1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare
Limba, com. Ciugud; Oarda de Jos, com. suburb. Oarda, mun. Alba Iulia, jud. Alba
Yüklə 4,41 Mb.
|
107. Limba, com. Ciugud; Oarda de Jos, com. suburb. Oarda, mun. Alba Iulia, jud. AlbaCod sit: 1106.03, 1053.01, 1053.02 Colectiv: Iuliu Paul, Marius Ciută (Univ. “1 Decembrie 1918” Alba Iulia), Mihai Căstăian (MILE Orăştie), Adrian Gligor (MNUAI), Gabriel Rustoiu (Univ. Alba Iulia) În anul acesta cercetările arheologice sistematice, efectuate în cadrul temei de grant cu titlul: “Culturi şi civilizaţii neo-eneolitice şi din epoca bronzului în Transilvania centrală şi de sud-est” au căpătat un nou caracter, dată fiind necesitatea extinderii arealului geografic avut în vedere pentru urmărirea evoluţiei aşezărilor preistorice din microzona Limba - Oarda de Jos. Este vorba de terasa întinsă, plană, aflată în interiorul arealului de confluenţă a râului Mureş cu Sebeşul, mai precis pe zona de “piemont” pe care Podişul Secaşelor o realizează în sectorul său vestic cel mai avansat, delimitat de cursurile celor două râuri mai sus amintite între localităţile Limba (com. Ciugud, jud. Alba) şi partea sudică a localităţii Oarda de Jos (com. Oarda, suburbană a oraşului Alba Iulia). Având aspectul unei câmpii întinse, uşor înclinate spre N şi NV, arealul se caracterizează printr-o terasă relativ înaltă, bine profilată, neinundabilă, cu frecvente pâraie şi torente care o străbat radiar şi puternice izvoare de apă, prezente în zonele de contact cu lunca şi câmpia aluvionară a râurilor, cu pământuri deosebit de fertile şi prin prezenţa dealurilor şi colinelor Secaşului care o domină spre S şi E. Cursul Mureşului, împins în acest sector spre E şi S de râul Ampoiul, care coboară cu aluviuni masive din M-ţii Trascăului, şi cursul Sebeşului, imprimat de panta uşor înclinată spre E a câmpiei sale aluvionare, fac ca aceste două râuri să „sape” (erodeze) în mod permanent baza acestei terase, făcând ca aceasta să fie tot mai clar profilată datorită fundamentului său geologic gresos, tipic pentru întreg Podişul Secaşelor, format din pietrişuri şi depuneri eoliene loessoide. Amplasarea sa excelentă, precum şi avantajele imprimate de caracteristicile mai sus enumerate, la care se adaugă prezenţa unor resurse materiale utile (pietriş, lemn, etc.) din abundenţă, au făcut ca din cele mai vechi timpuri această terasă imensă, fragmentată, să constituie un ecosistem deosebit de favorabil habitatului uman. La palierul preistoriei, terasa s-a dovedit a fii o adevărată zonă de concentrare a locuirilor umane, fapt dovedit atât de cercetările arheologice sistematice efectuate în ultimii 6 ani, cât şi de descoperirile fortuite sau realizate pe calea cercetărilor de suprafaţă, efectuate în ultimii 50 de ani. Dacă în urma săpăturilor sistematice şi a secţiunilor de control şi informare stratigrafica, efectuate în anii 1995 - 1999, în diferite puncte centrale ale zonei în atenţie (Bordane, Vărăria, Şesu’ Orzii), s-a reuşit cunoaşterea succesiunii stratigrafice, pe verticala, a aşezărilor aparţinând unor culturi neo-eneolitice, rămânea însă, încă, necunoscută evoluţia lor în spaţiu, respectiv surprinderea unor fenomene de deplasare, roire, şi existenţa unor aşezări principale şi/sau secundare, respectiv legăturile culturale şi cronologice care ar fi existat între acestea. În acest scop, colectivul de cercetări sistematice şi interdisciplinare de pe lângă Centrul de Cercetări Pre- şi Protoistorice din Alba Iulia, aflat sub coordonarea Iuliu Paul şi Marius Ciută, a fost repartizat în mai multe puncte distincte, devenite astfel sectoare, aflate în zonele periferice sau învecinate ale zonei deja cercetate, urmând ca prin realizarea unor secţiuni de control şi informare stratigrafica sa se identifice succesiunile depunerilor culturale din punctele respective. În prealabil, au fost efectuate cercetări de teren (periegheze) care au relevat existenţa unor astfel de depuneri arheologice. Au fost astfel abordate trei puncte, sectoare, după cum urmează: Oarda de Jos - Dublihan, (responsabil de sector: Gabriel Rustoiu) Oarda de Jos - Şesu’ Orzii (La balastieră) (responsabil de sector: Mihai Gligor) şi Limba - Vărar (responsabilă de sector: Paula Mazăre). [I. Paul, M. Ciută]
Din punct de vedere geo-morfologic punctul supus cercetărilor arheologice este amplasat la aproximativ 1,5 - 2 km SSV de Oarda de Jos (comună suburbană a municipiului Alba Iulia), pe terasa (I) relativ înaltă (10 m) din partea dreaptă a râului Sebeş, la o distanţă de aproximativ 4 km de la vărsarea acestuia în Mureş. Din punct de vedere al condiţiilor de habitat spaţiul prezintă caracteristici excelente: terasă neinundabilă, prezenţa izvoarelor de apă potabilă foarte puternice aflate la baza terasei, pământuri prielnice agriculturii şi păstoritului, păduri aflate în imediata apropiere, vedere amplă (largă) asupra văii Mureşului pe sectorul Alba Iulia - Vinţul de Jos. Practic, sectorul Dublihan reprezintă punctul extrem vestic al terasei I, delimitată de Mureş şi Sebeş, având aspectul unui promontoriu, a unui pinten împins spre V, spre cursul Sebeşului. În prealabil, au fost efectuate cercetări de suprafaţă în acest areal de către Gabriel Rustoiu, şi de către studenţi ai Facultăţii de Istorie şi Filologie, secţia Istorie - Arheologie, în urma acestora rezultând materiale arheologice aparţinând diferitor epoci: neo-eneolitică (cultura Petreşti); perioada de tranziţie la epoca bronzului (cultura Coţofeni); bronz timpuriu (grupul Şoimuş, grupul Iernut); bronz târziu (cultura Noua); Hallstatt mijlociu (cultura Basarabi); roman şi postroman. La ora actuală, întreg terenul delimitat de fragmentul de terasă în discuţie este utilizat în scopuri agricole, situaţie care persistă din vechime. Lucrările agricole intensive efectuate aici de-a lungul vremii, au nivelat, cu certitudine, configuraţia terasei, distrugând, în mare măsură, straturile (depunerile) arheologice aflate la o mai mică adâncime. Ca prim obiectiv al cercetărilor sistematice, respectiv al săpăturilor efectuate în această primă campanie (2000), s-a constituit obţinerea - prin executarea cât mai multor secţiuni de control şi informare stratigrafică - a unei imagini cât mai clare cu privire la situaţia stratigrafică de pe întreg cuprinsul fragmentului de terasă cu numele Dublihan. Dată fiind prezenţa materialelor aparţinând mai multor epoci şi culturi, amestecate în pământul arat, puteam bănui, înainte de efectuarea săpăturilor faptul că nu vor putea fii surprinse straturile sau nivelele culturale mai recente. Au fost executate următoarele unităţi de cercetare: S. I / 2000 = 6 x 2 x 1,5 m, orientată E - V, la o distanţă de aproximativ 40 m de muchia terasei; C. I / 2000 = 2 x 2 x 0,4 m, orientată E - V, amplasată la o distanţă de 9 m de muchia terasei în prelungirea (spre V) a S. I / 2000, la o distanţă de 31 m. Situaţia stratigrafică sesizată în secţiunea I a fost următoarea:
Complexe descoperite în aceasta secţiune: - în caroul 1, s-a conturat, având o orientare NV - SE, un şanţ, numit C. 1 / 2000, cu profilul în formă de „V”, cu fundul aplatizat, cu următoarele dimensiuni: deschiderea la gură: 2 m; adâncimea de -1,2 m, lăţimea fundului 0,4 m. Inventarul a constat din: pietre de râu, oase de animale, ceramică aparţinând culturii Petreşti, cu pictură şi fără pictură; fragmente ceramice cu decor în bandă incizat-punctată (de tip vinčian), unelte de piatră şlefuită (zdrobitoare). - în carourile 2 şi 3, având aceeaşi orientare, (deci paralel cu C. 1 / 2000) s-a conturat un al doilea şanţ, C. 2 / 2000, având aceleaşi caracteristici (deschiderea la gură de 1,8 m; baza fundului = 0,3 m; adâncimea de -1,3 m), aflat la o distanţă de 1,5 m de C. 1 / 2000. Inventarul arheologic rezultat: pietre de râu, oase, fragmente de chirpic ars şi de vetre, ceramică petreşteană la care s-a adăugat, din nou, ceramică de tip vinčian (?). În caseta C. I / 2000, realizată tot cu scopul de a verifica situaţia stratigrafică în zona aflată în imediata apropiere a extremităţii (marginii, „muchiei”) vestice a terasei. Stratigrafia surprinsă s-a prezentat în felul următor:
Concluzii preliminare - emise deocamdată doar cu titlul de ipoteze de lucru şi care vor fi verificate în cursul campaniilor viitoare: - este clar faptul că, cel puţin în sectorul de sit abordat deocamdată, că nu au rămas nederanjate decât depunerile eneolitice, aparţinând culturii Petreşti; - nu există decât un singur strat de cultură, aparţinând culturii Petreşti, care pare să aibă, încă nu foarte sigur, cel mult două nivele de locuire, cel mai recent fiind afectat, şi el, în partea superioară, de lucrările agricole; - aşezarea eneolitică prezintă intensitatea de locuire cea mai evidentă înspre interiorul terasei şi nu pe marginea acesteia aşa cum eram tentaţi să credem iniţial; - prezenţa celor două şanţuri surprinse în S. I / 2000, ridică problema utilizării lor în scopuri defensive, sau este vorba de amenajări casnice. [Gabriel Rustoiu]
Deoarece locul în care s-au efectuat săpăturile în această campanie, deşi se află în hotarul localităţii Oarda de Jos, este desemnat prin acelaşi toponimic prin care este desemnat şi punctul aflat în hotarul localităţii Limba, (în care s-au efectuat săpături arheologice în campaniile 1996 şi 1998), le vom trata ca fiind unul şi acelaşi, altfel spus un punct unic. Este vorba de extremităţile unui fragment de terasă întinsă, plană (de unde şi numele), de aproximativ 2 km care se întinde practic între cele două localităţi, având o formă relativ dreptunghiulară, alungită care evoluează în paralel cu şoseaua ce leagă localităţile amintite, aflată pe marginea terasei, la rândul ei paralel cu aceasta. Punctul se află la aproximativ 3 km S de oraşul Alba Iulia (gara CFR), pe terasa întâi (I), relativ înaltă (10 + 15 m), aflată pe partea stânga a râului Mureş. Pentru o localizare mai precisă a locului săpăturii, specificăm faptul că el se află la aproximativ 50 m E, la ieşirea din de Oarda de Jos, (comună suburbană a municipiului Alba Iulia), la 150 m spre S de şoseaua mai sus amintită, în imediata apropiere (5 - 8 m) a doi stâlpi de înaltă tensiune aflaţi unul lângă celălalt. Caracteristicile geo-morfologice şi ale întregului ecosistem prezente în acest perimetru îl recomandă ca pe un excelent areal destinat habitatului uman: terasa neinundabilă, prezenţa izvoarelor de apa potabilă foarte puternice aflate la baza terasei, pământuri prielnice agriculturii şi păstoritului, păduri aflate în imediata apropiere, vedere amplă (largă) asupra văii Mureşului pe sectorul Alba Iulia - Vinţul de Jos - Sântimbru. În anii 1995 - 1996 au fost efectuate bornarea şi ridicarea topografică a întregii terase delimitate de cele două localităţi, urmate în anii 1996 - 1998 de cercetări de suprafaţă efectuate de Mihai Gligor şi Gabriel Rustoiu, în urma cărora au rezultat materiale arheologice aparţinând epocilor: neo-eneolitică (cultura Petreşti); perioada de tranziţie la epoca bronzului (cultura Coţofeni); Hallstatt mijlociu (cultura Basarabi); roman şi postroman. În imediata apropiere a locului în care s-au executat unităţile de cercetare în anul 2000 a fost descoperită o monedă de la Traian. De semnalat că în cuprinsul balastierei din lunca Mureşului în anii 1998 - 1999 au fost scoase din apele râului o serie de monumente romane. Săpăturile din campania anului 2000 au fost executate prin intermediul unor secţiuni de control şi informare stratigrafică, mai precis prin intermediul unei singure unităţi de cercetare: S. I / 2000 = 6 x 2 x 1,5 m, orientată N - S. Poziţionarea s-a făcut în funcţie de stâlpii de înaltă tensiune, prezenţi în preajmă. Distanţa de la secţiune la Mureş, spre N, este de aproximativ 300 m. Stratigrafia:
Complexe. În caroul 3, în jumătatea vestică a secţiunii s-a profilat la adâncimea de -0,6 m, o aglomerare de chirpici ars şi materiale ceramice, pietre de râu, materiale litice şi osteologice, ce aparţin unei locuinţe de suprafaţă (cultura Petreşti). Factura ceramicii, formele, tipurile de decor (inclusiv pictura), sunt caracteristice fazei A - B final (B), a acestei culturi. Imediat sub această locuinţă a apărut sterilul alb-gălbui, loessoid, caracteristic întregii terase a Mureşului. Bogăţia materialelor ceramice apărute la suprafaţă, în arătură, dovedesc faptul că practic nu au mai rămas afectate decât depunerile eneolitice, şi acestea, la rândul lor, fiind uşor atinse în partea superioară. Sectorul Limba - Vărar Din punct de vedere administrativ punctul Vărar este amplasat la aproximativ 3 - 4 km (linie dreapta) de oraşul Alba Iulia, la capătul vestic al satului Limba, pe partea stânga a şoselei Oarda de Jos - Limba (DJ 7) între locurile cu numele “În Coastă” şi “Vărăria”. Din punct de vedere geografic spaţiul desemnat prin toponimicul amintit (Vărar) se află în bazinul mijlociu al Mureşului, pe prima terasă din partea stângă a râului, într-o zonă de cot activ. Cu o înălţime de circa 15 – 20 m, raportată la nivelul albiei Mureşului, terasa are o formă plană uşor înclinată spre cursul râului care o delimitează spre NNV, având ca repere fostul grind al Popii Bitea şi cele două bălţi formate prin colmatarea unui fost braţ al Mureşului şi fiind încadrată de Pârâul Ghişoilor spre E, de pârâul Şcoalei spre V, iar spre S şi SE de colinele Podişului Secaşului (Hoanca Chişoii şi Coliba Barbului). Situl a intrat în circuitul arheologic încă din decembrie 1944, când a fost întreprinsă o primă săpătură de control şi informare stratigrafică de către Şt. Munteanu. În august 1947 D. şi I. Berciu, alături de sondajele din apropierea drumului, efectuează săpături în panta abruptă a terasei, furnizând o serie de informaţii: - o mare parte a staţiunii a fost distrusă de apele Mureşului; - grosimea stratului de cultură descreşte dinspre S spre N, variind de la 0,75 m pe terasă lângă drum, la 1,6 m în marginea pantei, lângă Mureş; - stratul de cultură începe la -1,2 m şi are o grosime de 1,6 m, pe alocuri ajungând până la 3 m adâncime; - materialul arheologic este bogat, îndeosebi în panta abruptă a terasei, fiind caracteristic culturii Vinča - Turdaş, alături de care au fost descoperite fragmente ceramice pictate de tip Lumea Nouă şi sporadic Petreşti. În vecinătatea sitului, pe cealaltă parte a şoselei în anul 1972 au fost efectuate cercetări de suprafaţă de către H. Ciugudean, pe lângă ceramica Vinča - Turdaş (?), fiind descoperită şi ceramică hallstattiană şi medievală. Din anul 1995 punctul se găseşte, alături de celelalte sectoare ale sitului neolitic de la Limba, în proiectul de cercetare al Universităţii “1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Având în vedere că zona a fost investigată şi anterior, după cum s-a precizat mai sus, săpătura din vara anului 2000 a avut caracterul unui sondaj de verificare a situaţiei stratigrafice verticale, precizate în urma săpăturilor sistematice amintite, precum şi o completare a informaţiilor referitoare la complexul de aşezări neo-eneolitice, relevate până în prezent în teritoriul localităţilor Limba şi Oarda de Jos: încadrarea tipologică şi cultural-cronologică a materialelor descoperite, stabilirea raporturilor / relaţiilor interculturale şi elaborarea stratigrafiei orizontale. Fondurile modeste şi condiţiile climatice deosebite (temperaturi excesiv de ridicate) au împiedicat desfăşurarea unui sondaj mai amplu, cum s-ar fi dorit, astfel încât suprafaţa săpată a fost limitată. Cu dimensiunea de 6 x 2 m şi cu o orientare NV - SE, secţiunea (S. I / 2000) a fost trasată perpendicular pe marginea terasei, la aproximativ 5 m de aceasta. Săpătura a confirmat evoluţia succesiunii straturilor în pantă, cu o diferenţă între extremitatea sud-estică mai înaltă şi cea nord-vestică mai joasă, de circa 0,3 m, diferenţă imprimată de panta naturală. Stratigrafia:
Situaţia stratigrafică corespunde în mare măsură celei oferite de sondajele fraţilor Berciu, fiind de subliniat grosimea deosebită a stratului de depunere, precum şi curgerea stratului de cultură înspre Mureş. Deosebirile intervin, în schimb, sub aspectul abundenţei, compoziţiei şi atribuirii culturale a materialului. Singura aglomerare, care a ocupat întreaga suprafaţă a secţiunii şi care ar putea fi interpretată drept o locuinţă dezafectată, a fost surprinsă între adâncimile -0,7 / -0,9 m în partea ESE şi -0,8 / -1 / -1,2 m. Materialul arheologic conţinut este divers: chirpici ars puţin şi dispersat, numeroase fragmente de râşniţă, material microlitic din silex şi obsidian, fragmente ceramice de vase mari, în special de factură grosieră, dintre care o mare frecvenţă o au fundurile, iar sporadic şi fragmente de picioare de cupă. Decorul ceramicii, destul de rar de altfel, în benzi incizat - punctate, precum şi forma vaselor pledează pentru încadrarea materialului în fazele clasice ale culturii Vinča. În partea dinspre VNV (C. 1 - 2) a secţiunii, între adâncimile -1,2 / -1,4 m au fost descoperite două fragmente de figurine antropomorfe, care se pare că ţin de acelaşi context al aglomerării, având în vedere asocierea de materiale. De menţionat este şi şanţul conturat în caroul 3, la adâncimea de -1,64 m. Cu o orientare NE - SV, acesta măsura în lăţime maxim 0,34 m şi atingea adâncimea de -1,83 m. Din informaţiile oferite de unii locuitori din Limba, secţiunile executate de fraţii Berciu şi de Şt. Munteanu, în anii ’40, au fost executate în extremitatea vestică a fragmentului de terasă, exact în locul în care la ora actuală se află o fermă agricolă particulară. Rezultatele sondajului, deşi nu spectaculoase, sunt importante pentru crearea unei imagini de ansamblu asupra complexului de aşezări neolitice din teritoriul satului Limba, săpătura relevând extinderea acestuia, precum şi ajutând la trasarea unei linii periferice.
2. H. Ciugudean, în: Apulum, XIV, 1976, p. 14. 3. H. Ciugudean, în: Apulum, XVI, 1978, p. 50 - 53. 4. ***, Repertoriul arheologic al judeţului Alba, Alba Iulia, 1995, p. 92 - 93. 5. I. Paul, M. Ciută, Raport sinteză asupra cercetărilor arheologice din complexul de situri preistorice de la Limba, în: Acta Praehistorica et Archaeologica Transilvaniae, I, 2000.
Yüklə 4,41 Mb. Dostları ilə paylaş:
|