Zonele geografice ale Moldovei

Zonele geografice ale Moldovei

Vorbind despre natura unei astfel de ţări mici precum Moldova, nu încetăm să rămînem surprinşi de diversitatea şi bogăţia ei. În literatura ştiinţifică şi de cercetare despre natura Moldovei s-a format tradiţia de a deosebi trei zone naturale geografice mari − Nordul, Centrul şi Sudul. În plus, avînd în vedere amplasarea Moldovei la intersecţia diferitor formaţiuni geologice, precum şi ţinînd cont de contextul istoric al Republicii Moldova, includem în acest şir încă două zone − Bucovina (de Nord şi de Sud) şi Zona Bugeacului, o mare parte a acestei zone se află acum dincolo de graniţele Moldovei de astăzi.

Nordul

Nordul Republicii este situat pe Podişului Moldovei, pe care se află regiunea de silvostepă a Moldovei, care ocupă două cincimi din teritoriul republicii. În componenţa acestui teritoriu intră două zone de cîmpie – Podişul de Nord şi Stepa de Bălţi, Colina Nistrului se mărgineşte cu regiunea periferică Volîno-Podolisk. În trecut pe aceste locuri predominau cele mai pitoreşti şi mai productive configuraţii geografice naturale de silvostepă, iar pe Cîmpia de Bălţi erau lunci dese de stepă.

Clima – e una foarte potrivită în Republica Moldova: cad cele mai multe precipitaţii, condiţiile termice sînt favorabile de obicei, fără excese. Solurile tipice − cenuşii de pădure şi de cernoziom cu o fertilitate sporită şi cu o alcalinitate înaltă. Doar pe terasele de-a lungul rîurilor Nistru şi Prut au pătruns aici din sud cerealele de stepă, sub care s-au format cernoziomuri, caracteristice regiunii din preajma Dunării. Condiţiile climaterice pe terasele rîului, în comparaţie cu alte regiuni sînt mai aride şi mai calde. Pe pante, dimpotrivă, e mai rece şi mai umed, aici observăm zonificarea verticală a configuraţiilor geografice – de la stepele uscate pînă la dumbrave. Pe scurt, partea de nord a Moldovei, e foarte diversă şi distinctă în ceea ce priveşte configuraţia geografică, peisajul.

 

Acum, în această regiune în proporţie de mai mult de nouă zecimi predomină peisajele culturale agricole, apărute cu mai mult de 100 de ani în urmă. Zonele de cîmpie cu cernoziom sănătos, viguros sînt ocupate de semănăturile de grîu, de porumb, de sfeclă de zahăr, de floarea-soarelui. Sînt culturi de orz şi soia, plantaţii de tutun şi culturi eterice şi chiar cîmpuri speciale − a cîte 300 de hectare – pentru cultivarea cartofilor. Pe cîmpii au fost plantate livezi mari. Acesta este meleagul merelor bune şi al celor mai savuroase pere din ţară. Aici sînt condiţii optime pentru concentrarea agriculturii − crearea unor vaste domenii comune de cîmpuri şi livezi.

Insule separate de păduri de stejar şi carpen cu stejar pe soluri forestiere cenuşii de pe configuraţiile geografice naturale s-au păstrat şi astăzi. Pădurile sînt concentrate pe locurile cele mai înalte ale reliefului şi protejează foarte bine solul de eroziune, acţionează benefic asupra apelor, purifică aerul, animalele sălbatice se simt în siguranţă, putem întîlni aici, chiar şi elani. Sînt răspîndite plantele melifere precum şi alte plante folositoare.

Este originală, deşi modificată după păşunatul oilor, configuraţia geografică de recife străvechi − toltre. Acestea sînt zone de stepă, alternate cu desişuri de arbuşti, grupuri de copaci pe rocile stîncoase cu soluri de o adîncime mică. Există în această zonă o perspectivă frumoasă de creare a rezervaţiilor naturale de proporţii mici, zone de odihnă locale. Pentru aceasta sînt potrivite terenurile – terase – toltre separate la vest de Edineţ şi cele de lîngă Nistrul Mediu cu unele păduri de stejar în apropiere de Otaci.

Colinele de recif sau toltrele, care în Ucraina se numesc „medoborî”, se întind începînd cu partea de nord-est a republicii, de la Nistru, în direcţia sud-vest, spre Prut. Deosebit de impresionante sînt reliefurile – toltre, care pot fi văzute în raioanele Edineţ, Briceni, Glodeni, Rîşcani. Există o mulţime de monumente naturale în Republica Moldova şi mai multe rezervaţii naturale şi teritorii de rezervaţii cu dimensiuni mai mici, mănăstiri vechi, biserici.

De-a lungul rîului Nistru, malul, căruia este aici abrupt şi stîncos, există multe locuri deosebit de atractive în ce priveşte natura, cultura şi istoria. Dintre acestea majoritatea sînt concentrate în raioanele Ocniţa, Soroca, Rezina, dar şi în Camenca şi Rîbniţa (din partea stîngă a Nistrului). În raionul Donduşeni, lîngă satul Ţaul se află cel mai mare parc-pădure artificial.

Rîurile mici din nord sînt pitoreşti şi destul de multe la număr: Ciugur, Lopatna, Draghiste, Racovăţ, Ciuluc, Vilia. Văile acestor rîuri din crestele − toltre crează peisaje de neuitat şi atrag numeroşi turişti.

Partea de nord a republicii include raioanele Briceni, Ocniţa, Soroca, Şoldăneşti, Drochia, Rîşcani, Edineţ, Donduşeni, Glodeni, Floreşti şi Sîngerei, dar şi Camenca şi Rîbniţa (stînga Nistrului).

Centrul

În mijlocul Moldovei se află Colina Centrală − Codrii − cu înălţimile maxime pentru republica Moldova de 350-430 m. În partea de vest a Codrilor se află cel mai înalt punct de (429,5 m) – stînca de lîngă satul Bălăneşti, Nisporeni. Relieful este complicat, cu creste deluroase, e puternic brăzdat de văi adînci şi hîrtoape.

Zona Codrilor acoperă complet raioanele Nisporeni şi Călăraşi, o parte ale raioanelor Orhei, Ungheni, Teleneşti, Ialoveni şi Străşeni. Aici se află 2 dintre cele mai vechi rezervaţii naturale ştiinţifice din Moldova – „Codrii” şi „Plaiul Fagului”.

În imediata apropiere de această zonă se află raioanele Criuleni, Anenii Noi, Ialoveni şi Hînceşti.

Anume această zonă tradiţional este considerată ca fiind tipică pentru Moldova în plan geografico-natural. Întreaga regiune e deosebit de pitorească şi variată, se distinge prin bogăţia lumii animale şi vegetale, anume, aici este cel mai frecvent răspîndită viticultura şi horticultura, iar specificul reliefului a creat impresia mai multor cercetători şi oaspeţi ai acestui ţinut, că teritoriul are un caracter „muntos”.

Întrega Colină Centrală face parte din zona de silvostepă în care predomină pădurile, care cîteva secole în urmă erau mult mai multe, acum însă n-a rămas decît o treime din ele. Chiar şi părţile cele mai împădurite ale pădurii − zonele de pădure nu depăşesc 50% din teritoriu, iar la periferie şi mai puţin.

Sudul

Întreg teritoriul situat la sud de Colina Moldovei este numit Moldova de Sud. El ocupă 20% din teritoriul Moldovei. Sudul Moldovei este mai puţin populat, aici locuiesc doar 465 de mii de oameni sau aproximativ 14% din locuitorii republicii, iar densitatea populaţiei este de 68 de persoane pe km pătrat. Populaţia majoritară o constituie moldovenii, cu toate acestea sînt mai multe raioane în care predomină găgăuzii şi bulgarii. Există de asemenea şi sate ucrainene. Acest lucru poate fi observat din denumirile localităţilor − Slobozia Mare, Leova, slave sînt − Ferapontevka, Mikhailovka şi turceşti − Beş-Alma, Beş-Gioz şi altele.

La sud de Codri în direcţia Dunării şi spre Marea Neagră înălţimile descresc, suprafaţa e tot mai plată, dispar pădurile, se simte influenţa climei mediteraneene − este mai cald, mai arid, iarna e mai blîndă. Temperatura medie anuală este de 9-10°, în luna iulie temperatura e de aproximativ 22°, suma temperaturilor active depăşeşte 3100°. Precipitaţii cad 400-480 mm, cea mai mare parte în perioada caldă în formă de ploi torenţiale. Vara aproape în fiecare an, se resimte deficitul de umiditate şi nu rare sînt secetele.

Pe spaţiile cîndva vaste din sudul Moldovei predomina stepa de graminee şi păiuş cu amestec de plante caracteristice pentru cele din apropierea Mării Mediterane şi de lîngă Dunărea Medie (Panonia). Caracter de tranziţie a avut şi fauna. Combinaţia specifică a elementelor din Europa de Est şi Balcani s-a păstrat în învelişul terestru: cernoziomuri obişnuite, cernoziomuri similare cu cele din stepele Ucrainei şi Caucazul de Nord, dar şi soluri compacte negre din vecinătate – aşa precum pămînturile lutoase negre din Bulgaria şi Iugoslavia, dar şi cu soluri brune de pădure uscată, ca cele din apropierea Mării Mediterane. Această interacţiune dintre influenţele vestice şi cele estice nu au fost identice în diferite părţi ale Moldovei de Sud. Din părţile mai ridicate de nord şi de sud ale Codrilor şi ale Colinei Tigheci au pătruns din nord şi din Dobrogea reprezentanţi ai vegetaţiei lemnoase. Ca rezultat, s-a format stepă de gîrneţ. Pe ea predomină suprafeţele de stepă, dar ele sînt întretăiate de pădurici de stejar pufos, de carpeni, de scumpie. Mai spre sud, pe terenuri mai joase ca altitudine se întinde deja stepa adevărată, care se numeşte încă de pe vremurile tătarilor nomazi − Bugeac. Pe hărţile moderne botanico-geografice sînt menţionate ca stepe de păiuş.

Dacă ne adresăm surselor literare din vremea, cînd plugul nu intrase încă în brazdă, citim în lucrarea lui P. Svinin: „O estestvennom sostoianii Bessarabskoi oblasti.” (Despre starea naturală a regiunii Basarabia), scrisă în secolul trecut, că stepa Bugeacului este „cea mai mare şi cea mai fertilă, astfel că mai curînd poate fi numită una dintre cele mai fertile, mai înmiresmate văi, decît − deşert ... Şi această stepă frumoasă pare să fie menită de natura însăşi să fie − păşune. Dacă examinăm suprafeţe mici cu vegetaţia precedentă putem presupune, de asemenea, că stepa era foarte bogată în ierburi. Nu întîmplător, aici s-au format soluri viguroase de cernoziom.

Lipsa de minereuri şi carburanţi, resursele hidroenergetice limitate, pe de o parte, abundenţa căldurii şi fertilitatea sporită a solului − pe de altă parte, au adus la aceea că în sudul Moldovei predomină economic − agricultura asupra industriei. Numărul pămînturilor valorificate e foarte înalt — mai mult de 80%: 58% − revine păşunilor (403 mii de ha) şi 10% − livezilor şi viilor (69 mii de ha).