*• Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Secţia de împrumut U/bia luntrea lui caron roman ediţie

micile gîeeno. ..Dar îţi dau orice

2G4

ajutor'', îi râspunc

af.şiiiud ce trucuri născoceşte, ,.Atunci ;»;>; >. a l'\ i< \m t<\ pe vine. Mă sui pe umerii tăi, te ridici, eu mft ţin r'_sr trunchi, de crengi"', — ăsta ar fi trucul Anei. Ea îţ.i 3a-pădă sandalele. Rumîne cu tălpile goale. Mă aplec. Ea '.« suie cu tălpile, precum promisese ; i le simt poUivindu-'v pe umerii mei. Mă ridic încet, încetişor. în clipa cîik! sînt iarăşi înălţat pe picioare, şi cînd gleznele ei îmi ating urechile, nu mă pot reţine să nu-i spun : „Şi asia o nu­meşti tu -r- a te sui in cais ?'^: Fără a-mi mai răgpuneie, Ana reuşeşte să culeagă caisa, cu o exclamaţie de bucurie. Mă aplec iarăşi, încet, încetişor, pentru ca Ana să poatu bări dv pe umerii moi. — Credeam că vom împăvţi caisa, exemplar de-o mărime rarisimă, în părţi egale, ca o răs­plată pentru efortul comun, dar ea zice : ,,O duc lui Leonie !'"

Către amiază, Gruia, cu fetele, sosesc şi ei, Ana, Leonîc şi ca mine, îi aşteptam cam de multişor subt gutui. Gruia îşi pune povara de crengi uscate lîngă vatra de subt ni c. Apoi axează gătejele şi crengile, rupte peste genunchi, după regulile unui ancestral ritual. Se încinge focul. Se pregăteşte grătarul. Nu trece un ceas şi via, gutuii şi nucul se umplu cîe sfara cărnii ce-şi picură giasimca "n\ jeratic. Am ţine mai bucuros fiecare, cîte-o folie do piu»¹ pentru ca grăsimea să îmbie miezul alb. Dar şi aşa e bint, căci picăturile nu sv vor irosi degeaba. Lo vom¹ privi ca -a jertfa adusă focului. Fleicile se frig pe grătar, luînd une­ori flacără, ca să prindă un agreabil gust de cărbune. O boare, ce ia fiinţă chiar aci printre vii, ne aefuce fumul de vreascuri în ochi, dîud nărilor şi plămînilor noştri o singulară euforie. Gruia aduce sticlele de vin, ce le pusene la sosire în ochiul do apă, răcoros, al unui şipot din apro­piere. Printre frînturi de fraze neterminate, prinţi r vorbe ce par mai mult nişte exclamaţii de plăcere, dini rostiri articulate cu noimă, ne domolim foamea şi set o Gruia îşi rosteşte părerea că nicăieri un vin nu-şi dobîi> deşte virtuţile, ca-n locul său natal. Vinul ar trebui bă'-' chiar la capătul viei, în care cresc şi se coc strugurii, c^: < care rste stors. Vinul trebuie b:\ut la obîrşie, într-o zi t> ■ vară,-cum este cea de a&tăxi. Numai aşa bei, o dată < < vinul, sor-rele pi eacnţcle colo mai rare ale pămmtuK^: Văd rum Leonte aduna în gura aroma vinului, inspirii.M adînc. Aromele '•*> produc subt bolţi. Subt boit fi caro <'-■■ cerul 'î'iri Subi iw»!*» cerutei După ullimn îiigh^îl'i',\

Leonle zice : „Vă mulţumesc tuturor, ţie Ana, ţie Axentc.

ţie Gruia şi scumpelor mele nepoţele, va rnuîţiivarae c.

> prilej uit © evadare din vrJea ainaruiai. Dacă ;:.

v-<■■; Fi indurat să veniţi, eram acum tot acolo, jos, h:

. mea umbroasă. Mă bucur eu voi de acesS ceas, ci

soi e, do arome şi de flăcări. Toate au aetăsi un ser,,

spiritual".

._;Vreau să te bucuri şi de-o caisă, cc± |i-am cules-» ân'ime. ea an dar. E mare ca o legendă", îl ir.trorupe Ana. :lndu-i rodul capturat în împrejurări, ce mu fur­nică încă prin umeri şi braţe. Leonte ia c;*5sa, ca s-o uimire în-iOiclnd-o pe toate feţele : „Cu o asemenea ispită aatur;, vrea aă mă ademenească, să mă întorc iarăşi pe mdeagi. «Ie- ei Poale că ţinînd în mmă această ispită de aur, Ir. în urmă nadirul depresiunii melc. în săptămânile din ama cat adesea gîndul de a pleca. Astăzi, şi mai alt¹;. :. pocot că a pfeca este o ispravă bolnavă. Nu se por-(îrumul lung de pe dmp de mohor ! fî-aş vrea sl ascâ o înfăţişare bolnavă Fapta, fapta ce trebui

\e un act de eroism". ■ perfect la ceea ce Lconte face o aiit dr;

' -l contrazic : „Dragul mevi, dă-rai voit

a nu este niciodată un act de . vrei să spui, nu este niciodată un ac a ..îi Leonte, „sinuciderea este, desigur, h

& l, un act de boală şi de iresponsabili

\ icider«a poete să fie însă un act «i-

I .osc, un act raural sinuciderea m: i

i . dori ca an asemenea act sh

i! de comportări: obştească. Moral oul nu s-ar putea numi niciodată te orice normă. Astfel sinuciderea poate e! uneori, uri act de eroism. Oneva, i curmă o existenţă, ce nu mai merii; isteaţă In fiinţa ei iremediabil degradat." datori ipi'ejutări silnice ^i prin forţă majoră.

Irai s că adesea v-aţi temut de depresiunii»

dr e cotropit de U o yrame. V-aţi %env:A :•■;'"

*A fiu învinuit d.6 multe gi

atlîsea rătăciri. Dovezi de uwsjpeiţertl) nu cred .. ' dat vr«x>dată \"

200

i iniei vine in disc arsul lui Lconte. Filozoful ne •o> s>< w nuînai nouă celor de faţă, dnr avea un ion, un icccnt şi o grijă în formulare, parcă s-ar fi adresat unui nare pabiic. Glasul îi era totuşi încet, că nu s-ar fi arofe un«ol«< de cercul nostru. Ana intervine, evident, ca să xbată preocupările tntr-altă parte. Ea Îşi rosteşte ca o iorifllâ, din sanin : „De mult tot doresc să văd dm apre-,' ■•' e Ripile Roşii ! Ce-aţi rice să facem la întoarcere ua ş pînă la ele ? Ar fi un ocol, dar..." Leorite «cacţio-.u aproape ca un copil : „Nu, pe-acolo nu mă duc! fcru mine este încă în vigoare opreliştea, ce ne-o dete în lik'îe tata : copii, să nu vă duceţi niciodată la Rţpile i ; în fundul prăpăstiilov sălăşluiaşte acolo un ~*~ •>, eu un ochi în ftiuitc. Căpcăunul atrage cu y irickie ar căta de sus în prăpastie !" „Asculiă.. 1 Ana pe-im ton dulce, „r.u vi ei să -nⁿ faci i ocol do-un ceas ? Sînt ani de cînd trăiesc in acest aj. şi dî cile oti v.id l.îpile Roşii, rnă ia d-l .ubsuori in *'lan de a pomi înir-scoio !"" „Cunosc ^i ou volup-c misterioasă a întoat ccfii în geologie", caută Leonte ".e înduplece, „dar satisfacţia o putem avea şi nuniel ■nd do-aici, peste toată această vale. Nu treLr.ie numai-doclt să n? ostenim pîii Iu Kîpilo lloşii. Priviţi muaai în jos şi-n depărtări ! Ne aCt>m în gcoloşie proUitwdoni ! Cit ie imobil e peisajul ! in ijiiiie sale mari r.u a-a fcnimha* apreape doioc în cei patruzeci de ani, de clnd r,n\ ifvit ^A~~" qopilăiie ca din apele viitorii de la Moara! -J.t aminte, Axente, cînd umblam pe-aici, co\kl, dună 1 în eautnrea ouâlor de păsări ? Aveai. 1 ; rr.sa, , cîte-o colecţie întreaga. Ne plăceau mLi'.r ' - îsu-late, ce ie dibuka-n, cu instinct de animal- Ar. cuiburile lor, cîte trei-patiu-cinci, sau chi. ouă vcj'zui, pistruiat'% trandafirii, unele cu fire ca gio'ouiile de săpun. Dar ce voiam t-ă bi" > .„.i ra-ana pierdut. In amintiri mă pierd uiv ori c a 1 jifsesv: drumul înapoi. Da, aproape nimic r.u s~c. ^alnibAi de-atunci ! In zare, aceiaşi, Ia locul lor. Munţii Apuseni, neclintiţi, cu rotunjimi şî cu profiluri zigzagate, parcă din veşnicie — aşa. Şi apa Mureşului care o ţine spre Clmpul Pmii, iar în cealaltă zare, la stînga, Mulţii Albăs­trii străjuind coapsele Frumoasei Numai vegetaţia, oarae-aii şi buruiana s-au schimbat, s-a uscat un sorb, au pierit şi au erescut copaci, cîte-un gutui şi cîţiva corni. In patru-

2G7
yt ei de ani ! Dar ce înseamnă pat i: -ⁱc 1 oe ani ? 'Vîiili pe'itru celula vie. puţin ptntiu peK--_; IVr'.ai n: IV i.a\r£■ mii d» <>ni. ICjinai dacă n^-am întoarce cu milioane de ;.ni înapoi, «*.m v«xi« o ,M peisaj. Cad colo jos pe la poai.i acelei Cor-sto (,urge,>. odată Uluil, care nu departe do-r.ci f-e van,a în Mureş". — Horfica u«sare şi-ţ.i ascute tuechru-\*i sp^vu,^cet,e albia pi in stîncilo de la Turnn-ltoşU. Sa ascultaţi fetelor, şi să nu vă miraţi, căci ara n fort odată. f>"icl se" \.u-sa în Mureş-, cam pe unde s-arată cătunul O.u-de% d--! vedeţi şi de~aki. îmi pîacc să niii înloie _t,d⁷nc în (< i'ogic, cînd omul nu era decît o posibilitate a ruturii, o î-itenţă în fiinţe de altă înfăţişare. în ceasuri s'.iave. cî'ir', în numele unor idei «generoase*, omul cu obrcuul Taăreţ. caie s*ăpînef.te m«ⁱîeagurile dunărene ţ>i i.îjpr.M: .'. şi tiansformă, făi ă scrupule :_s-.i nepecn y.Ăt, atî-{•u po[o,'>i> în t'Tme do robi, întoftreorea în getjJo^io este -•■i rtui'ţm ,<.i o consolare. Peispecliva şicologijcă înscăuna, "n eorAitţiile de viaţă de astăzi, o îmbărbătare : a fost t • kIv.'î tu toiul altfel, va fi cîndva cu totul alifii !"

Leont* uuşea, cu wiunen lui, să ne contuoirc se"-^.jf' i p»utri>i<ă a mutabilităţii lucrurilor. Cu atn/i vedenii «1 r.uin sâ îii1ăre; -itoaţiile ce prx făcute pentru totdeauna. Vizi-sin .• „' a M desfiinţa rtatica natuiii. Ea implica însă tlirou. te ckpă;— o pica mult sfera noastiă de pe;cep¹ ie. Pl ■■: 'i «'. geoi<..'-ă a imiiabilHă>ii tutvinr iptî-nril(>-e t u '.«.-.u ;,.; -e p< * u o clipă; ea lâjruut.s h>îu_?i num^i t 1,1 < ^;a unti di^r, . ări, ce nu-şi gf.;.» şto hi .ses^t ceas trn alt < .. i.

i < • locală, ea sr.-ţi îndiipuit ef_iito_i<'.;'fk- Oltul rovăr-

■

p g

se în Mureş. Cum ele continuau a se nvira, eu n«în-creoi■:■<•. li s-a repetat că cele arătate nu frâu de dome­niul fanteziei. Fetele nu se puteau dumiri şi nd\îe«Hi vorba, u rînd amănunte, ee-ar fi putut să le satisf; enorma curioîdtat». Ceea ce 3.e &\iţa în cele din unriă im&-ginaţia, era .,ba.«nml", ce se întrezăreşte în orice geologie. Cui . Lconto a izbutit, cu evocarea sa, să no transpun;! în Site vremi, vto căutat, să-i tSAt&OA împotrivirea faţă ele

2fi3

planul ad-hoc de a face, întoreîndu-nc Ia vire, ocolul cam întortocheat pe la Rîpile Ilarii. „Ai daSchxs tu îaţ.9 noastră un peisaj geologic, nu ştiu de ce ne-câ :;ii acum dorinţa de a arunca o privire în Rîpile ItoŞii'', o raentear.ă ^\na, care, după o pauză, în care se pierde în pî-ivelişte, adaugă : „De. la distanţă, Itlptle eu prăpăstiile lor par o rană a pătnîntului !"

„î^ana pămîntului ! Le spui frumos şi sugestiv acestor Rîpi!' replică Leonte. ,.De dragul metaforei^ale, voi trece peste oprelişte. Dar mai înainte de a pleca într-a­colo, ar fi bine să ne odihnim puţin. Copii, duceţi-v:>. într-altă parte, să na vă mai auzim gînguritu], că vrem să ne odihnim !"

„Dar unde să ne ducem, unchiule ?" întreabă Rodica

„Mergeţi pînă-n vaie .şi căutaţi albia Oltului !" răs­punde xtmbind Leonte.

„Asla-i ca si cum ne-ai trimite pînă la apa din care bea curcubeul !'• face, dînd din umori. Rodica.

„Rodico, tu vorbeşti despre apa din care bea curcu­beul, ca şi cum o asemenea apă nici n-ar exislu. Neîn-crezătoareo ! Dar află de la mine că nici o fată nu se face frumoasă d-ică nu bea din apa curcubeului !• Aţ vorbeşte Ana.

„Dumneavoastră aţi băut?" o întreabă cu cuvhv-Rodica,

„Eu nu sunt frumoasă \* ţitte să-i răspundă doamn:t Ana Răreş, care nu a trecut eu vederea complimenţu', ce încerca să-l insinueze mica, viitoare frumuseţe.

Ana trăia într-adevăr in credinţa că nu es'.e fru­moasă. Şi totuşi, în ceasul acesta, în lumina substanţială^ aproape pipăibilă, a verii, neîncrederea ei in sire este dezminţită de-o evidenţă. în dispoziţia sufletească înalt A ca dealul viilor din Cîmpul Frumoasei, doamna Ana e o minunată arătare. Cu umerii obrajilor uşor îmbujoraţi de bătaia, ca de urzici, a soarelui, Ana îşi revelează cu discreţie frumuseţea, cu totul aparte, ce nu are nitnic de a t'acc; cu tiparele feminine obişnui te. Complimentul fin al Rodi ci iii m-a mirat, căci copiii nu au darul de a remarca o frumuseţe atît de ascunsă şi do condiţiona' 5 cum este aceea a doamnei Ana. Da, frumuseţe condi­ţională ! întîia oară simt mai clar că frumuseţea doam Ana Rarcş e condiţionată de-un suflet universal, ce plu­teşte în ;-»re.MÎi ;:'• vtbrînd în tot ce vedem.

2G9

,.Uiiaţi-vă", zic, „la doamna Alia, şi spuneţ4-mi dacă n-a băut din apa curcubeului. Orieît ar tăgădui, nu mâ

niese că ea a găsit pe undeva acea apă, şi a băut din a, mult şi cu sete !" Doamna Ana se apără «u nuîniîe de privirile noastre.

,.A băut ! A băut", strigă din răsputeri cele două fete.

„A băut !^:< întăreşte, cu glas grav şi blînd, Lo<> ca şi cum ar fi fost martor de nedezminţit al areîoi în-tîmplări de pommă din cronica vieţii pe pămînt.

Ckalită pentru frumuseţea ei, care în acest co«. iveşte ca să întrupeze în materie o inefabilă am;-lăuntrică, Ana îşi întoarce faţa de la noi şi-şi ' i apuî în iarbă : „Să ne odihnim ! Să dormim !"

Ara adormit, cu toţii, după ce ode două i' depărtat pe âeai în sus, ciripind prin vii în locui păsâ-i iîw. care la această oră a calendarului de vară uita­seră dniocul. Era, totuşi, un cîntec pretutindeni, * > miecul era în noi, în cei trei bărbaţi, care ne găseam in a doamnei Ana. Sigur, că fiecare din noi a îiuî

sine în somnul său f i umuseţea. ce se alesese subt < tchâi noytii, îneă o dată, mai vie şi mai învederată ea

Jnd înainte. — După o oră, două, fetele, întorandu-t-c de prin bîrtoape şi luminişuri, aveau să ne scuture din • arm. M-am trezit strărutînd, cf.ui ileana mă gîdiîâ cu ud spic de iarbă, pe obraz, în ceai'â, în nări. Rodie; ^:

, ^deplinire aceeaşi operaţie, aplecată în genunchi îîn .

.so.

heiarâfn rămăşiţele ospăţului, puserăm şik .■•ui. b.ircla ţi cuinele s apoi pe-o potecă. Stei, către Papile Roşii, necînd umori pe povîrnişuii, di plin doar do căsttlii de mtSn. nai

,f. alunele ;,;i nucile găunoase. Ti din spate, urcuşul nu era nici uş<

-'pi şi tăuni zburau uneori pr l

ci de aur ver?ui. Şopîrîo neobişnuit de mari. «le-im verde veninm, cu guşa palpil.md de panică, .s( arătau printre rădăcinile tufelor de măceşi. Cît ţinu. ur-ceşuî, Leonte mîrîia. îşi rostea neîncetat nemulţumir că ne truclim în sudoarea feţei pe-o asemenea căldură. S3 o fără do vreo pricină fitJOÎogicfi, rayi tare d«

r;oi. dar poate că era firesc să fie feişa, taci el trebuia la

270

traiste şi-n decupa i dm podgorii ^prc ■ ur>de treceam, lu-! Coastei eră arici, şi goala, mai u*:u-<^v ^oarele, ce ne băteii . nici tocmai plăcut noi, oeîntehid r.i

'n ci opreliş

să v -^r *iş|ă -chelia ce i se sală^luise cândva

• p< \ss .!'* . _t i Făcuse o concesie unei

.tii- ■ lupta lăuritn ■ oi o ce i fi* 'i suflet încă din copilărie, fit, ştiinţă, învingea numai anevoie 'in-elui său răposai ou pat«u:vci me d'j sudoare li cădeau de pe ruă.

"-&8V \\ Rîpilor Ko^ii. să priviră sjubt r.Oi^Peisaj da argilă roşie. rir-.r,luşe?.c tn fundul prăpâsiiriur l-am găsit. Dar el se uita, d/-noi, cu singurul ochi al t;âu, cu

oprelş,

eu potenţialul său de

interdicţia de ba.-m a ani în urină. B nte de-a dreptui Nf-r.rn oprit chiar d

in. prăpăstiile adînci do

îmi potrivii ochiul ţa Căpcăunului. ir, de jcs In .sus. la

ochiul din fi

XI

■
	p«r<-
	n iuza iii'
L. Pi	■indeam acum

urmat vizitei In Cimpu! B ele nu ps ea ieşeau din n lotclaituna. î^aiic nou ;• •'i 'Muxtyului. Cel puţâp tic nou îa zarea Ţnutu' n Cîmpul-Frui'noaSi-ii;)l tipar, în c ;\ele de toatt altele — fiM o a se influenţa Tiibai hi-i, mai adesea, despre evo­luţia sufletească a lui Leonte, şi aceasta prin Ana, care coniuH-R să se ducă cu autobuzul, în fiece săptămână o pînă în Cîmpul Frumoasei. Acest drum săptăraîna¹. '"era determinat de o mare, puternică afecţiune priete-ă. Cu ocazia întîlnirilor cu totul întîmplătoare, p<* acuma nu le mai ocolea, Ana îmi povestea etasfice Leonte, a cărui criză sufletească ne îngrijora, atît po mire cît şi pe e*.

Excursia văratică pînă în Cîmpul Frumoasei, despre aveam să-i vorbesc Octaviei chiar a doua 7.1, a s

271

la k\.iul biodnk'iîor o ner-toptată reacţie. Vreo cl'Uă s,->j-i Octa\ ia, ră.coli. • of-un violca» v,i) rî." iv'-o'^e, nii r.-ii mai voit să stea c,*> 'o.b.i cu mine. lini îr o»cea spat* ' • de ute oii ml faioni la hr-n >i -e retrăgea o teî.⁽">ti\' în odaia fetei, eai-e aoi>m în timpul verii se <4~^yh(+i şi ta, acasă, but ui induce d»: dt&Umh-nle vacanţei m.j-i. (Maia Leîiei era uln'uri de încăperea mare, în care kK\i-d ^'odnieii ; so pj ungea din od;aa marc Ia odăiţa teici n ^; Ir-un inie toiidor-fundătură, fără fereastră, ş! întîjH.. t. Se păotj-ai!. în a ceas U"' p< ciungite a încăperii prineii/_til< . '■aci cu ifuna si cereale.

?' m md n-avivm să-mi ÎTiUt.jp vizitele îa hanul

bn>k 'mi c'.in pricina supărării, ce-o socoteam trecă-

i<„ ,\ '< Octav'ti. în eadmţa ziklor săptămînii conli-

>i ■"! > ii i iace vizitele, obişnuite, la han. Octavia imi

'.!'■> i iece f.'.lutuiui (vlduios cu care intram, şi

înv h" uinută în odăiţa LiHei. Mă lăsa singur, mi-

«'. »• >~<>- < \snre, ce-mi cădea uneori pe nervi, într-atît,

. a ,',<>pum n^tocoiit, arrnctndu-i epitete cîteodată

, • injurioase. Nu mă luam după ea în odăiţa Leliei,

". n la b:od ca sa mai stau d<^% vorbă eu părinteV

•■ u 'j.uneam acestuia deschis cf< Octavia este de-o

< ' '-iul m rezonabila. Şi comriitrsm . cum adică .'

t '<;'"' ,te vi iie, reţine la mesa cunoscuţi şi ne-

•- f , n.baî1ndii-se de i-'idne i-:ir spune un cuvînt

. ')'<■.■ fi, ■• nn ."Tortă, c> la rîndul m"u, sn-iai am

'ii l( . v'ejilt' îjjele prir \c.i -şti cu alţi oameni Ar doii

i .' ni i preocupe nici o fttnţu pe U'mc, in afară de ea <sup>l

1</sup> *':.*p ((' t;i >(■ ntipe^ptt: eu t\^;nv>luiră ! hi ftnd, in

'•a ;.-m\\ nf..iosc ea nu-mi d'ripiăcea aoep'-.ă v&o-re

⁽.^x<-'^\Un. Ajtuitî'i în cele din u'm.l .-•ă intcrpi\ ftz , su-

*■ ■■)!:>•' ei, căci suftvhilă < ra, dovadă a ,>f«eţlunii,

f'c u <> era dominată.

T'mp de două sf.ptămun Octavia in-;i primit ca şi > "io i-aş fi fost un str,"in. îi dam cu îăbdare n^yv. să w Mimin^ă că obişnuinţe ie rnelu aveau tolvţ,i un ffi.l ;,ub-sufletesc, lievenctm la han in ciuda primirii ne-ţ).". .-.(oa.o de care aveam p„r!e. Vădind tă ti i int«>n-),\omz sa-rrn curm, clin auui pricini de nimY, \izitelc» întî-o '/.i O(>tavia se schimbă, âvwntrd uh-",; t.jidă m ^LsjMori'e, mbitoare t«a mai înainte, ea şi cmi relaţiile noastrt '> 'i Ii iivt Aiciod-xtâ îvilbtu^i*^j de \f-o umlnj.

H.»bd:iTa n)<*a a rcidus-o, fără prea multe explic.•-■.îi, pe _câlea cea bună, după ce însuşi zmeul intei'venj eu im _cu\înt binevoitor, că această atmosferă de tensiune ee şi-ar avea poate locul între adolescenţi, trebuie să înce­teze între nişte oameni maturi ca noi.

Şi vizitele mele intrară iarăşi în vechile- făgaşe. Octavia avea să scoată, se pare, şi o învăţătură, cel puţin pentru un timp, din cele intîmplate. A înţeles că trebuie să-şi ^ma* domine unele slăbiciuni, din pricina c£i ora* n-aş putea spune că aş fi fost gelos, dar cari mă enervau uneori. Ea avea să-şi concedieze cu mai multă stăruinţa oomanagiii, pe cari îi reţinea la masă din dărnicie cam nesocotii ă, precum şi admiratorii ocazionali, de care se aprindea ca o fiinţă, ec ar sufexi de grave complete de inferioritate. Octavia se îngrijea în sfîrşit ca la ora --.osirii mele să nu mai fie nimenea prin capă. Totuşi, nu ne mai puteam izola în singurătate duală ca alia dată, căci în odăiţa de alături stătea aplecată peste romane senzaţionale, pe care le devora cu nesaţ, Lelia. Fiica Octaviei nu mai era chiar fetiţă. Lelia se împlinea în formele feciorelnice, cc-i erau predestinate. Avea aerm ram 12 ani. Şi era sănătos dezvoltată pentru vnu -i. I^lia obişnuia să se închidă în răcoarea odăiţei, urd'\ îmbrăcată sumar, sta ziulica întieagă cufundată în lec'ea. te-i stimuleiu rotunjirea. Cîteodată, cînd ne ştia în \ik~\-perea de alături, luată ca de nu ştiu ce — fetişcana da buzna pe usă. Voia să ne surprindă în situaţii delicate asemenea acelora despre care citea prin romano f Ociavia au voia deloc să renunţe, nici in condiţiile acestea de vacanţă de vară, la obiceiul, ce-şi făcuse, de a f.o buce i de singurătatea noastră duală, aşezîndu-mi-se pe ■ -nunchi, ca pe-un scaun. Cînd auzea cel mai mic, a| r> '^J-^mperct plil-il, '/foniot In odăiţa fetei, Octavia &a:<- î ('.a în genunchi f£cîndu-br că ar eăuta nişte pantvjj- e siîbt pat. îşi pxuea ascunde a°tfel obi'ajii îmbnjru^ i »i emoţia surpri/A-i. Feti (anei nu i-a scăpat acest a^j^cl ii 'inioţici. După ri^ r;'.f;mp doar de zile, în cai'i atavi nifestăii de imptis s-au repetat în împrejurări atdo i ţ. I^Ha a\i"a u'i sp pronunţe sui1*/înd asupra celor «^ e petreceau subt «x-hii ei.^Fa vorbea eu subînţelesuri i »• fu naivitate şi fără umbră de răutate ! „Nu ştiu • n ^se potriveşte eă de eîte ori tivi- din odăiţă aici. m.'t. 4 ^E^ută pante»:i pe Subi pat !" F.aa îşi trăda nn pr'«» *: '-

273

vinîe. dar prin ton, bănuiala -că ceea ce ne putea să fie-o suită de «cţţ şi gesturi puuru ca unei situaţii delicata, oricum.

,,Ian-auzi ce a băgat de seamă fetii a !" spun eu p •■„•; într-o doară. Octavia începe să rîdă, acoperind o ac* de nevinovăţie bine jucată bănuiala fetei. Dar du-ea rîde în acelaşi timp cu un halo de subînţeie-Si^-j ca şi eum ar zice : înţelege şi tu, feliţo, că eşti destul de mart do-aci încolo !

Mai apoi, cu ocaraa unei vizite, ce-o făceam îa han, s-a întîmplat însă într-adevăr, ceva neobişnuit Momentul sr £i putut să cadă foarte dezagreabil în cumpăna vieţii l'.i miliare â brodnicilor, dacă Octavia şi cu mine» n-fim fi împrumutat întîrnplării -o notă firească cum nici ssngele cel mai rece nu ar fi puiuţ s-o imaginea© mai firească Sta*» de vorbă cu Octavia despre unele evenimente in­ternaţionale, la care ne puteam aştepta. Octavia se în-t de la o luna la alta 5n speranţ;» unei răsturnări

a situaţiei. Lucru pe care din parte-mi na-; m nădăjdui deocamdată, după ce Qccideritul <- de atitea ori că are un adevărat talent de a pierde . \\e. îi povesteam totuşi Ociaviei despre no.'

■*re de distrugere cu totul incredibilă, ev. le-ar fi americanii. Atarî veşti, ce-i făceau o deosebilă Octavia nu le putea asculta al!. işexîn-

5 pe un genunchi. Octavia era r, foar?e

tă de noutăţile ce-i Impari ,;3omotul caţactemtîe ce-î I d era

■ ie a da busm din odăiţa £i Saii iⁿ c ■ ;l

s-ar putea presupune că '•■• •'-adins ca să nu jRe auzit : ori» . în faţa noastră. Se uita zîvnbitoarC ia noi. Nu' era cazul ca mămica să sară şi e-ă s-aplece-n ge-^!a se lăsa invitată încă o dată, pe celălalt genunchi. Situa­ţia lua astfel o întorsătură neprevăzută.- Trebuia să fce-com peste un moment foarte delicat. Voi da drumul ima­ginaţiei să fabuleze ? Voi născoci o anecdotă ce descre­ţeşte ftrunţfl

274

.

I ,Tocmai începusem să-i povestese mămichii o itttîrn-|_ar'- plină de haz, petrecută în Alba. Ştiţi că în cel aici

mai Vodă cel Viteaz şi a Noului Testament al lui gjjniion Ştefan, în cetatea ce a fost atîta vrema scaun domnesc în mare-principatul Ardealului, a ajuns primar, _ou tocmai de mult, un ţigan. Era firesc şi în wdinea Btfecticii naturale ca la Bălgiad să ajungă primar unuî ^^Hloarea greierilor. Deunăzi noul primar a primit Ia *ară o delegaţie a ministerului sănătăţii, care «venea - să examineze pe teron starea sanitară din judeţ. Noul primar a primit delegaţia "a garaj cu Un discurs de ri­goare. 'S-a bîlbîit ţiganul vorbind cu mlndrie despre

a «încoronării». Surîdeay tovarăşn de la minister, câ primarul «-de origină atlt de sănătoasă* nu pfit?» încă să fi aflat că forma de stat, în care trăim, nu mai este cea monarhică. în discursul său, ţiganul-primar a mai spus multe de toate,, mai ales despre epidemiile şa duchii i xantema&ici din ţinut, şi a încheiat, uiînd i gaţieî spor la muncă, astfel: «Cu un cuvtnt, tov delegaţi, starea sanitară din judeţ trebuie liclvde.' ,curînd W Intimplai-ea se petrecuse nu de mult,

tocmai, într-altă jr date — eu am tn,-\-întâmplarea cu a<. micii, dar mai puţin miiiute pînă să pn ziere, singură. Air> î acesta se aud p*^l-*. ajunge îr pridvor, semnal, c car*-. , puţin în . uşii. . ridice, sp: î ef ace <' silindu-le .-u-mi hto^l-cealaltă pe altul, i părintele V.-isilo. Ş Părintoln intră, Snsf Şi eu, dup?i îmbufnai-

a ţării, dar — în în . v\ a an<,«jdoUf — în ceia .o»s ins-ccloia a\ea să lni:a 4. *2 i t>oanti. Lt'iici i-au trebuit tî'cva poanta. Şi-atund iîso c - fîr-uat-o pe Lelu pe i>ir. Iu ">"î t paşii pâiintcîai Vcsii jOşte y^oinoîos, dîrid oi înaintf « >' a intrn. mai i Octavia cît ţ-i Leii a vo» ■>ţa hanuli'i, dar Ic rpţin cu pu' ii departf, u.ia pe un g^îiu'a.i, •n a.'crnpnca spectacol e pn"mit ■u ur val de rîs ?î de vcelip. rtdn-'-< : Ei, da, ar-a mai îaţcîtg

, p 'in zilele treeutoj"

Părintele Vasilo înţelege astfel că' şi un spectacol indecent poate să se dosfăvoare într-o atmosferă de prft-^vilă. El se bucură că, în sfîrşit, tensiunea s-a conRM* prinir-o îmi acare. Fetişcana repetă, pentru tălieu. fiă ce le-o povestisem.

275

fle-a

Pornind probabil de la arest moment de. desiinuor şi da haz, co avea să se prelungească încă zile riadul în noi, părintele Vasile avea sa-şi desfăşoare i fata mea uneia îngrijorau şi neajunsuri gospodăreşti Despre unele din aceste neajun.suii, aflasem încă c» mai înainte, chiar de la Octavia. Ea a fost aceea, care m-a avertizat, să nu-i mai dau „împrumuturi" părink-lui Vasile, căci cheltuieşte prea mult şi foarte nere/orsabii Mă pusese în gardă Oetavia, cam alarmant: „Zmeul ăsta o să-mi facă într-o zi un delirium tremens, frumos, să ilustrezi un capitol special diniv-un tratat de patologic internă, cu el 1" Octavia era îngrozită do pacostea co putea să-i cadă pe cap : „Să ştii că Vasile nu chiverni­seşte cinstit banii strâini. Se da şt la banii bisericii, înainte de a fi răspopit !" Am refuzat s-o crod pe cuvînt. „Exagerezi", i-am spus Oetavici, „uite bunăoară ce con­fuzii faci : Vasfle nu e răspopit, el a rămas fără aîujbă popească, dar nimenea nu i-a luat harul, ca sâ-l numeşti răspopit".

„Harul şi l-a luat singur, eu băutura !" — ridkâ glasul Octavia.

Dar, cum zic, popa Vasiîe, folosindu-se de destinde; r,_: ce s-a produs în casă, între noi, mai ales după scen 1 cu Le-lia, aduce într-o zi vorba despre ananghina, in eaiv se-afla. El începe cu ocolişuri, se scarpină In ceaiâ, şi-mi arată cum din pricina greutăţilor băneşiî, a fost nevoi' .să vîndă, deunăzi, două vaci de rasă, şt să cumpere hi schimb două corcituri. ...,,Cu diferenţa dintre suma în­casată şi preţui corciturilor mi-am putut, umple uncie goluri", îmi mărturiseşte popa. Mă roagă să nu mă supăr Această scădere de nivel a gospodăriei bvodnicilor. l-> înjghebarea căreia îi ajutasem cu un serios împrumut, mă mîhneşte, desigur, dar numai ca scădere de niVel a unei întreprinderi, ce-o doream prosperă, iar nu pentru că asist la fărîmiţarea, în cascadă, a posibilităţilor brodni-cilor de a-mi restitui cîndva „împrumutul". Ajutorul ce-l dădusem brodnirilor nu l-am socotit nici o clipă ca un împrumut în adevăratul sena al cuvîntuluî. îmi" supu­neam că oamenii o să-rai restituie ceva în cursul timpu­lui, Sn măsura posibilităţilor. Preferam să-mi risipesc banii subt forma unei binefaceri, de pe urma căreia speram oareşîcari problematice înloarecri, decît să mi

276

.

B

ce
_hc irosească micul capital într-o nouă inflaţie, co bătea ,ja ugă. Părintele Vacile uia asigură cu jurăminte fier-Mn{i, io«Ue tio la rfu unchi, că va continua să se tină de Kvui'.jî.'ntf'.tUle lisate faţă de gospodăria mea, dfi indată ic -'-v ivoef vremelnica criză. I-ara răspuns că na-mi B c-montni chestiuni să fie obiect d<\ ţtjseuţie

Şîii. dr;:^a Vaaile, mă simt foarte sriijgherit. K ş m-ai bănui că atari chestiuni m-ar preocupa

:n ici s-iu altui-'. Şi urn adăugat: „Am^ie$ă^îrşltă încrcclert in \-\}v -ru nla nî priceperea ta gospodărească!" Aceste declaraţii de îner-rderp au, precum remarc, o în-iiurif'e iV-rtifiarită asupra moralului sâu. Aceste declaraţii de circumstanţă iiu mă împiedică, totuşi, să vad situaţia fbnrte iimpot]»». Priceperea gospod/irească a păritltplui le l.-vsă, «\kl<'ii(, fenrte mult de dorit, căci corcit«ari]e cp io cumpărase în locul exemplarelor de rasă cu iuşbove «(inealofjf i-_i:râ cert vecii al nobilimii transilvane de pe vremuri, a eau să-şi dovedească d.r.adonţa biologici ne-Baaidînd nici un strop de lapte. Ovtavia îmi spune că variV» im vor mai da lupte cel puţin pînă Ja anul. Şi ace sui, fiv'.şîe, numai dacă s-ar dezminţi în cursul ierni» , _kf>uui că ar fi nişte corcituri complet sterile.

Hanul haKliiidior mai era cercetat în ultimul timp şi fte atîteo alw griji. Una îndoostîbi era foart-e arzătoare. Se vurl -\. tut jri:ii insistent că brodul va li în eunad caţioi>asiyrt1. Problt'tna es^ se punea ej'a dacă brodul ţine de c'^y- cla îr-treprindorilor co. folosesc un bun obştesc : apa. Fi >s>. Vinile căuta, ca să-yi întărească optimismul, ^fknrfe :.rţ.nii«)cnle împotriva acestei categorisii! : ..Bvodul ■nu ]i>]i\,i-,1e apa, cum o foloseşte bunăoară inoava. O moara » si o f avută ea să folosească apa. Brodnl e făcut. ea un pod, în rnula apei", ..Ai dreptate, păi-'mte". îi ?.ie, „dar nu ei-od că n ^imul va face asemenea distincţii. Oricum, dls-'ncţia o «ocot vrednică do-tm cap teologic ! Salvatoare insă nu vAif !" O naţionalizare ar însemna o [renii : p;1vin1elui i s-ar iăia cea rao^; rtantCi

Rur?;ă de viştip;. I-ar rămîneâ încă păaaSntul. Cele Mteo opt hectare ar acoperi, ce] puţin în parte, pierd» rea even­tuală a bit'duliu, dară, nu s-ar imitnţa „cote" cătr« tot mm istovitoare. Pentru hanul brodnicilor pers] vele devii! deci, pr.s eu pas, tot mai sumbre. Bar nici Zmeul, nici soţia sa, nu iau prea tragic a^fiwnea eetive. Ki cred cu tărie in schimbarea iminentă a

277

'ţiilor ăa viaţă. Au

xvoxx, aricit de frrateelst, oricărei vt^li dătătoare de sţ^. rariţă. Şi îndeosebi Octavia se aruncă cu totala

ne în braţele sfîntului zvon. Ea se !n^rijoa_v eu ima­ginaţia ei lipsită de control, să dea a vini onoărei ta şi turn ar fi aruncat o minge pe un teren de larg eît himoa. Octavia îşi vehicula zvonurile, \ 8tD văzduh, rnai vîiios cu ajutorul pomanagiilor, pe îi oprea la cîte-o masă, improvizată în grabă, , problematică calitate rustică, O iscoadă, care ar li UxH prm şopron, ar fi găsit dormind în cîl-e-uri ur Ke ki vedere, fie ascunşi în fin, diverşi rătăciţi, ce cu-şj mai găseau căpătîiul. Erau printre aceştia : croi, afiiiţi şi poeţi, cu înfăţişare jalnică de rataţi, care mai pă:-.-irvn/Jx, în sufletul lor cu părul vîlvoi, focul eacru al uu-.i idei. Dar oare printre atîţia, care veneau şi plecau, printre atîţia care purtau o ma^rjoă de erou, de sfînt sau de poet, nu era şi cîte-un agent provocator ? Oetavra rade mereu în cursă, căci este incapabilă de-un discer-năiRÎHt psihologic şi fizionomie. Naivitatea, orgoliul, ima~ ^isnaţîs- entuziasmul ei, gata oiicînd jţă se^: declanşeze, o ■ împiedică să facă vreo deosebire între îaţa şi masca omu-'ui. Uit euvînt frumos articulat, un măgulitor corn;.V •aer-.ttf-recurat la întîiTsplare printre fraze găun ■:ie*o îmîîţişare ideală, îi aţipesc vigilenţa. Oricine se i fitrtta lîngă ea, s-o iscodească. Octavia e aşa de r'îpatexda poezie şi de dulcea păcătoşenie a pasuvru, i o o domină, şi într-atît de stăpînilă de-un entuziasm snibil pentru orice frumuseţe, că nici nu co; :, posibilă o iscoadă în apropierea ei, Octavia credea . stă obştea romanească ^este aliniată p» ursul şi acelaşi ea şi gînd. Din parte-mi o îndemnam adesea să fie prudentă. Nu rareori o ironizam pentru indiscr nu o dată i-am spus : Eu cred că tu te-ai îmbfv ar trebui să păstrezi un secret Cu asemenea pri-i nu rămîneam fără replică, căci ca mă RpostroTa, ;1ndu-mă enervată : „Eşti un laş şi un fricos !" Din două în două săptămmi mă asigura că sorocul schim­bării nu e departe. Se baricada în dosul unui optimista politic indestructibil. Viitorul era pentru ea dorinţl mn-HzaLS, la termene scurte şi precise. Nici o dezamăgire nu era în stare s-o facă să-şi revizuiască spera¹ Cele mai adesea mă prefăceam că-i accept prezicerii,

278

<.,(',") a

P

,

î

bura. Usa clocot de ir.d^: nurc- şi 'J •>: i> Era ca şi cum un ţK-i-m^.-'-ut r- . " ..

pi, cenndu-mi să soc într-o pră]/' -.\^:p.

RepUca mea avc-a să fie. toi x> _% n >a început, la ni­velul mialei ce iăcjsa să-mi vibreze glasul : „1 Jar ce ew _eU cu comuniştii din Olanda ? îmi pare rău, ăia: nu vwi ce legătură aş putea să am cu aceasta problemă ?;' M-an? oprit un moment. Simţeam că este oportun să mă' in ' în stăpinire. Să mă domolesc. Sâ-mi cîntăresg. cuvintele fac un moment, în timp ce interlocutorul mau aşteapL-> să continui. Şi continui pe-un ton foarte scăzut r-.i apa­rent niai puţin enervat, care-mi dovedeşte mie înr**! i« _că voi îi în stare sâ mă domin : „Uile, tovarăşe, s."< bim cu calmul necesar. Nu prea Înţeleg de ce se apel la mine si intervin cu scrisul meu într-o asem chestiune! Mă socot ceoa ce sînt: un cetăţean loL.. .. acestei ţări. Ştie însă toată lumea că nu. sînt un marx\: Mi se solicită o scrisoare de protest ? Cum s-ar f. i • aceasta ? îmi vorbiţi mi se pare despic o chc&Uune p-» litică, de partid. De ce mi se cere tocmai mie, care n-M făcut niciodată politică, să intervin cu proteste şi dec',; raţii în chestiuni, care interesează exclusiv «partidul- ' Se faa> apel la mine — în ce calitate ? Se face apel !.-mine ca la o «personalitate ?» Dar. Dumnezeule-Doamn*, de aţii de zile eu nu mai sunt o «personalitate-. De ani — sînt un simplu număr sindical. Am fost dat afară ci>. literatură. Cu o grijă metodică, susţinută. S-au luat m; suri, întrucît mă pliveşte, la Gemură, la ziasre, la irs visle. Numele "meu nu mai poate fi amintii în pre* decît însoţii de injurii. Numele meu a fost ras din lis>i membrilor Academiei Române. Ajunsesem încă de foarte tînăr — «nemuritor" dar «nemurirea»- mea era cu ter­men, Teatru piesele mele calificate drept mistice aiv fost exclus din teatru. Am fost dat afară de la Univer­sitate, po motiv că aş fi un exponent al esteticii <4dea liste*. Din «personalitatea-- mea n-a mai rămas, 7ău, nimic. Actualmente cunt un foarte obscur, mediocru nu­măr sindical. în spiritul loialităţii mele de anonim ce­tăţean, sunt dispus să semne:': declaraţii colective, de sin­dicat, dară primesc un ordin Sn acest sens. Nu pol să ^fac însă declaraţii într-o calitate pe care n-o mai ani, « caii lat •■ do pretinsă ^personal rUt"-. Apreciaţi şi

D-vo.-i-îiră situaţia. Termenii ei sînt destul de; de ne menţinem cîtuşi de puţin ia vm nivel de nitate omenească, csle cazul să recunoaştem irop-cu există lucruri, pe care le pot face, şi lucruri pv nu ie pot face. Cum adică, eu mă, transform, de la 5 la alta, în «personalitate > când regimul are neve,; numele meu în chestiuni şi acţiuni de propagandă peşti hotare ? îmi daţi voie să nu înţeleg tratamentul capr; cios, căruia îi sînt supus..."

„Sunt exact de părerea D-voastră, domnule profesor replică gazetarul, „sarcina mea s-a terminat. N-em faci din parte-mi, decît să vă transmit o dorinţă a gir la care lucrez. Recunosc că aveţi dreptate. Chesiiunt scvisoiii de protest e într-adevăr de natură strici pol;-tică. îmi daţi voie să comunic şefului meu din Corarleu. Central, cele ce mi-aţi spus ?"

„Dacă nu comunicaţi altceva decît cele în-tr-adev.: spuse de mine — poftim !"

I'uiă la tirmă eonversaţia luase deci un. ton slăpu şi domol, o întor&ătură aproape academică. Şi ou a« nc-am despărţit. Ridic în braţe pe Kili, care nu rm mii; . Şte cu tîrcoalele pe la glezne, şi intru în Csm&. C ■ şi cum nimic nu s-ax fi întîmplat. Dora remarcă îns,, ^:-deeît, după paloarea mea, agitaţia lăuntrica, \ ■• mi-o camuflam în dosul unui surîs. o-a căutat un gazetar de la Bucureşti", îmi Bj»un<> ea, ,.ce-a voit ?"

,.Ce-a voit, întrebi? Declaraţii de entuziasm a ^:voiţ. Nici mai mult, nici mai puţin decît atît, Robii din iv-tenebrelor, care se trudesc la munca piramidelor. duşi la Momfis să defileze şi să aplaude urlînd că le place robia. Vezi tu, acest lucru nu s-a îutîmplat pe viern-. faraonilor, dar se întîmplă în secolul nostru..."

„Fi i-ai dat ceva ?" mă întreabă soţia cu suflt-iui !.

gura.

„Nu i-am dat nimic. Doar o explicaţie, forUttr tn n suavă în formă !"

îi povestesc soţiei cu de-ainanuntul toată se-reproduc întocmai conversaţia :

„Gazetarul va comunica fără îndoială Comitetu!*; Central cele ce i-am spus. Ce va urma nu se ştie

Timp de-o lună, viaţa mea a continuat f?ă se se în Matca obişnuinţelor, ce mi le-am însuşit de

232

■uii;t m la A \. Mi aşteptam acum, de la o 7Î

y r-Ita, să fiu tum„s Ja o muncă şi mai de jos, decît era tvoa 4s la Biblioteca Batyaneum.

Dar lucrurile aveau să vină puţin mai altfel decît ,uteam să le prevăd la sfirşitul lunii august,

Pe la sfîrşiti'l lunii septembrie, în timpul prelor de birou de Ift Baty-iieum, sunt chemat la telefon din oraş. 5c întfmpla extrsîtt de rar să primesc asemenea tele­foane. Era pe la ora 9 înainte de amiaaă. Mijse telefona le îa sediul partidului. Eram poftit să mă prezint la ora •j H Secretariatul local.

Mi se fixa ceasul ctr.d va lua sfîrşit bruma de liber­ate ce-o mai aveam ? Eram invitat întîia oară — la >artiW'VAi noaptea !

După agitaţia ce-mi încleştase maxilaiele la primi-ea — telefonului, începeam ce-i drept să mâ mai liiiiş-dar în acelaşi timp îmi făceam toate» socotelile fîmJaam la cîte de toa'e. La tot ce m-ar putea eş-ţ ! Şi mă plimbam prin birou, măsurînd cu pasul jm-ea şi lăţimea încăperii, ca viermele ce poarta <-lf da „geomatru". Un sfert de oră înainte do 12 ic-> biro-' coborînd treptele In spirală pînă ki ftrăda spre sadîvl partidului. Sediul se găsea i, jos în o^aş, pe strada prin-ia naţională caie vlae da la ii Frumoasei. încordarea me'> .va}. Ajung la sediu. Intru ci u-o dă sfiala do a nu fi vSnit "^rr niusccide pe-acol6*. Pe-un fir inter¹ or por-' îmi anun'-i «-o'iroa la Secretariat. Urc pe trepte ps. la al rîo'l.>a ctjij. în cabinetul de aşteptare a[l] se-«•f tcrlr.tului sunt invitat cu o blîndă curtoazie să iau loc Ff»nt ce-l interf/reiez ca un semn de bun augur. Nici o nrivire duşm.lnoaîă din pa^t-a „activiştilor", care cir-'ⁿ prin cabinet. Dimpotrivă, din partea tuturor cîte-un 1 ci viincios. reţinut'. Secretarul de cabinet mă 13mu-

d r		'»""[ spre s
!'		Tribunni i-l
	**»	'-ă CU Ş' •
	c	^1 pnre C.
^1 -n-		î ^ ^r-^j pai <
î .	î

ara fost chomat din partea tovari 2(53

tant

^TAliron<\-''t!, cai'« se găseşte „de ieri", ha Localitate, şi oare* doreşte să-nai vorbească Constant Kgu '. Unul dintre

«fi mai importanţi membri a: ou politic al Comite.

fculuj CeiTlval. „Este în şedinţă, dar vă va primi numai-Şecît".

Fura de a-l fi cunoscut vreodată, îl ştiam de înde-hmgă vreme pe Constant Mironescu din nurao, ca pe im intelectual de seamă, cel mai de seamă desigur do la < conducerea paitidului. AfJInd acestea inima mi s«î ogoeste în piept. Gîndul doar şi nimic alt, gnit?ul «ă voi avea o întîlnire cu un „intelectual" toarnă în mine -o găleată de nesperată linişte. N-aveam să aştept prea iTîult. După vreo zece minute sunt poftit să intru în încă­perea principală a acestui sediu de partid. Mă aşteptau •ia o masă lungii, de şedinţe, trei persoane necunoscute. Numai pe Constant Mironescu îl recunosc după foto­grafiile ce apăi'cau prin ziare. Cu experienţa diplomatic.; • e-o acumulasem în mine prin cele străinătăţi, am îii-; îi ■■ că faţă de Constant Mironescu care domina Spaţiul prin robusteţea sa, ceilalţi doi jucau un rol secundar. In cursul prezentărilor ce s-au făcut după- toate reguljL' bunei cuviinţe, aflu că tustrei sunt membri ai biroului poiitic din Comitetul Central. Constant Mirom>:ca, caro ■n clipa intrării mele în birou se ridicare de Ia i îşi, şi caro îmi întinse mîna, mă pofteşte su tarit Mironcscu se aşează iarăşi pe scaunul tul din stingă mea al mesei. Ceilalţi dui ux\ mea. Tustrei păreau încă preocupaţi de pri ttate în şedinţa ce se fceiTainaEe tocmai, day ^: i timp tustrei se uitaţi ■• 'ilă curiozitate. Ambiţia 3 improbabilă în vederea corni „Domnule Creangă, sînt< am îngăduit să vă cîien de Vorbă". Cu aceste c ■ ,^: \ Mironescu şi cu ita «< îtya cvi t ner^ifl i . i! ioni: i ,;v:"i pi i [{< ; cu < f'r■ihjiţ.i doi, după tip şi naţionalitîţte maehii * ă.

vu loc. ■■Lvl b loc în

în oce-

ia msf.e cu o Rnuiw ai comunica o linişte

srsaţiei m. în tr< 5m la p

\x\r\\ n

O i.niTi;.'¹.

<* p; in j\ '<£. .S}>»'e . •^ aOro;-< 1. co (■<.:

i-îulia. ta pu- ă Con- steoză

ţ gjasului

ia âe uiţeligenţă a ochi-nuj •. sunt desievu: de

,,Dc cînd sunti ţi ■,^;. ' fironea«u. „Din primuv;ira".

:n

mtr< .,v

Con-

2JJ4

„Şi cum v-aţi aclimatizat 2 Citsn vii simţiţi în adeostâ

urbea lui Simion Ştefan ?■'

„Dacd, în împrejuiâriie date, s-ar reduce toiul la acii-niaimne, m-aş declara foarte mulţumit, aici am ajuji.s do altfel în aerul copilăriei mele. Sunt de loc dintr-un sst din apropiere". Amestec într-adins acest elerrjent auto­biografie m răspunsul meu, doar-doar vom apuca spre o conversaţie temperată ca aerul ţinutului.

,,Ştiu. Sunteţi din Cîmpul Frumoasei", intervine Con-stant âlii-oi-jescu, care cu acest amănunt reţinut de undeva în legătură cu mine voia probabil să mă măgulească într-un fel. Şi el continuă : ,,In împrejurările date, cum spune!,!, am dori să ne vorbiţi despre nemulţumirile D-voaslrc. V-aţi plîns de unele nedreptăţi, dacă nu mă înşet, ministrului Gurgui, într-o scrisoare;,. De-aceea v-am chemat !"

„Mă scuzaţi. Nu ştiu la ce scrisoare faceţi aluzie, căci n-ara scris răci o scrisoare ministrului Gurgui..." răspund pe-un ton de nedumerire.

„A, da... nu D-voastră, dar aşa ceva — aţi stat mi se păru de vorbă cu un gazetar, care a comunicat ministrului gui nemulţumirile D-voastră..."

„E adevărat, am stat mai acum o lună de vorbă cu un

rotar, căruia printre altele... Da, da, aşa a fost. Un ga-zcîar a trecut pe-aici, venea de la Bucureşti să-mi ceară

;risoare de protest,., şi în legătură cu aceasta am vorbit despre unele situaţii neclare ce mi s-au creat -în ulti­mii ani,,."

„Ei, tocmai pentru aceasta v-am deranjat. N-am voit să părăsim oraşul, în care locuiţi, fără de a lămuri unde situaţii. Vreţi să ne vorbiţi ?"

Er.il un moment, apoi întreb cu un surîs : ■ „Pot să vorbesc deschis, sincer, fără reticenţe ?" 1 „Dar tocmai de-aceea v-am chemat. întîlnkea aceasta n-ar avea nici un rost, dacă n-aţi vorbi deschis !"

„Bine, să încerc... Dar nu prea ştiu de unde să încep".

„Da, desigur, trebuie să începem de undeva. Poale că

i indicat să reproduceţi conversaţia ce aţi avut-o cu gazetarul. Din vorbă în vorbă culegem subiectele de inte­res, asupra cărora ne vom extinde..."

„Da,"' răspund, „să reproduc faptele şi cuvintele .",;i cum au venii si cum au căzut.., A fost. ti ică nu rnS •.■>;>(!,

285

pe ^ qfîrşii s.t> lunii aujşvst, va să ■* că. acum o lxm<> -*~o .si- -\ sotind acasă, mă întinv m\ In Faţa porţii ga* A Nu i-am reţinut numele. . Dar aceasta n-are ci oi %ve-Însemnătate, din moment ce D-v-oastrâ îl ştiţi..."

Şi iată-mă depănînd din cmintire întîmplarea cu g.s-zetarul. Nu schimb o iotă din conversaţie. Tensiunea m'i-voasă dă amintirilor o deosebită acuitate, ca-n fnh '' proces verbal. Cei trei din faţa mea ascultă. începutul « ve^fţaţiei mele cu gazetarul, îl reproduc pe-un ton scăzut, dar nu trec subt tăcere nimic din ce i-am t; Ascund doar accentul ele mir.ie ce mi-am manife&tv întîile cuvinte...

îroi termin cele ce aveam de spus în legătură cu 3 tarul. Constant Mironescu l/i îndreaptă privarea W'-d<«i tovarăşi ai săi : .,Da, jyja ni s-a comunicat ţi nuuă • vsvsaţia ce a avut loc". Cei trei din faţa mea îmi ceru cVci adîncaori să reproduc conversaţia peuli-u a coofr, diiuâ texte.

Şi apoi către mine :

„Să ne oprim acum asupra nemulţumirilor D-v iii.t Por.te că găsim vreun teren, de discuţie. / ^A uon *â ui-i'.'uⁿvdîi lucrurile spie muitumirfa D-voa" •aia s> \ chiar de la început, că parisul vL n feţă poetică a poporalul nostru. Ur« «./.< d ».sui D-voastră avem totuşi. Despre rxc»!ci 5» .1 vorbim. Ce putem spune în prealabil "u 1 S' ^!ui D-\oastră? Din apoV.gia ce^'.i putea £ v >*cţi, am putea rtţine ut luav ! în v.vsuHe t, x\i fucut ruVlutiată p«.Hlică ! ?• i u &vcţi mu. t> > poezia, nlei în teaLui D-voastiă".

i doi tovarăşi de rtuiW> saiitat-l i.Mghiară ai ' Mironc&cu întăresc, dînd-din cap, spumele ( vjre la absenţa notti ^şovine" o'n opera rr.eii îc?.t rvcîe ce le avem fc»ţă âc- literatura D > ie altă natură", continua Consfa-i! Mironescu ai peimit t-l-l întrerup :

,>tiu. Cunosc anoste rc/.ivc IS.Ii st- «ipane că \yw/i î a- fi mistică, meiafbdcă ." .Kxact¹*, răspunde Miron«.scu

,Mu intenţionez să-mi apârcocsia. Cr-.d că nici rs ^ fi nomentul penUn asa ceva.*^t\-zia mea este, în a!Vw. d*' orice intenţie aşa cum este ArW'tn fundca în genţi.. cu nu con tp aîtfe-l de po« To^/ia mea n-a.^- puî»u

■,

a ; ii re faţ;

^ii* S.ÎÎ

■

oeti<.

dc<-. *tv% dar a.'>..; lea partiduln.i faţ^v-de • .<» '^fpa să hc altfel dceît e«t^>în privinţa .^j®s. ^rtea mea un puternic argument Nu de mult am _v < Ia Biblioteca la ctm⁵ lucrez poeziile lui Rabindranaih •re, într-o recentisimă traducere rusească. Ceea ce ..nir.â că în atitudine sovietică faţă d6 poezie s-a pro-o schimbare. Cred că poezia mea nu este nici ro ■fekă, nici mai mistică, decît a lui Tagwe, d« altmb •1 după opinia mea, ^ prioziq fără ds anume eNwnen ¹^4S^e.'§iî»işUc^iiic4_vBl"e,CT_-p,vliriţă'^:t; Ei da, aveţi dreptate pînă la un punct. Totuşi pow ^ka^ctră «iprinde adesea motive religioase, uneo ■\pc bisericeşti, în orice caz atîtea elemente mii ir 'ire o conştiinţă mai avansată nu se poaîe» împăca" -h\ tîmpla Sfîntului Gheorgh-; Vedeţi, acest moilv al «duhubu^. es*e într-adev^,

i. ic vechi, niedievai. Conştiinţa modeină nu mai accepta

a":ft

,E ?d"n-ă"î*at^K, zic, „c\in po^ia m«» sunt frec- 'p '• 'poti\c<; mitice, chiar "tenlofice. Dar de a^es' itan ~.~i în chipul cel mai liber, ca mijloace de e\ .ică. î.întivele nu sint tratat» «dogmatic». Le fo ^£«ns tjid.-auna creator, liber : le modific şi îe â?¹ •*• reywitâţi. Nă-'coc *ac motive mitice la ^iet-. ^J( ă l-mA de-o (jîndi-e mitică — nu ia fiinţă, din 1 dni f<. rici'e, nici o pocvîe. Nici chiar poem soc⁵ pcz'f.o pe linie rit iese la capăt fără de < î in „ce Deunăzi aiii u-l'! un imn adree>at lui f..'^'¹ imn în caro s^ îai\ ţ„;, şi aceste două stihuri : -t^rceo p.: cîir.p, şi iaiba creşte subt tălpile sale !■ ta-i m.'tolopie !''

„Foaite adevărat", iîilervine apăsat unul d ^ ■ i doi tovarăşi maghiari, „dar vedeţi, totul dopmde d. ■ f'' vi cum se întrebuinţează motivele mitologice".

Nu răspund acestei intervenţii care venea ca v.u d^a secere de cremene printr-o holdă diafană, dai "îcă-a că-rut o vorbă dospre poezia pe linie, de conţinut ^ ali.-t, îmi permit o remarcă :

287

,.Daţi-mi voie Hă vă spun că in yoluryu-k' şj pU I mele nu se găsesc numai poezii mitotaner-, nrustiCrt, meta-fiâce, teologice. Pe cînd eram încă la Cluj» Smi Spune.-j cineva, un critic litei'ar, ea răsfoindu-nri opera, .ir fi găsit printre atîtea poezii mistice şi una pe linie". Criticul amintea de-o poezie intitulată „Lucratorul", l-am spus celui ce făcea această descoperire că poezia mea ^Lucra­torul" am scris-o în 1923 şi că ea n-a izvoiit din vreo intenţie de a scrie ^pe linie»".

„Interesant. Nu-mi amintesc de această poezie'"', îmi spune Constant Mironescu.

„Ea există totuşi", precizez eu. „a intrat şi în ediţia definitivă de la Fundaţii, apărută în 1942 în cursul războiului. Poezia, cel puţin aşa-mi spun unii «progre­sişti», ar fi frumoasă. Se poate. Am însă convingerea câ poezia aceasta scrisă acum 2& de ani, mi-a reuşit tiindeă nimenea nu mi-a cerut s-o scriu. Ea nu mi-a fost hnpusă tematic. Ea a izvorît dintr-o conştiinţă poeticii. Â^'a vedeam eu în 1923 aspiraţiile «Lucrătorului»".

„Sunteţi,