|
|
səhifə | 8/8 | tarix | 03.11.2017 | ölçüsü | 542 b. | | #29076 |
|
Iulia Haşdeu “Nu uita că eşti fiica lui Haşdeu!” motorul vieţii Iuliei Haşdeu.Un geniu pe care viaţa nu l-a mai încăput: a murit răpusă de tuberculoză cu două luni înainte să împlinească 19 ani. Iulia a scris în scurta sa viaţă: “Muguri de aprilie”, “Medievale”, “Teatru. Legende şi povestiri” În timpul vieţii nu a apucat să publice decât câteva poezii “furate” de tatăl său, uimit de talentul deosebit al fiicei sale.
Iulia Haşdeu, fiica lui Bogdan Petriceicu-Haşdeu şi a Iuliei Haşdeu, Iulia Haşdeu, fiica lui Bogdan Petriceicu-Haşdeu şi a Iuliei Haşdeu, s-a născut în 1869 la Bucureşti.La doi ani şi jumătate ştia să citească şi recita poezii;la opt ani vorbea curent franceza, germana, engleza; mai târziu s-a perfecţionat în latină şi greacă.La 11 ani termina Gimnaziul “Sf. Sava” din Bucureşti şi apoi Conservatorul, continuându-şi studiile în Franţa.La 16 ani ,eleva Colegiului Sevigne din Paris, obţine Bacalaureatul în litere şi se înscrie la Sorbona, la Facultatea de Litere şi Filosofie. În acelaşi timp, Iulia lua lecţii de canto, pictură şi studia tot ce se putea despre limba şi cultura franceză.Începe să-şi pregătească teza de doctorat cu tema “Filozofia populară la români:logica, psihologia, metafizica şi teodiceea” . La 17 ani s-a îmbolnăvit de tuberculoză; moare în 1888, la Bucu- reşti. După moartea sa, Haşdeu a ridicat Castelul de la Câmpina, chiar la indicaţiile spiritului Iuliei, cu care a comunicat până în ultima clipă a vieţii sale, şi a publicat în 1889, la Casa Editorială Hachette de la Paris, “Operele postume ale Juliei B.P.Haşdeu”.
Lucia Sturdza Bulandra Prinţesă în condiţie absolută. Lucia Sturdza Bulandra şi-a purtat rangul înnobilând-o.Într-o epocă în care actorii erau asimilaţi saltimbanci- lor, urmaşa domnitorului Sturdza a dat viaţă “Reginei Margot”, “Annei Karenina” şi “Mariei Stuart”. 68 de ani de teatru. Sute de chipuri, voci, personalităţi sublimate în talentul cosmic al Luciei Sturdza Bulandra. În urma ei, o şcoală inegalabilă de actorie îi poartă spiritul şi numele nemuritor.
Lucia Sturdza-Bulandra (1873-1961) a fost una dintre marile figuri Lucia Sturdza-Bulandra (1873-1961) a fost una dintre marile figuri ale scenei româneşti.A jucat roluri de compoziţie de neuitat, din dramaturgia universala şi naţională.A avut spirit organizatoric şi mult talent pedagogic formând generaţii întregi de actori: Nicolae Băltăţeanu, George Calboreanu,Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebenciuc. Cariera sa a început în 1898, când Lucia Sturdza Bulandra a devenit actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti. În 1914 a înfiinţat a companie particulară de teatru ,care a funcţionat până în 1941 , aici jucând cei mai mari actori ai perioadei interbelice româneşti :Maria Ventura, Maria Filotti, Ion Manolescu, V.Maximilian, Petre Sturdza,George Vraca, Aura Buzescu. Din 1947 şi până la sfârşitul vieţii a fost actriţă şi directoare a Teatrului Municipal din Bucureşti, astăzi Teatrul Bulandra. A avut două apariţii şi în film, la distanţă de trei decenii: “Amor fatal”(1911),primul film artistic românesc şi “Escadrila albă” (1943). Lucia Sturdza Bulandra a fost numită “marea doamnă a teatrului românesc”, pentru că şi-a purtat rangul princiar pe scena teatrului, înnobilând-o.
Elvira Popescu “Când apărea Elvira Popescu pe scenă, un fluid magnetic străbătea sala. Orice piesă, oricât de slabă, căpăta viaţă şi orice spectacol începea să strălucească. Spectatorii nu o lăsau să plece de pe scenă, iar aplauzele şi bisurile nu mai conteneau” Jerzy Toeplitz
Elvira Popescu , devenită prin căsătorie contesa De Foy,s-a născut Elvira Popescu , devenită prin căsătorie contesa De Foy,s-a născut în 1894 la Bucureşti. La 16 ani, după absolvirea Conservatorului de Artă Dramatică din Bucureşti, este angajată la Teatrul Naţional. În 1919 este numită directoare artistică a Teatrului Excelsior iar în 1921 pune bazele Teatrului Mic , pe care îl conduce în paralel cu Excelsior. Scriitorul francez Louis Verneuil , autor de piese bulevardiere, o convinge să vină la Paris,acest lucru influenţându-i radical destinul. A cucerit publicul parizian prin temperamentul ei vulcanic, râsul irezistibil şi prin accentul cu care vorbea limba franceză. Actriţă preferată a dramaturgilor Louis Verneuil şi Andre Roussin a jucat în numeroase piese de teatru precum şi în 26 de filme, alături de actori precum Claudia Cardinale şi Alain Delon. A condus Theatre de Paris şi Theatre de Marigny . Una dintre sălile Theatrului Marigny din Paris îi poartă numele, iar cinematograful Institutului Francez din Bucureşti se numeşte “Elvira Popesco”. A fost distinsă cu premiul “Moliere” pentru cea mai bună actriţă, decernat de Asociaţia Actorilor Francezi, şi de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte distincţii ale statului francez.
Hariclea Darclee În 1995, la Brăila, când s-au sărbătorit 135 de ani de la naş- terea Haricleei Darclee, soprana Mariana Nicolesco i-a adus celebrei artiste un omagiu, iniţiind Concursul Naţional de Canto – Hariclea Darclee. Triumful manifestării a atras după sine, în 1997, organizarea primului Concurs Internaţional de Canto Hariclea Darclee, chiar la teatrul în care solista debutase la numai 21 de ani.
S-a născut la Brăila,în 1860.După studii muzicale la Iasi, debutează într-un recital de canto ,în 1881, pe scena teatrului din Brăila. Îşi continuă studiile la Paris, unde este remarcată de compozitorul Charles Gounod, care îi încredinţează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care îşi face debutul pe scena Operei Mari din Paris, în anul 1888. În scurt timp, Hariclea Darclée cucereşte publicul şi devine preferata multor compozitori de muzică de operă. Astfel, Giacomo Puccini compune Tosca, Pietro Mascagni opera Iris iar Alfredo Catalani La Wally, special pentru Hariclea Darclee, care interpretează rolurile principale în spectacolele de premieră ale acestor opere. Hariclea Darclee s-a impus pe scenele principalelor teatre de operă din Paris, Berlin, Florenţa, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Madrid, Monte Carlo, New York, Moscova, St. Petersburg. În 1921, a susţinut crearea Operei Romane din Bucureşti . La finele vieţii, artista a trăit într-un anonimat nemeritat, locuind într-un hotel din Capitală. A murit în sărăcie la Bucureşti, funeraliile fiind finanţate de Ambasada Italiei.
Maria Tănase Maria Tănase înseamnă “Ciuleandra”, celebrul “Blestem” – Cine iubeşte şi lasă, “Bun e vinul ghiurghiuliu”, “Aseară ţi-am luat basma” şi multe alte cântece vechi româneşti aduse din viu grai direct pe gramofonul interbelic. Însă Maria Tănase înseamnă şi înregistrări la Londra sau studiourile Columbia din Viena ,la numai 24 de ani, prezenţa la faimosul 1939 New York World’s Fair, cenzura drastică a regimului legionar sau urmărirea continuă a Securităţii comuniste.
S-a născut în 1913, la Bucureşti.Apare pe scenă, pentru prima dată, S-a născut în 1913, la Bucureşti.Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921, la serbarea de sfârşit de an a şcolii primare.Debutul va avea loc la teatrul de revistă condus de Constantin Tănase, în 1934, în revista "Cărăbuş-Express“.Devine celebră în 1938, când înregistrează primele cântece pentru Societatea Româna de Radio. Începând cu octombrie 1940, muzica Mariei Tanase a fost interzisă pe motiv că distorsiona folclorul românesc. Adevăratul motiv al acestei acţiuni antisemite a fost,însă,prezenţa unor intelectuali evrei în cercul de prieteni ai Mariei Tănase ,precum etnologul Harry Brauner ( fratele pictorului Victor Brauner) şi jurnalistul Ştefan Roll. În 1941 revine pe posturile de radio, fiind inclusă în turneul de propagandă românească din Turcia . A organizat o serie de spectacole pentru soldaţii răniţi pe front, alături de nume importante din cultura românească, precum George Enescu, George Vraca şi Constantin Tănase. În 1957,obţine rolul principal Anica ,în coproducţia româno-franceză “Ciulinii Baraganului”. Talentul Mariei Tanase a fost recunoscut prin acordarea Premiului de Stat (1955) şi a titlului de “Artistă Emerită”(1957).
Iolanda Balaş Povestea Iolandei Balaş-Soter înseamnă o adevărată lecţie de invidiat la proba de săritură în înălţime(142 de victorii consecu- tive), a pătruns în Guiness Book.La 15 ani i se acordă titlul de Maestru al Sportului, la 22 de ani cel de Maestru Emerit al Sportului iar în 2000 a fost nominalizată pentru “Atleta secolului”
Iolanda Balaş-Soter s-a născut la Timişoara, în 1936.Este campioa- Iolanda Balaş-Soter s-a născut la Timişoara, în 1936.Este campioa- na olimpică care a dominat proba de săritură în înălţime timp de un deceniu. Din 1988 până în 2005 a fost preşedinta Federaţiei Române de Atletism, în prezent fiind preşedinte de onoare al acestei instituţii. Între 1957 şi 1967, Iolanda Balaş a învins 142 de întreceri consecutive, depăşind recordul său mondial de 14 ori, purtându-l de la 1,75 m la 1,91 m. Deţine 2 titluri olimpice( Roma-1960, Tokyo-1964), 19 titluri naţionale , 14 recorduri mondiale, 63 recorduri naţionale, 3 medalii de aur şi una de argint la Campionatele Europene, 3 medalii de aur la Jocurile Mondiale Universitare, 9 medalii de aur la Jocurile Balcanice. A deţinut recordul stadioanelor în cel puţin 100 de oraşe ale lumii. Internaţional Olimpic, în 1950, care se acordă sportivilor ce obţin performanţe de excepţie.
Angelica Rozeanu Dacă întrebi ,astăzi, de marii performeri din istoria sportului românesc, răspunsurile converg către Iolanda Balaş, Nadia Comăneci sau Ilie Năstase. Înainte de apariţia lor răspunsul era unul singur: Angelica Rozeanu. Era începutul anilor '50, când singurul sport prin care România se făcea cunoscută în lume era tenisul de masă. Angelica Rozeanu se poate lăuda cu un palmares impresionant care face pe mulţi jurnalişti români sau din străinătate să o eticheteze drept cea mai bună jucătoare de tenis de masa din toate timpurile.
Începe să joace tenis de masă la vârsta de 8 ani, la 12 ani câştigă Începe să joace tenis de masă la vârsta de 8 ani, la 12 ani câştigă prima cupă naţională iar la 15 ani primul titlu de campioană naţională a României ,la feminin. Din 1936 până în 1957,Angelica Rozeanu domină scena competiţio- nală din ţară câştigând decisiv, vreme de 21 de ani la rând, titlul de campion naţional, mai puţin în perioada celui de al Doilea Război Mondial când este retrasă din toate competiţiile, întrucât provenea dintr-o familie de evrei. În 1938, obţine primul titlu internaţional, la Campionatul de Tenis de Masă organizat în Ungaria, Hungarian Open. Primul campionat mondial îl câştigă însă mai târziu, abia în 1950, dar repetă această performanţă vreme de 6 ani consecutiv, stabilind un record încă neegalat de vreo altă jucătoare de tenis de masă,motiv pentru care figurează în Cartea Recordurilor "Guiness Book". De fapt Angelica Rozeanu este şi ultima jucătoare non-asiatică care reuşeşte să câştige un campionat mondial la tenis de masă. Între anii 1950 şi 1960, Angelica Rozeanu a fost preşedinta Federaţiei de Tenis de Masă din România. În 1954 i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Sportului. În 1960 , Angelica Rozeanu se mută definitiv în Israel .
Nadia Comăneci tica a ales-o, la rândul ei, să devină sportiva care să-i forţeze limitele. A câştigat tot ce se putea câştiga, toate titlurile la care poate visa un sportiv de performanţă.În schimb, a dăruit gimnasticii două elemente la exerciţiul la paralele, care îi poartă numele şi pe care puţine sportive au curajul să le execute. Şi a mai dăruit , la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, amintirea unei fabuloase erori de computer, prima notă de 10 acordată vreodată unei gimnaste la Olimpiadă.
În 1970, a concurat pentru prima dată la nivel naţional în România, În 1970, a concurat pentru prima dată la nivel naţional în România, ca membră a echipei oraşului său natal, Onesti.În 1975, la vârsta de 13 ani, câştigă trei medalii de aur şi una de argint la Campiona- tele Europene de la Skien, Norvegia. În acelaşi an, agenţia de ştiri Associated Press a numit-o "Atleta Anului în România". La 14 ani, Nadia Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obţinut scorul perfect de zece la olimpiadă (de şase ori), dar a şi câştigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), o medalie de argint (echipă compus) şi bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincţia de "Erou al Muncii Socialiste", fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu. După 1976, cariera Nadiei a avut coborâşuri dure şi urcuşuri de o tenacitate aproape incredibilă. Şi-a apărat titlul european în 1977, la Praga, dar echipa României a ieşit din competiţie în finale, în semn de protest contra arbitrajului. La Campionatele Mondiale din 1978 a concurat o Nadia Comăneci ieşită din formă, căderea la paralele trimiţând-o pe locul 4, câştigând însă titlul la bârnă.
Anul 1979 marchează cea mai puternică revenire din istoria Anul 1979 marchează cea mai puternică revenire din istoria gimnasticii. Nadia Comăneci a câştigat cel de-al treilea titlu suprem (devenind primul sportiv din istoria gimnasticii care a reuşit această performanţă). La Campionatele Mondiale din decembrie 1979, a câştigat concursul preliminar, dar a fost spitalizată înainte de a participa la concursul pe echipe. În ciuda recomandărilor date de medici, părăseşte spitalul concurând la bârnă, unde obţine nota 9,95. Performanţa sa a conferit României prima medalie de aur în concursul pe echipe. Olimpiada de la Moscova din 1980 a însemnat una dintre cele mai crunte dezamăgiri. Pierde titlul la individual compus după ce arbitrele au nevoie de 27 de minute pentru a-i decide nota. Ultimul concurs important al Nadiei Comăneci are loc în 1981,la Jocurile Universitare, unde obţine cinci medalii de aur. Se retrage din activitatea competiţională în 1984, la 22 de ani.
Bibliografie 1. www.wikipedia.org. 2. Dicţionar biografic de istorie a României, Editura Meronia, Bucureşti,2008 3. xxx, Oameni celebri, Editura Teora Bucureşti, 2005 4. Avram,Arina, Enciclopedia femeilor celebre, Editura Allfa,Bucureşti,2003 5. Avram,Arina, Femei celebre.Mică enciclopedie, Editura All, Bucureşti, 2007
Dostları ilə paylaş: |
|
|