1. Adamclisi, com. Adamclisi, jud. Constanţa [Tropaeum Traiani]

97. Frunzăneşti (Fundeni), com. Fundeni, jud. Călăraşi

Punct: Biserica parohială „Sfântul Andrei”

Cod sit: 103023.01

Colectiv: Emil Lupu (ABRAL ARTPRODUCT SRL)

Finanţator: ONPP; Proiectant general: ABRAL ARTPRODUCT SR L- şef proiect arh. A. I. Botez
Din punct de vedere geografic, biserica se află amplasată pe malul stâng al râului Pasărea la cca. 25 km distanţă de Bucureşti şi era iniţial alcătuită din două incinte închise cu zid. Prima aparţinea conacului boieresc şi anexelor sale, iar cea de-a doua, mult mai mică, aparţine bisericii cu hramul “Sf. Andrei” şi comunica cu prima prin intermediul unei porţi, având de asemenea şi o poartă exterioară.

Monumentul este considerat a fi o ctitorie a marelui boier Radu III Dudescu, construirea sa, întreruptă datorită asasinării sale în 1715 la Istambul, fiind continuată şi terminată de fiul său Constantin Dudescu în 1732. După o perioadă de relativă părăginire, datorată dezinteresului ultimului descendent al familiei, Constantin II Dudescu, a cărui avere este pusă sub epitropie în 1813 şi apoi scoasă la mezat în 1814, întregul ansamblu intră în patrimoniul familiei Amira ce o restaurează în anul 1890, aducând şi transformări structurale bisericii.

După instalarea aici a sediului unui I. A. S., acţiunea de degradare ia amploare, fiind amplificată mult după anul 1990. Actualmente este parţial întreţinută numai biserica parohială şi zidul de incintă al acesteia, fosta incintă boierească fiind în cea mai mare parte distrusă şi abandonată. Din zidul de incintă al acesteia se mai păstrează numai fragmente.

În perioada 18 - 26 iulie 2000 a fost efectuată prima campanie de cercetare arheologică, concomitent cu investigaţiile geotehnice, toate acestea fiind necesare obţinerii datelor pentru realizarea proiectului de restaurare în faza E. T. a bisericii parohiale, fiind efectuate cinci casete, trei la exteriorul bisericii şi două în interiorul acesteia şi o secţiune transversală (la N de biserică), pentru stabilirea relaţiei dintre biserică şi zidul de incintă al acesteia.

În această campanie au fost stabilite ca obiective obţinerea de informaţii stratigrafice generale, stabilirea etapelor şi a eventualelor faze de construcţie sau refacere, investigarea structurală a fundaţiilor, determinarea unor eventuale epoci anterioare de locuire umană, stabilirea unei relaţii între zidul de incintă şi biserică şi obţinerea nivelmenturilor necesare proiectului de restaurare.

Pământul viu, reprezentat de un loess nisipos cu urme de mâl şi combustii vegetale şi rare pietricele se află la -3,02/3,15 m (faţă de waagriss). Deasupra acestuia se află un strat de viu amestecat cu humus vechi şi rare pietricele, având o grosime relativă de 0,18/0,25 m. Peste acesta, în toate casetele efectuate, a fost întâlnită o depunere de humus vechi cu foarte rare urme de cărbune sau chirpic. Peste el se află un nivel de locuire preistorică, cu o grosime de 0,15/0,25 m, compus din humus cu pigment de chirpici,cărbune şi fragmente ceramice. Imediat deasupra sa se află un nivel de humus în care au fost observate rare urme de cărbune, mortar de var şi mici fragmente de cărămizi, nivel ce se situează imediat sub nivelul de construcţie al bisericii, datat în anii 1715-1732. Peste el apar straturi de depunere şi refacere a bisericii, unele deranjate de gropi de morminte din sec. XVIII-XIX, toate pigmentate puternic cu mortar şi cărămizi fragmentare, var, fragmente de tencuială şi cărbune. Humusul actual este pigmentat cu mortar provenind de la o ultimă restaurare de epocă contemporană iar în preajma bisericii, la nivelul său se află un pavaj realizat din cărămizi de epocă modernă.

Caseta 1 a fost executată în afara bisericii, pe lângă axul longitudinal al acesteia, în perimetrul laturii estice a altarului. A fost urmărită aici fundaţia altarului pe toată lungimea sa. Peste o depunere de humus vechi a fost determinată prezenţa unui nivel preistoric din care au fost adunate mai multe fragmente ceramice atipice. Nivelul de construcţie al bisericii se află sub umărul fundaţiei altarului, la -2,4 m (faţă de waagriss), suprapunând nivelul de săpare al bisericii şi partea superioară a şanţului de fundaţie. Peste acesta, intercalat cu niveluri succesive de depunere, se află două niveluri de refacere, ultimul având în compoziţie mult mortar de ciment. În profilul sudic al casetei s-a conturat un mormânt de copil (infans I), din care au fost descoperite şi demontate câteva fragmente ceramice.

Caseta 2 a fost executată pe partea de S a bisericii, la exteriorul acesteia, la relaţia dintre absida laterală dreaptă şi peretele sudic al bisericii. Aici au apărut alte două morminte suprapuse, M­₁ fiind surprins la nivelul membrelor inferioare, iar MP numai pe jumătatea stângă a corpului. Deasupra M₁, la -0,5 m au fost descoperite osemintele în poziţie secundară ale unui infans I.

Gropile mormintelor au tăiat nivelul de construcţie al bisericii şi conţin în umplutura gropilor materiale de construcţie din nivelul de construire şi primul nivel de refacere. Şi aici a fost din nou surprins un consistent nivel preistoric, fără a fi determinată prezenţa vreunui complex arheologic. Fundaţia bisericii este unitară la nivelul celor două componente arhitectonice şi prezintă un umăr de fundaţie lat de 0,12/0,15 m, neuniform ca lăţime, aflat la -2,44 m (faţă de waagriss) şi retras succesiv din asizele de cărămizi. Soclul, realizat din aceleaşi asize de cărămizi ca şi fundaţia, este netencuit pe o înălţime de 0,55 m, la 0,08 m sub nivelul de călcare actual prezentând urmele unei tencuieli de epocă.

Caseta 3 a fost trasată la relaţia pronaos-pridvor, în zona scării de acces la podul actual al bisericii, pe partea de N a acesteia, la exterior. Constatarea este că atât la nivel de fundaţie cât şi de soclu, pridvorul şi pronaosul sunt unitar construite, fără a prezenta fisuri sau crăpături. Ca şi la celelalte componente, fundaţia este alcătuită din asize de cărămizi legate cu mortar de bună calitate. Soclul, netencuit la jumătatea inferioară (îngropată în sol), este alcătuit tot din cărămizi de epocă. Cele trei niveluri de construire şi refacere au fost observate şi în acest perimetru. În jumătatea nordică a casetei a fost surprinsă o groapă aparţinând stratigrafic nivelului 2 de refacere al bisericii.

Secţiunea I a fost trasată la relaţia dintre pridvorul bisericii şi spaletul vestic al porţii de acces în incintă, situată pe latura de N. Săpătura a fost condusă până la nivelul preistoric de depunere arheologică. În caroul 1 al S. I, a fost descoperit la -0,2 m restul unui pavaj din cărămizi fragmentare de epocă, pavaj ce suprapunea nivelul 2 de refacere al bisericii şi era suprapus de nivelul 3 de refacere. De menţionat că în nivelul 2 de refacere au fost descoperite aici multe fragmente de tencuială cu frescă aparţinând picturii originare (1732).

În perimetrul porţii de acces de pe latura de N, a fost cercetată fundaţia acesteia şi relaţia sa cu o clădire cu etaj ce a suprapus zidul de epocă aflat la V de poartă. Fundaţia porţii este realizată în aceeaşi manieră ca şi fundaţia bisericii, prezentând şi o fundaţie pentru pragul uşii de acces.

Caseta 4 a fost executată în colţul de NE al pronaosului, în interiorul bisericii. După îndepărtarea pardoselii actuale a fost întâlnit un strat de pietriş cu nisip roşcat. La -1,67 m (faţă de waagriss) a apărut o lespede de piatră aparţinând unui pavaj anterior restaurării din 1890. Groapa 2 ce s-a conturat în profilul vestic aparţine unui probabil mormânt ce a fost suprapus de nivelul de construcţie din etapa a doua. În colţul de SV al casetei a fost descoperită o groapă de par aparţinând schelei din nivelul 3 de refacere. Nivelul de construcţie iniţial al bisericii a fost suprapus imediat de o crustă subţire de lut ars. Peste acesta, constructorii din etapa a doua au adus un strat de pământ brun grăunţos, cernut şi care nu a fost compactat, strat ce a fost folosit pentru amenajarea pardoselii interioare a bisericii. Stâlpul din colţul de NE al pronaosului este întreţesut cu peretele nordic al pronaosului şi cu postamentul coloanelor ce compartimentează biserica. Sub nivelul actual de călcare, acesta prezintă o fisură ce coboară până la talpa fundaţiei. Postamentul pentru coloană prezintă un soclu de cărămidă decroşat exterior faţă de elevaţie cu 0,15 m, având o înălţime de 0,6 m.

Caseta 5 a fost realizată în naosul bisericii, pe lângă latura de S, la relaţia cu postamentul coloanei ce marchează compartimentarea naos-nartex. Ca şi în Caseta 4, s-a constatat că cele două structuri prezintă o fundaţie unitar construită. Fundaţia naosului prezintă un umăr decroşat exterior faţă de elevaţie cu 0,06/0,08 m, iar postamentul prezintă un umăr lat de 0,240,26 m. În jumătatea de N a casetei a fost surprins in situ un cavou din cărămizi de epocă modernă legate cu mortar de ciment, imediat sub pardoseala actuală, cavou ce nu a fost sondat arheologic.

Concluzii

Prima depunere antropică aparţine unei locuiri preistorice, din care nu au fost surprinse complexe arheologice, fiind pusă în evidenţă doar prin fragmente ceramice lucrate cu mâna din specia cenuşie (arse reducător) şi specia roşiatică, având urme de slip, toate fiind lucrate cu mâna.

Urmează o depunere medievală, în care se află puţin pigment de mortar, aparţinând probabil unor activităţi ce s-au desfăşurat la mai mare distanţă de amplasamentul actual al bisericii.

Biserica actuală a fost construită pe un teren neocupat, fiind bine cunoscută perioada în care se realizează edificarea sa, respectiv în anii 1715-1732. Deşi nu au fost observate sincope în structura sa, probabil că Radu Dudescu a reuşit doar să ridice biserica “la roşu”, fiul său fiind cel care a realizat portalul şi pictura interioară.

Pe baza stratigrafiei verticale s-a constatat că - probabil la începutul sec. XIX - biserica a suferit grave deteriorări, urmate aproape imediat de o restaurare. Prezenţa în nivelul 2 de refacere, a unor fragmente de tencuială originară, ne determină să credem că acum au avut probabil de suferit sistemul de acoperire şi turlele. Cu această ocazie a fost refăcută pardoseala interioară, aflată atunci cu aproximativ 0,1 m mai jos decât cea actuală.

La sfârşitul sec. XIX (1890), familia Amira - care a devenit proprietara moşiei Frunzăneşti - a procedat la reparaţii capitale ale bisericii. Acum sunt realizate actualele turle şi pictura din naos.

Planşa 53