[]



Yüklə 489,19 Kb.
səhifə2/8
tarix30.10.2017
ölçüsü489,19 Kb.
#21928
1   2   3   4   5   6   7   8

Temperatura


Regimul termic prezintă o mai mare nuanţare de la vest către est, datorită condiţiilor specifice ale reliefului local. Media anuală variază de la mai puţin de 2,0°C pînă la peste 8,0°C. In partea estică, în aria depresionară Turda-Cîmpia Turzii şi arealul Cheilor Turzii, valoarea medie anuală atinge 8,5°C (Turda, 8,4°C; Cîmpia Turzii, 8,6°C; Tabelul 1).
TABEL 1
Temperaturi medii lunare si anuale

Staţia I F M A M I

Turda -4,4 -2,2 3,4 9,4 14,4 17,6
Staţia I A S O N D

Turda 19,3 18,5 14,7 9,1 3,1 -2,0

Anual: 8,4

Amplitudine: 23,7


Temperatura maximă absolută la Turda a fost de 38,5°C (29 august 1946), iar minima absolută de -31,2°C (25 ianuarie 1942). Radiaţia solară globală însumează valori medii anuale de 110-115 kcal/cm an. Primăvara, ca de obicei, în majoritatea zonelor ţării, este un anotimp efemer, nedepăşind de regulă 6-8 săptămîni, în intervalul aprilie—mai. Vara, în schimb, durează de la sfîrşitul lunii mai pînă spre mijlocul lunii septembrie, după care toamna îşi face simţită prezenţa pînă în a doua jumătate a lunii noiembrie. Pe toată această perioadă, în Cheile Turzii precum şi în regiunile învecinate, se poate desfăşura o bogată activitate turistică întrucît prezenţa în regiune a masivelor calcaroase ce se încălzesc rapid sub acţiunea razelor solare creează un microclimat plăcut şi propice drumeţiilor şi ascensiunilor. Iarna însă, se menţine cel puţin patru luni pe an (decembrie-martie), cu geruri deosebite în lunile ianuarie-februarie, cînd, destul de frecvent, temperaturile minime coboară în timpul nopţii pînă la -25oC.

Răcirile excesive din timpul iernii datorate inversiunilor de temperatură constituie o trăsătură evidentă pentru zonele depresionare (Iară, Turda), făcîndu-le improprii pentru culturile mai pretenţioase. In zona muntoasă, primul îngheţ se produce în perioada 20-30 septembrie, iar ultimul - în intervalul 1-10 mai.

Zona deluroasă beneficiază de mai puţine zile cu îngheţ la sol, primul producîndu-se cam în prima jumătate a lunii octombrie, iar ultimul în perioada 21-30 aprilie. Numărul mediu al zilelor cu îngheţ variază între 140-180 la munte, în zona Cheilor Turzii reducîndu-se la 100— 120 anual.
Nebulozitatea şi precipitaţiile

De prezenţa fronturilor şi a circulaţiei atmosferice este legată ş f acoperirea cerului de nori, pe scurt spus, nebulozitatea. In zonele înalte, nebulozitatea este mai accentuată, cam de 6,1 zecimi (perimetrul Muntelui Băişoara) şi de 5,7 zecimi în zonele depresionare. Cea mai noroa-să lună în perimetrul montan este luna mai, iar în regiunile depresionare — luna decembrie.

Umiditatea în Cheile Turzii se menţine destul de ridicată, chiar în circumstanţele unor precipitaţii sărace, şi aceasta din cauza morfologiei specifice, cu pereţi înalţi şi deschideri înguste între versanţi.

Este bine de reţinut de toţi cei care vin în Cheile Turzii că, pentru a evita neplăcerile provocate de ploi, trebuie să cunoască şi starea precipitaţiilor. Repartiţia acestora este inegală, cu cantităţi minime în zona depresionară Turda-Cîmpia Turzii (circa 550 mm), în funcţie de fenomenul de fohnizare a aerului descendent din Bihor, şi maxime (circa 1 400 mm) în perimetrul montan. Repartiţia lunară a precipitaţiilor, care ating maximul în luna iunie şi minimul în luna februarie, confirma tipul de regim caracteristic transilvănean în Cheile Turzii şi în zona din faţa lor (Tabelul 2).



TABELUL 2

Cantitatea medie lunară şi anuală a precipitaţiilor
Staţia I F M A M I

Campia Turzii 21,8 19,8 20,9 43,5 71,6 85,9


Staţia I A S O N D

Campia Turzii 73,6 69,6 42,2 38,3 27,9 23,6

Anual: 58,7
Cantităţile medii ale lunii februarie sînt cuprinse între 20 şi 60 mm, aceasta fiind o luna săracă în precipitaţii, mai ales în partea de est a regiunii. In luna iulie, luna cea mai călduroasă, cantităţile medii de precipitaţii se înscriu între 70 şi 110 mm, celelalte luni avînd valori intermediare. în timpul verilor călduroase se înregistrează ploi frecvente mai ales în cursul după-amiezii. Dar, cîteodată, în condiţiile producerii ploilor torenţiale, se pot înregistra cantităţi foarte mari de apa, în 24 ore, cum s-a întîmplat la Turda pa data de 29 mai 1926, atunci atingîndu-se valoarea de 120 mm.

În cadrul regimului anual al precipitaţiilor atmosferice se înscriu şi ninsorile. Acestea se manifestă între 40-80 zile pe an în perimetrul montan şi 25-35 zile în zonele depresionare. În funcţie de ninsori, apare şi stratul de zăpada, cu importanţa lui specifică, atât pentru agricultură, cît şi pentru turism. Astfel, în zona montană înconjurătoare zăpada persistă între 90 şi 160 de zile, pe cînd în zona deluroasă şi, deci, în arealul Cheilor Turzii doar între 65 şi 100 zile, de la sfîrşitul lunii noiembrie cam pînă la jumătatea lui martie.



Vânturile au o circulaţie specific zonală din partea de vest, modificata, adesea, de configuraţia şi orientarea principalelor forme de relief (culmi muntoase, coline, culoarele văilor, cheile). În zona depresionară din faţa Cheilor Turzii (Turda-Cîmpia Turzii), cea mai mare frecvenţă anuală o au vînturile dinspre nord-vest (12,8%) şi dinspre vest (10,4%).

Prin faptul că sectorul Cheilor Turzii are cam aceeaşi orientare, în culoarul său aceste vînturi au o intensitate mai mare decît în regiunile învecinate.

Pe platourile înalte, cum este şi platoul Culmii Petreşti, cea mai mare frecvenţă o au vînturile dinspre vest (30,0%) şi sud-vest (20%). In perioada caldă a anului, la munte, în zonele depresionare, culoarele văilor, precum şi în Cheile Turzii se evidenţiază şi frecvenţa brizelor.

VEGETAŢIA Şl FLORA

Existenţa unor unităţi fizico-geografice diverse şi a complexităţii litologice se reflectă în arealul Munţilor Trascău şi îndeosebi a Cheilor Turzii în varietatea lumii vegetale şi animale. Astfel, numai în perimetrul rezervaţiei naturale complexe Cheile Turzii apar şi sînt ocrotite o mulţime de specii vegetale, între ele multe fiind rarităţi floristice.

Vom încerca în cele ce urmează să menţionam pe cele mai reprezentative, pentru a ne convinge şi în felul acesta de importanţa lor în ambianţa naturală a zonei, precum şi de frumuseţea locurilor demne de cercetat nu numai de către turişti, ci şi ca ,,teren de observare" al botaniştilor.

În Cheile Turzii vegetaţia lemnoasă, care în alte zone geografice se distribuie în funcţie de altitudine, se dezvoltă intercalat, astfel: esenţe specifice marilor altitudini vor fi întîlnite aici crescînd laolaltă cu specii caracteristice dealurilor şi cîmpiilor.

Culmea Petreşti se situează la nivelul de creştere al gorunului (Quercus petraea), el amestecîndu-se în acest loc cu fagul (Fagus silvatica). Pe malul drept al văii Hăsdate, în pădurea Mischiului, gorunul alternează cu carpenul (Carpenus betulus) pe lîngă care mai trăiesc fagul, teiul (Tilia Cordata), cornul (Cornus mas) şi sîngerul (Cornus Sanquinea) cu fructe albăstrui şi frunzele ce se înroşesc cînd vine toamna. Acestor copaci li se mai asociază măceşul (Rosa canina), împreună cu ruda lui - păducelul (Crataoegnus monogyno).

La capătul aval al intrării în Chei, imediat în stînga, cum trecem peste pod, sub Colţul Mischiului, vom fi surprinşi de prezenţa unui petic de pădure format din pini (Pinus sylvestris) plantat aici sub zona lui altitudinala, la începutul veacului.

De-a lungul văilor, inclusiv a văii Hăsdate, se dezvoltă pîlcuri de sălcii (Salix alba), răchita (Salix fragilis), arini (Alnus incana, Alnus glutinosa) şi plopi cu cele două varietăţi, Populus alba şi Populus negra, aceasta din urmă fiind reprezentata prin exemplare falnice în lunca de sub Peretele Uriaş.

De prăvălişurile versanţilor, lîngă Turnul Galben, Turnul Ascuţit şi Zuruşul Lung, se agaţă cu unghie de lemn un conifer pitic, tisa (Taxus baccata), vestit pentru lemnul lui mirositor şi trandafiriu. Acest lucru şi faptul că frunzele lui sînt otrăvitoare a făcut să fie exploatat şi distrus iraţional, încît azi e pe cale de dispariţie în Carpaţi. Deoarece acest conifer se caţără pe pereţi prăpăstuiţi sau creşte în poieniţele abrupte dintre cleanţurile versanţilor văii Hăşdate, recoltarea lui este deosebit de dificilă şi foarte periculoasă. Astfel, lîngă Turnul Ascuţit, cu mulţi ani în urmă, un locuitor din satul Petreşti, încercînd să strîngă tisă, a căzut în abis, numele lui, Hili, fiind dat zonei Hiliodul. In prezent, Taxus baccata este ocrotit nu numai în cadrul rezervaţiei Cheile Turzii, ci pe întregul perimetru al Carpaţilor, ca şi tulichina (Daphne cneorum).

Tulichina creşte în locuri umede şi răzleţe sau în tufişuri şi impresionează ochiul, în primăvară, prin mulţimea floricelelor de culoare rozacee, frumos mirositoare. În toiul verii, tulichina se împodobeşte cu frumoase boabe sîngerii, la fel de otrăvitoare ca şi scoarţa copăcelului. În Carpaţi se întîlneşte destul de rar şi mai poartă numele de cleiţă, dafin sau liliac de munte.

Poziţia privilegiată a Cheilor Turzii, cu orientarea generală nord-vest—sud-est, apărată de fronturile atmosferice reci din nord şi aerul foarte uscat din sud, a favorizat dezvoltarea şi păstrarea unor specii de plante întîlnite foarte rar chiar şi în alte părţi ale continentului nostru. Dintre acestea, între pereţii stîncoşi ai Cheilor Turzii a rămas pîna azi usturoiul sălbatic (Allium obliqum), întîlnit numai în R.S.S. Turkmenă, mărarul păsăresc (Ferrula sadleriana), o umbelifera care creşte numai în Cîmpia Panonică.

Usturoiul sălbatic (denumit de localnici „ceapa ciorii din cheie") creşte pe ţancurile calcaroase ale versanţilor, dar îl putem vedea şi în crăpăturile stîncii, la înălţimile ameţitoare din Peretele Uriaş, încît te miri prin ce minune trăieşte acolo. El îşi face simţită prezenţa prin puternicul miros pe care-l răspîndeşte. Cînd dai cu ochii de el ţi se înfăţişează ca un smoc de frunze (ca al usturoiului de cultură) dintre care se înalţă o tijă purtînd la capăt un bucheţel de flori albe-gălbui. Pentru faptul că este foarte rar, el trebuie ferit de distrugere, cu atît mai mult cu cît este şi comestibil.

Pe platoul de deasupra versantului stîng şi vizavi de el, pe Culmea Mînăstirii, drumul ne va fi îngreunat de tufişuri şi boschete de alun şi cununiţă. În zona „Polmoane'lor" din capătul amonte al Cheilor creşte păducelul şi porumbarul (Prunus spinosa), o rudă mai depărtata a măceşului. Peste apă, pe versantul drept, cam în dreptul Fîntînii Morarului, apare un soi de arţar, jugastrul (Acer campestre) folosit cîteodată şi ca pom ornamental. Asociat jugastrului şi ocupînd uneori suprafeţe mai mari apare lemnul cîinesc (Ligustrum vulgare), un neam de aproape al frasinului, deosebit de frumos cînd este înflorit şi cînd îşi etalează ciorchinii de floare, de culoarea florii de lămîi.

Din timpul perioadelor climatice reci şi foarte reci, corespunzătoare celor patru glaciaţiuni, s-au păstrat în interiorul Cheilor o serie de plante alpine, care aici se dezvoltă sub altitudinea lor specifică. Dintre ele amintim: ochiul boului (Aster alpinus), piciorul cocoşului (Ranunculus oreophilus), bănica (Phyteuma orbiculare), cu florile ei albastre atît de atrăgătoare, odoleanul de stîncă şi struţuşorii (Selaginella helvetica).

Perioadelor calde, care au precedat glaciaţiunile sau le-au succedat, le-au supravieţuit pe stîncile calcaroase următoarele plante: scoruşul (Sorbus dacica), un fel de arbust, colilia (Stipa eriocaulis), negara (Stipa capillata), păiuşul (Festuca vallesiaca), peliniţa (Artemisia pontica), trînjoaica (Ranunculus illyricus), vegetaţie specifică zonei de stepă.

Din loc în loc, acolo unde prăvălisul versanţilor este întrerupt de cîte o brînă, îşi înalţă trunchiul contorsionat un arbust pitic — cîrcelul (Ephedra distachya).

Platourile, stîncile calcaroase, cerdacurile peşterilor sînt acoperite de o pătură groasă de ierburi, între care o specie de graminee, coada iepurelui (Sesleria rigida), deţine întîietatea. Împreună cu această graminee, pe pajiştile de pe culme şi în smocurile crescute pe versanţi, mai cresc şi alte plante ierboase calcofile şi xerofile ca păiuşul de stîncă (Festuca saxatilis), negară, colilia etc.

Risipite între colţurile stîncoase, îşi ridica capetele galbene florile ochelăriţei (Biscutella laevigata). Pe stînci, drumeţii sau alpiniştii vor vedea sau vor întîlni pete de culoare care distonează cu cenuşiul peretelui; sînt obişnuiţii licheni care înviorează roca prin culoarea lor, unii de culoare roz (Verrucarla marmorea), alţii gălbui aurii (Caloplaca surantiaca) colorînd ,,Polmoanele" sau cei albicioşi ca petele de var (Caloplaca lactes) apăruţi pe Pereţii cu Trepte Şi Pripoane.

Dar ceea ce a făcut ca zona Cheilor Turzii să fie proclamată şi rezervaţie botanica este prezenţa unor plante endemice, ce nu cresc de-cît aici. Transcriem numele cîtorva: o specie de omag (Aconitum callibotryon fissurae), cu flori albastre ce ne reţin privirea (este planta otrăvitoare !), delicatul stînjenel (Iris gürteleri) înflorînd violaceu printre stînci, o specie de fetică (Valerianella Zoltani), ţeposul spin zbîrlit, gata să ne înţepe, în Alghine (Carduus alghinae) şi vulturica (Hieracium substellatum tordanum). Cu ele coabitează şi cîteva specii endemice carpatine cum sînt: garofiţa albă (Dianthus spiculifolius), care ne încîntă ochii şi în Bucegi, tămîioara (Viola joói) înroşind cu florile-i sîngerii grohotişurile, şi soponelul, ca să amintim numai cîteva dintre ele.

Toate plantele menţionate aici, alături de cele obişnuite, au darul ca prin florile, inflorescenţele şi tipsiile floricole, de toate culorile, să ne înveselească ochii şi sufletul în preumblările noastre.

FAUNA

Pretutindeni, fauna urmează în linii mari distribuţia zonală a vegetaţiei. La fel se întîmplă şi în spaţiul Cheilor Turzii, unde fiecare colţişor de stîncă, ochi de apă, pădurea şi tufişurile freamătă de viaţă, de la formele cele mai simple pînă la animalele de interes cinegetic. Ochiului iscoditor, interesat, nu-i poate scăpa agitaţia gîzelor cu aripi, a insectelor zumzăind în căutarea hranei, preocupate de îngrijirea şi perpetuarea speciei.

La ora amiezii, cînd aerul tremură de căldură, văzduhul se umple de zbîrnîitul libelulelor, care aici plutesc, atîrnate parcă de un fir nevăzut, aici străbat spaţiul cu viteză do fulger. Aceste ,,minielicoptere" sînt reprezentate în zona Cheilor Turzii de libelulele comune (Calopterix splendens) sau de tipurile mai rare (Lestes barbarus), toate splendid colorate.

Surori florilor, prin colorit, se mişcă în aer fluturi cu aripi de pudră, fluturi foarte rari (Heterogynms, Phybaloptenix, Eublema Suavis) alături de alte exemplare banale, oare odihnesc ochii prin zborul lor ezitant, de petală desprîn-să şi căzută. Frumuseţea speciei Phybalopterix caligraphata, prezentă aici, mai poate fi admirată numai în Iugoslavia, lîngă Rijeka, sau în U.R.S.S., în Urali.

Datorită faptului că se constituie în teritoriu ocrotit, valea rîului Hăşdate oferă condiţii favorabile dezvoltării faunei piscicole de talie mica şi mijlocie. In adîncul undei reci se întrec între ele: zvîrluga (Cobitis taenia), gălbuie pe spate, cu pete mărunte negre şi avînd două-trei dungi în lungul trupului, şi ruda ei — grindelul (Nemachilus barbatulus), la care petele sînt mai mari, de culoarea frunzelor. Acestora le ţin tovărăşie boişteanul (Phoxinus phoxinus), la fel de mărunt şi durduliu, mîndru de ,,veş-mîntul" pe care-l poartă: verde pe spate, strălucitor ca argintul, pe burtă; în focul dragostei culorile i se schimbă, spatele devenindu-i albăstrui iar burta i se înroşeşte; foarte zglobiu, înoată în toate părţile şi cîteodată poate fi văzut depăşind obstacole din apă prin salturi, aidoma păstrăvilor. In marginea apelor, pe lingă malurile străjuite de pereţii verticali, se furişează porcuşorii (Gobio gobio) căutînd adăpostul grotelor sau al rădăcinilor de sub apă. De talie mică, porcuşorii sînt împodobiţi pe părţi de solzişori argintii, iar pe spate sînt stropiţi de-a curmezişul cu peta negre.

Spaima insectelor de tot felul, ca şi în alte părţi, o constituie în rîul Hăşdate broasca roşie de munte (Rana temporaria) şi broasca rîioasă brună (Bufo bufo). De pe malurile apei, privind cu atenţie ochiurile de apă liniştită, vom surprinde ondulînd perdeaua lichidă pe Natorix natorix, sarpele de apă, total inofensiv, dar care poate speria pe cei ce nu-l cunosc (pe cap are două semilune yalbene şi e lipsit de semnul negru zigzagat de pe spate, semn indicînd speciile de şerpi veninoşi). Zilele însorite scot afară la plajă, pe calcarele din preajmă, şi comuna şopîrlă (Lacerta muralis) care, cînd e deranjată, dispare într-o clipită, făcîndu-ne să tresărim la repezişul mişcărilor ei.

De sus de pe ţancurile cele mai înalte veghează din loc sau din zbor planat acvila de stîncă (Aquila chrysaetos), exemplar rarissim de pajură, cel moi mare răpitor înaripat de la noi. Comparativ cu ea, vînturelul (Falco tinunculus), alt răpitor de zi, este ca un pui. De talia unei ţarce, are penele de culoare cenuşie cu stropiturile în lungul pieptului. A primit numele de vînturel pentru că se opreşte în aer, ca suspendat, dînd foarte repede din aripi.

Nici noaptea nu este lipsită de păsări de pradă în Cheile Turzii. Dintre acestea, bufniţa sau buha (Bubo bubo) înfiorează liniştea nopţii cu vaierul ei străpungător. Mare cît un curcan, are în vîrful capului doua moaţe şi penajul frumos colorat cu alb, galben şi brun. Zburînd, alunecarea ei este atît de lină încît prada nici nu se dezmeticeşte cînd este luată în gheare.

In perimetrul aerian al Cheilor Turzii, se agita de colo-colo-n zbor tot felul de înaripate, unele dintre ele fiind rarităţi avicole, piuind şi fluie-rînd, dînd viaţa sonoră stîncăriei şi tufişurilor. In zona abruptă a versanţilor zboară, în căutarea hranei, un exemplar rar şi în zona munţilor înalţi - fluturaşul purpuriu (Tichodroma muraria). Puţin mai mare decît o vrabie, are penajul în culori pastelate, e foarte zglobiu şi inspectează pereţii prăpăstuiţi pentru a-şi găsi hrana zilnică.

In ascensiunile noastre vom fi însoţiţi, parcă făcîndu-ne concurenţă, de o altă înaripată de mărimea unui pumn, pe care o putem vedea şi în văile de abrupt din Bucegi: mierla de piatră sau mierla de stîncă, pe numele latinesc Monticola saxatilis. Vom întîlni de asemenea, aproape cu invidie, pentru felul de a sta pe verticala peretelui, presura mustăcioasă (Emberiza cia) cu un penaj frumos colorat. Versanţii Cheilor Turzii mai sînt însufleţiţi de agitaţia pietrarului (Oenanthe oenanthe), cu spatele în culoarea calcarului, de codruşul de casă, la fel de cenuşiu ca şi stîncă. Din cînd în cînd, pe deasupra Cheilor mai răzbate croncănitul corbului (Corvus corax), şi el în căutare de hrană. Cu penajul de culoarea antracitului, este uşor de observat cînd zboară sau chiar cînd se odihneşte în vreun copac sau cleanţ de stîncă. Primăvara, adus parcă de valul de aer cald, apare şi lăstunul de stîncă sudic (Apus melba); are un frurnos „frac" pe care-l poartă elegant. O dată cu el, din aceeaşi familie, soseşte şi lăstunul de stîncă (Apus apus).

La intrarea în Chei, după ce trecem primul pod şi ne afundăm în pădurice, sîntem luaţi în primire de cîntecul şi trilurile privighetorii (Luscinia luscinia) ale piţigoiului de livadă şi ale multor altor zburătoare, toate la fel de gureşe.

Grotele, văgăunile şi scobiturile stîncii au favorizat cuibărirea porumbelului (Columba livia domestica).

Arealul Cheilor Turzii găzduieşte şi oferă condiţii bune de vieţuire multor animale mari, de interes cinegetic. Frecvent apar vulpea (Vulpes vulpes), bursucul (Meles meles), căruia localnicii îi spun şi viezure, şi care îşi sapă vizuinele în partea de jos a defileului. Mistreţul (Sus scrofa) este cel mai mare animal care poate fi întîlnit în regiunea Cheilor Turzii, iar cel mai graţios este căprioara (Capreolus capreolus), infinită mai ales în zona povîrnişului Emil Pop.

In rîndul carnivorelor de talie mică amintim jderul de stîncă (Mustela foina) şi ruda lui, nevăstuica (Mustela nivalis). Lăstărişurile şi desişurile de arbuşti de pe Culmea Petreşti oferă adăpost celui mai fricos animal, iepurele (Lepus europaeus transsilvanycus).

Sub stîncăria Borza, acolo unde se întinde Pădurea Mischiului şi în păduricea de pini pot fi urmărite jocurile şi salturile spectaculoase ale veveriţei (Sciurus vulgaris).

Din cauza numărului mare de peşteri, în pereţii calcaroşi ai Cheilor Turzii s-au pripăşit şi s-au înmulţit vreo trei specii de lilieci. Una din ele, Myotis myotis, are talia cea mai mare dintre liliecii de la noi din ţară. Celelalte specii, liliacul cu potcoavă mare şi liliacul cu potcoavă mică, sînt mai mici decît primul, dar la fel de vioi, zigzagînd văzduhul în fapt de seară şi aducînd unul din primele semne ale primăverii.

Lumea vegetală şi cea animală, după cum am văzut, este bine reprezentată în zona Cheilor Turzii. Ba, mai mult, aici s-au conservat specii din ambele regnuri, din timpuri de mult apuse. Datoria noastră, a drumeţilor, a alpiniştilor, este aceea de a ocroti, de a încerca să le deranjăm cît mai puţin şi, bineînţeles, atunci vom putea să le şi admirăm.

SOLURI

În strînsă legătură cu distribuţia formelor de relief, constituţia geologică, influenţa condiţiilor bioclimatice şi hidrologice dintr-o anumită regiune geografică există şi se dezvoltă o gamă variată de soluri. În funcţie de forma de relief pe care se formează, apar tipurile genetice de sol montan, de deal sau de cîmpie. Această distribuţie este valabilă şi în cazul Cheilor Turzii şi a zonelor învecinate.

În perimetrul montan din nord-vestul Munţilor Trascău, datorită constituţiei mai variate de roci, învelişul de sol este mai eterogen. Astfel, aici se evidenţiază solurile brune acide şi brune pod-zolite, asociate cu soluri argilo-iluviale brune şi brune podzolite, aflate pe unele roci sedimentare.

In cuprinsul Cheilor Turzii întîlnim aceste tipuri de soluri, pe versantul drept al rîului Hăşdate şi pe Culmea Petreşti, cam de la jumătatea Cheilor în amonte.

In perimetrul culmilor mijlocii se dezvoltă solurile brune şi brune gălbui, cărora li se adaugă diferitele faze de erodare, inclusiv regosolurile. Sub stîncăria Borza şi în cadrul pădurii Mischiului de pe malul drept al Hăşdatelor întîlnim ades acest tip genetic de sol. Pe seama calcarelor din regiune, a alterării lor s-a mai format „terra rosa" şi rendzinele negre şi brune; pe Culmea Mînăstirii, unde au o largă răspîndire, ele sînt străpunse de blocuri de calcar.

Prezenţa solurilor amintite mai sus a favorizat activitatea silvic-pastorală, ele nefiind propice culturilor organizate. Tot în etajul superior muntos mai apare, de asemenea, solul de pajişte subalpină, înţelenit secundar.

Sub fîneţele umede, neexpuse insolaţiei sau expuse puţin, ce se întind mai mult pe versantul drept al cheilor, se formează rendzinele roşii, brune şi solurile negre argiloase. Existenţa lor este legată de natura petrografică a locului şi, în principal, de drenajul apelor de şiroire.

Pe malurile rîului Hăşdate şi aval de intrarea în Chei putem observa regosolurile diferit erodate, asociate cu roci mobile. De la cabana Cheile Turzii înspre Turda încep să apară aşa-zisele soluri de cultura, caracteristice zonei colinare şi de cîmpie. Enumerăm cernoziomurile cambice (levigate) şi cernoziomurile argilo-iluviale ce ocupă suprafeţe întinse în jurul oraşului Turda şi al oraşului Cîmpia Turzii.

Pe rocile salifere din perimetrul cutelor diapire, aflate pe aliniamentul Turda-Someşeni-Apahida, întîlnim restrîns săraturile. In culoarul Arieşului şi în regrunea de captare a afluenţilor săi, Iară, Berchişul şi Hăşdatele, se dezvoltă solurile aluviale de lunca, pe care le-am mai întîlnit la ieşirea Hăşdatelor din Cheile Turzii.

Folosirea intensivă a resurselor de sol din preajma Cheilor Turzii necesită în continuare aplicarea măsurilor şi lucrărilor menite să prevină şi să combată eroziunea solurilor în, pantă. De asemenea, se impun masuri pentru stabilizarea terenurilor afectate de alunecări. Aceste soluţii, dincolo de finalitatea lor pentru agricultură şi activitatea silvo-pastorală, se încadrează în menţinerea şi păstrarea intactă a mediului înconjurător pentru desfătarea ochilor celor ce vin ca turişti în acest minunat colţ de ţara.



PROTECŢIA NATURII ŞI TURISMUL ÎN CHEILE TURZII

Am reunit aceste două noţiuni în titlul capitolului de faţă deoarece am considerat că între ele există o legătură nemijlocită. Afluxul mare de turişti într-un perimetru destul de restrîns, mai ales cînd aici sînt ocrotite o sumedenie de specii vegetale şi animale rare, poate duce, în j momentul cînd aceştia nu sînt avertizaţi, la stricăciuni ireparabile. De aceea, pledăm pentru o atenţie şi o grijă deosebite din partea excursioniştilor, fie alpinişti, fie drumeţi, în ocrotirea acestui unic monument al naturii, Cheile Turzii.

Din capitolele precedente ne-am putut forma o idee despre cît i-a trebuit naturii să dureze această veritabilă „operă de artă" în care se.ascund şi vieţuiesc atîtea şi atîtea specii. Şi nu numai atît. În această zonă, cu deosebire în peşterile din Chei, au rămas urme ale vieţii materiale din perioada copilăriei speciei umane. De asemenea, arealul Cheilor Turzii a oferit adăpost în vremuri de restrişte strămoşilor noştri. Astfel de evenimente au fost consemnate la timpul respectiv, în documentele epocii, unele dintre ele ajungînd pînă la noi. Prof. Erasmus Iuliu Nyárády ne spune în lucrarea sa Cheia Turzii un document din 1291 emis de la curtea regelui maghiar Andrei al III-lea aminteşte de impunătorul defileu al Hăşdatelor.

Dar faima Cheilor Turzii a fost dată de relieful de excepţie, modelat în calcare, şi de prezenţa a 997 de specii vegetale, multe dintre ele rarităţi la nivel european. Abundenţa florei şi peisajul remarcabil au polarizat interesul mai multor cercetători, încă din anii 1913-1914, botanistul luliu Prodan cerea ca arbustul pitic, cîrcelul, Ephedra distachya, să fie protejat. Comisia Monumentelor Naturii, înfiinţată în 1930, a depus eforturi considerabile, prin profesorul botanist Alexandru Borza, ca regiunea Cheilor Turzii să fie declarată rezervaţie naturală, ceea ce s-a şi întîmplat în anul 1938. Cu o suprafaţă de 175,5 ha, rezervaţia complexă Cheile Turzii a fost inclusă, alături de alte 15 rezervaţii de la noi din ţară, pe lista U.N.E.S.C.O.

Fig01a.jp2

Fig01b.jp2

Deci, o dată mai mult, ca români, ca locuitori ai acestei ţări, datoria noastră este să păzim şi să ocrotim tezaurul faunistic, floristic şi geologic din Cheile Turzii, ca şi de oriunde în altă parte. Turişti fiind sau alpinişti, să le recomandăm celor mai puţin umblaţi acelaşi lucru, avertizîndu-i că totul aici este sub protecţia legii, uşurînd astfel sarcina celor desemnaţi anume să protejeze rezervaţia.

Din practica şi din experienţa dobîndită de-a lungul anilor se ştie că în toate zonele montane cei mai mari iubitori ai naturii sînt alpiniştii, care nu permit degradarea sau distrugerea cadrului natural. Grija pentru natură nu trebuie să se manifeste numai în cuprinsul Cheilor Turzii, ci şi pe parcursul traseelor turistice, descrise în paginile acestei cărţi. Călătorind, vom vedea şi ne vom bucura de frumuseţi singulare, ca acelea din Cheile Turzii, din Cheile Berchişului sau Borzeştiului şi din multe alte locuri. Ne luam îngăduinţa sa propunem parcurgerea traseelor în ordinea în care sînt descrise în carte. Le-am prezentat astfel ţinînd searna şi de lungimea lor, încît descoperirea celor mai interesante zone să se facă gradat.

Timpul de mers a fost estimat foarte larg, luind în consideraţie posibilităţile unei mai mari categorii de turişti. Cei antrenaţi şi alpiniştii pot reduce substanţial timpul, uneori chiar la jumătatea celui indicat. Toate traseele sînt marcate cu semnele convenţionale de marcaj, universal folosite, din loc în loc apărînd şi jaloane indicatoare. Plecările, în toate excursiile propuse, vor avea loc din faţa cabanei Cheile Turzii, aflată aproape de intrarea aval a Cheilor, la o altitudine de 450 m. Ea dispune de 26 de locuri în camere de 2-5 locuri şi de încă 20 locuri în cele 10 căsuţe de camping. In dreapta cabanei, cu o terasă frumos amenajată în faţă, se află bufetul. In perioada anotimpului rece, pe pantele Dealului Alb şi ale Dealului Lupului se poate schia; pe Dealul Alb există şi o instalaţie de bebischi. In afară de căsuţele de camping, tot în apropierea cabanei, în stînga ei este amenajat un teren închis pentru corturi, care dispune şi de grup sanitar.



Yüklə 489,19 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin