Aplicați recomandările conținute în Raportul Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței, privind România, în special pe cele referitoare la revizuirea legislației cu privire la folosirea simbolurilor naționale și/sau regionale, în vederea asigurării tratamentului egal149 precum și pe cele conținute în A patra Opinie150 a Comitetului Consultativ pentru implementarea Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale.
Inițiați un dialog real cu comunitatea maghiară cu privire la toate problemele care o privesc pe aceasta, în vederea găsirii unor soluții comune și evitarea tensiunilor interetnice.
Asigurați un mediu pluralist care săi permită comunității maghiare săși exprime doleanțele și revendicările, inclusiv pe cele politice.
Inițiați programe de educație multiculturală, în spiritul toleranței, diversității și înțelegerii, în vederea prevenirii apariției situațiilor conflictuale între comunitatea română și cea maghiară.
Recomandări pentru jurnaliști:
Verificați cu maximă atenție informațiile cu privire la comunitatea maghiară, inclusiv cele care vin din surse „oficiale”, pentru a evita intoxicările de presă.
Pe cât posibil, cereți poziția unui reprezentant al minorității maghiare în cazul în care publicați știri care privesc această comunitate.
Pe cât posibil, cereți o versiune originală a declarațiilor în limba maghiară și încercați să obțineți o traducere independentă pentru a evita transpunerile trunchiate.
Informațivă cu privire la reglementările internaționale și românești în domeniul drepturilor minorităților naționale și cereți opinia unui expert avizat înainte de a realiza materiale de presă.