Universitatea,,Alexandru Ioan Cuza”



Yüklə 256,94 Kb.
səhifə1/6
tarix22.01.2018
ölçüsü256,94 Kb.
  1   2   3   4   5   6

Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Filosfie şi Ştiinţe Social-Politice

Specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene

Viaţa politică americană
- Samuel Huntington -

Grupa 5, Anul II


Samuel Phillips Huntington
Samuel Phillips Huntington n. 18 aprilie 1927, New York - 24 decembrie 2008, Martha's Vineyard, Massachusetts) a fost un politolog american, cunoscut pentru teza sa referitoare la ciocnirea civilizaţiilor. Samuel P. Huntington, supranumit „un Machiavelli al vremurilor noastre, s-a impus pe plan mondial, în 1993, când a publicat Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii mondiale. O altă carte fundamentală, Ordinea politică a societăţilor în schimbare.

În ultimii ani a predat la John M. Olin Institute for Strategic Studies al Universităţii Harvard şi a fost consilier al Departamentului de Stat (Ministerul de Externe) al SUA. În anul 1993 a publicat în revista Foreign Affairs studiul intitulat "Ciocnirea Civilizaţiilor?", care a provocat o amplă dezbatere. Tezele lui Huntington contrazic pe cele ale lui Francis Fukuyama, exprimate în 1991, care preconizau succesul global al democraţiei liberale după sfârşitul Războiului Rece.



CAP. 1: COMUNITATEA POLITICĂ DIZARMONICĂ

În aprilie 1969, sediul Universității Harvard a fost ocupat,poliția a fost atacată,studenții au făcut grevă, cursurile au fost perturbate au avut loc mitinguri și demonstrații în favoarea unor revendicări,fiind orgaznizate grupuri politice care și-au făcut cunoscută rezoluția.

În cadrul celei de-a 318-a ceremonie de înmînare a diplomelor la Harvard,unul dintre revoluționarii SDS (Students for a Democratic Society) urma să adreseze cateva cuvinte mulțimii de zeci de oameni. Oratorul SDS a starnit huiduieli din partea publicului, contestarea revoluționară a autorității instituite a cunoscut un eșec.

La adresa autorității instiutite s-a lansat o sfidare majoră ce a avut loc la Harvard într-o manieră tradițională în America,această sfidare a venit din partea curentului majoritar,o sfidare ce ținea de latura intelectuală. Acestă sfidare s-a regăsit în discursul lui Meldon E.Levine, un licențiat în drept care a afirmat că protestul nu este o încercare de a compromite instituții sau de a pune în discuție valori ce au fost susținute în trecut.

Acesta a mai afirmat că nu s-a plănuit o conspirație pentru distrugerea Americii ci se încearcă susținerea valorilor ce au fost inoculate, precum egalitatea,dreptatea.

Levin încercă să transmită tocmai faptul că după aceste principii s-au ghidat dar autoritatea insituită le-a subminat și le-a transformat într-un idealism. Dorința generației tinere cea în numele căruia Levin vorbește dorește înfăptuirea acelor valori care au fost insuflate dar în același timp oprimate. Argumentul lui Levin a fost unul specific american și se referea la punerea în practică a acelor valori în care se credea.

Acest“conflict al conștiințelor”: principiile voastre în practica noastră se referă la dorința tinerei generații de a pune capăt represiunii autorității instituite aducînd ca rezultat punerea în practică a valorilor fundamentale. Este acuzată vechea generație de faptul că acele valori nu mai sunt respectate și că s-a renunțat la convingerile anterioare.

Anii 60 sunt caracteristici reînoirii valorilor și idealurilor americane tradiționale,a fost epoca în care principiile trebuiau puse în practică idealurile și credințele să devină realitate.

În ceea ce privește partea politică anii 60 au început prin demonstrații cu ocuparea instituțiilor și a locurilor publice precum și desfăsurarea de marșuri în favoarea drepturilor civile.

Se scoate în evidență în aceea perioadă decalajul dintre idealul politic și realitatea politică,acea perioadă de revigorare dintre principiu și practică acea incapacitate a instituțiilor politice și a liderilor de a acționa în modul în care s-ar fi așteptat.

În viața politică americană acest decalaj dintre idealul politic și realitatea politică este un fenomen central care persistă într-o formă care nu este valabilă pentru nici unul din celelalte mari state ale lumii.

Putem enumera 3 trăsături distinctive ale idealurilor politice americane din care provine decalajul:



  1. Amploarea acordurilor asupra acestor idealuri ( în SUA a existat și există un accord asupra acestor valori și crezăminte politice esențiale fiinf în opoziție cu cele mai multe dintre societățile europene).

Aceste valori formează ceea ce se numește “Crezul American”,iar din punct de vedere istoric a servit drept izvor propriu identității americane.

  1. Ce-a de-a doua trăsătură se referă la componența acestor idelauri,care sunt în opoziție cu valorile celorlate societăți.

Valorile acestui crez sunt: liberale,democratice,egalitare,au un caracter antietatist,antiautoritar.

Crezul American lipsește de autoritate orice structura autoritară corecitivă, ierarhică.



  1. A treia trăsătură se referă la intensitatea variabilă cu, care americanii cred în aceste idealuri fundamentale acea intensitate care diferă de la o perioadă la alta.

Prezența acestor 3 trăsături evidențiază existența unui decalaj între idelurile politice,instituțiile și practica politicii din America, acest decalaj modificîndu-se în decursul istoriei micșorîndu-se sau extinzîndu-se.



Epoca protestelor din anii 60 a fost o perioadă de redresare morală o perioadă în care atenția se concentra asupra nevoii de a realiza în practică principiile și voturile central ale Crezului American. Puncte comune cu alte perioade cînd valorile Crezului American au fost invocate se mai găsesc în Era revoluționră anii 1760-1779,epoca jacksoniană 1820-1830, anii populist-progresiști.
Consensul,lupta celor două clase și pluralismul,paradigmle structurii de înțelegere a vieții politice americane
De-a lungul anilor cele mai răspîndite imagini ale vieții politice americane au fost transpuse în 3 paradigme:


  1. Teoria progresistă: pune accentul pe conflictul dintre clase bogații care sunt cei mai puțini și cei mai mulți care sunt săraci.

John Adams: este unul dintre gînditorii federaliști care a susținut că pentru americani nu există o înțelepciune supremă prin urmare firea lor este aceiași cu a altora,toți sunt egali,doar că diferențe sociale din alte regiuni se regăsesc și în America.
Alexander Hmilton era de aceiași părere că există o deosebire între cei săraci și cei bogați,totuși acesta înclină să simpatizeze pe cei bogați în timp ce Adam privește cu neîncredere și pe cei bogați și pe cei săraci.

Istoricii progresiști au atacat teoria politică federalist la sf sec.XIX aceștia îndreptîndu-si simpatia către cei săraci. Vernon Parrington a rezumat esența paradigmei progresiste,literatura istorică americană pînă în anii celui de-al doilea Razboi Mondial a fost dominată de interpretarea progresistă apoi a fost înlocuită de teoria consensului. Aceasta a fost promovată de către analiștii marxiști și sociologii radicali cum ar fi: C.Wright Mills revenind în prim plan în scrierile istoricilor revizioniști din Noua Stîngă a anilor ”60.

În abordarea progresistă ca și în cea a federaliștilor accentul s-a pus pe importanța intereseleor economice,privite ca fiind diferite de țelurile idealiste. Istoria americană din punct de vedere al federaliștilor poate fi interpretată în teremenii unui conflict între 2 pretendenți la bogăție și putere: partidul popular și partidul elitei.

Progresiștii au sperat în victoria partidului popular,dar în teoria lor nu exista nimic concret care să indice cînd se va intîmpla acest lucru.



  1. Teoria consensualistă: este total opusă celei din abordarea federalsit progresistă,cheia înțelegerii istoriei americane rezultă din caracterul accentuat al paradigmei clasei de mijloc.

Din motive diverse conștiința de clasă și lupta de clasă nu s-au dezvoltat în SUA așa cum s-a întîmplat în Europa,dar a existat egalitatea socială și politică,conflictele care au intervenit în viața politică americană au privit probleme legate de economie și dispute personale.

Formularea clasică a teoriei consensului se regășește în operele lui Tocqueville rescrisă într-un limbaj naționalist de către istoricii din jumătatea secolului XIX si a apărut înt-o formă explicit după cel de-al 2 RM. Populația în aceea epocă a teroiei a reflectat succesul New Deal-ului și nedeclanșarea revoluției sociale în anii 1930 precum și plasarea Războiului Rece în central preocupărilor din politca externă americană.

Adepții consensului spre deosebire de teoreticienii progresiști și-au formulat argumentarea în contextual comparării SUA cu alte tări.



Pentru Hartz comparațiile cu Europa au cosntituit o temă centrală,el a susținut privind dintr-o perspectivă europeană dualismul care a stat în central atenției autorilor progresiști.

America spre deosebire de Europa nu a cunsocut feudalismul nici ideile socialiste, contoversele care au existat în istoria americană au angajat diverse variante de liberalism.

Liberalismul reflecta absența unei aristroicații și a unui proletariat cu o consștiință de clasă precum și dominația clasei de mijloc.În lispa concurenței altor ideologii liberalismul American si-a peirdut rigoarea unui sistem el a devenit imobil,irațional și nereflexiv.


  1. Ce-a de-a treia teorie: paradigma pluralistă susține că trăsătura principală a vieții politice americane este concurența dintre grupurile de interese.

Susținătorii versiunii centrate pe idea de organizare pun accentual pe gradul în care grupurile instituționalizate stăpînesc procesul politic.

Formularea clasică a paradigmei pluraliste a fost dată de James Madison și reformulată de Arthur F. Bentley în prima jumătate a sec. XX avînd un loc dominant printer interpretările date vieții politice americane.

Paradigma pluralistă este compatibilă cu paradigm consensului deoarece dintre grupurile de interese ca avînd o natură delimitate de cadrele acordului amplu cu privire la valorile politice de bază. Aceste paradigme se implică reciproc dar diferă prin faptul că una pune accentual pe acordul în problem de bază iar celaltă pe problem specifice în care se conturează anumite dispute.

Prin teoria conflictului de clasă,se pune în evidență în mod corect existența în America unor inegalități de avuție și venit. Acestă teorie susține în mod incorrect că aceste diferențe au constituit izvorul neîntrerupt al clivajelor din societatea americană. Viața politică americană a cunsocut o polarizare (New Deal-ul, a fost în acest sens expresia cea mai semnificativă),nu au fost plasați bogații pe de o parte și săracii de cealaltă.

Pe de altă parte teoria consensului constată lipsa ideologiilor europene cu o bază de clasă și acordul larg din SUA în privința valorilor politice lockenee,individualiste,democratice,liberale. În varianta lui Hartz, teoria sugerează existența unui consens ideologic care înseamnă absența oricărei forme importante de conflict social. În SUA conflictele socio-politice și violența sunt mai răspîndite decît în multe tări europene.

Paradigma pluralistă,descrie felul în care se desfășoară viața politică în America,toate cele 3 paradigme au în comun o trăsătură,fiecare aplică viața politică în termenii structurii sociale.

Politica din America își exercită în mod hotîrîtor influența nu valorile politice ,instituțiile și practicile sau procesele de schimbare și dezvoltare ci în mod preponderant natura societății americane.

Fiecare teorie a avut susținătorii săi încă din sec XVIII.,teoria consensului nu admite decît schimbări minimale,teoria luptei de clasă susține ca se pot schimba clasele aflate în luptă dar împărțirea între bogați și săraci se menține.

Teoria pluralistă ține cont de ascensiunea și decăderea unor grupuri concrete în cadrul procesului politic.

În concluzie fiecare dintre aceste paradigme arată imaginea funcționării vieții politice americane în orice moment,dar nu ilustreză felul în care viața politică americană se schimbă în timp.

Fiecare paradigmă este o abordare statică,se pune întrebarea cum vor evolua în viitor societatea americană și viața politcă în raport cu ceea ce au fost ele în trecut.
Idealuri contra instituții

Paradigmele structrurale ale vieții politice americane sunt limitate,ele neglijează rolul pe care ideeile politice și idealismul le-au jucat în politica americană.

Statele Unite au fost fondate pe bza anumitor idealuri politice,aceste idealuri joacă un rol central în cadrul identității naționale americane și au avut un rol critic în modelarea dezvoltării politcii americane.

Teoria pluralistă a vietii politice americane nu tine cont de idelurile politice,teoria luptei de clasă le vede ca pe simple arme ideologice ale claselor economice aflate în lupta în promovarea propriilor interese materialiste. Paradigmele structurale conturează portretul unei vieți politice americane lispite de scop și de conflicte morale.

În SUA nu a existat conflictul politic în stil european ”America”,remarcă Santayana “este asemena preerii bîntuite de un uragan universal”. Consensul ideologic în SUA este o sursă de conflict politic,diputele morale și nu cele economice generalizeză polarizare,politica grupurilor de interese este uneori completată sau chiar înlocuită cu politica reformei morale. Viața politică americană se distinge de viața politică a celorlalte societăți expansiunea morală este cea care face diferența iar această trăsătură este greu de înțeles de către străini.

”Principiul unificator al istoriei”, după cum subliniază Hofstadter este acea înfăptuire a libertății și dreptății. Atît Tocqueville cît și Hofstadter împărtășeau ideea de istorie americană ca înfăptuirea idealurilor de egalitate, libertate, democrație. Acestă interpretare scotea în evidență măsura în care atracția acestor idealuri este axul vieții politice americane. Istoria vieții politice americane este istoria eforturilor unor grupuri de a-si impune interesele prin realizarea unor idealuri americane.

Un exemplu îl constituie India tradițională cu sistemul ei de caste,era o societate armonică deoarece inegalitățile ei sociale erau considerate legitime.

Statele Unite sunt o societate dizarmonică deoarece inegalitățile lor sociale și politice “există într-un mediu moral care este angajat față de egalitate”.

Inegalitățile erau mult mai mari în India tradițională decît în America modernă,dar America modernă este în mod clar mai dizarmonică decăît în india tradițională. Dacă o societate sau un sistem politic este armonic sau dizarmonic depinde atît de valorile poporului său cît și de structura instituțiilor sale.

În concluzie SUA prin consens unic asupra valorilor politice liberale democratice și egalitare sunt comunitatea politică modernă dizarmonică prin excelență.

Nagîţ Cristina Alina

CAP. 2: CREZUL AMERICAN ŞI IDENTITATEA AMERICANĂ
Crezul american şi identitatea naţională

Filozofia politică în America

În comparație cu Europa, teoria politică americană a fost una subdezvoltată. Se poate ca ideile politice să fi fost mai puțin închegate la nivel teoretic, însă impactul acestora s-a resimțit puternic, în special în definirea identității naționale și în trasarea granițelor autorității politice. În acest sens putem vorbi la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX despre valori si idei reunite în ceea ce se numește ”Crezul American”. Beneficiind de sprijinul majorității membrilor societății americane, acest Crez a rămas neschimbat în ceea ce privește componentele fundamentale, jucând încă un rol primordial în conturarea identității naționale americane.



Izvoarele, sfera de cuprindere și stabilitatea crezului

Valori precum libertate, egalitate, individualism, democrație și supremația dreptului sunt cele promovate de Crezul American, în condițiile existenței unei constituții. Declarația de Independență conține asemenea idei politice adunate în câteva teme majore.

În secolul XVII, pe când Europa renunța la ideile tradiționale în favoarea celor noi, în America, legea privită ca o restricție impusă comportamentului uman prindea rădăcini. Pe de altă parte, protestantismul aceluiași secol punea acentul pe primatul conștiinței individuale, pe legătura dintre spiritul de libertate și spiritul religios, pe rolul comunităților credincioșilor ca asociație voluntară, pe importanța democrației în cadrul Bisericii și implicațiile sale pentru comunitatea politică, dar și mai târziu, pe abandonarea structurilor bisericești instituționalizate. Secolul XVIII aduce în vizor ideile lockeene și iluministe despre drepturile naturale, libertate, contractul social, rolul limitat al guvernământului și dependența guvernământului de societate. Nu în cele din urmă, ideea de egalitatea fost consolidată de curentele democratice și revoluționare.

Se vorbește chiar de o ”ideologie” americană. Această asumpție este una puțin îndreptățită întrucât ideile politice americane nu sunt bine articulate, ci mai degrabă constituie un amalgam de țeluri și valori, motiv pentru care și conflictele survin imediat ce valorile sunt duse la extrem (domnia majorității contra drepturilor minorității, legea superioară contra suveranității poporului, libertatea contra egalității, individualismul contra democrației ș.a.m.d.). Ideologiile dau prioritate unei valori, în timp ce în societatea americană, acestea coexistă.

Relația dintre libertate și egalitate este privită ca relevantă în susținerea argumentului conform căruia societatea americană susține idei contradictorii. Astfel, contrar modelului european unde extinderea egalității (omogenității) conduce la distrugerea libertății (diversității), abordarea americană promovează libertatea și egalitatea ca fiind ”cele două virtuți cardinale ale instituțiilor sociale” ce rezistă cel mai bine împreună.

De-a lungul timpului s-a dovedit că americanii au ceva în comun: ”un etos social, un crez politic” (Gunnar Myrdal). Acest lucru a fost susținut și de sondajele de opinie efectuate la mijlocul secolului XX, de unde a rezultat că 75% din populație acordă sprijin valorilor-cheie ale Crezului liberal-democratic american.

După războiul civil a urmat o industrializare rapidă ce a condus la apariția proletariatului urban. Se pune întrebarea de ce nu s-a format o mișcare socialistă în America. Pe de o parre, absența feudalismului a permis răspândirea valorilor liberale. Pe lângă aceasta, imigranții beneficiau de pământuri neocupate din abundență și de posibilități de mobilitate, rezultatul fiind ascensiunea clasei de mijloc. Acolo unde nu existau proletari revoluționari, nu exista nici socialism. Introducerea timpurie a dreptului de vot pentru toți bărbații, caracterul deschis al instituțiilor politice, a predominanței valorilor Crezului American au împiedicat apariția oricărei forme de socialism pe tărâm american.

Imigranții de care am amintit mai sus erau originari din Europa de Est și de Sud, majoritatea țărani, care au venit cu o viziune contrastantă celei americane. Aceștia erau conduși de ideea conform căreia viața politică ar fi generată de nevoi familiale, interpretau relațiile politice în termenii unor obligații personale și plasau loialitățile personale deasupra fidelității față de normele juridice. Astfel, schimbările din viața politică americană în prima jumătate a secolului XX a fost generată de interacțiunea dintre etica imigranților și etica localnicilor. Importanța dobândită de influența grupurilor etnice a fost însoțită de dispariția eticii fondate pe baze etnice în viața politică americană.

Societatea americană se deosebește de celelalte prin mutabilitatea acțiunilor umane alături de statornicia anumitor principii considerate fundamentale. Așa cum afirmă și Clyde Kluckhohn: ”trăsăturile distinctive ale sistemului de valori americane au cunoscut o stabilitate remarcabilă [...] iar în ciuda anumitor schimbări care au survenit și care sunt în curs, valorile tipice americane au continuat să fie foarte influente în viața Statelor Unite.”

Bârsan Andreea

Un secol dupa Tocqueville, James Bryce a identificat principalele elemente ale Crezului intr-o maniera similara: Individul are drepturi sacre, sursa puterii politice este poporul, toate guvernamintele sunt limitate de catre drept si popor, guvernarea la nivel local este de preferat celei la nivel national, majoritatea este mai inteleapta decat minoritatea, cu cat se guverneaza mai putin cu atat e mai bine.

Toate acestea ne indica faptul ca au avut loc putine schimbari in valorile politice americane de baza. Totusi in anii ’50 s-a avansat teza ca au loc schimbari atat in caracterul national american, cat si in valorile americane. Persoana “orientata catre sine” ar fi cedat locul persoanei “orientate catre altul”, grupul ar fi inlocuit individul, iar stilul moralist traditional ar fi luat locul unui stil si un set de valori mai ingaduitoare, orientate mai degraba in sens social. Insa teza schimbarii este indoielnica din mai multe motive, si anume: ceea ce teza schimbarii sustinea ca este nou, in fapt este un lucru vechi, anii ’60 dand la iveala o recrudescenta a individualismului si a pasiunii morale in viata politica americana, tot atat de intense ca oricare alta din istoria Americii.


Ideile politice si identitatea nationala

Samuel Huntington este de parere ca identitatea nationala este produsul unui indelungat proces de evolutie in care sunt implicati o serie de stramosi comuni, experiente comune, un fond etnic comun, un limbaj comun, o cultura comuna si, de obicei , o religie comuna.Toate aceste lucruri ii confera indentitatii nationale un caracter oraganic. Insa in cazul Statelor Unite , nationalismul s-a constituit mai degraba in sens politic decat organic, ideile politice ale Crezului American stand la baza identitatii nationale.

Autorul este de parere ca americanii nu si-au proclamat independenta din cauza ca etnicitatea, limba sau religia i-ar fi diferentiat in raport cu fratii lor intru comunitatea britanica. Statele Unite s-au nascut intr-un moment determinat (4 iulie 1776) iar acest lucru a fost rodul unui act politic constient intemeiat pe principii politice., identitatea nationala si principiile politice fiind inseparabile. Huntington aminteste de observatia lui Croly care sustinea ca trecutul american “a primit chipul unei idei”.A existat de la bun inceput tendinta de a prezenta identitatea nationala ca pe o credinta fata de principii politice: egalitatea, libertate, drepturi inalienabile si autoritatea ce isi are originea in consimtamantul celor guvernati. Americanii sunt un popor politic , existenta lor fiind explicate de Revolutia, Declaratia de Independenta, constitutiile statelor si Constitutia de la 1787.

Identificarea spiritului natiunii cu crezul sau valorile politice face ca Statele Unite sa fie un fenomen unic.In functie de criteriile nationale sau de structura ideologica, tarile pot fi impartite in patru categorii, si anume: Republica Chineza se caracterizeaza prin monism ideologic si national, in tari ca Franta, Germania sau Italia au coexistat mai multe ideologii in interiorul lor, in Uniunea Sovietica intalnim o singura ideologie care ofera cadrul pentru reunirea mai multor natiuni, iar Marea Britanie a fost caracterizata de pluralism ideologic dar si national. Statele Unite, la fel ca statele comuniste, au un crez politic sau o ideologie dominanta, ominiprezenta, unica , dar relatia dintre crezul politic si natiune in Statele Unite difera considerabil de cea din societatile comuniste. Statele Unite sunt compuse nu din comunitati avand un spirit national, ci din grupuri entice. In America etnicitatea exista separat de nationalitate, grupurile entice neavand niciun fel de pretentii la o identitate nationala separate.

Valorile si idealurile politice americane isi au sursa originara in solul britanic, dar identitatea nationala americana s-a conturat mai mult din perspectiva celor dintai decat a celui din urma.

In Europa ideologia politica si nationalismul s-au intersectat. Europa veacului trecut si cea a inceputului secolului nostru poate fi vazuta ca o grila de clivaje intersectate, marcate pe verticala de atractia exercitata de patrie si nationalism, iar pe orizontala de atractia pentru clasa .Aceasta competitie bidimensionala confera o stridenta si o intensitate aparte fiecareia dintre fortele de atractie. Insa aceste forte care trag in directii opuse, ideologia si nationalismul, au lipsit din experienta politica americana. In comparatie cu nationalismul european, nationalismul american este mai “intelectualizat”, deoarece este definit in termenii ideilor si principiilor politice. Crezul American este mai putin sistematic si intelectualizat pentru ca el reflecta un consens national si este identificat cu nationalismul american.

Desi au avut loc schimbari majore in institutiile politice americane in decursul a 200 de ani, Statele Unite au avut totusi o singura constitutie si un singur sistem de guvernare bazat pe un singur sistem de idei politice. Dupa cum spune Hans Kohn, “Constitutia Americana nu seamana cu nici o alta constitutie. Ea reprezinta substanta vitala a natiunii americane, simbolul si manifestarea ei suprema. Constitutia Americana face corp cu insasi fiinta nationala, cele doua devenind inseparabile”.Din acest motiv, se poate spune ca identitatea nationala Americana este fragila, fiind amenintata atat de separatismul etnic, dar si de pierderea increderii in idealurile ei sau in eficienta institutiilor ei politice.



Yüklə 256,94 Kb.

Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2020
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə