1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

206. Slava Rusă, com. Slava Cercheză, jud. Tulcea [Ibida]

Cod sit: 161277.01

Colectiv: Mihaela Iacob- responsabil, Victor Henrich Baumann, Dorel Paraschiv (ICEM Tulcea), Costel Chiriac (IA Iaşi), Nicolae Miriţoiu (IA Bucureşti), Mihai Paraschiv (student, UAIC Iaşi)

Semnalată în literatura de specialitate încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea, cetatea de la Slava Rusă este, în absenţa unor cercetări arheologice sistematice, una dintre cele mai puţin cunoscute cetăţi de epocă romană din Dobrogea. Faptul că satul actual Slava Rusă suprapune în mare parte situl antic a constituit un impediment în acest sens favorizând, în acelaşi timp, o degradare accentuată a ruinelor antice.

Cetatea de pe Valea Slavei a fost identificată de V. Pârvan cu polis Ibida¹, pomenită de Procopius din Ceasarea între cetăţile refăcute de Justinian (De aed. IV, 7), nume corectat ulterior de Aricescu - pe baza unei menţiuni a lui Theophylactus Simocata unde apare Libidinon polin - în Libida, Libidum sau Libidina².

Primele cercetări arheologice - sub forma unor sondaje - au fost efectuate de D. Butculescu în 1885³, dar rezultatele nu ne sunt cunoscute.

Din însărcinarea lui Gr. Tocilescu, în 1897, în contextul efortului de înregistrare a principalelor monumente antice din Dobrogea, P. Polonic face o primă descriere a ruinelor oraşului cu “ziduri şi turnuri colosale”, cunoscut sub numele de cetatea Haradoc şi oferă o schiţă a fortificaţiilor; terenul fiind liber de culturi şi construcţii moderne, acesta a putut observa 30 de turnuri, trei porţi şi măsura cu aproximaţie laturile⁴, informaţii rămase inedite⁵; tot el a recuperat de la locuitori cinci inscripţii.

În anul 1908 R. Netzhammer a vizitat cetatea, publicând în cartea sa, apărută un an mai târziu, un plan al cetăţii, acelaşi ca al lui Polonic⁶.

În timpul primului război mondial locotenentul bulgar Iconomof a făcut săpături în interiorul cetăţii dezvelind o bazilică trinavată, al cărei plan ni s-a păstrat graţie schiţelor aceluiaşi Netzhammer, din nou în vizită - în 1918 - la Slava Rusă⁷.

Săpăturile iniţiate în 1926 de către G. G. Mateescu s-au limitat la o singură campanie, cu rezultate necunoscute⁸.

Cercetările întreprinse de un subcolectiv de la şantierul Histria în 1953 au constat în trei mici sondaje amplasate la N şi la V, în afara incintei; au fost descoperite fragmente ceramice getice şi romano-bizantine, cărămizi (14 piese, dintre care una cu inscripţie în limba greacă) şi s-au achiziţionat de la locuitori monede de bronz romane (2 ex.) şi romano-bizantine (emise de Justinianus, Justinus II, Mauricius Tiberius) ⁹.

Aplicând procedeele fotogrametriei în cercetarea arheologică, Al. S. Ştefan a reuşit să restituie planul zonei arheologice de la Slava Rusă¹⁰.

Coroborarea datelor epigrafice cu observaţiile de natură constructivă indică drept moment al ridicării marii centuri fortificate de la Slava Rusă epoca tetrarhică (Licinius - Constantin cel Mare) probabil pornind de la un nucleu - un oppidum getic. În ceea ce priveşte momentul ridicării fortificaţiei târzii datele nu sunt prea clare - cert este că aceasta a funcţionat până la începutul sec. VII.

Cercetările arheologice desfăşurate în anul 1987 în teritoriul oraşului, de către Andrei şi Cristina Opaiţ, au dus la dezvelirea, la cca. 3 km V de satul Slava Rusă a unui complex monastic paleocreştin - două basilici cu câte o singură navă, o capelă cu absidă şi diferite anexe înconjurate de o incintă - cu trei faze constructive, datat între a doua jumătate a sec. IV - prima parte a sec. VII p. Chr. ¹¹.

Un sondaj - cu caracter de salvare, amplasat la cca. 30 m de bazilica paleocreştină săpată de Iconomof s-a efectuat în vara anului 1988 de A. Opaiţ¹². În ciuda caracterului restrâns al cercetării - o casetă de 4 x 4 m - autorul sondajului a putut constata prezenţa a şapte niveluri de locuire, primele trei aparţinând perioadei romane timpurii (sec. II - III), iar celelalte patru celei romano-bizantine (sec. IV - VII) ¹³.

Cercetările arheologice desfăşurate în campania din vara anului 2001 au avut în atenţie două sectoare: Curtina G şi Poarta de V. În lipsa unor cercetări arheologice sistematice anterioare la Ibida şi a unei legislaţii adecvate de protecţie a siturilor arheologice până la începutul a.c., cetatea Ibida a fost ţinta traficanţilor de antichităţi, în acţiunile de detecţie şi săpături clandestine fiind implicaţi unii dintre localnici. Mai mult, faptul că mai bine de 60% din suprafaţa sitului arheologic se află sub satul actual Slava Rusă nu se pot lua întotdeauna măsuri de protecţie eficiente. Zidul de incintă al cetăţii a fost multă vreme considerat „cariera de piatră” a satului, iar turnurile loc de depozitat gunoaie. De aceea am decis ca unul dintre punctele de cercetare să îl constituie poarta de V, care până la începutul campaniei arheologice din 2001 a constituit locul predilect de depozitare a gunoaielor satului.

I. Curtina G

La distanţă egală de turnurile 7 şi 8, pe latura de N a cetăţii, a fost trasată o secţiune orientată N - S, cu lungimea de 52 m şi lăţimea de 3 m, aceasta fiind caroiată din 4 în 4 m. Secţiunea amintită traversează zidul de incintă. Cercetările au avut în vedere următoarele aspecte:

1. surprinderea fazelor de construcţie a zidului de incintă;

2. stabilirea stratigrafiei, atât în interiorul cetăţii, cât şi în exteriorul acesteia.

1. Am constatat că în zona cercetată, zidul de incintă, surprins în carourile 7/8, prezintă două faze de construcţie.

Zidul din prima fază, ce se datează în perioada Principatului, are grosimea de 3,4 m şi a fost realizat din blocuri paralelipipedice masive din calcar; din această fază se mai păstrează şapte asize, ce se găsesc la o adâncime cuprinsă între -3,6 (nivelul plintei) şi -2,65 m faţă de actualul nivel de călcare. Fundaţia are grosimea de 4 m şi adâncimea de -1,5 m, talpa acesteia găsindu-se la -5,1 m faţă de actualul nivel de călcare.

A doua fază a zidului de incintă, datată în perioada Dominatului, a fost realizată din pietre cioplite sumar, pentru egalizarea asizelor fiind utilizate pietre de mici dimensiuni. În această fază zidul este retras spre exterior, având o grosime de doar 2,2 m. În porţiunea cercetată incinta apare imediat sub actualul nivel de călcare.

2. În zona extra muros (carourile 1 - 7) au fost surprinse trei niveluri de călcare.

Primul nivel se găseşte la -3,6 m faţă de vegetal (în zona incintei) şi la + 0,25 m faţă de plintă. Acesta a fost surprins doar în carourile 4/7 şi conţine materiale arheologice romane timpurii - în special fragmente de amfore Zeest 64 şi de vase de sticlă datate în sec. I - II p. Chr.

Al doilea nivel a fost surprins la -3,15 m faţă de vegetal (în zona incintei) şi la + 0,7 m faţă de plintă, în carourile 3/7; ca şi primul, acesta conţinea materiale de epocă romană timpurie.

Ambele niveluri au fost distruse parţial de două gropi, surprinse în carourile 5/6. Fiecare din acestea porneşte de la unul din nivelurile amintite, însă pe cea mai mare parte a suprafeţei săpate ele se intersectează. Fundul gropilor a fost surprins la adâncimea de -4,6 m faţă de coama zidului de incintă. În dreptul ţăruşului 5, la adâncimea de -4,8 m a fost descoperit un mormânt de inhumaţie fără piese de inventar, în groapă simplă, orientată SV - NE. Defunctul avusese mâinile pe bazin.

Al treilea nivel a fost surprins la -2,1 m faţă de vegetal şi la + 1,75 m faţă de plintă, doar în carourile 6/7; pe acesta au fost descoperite fragmente ceramice romano-bizantine. Peste nivelul amintit se găseşte un strat de dărâmătură de pietre şi mortar, gros de 2 m.

În dreptul ţăruşului 2, la baza stratului vegetal, au fost descoperite două monede romano- bizantine, una datată în sec. IV, iar cealaltă în sec. V. În straturile de umplutură din zona extra muros au fost descoperite şi materiale arheologice anterioare epocii romane - un picior de amforă de Thassos datat în sec. IV - III a. Chr., câteva fragmente ceramice din prima epocă a fierului şi două lame de silex neolitice.

În zona intra muros, între ultimul m a caroului 8 şi începutul caroului 11 a u fost surprinse două niveluri de călcare.

Primul dintre acestea se găseşte la -3,8/5,1 m faţă de vegetal (adâncime măsurată din dreptul incintei) şi la -0,3/1,5 m faţă de plintă, ceea ce demonstrează faptul că avem de-a face cu o terasare. Nivelul, pe care au fost descoperite fragmente ceramice - terra sigillata, boluri pergameniene, vase de sticlă romane timpurii şi un denar emis în timpul lui Vespasian, căpăcuia două gropi getice.

Al doilea nivel, surprins la -3,3 m faţă de vegetal, conţinea materiale arheologice datate în sec. VI - fragmente de amfore LR 1, LR 2 şi Zeest 99, de farfurii Hayes 3 şi Hayes 10 şi o monedă. Peste acesta se găsea acelaşi strat de dărâmătură, gros de 2 m, descoperit şi în zona extra muros.

În carourile 11/13 au fost surprinse parţial două edificii de epocă romano-bizantină, realizate din piatră şi pământ; fiecare dintre acestea avea un singur nivel de locuire.

Cercetările din campania viitoare vor avea drept scop prelungirea acestei secţiuni spre S şi stabilirea stratigrafiei în zona din apropierea centrului cetăţii.

II. Poarta de V

Cercetările din acest sector au urmărit dezvelirea turnului nr. 3 şi a sectorului intramuran situat între incintă şi râul Slava. După înlăturarea gunoiului modern - acţiune desfăşurată pe parcursul a trei zile, cercetarea a debutat prin trasarea unei secţiuni (S. 1) orientată V - E, cu lungimea de 48 m şi lăţimea de 3 m, lungimea secţiunii fiind impusă de spaţiul rămas liber (după înlăturarea gunoaielor) dintre zona cultivată şi râul Slava. În continuare, pentru a lămuri situaţia arheologică, am trasat secţiuni şi casete, cu dimensiuni variabile, în funcţie de suprafaţa disponibilă: S. 2 (23 x 2,5 m) spre S, cu un martor de 0,5 m între S 1 şi S. 2; A (4,5 x 4,5 m) şi B (4,5 x 4,5 m) cu martor de 0,5 m între ele şi C (4,5 x 5 m) cu martor de 1 m spre caseta B. Mai mult, pentru că râul Slava a secat la un moment dat, am profitat de ocazie pentru a continua cercetarea şi în albia acestuia, rezultatele fiind spectaculoase. Pentru uşurinţa descrierii situaţiei arheologice am caroiat din 2 în 2 m secţiunile.

Cercetările efectuate în S. 1 au surprins, în C 7/C 9, zidul de incintă orientat S - N, pe o lungime de 3,25 m. În carourile situate la V de incintă a apărut o dărâmătură din blocuri mari de piatră şi cărămidă. S-au putut observa două niveluri de dărâmătură, între care se afla un strat de peste 0,5 m de depuneri de mâl. Zidul de incintă, a cărui grosime este de 3,2 m a fost construit din blochete de talie mijlocie, neîngrijit tăiate, legate cu mortar. Deşi în partea de V a incintei am coborât până la 1,7 m sub nivelul actual de călcare nu am putut surprinde încă plinta.

În continuare, la 0,1 m distanţă faţă de incintă, a apărut un zid (L = 4 m, l = 1,5 m) ce a funcţionat probabil ca picior de pod (pila) sau poate contrafort (?). Acesta prezenta, până la nivelul plintei, o elevaţie din trei asize de blocuri mari, îngrijit tăiate, peste care urmează - până la nivelul la care s-au păstrat - trei asize din cărămidă legată cu mortar. Faptul că plinta bastionului apare - pe latura de N - la 1,4/1,5 m faţă de profilul de S şi că există o distanţă de 0,1 m între incintă şi bastion demonstrează că acesta din urmă a fost construit ulterior ridicării incintei.

Cercetările au continuat şi în C. 10/C. 12 până la aceeaşi adâncime. Sub o dărâmătură masivă din piatră, cărămidă şi mortar a ieşit la iveală, în C. 11, zidul - orientat N - S, construit din blochete mici de piatră legate cu pământ, al unei clădiri ce fusese demantelată în momentul ridicării contrafortului. În rest, în C. 14/C. 24 a apărut un strat de pietriş mărunt legat cu lut; după toate probabilităţile este vorba de o stradă largă sau de o piaţetă ce a fost amenajată după demantelarea clădirii căreia îi aparţinea zidul din C. 11.

În S. 2 a apărut latura exterioară a turnului nr. 3 pe o lungime de aprox. 10 m şi acelaşi strat masiv de dărâmătură spre partea de V a secţiunii. Spre E, în continuarea segmentelor surprinse în S. 1 au apărut zidul de incintă şi cealaltă jumătate din contrafort (?). S-a putut observa că acesta are o lungime de 4 m şi se opreşte cu 0,5 m înaintea deschiderii (uşă) de intrare în turn. La adâncimea de 1,45/1,5 m, în C. 11/C. 12, am surprins colţul de S al clădirii demantelate. În continuare, în C. 12/C. 24 apare strada (piaţeta).

Curăţarea albiei Slavei ne-a rezervat câteva plăcute surprize. S-a putut observa că turnul nr. 3 are formă de potcoavă şi că latura surprinsă în S. 2 este de fapt cea dinspre N; tot datorită săpăturii din albie am văzut că turnul prezenta o deschidere de 1,1 m la distanţa de 1 m (măsurată pe interior) faţă de colţul de N al turnului. A apărut şi un segment de contrafort la 2,2 m distanţă de cel ieşit în S. 1/S. 2, ce începe la 1,1 m faţă de latura de S a deschiderii. S-a putut observa că cei doi contraforţi sunt situaţi simetric faţă de intrarea în turn. Comparativ cu nivelul zidului păstrat în S. 1 şi S. 2, în albia râului acesta se găseşte la o cotă mult mai joasă. A fost, de asemenea, curăţată porţiunea din interiorul turnului, situată în albie, până la arcul de cerc interior al turnului, pe o lungime de 10 m (măsurată pe interior).

Prin trasarea celorlalte trei casete pe malul de S al pârâului, am încercat să degajăm interiorul turnului, să-i surprindem latura de S şi să dezvelim în continuare incinta şi cel de-al doilea contrafort. În caseta A ne-am adâncit până la -1m faţă de nivelul actual de călcare şi am surprins - sub un strat masiv de colmatare - atât continuarea contrafortului cât şi incinta, la aceeaşi cotă. În caseta B am dat peste acelaşi strat de colmatare fără a putea ajunge, până la sfârşitul campaniei la o situaţie arheologică clară. În caseta C ne-am oprit la sfârşitul campaniei în stratul de dărâmătură.

Reumplerea albiei Slavei în urma unei ploi torenţiale a împiedicat continuarea cercetării în acest sector. Cu siguranţă că Slava avea în antichitate alt curs decât cel actual. De altfel, din discuţiile cu bătrânii am aflat că în ultimii 50 de ani cursul pârâului a fost modificat forţat din raţiuni utilitare.

În campaniile următoare vom continua cercetarea spre turnul nr. 2 şi în măsura în care va fi posibil, vom căuta să dirijăm cursul râului astfel încât să deranjeze cât mai puţin monumentul.

Dintre descoperirile de obiecte menţionăm un mare număr de cărămizi cu semn de fabricant, o cărămidă cu inscripţie în greaca cursivă, fragmente ceramice şi de sticlă, bombarde - acestea găsite în special în spaţiul de la intrarea în turn - şi două monede - folles - de la Justinianus.

III. Cavoul Tudorka

La aprox. 1,5 km SV de cetate şi la 1 km N de complexul monastic, cercetat de Andrei şi Cristina Opaiţ, am efectuat o săpătură de salvare pe terenul asociaţiei de agricultori din Slava Rusă. Monumentul dezvelit - cavou cu dromos şi cameră funerară - se înscrie în categoria mormintelor întâlnite până în prezent doar la Tomis, Callatis şi Noviodunum. Dimensiunile construcţiei sunt: camera funerară - 4,5 x 3,5 m, h = 1,92 m; dromos-ul - 1,7 x 1,65 m, h = 1,65 m. Cavoul este construit din blochete de piatră - pereţii şi cărămidă - bolta. Bolţile - a camerei funerare şi a dromos-ului - sunt în mare parte distruse. Pereţii cavoului au fost tencuiţi şi pictaţi a seco. Aceştia au fost împărţiţi în panouri delimitate prin dungi în culorile roşu închis şi albastru închis. Motivele decorative sunt cele vegetale şi fagurele. Alături de roşu şi albastru apar şi negrul, ocrul şi galbenul.

Monumentul a constituit un cavou de familie al vreunui demnitar din cetatea Ibida pentru mai multe generaţii. Osemintele descoperite, împrăştiate pe toată suprafaţa cavoului şi pe o “adâncime” de 1 m, provin de la peste 40 de indivizi - copii cu vârsta de până la un an, tineri, maturi, bătrâni. Defuncţii au fost înmormântaţi în sicrie de lemn - dovada numărul mare de piroane şi cuie de fier, uneori cu bucăţele de lemn prinse pe ele - care se depuneau pe cele două paturi laterale. Un postament, situat între paturi, servea probabil pentru depunerea ofrandelor şi ca suport pentru opaiţe. Cavoul a fost pavat cu dale de piatră şi cărămidă prinse în mortar. Probabil că sub podea, între cele două paturi, a fost depozitat la un moment dat vreun obiect de preţ recuperat ulterior, deoarece din podea, spre marginea de E, între cele două paturi lipsesc patru dale, iar în acest mic spaţiu a fost săpată o groapă. Din punct de vedere cronologic cavoul a funcţionat între sec. IV şi începutul sec. VII. Materialele descoperite în el - opaiţe, două monede (una de sec. IV şi o alta de sec. V), două catarame, piepteni din os, mărgele asigură acest interval de datare. Cavoul a fost jefuit încă din antichitate, dar şi mai târziu: nici un schelet nu a fost găsit în conexiune anatomică, mai mult, se găsesc oase şi în dromos, la aprox. 1 m faţă de nivelul actual de călcare.

Importanţa deosebită a monumentului, situarea acestuia pe drumul ce ducea din cetate la complexul monastic, constituie motive serioase pentru restaurarea şi integrarea în circuitul turistic.

Planşele 104, 105

Note:

1. V. Pârvan, Ulmetum I. Descoperirile primei campanii de săpături din vara anului 1911, AARMSI 2, 34, 1912, p. 578, 585, 599.

2. A. Aricescu, Despre numele antic al aşezării de la Slava Rusă, BMI 40, 3, 1971, p. 58 - 60; contra Em. Doruţiu-Boilă, Despre localizarea oraşului Libidina (Theopylactos Symocattes, Istorii I, 8), StCl 18, 1979, p. 145 - 149; recent Al. Madgearu a reluat discuţia susţinînd validitatea ideii lui Aricescu (Al. Madgearu, Few Notes on Two Placenames of Getic Origin in Procopius, De Aedificiis, Thraco-Dacica 20, 1999, 1 - 2, p. 310 - 311)

3. I. Barnea, Perioada Dominatului (sec. IV - VII), în R. Vulpe, I. Barnea, Din istoria Dobrogei. II. Romanii la Dunărea de Jos, Bucureşti, 1968, p. 426; Al. S. Ştefan, Cetatea romană de la Slava Rusă (Libida?). Cercetările aerofotografice şi apărarea patrimoniului arheologic, RMM - MIA, 46. 1, 1977, p. 3 - 22.

4. P. Polonic mss. (Arhiva Gr. Tocilescu), 5131, f. 38; 43; idem, mss., 7, caiet 4, f. 34 - 36; idem, mss., I, varia f. 153/1.

5. O schiţă a cetăţii, făcută de P. Polonic, vezi la Al. S. Ştefan, op. cit., fig. 2.

6. R. Netzhammer, Aus Rumnien, I, Einsiedeln, 1909, p. 385 - 389.

7. Idem, Die christlichen Altertmer der Doubruscha, Bucureşti, 1918, p. 154 - 156.

8. R. Vulpe, În amintirea lui G. G. Mateescu, Analele Dobrogei 11, 1930, p. 125.

9. Gh. Ştefan şi colab., Şantierul arheologic Histria (r. Histria, reg. Constanţa), SCIV 5, 1 - 2, 1954, p. 110, 112, fig. 33 - 36.

10. Al. S. Ştefan, loc. cit.

11. A. Opaiţ, C. Opaiţ, T. Bănică, Complexul monastic paleocreştin de la Slava Rusă, RMI 59,1, 1990, p. 18 - 28.

12. A. Opaiţ, O săpătură de salvare în oraşul antic Ibida, SCIVA 42, 1- 2, 1991, p. 21 - 56.

13. Ibidem, p. 21 - 23.