub conducerea lui Külpe, în 1904.

În vara anului 1910, fiind în concediu, călătorea cu trenul dinspre Austria spre Germania,

În primele experimente în laboratorul lui Schumann, Wertheimer utiliza un tahitoscop pentru a proiecta o linie albă verticală, apoi una orizontală, pe un fundal negru. Cei trei subiecţi ai săi, Koffka, Köhler şi soţia lui Koffka au descris aceeaşi experienţă perceptivă: mişcarea aparentă a liniei. Fenomenul a fost denumit phi şi a fost înţeles ca experienţă psihologică ireductibilă la evenimentele sale componente.

În 1923, Wertheimer descria legile organizării formelor perceptuale, punând cititorul să-şi imagineze că priveşte pe geam şi vede case, copaci şi o parte de cer. Teoretic, ar fi posibil ca persoana care priveşte pe geam să spună că vede 327 de nuanţe de culoare, dintre care 127 pentru case, 90 pentru copaci şi 110 pentru bucăţica de cer.


Legile extrinseci nu au fost descrise atât de riguros; ele se referă la contribuţia specifică adusă de subiect în organizarea câmpului perceptiv (Mânzat, 2007):



  • legea montajului - se impune când pregnanţa figurii este scăzută sau configuraţiile sunt slabe, vagi, neregulate, asimetrice. Ca urmare, ceea ce este perceput depinde de starea de pregătire a celui care percepe (fenomenul amorsajului din psihologia cognitivă);

  • legea lui G. Murphy - orice percepţie apare ca un compromis între experienţa trecută şi experienţa actuală.



2. Wolfgang Köhler (1887-1967)


Primele sale experimente au avut ca subiecţi un câine, o găină şi o fetiţă. Pornind de la ipoteza că una dintre caracteristicile rezolvării inteligente a problemei este capacitatea subiectului de a alege o soluţie indirectă când cea directă este blocată, Köhler a construit, lipit de peretele unei clădiri, un gard în forma literei L.

Köhler a rămas însă cunoscut pentru studiile sale privind inteligenţa la cimpanzei, în Staţiunea Antropoidă din Tenerife.

Urmărirea cu asiduitate a comportamentului animalelor, sesizarea ivirii soluţiei într-o situaţie nouă l-au condus pe Köhler la utilizarea noţiunii de insight (einsicht), tradus ca înţelegere imediată, restructurare perceptivă.

3. Kurt Lewin (1890-1947)


A văzut persoana ca un câmp complex de energie, un sistem dinamic de trebuinţe şi tensiuni care direcţionează percepţiile şi acţiunile acesteia. Comportamentul este aşadar funcţie de persoana care interacţionează cu mediul; fiecare individ evoluează într-un câmp psihologic. Acesta conţine scopuri ale individului, cu valenţă pozitivă sau negativă, care creează vectori de atracţie sau respingere. Lewin creează aşadar în A Dynamic Theory of Personality o psihologie topografică. Mai târziu, în Environmental Forces in Child Behavior and Development, descrie câmpul psihologic al copilului şi modul în care acesta devine complex şi din ce în ce mai diferenţiat. A desfăşurat experimente similare cu ale lui Köhler, descriind modul în care copilul alege de exemplu ciocolata aflată dincolo de o barieră, alegând o direcţie de deplasare opusă celei a vectorului (Hothersall, 1995).

Interesantă ni se pare descrierea conflictului



Bibliografie:
Bruner, J.S., Goodman, C.G. (1947). Value and need as organizing factors in perception. Journal of Abnormal and Social Psychology, 42, 33-44.

Hothersall, D. (1995). History of Psychology (3rd ed.). New-York: McGraw-Hill, Inc.

Köhler, W. (1959). Gestalt Psychology today. American Psychologist, 14, 727-734.

Koffka, K. (1922). Perception: An introduction to the Gestalt-theorie. Psychological Bulletin, 19, 531-585. Disponibil online la http://psychclassics.yorku.ca/Koffka/Perception/



perception.htm; data consultării: 12.10.2009.

Mânzat, I. (2007). Istoria psihologiei universale. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic.



Wertheimer, M. (1923). Laws of organization in perceptual forms. Psycologische Forschung, 4, 301-350. Disponibil online la http://psychclassics.yorku.ca/Wertheimer/Forms/

forms.htm; data consultării: 21.10.2009.

Wertheimer, M. (1924). Gestalt Theory. Disponibil online la http://gestalttheory.net/archive/wert1.html; data consultării: 21.10.2008.

Yüklə 25,81 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə