Tendinţe morfosintactice ale limbii actuale manifestate în mass-media audiovizuală



Yüklə 346,92 Kb.
səhifə1/3
tarix26.10.2017
ölçüsü346,92 Kb.
#13673
  1   2   3





TENDINŢE MORFOSINTACTICE ALE LIMBII ACTUALE MANIFESTATE ÎN MASS-MEDIA AUDIOVIZUALĂ
BLANCA CROITOR, ANDREEA DINICĂ, ADINA DRAGOMIRESCU, ISABELA NEDELCU, ALEXANDRU NICOLAE, IRINA NICULA,

CARMEN MÎRZEA VASILE, MARINA RĂDULESCU SALA, RODICA ZAFIU


1. Preliminarii
În perioada 1 octombrie 2007 – 31 mai 2008, au fost realizate de către un grup de cercetători de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, la cererea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), patru sesiuni de monitorizare a unor posturi de radio şi televiziune (totalizând 1380 de ore), cu scopul de a înregistra abaterile de la normele de exprimare standard în limba română. Rezultatele monitorizării – tabelele cu erori (precizându-se ziua, ora, emisiunea în care s-a produs abaterea, versiunea corectă şi explicaţia teoretică) şi câte un raport de sinteză a constatărilor − au fost publicate, periodic, pe site-ul CNA (www.cna.ro)1. Au fost monitorizate mai multe posturi de radio şi de televiziune2; alegerea acestora s-a făcut în funcţie de mai mulţi factori: audienţă, acoperire naţională, pondere a emisiunilor informative şi de dezbatere, asumarea unui rol cultural şi educativ. Au fost urmărite în special transmisiunile de la ore de vârf, emisiunile de ştiri şi dezbateri, monitorizându-se sub aspect lingvistic doar intervenţiile verbale şi mesajele scrise (titrări, crawluri) pentru care îşi asumă responsabilitatea redactorii şi colaboratorii posturilor respective, nu şi secvenţele verbale aparţinând invitaţilor în studio. Aceste condiţii, impuse de beneficiarul cercetării, au asigurat o unificare avantajoasă pentru concluziile lingvistice, în măsura în care au limitat registrul de limbaj cercetat. Fenomenele înregistrate aparţin limbii standard şi variantelor stilistice celor mai puţin marcate ale românei actuale (comunicare publică, limbaj publicistic); esenţial este însă caracterul oral al comunicării. Mediul predominant oral produce fenomene sintactice caracteristice (discontinuităţi, ezitări, acord prin atracţie etc.), fiind, în acelaşi timp, mai permisiv decât codul scris faţă de trăsăturile popular-familiare şi chiar regionale (construcţii analitice, modificări de topică etc.). Situaţia de comunicare publică favorizează totuşi şi apariţia unor fenomene de hipercorectitudine.

Rapoartele de monitorizare, orientate practic şi normativ, au pus accentul pe greşelile flagrante, pe abaterile sancţionabile cultural şi care funcţionează ca stigmate sociale. Monitorizările au condus însă şi la înregistrarea unui mare număr de fapte de limbă care nu intră într-o grilă rigidă a corectitudinii şi a incorectitudinii, ci sunt relevante mai ales pentru o descriere a dinamicii limbii actuale. E vorba fie de conservarea unor stadii mai vechi sau populare de limbă (pe care norma le-a eliminat, uneori destul de recent), fie de oscilaţii în care norma însăşi nu se pronunţă clar, fie de cazuri în care schimbarea lingvistică este practic încheiată, dar norma a rămas conservatoare.

Abaterile consemnate în rapoartele de monitorizare au fost grupate după nivelul lingvistic la care apar (chiar dacă, adesea, în aceeaşi secvenţă de text sunt identificabile abateri plasabile la mai multe niveluri): ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, morfosintactic, semantico-lexical, stilistic; desigur, gradul de certitudine şi explicitare a normei este mai mare în zonele formale ale limbii şi scade vizibil în cele semantico-stilistice, în care se poate vorbi cel mult de recomandări şi de adecvare/inadecvare la context.

În cele ce urmează, vom prezenta fenomenele semnificative pentru descrierea dinamicii gramaticale. În acest domeniu, monitorizările au confirmat multe tendinţe vechi, manifestate în continuare în româna vorbită, în ciuda constrângerilor normei (mai ales pe cele produse de regularizarea morfologică şi de atracţia între paradigmele flexionare); de asemenea, au confirmat oscilaţiile din zona unor morfeme concurente, precum şi răspândirea rapidă a unor construcţii recente. În limbajul din mediile audiovizuale se manifestă tendinţe gramaticale diferite şi chiar contrare, caracteristice atât limbii populare – modificare analogică a formelor, analitism, redundanţă –, cât şi celei culte – conservarea formelor de bază ale cuvintelor, flexiune, nonredundanţă. Unele trăsături care apar în ambele tipuri de tendinţe nu sunt perfect identice: există, de exemplu, o invariabilitate produsă, popular, prin simplificarea flexiunii (şi compensată de analitism), dar şi o invariabilitate caracteristică unor limbaje de specialitate, influenţată şi de tipare sintactice străine (juxtapunerea fără marcarea relaţiilor de subordonare sintactică).


2. Morfologia verbală
2.1. Oscilaţii între (sub)clase de conjugare

2.1.1. Se manifestă cu putere vechea tendinţă (cf. Iordan 1948: 126−128, Graur 1968: 229, Guţu Romalo 1972, în 2000: 96−97, Pană Dindelegan 1987: 64−65, GALR I: 558 etc.) de atragere a verbelor cu infinitivul în -ea (conjugarea a II-a, în clasificările tradiţionale, respectiv a VIII-a, în GALR) în paradigma verbelor cu infinitivul în -e (conjugarea a III-a, respectiv a IX-a). Modificarea implică o schimbare a sufixului de infinitiv (-e în loc de -ea) şi o trecere a accentului de pe sufix pe radical, la persoanele I şi a II-a plural, la prezentul indicativului şi al conjunctivului. Această tendinţă a fost înregistrată la formele compuse cu auxiliar şi infinitiv ale verbului a apărea (vor apare elemente noi, OTV, 5.V.2008; în continuare vor apare vânătăi, OTV, 14.V.2008; nu vor apare Europa FM, 22.V.2008) şi ale derivatelor verbului a plăcea (displăcea, complăcea): nu v-ar displace (TVR 2, 13.III.2008); s-ar complace (TVR 2, 17.XI.2007); de asemenea, la indicativul prezent al verbului a se complăceale suportăm, ne complacem (Radio România Actualităţi, 18.III.2008).
2.1.2. La imperativ, accentuarea pe sufix în loc de radical ar părea să indice o regularizare analogică de sens contrar: verbele cu infinitivul în -e se comportă ca verbele în -ea, de fapt ca toate celelalte clase de verbe. Deplasarea accentului pare totuşi să ţină nu atât de presiunea celorlalte conjugări, cât de factori prozodici3: a fost înregistrată doar în cazurile în care forma verbală era urmată de un clitic pronominal, pentru verbele: a spune (spuneţi-mi, Naţional TV, 15.XI.2007, TVR Cultural, 20.XI.2007, 11.III.2008, 20.III.2008, Radio România Actualităţi, 20.III.2008; spuneţi-ne, Radio Antena Satelor, 5.III.2008, 19.III.2008, Realitatea TV, 12.XI.2007, 1.III.2008, TVR Cultural, 30.X.2007, Radio România Cultural, 5.III.2008), a crede (credeţi-mă!, Pro TV, 19.X.2007), a duce (duceţi-vă, Radio România Cultural, 5.III.2008), a ţine (ţineţi-o, TVR 1, 3.XI.2007), a trimite (trimiteţi-l, TVR Cultural, 7.III.2008; trimiteţi-ne, B1 TV, 22.XI.2007), a scrie (scrieţi-ne, Radio România Actualităţi, 7.V.2008), a contrazice (contraziceţi-mă, OTV, 2.III.2008), a convinge (convingeţi-mă, B1 TV, 12.V.2008). În unele cazuri, deplasarea de accent implică şi alternanţe vocalice suplimentare: oa/o (la verbul a scoate – scoteţi-le, Realitatea TV, 14.XI.2007), a/ă (la verbul a face: făceţi-o, TVR 1, 23.XI.2007, 26.XI.2007, la a bate: băteţi-i, Kiss FM, 17.X.2007). Se constată aşadar o foarte frecventă deplasare a accentului pe sufix (deci spre finala cuvântului) în prezenţa unui clitic postpus.
2.1.3. Sunt prezente, în materialul cercetat, şi oscilaţiile în conjugarea unor verbe cu sau fără sufixele -esc şi -ez (reprezentând treceri între două subclase de conjugare)4. Exemplele confirmă în esenţă faptul că paradigma anumitor verbe este încă nefixată, în pofida normei academice. Au fost culese – ca devieri faţă de norma actuală (reprezentată de DOOM) – atât forme fără sufix (a cărui pierdere se poate circumscrie lexical, în funcţie de unele caracteristici fonetice, semantice, stilistice ale verbului2), cât şi forme cu sufix. De exemplu, sufixul -esc lipseşte la verbul a bănui: se bănuie (OTV, 15.XI.2007), iar -ez la verbul a copia: a început s-o copie (Kiss FM, 7.XI.2007). Apar însă şi forme deviante faţă de normă, cu sufixul -esc- ( înlănţuiască, Antena 1, 7.V.2008) şi cu -ez- ( perturbeze, Antena 3, 6.V.2008, prelevează; TVR 1, 7.III.2008).

În paradigma verbului a trebui persistă forma neacceptată de norme de indicativ prezent, persoana a III-a plural, trebuiesc: bordurile trebuiesc puse (B1 TV, 11.III.2008), îţi trebuiesc foarte multe elemente de detaliu (OTV, 10.V.2008), problemele familiei lui, care trebuiesc tratate separat (Radio Guerrilla, 17.III.2008)5.

Apariţia unuia dintre cele două sufixe în locul celuilalt (implicând şi oscilaţia între clasa verbelor în -i şi cea a verbelor în -a) este destul de rară, mai curând accidentală: creşterea economică încetinează (Europa FM, 7.V.2008).
2.2. Variaţii de structură morfematică a unor moduri şi a unor timpuri

2.2.1. În formele de mai-mult-ca-perfect, desinenţa de plural -- la persoanele I şi a II-a plural, o inovaţie destul de rapid preluată şi impusă de normă6, nu e generalizată: ne fixasem (Realitatea TV, 29.X.2007), abia ne cunoscusem (TVR 1, 3.XI.2007).


2.2.2. Tot la mai-mult-ca-perfect, apare desinenţa de persoana a II-a sg. -i (de la prezent şi imperfect), în locul desinenţei -şi (comună perfectului simplu şi mai-mult-ca-perfectului)7: raportai că ai obţinut atâta şi, de fapt, obţinusei mai mult (Naţional TV, 6.V.2008); auzisei de el (TVR 1, 27.XI.2007).
2.2.3. Destul de frecvente sunt formele de imperativ negativ omonime cu cele pozitive (şi nu omonime cu infinitivul, în conformitate cu norma), în special la verbul a zice: aoleu, nu mai zi de-astea! (Acasă TV, 17.XI.2007); dar nu mai zi, frate, când ai făcut (Radio InfoPro, 24.X.2007); treaba asta cu plăcerea n-o mai zi a doua oară (Radio InfoPro, 13.III.2008)8.
2.2.4. Persistă – ba chiar sunt foarte frecvente – unele variante condamnate de normă, în primul rând formele hibride de indicativ imperfect ale verbului a vrea/a voi9 (vroiam, B1 TV, 5.III.2008, 7.III.2008, 10.III.2008, 15.V.2008, Acasă TV, 31.X.2007, 27.XI.2007, 2.XII.2007, Antena 1, 31.X.2007, 11.XII, 2007, Naţional TV, 4.III.2008, 18.III.2008, OTV 6.III.2007, 13.III.2008, 16.III.2008, Radio Guerrilla 10.III.2008; vroiai, TVR Cultural, 9.III.2008, OTV 8.III.2008; vroia, Acasă TV, 23.X.2007, 30.X.2007, 30.XI.2007, 11.XII.2007, Radio InfoPro, 10.III.2008, Naţional TV, 2.III.2008, OTV, 4.III.2008, 7.III.2008, 13.III.2008, 20.III.2008, Pro TV, 13.III.2008, 16.III.2008, 17.III.2008, TVR 1, 21.III.2008; vroiaţi, Acasă TV, 1.XI.2007, OTV, 11.III.2008; vroiau, Antena 1, 4.XII.2007, Radio InfoPro, 10.III.2008, OTV, 8.III.2008, Prima TV, 7.III.2008, Pro TV, 2.III.2008) şi conjunctivul să aibe (Acasă TV, 11.XI.2007, 18.XI.2007, Antena 1, 8.XI.2007, 4.XII.2007, 11.III.2008, Antena 3, 21.III.2008, B1 TV 2.V.2008, Europa FM, 9.III.2008, Naţional TV, 21.V.2008, OTV 19.III.2008, Pro TV, 5.XI.2007, TVR 1, 5.III.2008).
2.3. Extinderea formelor cu reflexiv lexical (inerent)

Utilizarea unor verbe ca reflexive, în condiţiile în care norma literară nu acceptă aceste forme, e un fenomen al limbii populare. Extinderea construcţiilor cu reflexiv inerent se explică analogic, dar şi printr-o tendinţă de marcare lexicală, suplimentară, a unor valori semantico-pragmatice (participarea, impersonalul, reciprocul etc.): a se risca (dar totuşi mă risc, Pro TV, 19.XI.2007), a se râde (mă râd de leşin, Antena 1, 10.XI.2007; Cum poţi să vorbeşti de inundaţii şi să te râzi...?, Antena 1, 25.X.2007; să ne mai râdem un pic, Radio 21, 20.XI.2007), a se exista (şi damele, ele nu se există?, Acasă TV, 10.XII.2007), a se merita (s-au meritat cele 557 de minute, Prima TV, 24.XI.2007), a se conversa ( conversaţi, Pro FM, 18.XI.2007) mai acceptabil, a se expira (s-a expirat timpul, Radio România Actualităţi, 25.XI.2007) etc.


3. Morfologia nominală
3.1. Concurenţa desinenţelor şi atrageri în alte (sub)clase de declinare

3.1.1. Concurenţa dintre desinenţele de feminin plural -e şi -i este asociată cu registrul stilistic: limba populară tinde spre extinderea lui -i (şi marcarea suplimentară a pluralului prin alternanţe), în vreme ce limba cultă preferă clar desinenţa -e, producând chiar fenomene de hipercorectitudine, acolo unde norma a acceptat formele în -i. În orice caz, oscilaţii există în continuare.

Unele devieri faţă de normă apar mai ales la forma articulată enclitic a substantivului sau adjectivului (vezi Avram 1979): s-au înregistrat atât -i în loc de -e (victimile, Radio România Cultural, 4.III.2008; cu ultimile puteri, Naţional TV, 3.III.2008; ultimile noutăţi, OTV, 7.XI.2007; ultimile zile, Antena 1, 18.X.200710), cât şi -e în loc de -i (inimele, Acasă TV, 25.10.2007). Foarte frecventă, cum se ştie, este forma articulată dragele (dragele mele, Naţional TV, 10.V.2008; TVR Cultural, 23.XI.2007)11. Ambele fenomene au fost explicate fonetic (prin asimilare sau disimilare), morfologic (prin analogie) şi ca reacţie la eroarea contrară (ca fenomene de hipercorectitudine); oricum, se dovedesc destul de persistente.


3.1.2. Mai evidentă este incertitudinea vorbitorilor în folosirea desinenţelor de feminin singular, genitiv-dativ, -e şi -i, urmate de articolul hotărât. Oscilaţiile pot fi produse de concurenţa între desinenţele de plural, cu care cele de genitiv-dativ sunt (cu anumite excepţii) omonime, dar şi de fenomene fonetice, de analogie morfologică sau hipercorectitudine, care privesc strict genitiv-dativul (vezi Avram 1979, în 1987: 104−105).

Formele în care, înainte de articol, la genitiv-dativ, apare -i în loc de -e sunt manifestarea unei tendinţe populare destul de puternice, susţinute de analogia cu numărul mare de forme în care secvenţa -ii este marca de genitiv-dativ (uneori, şi sub influenţa acestei secvenţe în contextul imediat: preţul supleţii (Radio România Actualităţi, 21.X.2007), prin faţa tribunii (N24, 9.V.2008), în domeniul imagisticii şi medicinii nucleare (Radio Antena Satelor, 8.V.2008). Frecventă este forma pieţii (liderul pieţii, Antena 1, 3.XI.2007; liberalizarea pieţii, Antena 1, 14.XI.2007; modernizarea pieţii, Antena 3, 12.III.2008 etc.).

În materialul analizat, probabil pentru că aparţine limbii culte, vorbitorii făcând deci eforturi de exprimare corectă, se constată şi mai des preferinţa pentru secvenţa -ei (-e desinenţă de genitiv-dativ, -i articol), acolo unde pluralul este în -i: la sursa neregulei (B1 TV, 17.XI.2007); Nadal este regele zgurei (Radio România Cultural, 21.V.2008); a dat foc plapumei (Antena 1, 11.XII.2007); mulţumesc şi maşinei (Antena 1, 27.X.2007); împotriva pâinei albe (OTV, 10.XII.2007); din cauza ceţei (Kiss FM, 23.XI.2007, Realitatea TV, 9.XII.2007); la orele amiezei (TVR 2, 26.XI.2007; TVR 1, 5.III.2008); anii bătrâneţei (TVR Cultural, 28.X.2007); din cauza cenuşei vulcanice (Naţional TV, 9.V.2008), finalul săptămânei modei (Antena 1, 5.III.2008). Aceeaşi tendinţă a fost înregistrată şi la adjective: aspectul vechei ctitorii (TVR Cultural, 18.V.2008), aşteptarea marei finale (Antena 1, 21.V.2008). Fenomenul e în parte tot analogic şi, pentru că se opune unei tendinţe simţite ca marcată popular, e interpretabil ca o formă de hipercorectitudine.

Ambele tendinţe ilustrează o anumită instabilitate a formelor de genitiv-dativ şi o nesiguranţă a vorbitorilor (mai ales când pluralul – potenţial reper – e rar folosit sau chiar inexistent); mai semnificativă cantitativ, pentru registrul investigat, este extinderea secvenţei -ei.



3.1.3. Concurenţa între desinenţele de neutru plural -e şi -uri12 se manifestă în continuare, cu oscilaţii în ambele sensuri: extinderea lui -uri la substantive înregistrate de normă cu -e – produsuri naturale (N24, 7.V.2007), aceste semnuri (Antena 1, 11.III.2008) –, dar şi conservarea sau extinderea lui -: chibrite (Antena 1, 4.XII.2007), abţibilde (Radio 21, 14.XI.2007), coşmare (Radio Antena Satelor, 4.III.2008); şi în forma articulată: azilele (Pro TV, 5.XI.2007).
3.2. Forme analitice

3.2.1. Exprimările analitice din limba populară ale construcţiilor cazuale apar şi în registrul standard din mass-media; uneori sunt folosite spontan, alteori cu o intenţie de familiaritate glumeaţă. S-au înregistrat mai ales construcţiile cu articolul lu(i) antepus, devenit marcă de caz pentru nume proprii feminine care ar putea primi desinenţă – torţionarul lui Elisabeta Rizea (TVR Cultural, 23.X.2007), blogul lui Ioana Dobre (Antena 1, 29.XI.2007), atentatul la adresa lu’ Monica Lovinescu (Realitatea TV, 10.XI.2007), răspundeţi voi invitaţiei lui Mădălina (B1, 29.X.2007) –, ca şi pentru unele substantive comune articulate (desemnând persoane), atât masculine – îi dă cineva banii ăştia (...) lu’ băiatul ăsta? (Antena 1, 3.XI.2007), din cauza lu’ băiatul ăsta (Antena 1, 13.XI.2007) –, cât şi feminine: a lu’ doamna asta (Antena 1, 25.X.2007), căţelul lu’ doamna Bahmuţeanu (Radio 21, 6.XI.2007), să-i ia lu’ doamna pachetul de ţigări (Radio 21, 13.XI.2007), opiniile lu’ fata asta (Antena 1, 3.XI.2007), mâna lu’ fata care joacă în... (Radio 21, 30.X.2007).

Mai rare (pentru că au o mai puternică marcă nonliterară) sunt construcţiile cu valoare de dativ cu prepoziţia la: i-am dat două ciocane la butonul ăsta (Pro FM, 6.XI.2007).



3.2.2. Exprimarea (populară) analitică a cazurilor dativ şi genitiv apare şi în paradigma demonstrativului: i-a ţinut lu’ ăla mâinile (Antena 1, 20.X.2007), eu împotriva lui ăsta votez (Antena 1, 27.XI.2007).
4. Acordul în grupul nominal
4.1. Acordul numeralului

4.1.1. Fenomenul caracteristic din morfologia numeralului cardinal este extinderea folosirii invariabile a numeralelor compuse cu doi/două, pentru care se impune forma masculină: doisprezece, (popular) doişpe, douăzeci şi doi etc.13 Acestea apar în folosirea adjectivală a numeralului, în situaţii care ar impune acordul cu forma feminină: doisprezece zile (Pro TV, 26.X.2007), doisprezece grade la Arad [...], doisprezece grade la Timişoara (B1 TV, 22.XI.2007), doisprezece episoade (OTV, 4.III.2008), locuitorii a doisprezece ţări (Radio Guerrilla, 7.III.2008).

Pierderea femininului se înregistrează chiar în paradigma numeralului, la formele compuse care ar trebui să realizeze acordul la feminin cu componentul mii: în România există peste doisprezece mii de oameni (Radio 21, 4.XII.2007), premii de peste doisprezece mii de euro (TVR Cultural, 20.X.2007), zece mii sau doisprezece mii (TVR 2, 30.X.2007), are peste doisprezece mii de membri (TVR 2, 5.XI.2007).

Cu atât mai mult, formele invariabile (compuse cu doi) apar acolo unde femininul nu era impus de o regulă de acord gramatical, ci doar prin tradiţie: la exprimarea datei (unde chiar norma a devenit permisivă, vezi DOOM, XCII) şi a orei (unde norma este încă fermă, dar încălcarea ei este aproape generală, cf. Zafiu 2002c). Sunt deci curente uzurile substantivale de tipul a debutat anul acesta pe doisprezece iunie (TVR Cultural, 17.X.2007), pe douăzeci şi doi decembrie (Antena 1, 5.XII.2007) şi este frecventă, dar sancţionabilă, folosirea lui doisprezece cu uz pronominal în ceasurile se făcuseră doisprezece şi douăzeci şi patru de minute (TVR 2, 9.XI.2007) şi mai ales în apoziţie, în structura ora/orele douăsprezeceora doisprezece (Prima TV, 16.X.2007, Antena 3, 27.X.2007, Radio România Actualităţi, 7.III.2008, Kiss FM, 8.XI.2007), s-a născut la orele doisprezece (B1 TV, 5.III.2008) –, şi în varianta colocvială: până la doişpe vă găsesc (OTV, 9.XI.2007).

Şi compusele cu unu/una tind să se reducă la forma invariabilă de masculin: aici există douăzeci şi unu de facultăţi (Realitatea TV, 26.X.2007); şaptezeci şi unu de instituţii (Pro TV, 26.X.2007); o sută optzeci şi unu de secţii (Pro TV, 22.XI.2007; Antena 3, 25.X.2007), după douăzeci şi unu de zile (Prima TV, 2.III.2008); treizeci şi unu de sutimi (Radio România Actualităţi, 10.III.2008) etc.


4.1.2. Foarte interesant este fenomenul invers, de folosire a formei feminine a numeralului acolo unde ar trebui să apară masculinul2.

În această situaţie se găsesc de multe ori compusele cu unu/una şi doi/două, în utilizare adjectivală (sau în interiorul unui numeral compus): douăzeci şi una de grame (Prima TV, 13.III.2008), patruzeci şi una de procente (Radio România Actualităţi, 5.III.2008), suntem douăzeci şi una de milioane (TVR 1, 14.III.2008), avem o mie şi una de lucruri de făcut (Kiss FM, 24.X.2007), o sută optzeci şi două de centimetri la Postăvarul (Naţional TV, 16.III.2008, N24, 16.III.2008). Fenomenul ar putea fi descris ca unul de hipercorectitudine (reacţie faţă de tendinţa de generalizare a formei invariabile de masculin), dar se explică şi prin confuzia, la plural, între neutru şi feminin (cf. Gruiţă 2006: 199−200). Nu întâmplător, toate exemplele de mai sus conţin substantive neutre la plural; de la ele se reface un feminin singular (formă care are, de altfel, în română, capacitatea de a exprima o anumită valoare „neutră”: o, asta etc.).


Yüklə 346,92 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin