1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

86. Hunedoara, jud. Hunedoara

Punct: Castelul Corvineştilor

Cod sit: 86829.03
Colectiv: Cristian Roman (MCCC Hunedoara)
Derularea lucrărilor de restaurare, consolidare şi punere în valoare a complexului arhitectonic medieval de la Castelul Hunedoara a impus continuarea cercetărilor arheologice cu caracter de salvare pentru sectoarele unde, conform proiectului de restaurare, erau necesare intervenţii la nivelul pivniţelor Loggiei Matei şi a turnului bastionar din acelaşi sector.

Pentru anul 2000, săpăturile de salvare s-au concentrat pe cunoaşterea stratigrafiei camerei de odoare (aflată în vecinătatea sacristiei) şi a nivelelor de depuneri de la nivelul doi al turnului bastionar de pe latura de vest a monumentului.

Camera de odoare. Intervenţia de natură arheologică a fost posibilă datorită montării aici, conform proiectului, a unui grup sanitar, ocazie cu care pe latura vestică a încăperii s-a practicat un decupaj al zidului, amenajat mai apoi ca şi intrare în respectiva cameră.

Prima observaţie este aceea după care stânca nativă acoperea, înainte de intervenţia arheologică, peste 60% din suprafaţa camerei, astfel încât am fost nevoiţi să amplasăm o casetă de informare stratigrafică, cu dimensiunile de 1 x 1 m, în colţul de NE, extinsă apoi până la 2 x 1 m. Pe latura de N a casetei, la adâncimea de -0,03 m, s-a depistat fundaţia zidului, format din două rânduri de piatră de mici dimensiuni legată cu mortar şi amplasat direct pe stânca nativă, care nu prezintă urme de amenajare. La partea superioară, acest zid de fundaţie este completat de un rând de cărămidă (L = 30 cm, l = 15 cm), bine lucrată şi într-o stare satisfăcătoare de conservare. Ca tehnică de lucru, acest zid este identic cu cel surprins pe latura de N a camerei paznicului din aceeaşi aripă Matei. La adâncimea de -0,2 m de la nivelul actual de călcare s-a profilat o aglomerare de lespezi de gresie şi dolomită calcaroasă, acoperită parţial de o lentilă de mortar curat cu adaos de var ce căpăcuia această amenajare, ce cădea spre latura estică a încăperii până la adâncimea de -0,33 m. Funcţia probabilă a acestei amenajări este cea de îndreptare a nivelului de călcare, care altfel ar fi fost sinuos datorită configuraţiei reliefului stâncos, care coboară înspre partea de nord. Sub această amenajare se află stânca nativă.

Materialul arheologic rezultat este extrem de sărac şi constă din fragmente ceramice şi resturi ale unui pahar de sticlă. În cazul ceramicii, predomină speciile fină şi semifină, având lutul bine ales degresat cu nisip fin, fiind bine arse, lucrate la roată rapidă, culorile dominante fiind cărămiziul şi cenuşiul, interiorul fiind acoperit de un smalţ de culoare verzuie. Formele sunt cele de vas borcan, uneori cu o toartă, singurul element de decor constând din benzi oblice de culoare brun deschisă, pe un fragment ceramic fin, bine ars de culoare alb-gălbuie. O apariţie interesantă o reprezintă un fragment de pahar din sticlă, având ca decor romburi organizate în motivul tablei de şah.

Camera tezaurului. Este plasată în aripa de N, deasupra actualului birou al muzeografilor şi supraveghetorilor muzeului, fiind probabil o anexă a Camerei de aur. După demontarea sobei de încălzit şi a pardoselii de cărămidă (secolul XIX ?), în mijlocul încăperii s-a practicat o secţiune cu dimensiunile de 4,9 x 1 m, cu scopul identificării diferitelor momente de amenajare ale încăperii.

Stratigrafia este simplă, putând fi citită pe profilul vestic al secţiunii S. 1 / 2000:

1. nivel compact de mortar, cu grosimi de până la 5 cm, legat după toate probabilităţile de amenajarea pardoselii de cărămidă menţionată mai sus;

2. nivel de lutuială (pământ bine frământat amestecat cu resturi de graminee), de culoare gălbuie, nivelat superficial, având grosimi între 6 - 8 cm;

3. nivel compact, format din sfărâmături de piatră şi mortar, cu grosimi între 6 - 10 cm;

4. nivel de lutuială (pământ bine frământat amestecat cu resturi de graminee), de culoare gălbuie, nivelat superficial, având grosimi între 6 -10 cm;

5. nivel relativ compact format din fragmente de piatră, resturi de cărămidă şi mortar, nivel care umple spaţiile formate prin construirea tavanului boltit al încăperii de la etajul inferior.

De remarcat faptul că în capetele de N şi S ale secţiunii S. 1 / 2000, există îngroşări ale zidului cu până la 16 cm, având aspectul unor console. La partea superioară a acestor „console” a fost amenajat un nivel de bolovani de dimensiuni mari, probabil pentru o mai bună stabilitate a nivelului de umplutură (notat de noi cu 5).

Materialul arheologic apărut pe ultimul nivel de lutuială (în ordine cronologică) constă exclusiv din ceramică, lucrată la roată rapidă, foarte bine arsă, culoarea predominantă fiind cărămiziul. Apare un fragment ceramic decorat cu benzi pictate cu alb, ce includ un meandru, parţial acoperite de un smalţ verzui.

Planşa 25

87. Iaşi, jud. Iaşi

Punct: Casa Balş

Cod sit: 95079.10
Colectiv: Stela Cheptea (IA Iaşi)
Casa Balş - Sturdza cunoscută şi sub numele de Poşta Veche sau Poşta Mare este situată în Iaşi, str. Cuza Vodă nr. 3. Imobilul este datat, în literatura de specialitate, la mijlocul secolului al XIX-lea. Cu prilejul unor ample lucrări de consolidare/restaurare s-au descoperit în interior ziduri masive, astfel că au fost necesare săpături arheologice de salvare. În urma cercetărilor s-au identificat fundaţiile şi porţiuni din elevaţia unui palat datând de la sfârşitul secolului al XVII-lea, aparţinând familiei boiereşti Balş. Aceştia stăpâneau un întins perimetru în marginea de NE a vetrei vechi a oraşului, unde o altă ramură a familiei îşi ai construise un palat. În imediata apropiere a acestora a fost ridicată Biserica “Sf. Dumitru”, ctitoria şi necropola familiei.
Abstract

The House Balş - Sturza, also known as The Old Post or The Great Post is placed on the Cuza Vodă street, no. 3. In the specialized literature, the building is dated at the middle of the 19^th century. During ample works of consolidation, massive walls were founded inside the building, so rescue archaeological researches were necessary. After the researches, there were identified foundations and parts from the palace’s elevation. The palace was dated at the end of the 18^th century, belonging to the boyar’s family Balş. They were the landowners of a very large perimeter on the noth-eastern side of the medieval town, where another family’s branch had built another palace. Nearby the palaces, the Church “Sf. Dumitru” (Saint Dimitry) had been constructed and it was considered the family’s foundation and necropolis.