Algoritmul de cercetare a polipilor nazali
Yüklə 0,67 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Rolul remedilor medicale în tratamentul rinosinuzitei alergice Eusebiu Sencu, Ruslan Eşanu, Carolina Vorotilă, Andrei Panfil
- Factorii de risc
- Clasificarea rinosinuzitelor alergice
- S imptomatologia
- În cazul rinosinuzitei alergice intermitente (RSAI), pruritul, strănutul, rinoreea, lacrimarea şi mâncarimea ochilor sunt obişnuite. De obicei
- Simptomele care se dezvoltă într-un interval mai mare de timp includ
- Testul de clearance muco-ciliar
- Tratamentul rinosinuzitelor alergice cuprinde
- Imunoterapie speciifică cu alergene
- Măsuri pentru reducerea frecvenţei şi intensităţii simptomelor
- Unele aspecte de conduită în tratamentul rinosinuzitelor polipoase Eusebiu Sencu, Ruslan Eşanu, Carolina Vorotilă
- Cele mai frecvente acuze prezentate de pacienţii cu polipoză rinosinuzală sunt
- Fibrondoscopie nazală flexibilă
- EVOLUŢIA MORBIDITATII PROFESIONALE PRIN EXPUNERE LA ZGOMOT
Discuţii Rezultatele studiului confirmă eficacitatea bună şi tolerabilitatea remediilor medicale (Euphorbium, Nazonex sau Flixonase, Claritină sau Aerus) în tratamentul rinosinuzitei alergice intermitente şi persistente. Mecanismul de acţiune permite asocieri cu alte clase de medicamente antihistaminice orale, antibiotice. Depistarea factorilor de sensibilizare bacteriană, permite să utilizăm în combaterea lor preparate antibacteriene, în dependenţă de sensibilitatea lor. Dacă tabloul clinic al rinosinuzitei alergice intermitente şi persistente se manifestă printr-o evoluţie uşoară, este suficient de folosit în tratamentul acestor afecţiuni produse farmaceutice: (Claritină sau Aerus) care sunt mult mai efective decât remediile antihistamice din gen.I, chiar şi cu utilizarea repetată la nevoie, lipsită de riscuri suplimentare; este important, că se utilizează o singură priză timp de 24 ore. In cazurile când evoluţia clinică a al rinosinuzitei alergice intermitente şi persistente este medie/ severă, se foloseşte intranazal Eupphorbium spray+ Flixonase spray sau Nasonex spray şi totodată p. o. (Claritină sau Aerus). Dacă este necesar, dozarea se variază în fiecare caz individual. Totodată este necesar de menţionat că foarte des la pacienţi s-a depistat patologie endonazală asociată. Pentru restabilirea funcţiei de respiraţie nazală este necesar de efectuat corecţia chirurgicală cu înlăturarea factorilor favorizanţi.
Bibliografie 1 .Ayars G. Nonallergic rhinitis. Immunology and Allrgy Clinics of North America, 2000;20 2. Baroody FM, Nacleiro RM. Antiallergic effects of H1-receptor antagonists. Allergy 2000;55:17-27 3. Boner AL. Effects of intranasal corticosteroids on hypotalamic-pituitari-adrenal axis in children. J Allergy Clin Immunol 2001;108:S32-39 4. Bousquet J, Michel FB. Safety considerations in assesing the role of immunotherapy in allergic disorders. Drug Saf 1994;10:5-17 5. Bousquet J, van Cauwenberge P, Khaltaev N. Allergic rhinitis and its impact on asthma. J Allergy Clin immunol 2001;108;147-336 6 .Cauwenberge P et al. Consensus statement on the treatment of allergic rhinitis. Allergy 2000; 55:116-134 7.Ciprandi G, Buscaglia S, Pesce G, Pronzato C, Ricca V,Parmini S, et al. Minimal persistent inflamation is present at mucosal level in patients with asymptomatic rhinitis and mite allergy. J Allergy Clin Immunol 1995;96:971-979 8.Corren J. Allergic rhinitis: Treting the adult. J Allergy Clin Immunol 2000;105:S610-615 9.Custovic A, Green R, Taggard SC, Pickering CA, Chapman MD, et al. Domestic allergens in public places II:dog and cockroach allergens in dust and mine, cat, dog and cockroach in the air in public buildings. Clin Exp Allergy 1996;26:1246-1252 10. Druce HM. Allergic and nonallergic rhinitis. In Middleton E, Reed CE, Ellis FE.Allergy:Principles and Practice, 5th ed. Mosbz, 1998. p 1005-1016 11. Fokkens WJ.Antigen-presenting cells in nasal allergy.Allergy 1999;54:1130-1141 12. Gillam SJ, Jarman B, White P, et al. Ethnic differences in consultation rates in urban general practice. Br Med J 1989;299:953-957 13.Li J. Immunotherapy for allergic rhinitis. Immunology and Allergy Clinics of North America 2000;20 14.Malling HJ. Immunotherapy as an effective tool in allergy treatment. Allergy 1998;59:461-472 15. Marshall GD. Therapeutic options in allergic disease:antihistamines as systemic antiallergic agents. J Allergz Clin Immunol 2000;106:303-309 16. Mygind H-Effects of corticosteroid therapy in non-allergic rhinosinusitis-acta Otolaryngol 1996: 116, 164-166. 17.Myging N et al. Mode of action of intranasal corticosteroids. J Allergy Clin Immunol 2001;108:S16-25 18.Mygind N, Dahl R, Bisggard H. Leukotrienes, leukotriene receptor antagonists, and rhinitis. Allergy 2000;20 19.Nacleiro R. Clinical manifestations of the release of histamines and other inflamatorz mediators. J Allergy Clin Immunol 1999;103:S382-385 20.Perlea S, Perlea V. Alergia la animalele de companie. Infomedica 2001;4(86):17-19 21.Platts-Mills T. Hypersensitivity-Tzpe I. În Roitt I, Brostoff J, Male D. Immunology 6th ed.Mosby, 2001. p 324-344 22. Radu JR. Alergenii. În Radu JR. Alergii reaginice,ed.Amaltea, 1998. p 7-37 23.Ricketti AJ. Allergic rhinitis. In Grammer LC, Greenberger PA.Pattrson's Allergic Diseases, 6th ed. Lippincott, Williams,& Willkins, 2002 24. Sarafoleanu C.Rinologie, Editura medicală,2003, p 284-355 25.Silviu Albu “ Rinosinuzitele”, Editura Medicală Naţională, 2001,p. 75 26.Skoner D. Allergic rhinitis: Definitions, epidemiology, pathophysiology, detection, and diagnosis. J Allergy Clin Immunol 2001;108:S2-8
USMF “Nicolae Testemiţanu”, Clinica O.R.L., IMSP SCR Summary The role of medical remedy to treat allergic rhinosinusitis This theoretical study evaluating notions of etiopathogenesis, clinical diagnosis, clinical and paraclinical and therapeutic medical and surgical treatment presents the results in the management of allergic rhinosinusitis facing selective speciality literature. A correct and intense, medocation traetment sometimes in combination with surgical treatment improves the quality of life and the specific symptoms. Rezumat Acest studiu teoretic cu evalurea noţiunilor de etiopatogeneză, diagnostic clinic, paraclinic şi clinico-terapeutic prezintă rezultatele tratamentul medicamentos şi chirurgical în management-ul rinosinuzitei alergice confruntate cu literatura selectivă de specialitate. Tratamentul medicamentos corect şi intens, uneor la necesitate asociat cu cel chirurgical, oferă rezultate bune în cea ce priveşte calitatea vieţii şi ameliorarea simtomatologiei. Actualitatea temei R inosinuzita alergică (RSA) este un proces inflamator a mucoasei nazale şi a pituitarei sinusurilor paranazale, declanşată de Ig E-mediată, care se caracterizează prin obsrucţie, rinoree, strănut, prurit nazal, susţinută de inhalarea unui antigen specific (alergen). Este o afecţiune cu implicaţii clinice şi sociale deosebite a secolului XXI din cauza prevalenţei înalte inclusiv, şi afectarea modului normal de viaţă, iar tratamentul este îndelungat şi deseori se asociază cu alte patologii de tipul astmului bronşic. Poate evalua atât independent cât şi asociat. Incidenţa acestei boli este în deplină creştere, plasânduse în ierarhia maladiilor organelor O.R.L printre primele locuri. Studiile epidemiologice au arătat, că rinosinuzita alergică reprezintă un factor de risc în ceea ce priveşte apariţia şi declanşarea ulterioară a astmului bronşic în 32-64% din cazuri şi aproximativ 25-30% din cazurile cu polipoză rinosinuzală. Aproximativ 25–30 % din cazuri se asociază cu asmul bronşic, iar circa 12 % cu intoleranţa la aspirină. Incidenţa bolii în Europa este de 10-15%, în SUA de 15-20%, iar în ţările nordice afectează 25% din populaţie. Scopul lucrării Studierea rinosinuzitei alergice cu evalurea noţiunilor de etiopatogeneză, diagnostic clinic şi paraclinic, tratamentul medicamentos şi chirurgical, confruntate cu sursele bibliografice selective Factorii de risc: poluare, 
B
expunerea la alergene, statusul socio - economic ridicat, zona geografică, grupul etnic şi factorul genetic Fiziopatogenia La producerea HS I participă 3 elemente: • alergenul, care este de fapt un Ag banal, frecvent întâlnit în natură, l-a care populaţia normală ramîne asimptomatică • celule efectoare, mastocitele şi bazofilele pacientului, care sunt normale. • Ig E sintetizată în exces. De fapt sinteza în exces a Ig E este singurul element patologic fiind determinată genetic. Principalele evenimente din cursul răspunsului inflamator sunt: -eliberarea mediatorilor sintetizaţi de novo de către celule rezidente ale mucoasei nazale (mastocite, bazofile, limfocite, macrofage, celule glandulare seroase şi mucoase, celule piriforme), -producerea efectelor locale tisulare, -atragerea şi infiltrarea cu celule inflamatorii adiţionale (eozinofile), -recrutarea şi creşterea supravieţuirii acestor celule (scăderea apoptozei), responsabile de închiderea cercului vicios a inflamaţiei [1]. Primul pas în declanşarea mecanismelor rinosinuzitei alergice îl constituie sensibilizarea care poate fi urmată de o perioadă variabila de latenţă. Utilizarea testelor de provocare nazală cu alergene sau mediatori proinflamatori au demonstrat că raspunsul alergiei are două faze, una precoce şi alta tardivă care diferă între ele prin tipul celulelor şi a mediatorilor implicaţi.
Mucoasa respiratorie este expusă la cantităţi de ordin al pico/nanogramelor de polen, fecale acariene, epitelii de animale, diverse proteine. Numai o parte dintre persoanele expuse se sensibilizează. Faza precoce şi tardivă Faza precoce a răspunsului alergic apare rapid, la câteva minute, de la reexpunerea antigenilor. Tabloul clinic este dominat de strănut, prurit, rinoree, mai puţin de obstrucţie nazală, celula cheie este mastocitul [38]. Mastocitele deţin un rol esenţial în răspunsul alergic prin eliberarea mediatorilor preformaţi. În momentul interacţiunii se produce această reacţie dintre alergen şi Ig E alergen-specifică fixate pe suprafaţa mastocitelor. Se produce degranularea lor şi eliberarea de histamine, leucotriene şi prostaglandine. Mediatorii menţionaţi sunt responsabili de producerea răspunsului alergic precoce şi tardiv. Faza tardivă a răspunsului alergic apare la circa 4-6 ore de la provocarea cu alergen, fiind consecinţa unui răspuns inflamator. Tabloul clinic acestei faze poate fi indistinctibil faţă de cea din faza precoce, dar mult mai frecvent este dominată de obstrucţia nazală. Dezvoltarea rinitei alergice conduce la constituirea sinuzitei alergice. Ca rezultat a inflamaţiei provocate de alergia nazală are loc un proces inflamator concomitent de afectare a pituitarei rinosinuzale. Acest fapt n-e permite cu certitudine să vorbim nu numai de alergia nazală dar şi de cea sinuzală. Este argumentat de a folosi termenul de rinosinuzită alergică înlocuind termenul de rinită alergică. Calea finală de dezvoltare a rinosinuzitei alergice o prezintă edemul mucoasei nazale,care provoacă obstrucţia complexului ostiomeatal, inclusiv,staza retrogradă endosinuzală a mucusului, hipoxia tisulară locală, scăderea activităţii ciliare, vasodilataţia şi transudaţia plasmatică în spatiul extracelular. Se constituie un mediu ideal în care se intensifică proliferarea tulpinilor bacteriene sau virale. Edemul pituitarei nazale provoacă şi reducerea fluxului aerian nazal, reducere, care produce importante perturbări în cadrul fiziologiei normale ale compexului ostiomeatal. Clasificarea rinosinuzitelor alergice Actualmente este recomandată clasificarea rinosinuzitelor alergice în forme intermitente şi persistente. Fiecare dintre aceste forme poate evalua cu un tablou clinic uşor sau moderat/sever: Intermitente, cu simptome prezente: -mai puţin de 4 zile/săptămânal -mai puţin de 4 săptămâni Persistente, cu simptome prezente: -mai mult de 4 zile/săptămânal -mai mult de 4 săptămâni Uşoare, dacă nu se asociază: -tulburări ale somnului -perturbarea activităţilor cotidiene; hobby-uri, sport -perturbarea activităţilor şcolare, a muncii -simptome deranjante Moderate/severe, dacă apar: -tulburări ale somnului -perturbarea activităţii cotidiene, hobby-uri, sport -perturbarea activitaţii şcolare, a muncii -simptome deranjante [38]. Simptomatologia Rinoreea) provocată de alergii se prezintă de obicei sub forma unui un lichid clar şi filant, limpede şi care nu e vîscos, dar poate deveni vîscos, Închis la culoare sau galben, dacă se dezvoltă o infecţie nazală sau a sinusurilor paranazale. Poate surveni la intervalul de 3 minute de la expunerea la alergen.Rinoreea poate fi sub formă de secreţie abundentă, purulentă, galbenă sau verzuie. Secreţiile nazale care se preling pe pereţii posteriori ai faringelelui determină senzaţia de prurit. Poate declanşa o tusă cronică în timp ce pacientul, încearcă să-şi elibereze faringele de secreţii. Lacrimare abundentă şi prurit ocular Algie sau senzaţie de presiune la nivelul sinusurilor, pe care el o acuză ca algia la nivelul obrajilor şi a incisivilor este deseori cauzată de inflamaţia sinusului manila. În cazul rinosinuzitei alergice intermitente (RSAI), pruritul, strănutul, rinoreea, lacrimarea şi mâncarimea ochilor sunt obişnuite. De obicei, aceste simptome apar în anumite perioade ale anului. În cazul rinosinuzitei alergice persistente (RSAP), congestiile nazale şi picăturile postnazale sunt simptomele cel mai des întâlnite, chiar dacă mai apare strănutul şi rinoreea. Aceste simptome apar în general pe durata intregului an. Se pot manifesta toate simptomele sau numai câteva din ele. Simptomele pot apărea în mai puţin de 5 minute de la expunerea la alergen, sau poate dura mai mult timp ca să se dezvolte (în mod tipic de la 3 la 6 ore). Simptomele care se dezvoltă într-un interval mai mare de timp includ: un nas înfundat, posibil acompaniat de respiraţia nazală anevoioasă, provocate de inflamaţie şi congestie a pituitarei nasului şi a sinusurilor paranazale. Acesta, este simptomul cel mai des întâlnit la copii, posibil să fie, singura acuză. Altele: cefalee, fotosensibili tate, iritabilitate, fatigabilitate (lipsa energiei), somn alterat, respiraţie pe gură din cauza nasului infonda, halenă, tuse cronică, afecţiuni ale sinusurilor paranazale şi ale tubei lui Eustachio, senzaţie de presiune în ureche sau deficite auditive (ale auzului), discomfort sau algie facială, dureri dentare, cearcăne "ochi vânăt" datorat alergiilor, acţiunea de frecare frecventă a nasului, care poate provoca escoriaţii (răni superficiale) pe suprafaţa nasului (escoriaţii alergice). Simptomele RSA durează, de obicei, toata viaţa, chiar dacă unele simptome şi gradele de gravitate pot varia. Simptomele pot deveni mai grave în anumite momente, dar sensibilitatea la alergen se poate pierde pe măsura ce se înaintează în vârstă. După simptomatologia dominantă, pacienţii cu RSA se clasifică în două categorii: una formată din cei cu expresie mai accentuată a rinoreei şi a strănutului, iar cea de a doua, având obstrucţia nazală drept simptom major. Persistenţa simptomelor tot timpul anului sugerează etiologie nonalergică sau prezenţa unui alergen persistent (acarieni, gândaci de bucătarie, animale de companie). Pentru a determina gradul severităţi RSA, este necesar de a concretiza frecvenţa, severitatea, durata, persistenţa sau intermitenţa simptomelor. Interferenţa cu activităţile cotidiene, tulburările de memorie sau de concentrare, alterarea performanţei şcolare la locul de muncă, afectarea somnului, indică boală severă cu impact asupra calităţii vieţii. Examenul fizic Examinarea clinică a pacientului trebuie să includă nasul, urechile, cavitatea bucofaringiană, ochii, toracele şi pielea. In plus, determinarea tensiunii arteriale trebuie să fie obligatorie, deoarece unele medicamente utilizate în tratamentul rinosinuzitelor pot produce о mărire a acesteia [17, 38]. Rinoscopia anterioară oferă informaţii numai în cazul în care căile aeriene sunt libere; dacă obstrucţia nazală este accentuată, examinarea se face după aplicarea locală a unui decongestiv- fenilefrina 1%. Se urmăresc : coloraţia mucoasei, tipul secreţiei, anomaliile anatomice, gradul de răspuns al edemului la decongestiv.
Testele alergologice au ca scop depistarea alergenului implicat în declanşarea unei reacţii alergice. Se folosesc în mod uzual două tipuri de teste: teste cutanate şi teste serologice. Teste imagistice Testele imagistice ale sinusurilor paranazale, precum radiografiile standart, scanările CT şi RMN nu pot depista RSA în mod direct, dar pot evalua prezenţa unor afecţiuni coexistente. O puncţie de aspiraţie a conţinutului sinusurilor maxilare, care va fi urmată de o cultură obţinută din secreţiile intrasinuzale pentru a depista bacterii sau fungii care cauzează afecţiunea.
Se foloseşte, în cazul pacienţilor cu secreţii abundente a infecţiilor frecvente de tract superior, rinoree cronică la copil [13]. Biopsia şi examinarea microscopică electronică pot fi utile în cazuri selecţionate. Rinomanometria Rinomanometria este o tehnică care măsoară fluxul de aer intranazal. Testul furnizează o estimare a congestiei nazale sau obstrucţionare datorită polipilor nazali şi altor cauze. În dezvoltarea rinosinuzitelor există o interacţiune stringentă cu anatomia locală, cu funcţia muco-ciliară şi reactivitatea mucoasei respiratorii prin răspunsul imun al gazdei. Complexul ostiomeatal este primul afectat şi neapărat contribuie la dezvoltarea rinosinuzitei. Factori locali şi sistemici determină edemul şi inflamaţia mucoasei urmate de hipertrofia acestei arii. Tratamentul rinosinuzitelor alergice cuprinde: masuri de control al mediului, tratament medicamentos, imunoterapie specifică cu alergeni şi chirurgia ORL, care trebuie folosită ca masură adjuvantă în cazuri selectate. Tratamentul medicamentos cuprinde: antihistaminice antireceptor HI, decongestive nazale, glucocorticosteroizi, cromone; anticolinergice şi antileucotriene [33]. Tabel 4 Efectele tratamentului medicamentos asupra simptomelor rinosinuzitelor alergice
GCS= glucocorticosteroizi [38]. Primele trei grupe medicamentoase se pot administra sub formă orală sau topică, iar cromonele şi anticolinergicele numai sub formă topică. Administrarea intranazală are certe beneficii: debut rapid de acţiune, concentraţie înaltă realizată direct la nivelul organului ţintă, efecte adverse minime. Antihistaminice Antihistaminicele orale de generaţia a II-а sunt considerate prima linie de tratament (atunci când sunt disponibile) în RSA, [10] însotind sau nu glucocorticoterapia intranazală în formele dominate de obstrucţie. Datorită efectelor lor sistemice, sunt preferate în cazul asocierii altor boli alergice: astm bronşic, conjunctivita alergică, dermatita atopică. Antihistaminicele topice sunt indicate în formele uşoare/moderate de RSA, neinsoţite de altă patologie alergică. Sunt reprezentate de azelastina şi levocabastina.
Preparatele medicamentoase orale, care conţin о combinaţie de decongestiv (frecvent pseudoefedrina) şi un antihistaminic de generaţia II (acrivastina, cetirizina, loratadina, fexofenadine produc о ameliorare rapidă a simptomatologiei, dar nu acţionează seminficativ asupra procesului inflamator subiacent. Glucocorticosteroizi Introducerea modalităţii de administrare intranazală a glucocorticosteroizilor a contribuit spectaculos la indexul terapeutic al acestora. Rezervat iniţial celei de a doua linii de tratament, poziţia lor a fost reevaluată, la momentul actual este considerată medicaţie de prima intenţie în formele moderat/severe ale RSAI şi RSAP [10,17]. Din punct de vedere clinic, glucocorticosteroizii acţionează asupra tuturor simptomelor din rinită, inclusiv a obstrucţiei nazale; acest fapt îi face deosebit de utili în RSAP dominate de obstrucţie nazală. În numeroase metaanalize efectuate, eficacitatea lor s-a dovedit egală sau superioară antihistaminicelor în tratamentul RSAI şi RSAP [10]. Datorită debutului lent al acţiuni şi efectul maxim este evident după câteva zile/săptămâni de administrare [17]. Când pituitara nazală este foarte congestionată şi glucocorticosteroidul nu ajunge uşor la nivelul acesteia, este indicată administrarea unui decongestiv topic sau utilizarea orală a unui glucocorticosteroid, nu mai mult de о săptămână, urmate de glucocorticoterapie inhalatorie. Pentru a obţine rezultate optime, glucocorticosteroizii trebuie folosiţi în mod regulat, iar în caz de RSAI, tratamentul trebuie început cu 3-4 săptămâni anterior debutului sezonului de polen [10]. Eficacitate: budesonid = mometazona = fluticazona > beclometazona. Corticoterapia sistemică nu va fi folosită niciodată ca prima linie de tratament în abordarea terapeutică a rinosinuzitelor alergice/nonalergice [10]; ea rămâne rezervată cazurilor neresponsive în tratamentul efectuat; este utilă în sevrajul pacienţilor dependenţi de decongestive topice, în rinitele severe cu obstrucţie nazală completă şi în cazul asocierii RSP. Cromone Cromoglicatul disodic şi nedocromilul sodic acţionează ca stabilizatoare mastocitare prin mecanisme incomplet stabilite (blocarea canalelor de calciu de la nivelul membranei mastocitare, inhibiţia fosfodiesterazei, blocarea fosforilării oxidative; în plus, nedocromilul inhibă activarea eozinofilelor, neutrofilelor, monocitelor, macrofagelor, mastocitelor) [17, 1]. Anticolinergice Cu debut rapid de acţiune (15-30 minute), iar pacientul nu dezvoltă tahifilaxie [50]. Este utilizată în rinosinuzitele alergice şi nonalergice, rinita idiopatică a vârstnicului, infecţiile tractului respirator superior, la doze de 120-320 micrograme pe zi, în 3-6 administrări cotidiene. Antileucotriene Rolul jucat de leucotriene în patogenia RSA este insuficient conturat. În prezent există doar câteva studii despre efectele antileucotrienelor în RSA/RSP, permiţând concluzii preliminare mai degrabă speculative despre modalitatea concretă în care aceste medicamente vor influenţa tratamentul bolilor menţionate [32]. Este improbabil ca ele să devină competitori ai antihistaminicelor, însă combinaţia celor doua grupe medicamentoase pare mai eficace decât monoterapia cu oricare dintre produşi. Utilizarea combinaţiei antihistaminic/antileucotrienă la pacienţii cu RSA şi astm bronşic poate aduce beneficii ambelor boli, antihistaminicul predominent rinosinuzitei, iar antileucotriena astmului [32].
Imunoterapia specifică cu alergene, folosită ca metodă standard de tratament, a împlinit 90 de ani de existenţă [24]; deşi practicată, în tot acest interval, extensiv şi cu rezultate satisfăcătoare atât pentru pacient, cât şi pentru medic, dovezile ştiinţifice ale eficienţei sale, susţinute de metode de laborator şi de studii dublu-orb placebo controlate, au fost ferm conturate abia în ultimele 1 -2 decenii. Indicaţiile imunoterapiei specifice cu alergene sunt [10,17]:
Tratament chirurgical Nu aduce beneficii în formele lipsite de complicaţii ale rinosinuzitelor alergice şi nonalergice, dar este util în câteva condiţii. Indicaţiile pentru chirurgia rino-sinuzală se vor baza întotdeauna pe insuficienţa tratamentului medicamentos adecvat şi pe relevanţa clinică sau funcţională a variantelor anatomice sau a bolilor [10]. a) rinosinuzita alergică intermitentă Poate fi utilizată oricare dintre opţiunile terapeutice: Forma uşoară:-antihistaminic oral sau intranazal, decongestiv intranazal (nu mai mult de 10 zile, decongestiv oral (nu se recomandă la copii). Nu este necesară glucocorticoterapia sistemică; nu se recomandă injectarea intranazală de GCS (efecte adverse severe). Forma moderată/severă: antihistaminic oral sau intranazal, antihistaminic oral plus decongestiv, glucocorticosteroid şi cromonă. b) rinosinuzita alergică persistentă Poate fi utilizată oricare dintre opţiunile terapeutice. În forma uşoară de boală nu este necesară glucocorticoterapia sistemică; nu se recomandă injectarea intranazală de GCS (efecte adverse severe). Durata tratamentului este de 2-4 săptămâni. Dacă dupa acest interval pacientul nu mai are simptome, continuă tratamentul pe termen lung (cu scăderea dozei de glucocorticosteroid, dacă s-a ales această variantă terapeutică) în cazul riosinuzitei alergice persistente, iar în cazul RSAI pe durata sezonului de polen. În cazul formei moderate/severe de boală pe prima linie de tratament este întotdeauna GCS topic. Vaccinul acţionează la nivelul sistemului imunitar, dând naştere unor răspunsuri pozitive şi rapide împotriva RSA. Keith Carter, cel care a creat vaccinul, susţine că acesta acţionează rapid şi este mai uşor de administrat în comparaţie cu tratamentele recomandate momentan – preparate injectabile, tablete şi spray-uri. "Rinosinuzita alergică are un impact profund negativ asupra oamenilor, iar vaccinul este o armă care conduce sigur la o stare de bine".
Singura masură preventivă cunoscută în prezent este evitarea tabagismului (activ sau pasiv). Fumul de tutun irită căile respiratorii, creînd un teren propice apariţiei bolilor respiratorii. Măsuri pentru reducerea frecvenţei şi intensităţii simptomelor Reducerea expunerii la alergeni,polen şi mucegaiuri. Factorii ce pot agrava simptomele: fumul de ţigară, parfumurile, poluarea industrială, curenţii de aer şi variaţiile mari de temperatură. Concluzii 1. Etiopatogeneza rinosunuzitei alergice este multifactorială, iar prezenţa simptomatologiei se datoreşte inflamaţiei locale rinosinuzale. 2. Tratamentul rinosunuzitei alergice este anevoios, care impune o strategie complexă de abordare de la caz la caz, prin măsuri de control al mediului ambiant, tratament medicamentos topico-sistemic, deseori necesită imunoterapie specifică cu alergeni şi ca măsură adjuvantă de tratament în cazuri selectate, trebuie folosită intervenţia chirurgicală. 3. Pentru un tratament mai efectiv sunt necesare în continuare studii fundamentale şi epimidiologice mai aprofundate, inclusiv, şi studierea corelaţiilor dintre rinosunuzita alergică şi alte boli alergice. Bibliografie 1. Andersson M, Greiff L, Svensson C, Wollmer P, Persson CGA. Allergic and nonalergic rhinitis. In Busse WW, Holgate ST. Asthma and Rhinitis. Blackwell Science, 1995. p 145-155 2. Ayars G. Nonallergic rhinitis. Immunology and Allrgy Clinics of North America, 2000;20 3. Baldwin R. Rhinitis medicamentosa (An approach to treatment). J Med Assoc State Ala 1977:47:33-35 4. Baroody FM, Nacleiro RM. Antiallergic effects of H1-receptor antagonists. Allergy 2000;55:17-27 5. Bartlez J, Fergusson W, Moodz A, Wells AU, Kolbe J. Normal adult values, diurnal variation, and repeatabilitz of nasal nitric oxide measurement. Am J Rhinol 1999;13:401-405 8. Boner AL. Effects of intranasal corticosteroids on hypotalamic-pituitari-adrenal axis in children. J Allergy Clin Immunol 2001;108:S32-39 7. Bousquet J, Michel FB. Safety considerations in assesing the role of immunotherapy in allergic disorders. Drug Saf 1994;10:5-17 8. Bousquet J, van Cauwenberge P, Khaltaev N. Allergic rhinitis and its impact on asthma. J Allergy Clin immunol 2001;108;147-336 9.Bush RK, Wood RA, Eggleston PA.Laboratory animal allergy. J Allergy Clin immunol 1999;54:1130-1141 10.Cauwenberge P et al. Consensus statement on the treatment of allergic rhinitis. Allergy 2000; 55:116-134 11.Caversaccio M. , Hartnell A., Colnan d., Jose P., Maskay I., et al. The role of chemokines in nasal polyps. //Schweiz Med. Wochennsch., 2000,125 (Suppl.5): 92-5. 12.Ciprandi G, Buscaglia S, Pesce G, Pronzato C, Ricca V,Parmini S, et al. Minimal persistent inflamation is present at mucosal level in patients with asymptomatic rhinitis and mite allergy. J Allergy Clin Immunol 1995;96:971-979 13.Corren J. Allergic rhinitis: Treting the adult. J Allergy Clin Immunol 2000;105:S610-615 14.Custovic A, Green R, Taggard SC, Pickering CA, Chapman MD, et al. Domestic allergens in public places II:dog and cockroach allergens in dust and mine, cat, dog and cockroach in the air in public buildings. Clin Exp Allergy 1996;26:1246-1252 15. Druce HM. Allergic and nonallergic rhinitis. In Middleton E, Reed CE, Ellis FE.Allergy:Principles and Practice, 5th ed. Mosbz, 1998. p 1005-1016 16. Fokkens WJ.Antigen-presenting cells in nasal allergy.Allergy 1999;54:1130-1141 17. Gillam SJ, Jarman B, White P, et al. Ethnic differences in consultation rates in urban general practice. Br Med J 1989;299:953-957 18. Jarvis D; Lucznska C, Chinn S, Burnez P. The association of smoking with sensitization to common enviromental allergens: resulrs from the European Community Respiratory Health Survey. J Allergy Clin Immunol 1998;104:934-940 19.Li J. Immunotherapy for allergic rhinitis. Immunology and Allergy Clinics of North America 2000;20 20.Malling HJ. Immunotherapy as an effective tool in allergy treatment. Allergy 1998;59:461-472 21.Marshall GD. Therapeutic options in allergic disease:antihistamines as systemic antiallergic agents. J Allergz Clin Immunol 2000;106:303-309 22. Mygind H-Effects of corticosteroid therapy in non-allergic rhinosinusitis-acta Otolaryngol 1996: 116, 164-166. 23.Myging N et al. Mode of action of intranasal corticosteroids. J Allergy Clin Immunol 2001;108:S16-25 24.Mygind N, Dahl R, Bisggard H. Leukotrienes, leukotriene receptor antagonists, and rhinitis. Allergy 2000;20 25.Nacleiro R. Clinical manifestations of the release of histamines and other inflamatorz mediators. J Allergy Clin Immunol 1999;103:S382-385 26.Perlea S, Perlea V. Alergia la animalele de companie. Infomedica 2001;4(86):17-19 27.Platts-Mills T. Hypersensitivity-Tzpe I. În Roitt I, Brostoff J, Male D. Immunology 6th ed.Mosby, 2001. p 324-344 28. Radu JR. Alergenii. În Radu JR. Alergii reaginice,ed.Amaltea, 1998. p 7-37 29.Ricketti AJ. Allergic rhinitis. In Grammer LC, Greenberger PA.Pattrson's Allergic Diseases, 6th ed. Lippincott, Williams,& Willkins, 2002 30. Sarafoleanu C. Rinologie, Editura medicală,2003, p 284-355 31.Settipane R, Lieberman P. Update on nonallergic rhinitis. Annals of Allergy, Asthma, and Immunology 2001;86:494-504 32.Silviu Albu “ Rinosinuzitele”, Editura Medicală Naţională, 2001,p. 75 33.Skoner D. Allergic rhinitis: Definitions, epidemiology, pathophysiology, detection, and diagnosis. J Allergy Clin Immunol 2001;108:S2-8 34.Solomon W, Pltts-Mills T.Aerobiology and Inhalant Allergens. In Middleton E, Reed C, Ellis E. Allergy: Priciples and Practice,5th ed. Mosby, 1998. p 367-403
USMF “Nicolae Testemiţanu”, Clinica O.R.L., IMSP SCR Summary Some aspects of behavior in the treatment of polypoid rhinosinusitis The article is focused on a theoretical study with concepts evaluation of ethiopathogenesis, paraclinical and clinic-therapeutic diagnosis. It is presented the results of medical and surgical treatment of polypoid rhinosinusitis. The authors studied a group of 143 patients with polypoid rhinosinusitis for a period of 36 months. The right surgical treatment associated with the one based on drugs gives good results which concern the life quality and the improvement of simptomathology. Rezumat Articolul este axat asupra unui studiu teoretic cu evalurea noţiunilor de etiopatogeneză, diagnostic, paraclinic şi clinico-terapeutic. Se prezintă rezultatele tratamentului chirurgical şi medicamentos a rinosinuzitei polipoase. Autorii studiază un grup de 143 de pacienţi cu rinosinuzită polipoasă pe o perioadă de 36 luni.Tratamentul chirurgical corect şi asociat cu cel medicamentos, oferă rezultate bune în cea ce priveşte calitatea vieţii şi ameliorarea simtomatologiei. Actualitate temei Rinosinuzita polipoasă (RSP) este o afecţiune inflamatorie cronică rinosinuzală, caracterizată prin vegetaţii polipoide ale mucoasei cavitaţii nazale şi a sinusurilor paranasale. Prevalenţa bolii este de 1-2% în populaţia generală. La pacienţii cu astm bronşic prevalenţa este de 7-15%. Dupa Larsen, astmul bronşic precede rinosinuzitei polipoase în 69% din cazuri. Spector subliniază că 1/3 din cazurile de RSP se asociază cu astmul bronşic, iar 15% din cazuri prezintă triada Widal [4]. Orice copil sub 16 ani cu rinosinuzită polipoasă va fi evaluat pentru excluderea mucoviscidozei. Settipane susţine că la pacienţii astmatici care au peste 40 de ani, frecvenţa RSP este de 4 ori mai mare decât la astmaticii sub 40 de ani (12,4% versus 3,1%, p < 0,01). Actualmente RSP este bine cunoscută ca o afecţiune ce apare datorită unor variaţii de factori etiologici, pentru care tratamentul medicamentos este important. În acelaşi timp, tratamentul chirurgical are un rol deosebit în majoritatea cazurilor.
Studierea rinosinuzitei polipoase cu evalurea noţiunilor de etiopatogeneză, diagnostic clinic şi paraclinic, tratamentul medicamentos şi chirurgical, confruntate cu sursele bibliografice selective cu efectuarea unui studiu clinico-statistic pe un lot de pacienţi cu rinosinuzită polipoasă şi optimizarea tratamentului în cadrul rinosinuzitei polipoase. Etiopatogenia este complexă şi multifactorială. În fiziopatologia RSP li-se incriminează un rol factorilor externi precum poluarea şi factorii climatici, dar studiile efectuate nu au relevat corelaţii semnificative. Multă vreme afecţiunea a fost considerată alergică. Actualmente terenul alergic este considerat un factor agravant al evoluţiei bolii. In plus s-a demonstrat că alergiile Ig E dependente nu sunt mai frecvente la pacienţii cu rinosinuzită polipoasă comparativ cu populatia generală [8]. Patogeneza exactă a RSP nu este deocamdată pe deplin cunoscută, însă specialiştii au stabilit o corelaţie între apariţia polipilor cu o serie de afecţiuni din sfera respiratorie, alergică şi ORL. Factori de risc, printre care : astmul bronşic, prezent la 25 - 50% din pacienţii cu RSP; fibroza chistică este prezentă la 6 - 48% din pacienţi. (o tulburare genetică care duce la producerea şi secreţia de fluide anormale, inclusiv mucus dens secretat de pitiutatara rinosinuzală), RSA; rinosinuzita cronică bacteriană; dischinezia ciliară primară; intoleranţa la aspirină, care este prezentă la 30% din pacienţi; sindromul Churg-Strauss(o boala rară care cauzează inflamarea vaselor de sînge). 50% din pacienţii cu acest diagnostic suferă de RSP. Factorul comun regăsit în RSP este inflamaţia cronică a mucoasei nazale. Inflamaţia mucoasei rinosinuzale produsă de obstrucţia complexului ostiomeatal, apoi urmând leziuni de tip ruptură a membranei bazale. Reparaţia se face prin proliferarea ţesutului conjunctiv de la suprafaţă spre profunzime. Această remaniere aduce în zona respectivă şi celule inflamatorii care produc mici cavităţi în zona laminei propria. Aceste microcavitaţi se maresc şi fuzionează producând un plan de clivaj epitelial care determină individualizarea unui polip.
În cazul în care polipii au dimensiuni semnificative, ei pot determina obstrucţia căilor respiratorii aeriene nazale şi a sinusurilor paranazale. Dimpotrivă, dacă polipii au dimensiuni reduse sau sunt foarte mici, nu este simţită prezenţa lor de către subiecţii afectaţi de patologia menţionată. Cele mai frecvente acuze prezentate de pacienţii cu polipoză rinosinuzală sunt: respiraţie pe gura, senzaţie de nas înfundat, de obstrucţie nazală, rinoree, secreţie mucoasă sau mucopurulentă uneori cu miros fetid, reducerea olfacţiei, sau chiar abolirea mirosului (hiposmie sau anosmie), pierderea senzaţiei gustative, cefalee, algie facială, mai ales în zona periorbitală şi maxilară, sforăit şi iritaţie conjunctivală. In general, pacienţii se adreseaza pentru doua simptome majore: obstrucţia nazală (nas înfundat) şi pierderea mirosului (anosmie). Aceste simptome pot fi recente sau tardive. Alte motive care determină solicitarea consultaţiei: algie (frontală, orbitară, maxilară), în caz de infecţii asociate, rinoree şi strănut. Este necesar de a confirma o alergie cunoscută, un astm bronşic, o intoleranţă la aspirină. Clasificarea Polipii nazali sunt clasificaţi în functie de corelaţia cu sinusurile paranazale în modul următor: -antrocoanali -etmoidali Astfel, polipii antrocoanali sunt ce-i care au origine în sinusurile maxilare (sunt mai rar întâlniţi), uneori sunt unici, iar cei etmoidali au origine în celulele etmoidale şi sunt multipli şi deseori bilaterali. Clasificarea rinosinuzitei polipoase în funcţie de gradul de răspândire:
Diagnosticul rinosinuzitei polipoase Investigarea pacietului trebuie începută cu colectarea detailată a anamnezei. Este foarte important de precizat, care sunt acestea, cum au debutat şi care a fost evoluţia lor ulterioară, întrebări referitoare şi la antecedentele personale patologice. Examenul fizic se va concentra pe inspectarea cavitaţii nazale. La examinarea ei se pot observa unul sau mai mulţi polipi mici sau voluminoşi, cu aspect translucent, care au originea în tavanul cavitaţii nazale. Originea polipilor pare a fi adesea în regiunea etmoidală. Polipii voluminoşi, cu caracter obstructiv, pot îngreuna semnificativ aceste examinări. Ocazional se poate observa prelingerea unor secreţii mucopurulente în regiunea etomidală, semn foarte sugestiv pentru existenţa unei rinosinuzite bacteriene concomitente. Orice deformare a septului nazal (congenitală sau dobandită) îngreunează examinarea. Pe baza datelor obţinute, în urma anamnezei, precum şi a informaţiilor clinice, medicul poate formula diagnosticul de suspiciune. Există însă o serie de investigaţii paraclinice care pot fi foarte utile în stabilirea certutidinii diagnosticului de polipi rinosinuzali, şi care pot ajuta medicul să excludă şi alte afecţiuni cu un tabou clinic similar. Bolile cu care se face diagnosticul diferenţial şi care trebuie excluse sunt: RSP, papiloamele nazale, tumorile maligne ale cavităţii nazale, angiofibromul nazofaringian juvenil. Polipii nazali sunt formaţiuni tumorale moi cu o suprafaţă netedă, edematoase, translucide, polipoide ce afectează ambele cavităţi nazale şi regiunea etmoidală, asociaţi de obicei rinosinuzitelor. Când se depistează în cavitatea nazală posterioară se numesc polipi choanali Examenul imagistic este indispensabil actului chirurgical, evoluţiei polipozei sub tratament şi urmaririi eventualelor recidive. De obicei se efectuează secţiuni axiale, coronale şi imagini în fereastra de os. Reconstrucţiile sunt uneori utile. Zonele de maxim interes sunt complexul ostio-meatal, lamina papiracea, rinobaza, sinusul frontal, nervul optic şi artera carotidă internă. De asemenea, este esenţial să cunoaştem dacă există о diferenţă între tavanul etmoidal şi lama ciuruită sau о diferentă de „înalţime" între tavanele etmoidale între cele două fose nazale. Fibrondoscopie nazală flexibilă: este investigaţia care poate furniza medicului mult mai multe informaţii cu privire la aspectul şi integritatea mucoasei nazale şi sinusurilor paranazale. Medicul poate ghida astfel tubul în regiunile care îl interesează şi poate surprinde cât mai multe eventuale modificări. Biopsia polipilor nu este întotdeauna necesară. Doar dacă aspectul acestora este suspect, inflamaţia este generalizată şi nu răspunde corespunzător la tratament. Alte examene complementare
Material şi metode Materialul prezintă un studiu prospectiv clinico-statistic a 143 cazuri de rinosinuzită polipoasă de gradul III-IV (54 pacienţi cu afectare unilaterală) pe o durată de 3 ani a pacienţilor operaţi în clinica ORL universitară IMSP SCR. Vârsta pacinţilor varia între 26 şi 68 ani cu spitalizare mai frecventă în a 2 şi a 4 decadă (76%). Repartiţia pacienţilor după sex: b – 119, f -24.(fig.1) 
Fig.1 Repartiţia pacienţilor după sex în caz de RSP Un teren alergic a fost apreciat la 86 pacienţi cu următoarele date: astm bronşic cortico-dependent (n-45), rinosunuzita alergică (n-22), sindromul Widal (n-19). (fig.2). Pe plan clinic: circumstanţele diagnostice în studiul efectuat cu certitudine prezentă semne clinice variabile. Anosmia a fost constatată la 124 pacienţi. Obstrucţia nazală era prezentă la 128 bolnavii. Alte semne relevante ca rinoreea (n-76), cefalee ( n-59), sufebrilitate (n-31), tusa iritativă (n-27). Forme clinice de rinosinuzită supurato-polipoasă sa constatat la 31 bolnavi (Fig. 3). Rinoscopia a permis de a diagnostica după tabloul clinic o polipoză rinosinuzală la 142 pacienţi. Cu scop de diagnostic la 46 de pacienţi s-a efectuat puncţia sinusurilor maxilare şi numai la 31 bolnavi s-a confirmat forma clinică de rinosinuzită supurato-polipoasă. Semnele clinice obiective la rinoscopie nu puneau la îndoială, că polipii prezenţi în cavitatea nazală sunt de o natură inflamatorie banală. La un pacient a fost efectuată biopsia pentru certificarea suspectă a polipilor. Examenul histologic a confirmat diagnosticul de rinosinuzită polipoasă. 
Fig.2 Prevalenta fonului alergic 
Fig.3 Incidenţa simptomelor clinice Pe plan radiologic: la toţi pacienţii sau efectuat radiografia de sinus standart, iar 39 bolnavi aveau efectuat un CT, care a permis de a efectua un bilanţ pre-chirurgical. Tratamentul chirurgical efectuat, consta în polipectomie cu ansa (n-94), polipectomie concomitent cu etmoidectomie (n-13), polipectomie concomitent cu cura radicală maxilară (n-36). Trebuie de accentuat asupra faptului că sa folosit un tratament mixt medico-chirurgical.Tratamentul medicamentos s-a efectuat pre-operator şi mai ales post-oprator. Schema pre-operatorie constă în cure scurte terapie cortizonică per os sau paranteral cu doze medii, corticoterapie topică, antisistaminice per os sau topice. Post-operator se continuă corticoterapia topică pe parcursul a 2 luni şi 10-14 zile antibioticoterapia în cazurile de rinosinuzită supurato-polipoasă confirmată. De asemenea am folosit lavajul nazal cu soluţie salină, care a ameliorat procesele metabolice a pitiutarei nazale şi a permis evitarea formării crustelor. 
Polipectomie+cura maxilară Fig.4 Tratamentul chirurgical Post-operator la 6 luni este necesar de reluat o nouă cură scurtă de terapie cortizonică 12-14 zile şi reluarea în mod obligatoriu a curei cortizonice topice pentru o lună cu remedii homeopatice (euphorbium spray). Acesti pacienţi au fost reevaluaţi la 6 luni post-operator (tabel 1). În principiu, este necesar de continuat urmărirea acestor pacienţi de la intervenţia chirurgicală pe parcursul a 3ani, pentru un efect medical bun, se indică cure medicale cortizonice de 2 ori pe an cu examinări periodice. Tabel 1 Reevaluare la 6 luni post-operator
Algoritmul de tratament al rinosinuzitei polipoase de etilogie alergică confirmată Discuţii În ciuda faptului că tratamentul medicamentos poate reduce dimensiunile polipilor, doar tratamentul chirurgical este cel, care poate vindeca aceste afecţiuni. Din păcate însă, vindecarea nu are întotdeauna caracter definitiv, în numeroase cazuri polipii având caracter recurent. Tratamentul este medical şi chirurgical în ideea unui act terapeutic conservator, funcţional şi minim agresiv. In ciuda progreselor realizate atât pe planul cercetării fundamentale şi implicit al tratamentelor medicamentoase, această afecţiune rămâne prin definiţie recidivantă, imprevizibilă şi uneori greu de stăpânit terapeutic. Tratamentul medical sistemic se bazeaza în principal pe corticosteroizi. Se preferă curele scurte de 10-12 zile, cu remedii având timp de înjumătaţire redus precum Prednison, Prednisolon. Doza uzuală este de 1 mg/kg/corp dimineaţa în priză unică. Cura se poate repeta anual de trei ori. Se vor respecta contraindicaţiile relative şi absolute.
DE ELECŢIE DE REZERVĂ Corticoterapie topică Antibioticoterapie 4-6 săptămâni Desensibilizarea la aspirină 
răspuns fără    favorabil răspuns
Corticoterapie sistematică 
Continaurea corticoterapiei topice
răspuns favorabil fără răspuns
Figura 5 Tratamentul rinosinuzitei polipoase In mediu spitalicesc sau cu urmărire ambulatorie zilnică se poate opta pentru cure scurte cu administrare parenterală. Antibioterapia este rezervată complicaţiilor infecţioase. Este preferabil să se administreze dupa antibiogramă. Antihistaminicele se prescriu când există asociată о alergie diagnosticată [8]. Tratamentul medical topic, lavajele cu soluţii saline izotone sau hipertone vor fi folosite bicotidian înainte de aplicarea de spray nazal. Spray-urile nazale cortizonice reprezintă tratamentul topic de bază a polipozelor. Ritmul administrării este bicotidian. Dozele variază de la un produs la altul. Tratamentul trebuie facut pe durata a 1-2 luni, iniţial, în combinaţie cu corticoterapia generală. Se poate repeta administrarea de 3-4 ori pe an. Tratamentul chirurgical se adresează cazurilor la care tratamentul medical corect efectuat a eşuat. Abordul este endoscopic, iar examenul CT şi endoscopic preoperator vor orienta spre tipul de intervenţie chirurgicală. In polipozele de grad mare.(IV) se poate opta uneori pentru un abord în doi timpi cu о polipectomie cu ansa pentru dezobstrucţia foselor nazale în primul timp si abordul endoscopic endonazal pansinuzal în timpul II. Existenţa microdebriderului în dotare, evită practicarea timpului I cu ansa permiţând un abord endoscopic sub anestezie generală. In polipoza rinosinuzala de gradul I tratamentul medical este în majoritatea cazurilor suficient. Corticoterapia generală 10 zile asociată la nevoie antibioterapiei şi corticoterapiei topice reprezintă tratamentul cel mai eficace. In ciuda acestei scheme terapeutice 20% din cazuri evoluează spre gradul II sau Ш.
Prognosticul pacienţilor este în mare parte favorabil, mai ales daca se alege varianta chirurgicală. După intervenţie se va restabili permeabilitatea căilor aeriene şi respiraţia va fi mult mai uşoară. Din păcate însa, în foarte multe cazuri, polipii au tendinţa la recurenţă, ceea ce înseamnă că reapar, iar pacientul trebuie să se prezinte din nou la medic pentru îndepărtarea lor. În astfel de cazuri prognosticul variază foarte mult în funcţie de afecţiunea de baza care determină această recurenţă. Rinosinuzita polipoasă este o afecţiune inflamatorie cronică. Boala menţionată, care frecvent afectează sinusurile maxilo-etmoidale, este de etiologie necunoscută, dar se înscrie intr-un context cu rinosinuzita alergică, astmul bronşic şi uneoti cu o intoleranţă la aspirină. Suferă de afecţiunea dată adulţii între 25-70 ani, mai frecvent sunt afectaţi bărbaţii decât femeile. Simptomele de bază sunt: obstrucţia nazală şi anosmia. Anosmia devine constantă chiar de la debutul afecţiunii, iar obstrucţia nazală devine evidentă pe parcursul evoluării afecţiunii. O mare valoare pentru diagnostic are rinosinuzita alergică asociată cu anosmie şi rinosinuzita polipoasă. Anosmia se datoreşte creşterii masive a ţesutului polipos în celulele etmoidale. Obstrucţia nazală destul de frecvent devine subtotală sau invalidantă. Este necesar de menţionat că până în prezent nu a fost unanim acceptat nici un singur agent etiologic responsabil de formarea polipilor nazali. Tratamentul medicamentos are drept scop inhibarea inflamaţiei şi uneori a infecţiei bacteriene, iar deseori este combinat cu intervenţia chirurgicală. Intervenţia chirurgicală are drept scop lărgirea ostiumului şi ca urmare reducerea exudatului inlamator intrasinusal şi posibil scăderea colonizării bacteriene.Tratamentul medical şi chirurgical al pacienţilor cu rinosinuzita polipoasă impune cunoaşterea detailată şă precisă a evoluţiei diferitor forme clinice de polipoză rinosinuzală pentru a decide momentul intervenviei, în raport cu terapia combinată topico-sistemică şi la necesitate antibioticoterapie.
1. Rinosinuzita polipoasă este o afecţiune cronică frecventă, iar diagnosticul este clinic şi uneori poate fi confirmat prin examen histologic, endoscopic sau prin CT. Cu scop de diagnostic diferenţial, este justificată şi indicată puncţia sinusurilor maxilare. 2. Tratamentul medical şi chirurgical al pacienţilor cu rinosinuzita polipoasă impune cunoaşterea detailată şă precisă a evoluţiei diferitor forme clinice de polipoză rinosinuzală. 3. Deseori singura soluţie de a rezolva cazul este intervenţia chirurgicală, iar pentru a decide momentul intervenvţiei, în raport cu terapia combinată topico-sistemică şi antibioticoterapie este necesară cunoaşterea detailată şă precisă a evoluţiei diferitor forme clinice de polipoză rinosinuzală. Bibliografie 1.Bernstein DI. Nasal Polyposis,sinusitis,and nonallergic rhinitis. În Grammer LC, Greenberger PA. Patterson's Allergic Diseases, 6th ed. Lippincott, Williams, & Wilkins, 2002 2. Boner AL. Effects of intranasal corticosteroids on hypotalamic-pituitari-adrenal axis in children. J Allergy Clin Immunol 2001;108:S32-39 3. Bousquet J, van Cauwenberge P, Khaltaev N. Allergic rhinitis and its impact on asthma. J Allergy Clin immunol 2001;108;147-336 4.Caversaccio M. , Hartnell A., Colnan d., Jose P., Maskay I., et al. The role of chemokines in nasal polyps. //Schweiz Med. Wochennsch., 2000,125 (Suppl.5): 92-5. 5.Helquist H.B. Nasal polyps update. Histopathology.// allergy Asthma Proc., 1996, 17(5): 237-15. 6 .Kakoi H., Hiraide F. A histological study of formation and growth of nasal polyps. //Acta Otolaryngol., 1987,103(1-2). 7.Myging N et al. Mode of action of intranasal corticosteroids. J Allergy Clin Immunol 2001;108:S16-25 8. Sarafoleanu C. Rinologie, Editura medicală, 2003, p. 284-355 9. Shanmugaratnam K.et al., “Histological Typing of tumors of the upper Respiratory Tract and Ear”, WHO-Int. Histol. Clasif. Of Tum.,1991, 2th ed. 10.Silviu Albu “ Rinosinuzitele”, Editura Medicală Naţională, 2001, p. 75
Yüklə 0,67 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
