Acord de mediu


b. Flotarea minereului şi obţinerea concentratului de pirită auriferă



Yüklə 2,55 Mb.
səhifə19/33
tarix15.09.2018
ölçüsü2,55 Mb.
#82240
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   ...   33

b. Flotarea minereului şi obţinerea concentratului de pirită auriferă

Minereul clasat în instalaţia de hidrociclonare este evacuat gravitaţional, pe o conductă din PE 80 (8 bari), în agitatorul de condiţionare, cauciucat, cu timp de retenţie de circa 11 minute, existent în hala flotaţiei. Granulometria atât a alimentării primare (suprascurgerea hidrocicloanelor de la măcinarea primară) cât şi suprascurgerea hidrocicloanelor de la remăcinare este probată şi măsurată cu analizorul de granulometrie în flux continuu. Sunt instalate pompe de transfer a probelor la analizorul granulometric. Va fi prevăzut un sistem de filtrare pentru a furniza probe compuse pentru analiza de laborator.

Din agitator, tulbureala este evacuată gravitaţional în prima celulă a liniei de flotaţie primară, care este compusă din 5 celule de flotaţie, montate în cascadă în gruparea 1+2+2, cu cutie de golire după fiecare treaptă.Concentratul (spuma), colectat în jgheaburi, este evacuat gravitaţional într-un bazin de unde este preluat de pompe şi trimis în alimentarea liniei de celule de îmbogăţire 1.Sterilul, colectat în cutia de golire a ultimei trepte, este evacuat gravitaţional, într-un bazin de 11,5 m3, de unde este preluat cu pompe şi trimis la bazinul pompelor de alimentare a îngroşătorului de steril.

Linia de celule de îmbogăţire 1 este compusă din 4 celule de flotaţie, montate în cascadă în gruparea 2+2, cu cutie de golire după fiecare treaptă.Concentratul (spuma), colectat în jgheaburi, este evacuat gravitaţional într-un bazin de 7,8 m3, de unde este preluat de pompe şi trimis în alimentarea liniei de celule de îmbogăţire 2.Sterilul, colectat în cutia de golire a ultimei trepte, este evacuat gravitaţional, într-un bazin de 11,5 m3, de unde este preluat cu pompe şi trimis în alimentarea hidrocicloanelor de la moară de remăcinare, amplasată în hala de măcinare.

Linia de celule de îmbogăţire 2 este compusă din 4 celule de flotaţie, montate în cascadă în gruparea 2+2, cu cutie de golire după fiecare treaptă.Concentratul (spuma), colectat în jgheaburi, este evacuat gravitaţional într-un bazin de 7,8 m3, de unde este preluat de pompe şi trimis în alimentarea liniei de celule de îmbogăţire 3.Sterilul, colectat în cutia de golire a ultimei trepte, este evacuat gravitaţional, în alimentarea liniei de celule de îmbogăţire 1.

Linia de celule de îmbogăţire 3 este compusă din 3 celule de flotaţie de, montate în cascadă în gruparea 1+2, cu cutie de golire după fiecare treaptă.Concentratul (spuma), colectat în jgheaburi, este evacuat gravitaţional într-un bazin de 3,0 m3, de unde este preluat de pompe şi trimis în alimentarea îngroşătorului de concentrat.Sterilul, colectat în cutia de golire a ultimei trepte, este evacuat gravitaţional, direct, în cutia de alimentare a liniei de celule de îmbogăţire 2.Tulbureala remăcinată şi clasată în hidrocicloanele morii de remăcinare este alimentată, gravitaţional, în cutia de alimentare a liniei de celule de curăţire.

Linia de celule de curăţire este compusă din 4 celule de flotaţie, montate în cascadă în gruparea 2+2, cu cutie de golire după fiecare treaptă.Concentratul (spuma), colectat în jgheaburi, este evacuat gravitaţional într-un bazin de 3,0 m3, de unde este preluat de pompe şi trimis în alimentarea liniei de celule de îmbogăţire 1.Sterilul, colectat în cutia de golire a ultimei trepte, este evacuat gravitaţional, într-un bazin de 11,5 m3, de unde este preluat cu pompe şi trimis la bazinul de 11,5 m3 al pompelor de alimentare a îngroşătorului de steril.

Reactivii de flotaţie se dozează în cutiile de alimentare.

Măcinarea sterilului de la linia de celule de îmbogăţire 1se face in moara turn convenţională.

Tulbureala este alimentată pe la partea superioară, la fel şi bilele de măcinare cu diametrul de 12 mm, iar prin aruncarea centrifugală se realizează măcinarea la 0,045 mm.Tulbureala măcinată este evacuată pe la partea superioară în bazinul pompei verticale, de unde, partea grobă este preluată de pompă şi trimisă la recircuitare în moară, iar partea fină, colectată în jgheabul bazinului, este evacuată gravitaţional într-un bazin, preluată de către pompe şi trimisă în alimentarea instalaţiei de hidrociclonare.

Grobul de la hidrocicloane este alimentat gravitaţional în moară turn, iar suprascurgerea hidrocicloanelor (80% -0,045 mm) ajunge prin gravitaţie la linia de celule de curăţire.De la bazinul celulelor de îmbogăţire 3, concentratul este trimis cu ajutorul pompelor, la îngroşătorul de concentrat, împreună cu returnările de probe şi scurgerile din jompul secţiei de flotare. Concentratul este îngroşat într-un îngroşător de mare productivitate. Tulbureala alimentată în îngroşător, din cutia de alimentare, este distribuită central, iar prin agitarea redusă din cuvă, se realizează îngroşarea prin decantare a concentratului din tulbureală. Pentru a favoriza decantarea, în îngroşător se dozează floculant, care este preparat în instalaţia care alimentează uzina de flotație.

Apa rezultată, este colectată la partea superioară, într-un jgheab, şi descărcată gravitaţional într-un bazin de unde este preluată de către pompe şi trimisă la bazinul de apă reciclată .Pompa de suprascurgere a îngroşătorului este cu viteză variabilă controlată de nivelul din rezervorul suprascurgerii îngroşătorului.

Materialul îngroşat este colectat spre centrul cuvei şi evacuat prin pâlnia centrală de evacuare, de unde este preluat de 2 pompe şi alimentat la moară ISAMILL, în cantitate controlată, surplusul este trimis prin bypas înapoi în cuvă.

Viteza pompei pentru îngroşatul de la îngroşător este controlată prin densitatea pulpei îngroşate măsurată de un instrument de densitate. Grosimea patului din îngroşător, nivelul patului şi torsiunea sunt monitorizate cu senzorii. Nivelul patului este folosit pentru a controla debitul de floculant prin DCS-ul uzinei folosind pompa cu viteză variabilă de alimentare cu floculant.

Mecanismul de agitare poate fi ridicat, automat, pe verticală, reglându-se astfel concentraţia fluidului evacuat.

Rotorul cu racleţi este susţinut de un pod suport şi este prevăzută o pasarelă cu balustrade pentru accesul personalului la partea centrală. Există sistem de măsurare a înălţimii de reglaj a racletelor faţă de fundul cuvei, cu sistem de transmitere la distanţă la sistemul de control distribuit (DCS) al uzinei. Deasemenea există sistem de măsurare şi transmitere la distanţă a momentului de torsiune a arborelui de acţionare, pentru prevenirea blocării.

Pardoseala suprafeţei pe care se va monta îngroşătorul de concentrat, va fi amenajată cu pantă spre un jomp, amplasat la extremitatea suprafeţei de montaj, în apropierea bazinului de apă decantată, de unde scurgerile sunt preluate cu o pompă verticală si pompate direct la cutia de alimentare a îngroşătorului.

De la bazinul de steril de la flotarea primară, sterilul de flotaţie este pompat la bazinul de alimentare a îngroşătorului de steril împreună cu returnările de probe şi diferitele scurgeri de la pompe. Pentru a favoriza decantarea, în îngroşător se dozează floculant, care este preparat în instalaţia care alimentează uzina de flotație.

Apa separată este colectată la partea superioară într-un jgheab şi descărcată gravitaţional într-un bazin din oţel. Bazinul de apă de recircuitare poate să asigure stocarea pentru un timp de 0,5 ore, pentru a asigura debitul necesar în cazul scurtelor opriri ale pompelor de apă returnată de la iazul de decantare amplasat la distanţă. Cu debitul preconizat de apă returnată de la iazul de decantare, nivelul rezervorului va coborî cu o viteză de cca 0,6 m/h dacă pompa de la iazul de decantare se opreşte.

Din bazin, apa este utilizată ca apă recircuitată, prin preluarea de către 2 pompe, pe 2 circuite independente, unul care alimentează măcinarea primară, moară Isamill, prepararea reactivilor, iazul de decantare sterile de flotație şi alte 2 pompe , care alimentează liniile de flotaţie.

Pompele de apă de recircuitare sunt cu turație fixă cu o buclă parţial închisă pentru a asigura un debit minim cerut de pompă.

Materialul îngroşat este colectat spre centrul cuvei şi evacuat prin pâlnia centrală de evacuare, de unde este pompat la iazul de decantare flotaţie.

Viteza pompei pentru îngroşat este controlată prin densitatea pulpei îngroşate măsurată de un instrument nuclear de densitate. Grosimea patului din îngroşător, nivelul patului şi torsiunea sunt monitorizate cu senzorii. Nivelul patului poate fi folosit pentru a controla debitul de floculant prin DCS-ul uzinei folosind pompa cu viteză variabilă de alimentare cu floculant.

Există sistem de măsurare a înălţimii de reglaj a racletelor faţă de fundul cuvei, cu sistem de transmitere la distanţă la sistemul de control distribuit (DCS) al uzinei.

Deasemenea există sistem de măsurare şi transmitere la distanţă a momentului de torsiune a arborelui de acţionare, pentru prevenirea blocării.

Pardoseala suprafeţei pe care se montează îngroşătorul de steril, este amenajată cu pantă spre un jomp, amplasat la extremitatea suprafeţei de montaj, în apropierea bazinului de apă colectată, de unde scurgerile sunt preluate cu o pompă verticală şi pompate direct la cutia de alimentare a îngroşătorului.



Fluxul de aer comprimat

Pentru realizarea unei flotaţii corespunzătoare a concentratului în celulele de flotaţie, în acestea se insuflă aer la 0,5 bari, produs de către 2 suflante, una pentru celulele de 130 m3 şi una pentru celelalte celule.Toate conductele pe care circulă fluide tehnologice (aer suflante, apa tehnologică, reactivi) sunt prevăzute cu robineţi de reglare cu comandă la distanţă, acţionaţi cu aer instrumental.

Aerul instrumental este produs în 2 compresoare (unul în rezerva) cu debitul de 935 Nm3/h, la presiunea de 8 bari.

Etapa II – Oxidarea concentratului de pirită auriferă (Procesul Albion)

Concentratul obţinut prin flotaţie trebuie să fie măcinat ultrafin de la 80% -45 microni la 80% -9 microni, aceasta fiind o cerinţă a procesului Albion. Această fineţe de măcinare se obţine folosind o moară IsaMill înaintea oxidării Albion.

Procesul Albion se poate desfăşura în condiţii acide sau mai alcaline la un pH de 5.5. Procesul alcalin este folosit acolo unde nu este necesară recuperarea metalelor de bază din concentrat cum ar fi exemplul de la Certej. Procesul alcalin este adecvat mineralelor precum pirita, arsenopirita, seleniurile.

Sulfurile refractare purtătoare de aur cum ar fi pirita eliberează atât fier cât şi acid sulfuric când este oxidată. În procesul alcalin, acest fier şi acid este neutralizat în mod continuu şi precipită din leşie prin adaos de calcar. Eliminarea permanentă a produselor de reacţie din soluţie înseamnă că leşierea avansează rapid şi se pot atinge nivele foarte ridicate de oxidare a sulfurilor. Măcinarea ultrafină a mineralelor la minus 10 microni sau chiar sub această valoare preîntâmpină decaparea cu aceste produse de leşiere precipitate deoarece mineralele de leşiere se consumă înainte de a se forma un strat suficient de precipitate.

Oxigenul se injectează în tulbureală pentru a controla rata de oxidare, iar neutralizarea sulfaţilor produşi se realizează prin adaos de calcar fin măcinat printr-o reţea inelară.

Reacţia generală de leşiere este:



FeS2 + 15/4 O2 + 2 CaCO3 + 9/2 H2O = FeO.OH + 2 [CaSO4.2H2O] + 2 CO2

Gradul de oxidare este variabil cu o rată de oxidare de 70% care s-a stabilit că reprezintă nivelul optim. Aceasta înseamnă că 30% din pirita care intră în circuitul de leşiere Albion va ieşi sub formă de sulfură.

Cheia procesului constă în asigurarea menţinerii reacţiei de mai sus prin monitorizarea şi controlul pH-ului (aciditate pH≈5-5,5) şi a potenţialului redox. Acest lucru se poate obţine prin monitorizare pH şi Eh şi cu ajutorul dispozitivelor de măsurat oxigenul aflate pe fiecare tanc, dispozitive ce vor controla adaosul de oxigen şi calcar. Reacţia de oxidare are loc în 5 reactoare cu agitare continuă în care se injectează oxigen.Cantitatea de oxigen ce se injectează în tulbureală este controlată în funcţie de gradul de oxidare al sulfurilor cu ajutorul unui senzor electrochimic, neutralizarea sulfaţilor produşi în timpul reacţiei se realizează prin adaos de calcar fin măcinat.

Oxidarea concentratului de pirită auriferă constă din următoarele operaţii principale:



  • măcinarea concentratului de pirită auriferă la fineţe avansată;

  • oxidarea concentratului aurifer (oxidarea Albion) se realizează la presiune atmosferică prin injectarea de oxigen gazos, cu menţinerea pH-ului în domeniul 5,5 - 6 prin adaos de calcar măcinat;

  • îngroşarea produsului de oxidare într-un îngroşător cu f 20 m. Produsul îngroşat este dirijat la neutralizare, iar apa limpezită din preaplinul îngroşătorului este pompată şi recirculată la măcinarea şi la oxidarea concentratului aurifer (procesul Albion);

  • neutralizarea şi răcirea îngroşatului rezultat de la oxidarea concentratului.

a. Măcinarea concentratului

Concentratul de flotaţie îngroşat la 60% solid este pompat la un debit de 39,1 m3/h cu pompa de transfer al concentratului la rezervorul de alimentare a morii IsaMill. În rezervorul de alimentare al morii IsaMill tulbureala este diluată la 45% solid cu apă de recircuitare. Corpurile de măcinare IsaMill, cuprinzând bile ceramice Keramax de 2mm, sunt alimentate continuu din buncărul de alimentare cu corpuri de măcinare IsaMill cu un alimentator elicoidal în rezervorul de alimentare IsaMill. Tulbureala de la evacuarea morii curge în bazinul de alimentare al leşierii Albion de unde este pompată în tancurile de leşiere cu ajutorul unei pompe de alimentare. Această pompă este cu turație variabilă controlând nivelul în rezervorul de alimentare a leşierii Albion.



b. Oxidarea Albion

Leşierea Albion oxidează sulfurile din concentrat prin insuflarea de oxigen la presiune atmosferică. Nu este necesară oxidarea completă.Prin leşierea Albion se tratează 40 t/h de concentrat măcinat la o fineţe de 80% -9 microni cu 30% solid într-o serie de 5 tancuri cu agitare la presiune atmosferică la un timp total de retenţie de 30 ore. Leşierea operează la 90o C şi oxidarea sulfurilor este realizată prin injectarea de oxigen prin numeroase duze aproape de baza tancurilor pentru a menţine concentraţia necesară de oxigen dizolvat în soluţie. Oxidarea eliberează acid sulfuric şi pH-ul este controlat în fiecare tanc menţinându-se la 5,5 prin adaos de calcar măcinat. Reacţia este exotermă dar temperatura este controlată prin vaporii de apă din gazul care părăseşte tancul împreună cu pierderea de căldură prin pereţii tancului. Gazul emis, la cca 96o C, din tancuri este sărac în oxigen şi bogat în bioxid de carbon format prin reacţia calcarului cu acidul sulfuric. Pentru motive de siguranţă, tancurile sunt acoperite toate şi fiecare echipat cu un ventilator şi un coş de tiraj cu înălțimea de 7 m deasupra tancurilor pentru a controla emisia gazelor evacuate departe de personal. Tancurile sunt din oţel carbon cu trei deflectoare şi un ridicător şi sunt fabricate din LDx2101 pentru protecţie acidă. Tancurile se golesc în nişte jgheaburi de scurgere acoperite, în formă de U, din LDx2101 cu capace rabatabile pentru uşurinţa îndepărtării depunerilor de material. Toate tancurile pot fi scurtcircuitate prin şuberele de pe jgheab pentru întreţinere. Fiecare tanc este echipat cu o elice dublă de 225 kW. Elicea de la bază este mai înaltă pentru a îmbunătăţi transferul de oxigen, iar elicea superioară este portantă pentru a menţine solidele în suspensie. Oxigenul este injectat la 3,2570 Nm3/h în fiecare tanc prin 24 duze de oxigen la 6,5 bari. Oxigenul este furnizat cu puritate de 95% O2 de către fabrica de oxigen la un debit de 533 t/zi. Cele 5% din gaz care nu este oxigen contribuie la gazul de ieşire şi prin urmare la răcirea tulburelii din tancuri prin evaporarea de apă.

PH-ul este măsurat în fiecare tanc şi controlat prin adaosul de calcar de la conductă inelară de calcar. Pentru neutralizare şi control al pH-ului la 5,5 este necesar un total de cca 30 t/h de calcar.

Leşierea operează la 30% solid şi alimentarea de la IsaMill este diluată cu apă de procesare de la suprascurgerea îngroşătorului Albion. Suprascurgerea îngroşătorului CIL care conţine 200-300 ppm CNT nu va fi folosită ca apă de diluţie în procesul Albion din cauza riscului de siguranţă datorat apariţiei de HCN în leşie. Din acest motiv completarea de apă în procesul Albion se poate face în caz de necesitate doar cu apa recuperată de la iazul de decantare CIL care va avea un conţinut de până la 4 ppm CNT funcţie de degradarea naturală din iaz.

Datorită adaosului de calcar şi oxidării sulfurilor există o creştere a masei solidelor în procesul Albion. Tonajul de solide în reziduul Albion este de 2,16 ori tonajul concentratului alimentat şi de 1,22 ori tonajul combinat din concentrat şi calcar adăugat. Există o pierdere de apă în gazele de la ventilaţie de la leşierea Albion. Aceasta este înlocuită cu apa conţinută în şlamul de calcar şi prin adaos de apă de procesare Albion în fiecare tanc.

Suprafeţele fierbinţi vor fi protejate fie cu balustrade fie izolate pentru a evita arderea.


c. Îngroşarea produsului de oxidare Albion

Reziduul de la ultimul tanc în funcţiune de la leşierea Albion curge în bazinul de evacuare şi de aici în bazinul de alimentare a îngroşătorului Albion împreună cu scurgerile dacă există. Reziduul este îngroşat într-un îngroşător, în care se adaugă floculant Magnafloc 1011 în consum de 40 g/t de reziduu. Floculantul este preparat într-o instalaţie specială de preparare a floculantului de unde se dozează şi la îngroşătorul CIL. Floculantul este dozat la îngroşător cu pompa şi este diluat în flux cu apa recircuitată de la iazul de decantare CIL pentru a obţine o soluţie dozată cu concentraţia de 0,05% floculant.

Soluţia din suprascurgerea îngroşătorului este pompată cu pompa de suprascurgere la alimentarea leşierii Albion pentru a menţine diluţia corectă în timp ce se reţine căldura. Completarea apei se face cu apa recircuitată de la iazul de decantare CIL. Această apă este adăugată în jgheabul de la îngroşător pentru a reduce saturarea gipsului cât mai curând posibil pentru a reduce crustele din conductele de apă. Îngroşatul de la îngroşător cu 60% solid este pompat la turnul de răcire a tulburelii.

Suprafeţele îngroşătorului şi ale tancurilor care intră în contact cu soluţia sunt din LDx2101. Conductele de tulbureală sunt din oţel căptuşit cu cauciuc. Suprafeţele fierbinţi vor fi protejate fie cu balustrade fie prin izolare pentru a evita arderea.


d. Neutralizarea şi răcirea îngroşatului Albion

Reziduul îngroşat de la leşierea Albion are un pH de 5,5 şi cca 980C. Pentru CIL, pH-ul tulburelii trebuie ridicat la cca 10,5 , temperatura redusă la 450C şi tulbureala diluată la 40% solid. Diluarea se face cu suprascurgere de la îngroşătorul CIL care conţine de obicei 100 – 300 mg NaCN/l. În consecinţă, pentru a evita emisia de HCN, tulbureala trebuie să fie neutralizată înainte să se facă diluarea. Diluarea trebuie făcută înainte ca tulbureala să curgă prin ciurul de rebuturi CIL.

Îngroşatul de la îngroşător este neutralizat cu var de la conducta inelară cu lapte de var în tancul cu agitare pentru neutralizarea tulburelii Albion. PH-ul este ridicat la cca 10,5, ajustări în continuare putând fi făcute la CIL. Tancul este făcut din oţel carbon şi are un timp de retenţie de 30 minute.

Reziduul neutralizat de la leşierea Albion este pompat în turnul de răcire a tulburelii Albion. Tulbureala răcită la o temperatură sub 450C este diluată la 40% solid pentru CIL folosind apa de la suprascurgerea îngroşătorului CIL adăugată la baza turnului de răcire. Tulbureala răcită şi diluată curge din turn pe un ciur de rebuturi cu ochiurile de 600 microni şi apoi în bazinul pompei de alimentare CIL. Din acest bazin, tulbureala este pompată prin aparatul de probare a alimentării CIL în primul tanc CIL. La baza turnului de răcire există un şuber pentru etanşare pentru a nu se pierde aer pe la bază. Tulbureala este distribuită în turn printr-o conductă inelară cu duze rezistente la colmatare.Crustele se vor acumula în turnul de răcire atât pe separatoarele de picături cât şi pe pereţi. Separatoarele superioare pot fi ridicate în exteriorul turnului cu o macara mobilă pe un cadru suport unde sunt spălate de solide din când în când. Este prevăzut un set de rezervă de separatoare pe un al doilea suport cadru lângă turnul de răcire pentru a înlocui setul scos pentru curăţire. Pentru a curăţa pereţii, este coborâtă în turn o instalaţie specială de detartrare. Depunerea este curăţată manual de pe pereţii din această instalaţie. Crusta cade la baza turnului şi se evacuează printr-o conductă într-o chiblă. Turnul de răcire, cadrele suport a separatoarelor de picături şi chibla pentru crustă sunt amplasate într-o îngrădire separată pentru a localiza crusta într-o singură zonă. Deoarece aceasta crustă conţine metale prețioase, periodic se reintroduce în circuitul de măcinare la moară SAG.

Toate utilajele din procesul Albion sunt amplasate în cuve betonate pentru evitarea scurgerilor în afara incintelor, iar scurgerile accidentale sunt recuperate în jompurile amplasate în fiecare incintă şi repompate în flux.
Etapa III – Procesul CIL
Procesul CIL constă din următoarele operaţii principale:

a. Leşierea cu cianură a tulburelii rezultată de la Albion;

b. Îngroşarea şi pomparea sterilului rezultat de la leşiere;

c. Spălarea acidă, eluţia şi regenerarea cărbunelui activ, extragerea metalelor preţioase

d. Detoxifierea sterilului de cianuraţie (Detox 1) şi pomparea pe iazul de decantare
a. Leşierea cu cianură

Tulbureala oxidată, îngroşată, neutralizată şi răcită rezultată din procesul Albion este dirijată la pompa de alimentare CIL printr-un aparat de probare transversal pe alimentarea CIL, la primul tanc, la un debit de 87 t/h solid, 40% conţinut de solid şi 450C. Conţinutul în alimentarea CIL este în medie de 8 g/t Au şi 45 g/t Ag dar în anii când sunt prelucrate minereuri cu conţinut mare de argint acesta se poate schimba la cca 6 g/t Au şi 81g/t Ag. Reacţia chimică ce are loc în procesul de cianuraţie este următoarea:

4 Au + 8(NaCN) +O2 + 2 H2O = 4 NaAu (CN)2 + 4 NaOH

CIL cuprinde o serie de şase tancuri din oţel carbon, cu agitare, montate în serie. Fiecare tanc are un volum util de 830 m3, un diametru de 10,1 m, o înălţime totală de 11,1 m, 4 deflectoare şi un timp de retenţie de 5 ore. Timpul total de retenţie în CIL este prin urmare 30 ore. Fiecare tanc este echipat cu un agitator dublu de 55 kW, cu ambele agitatoare căptuşite cu cauciuc. Oxigenul este adăugat la baza agitatoarelor prin duze de presiune joasă.

Fiecare tanc este echipat cu un ciur interstadial de tip MPS (P) cu deschiderea ochiurilor de 0,8 mm din lamele de oţel inox. Prin ciururile interstadiale tulbureala este evacuată din fiecare tanc în jgheaburi prevăzute cu şubere care permit scurtcircuitarea oricărui tanc pentru întreţinere. Cărbunele se mişcă între stadii cu ajutorul pompelor de cărbune verticale cu rotorul încastrat. Acestea sunt dimensionate pentru a pompa până la 22 t de cărbune pe zi folosind toate pompele în funcţionare simultană. Această deplasare va fi necesară pe durata perioadelor cu conţinuturi mari de argint, perioade în care vor fi făcute două eluţii pe zi, 6 zile pe săptămână. Atunci mişcarea cărbunelui va avea loc 20 ore/zi, 6 zile/săptămână.

În perioadele cu conţinuturi medii, va fi necesară numai 1 eluţie pe zi şi mişcarea cărbunelui poate fi făcută într-o perioadă mai scurtă de timp sau poate fi pompat intermitent, mai degrabă decât să funcţioneze toate pompele simultan, permiţând oarecum cărbunelui să se încarce mai mult. Pompa de cărbune din tancul 1, sau dacă tancul 1 este scurtcircuitat, pompa din tancul 2 refulează la ciurul vibrant pentru cărbune încărcat cu ochiuri de 0,5mm. Trecerea ciurului se întoarce la primul tanc CIL, iar refuzul este colectat într-un rezervor de cărbune încărcat. Acest rezervor este un rezervor căptuşit cu cauciuc, conic şi deschis la partea superioară care poate înmagazina 11 tone de cărbune. Din acest rezervor cărbunele este pompat în şarje de 11 tone la coloana de spălare acidă cu pompa de transfer a cărbunelui. Acest rezervor este necesar pentru colectarea cărbunelui deoarece la 2 eluţii pe zi va fi un timp insuficient să se descarce cărbunele încărcat direct în coloana de spălare acidă. Varul poate fi adăugat la tancul CIL din amonte pentru a ajusta pH-ul la 10,5 dacă este cazul, deşi majoritatea varului va fi adăugat în tancul de neutralizare în zona de răcire a tulburelii. Soluţia de cianură de sodiu se va adăuga la oricare tanc CIL după cum este necesar. Debitul de cianură este măsurat şi monitorizat pe DCS-ul uzinei. În cadrul procesului CIL este prevăzut un analizor în flux continuu care măsoară pH-ul şi concentraţia de cianură liberă în tancul 2 şi 6. Datele din acest analizor sunt monitorizate de DCS-ul uzinei şi utilizate la optimizarea dozajului cianurii.

Reziduul de la ultimul tanc curge pe un ciur vibrant de control al cărbunelui cu deschidere a ochiurilor de 0,6mm pentru a recupera orice scăpări de cărbune grosier. Trecerea ciurului de control curge la bazinul de alimentare a îngroşătorului de steril CIL.

Soluţia recircuitată de la circuitele de eluţie şi electroextracţie şi diferitele scurgeri sunt pompate la începutul CIL. Deoarece debitul de soluţie de la eluţie este mare comparativ cu debitul de alimentare proaspătă de la CIL, debitele maxime ale acestor curgeri sunt comparabile cu debitul mediu prin CIL. Prin urmare pentru a evita şocurile şi nevoia unor ciururi interstadiale mai mari, soluţiile recircuitate sunt colectate în rezervorul de recircuitare a soluţiei CIL din care acestea sunt pompate cu un debit constant în tancul primar CIL. Un comutator de nivel scăzut în acest rezervor opreşte pompa. Turația pompei este fixată manual de către operatorul DCS în funcţie de nivelul din rezervor.

Aerul pentru CIL şi pentru neutralizarea cianurii este furnizat de compresoarele CIL. Sunt prevăzute 3 compresoare cu şurub din care 2 sunt normal în funcţiune şi 1 va fi de rezervă.

Este prevăzută o pompă de rezervă pentru cărbune şi un ciur de rezervă interstadial. Este prevăzută o pompă submersibilă pentru drenarea tancului de leşiere pentru a evacua cât de mult este posibil din conţinutul tancului într-un tanc în funcţiune când se goleşte un tanc pentru întreţinere.

Principalele controale în CIL sunt:


  • Aparatul de probat alimentarea CIL acţionat la intervale de timp

  • Adaosul de var controlat prin pH

  • Adiţia şi măsurarea debitului de cianură controlate prin punctul de reglare manuală, dar cu potenţial de a fi controlate de la analizorul de cianură

  • Măsurarea cianurii şi pH-ului în tancurile 2 şi 6

  • Alarme de nivel în fiecare tanc CIL

  • Debitul de aer la fiecare tanc măsurat şi controlat prin punctele de reglare manuală

  • Debitul soluţiei recircuitate controlat prin pompa cu viteză variabilă de recircuitare a soluţiei la CIL cu un punct de reglare manuală

  • Nivelul de cărbune monitorizat în rezervorul de cărbune încărcat.


Yüklə 2,55 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   15   16   17   18   19   20   21   22   ...   33




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin