Am fost medic

cina acestei boli. Afecţiunile ce aşteptau să fie
îngrijite in spital erau leziuni produse în timpul
muncii: o sumedenie de plăgi deschise, murdare,
răni provocate prin contuzii şi degerături pe
obraz, pe mâini, pe picioare, diaree, dizenterie,
febră tifoidă şi tifos exantematic în toate fazele
lor evolutive. Un tratament medical adecvat,
câteva săptămâni de repaus ar fi putut tămădui
marea majoritate a bolnavilor. Dar omul nu era
considerat bolnav decât dacă avea o febră de
cel puţin treizeci şi nouă de grade. Degerăturile
de gradul întâi şi de gradul al doilea, colecistita
fără icter, unul sau mai multe abcese, carbuncu-
lul se tratau ambulatoriu. Era o mare favoare
când cineva primea două zile de „repaus”, ceea
ce însemna că nu trebuia să meargă la lucru şi
putea rămâne în baracă.
367/435

---

Exista însă în KZ un sector care dirija
lucrările de întreţinere a lagărului. Din at-
ribuţiile acestuia făceau parte, printre altele,
strângerea şi evacuarea gunoaielor, curăţirea
drumurilor şi distribuirea raţiilor de pâine.
Această muncă dura de dimineaţa până seara şi
era executată de deţinuţii ce beneficiau de
Schonung, adică de repaus.
Marşurile lungi şi încălţămintea proastă
m-au ros la picioare; juliturile s-au infectat şi
începură a supura. Mi s-au acordat două zile de
repaus. Deci trebuia să car pâine. Lada goală
cântărea aproape cincizeci de kilograme. Eu şi
colegul meu – medic ginecolog în vârstă de vreo
cincizeci de ani, suferind de o veche insuficienţă
cardiacă – distribuiam pâinea de dimineaţă
până seara. În timp ce mergeam, el ţinând
prăjinile din faţă, eu pe cele din spate, lada se
opri brusc. Colegul meu scăpă prăjinile din
mână, scoase un horcăit, se răsuci într-o parte
şi căzu la pământ. Am mai auzit câteva sunete
înecate, confuze, apoi trupul i se zgârci într-un
368/435

---

spasm. Încercă să-şi ducă mâna la cap şi-şi
dădu sufletul. Caii de birjă goniţi până la exten-
uare mor astfel între hulubele trăsurii. Zăcea cu
un obraz lipit de pământ, cu ochii larg deschişi
şi cu trupul contorsionat. Din gură i se scurgea
o spumă cleioasă-gălbuie, care dispărea în
barba-i ne-rasă de zece zile. A murit şi el ca
ceilalţi semeni ai săi. Mai întâi i-au stors sufle-
tul, apoi stomacul şi intestinele i s-au dilatat,
pentru a se contracta curând de foame. Mâinile
şi picioarele îi deveniseră insensibile din cauza
degerăturilor. Respira greu, aproape gâfâind.
Din cauza slăbirii cordului i se tumefiase faţa,
picioarele şi abdomenul; omul prezenta toate
simptomele hidropiziei.
Pe şantierul I. G. Farben de la Monovitz
se prăbuşeau, căzând sub povara sacilor de ci-
ment, a ţevilor de fier şi a cablurilor, nu numai
oameni în vârstă de cincizeci, ci şi tineri de
optsprezece ani, nemâncaţi şi sleiţi de puteri.
Nefiind specialist, nu mă pot pronunţa
asupra compoziţiei chimice a diferitelor tipuri
369/435

---

de ciclon gazos. În schimb, în calitate de martor
ocular, pot da o descriere exactă a modului de
utilizare şi a efectelor produse de acest gaz.