*• Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Secţia de împrumut U/bia luntrea lui caron roman ediţie

256
Lei. ivi im•;>.} ]>..,,i». Och.ia locuri- << Ejycru

km din faf;i, ce-i serveşte drept canv- c iJU'T-.i'uun^' e:;ţ>!it.şită cu curţi,

ve

iiiiii,», ru\>p« ijljv¹ pt;\ ,,i, Împrejurul iik.<« ^.ti t«, rc\Wv 1,'v'isiît'. to'nvri do ciuţi, ce ;>j wtinS. biJv.nsîmlu-,-,0. cind ir* <-î p>> lingă ele, gata-gat; <«e rfistoî'me cY-o vibraţie stî;ni?ă, tic cei dţiva ppy.s, duşurodo. Cărţile ! Atîta îşi s^lvr.ie Leonte din pră-ⁱⁿ_lcîl(l de la Iaşi. Cele iiîleva mii de cărţi, printre care cî 'fa br'îcacivt. KJ mai luptă cu j-uterite ce simt o negaic "spiritului. Leunte pare calm, dar lacrimi îi curg pe ei>i« louâ jgheaburi săpate adînc în jurul gurii. Nu e ,,p]îns", [■, numai o curgere de lacrimi.

' * Iată cum curge rouă aceasta, ruşinoasă, a ochilor', oit'ne el, ştergindu-şi genele şi iV.ţa cu mînecu, „rouă ]•< ,*are filozofii preeocratici n-au voit niciodată s-o am'.ii-tc-ascâ printre stihiile lumii, dr-,,i, poate că lumea ia început a fost o lacrimă''.

li tai vorba : ,.Ar fi poate nv.i bine. inuwj, să r¹,, .«•şi numai lacrimi. <-i t,ă pîîngi ci a<.!e\ărat !" l^-zeru -du-l astfel, ^-jx'i-am să-I smultţ dui crisparea Interloa::» Leomc sl » ⁵uî¹. r.c 'pofti w- lui-m loc. iii a, prin uua.iv, în el, o po ar?» iv-) 1 fawa să re a^-tv.e. Din acea povară, lăuntrica n vont-a -,i oboseala giasului, pe core unco.i mc<^src;' f.i şi-o^ ocopoie iu o sprinteneală artificială, ce-i costa îneă im v''ov\. An se apropie cIp ol, 5i m'nuiie cjeş^otul cu n"una. de itbu atingîndu-l : „Vezi L^onte, V l-r.

Esi sunt tel „;'t!r.s'\ Jnuednd sit> .iH i în ««ircJun^'-'-lo clipei îmi repro^l-»^ h^;n,-.nir că n-am vţr^t m^i cuiînd. -.-j 1 văd pe Leonto. i'),iv tok¹" rirni am cr«- ^! t că. între- noi doi, Ler1', otnul cuie n < i.re nw'> do ni­meni. />eum mi so invt do o.v.'i că tof-d! <- puţiu mai aHW>! ripfît, îmi ima'f'nîTJfin. Kvj-J» nt. .su?:nţ« ii surpa&c pe dinăuntiu. S-a iiu't'u^s cve infmîga .-a tixior>orr>io d*¹ o rtihîe, pe c.ire H, lirnp d«> /n> d» mii. a altmgat-o <' •' preajma sa > El v.n>a lacrimi, ii io a plin^e ! Ce a-a s.î-timpîat ?

..Uite asa", înc^am't ci t>ă-şi dea s^;^şi rîîcoaie, ,.\a" fac de j-îs. în fat,-i \-n.jsini !"

Co s-a latimplat V

Lronîe sp ridică din fotoliu.

,.Csinoşti proiectul de t-soursie, i l''fa'u.''m pen'i' ?" mu întrebă Lconto cu să t.! i ,/,vce-i aduce..

257

- • -e în j„ ii cele <'&<*, p,_t via lor

de a o

rouă pe jffhiaburiie săpate ca nişte p' gurii. Astfel Leonte rupe forul de Ies, trecute adîncaori, „K o zi frumoasă. A*" prea cald. Ne ducem eu advocatul Ort Coastă. S-a pregătit omul cu de toate".

„Splendid !" intervin eu, ,,dar mai înaiî spre înălţimi,""âş vrea să trecem prin satul de jr>% casa noastră, ce nu mai este a noastră. S-o vadS şi Ana".

„Şi D-ta crezi, că am venit de afîtea ori în Cîrr Frumoasei, fără de a-mi lua osteneola de a trece pe-ac< Drept cine mă iei ? Crezi într-adevăr că n-am avut ;* curiozitate de a vedea ograda, în care poetul s-a j in nisip ? De altfel, scumpe prietene, nu~ţi mai amin*, de drumul, ce-l făcurăm împreună în primăvara de mină a anului 1944 prin satul de jos ?" Ana mă iro -■ în joacă pentru cele cf s-ar fi părut că presupun de-ea. încruntarea ei nu ro va împiedica de" a p'ţrcode < ' ^i!ul de jos. De alnv'i îrelea eu. rostindu-n-.i dm\ni^

a o raită pmâ la fo;-!;» noastră casă, .nu vo'ani r'

i amintesc Anei de vi/^a ce-o ■fVe'irâ'n în 1314, ^r

'1r>şi t^:mp de o mă k^jg,"iia puţin prin cele a*'¹ liocu^

De a'jia prind a distinge în depărtate, printre p (ooerişe de paie, coperisul de ţiglă, de cn'y:>;i-a de f L: tul ui ars. că trecutul mi se a Jună io>." în glt. Mirosul apei, ce curge murmurînd l''i d-p faţa cisei de a!^Aă r'jtS, cvp~rnd ^{J ;}n djn caie ş.i asiăzi mă mai adap. Scitul p' ' tL *i caniculei de ieri Rea nonţii n-i k'.-că. Stmt o dorinţă, răreia nu-i po* rrâ întinde gol în epci pMului. ca îa

■■icul cîi'dului de R^te. în urma no'

>ealul Gruia, cu Rnclica, si cu încă < ynra Ro4lchiţ. Gruia ne /.Ircjc» ci

!,i porni numaidecât să nr< piungă i

>m şi plecat spre Coasta p

..Di'agii mei", spun ou familiei Gru

^uun găsit, ..mergem deocsxndată pî-

-» ţine loc de rugăciune, înaitite de

legeţi \^K

Advocu

^

eon e v.t rjecare » _u în mînf

i d-aîă — K-am întvHs c> \ii să-l lui n^crd'Mi spre Coas-l. noi va hia cîte o ms'.î po\ară, pe um" o r'r'-agii, fie mi grătar, fie o traistă c

«_rţj''ne de U. ni, fie o pîosîcâ. Gruia singur se încărca' "j _aCi.f-ă, cu un loicsac, în care bănuiam feluri de merinc' '. sticle cu vin rubiniu. Ana, JLeonte, Gruia, mai adaf Vin u*²^ ^ⁿ căutare de c.ne ştie re ustensile. Eu o i

* înainte ^{cu rele tIouă} ^^ete" ^(>l

^ 9 ani fetiţa, deşi are o expresie mai matură). O ţinei

scurta viailft de

tu

	•i	dur
; -, ,,	bia p'
	' n	1>
	-	în
		d,
		\ c
^!?		J c
• i		-ă >
		TI--
\s,		rii i	!or-
■ni		ere	-.ndţ'
			î
î'ip i	<■
	i'i
• ; 'i	u
			4
^5n .			ne
			ui

ş

cu Rodica şi cu Ileana,, (să -4. ) O i

„,_re Ivîoara satului ; avolo fiecem rîul ţ.i apucăm pe cal. ^_e duce la viile din Coastă. Ne vor ajunge dm urmă ceilalţi ? Deocamdată ei încă nici n-au ieşit din eurtt. Rodica şi cu Ileana mă ţin la braţ, una de-a stinsa ,,_eai_aîtă de-a dreapta. încă adîncaori li se putea citi pe faţă copila loasca mindrie câ li se da prilejul sărbătore. i într-un fel de a trece prin sat prinse de mine. Erau îns₍> decepţionate acum că nimenea nu le vedea la o mă afr de matinală. Mergînd. agale, le spun, verzi şi u^c--^!1 *, despre multele ştrengării ale copilului de altădată din ammtire întâmplări în legătură îndeosebi cu vîl< plină de primejdii de la Moară : „Mulţi copii s-au i aci, ajungînd subt jilipul i-oţilor !" Ajungem la po< ne trece peste iaz. Fetişcana şi fetiţii ai~uncă o pri\^-apa ucigaşă şi mi ?e alipesc mai tare, cautînd parc lîngă mine. Apoi vorbim despre vacanţa lor. Despre riile lor. Despre gri}iîe lor. Nu vor nicidecum să se 1.. ^ de braţul nifu. Fiecare se ţine ca dc-o toartă. Rodica aruncă apoi ui cuvînt, din multele ce-i trec prin căpşorul

salba'/ Axrr ■ ecă şi ■ cu s<

Vrea să-şi ara'te simţirea : „Mare că nu sfn^!oţi mai tînăr !" .,Da, Său :vina în vorbă. „Mare păcat, fetiţelor ■diate, „dacă aş fi mai tînăr, ani mei

braţ împ înă la capătul lumii S" îmi face ha

-,e i-a ît

vorba spiiaă mic cu aUta dezinvoltură dm partea Ro u, rit şi replica miezoasă a micii Ilene. Dar nu-mi trădez, fuci măcar prin tr-un surîs sau cu vreo mişcare din sprîn-cene, scninăln'ca, ce mă încearcă. Rodica îşi rostise cuvin­tele cu o şf'iţăir.icie aparent serioasă. în nestăvilita ci spon-tandtaiPj Rod'ta nu se sfia de nimic. îşi îngăduise să ^roştea«<">ă cu im ner de perfeciâ nevinovăţie, ea, copila, ^un sînd şi o dorinţă de femeie. Era ea conştientă că nu

^sPUne lumiri torirtoi

atît de

259

nevinovate, rum s~ar

■razut ? Ea pusese, oricum, în cuvîntul ei şi un ck! „provo&xKQ", ia cai-e se dedau uneori fele mru învoaitJ ToaUl grav, cu care Ileana, recurgînd la o expresie _CţK" rentă în acest ţinut, a spus : „Da, zău !" mii urablă _CI vn ecou prin cuget. Prin această expresie Ileana reali?. în imaginaţie un vis, pe care Rodica i-l sugerase cu î_n' drăzneaia ei, ce ar fi dorit s-o îngîne. Acest ton şi niim_a; două cuvinte împrumutau fetiţei o figură interioară. Toti-i mă îndeamnă să intru la dispută sau să prelungesc gj^J gaşa conversaţie cu cele două tinere fiinţe, ce mă strîn*. geau încă de braţ de spaima apoi, în care priviseră adîncaori.

„Da, ar fi într-adevăr ceva", leg vorba, „să fiu mai tînăr I" întorc puţin capul spre Rodica. ,,Şi cum ţi-_ar fi dorinţa, Rodiea, cam ce vîrstă ai dori să am ?^;'

„Ei, ce să zic ? Să aveţi aşa — cam pe la douăzeci şj cinci de ani ! Dat" ştiţi — opera s-o aveţi deja, toată, gal# scrisă !"

Ilenei i-ar conveni, şi ei, o asemenea perspectiv.! r. basm, şi întăreşte, dînd din cap, fără a>şi mai rosti in cuvinte părerea. .

Ca să rămînera pe linia basmului visat, îmi dau şi eu cu părerea : ,,Am să încerc ! Poale voi reuşi !" — Fetele îşi holbează ochii, părînd aproape să creadă că unui poet¹ i-ur fi dată şi posibilitatea unei atari transformări mira­culoase. Oricum, aşa cum le era pusă în vedere, transfor­marea închipuită trezeşte în ele un fior de poveste,

Ajungînd la un pîrîiaş, prin a cărui apă nâjnoîoasă prindeam, la virsta de citise primare, zeci de raci, de cîte ori aveam poftă de aşa ceva, mă opresc : „în apa asta era pe vremuri risipă de raci. Intram cu braţul pe subt rădăcinile arinilor, că-mi ajungea apa la gură. Un rac uriaş mi-a crestat degetul, că şi astăzi mai port urmele". Arăt feţelor urma de foarfecă, ce rai s-a întipărit în 1 pielea arătătorului. Şi-apoi le îndemn : „Men-oţi înainte, 1 că trebuie să spun o vorba celor ce~au rămas în urină". Fetele se desprind de lingă mim.'. îuînd-o razna pe pajiştea ' largă, verde, ce se inttotife în faţa noastră. Iată că Rodica, elastică şi sprinţara, msţi face şi roată/, în vîrîul mîinilor.J Picioarele goale i se ivesc, din fuStytliţă, ridicate in pus,™ ca nişte pistile <îin. potirul unei flori. Ileana se tăvăk prin verdeaţă şi-şi răsfaţă tălpile goale pnh troscojel

2R0

n.i, J.oontr, Gruia — mă ajung. Le povestesc întoc- s^ifiV.ind. scena şi conversaţia do adîncaori, din're si foto. Amănuntele scenei aduc un zîmbet şi pe ffiţo lui Leonte, ba t;l prinde firul: ,„Rodica e într-adevăr o ă năzdrăvană. Arc o minte fără astâmpăr. Deunăzi,

iiă

In

la

p

m vorba, intre noi, despre aşteptata noastră vizită,

_ea îmi zice : «Unchiule Leonte, ştii, mie îmi place foarte touît că nenea Axente e poet, dar nu-mi place deloc că ţy eşti „filosof". „Filozof" ■, rept-tă ca, pierzîndu-se îia re-zonanţa termenului încă străin pentru timpanului, «„fîîb-_z0[-< — asta mi se pare im lucru tm^-e jidovesc '.->"

Izbucnim în hohote de rîa. Fetele ghiduşe ne aud din depărtare hohotrle, ţ-i ne răspund cu ecouri do rîs. N--rivt.au ele cum .să bănuiască j.-! ierna rîaului nostru. Do unde ar i'i ştiut că ne stîrniseră veselin cu năsţruşhicin lor.

Înaintăm prin rouă dimineţii, ce ne uda gleznele. iarbă soarele stîrneşte uneori mici curcubee.

'^: Kt-a trebuit mai bine de-o oră pînă să ;ijun;j<.ni vii. V-' nauît nu mu mai pătrunsesem de tot sos elfi ti iiii ca în răstimpul acestui urcuş anevoios, pe Coasta. Ti^-ec( m printre tufe ⁱU"'oasG do c-oi'oi*¹ arse da un foc h\< :ogic oi nu se vede. Tr>.-fCiTi printre tufo do porumbele şi '-ic mălai păsări se. Soaitlc ne love.>îc drept In faţă. Greul sujşuiui ne bombează dîm'n: co;,-ul pk-ptului. La ora aceasta nu ne topim, ini ă. de cMdură. Din crînguri, cu ochiuri de apă cu lintiţa de-un verde ireal ţii cu puzderie do păsărUici colorate, dar i'ăiă nume f>nx:l-, în ornitologia săracă a în-chipxiirii noasu'e, ne .-.suie ] cssTP, c<; ne zv;n1ă sudoavea primîinită în i'k-<'-:u"e ;ui prin aminteşte prin liniile <■] usa/i, ginea, ce stăruie în nune do sfîrşit în mlc/.ul viilor. Podgo

ici. de

e

ă

g

colo, o plăcui şx¹ frunte. Privolifii^a, nuntclc vogetc.le, r.ti se o pot identifica Sn ima-

griile sini înconjurate de un f;ard viu şi c s, (.'are, cu >:;bimpi mari ca nişie cuve, apără belşugul vi?,t:i împotriva vitelor ce pasc în pilcuri pe Coastă. Via părintească a ad ll col mai prielnic ; la >»

în vtmb.'f!, dar d>? înd;

■i. pL:i la asfinţit,

ⁿ jos al vis i. vo punem po

gfoase «;i cu iod îmb; lşiitf.-;t, dar incă mic şi acoperit

W~un j>i r 'j,,_y •': alb. 'Subt un nuc bătrîn — urme de

ocatului Gruia e aşezată în ;u'tasta a ch'min«?ţii e încă ; fi pătrunsă de soare, ca în b/i'aie. Ajunşi la capătul v.ui!»' ^vibt gutuii cu frunze

do cenuşă. . a încinge p© !a nămiesl şî vîîvj-

:S*ră. Dcjccam

bau şeKfnd pe îwfefc Ureătid, Leonie a gîfîit mai taro

mina. Acum respiraţia i se linişteşte. Ana a urcat

ou a sprinteneală, pe care n-o manifestă la cîmp deschis.

Oboseala fizică îi împrumută parcă o euforie, căci singura

ea nu se odihneşte.

Şi singură Ana. în afară de Rodica ?i Ileana, paro m-îne.jTcală de senzaţia ce ne ispiteşte pe cei trei bărbaţi. Este vorba, desigur, tncă o daii, de F?n?.aţ'a scurgeri! vremii. Descifrez marea trecere mai ales din înfăţişa:<\( unui copac din apropiere, eare-şî desfăşoară coroana îw beîşugată. în vârduh. In amintirea mea *>cest cop;¹ există nici sub.t chip de copăcel. Mă uit la fruntea tot mai frumos crescută, din îngăduinţa părului, ce se retrage spre ceaiă, a lui Leonte. îmi port mfna prin părul meu, cs > mi se pare indestructibil, dar în care, precum bine ştiu, scrumul îşi face apariţia îndeosebi pe la tîmpîe. Leont--se uită ţi el la mine. Parcă mi-ar desena în imaginaţi: chipul de altădată.

,,Cel mai insondabil dintre misterele" acestei 3urai ae, totuşi, timpul, cu trecere*', sa !*~ rice Leonte. ,.i\îeditaţii în faţa scrumului de 3a tîmplele mele ?" b eu p'i-un ion de melancolie tomnatică. 'editaţii în faţa scrumului de la tîmplele fceilnr, . Axeifcte ! Căci timpul n-ar fi ceea ce este, da

ţâ nu vorbim despre toamnă în miez dfi varH^B, ia-' ie Ana, „de altmintrelea am văjxti deunăzi nişte

l rafii din prima voastră tinereţe, LeHsra asemănai < ■; ■rile voastre — de astăzi, cu al tău Leonte, şi cu al ;\xente (cred că ne putem spune pe nume de-acuaa »}. GăsefiC mai fascinante chipurile maturităţii. E e !e să vezi cum ies la iveaiă esenţele unor fizionomii. '4'el nici tu I,eonte\, nici tu Axent« n-aveţi dreptu! ■.'biţi cu melancolie despre trecerea timpului ; ptnâ ^;. cel mai insondabO dintre misterele acestei lumi, Pătat faţă de voi — numai rodnicia." ./re înveli, Ana", mă grăbesc eu să-i răspund, „cnţeul ■czi — redus la trăsături eeenţialp (vorbesc di

capul meu) ţste actualmente cel mai steril cap din îi l -.ui dunărean !"

252

!>>aic că cei de faţă sînt surprinşi de; sitwm*a geo-^^^K, ce-o Iac. în Elît de precise coordonate eontinen-^K capului meu.

j numai capul tău", răspunde Gruia, ..este atins £e steriMate. întreg bazinul dunărean este cotropit de a;<\ Şi sterp va rămîne cine ştie cît timp* încă ! ^^Hftre întregi, eu im trecut do mare glorie, au fost vin- trădate, în twguiala mîrşavă şi riLşinoasă, ce-a avut ^^ftre marile puteri la sfîvşitul războiului". <îruia îşi ^Hbă părerile asupra situaţiei internaţionale. Strălucit cap ^^Bc, el îşi rosteşte convingerea că tratatele, prin oare ni cetluit soarta, ar avea ruşinoase cJauze secrete : „Ani fost vînduli ! Pftră mustrare de cugH şi fără strop de omenie !"

;ⁱd că este a.şa^K, îl întrei'upsc Loonte. „Iată ce m-a

^^^Bt în ultimul timp : nimic mai cumplit, nimic mai

^^H df-cît sa foci parte dintr-un mie popor, rămînxnd

^Bq obiect al istoriei". Leonte vorbeşte trist şi întu-

; ,.Noi sîntem ulcioarele de argilă pe care îe sparg

cei ce fac istoria. Dacă ar fi existat numai un strop de

speranţă de a ieşi, încă la timp, din această situaţie, crod

că Masaryk n-ar fi sărit pe fereastră !"

Leonte aminteşte tragica întîmplare a ministrului ceh

Masaryk, El evoca o vedenie. Silacaryk-fîuî. căruia i se

idea perspectiva de a deveni un obiect al istorici, a

preferat să moară, p&rind do la înălţimea la carp a" trăit

să«, întcmeietossil de stat. De la aceavStă întînipLnre,

a mereu preocupat de sublimul act. pentru cure

nu ci . calificative destul de înalte. Actul lui Masaryk

era pentru Leonte cel mai semnificativ gest de protest

triva istoriei, pe care marile puteri au impus-o atitor

popoare fârn a clipi din gene. Leonte revenea adesea cu

comentarii do filozof io stoică asupra actului lui Masaryît

venea aluziv asupra actului de protest, şi se

rosL:-n uneori în cuvinte ermetice ca ale întunecatului

HeracBt. Era în cuvintele lui Leonte ca un murmur uhe-

Wtolic. Şi acum iată-l, că se pierde ca într-im refren :

«Mcvaryk ! Fereastra, pe care el a sărit, a rămas ci-

Ana ne roegă, cu ochi de căprioară speriată. bS nvi rnal ^!io despre lucruri atît de sumbre : ..Nu-i păcat sâ tm umbre subt aii!a soare ?"

2G3

Şi iitiL-r.e eurmSsKÎ, deocamdată, discuţiile şi şoaptele co ga awscau ca un murmur aheronlic. Veniscrăm, într-a. devar, pe Coastti Viilor pentru altceva, nu pentru a as,-culta acel murmur. Veniserăm ca să uităm pentru cîtev_;, ceasuri — umbrele tot mai grele, pe care istoria le aş-ternea peste întreg bazinul dunărean.

Advocatul Gruia se ridică. îşi cheamă cele două fel,-şi o ia prin coclauri. Trebuiau să adune crengi uscate h vederea focului ; vatra e de mult pregătită subt nuc. Noi ceilalţi, mai rămîneam puţin în umbra gutuilor, Leonl. ne atrage atenţia că, mai sus, la capătul podgoriei, ar i cîţiva caîşi, cu rod copt, ca merele de aur ale legendei „Mergeţi, culegeţi, pînă cînd păsările nu vor mînca le­genda".

Ana sare sprintenă. Mă ridic şi cu. Lconte se scuză el preferă nemişcarea în umbra gutuilor. Pornesc în sus ci Ana, printre şirurile de butuci de vie. Frunzele viţei araţii, sînt proaspăt stropiţi cu piatră vînătă. Vineţii.; pietrei pe Irunze verzi, sănătoase, îmi delectează ochii într-atît că nu pot să-mi mai reţin exclamaţia de încân­tare : „Sunt culori pentru un oehi de pictor. Priveşte, Ana in pârlea de sus a podgoriei î acest vineţiu stropit pe vi» si ro...ul pămîntului. Minunat \" — Am cules cu Ana cai sele coapte, ee mai afrîmau, excepţional de mari, p< crengi, Şi muşcăm din de. „Sunt bune ?" o întreb pe Ana Oare simte ea, din tonul întrebării, uşoara aluzie, ce < fac la nu ştiu ce aspepţ al păcatului originar ? Oricum ea îmi răspunde cu gura plină de miez, cu o voluptal.' paradisiacă încă noîncercată, de început de lume, c; şi cum mi-av fi înţeles aluzia : „Sunt bune, foarte !" — O caisă deosebit de mare atîrnă pe o creanga, prea sus c; s~o putem ajunge cu mîna. Prea sus ca s-o putem ajunge-' Ge spun ? Caisa atîrnă sus de tot, şi numai dorinţa vii de a pune mina pe; ea, nc-a amăgit o clipă că fira pute; s-o ajungem de jos. pe-o cale oarecare. Ne uităm riedu meriţi, cum am putea-o aduce, cum am putea să creştem sau să ne prelungim într-un fel braţele. Nu e chip. S-< doboiîm cu un arac ? Nu ne îndurăm ; caisa s-ar zdrob mustind, carnea s-ar umple de pămînt, şi n-ar mai ave; nici un folos. S-o lăsăm mai bine s-o ciugulească păşii rile şi viespii. „Dacă m-ajuţi puţin, mă sui în cais", zic Ana, vădind un neastîmpăr în picior, ce face să-i vibre;