Alexandr Soljenitin

80. Grupare fracţionistă din cadrul PEUS (1925), reprezentată de G. E. Zinoviev, L. B. Kamenev ş.a. Nega posibilitatea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea şi a victoriei socialismului într-o singură ţară etc.

81. Stipulat de articolul 206 din Codul penal.

82. Ludenici. Nikolai Nikolaevici (1862-1933). General, unul din comandanţii mişcării albgardistc. A întreprins marşul asupra Petrogradului, dar a fost înfrânt de Armata Roşie (oct. 1919). Emigrant (1920).

83. Ejov. Nikolai Ivanovici (1894-19397), om politic. După funcţii modeste în aparatul de partid, în 1934 este ales membru al Comitetului Central, ceea ce i-a înlesnit o ascensiune rapidă spre posturi importante din conducerea partidului.

În 1936 îi urmează lui lagoda în fruntea NKVD-ului, după care este destituit şi înlocuit cu Beria (1938). Este arestat şi executat probabil în 1939 sau 1940.

84. Beria, Lavrenti Pavlovici (1899-1953). Om politic de origine georgiană. A ocupat funcţii importante în serviciile CEKA şi OGPU din Georgia şi Trans-caucaziiL în 1938 este numit şeful NKVD-ului. I se acordă gradul de mareşal (1945). În 1946 este eliberat din postul de la NKVD, dar este ales membru în Biroul Politic şi numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, păstrând controlul asupra serviciilor securităţii. După moartea lui Stalin este numit ministru de interne, dar curând (iunie 1953) este destituit, judecat şi împuşcat.

85. Autorul se referă Ia împărţirea Poloniei (octombrie 1939) între Hitler şi Stalin şi anexarea de către URSS (urmare a pactului Molotov-Ribbentrop) a Ţărilor Baltice şi a Basarabiei (1940).

86. (în rusă Hâţân.) Pădure lângă localitatea cu acelaşi nume din regiunea Minsk, unde, în februarie-martie 1943, germanii au descoperit într-o groapă imensă cadavrele a circa cincizeci mii de ofiţeri polonezi masacraţi de sovietici.

87. Sikorski, Wladyslaw (1881-1943), general şi om politic polonez. Prim-ministru şi ministru de interne (1922-1923). Prim-ministru al guvernului polonez format în emigraţie (Paris, apoi Londra) între 1939-1943.

88. Anders. Wladyslaw (1892-1970), general polonez, în 1940 este luat prizonier de trupele sovietice care au invadat Polonia de Răsărit. Este eliberat din închisoare (1941) şi organizează o armată din deţinuţii polonezi aflaţi în lagărele sovietice, în 1943 a comandat corpul de armată polonez din cadrul trupelor aliate din Italia, în 1945 – trupele poloneze din Europa Occidentală.

89. Este vorba de Istmul Kareliei, între Golful Finic şi lacul Ladoga. Anexat de URSS în martie 1940.

90. Zonă în bazinul râului cu acelaşi nume din Mongolia. Aici, trupele japoneze, în

1939, au dezlănţuit agresiunea împotriva Mongoliei, dar au fost înfrânte de trupele sovieto-mongole.

91. Lac în Extremul Orient de Sud, în apropierea căruia trupele sovietice au înlrânt şi respins pe invadatorii japonezi.

92. Kutuzov, Mihail Illarionovici (1745-1813), comandant de oşti, general-feldma-reşal. A participat la mai multe războaie ruso-turce (a încheiat pacea de la Bucureşti, 1812, după ce i-a înfrânt pe turci la Ruşciuk). A fost comandantul suprem al armatei ruse în războiul împotriva lui Napoleon (1812).

93. Muncitori din Est (germ.). Cetăţeni sovietici din teritoriile ocupate de armata germană în timpul celui de al doilea război mondial, care erau duşi în Germania şi folosiţi ca forţă de muncă.

94. Aul, aşezare, sat la kazahi. Turkmcni, karakalpaci şi populaţiile din Caucazul de Nord.

95. Participanţi ai formaţiunilor militare alcătuite din prizonieri ruşi. Care au acţionat în timpul celui de al doilea război mondial de partea Germaniei, sub prezumtiva comandă a lui Andrei Andreerici Vlasov (1901-1946). General, comandant de armată. Luat prizonier de către nemţi, a acceptat să organizeze unităţile militare pomenite. Predat de către aliaţi Uniunii Sovietice, a fost

* spânzural. Vezi Capitolul 5. P. 159-160. Şi Capitolul 6. P. 179 şi urm.

96. Krasnov, P iotr Nikolaevici (1869-1947). General, unul dintre principalii organizatori ai mişcării albgardiste. În octombrie 1917. Împreună cu A. F. Kerenski a condus răscoala antisovietică. În 1918 este atamanul trupelor de pe Don şi comandantul armatei cazacilor albi. În 1919 a emigrat în Germania, în timpul celui de al doilea război mondial a organizat unităţi de cazaci care au luptat alături de nemţi. A fost condamnat şi executat.

97. Armia Krajowa, armata naţională poloneză care a acţionat între 1942 şi 1945 pe teritoriul Poloniei ocupate sub comanda guvernului aflat în emigraţie la Londra, Conducerea ei a organizat începutul insurecţiei din Varşovia (1944).

98. Mikolajczyk, Stanislaw (1901-1966). Om politic polonez. Lider al Partidului Ţărănesc Polonez. Prim-ministru (1943-1944) al guvernului polonez din emigraţie, în 1945 a făcut parte din guvernul provizoriu de tendinţă prosovie-tieă. După succesul comuniştilor la alegerile din 1947, a emigrat în S. U. A.

99. Participanţi ai formaţiunilor militare ale naţionaliştilor ucrainieni, care au acţionat în Ucraina de Apus în 1943-1947. Au fost numiţi astfel după numele comandantului lor, Siepan A. Bandera (1908-1959), lider naţionalist ucrainean. După război a condus organizaţia naţionaliştilor ucrainieni (OUN) clin străinătate. A fost asasinat la Mlinchen de către un agent kaghebist.

Capitolul 3 – ANCHETA

1. Alexei Mihailovici (1629-1676). Ţar al Rusiei (din 1645). În timpul domniei lui s-a înfăptuit unirea Ucrainei cu Rusia (1654). Au avut loc numeroase răscoale ţărăneşti (printre care şi cea a lui Stepau Razin) şi schisma bisericii ruse.

2. Biron. Ernst-Johann (1690-1772). Conte, favoritul împărătesei Anna Ivanovna: după urcarea ei pe tron. A instaurat un regim de cruntă teroare poliţistă.

3. Gumiliov. Nikolai Stepanovici (1886-1921). Poet. Iniţiatorul şi liderul grupării literare moderniste a akmeisnnthii (v. Nota 5. De la Capitolul 9. Partea ÎNTÂJ). Soţul poetci Anna Ahmatova. Sub acuzaţia de participare la un complot contrarevoluţionar monarhist a fost împuşcat.

4. Ahmatova (Gorenko), Anna Andreevna (1888-1966), poetă, unul din reprezentanţii străluciţi ai poeziei ruse din secolul al XX-lea Adeptă a akmeismului. Soţia lui Gumiliov. Între 1925-1940, poezia ei este interzisă şi, pentru a se întreţine, traduce din poeţii lumii (printre care şi Eminescu, Arghezi, lirică populară românească), în anii terorii staliniste este arestat fiul ei, Lev Gumiliov, istoric. Vizitele şi aşteptările la porţile închisorilor leningrădene i-au inspirat zguduitorul poem Recviem.

5. Dzerjinski, Felix Edmundovici (1877-1926), om politic. După revoluţia din octombrie a ocupat înalte funcţii de partid şi de stat în 1917 a organizat CEKA şi, implicit, teroarea roşie, conducând, în continuare, până la sftrşitul vieţii, GPU-ul şi OGPU-ul.

6. Dahl, Vladimir Ivanovici (1801-1872), scriitor, lexicograf, etnograf, autorul remarcabilului Dicţionar explicativ al limbii ruse (1863-1866).

7. Kliuev, Nikolai Alexeevici (1887-1937), poet de inspiraţie patriarhal-ţărăneas-că, reprezentant al orientării aşa-zis neo-(ărăneşti, în care a fost inclus şi Esenin. În 1933 este arestat, închis la Lubianka şi deportat în ţinutul Narâmului din Siberia.

8. Acţiune antisovietică înarmată organizată de albgardişti şi eseri, sub conducerea lui A. P. Perhurov (6-2 iulie 1918), la laroslavl.

9. Ivanov-Razumnik, Razumnik Vasilievici (1878-1946), critic şi istoric literar, sociolog. Simpatizant al eserilor de stânga La slârşitul deceniului al treilea a fost arestat şi a petrecut mulţi ani în puşcărie şi surghiun. La începutul celui de al doilea război mondial s-a stabilit în Germania

10. Buharin, Nikolai Ivanovici (1888-1938), om politic, unul dintre eminenţii conducători ai partidului, specialist în probleme economice, în 1924 este ales membru al Biroului Politic, între 1926 şi 1928 – secretar general al Kominternului. În 1929 este exclus din Biroul Politic pentru „deviaţionism de dreapta”, iar în 1938 este judecat, condamnat Ia moarte şi împuşcat

11. Titlul unui articol de răsunet (2 martie 1940), în care Stalin se dezice de excesele colectivizării.

12. Este povestea unei fetiţe de vreo treisprezece ani, angajată să îngrjiească de un prunc. Extenuată zi şi noapte de stăpâni cu nesfârşite corvezi, fetiţa sfârşeşte prin a sugruma pruncul, ca să poată dormi.

13. Este vorba de povestirea Răufăcătorul (1885).

14. Kolceak, Alexandr Vasilievici (1874-1920), amiral, unul dintre principalii organizatori militari ai mişcării albgardlste. În 1918-1919, este „cârmuitor suprem al statului rus”, pe teritoriul Siberiei, guberniei Orenburg şi regiunii Ural. Înfrânt de Armata Roşie, a fost luat prizonier, condamnat şi împuşcat

15. Voroşilov, Kliment Efremovici (1881-1969), mareşal şi om politic. Unul dintre organizatorii Armatei Roşii şi comandanţii din timpul războiului civil. Colaborator apropiat al lui Stalin. A ocupat înalte funcţii de stat şi partid, în perioada 1953-1960 a fost preşedintele Sovietului Suprem al URSS.

16. Închisorile „interioare” aparţineau direct de Ministerul Afacerilor Interne.

17. Abakumov, Viktor Semionovici (1894-1954). Om politic. A lucrat în serviciile de contrainformţii aje Armatei Roşii, încă de la înfiinţare, în 1943, a fost numit şeful SMERŞ-ului. În 1946 este ministrul securităţii statului. Destituit şi arestat sub Stalin, es. Te condamnat şi executat în 1954.

18. Suvorov, Alexandr Vasilievici (1729-1800), mare comandant de oşti. Generalisim. S-a distins în vremea războaielor ruso-turce (1768-1774, 1787-1791). Comandant suprem al armatelor aliate împotriva Franţei, remarcându-se în campaniile din Italia şi Elveţia. Este vestit şi ca unul care n-a cunoscut nici o t, a înfrângere.

19. Riumin, Mihail Dmitrievici (7-1953), om politic. La început a lucrat în serviciile speciale ale marinei, fiind ulterior chemat de Abakumov în centrala ’ SMERŞ. Ministru adjunct al Securităţii Statului (1946-1953). După moartea lui Stalin, a fost condamnat şi executat

20. Kamenev (Rosenfeld), Lev Borisovici (1883-1936), om politic, unul dintre liderii importanţi ai partidului după revoluţia din octombrie. Membru al Comitetului Central (din 1917) şi al Biroului Politic (din 1919). După moartea lui Lenin s-a aflat la cârma partidului împreună cu Stalin şi Zinoviev. Ulterior

: fe apropiindu-se de Troţki. Exclus din partid (1927), arestat (1934), condamnat fii la moarte şi executat (1936).

21. Şeşkovski, Stepan Ivanovici (1727-1793), demnitar însărcinat în vremea Ecaterinei II cu anchetarea cazurilor de importanţă extremă. Vestit pentru duritatea metodelor folosite la interogatoriu.

22. Radişcev, Alexandr Nikolaevici (1749-1802), scriitor şi gânditor revoluţionar. Autor al cărţii Călătorie de la Petersburg la Moscova (1790), în care supune unei critici necruţătoare iobăgia şi autocraţia ţaristă. Condamnat la moarte, a fost graţiat şi deportat în Siberia

23. Revoluţionari de obârşie nobilă, în special ofiţeri participanţi la războiul din 1812, care au declanşat, la 14 decembrie 1825, răscoala împotriva autocraţiei ţariste şi iobăgismului. A fost înăbuşită de împăratul Nicolae I. Cinci dintre, jî! V conducătorii mişcării decembriste (P. I. Pestei, S. I. Muraviov-Apostol, K. F. Râleev, M. P. Bestujev-Riumin, P. O. Kahovski) au fost spânzuraţi, 121 trimişi la ocnă şi surghiun în Siberia.

24. Râleev. Kondrati Fiodorovici (1795-1825), poet romantic, unul dintre conducătorii mişcării decembriste. Condamnat la moarte şi spânzurat.

25. Pestel, Pavel Ivanovici (1793-1826), ofiţer (colonel), unul dintre conducătorii decembriştilor. Autor al proiectului de constituţie Russkaia pravda (Adevărul rus). Denunţat, a fost arestat la 13 decembrie 1825. SpânzuraL

26. Russkaia pravda, proiect de constituţie şi program al mişcării decembriste elaborat de P.l. Pestei (1821-1823). Prevedea: desfiinţarea iobăgiei, republică unitară, egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, libertăţi cetăţeneşti, confiscarea marilor latifundii şi împroprietărirea ţăranilor etc.

27. Lunin, Mihail Sergheevici (1787-1845), ofiţer, participant la răscoala decembriştilor. A fost condamnat la ocnă şi surghiun în Siberia

28. Zavalişin, Dmitri Irinarhovici (1804-1892), ofiţer, decembrist. A fost condamnat la ocnă pe viaţă. Autorul însemnărilor unui decembrist.

29. Obolenski, Evgheni Petro viei (1796-1865), prinţ, ofiţer, participant la mişcarea decembristă. Şeful statului major al răscoalei de la 14 decembrie 1825. A fost condamnat la ocnă pe viaţă. Autorul unui volum de amintiri.

30. Trubeţkoi, Serghei Petrovici (1790-1860), prinţ, ofiţer, decembrist. A fost condamnat la ocnă pe viaţă. Autorul unui volum de însemnări.

31. Griboedov, Alexandr Sergheevici (1795-1829), dramaturg şi diplomat. Este cunoscut mai ales prin comedia satirică Prea multă, minte strică.

32. Bakunin, Mihail Alexandrovici (1814-1976), revoluţionar, teoretician al anarhismului, unul dintre ideologii norodnicismului. Aflat în străinătate (din 1840), a participat la revoluţia din 1848-1849 (Paris, Dresda, Praga). În 1851 este extrădat de autorităţile austriece şi întemniţat în fortăreaţa Petropavlov-skaia, apoi exilat în Siberia, în 1861 a evadat şi s-a refugiat în Anglia

33. Grineviţki, Ignati loahimovici (1856-1881), revoluţionar, membru al organizaţiei Narodnaia volia (Voinţa poporului). La l martie 1881 l-a ucis cu o bombă pe împăratul Alexandru II, căzând el însuşi victimă a propriului atentat.

34. Râsakov, Nikolai Ivanovici (1861-T881), revoluţionar, membru al organizaţiei Narodnaia volia. La l martie 1881 a aruncat prima bombă asupra hu Alexandru II, dar care nu şi-a atins ţinta. A fost spânzurat

35. Melgunov, Serghei Petrovici (1880-1956). Istoric şi publicist A fost expulzat din ţară în 1923.

36. Cărăuşi ucrainieni (sec. XVI-XIX). Care transportau (în special din Crimeea în Ucraina) sare, peşte şi felurite alte mărfuri.

37. Ehrenburg, Ilia Grigorievici (1891-1967), prozator şi publicist Autor, printre altele, al volumelor de memorii Oameni, ani, viaţă (voi. L-6, 1961-1965), în care este evocată perioada stalinistă.

38. Vranghel, Piotr Nikolaevici, baron (1878-1928), general. A condus armatele albgardiste din Ucraina de Sud şi din Crimeea, înlocuindu -l pe Denikin (1920). Înfrânt de către Armata Roşie, se refugiază peste hotare.

39. Mişcare de masă a inovatorilor şi fruntaşilor în producţie din URSS pentru mărirea productivităţii muncii şi o mai bună utilizare a tehnicii. A fost iniţiată în 1935, de către Alexei Grigorievici Stahanov, miner din bazinul Donbassului.

40. (De la germ. Polizei.) Membri ai detaşamentelor poliţiei auxiliare pe care trupele germane de ocupaţie îi recrutau dintre localnici.

Capitolul 4 – GĂITANELE ALBASTRE

1. Personajul central din nuvela Moartea lui Ivan IIici (1886).

2. Serov, Ivan Alexandrovici (n. 1905), general, începând din anul 1939, a ocupat posturi de maximă importanţă în cadrul Securităţii Statului. A fost numit şeful KGB-ului încă de la înfiinţare (1954) şi a deţinut acest post până în anul 1958.

3. Timofeev-Ressovski, Nikolai Vladimirovici (1900-1981), genetician, unul i, dintre creatorii geneticii radiative, biocenologiei şi biologiei moleculare, între

1925 şi 1945 a lucrat în Germania în 1945 a fost arestat, condamnat şi trimis în lagăr. Reabilitat în perioada lui Hruşciov.

4. Organizaţie a tineretului revoluţionar german, creată în 1924, având ca obiectiv lupta antifascistă. Jungsturmovka era uniforma membrilor acestei organizaţii, purtată, de asemenea, şi de tineretul sovietic în anii ’20-’30.

5. Într-o notă de la sfârşitul volumului al treilea, autorul ne previne că atunci când este vorba de metaforica ţară a lagărelor, de Arhipelag, se scrie GULAG, iar când se fac referiri la Administraţia Generală a Lagărelor şi aparatul ei -

;! /GULag.

6. Jdanov, Andrei Alexandrovici (1896-1948), om politic. Participant la revoluţia din octombrie şi războiul civil. După moartea lui Kirov (1934) este secretar al j comitetului regional de partid din Leningrad; secretar al Comitetului Central. Membru al Biroului Politic (1939). În anii postbelici, răspunzând de politica în ’: /: domeniul culturii, este inspiratorul celebrei horărâri a Comitetului Central: Cu privire la revistele „Zvezda” şi „Leningard”, unde este supusă unor atacuri nimicitoare creaţia Annei Ahmatova şi a lui Mihail Zoşcenko, constituind

— ’-’ începutul unei campanii violente împotriva intelectualităţii.

7. Şcerbakov, Alexandr Sergheevici (1901-1945), om politic, înalt activist de partid; membru al Comitetului Central din 1939. În timpul războiului este şeful direcţiei politice a Armatei Roşii şi al Biroului de Informaţii (Informbiuro).

8. Pe, drumul Vladimirului”, în secolul al XlX-lea, surghiuniţii porneau din Moscova spre Siberia.

9. Maliuta Skuratov, porecla lui Grigori Lukianovici Skuratov-Belski (7-1573), nobil, apropiat al lui Ivan cel Groaznic, şeful teroarei opricininei (forţele militare şi poliţieneşti ale regimului politic al ţarului).

Capitolul 5 – PRIMA CELULĂ – PRIMA IUBIRE

1. Localitate din regiunea Moscova, unde a locuit Lenin în ultimii ani ai vieţii şi a murit la 21 ianuarie 1924.

2. Volkonskaia, Zinaida Alexandrovna (1792-1862), prinţesă, scriitoare. Salonul ei literar din Moscova a fost vizitat printre alţii şi de A. S. Puşkin.

3. (în argoul deţinuţilor.) Denunţător, introdus într-o celulă pentru a culege informaţii.

4. „Omul de prisos”, tip în literatura rusă din anii ’20-’50 ai secolului al XlX-lea. Tânăr nobil, inteligent, de cultură europeană, înstrăinat atât de Rusia oficială, cât şi de popor, dezamăgit, inactiv (Oneghin la A. S. Puşkin, Rudin la I. S. Turgheniev ş.a.).

5. Instituţie legislativă, consultativă sau administrativă, reprezentativă şi electivă din Rusia ţaristă (Dumă Orăşenească, Dumă de Stat).

6. Lunacearski, Anatoli Vasilievici (1875-1933), om politic, scriitor şi critic literar, teoretician marxist al culturii. A participat la revoluţia din octombrie. Din 1917 este comisar al poporului pentru învăţământ (până în 1929). Reprezentant plenipotenţiar în Spania.

7. Prima – cea din februarie 1917, a doua – cea din octombrie.

8. („Prinţul Potiomkin Tavriceski”.) Crucişător din liota Mării Negre pe care a * avut loc cea dintâi acţiune revoluţionară de masă din cadrul forţelor armate ale Rusiei în timpul revoluţiei din 1905 (14-25 iunie). Nefiind susţinut de alte nave. Echipajul crucişătorului s-a predat autorităţilor româneşti din Constanţa.

9. Serviciu al municipalităţii din Moscova care se ocupa cu pavoazarea oraşului şi instalarea panourilor publicitare.

10. Belinski, Vissarion Grigorievici (1811-1848), critic literar şi gânditor democrat-revoluţionar. Teoretician al esteticii realismului, comentator al fenomenului Literar contemporan (Puşkin. Gogol, Lermontov ş. A). A exercitat o influenţă considerabilă asupra intelectualităţii ruse din secolul al XlX-lea.

11. Lomonosov, Mihail Vasilievici (1711-1765), savant enciclopedic şi scriitor. Primul academician al Academiei de Ştiinţe din Petersburg. Reprezentant al clasicismului rus. La iniţiativa lui, în 1755, a fost fundată Universitatea din Moscova, care astăzi îi poartă numele.

12. Rasputin (Novâh), Grigori Efimovici (1872-1916), aventurier, mistic, favorit al familiei ţarului Nicolae II. În calitate de „profet” şi tămăduitor, a exercitat o influenţă nelimitată asupra ţarului, ţarinei şi anturajului lor. S-a implicat în

— Treburile statului. A fost ucis de prinţul lusupov.

13. L. N. Tolstoi este confundat de către tovarăşul de celulă al lui Soljeniţân cu Alexei Nikolaevici Tolstoi (1883-1945), scriitor, activist pe tărâm obştesc.

„ Autor, printre altele, al trilogiei Calvarul, inspirată din evenimentele războiului * civil, al romanului istoric Petru I; proză ştiinţifico-fantastică (Aelita, Hiperboloidul inginerului Garin) etc. A fost deputat în Sovietul Suprem * (1937-1945).

14. Dicţionarul Enciclopedic Granat, cunoscută enciclopedie, editată la Moscova Primele 6 ediţii în 8-9 volume (1889-1903); ediţia a 7-a în 58 (1910-1948; voi. 56 n-a apărut). Până la revoluţia din 1917 a apărut în Editura fraţilor A. Şi J. Granat et comp.

15. Este vorba de clasicii marxism-leninismului.

16. În argoul puşcăriaşilor – raţia (minimă) zilnică de pâine.

17. Haas, Fiodor Petrovici (1880-1853), medic şi filantrop. Ca medic şef al închisorilor din Moscova (din 1828) a obţinut îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale puşcăriaşilor, organizarea spitalului de închisoare (1832) şi a şcolilor pentru copiii deţinuţilor.

18. Rostopcin, Fiodor Vasilievici (1763-1826), conte, om de stat. În timpul războiului din 1812 a fost guvernator general al Moscovei.

19. Saltâciha (Saltâkova, Daria Nikolaevna) (1730-1801), boieroaică, vestită pentru cruzimea manifestată faţă de iobagii proprii.

20. Pilniak (Vogan) Boris Andreevici (1894-1941). Scriitor. Arestat în 1937, a fost împuşcat sau a murit în lagăr.

21. Romanov, Panteleimon Sergheevici (1884-1938), scriitor. Proză scurtă lirico-psi-hologică şi satirică inspirată din viaţa societăţii sovietice din deceniul al treilea Romanul Rusia (1922-1936) evocă perioada primului război mondial şi a revoluţiei din februarie 1917.

22. Merejkovski, Dmitri Sergheevici (1866-1941), scriitor şi filosof, soţul Zinaidei Hippius. După revoluţie a emigrat în Franţa (1920). Teoretician al neocreştinis-mului. Romane de evocare istorică (Leonardo da Vinci), de inspiraţie misti-co-religioasă (trilogia Hristos şi Antihrist). Versuri, eseuri critice, scrieri istorico-filosofice.

23. Bunin, Ivan Alexeevici (1870-1953), scriitor. Povestiri şi romane de investigaţie psihologică, realizate într-o tonalitate lirică (Satul, Domnul din Sân Francisco etc.); versuri. A trăit în emigraţie, în Franţa. Laureat al premiului Nobel (1933).

24. Nabokov, Vladimir Vladimirovici (1899-1977), scriitor rus şi american; fiul lui Vladimir Dmitrievici Nabokov, unul dintre liderii cadeţilor. A emigrat din Rusia în 1919; în 1940 s-a stabilit în SUA Romane, nuvele, memorii, traduceri.

25. Aldanov (Landau), Mark Alexandrovici (1889-1957), scriitor, de profesie inginer chimist, în 1919 a emigrat în Franţa. Romane inspirate din istoria Rusiei şi a Europei occidentale.

26. Bliicher, Vasili Konstantinovici (1890-1938), om politic, mareşal. Comandant de trupe în timpul războiului civil. Ministru de război (1921-1922). Comandant al Armatei Speciale din Extremul Orientul îndepărtat (1929-1938). În vara lui 1938, i-a înfrânt pe japonezi lângă lacul Hasan. În august 1938 este chemat la Moscova, după care este executat

27. Mihailov, Nikolai Alexandrovici (n. 1906), om politic, care a deţinut înalte funcţii de partid şi de stat. Ambasador în Polonia (1954-1955) şi Indonezia (1960-1965). Ministru al culturii (1955-1966), preşedinte al Comitetului pentru presă (l965-1970).

28. Lozovski, A. (Dridzo, Solomon Abramovici) (1878-1952), om politic, istoric. Secretar general al Internaţionalei sindicale (din 1921). Adjunct al ministrului afacerilor externe (1939-1946).

29. Hruşciov, Nikita Sergheevici (1894-1971), om politic. Prim-secretar al Comitetului Central al PEUS (1953-1964), preşedinte al Consiliului de Miniştri al URSS (1958-1964). A demascat cultul personalităţii lui Stalin şi a favorizat reabilitarea celor condamnaţi pe nedrept. A iniţiat o serie de reforme fără a le urmări consecvent, ceea ce a dus la înlocuirea lui cu L. I. Brejnev.

30. Oraş, centru raional în (probabil fosta) regiune Ulianovsk.

31. Orăşel la circa cincizeci de kilometri spre sud-sud-est de Moscova

32. Fiodor loannovici (Ivanovici) (1557-1598), ultimul ţar rus din dinastia Rlurikovicilor (din 1584). Fiul lui Ivan cel Groaznic.

33. Vladimir II Monomahul (1053-1125), cneaz de Smolensk (din 1067), de Cernigov (din 1078), de Pereiaslav (din 1093), mare cneaz de Kiev (din

1113). Fiul lui Vsevolad I şi al fiicei lui Konstantin Monomahul, împăratul *’ Bizanţului.

Capitolul 6 – PRIMĂVARA ACEEA