1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

56. Călineşti Oaş, com. Călineşti Oaş, jud. Satu Mare

Punct: Dâmbul Sfintei Mării

Cod sit: 137238.02

Colectiv: Németi János (MM Carei), Ciprian Astaloş (MJ Satu Mare), Cosmin Ilea (profesor - Dej)

Aşezarea neolitică timpurie de la Călineşti - Dâmbul Sfintei Mării este situată la 0,5 km. NE de com. Călineşti Oaş, la aprox. jumătatea distanţei dintre Călineşti şi satul Lechinţa, pe o pantă lină a dealului Dâmbul Sfintei Mării. Sursa de apă în zonă e asigurată de Izvorul Sfintei Mării, nu departe aflându-se Valea Lechincioarei, din prundişul căreia e posibil ca locuitorii neolitici ai zonei să-şi fi extras materia primă cea mai frecvent folosită pentru confecţionarea pieselor din piatră cioplită (opaluri).

Aşezarea a fost descoperită într-o periegheză din 1999, sondată în toamna aceluiaşi an, iar în anul 2000 au început săpăturile sistematice. Săpăturile din anul acesta (2001) au fost făcute pe terenul agricol vecin celui pe care se făcuseră săpăturile din anul trecut şi au avut ca scop decopertarea completă a complexului nr. 1 din S. I/2000 şi detectarea limitei de SSV a aşezării, proiect realizat parţial. Au fost trasate 3 secţiuni: S. I (46 x 1,5 m), S. II (15 x 1,5 m) la care se adaugă o casetă de 2 x 2,5 m, S. III (15 x 1,5 m) şi o suprafaţă: Sp. I de 6,3 x 5 m, totalizând o suprafaţă de cca. 140 mp.

La fel ca anul trecut se constată că pe cea mai mare parte a suprafeţei excavate, imediat sub stratul vegetal (0 - 0,2/-0,3 m) apare direct sterilul arheologic: fie o argilă galbenă, fie o argilă galbenă cu concreţiuni feromanganice. Doar acolo unde complexele erau mai adânci s-au păstrat in situ urmele activităţilor preistorice, menţionând că, aproape sigur, partea superioară a tuturor complexelor descoperite până acum la Dâmbul Sfintei Mării a fost distrusă de diverşi factori naturali (eroziune) ori antropici (lucrări agricole). Stratul vegetal conţine pe toată suprafaţa excavată artefacte în poziţie secundară, acestea constând în proporţie de peste 50 din material litic cioplit, mai rar şlefuit (două topoare în S. I), restul fiind cioburi mărunte, atipice, foarte corodate, cum dealtfel e aproape întreg materialul ceramic descoperit în săpăturile noastre, fapt datorat probabil acidităţii ridicate a solului.

Complexul surprins anul acesta în S. I, S. II şi Sp. I, este acelaşi cu C. I din S. I/2000, extinzându-se mai mult decât ne aşteptam, mai mult de 10 m în lungime şi 5/6 m în lăţime. Dimensiunile şi forma neregulată nu ne permit să constatăm că ar fi vorba de o locuinţă, cum scriam în raportul pe 2000, ci mai curând o groapă de extras lutul, utilizată ulterior drept groapă menajeră. Ca materiale primează resturile de debitaj din opal în special, dar şi din alte roci (silex, obsidian, tuf vulcanic), utilajul fiind mai rar întâlnit (lame retuşate mai ales), câteva topoare din piatră şlefuite şi ceramica de proastă calitate (sau prost conservată?) şi destul de puţină (se remarcă câteva fragmente de oale, din care unul decorat cu ciupituri, alte câteva cu butoni). Cercetarea complexului a fost făcută până la cota de adâncime - 0,7/-0,75 m, urmând ca restul complexului până la aprox. - 1 m (adâncimea la care s-a ajuns în S. I/2000) să fie săpat în campania următoare.

Al doilea complex descoperit în campania 2001 e o groapă cu dimensiunile de 0,95 x 1,6 m (în S. II şi caseta 1), plină cu cenuşă şi fără materiale, cu excepţia câtorva mici fragmente ceramice irecognoscibile. Ipoteza noastră este că groapa respectivă a servit evacuării cenuşii dintr-o vatră din apropiere.

Avem de-a face foarte probabil cu o comunitate oarecum marginală, care s-a specializat în prelucrarea şi posibil comercializarea pietrei cioplite. E o ipoteză de lucru care trebuie verificată prin analiza tehnico-tipologică şi traseologică a materialului litic şi prin extinderea săpăturilor în vederea surprinderii unor noi complexe. Păstrăm pentru locuirea neolitică de la Dâmbul Sfintei Mării încadrarea cronologică mai largă în fazele Starčevo - Criş III B- IV A, o evaluare mai precisă, pe baza ceramicii sărace descoperite până acum nefiind încă posibilă.

Bibliografie:

1. J. Németi, C. Astaloş, Călineşti-Oaş - Dâmbul Sfintei Mării, în: Cronica cercetărilor arheologice din România, campania 2000, 2001, Bucureşti, ed. cIMeC, 2001, p. 60-61

Abstract

During the year 2001 was continued the research of a large complex, found in the 2000 campaign. This archaeological complex is extremely rich in carved stone artifacts. Also was investigated another complex, probably a pit for the evacuation of the ash. The site is to be dated in the Early Neolithic, the final phases of the Starčevo-Cris culture.

57. Căscioarele, com. Căscioarele, jud. Călăraşi

Punct: D'aia Parte

Cod sit: 101733.04

Colectiv: Valeriu Sîrbu - responsabil (M Brăila), Paul Damian - responsabil sector, Christina Ştirbulescu, Liviu Bălan (MNIR)

Aşezarea fortificată de la “D’aia parte”, cu o suprafaţă de peste 2 ha, se află pe un bot de terasă înconjurat, în proporţie de cca. 60 %, de apele lacului Cătălui şi, apoi, de vestigiile unui impozant sistem de fortificaţii.

Sistemul defensiv era constituit din patru linii de apărare:

a) un şanţ imens pe laturile de N şi E, unde nu era lac, ce are acum o deschidere la gură de cca. 30 m şi adâncimea de 4/5 m,

b) un zid din lemn şi pământ cu miezul ars, identificat pe laturile de N, E şi V,

c) un zid din piatră, de la care s-a mai găsit doar paramentul exterior, din dale masive de calcar fasonate pe latura vizibilă, şi emplectonul din pietre legate cu pământ, lat de 1,4/3,2 m, identificat în mod cert doar pe laturile de V şi N, dar e probabil să fi existat şi pe celelalte laturi

d) un zid din chirpici (cărămizi nearse), pe latura de V.

Săpăturile arheologice din acest an au avut ca obiectiv principal cercetarea sistemului de fortificaţie, îndeosebi în zonele unde situaţia rămăsese neclară din campaniile anterioare.

Totodată, s-a efectuat ridicarea topografică a sitului, extrem de necesară atât cercetărilor arheologice, cât şi marcării exacte a limitelor sale pentru a putea fi protejat.

Zidul din lemn, pământ şi piatră de pe latura estică

Cercetarea fortificaţiei de pe latura de E s-a efectuat prin deschiderea secţiunii S₁, unde s-au obţinut rezultate relevante, dar încă incomplete, astfel încât este necesară continuarea lucrărilor.

Zidul, aflat aproape în partea superioară a pantei, între m 79-86, cuprinde trei zone distincte: miezul ars, încadrat de doi “parapeţi” de löess care, la rândul lor, sunt incluşi între două structuri de pietre, calcaroase şi de râu, de mărime mijlocie. Miezul ars, de formă tronconică, are o lăţime de 1,4/1,6 m şi o grosime de 0,3/0,4 m; el cuprinde o masă compactă de pământ măzăros, ars puternic, aproape omogen, fără derivate ale focului (cărbune, arsură şi cenuşă). Cei doi “parapeţi” de löess, laţi de 0,4/0,7 m, încadrează miezul ars, probabil pentru a-i asigura stabilitatea; löess-ul este omogen şi nu prezintă urme de ardere. Întrucât partea superioară a fost distrusă, e posibil ca acest strat de löess să-l fi acoperit în întregime, formând un fel de manta (deci să nu fie vorba de parapeţi). Miezul ars şi “parapeţii” din löess sunt încadraţi de două zone, late de 1,6/2 m, de pietre calcaroase şi de râu, bucăţi de pământ ars; s-au observat şi bârne carbonizate de la infrastructura sa de lemn. Pentru amenajarea fortificaţiei, întrucât terenul era în pantă, au fost săpate terase pentru a i se asigura stabilitatea.

Materialele arheologice descoperite în structura lui demonstrează că el a fost ridicat în epoca getică, cândva în ²/₂ sec. IV - sec. III a. Chr.

Complexe. Tot în S₁ s-au identificat şi câteva complexe: o locuinţă de suprafaţă cu vatră în interior, o groapă de deşeuri menajere şi un cuptor de uz gospodăresc, toate din epoca getică.

Zidul din chirpici (cărămizi nearse) de pe latura de vestică

Prin suprafeţele S₄ şi S₅ s-a urmărit cercetarea sistemului de fortificaţie de pe latura de V, îndeosebi a zidului din chirpici (cărămizi nearse).

Zidul din chirpici a fost intersectat în S₄ şi în S₅, astfel încât s-au putut face o serie de observaţii.

În suprafaţa S₄ paramentul exterior al zidului s-a păstrat pe 7 asize, pe o înălţime de 0,7 m, apareiajul fiind descoperit pe o lungime de 1,7 m. Chirpicii au fost bine aşezaţi, întreţesuţi, atât pe verticală, cât şi pe orizontală. De dimensiuni variabile, dar apropiate, ei aveau o grosime de 4/8 cm, cu laturile de 30/35 x 20/25 cm. Chirpicii erau din löess nisipos, fin, de culoare gălbuie, uneori cu pigmenţi de lipitură arsă şi vatră. Ca liant s-a folosit un pământ de culoare brună, cu rari pigmenţi roşii, care acum era extrem de dur.

În suprafaţa S₅ s-a intersectat doar un colţ din paramentul zidului, format din 6 asize, care avea aceleaşi caracteristici.

Pentru a i se asigura stabilitatea la baza zidului s-a făcut o platformă din pământ galben, omogen, acum extrem de dur. De asemenea, deasupra zidului se afla o masă compactă de pământ galben, probabil pentru a-l proteja.

Este uimitor cât de bine s-a putut păstra paramentul zidului, cât şi forma şi dimensiunile chirpicilor.

Cercetările au dovedit că pe latura de V au existat trei linii de fortificaţii, evident în etape diferite: zid din lemn şi pământ, zid din piatră cu parament din dale de calcar fasonate şi emplecton din piatră spartă şi lut, plus zid din chirpici. Toate aceste fortificaţii se datează în perioada secolelor IV - III a. Chr.

Inventarul

Epoca Latène

Întrucât s-au efectuat săpături doar în zona fortificaţiilor, materialul arheologic descoperit este extrem de fragmentat, dar reprezentativ pentru epocă şi el oferă date suficiente pentru încadrarea cronologică a complexelor.

Vasele ceramice getice sunt reprezentate de o gamă variată de recipiente, de tipuri şi utilizări variate.

Borcanele, vasele tronconice şi bitronconice, din argilă comună, cu multe cioburi pisate, modelate cu mâna şi arse, în marea lor majoritate, oxidant, sunt prevăzute cu proeminenţe de diverse forme pentru manevrare, decorul aplicat fiind reprezentat de brâuri alveolate sau crestate. Destul de rare sunt castroanele şi străchinile ori cănile şi vasele de provizii modelate cu mâna, de tradiţie autohtonă.

În schimb, imitaţiile după formele greceşti, (lekanai, căni, kratere, străchini, et.), modelate cu roata şi arse neoxidant, de culoare neagră sau cenuşie, sunt relativ numeroase.

Vasele greceşti sunt reprezentate, îndeosebi, de amfore sudice (Thasos) ori pontice (Heracleea, Sinope), dar şi de castroane sau căni cu firnis negru.

La diverse menţionăm câteva "fusaiole", rondele perforate, bile din piatră ori instrumente din os.

Vasele ceramice, greceşti sau getice, sunt tipice pentru formele încadrate în sec. IV - III a. Chr.

Piesele descoperite şi documentaţia s-au depus la MNIR şi Muzeul Brăilei.

Toate complexele şi fortificaţiile au fost protejate, fiind acoperite cu pământ şi folie din nailon.

Planşa 35