1. Acâş, com. Acâş, jud. Satu Mare

154. Podu Iloaiei, com. Podu Iloaiei, jud. Iaşi

Punct: Şesul Târgului

Cod sit: 98382.01
Colectiv: Vasile Chirica - responsabil, Mădălin Văleanu, Silviu Văcaru, Cristian Berescu, Gabriel Davidescu Ruxandra Alaiba, Luminiţa Bejenaru (CNMM Iaşi); Roxana Samoilă, Iordache Cojocea, Laurenţiu Olaru, Constantin Hărmănescu, Dragoş Badragan, Iulia Huja, Aura Cristea - studenţi (Universitatea M. Kogălniceanu Iaşi, Facultatea de Geografie-Istorie)
La 2 km de la ieşirea din satul Podu Iloaiei, spre Iaşi, în dreptul bornei kilometrice 51 a DN 28 Roman - Iaşi, pe terasa inferioară a Bahluiului situată pe partea stângă a şoselei, se află o bogată staţiune arheologică, numită “Şesul Târgului”. Aceasta a fost descoperită în data de 3 aprilie 2000 de către muzeografii Văleanu Mădălin, Silviu Văcaru şi arheolog Ruxandra Alaiba, când efectuau cercetări de teren pentru a identifica siturile arheologice afectate de lucrările de modernizare a şoselelor. Deoarece acest nou sit identificat era afectat de aceste lucrări, în perioada 19 - 29 iunie 2000, împreună cu studenţii anului I de la Universitatea M. Kogălniceanu Iaşi, Facultatea de Geografie-Istorie, care efectuau practica de specialitate, s-au întreprins cercetări de teren amănunţite în acest punct, colectând o cantitate apreciabilă de materiale arheologice încadrate astfel: 1. Neolitic: aşezare a culturii Starčevo - Criş; 2. Eneolitic: aşezare a culturii Cucuteni, faza B; 3. Epoca bronzului; 4. Epoca fierului: aşezare hallstattiană faza A; 5. Secolele II - IV p. Chr.; 6. Secolul VI - IX p. Chr.; 7. Secolul XV - XVII.

Situl arheologic are o suprafaţă de 50 - 60 ha, iar pe cuprinsul său se găsesc şi trei movile cu înălţimea de 1 - 2 m şi diametrul de 15 - 20 m, care nu au putut fi încadrate cronologic. Toate aceste descoperiri sunt inedite. În partea de SE a sitului, cea mai afectată de aceste lucrările de modernizare a DN 28, Complexul Muzeal Naţional “Moldova” a întreprins, pe propria cheltuială, o săpătura arheologică de salvare, cu scopul de a determina situaţia existentă în zona afectată şi a stabili stratigrafia sitului. Lucrările s-au efectuat în perioada 16 octombrie - 2 noiembrie 2000 şi au constat în:

1. 5 şanţuri transversale amplasate perpendicular pe direcţia şoselei Podu Iloaiei - Iaşi, pe partea stângă a acesteia, la 1 m de carosabil, cu dimensiunile de 5 m lungime, 1,5 m lăţime şi 1,5 m adâncime;

2. în interiorul sitului arheologic a fost trasat un sistem de şanţuri după cum urmează:

2.1. un şanţ longitudinal (secţiunea I) pe terasa inferioară a Bahluiului cu dimensiunile de 50 m lungime, lăţime 1,5 m şi adâncimea medie de 2 m (până la epuizarea stratului de locuire);

2.2. un şanţ (secţiunea II) transversal pe secţiunea II cu lungimea de 60 m, lăţimea de 1,5 m şi adâncimea medie de 1,75 m (până la epuizarea stratului de locuire).

Materialul arheologic rezultat din secţiunile de la punctul 1 ne-a indicat faptul că zona a fost afectată şi de alte lucrări anterioare celei de modernizare, iar stratigrafia este puternic perturbată. În unele puncte locuirea se extinde pe sub şosea, traversând-o, urmând suprafaţa vechii terase a Bahluiului, până la albia majoră a sa.

Cel de-al doilea sistem de investigaţie realizat ne-a permis interceptarea parţială a 5 locuinţe (din care una de adâncime), a unei vetre şi a 5 gropi. Cu excepţia unei gropi (probabil rituală) aparţinând Hallstatt-ului faza A, obiectivele interceptate se încadrează cronologic Neoliticului timpuriu şi aparţin culturii Starčevo - Criş faza III B - IV A. Sporadic, apar materiale arheologice ce aparţin culturii Cucuteni (faza B) şi secolelor II - IV, fără a constitui straturi culturale distincte. Din săpătură a fost recoltat o cantitate apreciabilă de materiale arheologice (materiale ceramice, osteologice, litice), care se află în curs de prelucrare la Complexul Muzeal Naţional “Moldova”.

În data de 1 noiembrie 2000, am primit pe şantier vizita d-lui academician Mircea Petrescu - Dîmboviţa.

155. Podul Mănăstiri, com. Mera, jud. Vrancea

Punct: Fosta mănăstire Mera, cu hramul “Sfinţii Împăraţi“

Cod sit: 176695.01
Colectiv: Emil Lupu (ABRAL ARTPRODUCT S.R.L.)
Fosta mănăstire Mera, cu hramul “Sfinţii Împăraţi” se află în satul Podul Mănăstirii, comuna Mera, jud. Vrancea, fiind situată pe un platou aflat pe malul stâng al văii Milcovului; acum este compusă dintr-o biserică aflată în planul central al unei incinte fortificate cu turnuri de colţ şi cu alte turnuri pe laturile de E şi V, cel de pe latura vestică având rolul de turn de poartă şi clopotniţă. În literatura de specialitate este considerată a fi singura ctitorie a familiei Cantemir. Anterior incintei actuale a funcţionat o altă mănăstire, la E de cea cunoscută, ctitorită de către boierul Moţoc şi episcopul Ioan al Romanului, soţia lui Moţoc închinând-o domnitorului Constantin Cantemir. Biserica actuală a fost ctitorită de Antioh Cantemir, între anii 1706 - 1707. Staţiunea a mai fost cercetată arheologic de către Luminiţa Munteanu şi Gheorghe Cantacuzino în anul 1974, Ion Motzoi - Chicideanu în 1977 şi Aurel Nicodei în 1998.

Cercetările arheologice efectuate în anii 1999 şi 2000 au stabilit următoarea evoluţie a ansamblului monumental:

Etapa I: în a doua jumătate a sec. al XVII-lea, în perimetrul cimitirului vechi, situat la E de incinta actuală a mănăstirii, funcţiona un ansamblu arhitectonic aparţinând familiei boierului Moţoc din Odobeşti. Din acest ansamblu se mai păstrează actualmente turnul “E” şi “zidul cu scară” adosat laturii nordice a turnului. Considerăm că iniţial pe acest platou a fost edificată o curte boierească, având mai multe construcţii izolate, unele din acestea (cazul turnului “E”), având destinaţia de locuinţă şi de apărare independentă. Prezenţa unei monezi din 1661 în complexul descoperit în S. IX / 1999 ne determină să afirmăm că acest ansamblu nobiliar funcţiona la mijlocul sec. al XVII-lea.

Puţin înainte de anul 1686, familia boierului Moţoc renunţă la rezidenţa de la Mera şi, cu mijloace modeste faţă de cele anterioare, când edificase reşedinţa nobiliară, ctitoreşte o biserică din lemn, situată în planul central al ansamblului, probabil în ax cu accesului la scara de acces la etajul turnului “E” descoperită anul 2000. Deoarece efortul de întreţinere a mănăstirii era prea mare, o închină în anul 1686 domnitorului Constantin Cantemir. Nu cunoaştem până acum etape constructive ce ar putea fi puse pe seama acestuia din urmă. Probabil că noul ctitor s-a mulţumit să asigure mijloacele materiale necesare noii vieţi monahale.

Etapa II: este reprezentată de transpunerea în practică a proiectului unui nou ansamblu monahal, acţiune care a fost dispusă şi finanţată de fiul mai mare al lui Constantin Cantemir, Antioh şi a fost realizată între anii 1706 - 1707.

Justificarea acestui ambiţios şi costisitor proiect a fost dată de faptul că tatăl lui Antioh fusese înmormântat în biserica “Trei Ierarhi” din Iaşi, iar acum se dorea mutarea osemintelor acestuia în singura ctitorie a Cantemireştilor, Mera. Planul noului ansamblu a prevăzut biserica ce se păstrează în planul central al incintei, a preluat în zidul de E al noii incinte “zidul cu scară” şi turnul-locuinţă “E”, iar la colţurile de SE şi SV a prevăzut turnuri circulare exterioare, ale căror uşi de acces la parter se păstrează parţial.

Etapa III: În primăvara anului 1717, mănăstirea Mera a fost transformată în punct de sprijin fortificat pentru armata habsburgică, de aici pornind atacuri sistematice în tot sudul Moldovei. În luna mai, avangarda armatei lui Mihai Racoviţă a zdrobit rezistenţa organizată în jurul mănăstirii, şi a aruncat în aer turnul de poartă al cetăţii. A urmat o demolare în numai două zile a unei porţiuni importante a sistemului de apărare “dar nu chiar de tot”, a fost arsă biserica de lemn cu hramul “Sf. Nicolae” a primei mănăstiri şi chiliile din preajmă.

Etapa IV: după 1717 şi înainte de 1737 - 1739, este construită pivniţa ce se păstrează şi acum sub ruinele stăreţiei din colţul de SV al incintei, având deasupra ei şi o parte de construcţie supraterană.

Etapa V: între anii 1737 - 1739, stareţul mănăstirii Mera - Mitrofan Callerghi - reface sistemul de fortificare al mănăstirii. La aproximativ 5 m S de prima curtină el ridică un nou zid de incintă, pe care îl prevede cu două nivele de guri de tragere. Acum sunt ridicate şi turnurile actuale “F” şi “G”, care au limpede rolul de locuinţe. În prelungirea către S a zidului estic de incintă, cu acces de la nivelul 1 al turnului “F”, este construită o tainiţă.

Etapa VI: După anul 1739 şi înainte de 1813, construcţia din colţul de SV al incintei, ridicată peste pivniţă, suferă o importantă distrugere prin incendiere. Tot acum este distrus gîrliciul de acces la pivniţă.

Etapa VII: În anul 1800 stareţul Arsenie a realizat captarea unui izvor şi o canalizare ce conducea apele pe sub un turn cu umblătoare (turnul “D”, amplasat pe latura de E a incintei), precum şi a unei construcţii cu colonade, supraterană, peste izvorul captat.

Înainte de 1813 (reper cronologic furnizat de un depozit de aspri îngropaţi la baza scării de acces la etajul stăreţiei acum în ruină), acelaşi stareţ construieşte stăreţia compusă din parter şi două etaje.

În cursul sec. al XIX-lea efortul constructiv în perimetrul mănăstirii a continuat, dar într-o manieră mai modestă şi destul de neglijentă.