1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

231. Ziduri, com. Mozăceni, jud. Argeş

Punct: Măgura

Cod sit: 68397.01

Colectiv: Spiridon Cristocea - responsabil, Dragoş Măndescu (MJ Argeş)

Comuna Mozăceni se află situată în extremitatea sud-estică a judeţului Argeş, la 50 km de Piteşti. Pe islazul satului Ziduri, la aproximativ 1, 5 km NV de vatra satului, în punctul “Măgura” era cunoscut de mai multă vreme, în urma unor cercetări de suprafaţă, un tell care are astăzi un diametru maxim de 45 m şi o înălţime maximă, în zona central-vestică, de 2 m. Se află situat chiar în lunca plată a Dâmbovnicului, râu care curge la 800 m V.

În perioada 3 - 29 iulie 2000, Muzeul Judeţean Argeş a executat la Ziduri, punctul “Măgura”, o săpătură arheologică cu caracter de sondaj. Obiectivele principale au fost obţinerea unei stratigrafii clare şi încadrarea cultural-cronologică a tell-ului. A fost trasată o secţiune cu orientarea E - V, de la E de tell până în centrul său, având dimensiunile 2 m × 28 m. Secţiunea a fost dispusă uşor lateral (spre N) faţă de diametrul maxim al tell - ului. Tell - ul de la Ziduri este o aşezare a culturii Gumelniţa, fazele II A şi III B.

Elementele de fortificaţie. Deşi tell-ul se afla situat într-o zonă uşor inundabilă ce devenea mlăştinoasă cel puţin după revărsarea apelor râului din apropiere (şi astăzi este înconjurat de smârc), acest element de siguranţă natural a fost dublat de unul artificial: şanţ şi val de apărare. Şanţul are o deschidere la gură de 6,2 m, iar lăţimea la bază este de 2,4 m. Adâncimea este modestă, doar -1,15 m. Probabil că locuitorii din eneolitic l-ar fi adâncit mai mult, însă au fost nevoiţi să se oprească atunci când au întâmpinat rezistenţa unui strat geologic din pietriş foarte compact şi dur, pe care l-am surprins la -1,8 m adâncime de la nivelul actual de călcare. Pământul scos la săparea şanţului a fost aşezat spre interior, formând valul. Acesta are lăţimea la bază de 7 m şi înălţimea maximă surprinsă în profil de 1,4 m. Suprapune direct pământul virgin, fiind astfel cel puţin contemporan, dacă nu chiar anterior primului nivel de locuire. Sistemul artificial de fortificaţie a fost utilizat doar pe parcursul primei faze de locuire, ulterior valul şi şanţul fiind dezafectate, suprapuse de nivelurile celei de-a doua faze a aşezării.

Stratigrafia. Au fost evidenţiate stratigrafic şi înregistrate două faze de locuire: imediat sub stratul vegetal actual (cu o grosime de 0,1 - 0,15 m) depunerile celei de-a doua faze de locuire (Gumelniţa III B) au o grosime de 1,6 m / 1,8 m; prima fază de locuire (Gumelniţa II A), cu o grosime de 1 m / 1,2 m suprapune pământul viu, care începe la o adâncime de -2,9 m / -3 m, la capătul vestic al secţiunii. Fiecare dintre aceste două faze sunt alcătuite din câte trei niveluri de cultură. Dacă în prima fază (Gumelniţa A II) aria locuibilă a fost delimitată de sistemul de apărare alcătuit din val şi şanţ, în cea de-a doua fază (Gumelniţa B III) fortificaţia nu a mai fost refăcută, deci nici utilizată, aria locuibilă extinzându-se şi suprapunând vechiul şanţ (astupat) şi val (mult aplatizat).

Locuinţele. Ambele locuinţe descoperite în această campanie aparţin nivelului ultim de locuire. Au putut fi clar delimitate, deşi spaţiul ce le separă era redus (doar aproximativ 1 m). Nici una dintre ele nu a fost dezvelită integral. Resturile locuinţelor au apărut sub forma unor aglomeraţii masive de bucăţi de chirpici. Locuinţele erau de tip semiadâncit. Podina, din lut galben bine bătătorit avea o grosime de 0,15 - 0,20 m. Aglomerările de chirpici (cu o grosime cuprinsă între 0,2 m - 0,45 m, răspândită pe o lungime de 4,2 m, pe toată lăţimea secţiunii) marchează resturile suprastructurii prăbuşite în urma incendiului care a pus capăt locuirii, aşa cum arată urmele de ardere secundară de pe fragmentele ceramice şi culoarea puternic roşietică a bucăţilor de lutuială.

Inventarul (se păstrează în colecţia Muzeului Judeţean Argeş, Piteşti) este cel întâlnit în mod obişnuit în cadrul locuirilor eneolitice. Nu a fost descoperit nici un obiect din metal, os sau corn.

Ceramica. În privinţa fazei Gumelniţa II A, se disting două specii ceramice:

- ceramica din pastă grosieră, cenuşie, cu decor din barbotină ori alveolat, uneori cu butoni (eventual perforaţi).

- ceramica din pastă fină, cu lustru negru-metalic la exterior, bine arsă. Decorul ceramicii din specia fină e alcătuit din alveole mărunte, dispuse sub buză sau sub umărul vasului, benzi incizate în diagonală sub umăr, dar şi brâul realizat prin impresiuni succesive. Sunt prezenţi şi butonii perforaţi.

Pentru faza Gumelniţa III B ceramica fină este foarte rară. Ceramica grosieră predomină. Pasta este amestecată într-o proporţie apreciabilă cu nisip. Culoarea preponderentă este roşcată ori brun-roşcată, fără lustru. Apar însă şi fragmente negre-cenuşii, provenind de la vasele mari. Între acestea din urmă se remarcă fragmentele din corpul şi buza unui mare vas de provizii cu diametrul gurii mai mare de 1 m, dintr-o pastă neagră-cenuşie, decorat pe corp în tehnica barbotinei şi cu alveole mari dispuse sub buză. Din ultimul nivel de locuire, din locuinţa 1 provine un vas askos.

Piese din piatră. Din locuinţa 1 provine o râşniţă dintr-o placă de gresie, alături de care a fost găsit un frecător din piatră dură cu urme de folosire la ambele capete. Tot în acest complex a fost descoperită o dăltiţă dintr-o rocă roşcată, mai slabă. Un alt frecător, folosit doar la un singur capăt a fost descoperit în nivelul inferior al ultimei faze de locuire.

Piese din silex. În starturile inferioare frecvenţa silexurilor prelucrate este destul de mică - doar şase exemplare: două lame şi patru răzuitoare, toate dintr-un silex alb-gălbui, de bună calitate. În nivelul superior numărul pieselor de silex creşte sensibil. În acest nivel au fost găsite lame, răzuitoare pe lamă, un răzuitor circular, vârfuri de săgeţi. O mare parte dintre acestea au fost găsite în locuinţa 1.

Piese din lut ars. Au fost găsite două greutăţi pentru războiul de ţesut, una fragmentară, cealaltă întreagă, în locuinţa 2. O mică sferă (D_maxim = 8 cm) din pastă vineţie amestecată cu pietricele, goală în interior, la exterior decorată prin impresiuni cu degetul în lutul încă moale şi cu o perforaţie realizată în timpul modelării (înainte de ardere) la partea superioară, a fost găsită în umplutura şanţului de apărare. Prezintă urme de ardere secundară.

Résumé

Pendant l’été de l’année 2000, le Musée Départamental d’Argeş a effectué une campagne de fouilles archéologiques a caractere de sondage au tell de village Ziduri, le point “Măgura”, com. Mozăceni. Depuis longtemps on connaissait ici l’éminence avec le diametre maxim de 45 metres et l’hauteur maximum de 2 metres, facilement visible, trouvée meme dans le pré plat de la riviere Dâmbovnic.

Les fouilles ont mis au jour les traces d’une intense habitation néolithique tardive (chalcolitique) - la culture Gumelniţa, avec deux grandes étapes: la premiere phase Gumelniţa II A et la deuxieme phase Gumelniţa III B. Le tell bénéficiait d’éléments de fortification réalisés artifficiellement: fosse (1,15 m de profondeur) et valum (hauteur maximum de 1,4 m, la largeur de 7 m), ceux-ci fonctionnant seulement dans la premiere phase de l’habitation; ultérieurement ceux-ci ont été quittés, l’habitation s’étendant au-déla d’eux.

232. Zimnicea, jud. Teleorman

Punct: Cetate

Cod sit: 151987.01

Colectiv: Mircea Babeş (IAB), George Trohani (MNIR), Daniel Spânu (IAB), Ioan Pătraşcu (MJ Teleorman)

Cetatea getică de la Zimnicea a fost semnalată pentru prima dată prin anii 1845 - 1846 de către Cesar Bolliac şi August Treboniu Laurian. Mai apoi, în 1871, Cesar Bolliac face şi primele săpături arheologice. Tot el, în zona din împrejurimi, pe “Câmpul mortilor”, a descoperit 63 morminte. Toate aceste descoperiri au fost publicate în Trompetta Carpaţilor nr. 1010 / 1872 şi 1137 / 1874, iar mai apoi Grigore Tocilescu le-a folosit în lucrarrea sa Dacia înainte de romani, Bucureşti, 1880, p. 552.

Săpături ocazionale, prin 1885, dar neprecizate în spaţiu, au mai efectuat Dimitrie Papazoglu şi D. Butculescu, iar în 1924 Ioan Andrieşescu.

Cercetări sistematice s-au efectuat abia în anii 1948 şi 1949 de către un colectiv condus de către profesorul Ion Nestor. Cu respectiva ocazie, pe cetate, s-au săpat şapte secţiuni (I - VII), iar în necropolă şapte movile, dintre care doar cinci (C. 1, 2 , 3, 6 şi 7) s-au dovedit a fi tumuli.

După o întrerupere de aproape două decenii, începând cu anul 1966 şi până în 1975, atât “Cetatea”, cât mai ales necropola de pe terenul din împrejurimi au fost intens cercetate de către un colectiv condus de Alexandrina D. Alexandrescu. Pe “Cetate” s-au trasat şi săpat, până la diferite adâncimi, secţiunile VIII - XVIII, care au vizat atât sistemul de fortificaţie - şanţul / şanţurile şi “valul” de apărare, cât mai ales stratigrafia şi complexele de locuire.

În ce priveşte S. XVIII, cercetată în anul 1975, ea a fost trasată pe mijlocul suprafeţei ce constituie platoul Cetăţii, pe direcţia E - V şi având o lungime de cca. 100 m şi o lăţime de 2 m. Numerotarea carourilor s-a făcut de la E spre V, iar adâncimea maximă atinsă a fost de cca. -4 m. Stratigrafic, în partea centrală, s-au constatat multe urme contemporane şi moderne - pământ adus, nivelări, gropi. Pe mijlocul secţiunii terenul este chiar mai ridicat datorită aducerii de pământ, mai întâi pentru substructura platformei unei barăci, iar apoi pentru plantarea unei borne topometrice. Depunerile de pământ, în special de culoare gălbuie, în această zonă, au o consistentă foarte mare. Sub pământul cenuşos, recent, care constituie şi pământul vegetal propriu-zis, se află un pământ negru măzăros, gros pe alocuri de cca. 2 m, cu urme de locuire medievală, care a distrus în bună parte nivelurile superioare de locuire getică. În acest pământ, spre capătul de E (c. 4,5 la adâncimea de -0,34 m), unde are o culoare brun-roşcată închis cu puncte de chirpic, a fost descoperit, în 1975, un AR din Dyrrachium trecut prin foc.

În adâncime, stratigrafic, urmează nivelări, diverse pământuri cenuşoase şi castanii cu urme de arsură şi chirpic ce constituie nivelurile de locuire getică. S-au identificat câteva gropi, iar în partea de V şi bordeie. Urmează un pământ castaniu cu vagi urme de locuire din prima epocă a fierului (Hallstatt) şi epoca bronzului, iar apoi humusul antic, de culoare galbenă.

Din materialele recoltate se remarcă două oale-căni medievale, un vârf de săgeată getică din fier şi numeroase fragmente ceramice provenind din vase clopot, borcane, străchini şi castroane. Ceramica getică este lucrată atât cu mâna (predomină) cât şi la roată. Formele sunt caracteristice sec. IV - III (în special) şi sec. II a.Chr. Trebuie menţionat şi un fragment de unealtă din silex datând din epoca bronzului.

233. Zoltan, com. Ghidfalău, jud. Covasna

Cod sit: 64381.01

Colectiv: Valeriu Cavruc - responsabil, Galina Cavruc, Dan Buzea (MCR)

Aşezarea preistorică Zoltan se află la cca. 8 km N de municipiul Sfântu Gheorghe jud. Covasna, la marginea de N a satului Zoltan/Étfalva, pe terasa înaltă a Oltului, la cca. 500 m E de albia sa actuală, la cca. 100 m N de biserica reformată şi în imediată apropierea şcolii. Aşezarea a fost descoperită de muncitorii care exploatau în partea sa de S, în anii ‘60, cariera de nisip. În anul 1971 partea de S a aşezării a fost cercetată parţial de Székely Zoltan (Székely Zoltan, Contribuţii privind epoca bronzului în sud-estul Transilvaniei, Aluta, VII - IX, 1976 - 1977, p. 25 - 36). Cu ocazia cercetărilor de atunci au fost descoperite urme consistente de locuire aparţinând culturii Noua.

În anul 1996, cu scopul aprofundării cunoştinţelor privind cultura Noua în Transilvania, săpăturile în acest sit au fost reluate de Valeriu şi Galina Cavruc. În 1999 în acestui colectiv s-a adăugat şi Dan Buzea. Noile cercetări au scos în evidenţă caracterul complex al sitului: aici au fost descoperite urme sporadice de locuire din eneolitic (cultura Ariuşd - Cucuteni), perioada de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului (cultura Coţofeni), din finalul perioadei timpurii a epocii bronzului (aspect cultural necunoscut până atunci în estul Transilvaniei şi care prezintă similitudini cu grupurile Gornea-Orleşti şi Iernut şi care a început deja să fie numit de unii cercetători drept “grupul Zoltan”), perioada mijlocie a epocii bronzului (material încă nedefinit cultural, cu elemente Costişa, Monteoru, Wietenberg şi Tei), perioadei târzii a epocii bronzului (cultura Noua cu elemente Wietenberg - faza târzie), precum şi urme răzleţe din sec. IV (?) şi sec. XVII - XVIII. Rezultatele cercetărilor din 1996-1998 au fost deja publicate (Valeriu şi Galina Cavruc, Aşezarea din epoca bronzului mijlociu de la Zoltan, Angustia, 2, 1997, p. 157 -172 ; V. Cavruc, The Final Stage of the Early Bronze Age in South-Eastern of Transylvania, Thraco-Dacica, XVIII, 1 - 2, 1997, p. 97 - 133; V. Cavruc, Consideraţii privind situaţia etnoculturală în sud-estul Transilvaniei în epoca bronzului mijlociu, În: Angustia, 4, 1999, precum şi în două rapoarte publicate în Cronica cercetărilor arheologice, respectiv în 1996 şi 1998).

În anii 1999 şi 2000, s-a lucrat în S. B. Obiectivele principale ale cercetărilor din această perioadă au constituit definirea caracterului “cenuşarului”, precizarea stratigrafiei sale interne, delimitarea stratigrafică a materialelor arheologice de tip Noua din “cenuşar”, al cărui grosime depăşeşte 3 m, precum şi cercetarea zonelor aşezării culturii Noua aflate în afara “cenuşarului”. Martorii de control ai “cenuşarului” au fost demontaţi depunere cu depunere (până la 13) separat.

Urmează să se efectueze un studiu tipologico-statistic, care va demonstra dacă există sau nu diferenţe tipologice, cu eventualele valenţe cronologice, dintre materialele din aceste depuneri. În acest sens menţionăm un fragment de vas, descoperit într-una dintre depunerile inferioare ale cenuşarului, cu buză lobată lucrat din pastă tipică ceramicii culturii Noua şi decorat cu brâu în relief. Acesta din urmă se adaugă elementelor de “modă” Wietenberg în cadrul culturii Noua, descoperite şi consemnate anterior la Zoltan.

Prin cercetările efectuate pe suprafaţa de 230 m² a fost practic epuizat sectorul sudic al aşezării şi, prin trei suprafeţe de 2 x 10 m, practicate din 10 în 10 m pe linia S - N, S. B a fost extinsă spre centrul aşezării. Până în prezent suprafaţa cercetată a ajuns la 1164 m².

Prin extinderea S. B spre centrul aşezării, într-o zonă unde terenul nu prezintă denivelări importante şi nu poate fi invocată o eventuală scurgere a stratului de cultură, s-a constatat, că în această parte a aşezării stratul de cultură este extrem de sărac. Aici au fost descoperite în amestec artefacte, printre care statistic predomină fragmente ceramice din finalul bronzului timpuriu, fragmente izolate de tip Wietenberg, şi - majoritatea - de tip Noua. Numărul gropilor “menajere” cercetate aparţinând culturii Noua a ajuns la 48. Toate sunt circulare şi de cele mai multe ori lărgite spre fund. Două dintre ele aveau câte o gropiţă mai mică (diametrul cca. 30 cm, adâncimea cca. -0,3 / -0,5 m) săpată de la nivelul fundului. În câteva cazuri s-a constatat prezenţa masivă în partea superioară a gropilor (chiar la nivelul de călcare) a fragmentelor de vatră. Umpluturile gropilor de cele mai multe ori conţineau cantităţi apreciabile de cenuşă şi fragmente mici de lemn ars. Alături de fragmente ceramice şi, mai rar, recipiente întregi sau întregibile, de factura Noua, menţionăm şi prezenţa într-una dintre gropile cercetate a unui fragment ceramic de tip Wietenberg decorat cu caneluri oblice şi amprente triunghiulare.

În prezent aşezarea Zoltan este unul dintre cele mai amplu cercetate situri din epoca bronzului în Transilvania, iar continuarea cercetărilor îl va transforma probabil într-un important reper de cunoaştere a epocii bronzului în această provincie şi, nu în ultimul rând, va contribui la o mai precisă coroborarea realităţilor arheologice de pe ambii versanţi ai Carpaţilor Răsăriteni.