1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

60. Dudeştii Vechi, com. Dudeştii Vechi, jud. Timiş

Punct: În spatele gării, Movila lui Dragomir

Cod sit: 156721.01
Colectiv: Adrian Bejan - responsabil (UV Timişoara), Daniela Tănase (MB Timişoara)
În nord-vestul Câmpiei Banatului, pe teritoriul comunei Dudeştii Vechi, traversată de pârâul Aranca, au fost descoperite întâmplător o serie de artefacte databile în epoca migraţiilor şi în epoca medievală timpurie. Multe dintre acestea provin de pe teritoriul aflat în spatele gării Dudeştii Vechi, mai precis în partea de SV a localităţii, zonă numită de localnici „Movila lui Dragomir“.

În luna august a anului 2000, am efectuat sondaje arheologice pentru a repera urme de locuire care să ne permită iniţierea unor cercetări sistematice. S-au trasat trei secţiuni orientate NV - SE şi am constatat următoarea situaţie: în secţiunea S.1 (10 x 1,5 m), imediat sub stratul vegetal se află un strat de cultură databil în secolele III - IV pe baza fragmentelor ceramice de culoare cenuşie lucrate la roată şi a unei fusaiole bitronconice din lut, de culoare galben-cenuşie, dar nu am găsit nici un complex arheologic din această perioadă. Solul steril apare la adâncimea de -0,7 m cu excepţia colţului sud - vestic al caroului C. 5, unde stratul de cultură de sec. III - IV suprapune o porţiune dintr-un bordei datat pe baza fragmentelor ceramice în epoca bronzului şi care ajunge până la o adâncime de 2,4 m. În secţiunea S. 2 (15 x 1 m), aflată la 2 m NV de S. 1, sub stratul vegetal apare un strat de cultură databil pe baza fragmentelor ceramice tot în secolele III - IV, solul steril apare la o adâncime de -0,7 m. În caroul C. 5, stratul de cultură de secol III - IV suprapune o groapă menajeră din epoca bronzului ce conţinea fragmente ceramice şi oase de animale şi ajunge la o adâncime de -1,1 m faţă de nivelul actual de călcare.

În secţiunea S. 3 (10 x 1 m), aflată la 10 m E de S. 1, în caroul C. 1, la o adâncime de -0,3 m, sub stratul vegetal, am surprins resturile unei locuinţe de suprafaţă cu vatră deschisă care suprapune un strat de cultură databil în secolele III - IV. Pentru a putea cerceta toată locuinţa, am extins suprafaţa cercetată prin trasarea a trei casete, astfel am constatat că locuinţa era ovală, având dimensiunea de 2,5 x 2 m, în partea de S fiind improvizată o vatră mică, aşezată pe fragmente ceramice provenind de la un vas borcan, de culoare brun-negricioasă, lucrat la roata înceată, decorat cu rotiţa; arsura vetrei are grosimea de 0,12 m; pe baza ceramicii, locuinţa poate fi datată în secolele IX - X. În caseta numărul 3, din partea de NE, la o adâncime de -0,5 m a apărut un craniu uman şi a fost necesară extinderea casetei. A fost dezvelit un mormânt, M. 1 / 2000, orientat V - E; la cap am descoperit un inel de tâmplă din argint, în formă de S şi pe falanga inelarului de la mâna dreaptă un inel din bronz cu capetele desfăcute. Mormântul poate fi datat pe baza inventarului în secolele XI - XII şi se pare că suprapune nivelul secolelor IX - X, cercetările viitoare urmând să clarifice situaţia stratigrafică.

În secţiunea S. 3, solul steril apare la o adâncime de -0,8 m, cu excepţia C. 5, unde am descoperit o porţiune dintr-un bordei care ajunge până la adâncimea de -2,2 m şi care pe baza fragmentelor ceramice poate fi datat în epoca Latène. Am constatat existenţa unui strat de arsură cu o grosime de 0,6 m, bucăţi de vatră; puternicele urme de arsură ne permit să presupunem că bordeiul a fost incendiat. Timpul şi resursele financiare nu ne-au permis deschiderea unei casete ca să cercetăm întreaga suprafaţă a bordeiului, aceasta va fi o prioritate a următoarei campanii.

Materialul arheologic recuperat a fost depozitat la Universitatea de Vest Timişoara, unde urmează să fie prelucrat.

În viitor ne propunem să clarificăm stratigrafia sitului, să cercetăm sistematic aşezarea şi necropola din Evul Mediu timpuriu şi să identificăm şi complexe arheologice din secolele III - IV şi din epoca migraţiilor, având în vedere că cercetările de teren au relevat existenţa unor artefacte din aceste perioade.

61. Dudu, com. Plopii Slăviteşti, jud. Teleorman

Punct: Mănăstirea Plăviceni

Cod sit: 153678.01
Colectiv: Ecaterina Ţânţăreanu - responsabil, Pavel Mirea, Pompilia Zaharia (MJ Teleorman)
“Mănăstirea Plăviceni” este un monument reprezentativ pentru arhitectura valahă din secolul al XVII-lea, ea remarcându-se ca un ansamblu impunător şi sobru, aflat în lunca inundabilă a Oltului, în mijlocul unor păduri seculare, la numai 34 km de fosta kaza Turnu. Până în zilele noastre din măreţul monument, ridicat de Dragomir, mare vornic şi jupâniţa sa Elena, a rămas o patetică ruină, lăsată în voia forţelor distructive ale naturii şi oamenilor.

Din ansamblul iniţial constituit dintr-un impunător turn clopotniţă, ziduri de incintă masive, biserică în plan treflat, stăreţie şi construcţii monahale, azi au rămas doar resturi din turn, o parte din incintă şi biserica spoliată de acoperiş. Din anul 1999, Ministerul Culturii a finanţat, pe lângă proiectul de consolidare şi restaurare şi o intervenţie de urgenţă, pentru stoparea distrugerilor.

Obiectivele campaniilor arheologice, începute în 1995, au avut scopul principal de a pune la dispoziţia proiectantului informaţii privind planimetria construcţiilor acum dispărute, împreună cu elemente de arhitectură de detaliu şi ansamblu, semnificative pentru evidenţierea etapei de construire a monumentului, nivelurile de călcare şi relaţiile cronologice dintre diferitele construcţii ale ansamblului.

Rezultatele cercetării pot fi rezumate astfel:

• 
  sub biserica lui Dragomir s-a pus în evidenţă fundaţia unei biserici anterioare, o construcţie cu plan dreptunghiular, cu absida altarului nedecroşată - probabil o biserică de lemn;
  
• 
  s-a redat planimetria tuturor construcţiilor ce au constituit ansamblul;
  

- s-a stabilit cronologia etapelor de construcţie pentru ctitoria lui Dragomir, în următoarea ordine: stăreţia, urmată de zidurile de incintă şi turnul clopotniţă, apoi chiliile şi construcţia de pe latura de S (adosate incintei);

- s-a stabilit nivelul iniţial de călcare în curte şi în faţa intrării la turn;

- în pronaosul bisericii au fost dezvelite 4 morminte cu criptă şi unul fără criptă şi un cimitir aparţinând atât epocii medievale cât şi epocii moderne, în interiorul şi exteriorul curţii.

Campania arheologică 2000 s-a desfăşurat între 7 - 19 august, în continuare cu scopul de a oferi informaţii proiectantului, în misiunea sa de reabilitare a monumentului. S-au practicat 4 secţiuni, amplasate în interiorul şi în exteriorul incintei.

Secţiunea 27, perpendiculară pe zidul de V al stăreţiei, este tangentă pe alt zid perpendicular aflat la 2 m de peretele casei. Prin această secţiune s-a încercat confirmarea existenţei unui foişor pe latura de V a stăreţiei, idee susţinută de prezenţa unui zid în formă de L aşezat pe direcţia E - V şi lăcaşul unui stâlp circular pe latura sudică a uneia din cele două trepte ce se formează lângă zidul casei.

Secţiunea 28, practicată pe latura de SE a absidei altarului, în imediata apropiere a contrafortului demolat a fost propusă pentru a întâlni fundaţia Plăviceni I. Aceasta apare la adâncimea de -1,25 m faţă de solul vegetal şi urmează un traseu semicircular, având o latură la soclul bisericii care o suprapune cu două trepte de cărămidă ieşite în afară. Fundaţia este făcută din bolovani de râu şi fragmente de cărămidă prinse în mortar. Secţiunea surprinde şi o parte din necropolă. Sub reînhumările târzii se află 13 morminte cu schelete în poziţie normală şi alte reînhumări. Inventarul funerar este extrem de redus. Pe fundul gropii, la -1,30 m, a fost interceptată o monedă de argint, emisă de Maximilian al II-lea, împăratul romano-german, în anul 1573, monedă pusă în legătură cu şanţul fundaţiei primei biserici.

Secţiunea 29 este perpendiculară pe zidul sudic al incintei, în exterior. Sub un cuptor din cărămidă amenajat probabil în prima jumătate a secolului al XIX-lea, şi el puternic deteriorat, s-au descoperit 14 morminte, din care 13 cu schelete în poziţie normală. În afara unui şirag de mărgele mici de sticlă, lipsesc cu desăvârşire alte piese de inventar funerar - motiv pentru care este greu de datat acest sector din cimitir.

Secţiunea 30 este de fapt prelungirea secţiunii din axul E - V al bisericii, practicată însă la 1,50 m faţă de zidul acesteia, situaţie impusă de amenajările şantierului de restaurare. Ea are lungimea de 13 m, traversează în bună măsură curtea, dar nu atinge zidul de E al stăreţiei. Singura construcţie surprinsă pe traseul secţiunii este zidul de V al pridvorului vechi, ulterior demolat. Aici s-au identificat trei tipuri de pavaje succesive: un pavaj din fragmente de cărămidă prinse în mortar, unul format din dale de cărămidă (identică cu cea din construcţiile de secol XVII) şi al treilea format din bolovani de râu şi piatră de carieră, nefasonată. Aceste pavaje succesive pot să indice relaţia dintre ele şi etapele de construcţie a celor două biserici, de demolare a pridvorului original şi de folosire a acestui lăcaş monahal, devenit biserică de mir, după care a fost părăsit.

Monumentul este în curs de refacere: biserica a fost consolidată cu centuri, s-a acoperit şi au fost închise golurile (ferestre, uşă), iar turnul a fost consolidat în porţiunea rămasă. Se intenţionează continuarea lucrărilor şi revitalizarea lăcaşului.

Planşa 19

Abstract
Plăviceni Monastery, in Teleorman county is a representative monument for the Valachian architecture of the 17^th century. It was built by Dragomir, a great boyar and his wife, Elena, a relative to Matei Basarab voivode. Initially containing an imposing belfry, massive precint walls, a trefloid church, the abbey house and monastic buildings, this arhitectural ensemble has become a pathetic ruin nowadays.

The archeological researches, started in 1995 had as an aim on offering to the architects the necessary information for the development of the restauration project and they regard: the precint walls, the buildings of the ensemble; the chronology of the construction stages; the levels of habitation; the existance of the necropolis inside and outside the precint walls.