1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

212. Stupini, com. Sânmihaiu de Câmpie, jud. Bistriţa Năsăud

Punct: Fânaţele Archiudului

Cod sit: 34529. 02

Colectiv: Corneliu Gaiu (CM Bistriţa)

Staţiunea arheologică din punctul „Fânaţele Archiudului” este situată în parte de N-E a Câmpiei Transilvaniei, pe o vale laterală a bazinului Lechinţei, între localităţile Stupini şi Brăteni. Aşezarea, delimitată de pârâul Brătenilor la E şi de valea Bânda spre S, este dispusă pe culmea prelungă cu orientare sudică de la intersecţia celor două văi. O serie de mici terase şi pâraie delimitează zonele locuite în antichitate. Cercetările arheologice, începute în anul 1995, s-au desfăşurat de o parte şi alta a pârâului ce străbate de la N la S situl. Cele două sectoare între care se interpune o zonă mlăştinoasă au fost notate cu A, cel din dreapta şi B cel care ocupă terasa din stânga pârâului amintit.

În campania din anul 2001 în sectorul A au fost deschise patru suprafeţe însumând o suprafaţă de 14 x 24 m situate la S de zona cercetată în anii precedenţi. Stratigrafia în acest sector nu diferă prea mult de cea consemnată în campaniile anterioare, depunerile arheologice nefiind deranjate în vreme întru-cât terenul a fost folosit în permanenţă ca fânaţ. Stratul arheologic porneşte chiar de la baza humusului actual şi conţine depuneri sporadice şi urme de locuire feudale timpurii (secolul IX). Sub acest nivel urmează nivelul consistent ce aparţine locuirii romane; urmează un strat de depunere arheologică aparţinând Hallstatt-ului timpuriu, cultura Gáva şi la baza nivelului de locuire urme sporadice aparţinând bronzului târziu (Wietenberg + Noua).

În afara materialelor apărute în strat au putut fi delimitate mai multe complexe de locuire: o locuinţă aparţinând culturii Gáva, două locuinţe de epocă romană şi patru locuinţe feudale timpurii.

În sectorul B, profitând de rotaţia culturilor, a fost deschisă o secţiune marginală (S₃₁ 125 x 2 m), care a străbătut terasa de la V la E, pentru a obţine o stratigrafie completă a locuirii din această parte a sitului. Ea a fost completată prin alte două suprafeţe care au urmărit dezvelirea unor complexe intersectate de secţiune. Profilul obţinut a evidenţiat faptul că locuirea se opreşte la marginile platoului, pantele mai accentuate care coboară pe cursurile de apă dinspre V şi E nefiind preferate pentru locuire. Stratigrafic, sub humusul actual se află un nivel de locuire aparţinând epocii romane cu o grosime medie de 0,40 - 0,50 m, urmat de un nivel de locuire din epoca bronzului care coboară până la 1-1,20 m. Fără a fi marcate de nivelele continue de locuire, au fost descoperite complexe de locuire şi din alte epoci: neolitic, migraţii şi medievale timpurii.

Locuirea neolitică a fost semnalată prin două bordeie amplasate la capătul vestic al secţiunii. În umplutura complexelor a apărut o mare cantitate de material ceramic cu forme şi decor specifice culturii Petreşti.

Din aşezarea Wietenberg merită menţionat cuptorul de ars ceramică, distrus parţial de o groapă de provizii din epoca romană. Instalaţia era realizată sub forma unei gropi în formă de căldare, cu pereţii arşi până la vitrifiere, în care erau aşezate vasele, multe dintre ele deformate de foc. Formele înregistrate încadrează cuptorul în faza timpurie a culturii Wietenberg.

Aşezarea de epocă romană cuprinde o fază din vremea provinciei şi un orizont roman târziu care străpunge nivelul de locuire din sec. II -III. Din prima fază au fost intersectate şi dezvelite parţial trei locuinţe adâncite în pământ şi şapte gropi de provizii. Materialul arheologic cuprinde formele comune ale ceramicii romane provinciale dar şi vase de tradiţie autohtonă lucrate cu mâna şi la roată. Din inventarul metalic menţionăm trei fibule din bronz aparţinând unor tipuri diferite: cu corpul puternic profilat, în formă de T şi cu corpul traforat. Inventarul locuinţelor romane târzii se reduce la oale, străchini, vase de provizii, din pastă cenuşie sau cenuşiu-negricioasă aparţinând celor două variante: zgrunţuroasă sau fină cu decor lustruit, alături de care se perpetuează tipurile ceramice romane provinciale.

Aşezarea din secolul VI nu se întinde decât în sectorul B. Din cadrul acestei aşezări au fost dezvelite complet sau doar interceptate în secţiune alte trei locuinţe de tipul celor adâncite în pământ. În umplutura bordeielor apare un bogat material ceramic, fragmentar, constând din borcane, căni, vase de provizii lucrate la roată dintr-o pastă zgrunţuroasă cenuşiu-negricioasă sau cenuşiu gălbuie şi într-o proporţie mai redusă cele din pastă cenuşiu fină cu decor lustruit, ceramică care se regăseşte şi-n aşezarea din punctul „Vătaştină”.

Orizontul din sec. IX - X are o mare extensiune, locuirea cunoscând aceeaşi densitate şi-n acest sector. Din cele trei locuinţe aparţinând acestui orizont, una a fost dezvelită în întregime, celelalte două fiind conturate doar în secţiune. Este vorba de locuinţe adâncite în pământ cu vetre pietrar pe una din laturi cu un inventar restrâns, dar semnificativ. El constă din fragmente ceramice cărămizii şi brun-roşcate lucrate la roată, decorate cu benzi de linii incizate, drepte şi în val.

Urmează, ca în campaniile viitoare, să fie degajate toate complexele identificate şi delimitate limitele aşezării, precum şi urmărirea reporturilor de continuitate sau discontinuitate între orizonturile de locuire din primul mileniu.

213. Sultana, com Mănăstirea, jud. Călăraşi

Punct: Malu-Roşu

Cod sit: 104216. 03

Colectiv: Radian Andreescu - responsabil (MNIR), Cătălin Alexandru Lazăr-responsabil sector, Valentin Parnic, Vasile Oprea (MDJ Călăraşi)

Sultana-„Malu Roşu” reprezintă unul dintre cele mai importante situri eneolitice aparţinând culturii Gumelniţa descoperite pe teritoriul României. Aşezarea de tip tell se afla la cca. 800 m S/S-E de satul Sultana, comuna Mânăstirea, judeţul Călăraşi, în punctul denumit „Malu Roşu”, pe terasa înaltă a lacului Mostiştea. Cea mai mare parte a aşezării a fost erodată de apele lacului Mostiştea, astăzi păstrându-se doar un rest al ei cu diametrele de cca. 30 x 35 m, afectat în mare parte de cercetările din vechime.

Aşezarea eneolitică de la Sultana-Malu Roşu. a fost primul sit gumelniţean care a făcut obiectul unor cercetări ştiinţifice în anii ‘20 ai secolului trecut. Ion Andrieşescu împreună cu Vladimir Dumitrescu au fost cei dintâi care au realizat o cercetare sistematică a sitului, relevând potenţialul deosebit al acestuia. Ulterior, în anii 50 ai secolului trecut s-au făcut mai multe descoperiri întâmplătoare în urma unor cercetări de suprafaţă în zona tell-ului. După 1975 până la mijlocul anilor 80, aşezarea a fost cercetată aproape în întregime, de un colectiv condus de Constantin Isăcescu şi Cornel Hălcescu. Din păcate rezultatele acestor cercetări au rămas necunoscute. Se păstrează în schimb materialul arheologic care, prin originalitatea şi spectaculozitatea sa face din Sultana un sit deosebit în cadrul epocii eneolitice. Din puţinele date disponibile ştim că nivelul cultural avea cca. 4 m grosime cuprinzând resturile celor trei faze de evoluţie ale culturii Gumelniţa A₁, A₂ şi B₁, suprapuse de sporadice descoperiri aparţinând culturii Cernavoda II.

Obiective: verificarea situaţiei stratigrafice, verificarea existenţei sistemului de protecţie format din şanţ şi val de pământ, deschiderea unor suprafeţe pentru identificarea unor complexe arheologice şi cercetarea acestora, realizarea unei ridicări topografice a sitului.

Metodologie, rezultate. Pentru atingerea obiectivelor propuse în partea de N a sitului a fost deschisă o secţiune SI (6X6m) într-o zonă mai puţin afectată de vechile săpături. Cercetările au dus la descoperirea resturilor unei locuinţe care va fi cercetată în campaniile viitoare. Pentru verificarea situaţiei stratigrafice a fost începută taluzarea unei secţiuni săpate în anii 70 pe panta de S-V a aşezării (SII), secţiune în care fuseseră surprinse şanţul şi valul de apărare. Existenţa acestora precum şi verificarea situaţiei stratigrafice urmează a fi finalizate în campania următoare.

Materialul ceramic este fragmentar şi destul de amestecat. Formele întâlnite sunt vasele bitronconice de diverse mărimi, străchini, castroane bitronconice, capace. Decorul variat constă în barbotină, incizii, mai rar pictură cu grafit, aplicaţii plastice, butoni, brâuri alveolate. Au mai fost descoperite o statuetă fragmentară antropomorfă şi una zoomorfă. Inventarul este completat de unelte din silex, corn şi os. Încadrare cronologică: Gumelniţa B1.

Planşa 108

Bibliografie:

1. Andrieşescu I, Les fouilles de Sultana, Dacia, I, 1924, p. 51-107; Isăcescu C., Staţiunea eneolitică de la Sultana - com. Mînăstirea, Documente recent descoperite şi informaţii arheologice, Bucureşti, 1984, p. 11-20; Isăcescu C, Săpăturile de salvare de la Sultana, com. Mînastirea, jud. Călăraşi, Cercetări Arheologice, VII, 1984, Bucureşti, p. 27-42.