1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

105. Lăpuşel, com. Recea, jud. Maramureş

Punct: Mociar

Cod sit: 106434.03
Colectiv: Carol Kacsó, Dan Pop (MJMM Baia Mare), Ioan Stanciu (IAIA Cluj)
Punctul de hotar numit de localnici “Mociar” se găseşte în sudul localităţii şi este prima terasă a Lăpuşului, lungă de 400 m orientată E - V. Terasa este delimitată pe latura nordică şi estică de pârâul Arişel şi este acoperită în partea vestică de pomi fructiferi. În această ultimă porţiune au apărut, la suprafaţă, fragmente ceramice din epoca bronzului şi din epoca medieval timpurie (situl Mociar I).

Mai multe fragmente ceramice preistorice au fost descoperite şi în urma unei cercetări de suprafaţă (D. Pop, D. Ghiman - 7 iunie 2000), efectuată pe traseul unui şanţ săpat pentru modernizarea liniilor telefonice CFR. Punctul de unde au fost culese fragmentele ceramice este situat în partea estică a terasei, în imediata vecinătate a căii ferate, în dreptul kilometrului 170+8, la aproximativ 800 m S de Halta CFR Lăpuşel (situl Mociar II).

Săpăturile au avut ca scop obţinerea de date privind întinderea, stratigrafia şi durata aşezării, precum şi salvarea vestigiilor afectate de lucrările de amenajare menţionate. Au fost trasate cinci secţiunii, din care trei orientate S - N, aproximativ paralele cu linia de cale ferată, cu dimensiunile de 10 x 3 m (S. 1 şi S. 2), 10 x 2,60 m (S. 3) şi două secţiuni orientate E - V, cu dimensiunile de 19 x 2 m (S. 4) şi respectiv 19 x 3 m (S. 5).

Conform observaţiilor făcute, situaţia stratigrafică se prezintă astfel:

- sol vegetal, gros de circa 5-10 cm;

- strat de pământ de culoare maronie, gros de circa 10 - 35 cm, în care s-au găsit numeroase fragmente ceramice, bucăţi de cărbune şi pietre;

- strat de pământ de culoare crem-gălbui, foarte tasat, cu numeroase concreţiuni calcaroase şi oxid de fier, gros de circa 10 - 20 cm, în care apar, dar numai în partea superioară, câteva fragmente ceramice;

- pământ de culoare gălbui-roşcat, fără material arheologic.

În cursul săpăturilor au fost descoperite două complexe:

- o locuinţă de formă rectangulară uşor adâncită în pământul crem-gălbui (complex 1 / 2000), situată în partea sudică a S. 1, deranjată de gangurile de animale şi rădăcinile unui copac. În umplutura de culoare cenuşie, pe lângă numeroasele fragmente ceramice, se aflau mai multe pietre şi cărbune; iar în partea sud-estică a locuinţei s-a găsit, parţial deranjată, o vatră;

- o groapă (complex 2 / 2000) în S. 5, de formă circulară în care, alături de ceramică, se găseau şi pietre de râu. Din inventarul gropii se remarcă trei fragmente de la o oală cu marginea evazată, ornamentată cu motive incizate şi excizate.

Fragmentele ceramice provin de la oale, castroane, vase vatră şi căni, cele mai multe neornamentate sau decorate cu striuri. Puţine fragmente sunt ornamentate cu incizii, caneluri şi incizie excizie. Alături de acestea s-au descoperit câteva obiecte de lut ars: o roată miniaturală şi fragmente de la o greutate, precum şi un topor de piatră cu ceafa cilindrică, de asemenea fragmentar.

Materialele descoperite în aşezarea de la Lăpuşel “Mociar II” aparţin fazei a doua a culturii Suciu de Sus şi se datează în perioada Bronzului târziu I – II. [Dan Pop]

Planşa 34

106. Lăzarea, com. Lăzarea, jud. Harghita

Punct: Casa Doamnei (Asszonyok háza)

Cod sit: 84601.01
Colectiv: Florin Gogâltan, Zsolt Molnár (IAIA Cluj), Tamás Emődi, Darvas Lóránt
În perioada 5 - 30 august, 1999 în curtea castelului feudal de la Lăzarea, au fost efectuate mai multe sondaje arheologice cu scopul de a clarifica etapele de construcţie şi configuraţiile planimetrice ale corpurilor de clădiri existente în partea ei nord-estică. Construcţia aflată astăzi în picioare aici este cunoscută sub numele de “Casa Doamnelor” sau “Casa Doamnei” (“Asszonyok háza”), dintr-o interpretare - dealtfel eronată - a datelor oferite de documentele din secolele XVII - XVIII. Colectivul stiinţific¹ a avut ca obiectiv principal descărcarea terenului de sarcină istorică, în vederea efectuării unor lucrări de restaurare la această construcţie. Cel de-al doilea obiectiv a fost prelucrarea materialului arheologic provenit din săpăturile efectuate în zona castelului în perioada 1963 - 1974, depozitat la Muzeul din Gheorghieni şi care a rămas în marea sa majoritate inedit.

Cu toate că acest important sit arheologic a fost cercetat sistematic pe durata mai multor campanii, între 1963 - 1977 şi în 1982, au fost publicate doar două articole referitoare la rezultatele obţinute. Informaţiilor conţinute în aceste lucrări, li se adaugă rapoartele anuale de săpături care se păstrează în manuscris la Muzeul din Gheorghieni şi la Direcţia Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice din Bucureşti. Studierea lor este utilă în încercarea de a localiza secţiuni şi casete, în condiţiile în care lipseşte un plan exact de situaţie². În aceste condiţii, în vederea clarificării planimetriei construcţiilor ce au precedat actuala formă a “Casei Doamnei”, respectiv pentru a oferi elemente de sprijin pentru restaurarea acesteia, a devenit necesară continuarea săpăturilor de control începute în campania din 1999.

În campania din vara anului 2000 au fost deschise în curtea castelului două secţiuni şi o casetă. La poziţionarea secţiunilor şi a casetei s-au luat în considerare rezultatele cercetărilor din 1999. Astfel trebuiau verificate informaţiile din inventarul de la 1742 cu privire la existenţa unei prispe din lemn şi a unei scări de acces pe faţada de S, respectiv s-a încercat stabilirea dimensiunilor clădirii din sec. XVII către V.

Pentru clarificarea acestui din urmă aspect a fost continuată secţiunea S. C orientată E - V, trasată perpendicular pe faţada de V a “Casei Doamnei". Cealaltă secţiune S. F şi caseta S. K au fost deschise la vest de faţada dinspre curte, respectiv la faţada de S a actualei clădiri, pentru a clarifica planimetriile clădirilor anterioare edificiului actual. S. F, având dimensiunile iniţiale de 10 x 2 m, a fost orientată E - V şi plasată paralel cu secţiunea S. C în continuarea secţiunii S. A. Din necesitatea cercetării segmentului de zid apărut în S. A, secţiunea S. F a fost trasată cu scopul de a verifica posibilitatea continuării prispei din sec XVII menţionat în inventarul de la 1742. În această secţiune s-au depistat urmele dalajului curţii interioare, confecţionat din lespezi de piatră de provenienţă locală, databilă în sec XVII. În prelungirea secţiunii S. C am urmărit identificarea închiderii pivniţei aflate în colţul sud-vestic al “Casei Doamnei”. Am dezvelit întreaga pivniţă surprinsă şi în campania din 1999. Pe latura nordică a acestei încăperi s-a descoperit o uşă de intrare care facilita accesul spre alte spaţii ale pivniţei. În mai multe puncte ale secţiuni la limita dintre stratul superior al umpluturii pivniţei din S. C şi dărâmătura zidului ei - am descoperit fragmente aparţinând unei cahle pătratice de dimensiuni de 21 x 21 cm, prevăzute cu ramă de prindere şi acoperită cu smalţ verde, decorată cu vrejuri stilizate, ordonate simetric în reţele, pornind din noduri. Le datăm la sfârşitul sec. al XVI-lea - prima jumătate a sec. al XVII-lea. Pe baza caracteristicilor par să facă parte din aceeaşi sobă şi câteva din fragmentele smălţuite descoperite la aceeaşi adâncime. Pe baza fragmentelor ceramice descoperite alături de cahle, în toate secţiunile săpate cu ocazia acestei campanii, putem afirma că olăria de la Lăzarea, cu tot caracterul său fragmentar, nu se deosebeşte de materialul arheologic de acest gen recoltat din alte situri databile în această secvenţă cronologică, în mare majoritate ea aparţine secolelor XVI - XVII.

Acest spaţiu, cercetat integral, a fost utilizat pentru depozitarea cerealelor, deoarece în cursul săpăturilor s-au descoperit, în cantităţi destul de însemnate, fragmente carbonizate de chimion, boabe de mazăre, coji de alune, etc.

Cercetările arheologice întreprinse în cursul lunii august 2000 în zona nord-vestică a curţii castelului feudal din Lăzarea, au evidenţiat existenţa mai multor vestigii aparţinând unor etape diferite, premergătoare, construcţiei actualei clădiri “Casa Doamnei”. S-au semnalat urme de locuire medievale iar noile cercetări au stabilit de asemenea o serie de relaţii stratigrafice între elementele planimetrice ale obiectivelor descoperite şi corpul de clădire aflat în picioare.

Cu rezervele de rigoare şi cu speranţa apariţiei unor elemente noi de datare trebuie să admitem deci, că planimetria sugerează existenţa aici a unui conac nobiliar, poate chiar clădirea principală, nucleul în jurul căruia s-a extins treptat ansamblul rezidenţial al familiei Lázár. De la sfârşitul sec. XV, clădirea a fost continuu modificată şi renovată, considerăm riscantă formularea a unor interpretări mai ample la această fază a cercetărilor în privinţa relaţiei casei nobiliare cu restul obiectivelor cercetate în decursul campaniilor anterioare, subliniind necesitatea verificărilor concluziilor acestora.

Periodizarea acestor etape putând fi făcută prin efectuarea unor noi cercetări arheologice ale căror rezultate vor fi coroborate cu datele obţinute de cercetările de parament.

Note
¹. Din colectiv fac parte Florin Gogâltan, Molnár Kovács Zsolt, Emődi Tamás, Darvas Lóránd.

². Planul publicat de către Luminiţa Munteanu (Munteanu 1984, Fig. 1) face parte, foarte probabil, din documentaţia predată Direcţiei Patrimoniului Cultural Naţional de către colectivul condus de Ştefan Molnár. În documentaţia inedită aflată la Muzeul din Gheorghieni există un alt plan general al săpăturilor din 1963 - 1974, care diferă destul de mult de cel publicat. Pe acesta sunt trecute secţiunile şi suprafeţele cercetate în fiecare an. Comparând manuscrisele rapoartelor anuale de săpături cu planul acesta din urmă, am constatat mai multe greşeli.