2.Instrumente
Comisia propune ca bugetul UE să sprijine politica în domeniul educației și culturii prin intermediul a două instrumente principale:
2.1.Un program pentru educație, formare și tineret – „Europa educației”
Acest program va reuni subprogramele, în prezent separate, ale programului de învățare pe tot parcursul vieții, aspectele internaționale ale învățământului superior, inclusiv Erasmus Mundus, și Tineretul în acțiune. Acest lucru va permite o mai mare eficiență, o orientare strategică mai puternică și exploatarea sinergiilor dintre diferitele aspecte ale programului.
Cu toate că sunt cele mai eficiente pentru locurile de muncă inovatoare și cercetare, instrumentele actuale de mobilitate ale UE nu sunt adaptate pentru masteranzi. Modul cel mai eficient din punctul de vedere al costurilor de a te adresa acestei categorii de studenți este de a utiliza bugetul UE pentru a obține fonduri din partea sectorului privat, în principal din partea băncilor naționale, pentru a garanta transferabilitatea împrumuturilor și a burselor de studii.
În contextul eforturilor de combatere a șomajului în rândul tinerilor, se va da un impuls acțiunilor finanțate în prezent prin programul Leonardo, iar Comisia va coopera cu BEI pentru a furniza garanții la împrumuturi studenților la masterat care doresc să urmeze programul de master în alt stat membru.
Noul program se va concentra pe:
-
oferirea de oportunități de învățare transnațională clar direcționate;
-
corelarea competențelor cu cererea de pe piața muncii în vederea stimulării capacității de inserție profesională, spiritului antreprenorial și participării tinerilor;
-
voluntariat, precum și pe învățarea non-formală și informală; și
-
sprijinirea reformelor pe scară largă și modernizarea sistemelor de educație și formare în Europa și în afara granițelor sale.
Concret, programul va cuprinde trei linii principale de acțiune:
-
mobilitatea transnațională în scop educațional – ar putea fi sprijinită mobilitatea a 800 000 de cetățeni UE, în special studenți, în fiecare an.
-
vor fi sprijinite activitățile de cooperare între instituțiile de învățământ și piața muncii pentru a promova modernizarea educației, inovarea și spiritul antreprenorial.
-
va fi acordat sprijin politic pentru a strânge dovezi privind eficacitatea investițiilor în educație și pentru a ajuta statele membre să pună în aplicare politici eficace.
Aplicarea unor condiții stricte de calitate pentru mobilitate, concentrarea asupra obiectivelor de politică cheie în care poate fi atinsă masa critică necesară și complementaritatea cu alte programe ale UE vor avea un rol decisiv pentru asigurarea unei valori adăugate europene foarte ridicate.
Programul Europa educației va integra în cadrul aceluiași instrument programele internaționale existente, cum ar fi Erasmus Mundus, Tempus, Alfa și Edulink, precum și programele de cooperare cu țările industrializate, și va concilia diferitele obiective (atractivitatea spațiului european al învățământului superior, excelența, solidaritatea și echitatea).
Această abordare va pune capăt actualei fragmentări a instrumentelor UE de sprijinire a cooperării internaționale în domeniul învățământului superior, care îngreunează accesul studenților și universităților la informații privind oportunitățile europene în domeniul învățământului superior și nu favorizează vizibilitatea învățământului superior din UE pe scena mondială.
2.2.Sport
În cadrul programului „Europa educației”, subprogramul „Sport” propus se va concentra pe:
-
abordarea amenințărilor transnaționale care sunt o problemă specifică în sport, cum ar fi dopajul, violența, rasismul și intoleranța, sau a aspectelor legate de integritatea competițiilor și a sportivilor;
-
dezvoltarea cooperării europene în domeniul sportului, de exemplu, prin orientări referitoare la carierele duble ale atleților sau prin indicatori de bună guvernanță în cadrul organizațiilor sportive; și
-
sprijinirea organizațiilor sportive pentru începători, care pot juca un rol în abordarea provocărilor socioeconomice mai ample, cum ar fi incluziunea socială.
Acest program va aduce valoarea adăugată a UE în problemele determinate de natura specifică a sporturilor, mobilizând finanțarea din sectorul privat de la actorii din domeniul sportului și susținând organizațiile de la baza piramidei sportive – și nu profesioniștii de top.
2.3.Un program pentru cultură și industria audiovizuală - „Europa creativă”
Acest program va îngloba programele existente Cultură, MEDIA și MEDIA Mundus astfel încât sprijinul acordat să se concentreze asupra îndeplinirii obiectivelor Strategiei Europa 2020 și astfel încât să contribuie la descătușarea potențialului de creare de locuri de muncă din sectoarele cultural și creativ. Programul va completa alte programe ale UE, adresându-se în mod specific nevoilor sectoarelor cultural și creativ astfel încât acestea să poată opera în afara frontierelor naționale și se va stabili o legătură strânsă cu promovarea diversității culturale și lingvistice. Vor fi avute în vedere specificitățile fiecărui sector, inclusiv printr-o alocare bugetară destinată în mod specific acestor sectoare, și o a treia componentă va oferi sprijin orizontal industriei culturale și creative prin utilizarea unor instrumente financiare inovatoare.
Punerea în aplicare a noilor programe va fi simplificată considerabil.
Noul program Europa educației va duce la o simplificare semnificativă a acțiunilor și normelor prin eliminarea subprogramelor, reducerea numărului total de activități și utilizarea extinsă a sumelor forfetare.
Programul Europa creativă va fi gestionat centralizat prin Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA), așa cum se întâmplă în prezent în cazul programelor Cultură și MEDIA. Un număr mic de acțiuni va fi gestionat direct de către Comisie (de exemplu, capitalele europene ale culturii, premiile culturale ale UE, acțiunile comune cu instituțiile internaționale).
Componentele Cultură și MEDIA ale programului Europa creativă vor fi completate printr-un instrument financiar inovator, gestionat de grupul BEI, în vederea finanțării datoriilor și capitalurilor proprii pentru industriile culturale și creative. Astfel va fi îndepărtat unul dintre principalele obstacole în calea dezvoltării de conținut cultural și creativ – accesul la finanțare - și vor fi sprijinite industriile culturale și creative care nu sunt susținute prin alte programe ale UE.
.
Dostları ilə paylaş: |