Amos Oz Cutia Neagră

În dimineţile de sfârşit de vară, ca în dimineaţa asta de şabat, veneau nişte lucrători din satul arăbesc de pe malul mării. Pe niăgarii lor ascultători, cu cămăşile lor închise la culoare, cu gălăgia strigatelor lor guturale, cu mustăţile lor tremurânde, îşi desfăceau coşurile cu produse: ciorchini de struguri muscat brumării. Curmale. Gunoi de grajd. Smochine de un mov ve, „ Un vag miros feminin umplea casa şi persista şi după plecarea 1 Tata rânjea: ăştia sunt mai buni decât mujicii ruşi, nu se îmba. ^ nu înjură, doar împuţiţi şi cam hoţi, copiii naturii, însă dacă nu 1^' amintim care e locul lor, sunt capabili şi să căsăpească.

Uneori copilul se trezea dimineaţa devreme la strigăteti cămilelor: vreo caravană din Galileea sau din deşert aducea piatii de construcţie. Uneori numai pepeni. De la fereastra lui privea 1., moliciunea gaturilor cămilelor. Aerul lor de tristeţe dispreţuitoare Linia fină a picioarelor. ^

Noaptea, din camera lui de la capătul etajului al doilea, auzeai veselia petrecerilor pe care le organiza tatăl său din când în căn (M Ofiţeri englezi, comercianţi greci şi egipteni, misiţi libanezi cswcă vindeau terenuri – în afară de Zakheim aproape că nu călca aici| picior de evreu – se adunau în salon pentru a petrece o noapte întrci| bărbaţi, bând, făcând glume, jucând cărţi şi uneori izbucniiwil într-un plâns de beţivi. Salonul era pardosit cu dale de marmoră cu vinişoare fine aduse de tatăl său din Italia (dalele au fost furate'| toate în anii când casa a fost părăsită. Boaz toamă acum beton în | locul lor). Mai erau şi divanuri orientale moi, joase, acoperite cu perne brodate. Străinii aveau obiceiul de a-i oferi copilului jucării complicate şi scumpe. Care nu rezistau prea mult Sau cutii cu bomboane pe care le detesta încă de pe atunci (însă alaltăieri a trimis să cumpere două de la magazin ca să o alinte pe fetiţa dumi-tale). Un copil şiret, trăgând tot timpul cu urechea, un copil care-ţi scăpa printre degete, apărând şi dispărând ca o umbră, inventând tot felul de mici trucuri, plin de amărăciune şi aroganţă, străbătând de unul singur vară după vară potecile pustii ale proprietăţii. FărS mamă, fără fraţi, fără prieteni. Numai maimuţa lui pe care^ taică-său a omorât-o, iar copilul a construit pe mormântul ei un fel | de mausoleu isteric. Care e tot o ruină în care fetiţa creşte o broas-că ţestoasă găsită de Boaz. Lar în noapte: tăcerea nopţilor. Care nu era de loc tăcere. Casa era izolată. Între fereastra dinspre nord şi ultima casă din sat erau cam vreo trei kilometri. La marginea livezii erau vreo cinci sau şase colibe pentru lucrători, pe care tatăl lui le comandase din tablă şi blocuri de ciment pentru muncitorii lui cerchezi aduşi din Liban sau din Galileea. Surdă şi monotonă În noapte urca spre noi vocea lor într-o melodie formată doar din doua note. În întuneric se auzeau şi vulpile urlând. Un şacal se lamenta în întinderea pietroasă acoperită cu mărăcini şi tufişuri de fistic care împrejmuia casa. Odată şi-a făcut apariţia, în lumina lunii pline, o hienă chiar lângă magazie. Tatăl a tras în ea şi a omorât-o pe loc. Dimineaţă, au ars corpul la capătul pantei. Patru camere goale, un hol şi şase trepte despărţeau camera copilului de dorinitorul tatălui. Şi cu toate astea, se auzeau uneori gemete de feineie. Sau râsete înfundate şi umede. În fiecare dimineaţă era trezit de croncănitul corbilor şi de uguitul porumbeilor. Un cuc intransigent avea obiceiul să-şi strige cu încăpăţânare aceeaşi lo-zincă în fiecare dimineaţăE încă aici: pisălog, repetând exact aceeaşi lozincăSau poate strănepoţii lui care s-au întors să-l înveţe pe Boaz ceea ce taică-său a uitat. Uneori, într-un zbor ca de săgeată, treceau gâşte sălbatice în călătoria lor. Berzele făceau un popas şi plecau. Ştii dumneata, domnule Sommo, să deosebeşti o barză de o gască sălbatică? Un şacal de o vulpe? O floare de mac de o anemonă? Sau numai ce e sacru de ce e profan şi Yediot de Ma'ariv? Nu-i nimic. Cred că fiica dumitale va şti.

Până aproape de vârstă de patru ani copilul nu a vorbit. Poate că nu s-a străduit însă la vârsta de patru ani ştia deja să omoare porumbei cu praştia şi cârtiţele afumându-le muşuroaiele. Mai ştia să înhame un măgar la şaretă (mâine o învăţ şi pe fiica dumitale. Dacă Boaz nu mi-a luat-o înainte).

Ore întregi, zbura solitar dincolo de mări (Atlantida, Kachamalka, Eldorado) în leagănul pe care i-l instalase în gradină servitorul armean. La şapte ani şi-a construit un post de observaţie cu o scară de frânghie în vârful unui eucalipt Acolo se căţăra împreilnă cu maimuţa lui ca să se uite dincolo de zidul chinezesc şi să studieze expediţiile lui Kubilai-Han (resturile postului de observaţie încă se mai văd de la fereastra mea, acum când îţi scriu. Îl văd pe unul dintre prietenii cei exaltaţi ai lui Boaz acolo, go), ras în cap, cântând la muzicuţă. Un sunet intermitent, melancolic, ajunge până la mine din când în când).

Zece ani plicticoşi şi-a pierdut copilul acela, care era mai înalt decât toţi ceilalţi, însă subţire şi scheletic ca un beduin, în clasa hâi Monsieur Marcovici la şcoala din sat Mereu în ultima bancă. Îşi făcea lecţiile cu corectitudine şi totuşi izolat de ceilalţi de o barră de singurătate îndârjită. Stătea singur şi citea în linişte. Citea y, în recreaţii. Studia paginile atlasului. Odată, într-un acces de furie a aruncat cu un scaun şi i-a rupt lui Monsieur nasul. Accesele astea | de furie erau rare, însă violente sau chiar sângeroase, i-au dat o| aureolă cu sensul de „pericol”. Care nu l-a părăsit toată viaţa. În| interiorul căreia se simţea la adăpost de prostia universala- |

Când a împlinit noliă ani, a început să meargă, conform cul hotărârea tatălui, de două ori pe săptămână la Haifa pentru a lua | lecţii particulare de box. La zece ani, taică-său l-a învăţat să; ş demonteze şi să monteze la loc un pistol. Curând după aceea au 'l început să se întreacă la tragere în partea mai izolată a curţii în | pantă. L-a iniţiat chiar şi în secretele folosirii pumnalului: o| colecţie întreagă de pumnale curbate, beduine, druze, din Damasc | sau persane, ocupau jumătate de perete în bibliotecă. Ştii oare, domnule Sommo, să foloseşti un pumnal? Poate organizăm un mic, duel? Casa era vastă, masivă, construită ca la un pariu de beţivi: într-un gest extravagant de a arunca cu bani. Din piatră de Zikhron.

— Aproape neagră. Cu muluri din altfel de piatră adusă de la sud de Muntele Hebron sau din Munţii Suf. Cu ziduri arogante şi cu o lipsă de logică şocantă. Culoare întortocheate, scări în spirală copi-ate după modelul mănăstirilor din lemsalim, pivniţe, colţuri secrete, antreuri care nu fac decât să dea în alte antreuri: şi un pasaj secret pe unde puteai trece aplecat din pivniţă pe sub o aripă a casei şi să ieşi în chioşcul din grădină (acum e astupat cu pământ). Când ai să vii în vizită, după ce n-am să mai fiu, Boaz îţi va organiza cu siguranţă un tur ghidat. Vei putea vedea cu pro-: prii ochi şi să binecuvântezi locul. Poate până atunci vor deschide şi pasajul înfundat, aşa cum curăţă acum şi groapa de apă care tre-cea drept fântâna. A propos, tatăl meu i-a cumpărat lui Boaz un munte în Tibet care a primit oficial numele de Vârful Boaz Ghideon. Ce-ar fi să telefonez şi eu la finna aceea de escroci ita-lieni şi să cumpăr şi pentru fiica dumitale vreun munte? Cum se explică impulsul acesta de a-ţi scrie aici amintiri din copilărie? Ai să găseşti vreun verset potrivit? Sau vreun mic midraş care să se potrivească? Povestea rabinului Zoma care a căzut în prăpastie. „ Probabil că m-a impresionat ceea ce mi-ai povestit despre tinereţea ||

Dumitale. Sau dispreţul pe care îl ai faţă de mine. Sau poate din nevoia mea de ordine, de a lăsa o dare de seamă în mâinile cuiva dintr-un partid de dreapta? Ţi-a povestit Ilana despre pasiunea mea nebună pentru ordine? Care a amuzat-o întotdeauna? Ţi-a destăinuit ea, domnule Sommo – sau dă-mi voie să mă folosesc de prenumele dumitale, Marcel, parcă, sau Michel?

— Şi alte distracţii din timpul primei ei căsătorii?

De când eram mic, mă încăpăţânam întotdeauna să pun fiecare lucru la locul lui. Uneltele mele, şurubelniţe, pile, ferăstraie erau toate agăţate pe un panou din plută în camera mea, ca într-un mic muzeu. Jucăriile erau clasificate şi aranjate pe categorii şi după locul unde erau fabricate. Până în ziua de azi, biroul meu e pregătit ca pentru inspecţie. Cărţile mele sunt aranjate după înălţime ca o gardă de onoare. Hârtiile mele – puse în dosare în mod exemplar. In războiul de Yom Kipur, în lupta aceea grea de pe linia dintre cele două corpuri de armată egiptene, eu am fost singurul ofiţer israelian care a pomit la luptă proaspăt ras şi cu cămaşă curată şi apretată. În apartamentul meu de burlac, înainte şi după Ilana, cearşafurile sunt aliniate în dulap la milimetru. Discurile – în ordine alfabetică. În armată eram poreclit „Unghi drept”. Rafturile mele cu pantofi o făceau întotdeauna pe Ilana să râdă în hohote. Nu ţi-a povestit? Ţi-a povestit despre nopţile noastre? Despre rana mea? Şi cum am lichidat Hirbet-Wahadne? Cum apar eu în ochii tăi, Marcel, ca un ticălos oarecare, sau un ticălos ridicol?

Dar nu-mi pasă. De când mă interesează pe mine cum sunt văzut în ochii unei santinele?

În orice caz, domnule Sommo, Michel, ar trebui să fii ateiu Chiar şi un şarpe bătrân şi bolnav încă mai poate muşca. Poate mi-a mai rămas o picătură de venin. De ce să nu recunosc că ne-vasta ta cea frumoasă urcă noaptea în camera mea? Se strecoară până aici în cămaşa ei de noapte după ce toţi au adormit Lanterna lui Boaz tremură în mâinile ei şi pe pereţii scorojiţi tremură halouri palide. Dă deoparte pătura de pe mine. Măna îi alunecă pe corpul meu. Buzele ei ating părul meu rar de pe piept Poate încearcă să mai obţină un ultim coit letaigic. Poate reuşeşte. N-aş putea spune cu certitudine: când sunt treaz e ca şi cum aş visa, iar somnul meu seamănă mai mult cu o luptă premergătoare. Poate totul se petrece doar în imaginaţia mea. Sau în imaginaţia ei Sau| în imaginaţia ta, Marcel.; De ce să nu-l montez pe Zakheim împotriva ta? Mai am încă timp să schimb testamentuL Să împart toul între Societatea pentu protejarea animalelor şi Comitetul pentm reconciliere cu pales-tinienii. Pot să te distrug, prietene, dacă am chef.

Dar nu. Puterea răului din mine mă părăseşte odată cu părul care-mi cade şi cu obrajii care mi se scofâlcesc şi cu buzele care mi se retrag în interiorul gurii lăsând să se vadă numai o linie răutăcioasă.

Acum când răutatea s-a epuizat De ce să te distrug?

Ai suferit destul. Acum e rândul meu să plătesc şi rândul tău să primeşti. N-ai să refuzi, aşa-i? Mă angajez să fiu Mesia ta. Care te eliberează din sclavie şi sărăcie. Aşa cum e scris la tine, se va ridica rasa ta şi va ocupa porţile duşmanilor”.

Fii liniştit, Marcel: nevasta ta ţi-a rămas fidelă. Nici o escapadă nocturnă, şi nici un coit agomzant Doar în imaginaţia noastră. Unde nu pot pătrunde nici tancuri şi nici sclipirile Eliberării. Nici fetiţa ta nu te-a uitat: uite că a intrat în camera mea şi a hotărât să avanseze aparatul meu de ras la gradul de telefon (pentru că nu avem aici) şi se foloseşte de e] ca să-ţi raporteze la ierusalim în monologuri de câte o jumătate de oră despre evoluţia relaţiilor cu caprele, gâştele şi păunul. Ţi-am spus deja că Boaz i-a adus o broască ţestoasă?

Închei aici, domnule. Fii liniştit Cain e pe moarte, iar Abel îl va moşteni. Nu numai în Hawai dreptatea iese învingătoare, până la urrnă. La eterna întrebare teologică pe care o pui: până când cei răi vor triumfa, primeşti în cazul de faţă un răspuns concret şi sim-plu: până în septembrie. Sau octombrie. Cel mai târziu – până în decembrie.

Apoi, aşa cum e scris la tine, omul şi animalul vor fi ajutaţi de Dumnezeu.

Nu am telefon aici şi de aceea, ca să fiu sigur că nu ai să pleci în Hawai, l-am rugat pe Boaz să se ducă cu bicicleta până în sat ca să comande un taxi. Pentru patruzeci-cincizeci de dolari (cât e acum în lire?) şoferul va accepta cu siguranţă să-ţi aducă acasă Scrisoarea asta şi să ţi-o dea în mănă exact la sfârşitul şabatului. Mă simt cam obosit, Michel. Şi am şi dureri. Aşa că mă opresc aici. De-ajuns. Şoferul va primi instrucţiuni să aştepte până îmi vei scrie răspuns la scrisoare şi să mi-o aducă chiar în noaptea asta înapoi. Întrebarea mea e următoarea: insişti în continuare să le trimit pe amândouă imediat înapoi? Dacă da, le voi trimite mâine dimineaţă şi cu asta am terminat.

Dacă le mai laşi însă un timp, vei primijumătate din moştenire. Şi va trece drept o binefacere ieşită din comun. Gândeşte-te şi hotărăşte-te repede. Aştept răspunsul tău în noaptea asta prin şoferut de taxi.

Ai grijă de tine, prietene. Nu lua exemplu de la mine.

A. G.

Domnului A. Ghideon Slavă Domnului ierusalim, Casa Ghideon Sfârşit de sfânt yabat. Zikhron-Yakov 9, Elul, 5736 (4.9) (de transmis personal prin purtătorul care a primit această sfântă misiune)

Domnule Ghideon, Prin şoferul pe care l-ai trimis şi care aşteaptă aici la mine bând o ceaşcă de cafea, îţi trimit câteva rânduri ca răspuns la scrisoarea pe care mi-ai scris-o azi dimineaţă. În primul rând te rog să mă ierţi pentru grelele jigniri inutile din scrisoarea mea de alaltăieri, neştiind că eşti pe patul de moarte. E scris la noi că nu trebuie să judeci omul în momente de suferinţă, iar eu, când ţi-am scris, eram pradă unei mari dureri.

Acum suntem în pragul Zilelor Teribile când porţile Pocăinţei şi milei se deschid larg. Îţi propun ca Ilana şi Yfat să se întoarcă mâine dimineaţă acasă şi cu ele să vii şi dumneata fără întârziere ca să primeşti tratamentul potrivit la spitalul Hadasa. Şi îţi propun să fii oaspetele nostru, Alexander. Şi să vină şi Boaz că el are acum datoria sfânta să fie în preajma tatălui său şi să-i fie de aju-tor pe patul de suferinţă. Graţie căinţei dumitale şi a suferinţelor dumitale şi eroismului dumitale pentru numele lui Dumnezeu, în luptele noastre şi cu mila oerului, eu am credinţa că te vei însănătoşL până atunci neapărat vei locui aici la noi. Nu la Zakheim şi nici la hotel, şi nu mă interesează absolut de loc ce se va bârfi despre mine pe la spate. Mâine dimineaţă mă voi duce să expun problema rabinului Buskila care va vedea cât se poate de clar lucrurile. Am să-l mai rog să te primească şi pe dumneata în curând ca să primeşti şi binecuvântarea lui care nu o dată a făcut minuni pentru alţi bolnavi grav. În afară de asta, am şi telefonat la vărul cumnatei mele care lucrează la Hadasa la oncologie şi am aranjat să fii tratat cum se poate mai bine.

Şi încă ceva, Alexander. Imediat ce şoferul termină de băut cafeaua şi pleacă la drum cu scrisoarea mea, mă duc la Zidul Plângerii să mă rog pentru dumneata acolo şi să pun un bilet între pietre ca să te însănătoşeşti. Acum sunt Zilele Mizericordiei. Spune-i te rog chiar în seara asta lui Ilana şi lui Boaz că ne-am iertat păcatele unul altuia şi că o iert şi pe Ilana şi am credinţa următoare: Cerul ne va ierta pe toţi.

Cu urări de an bun, sănătate şi fără urmă de supărare care a fost poate în trecut, Michael (Michel Sommo)

Michel Sommo Tamaz, 7, lemsalim

21 octombrie 76 (joi)

Dragul meu Michel, în noaptea asta au început ploile. Azi dimineaţă, lumina era cenuşie la ferestre. La orizont deasupra mării dansează fulgere ascuţite şi mute, fară tunete. Porumbeii care au uguit până ieri, acum tac parcă de uimire. Doar lătratul câinilor din curte tra-versează uneori sunetul ploii. Clădirea asta imensă şi-a reluat aspectul părăsit şi stins, holurile, camerele, pivniţele şi mansarda, totul a fost dat iar pe măna vechilor stafii. Viaţa s-a retras spre bucătărie: Boaz a adus crengi şi a aprins un foc viu în cămin. În jurul focului s-au strâns cu toţii, aşezaţi sau întinşi pe saltele, som-nolând leneşi, făcând să freamăte inima casei goale la sunetul ghitarei ore în şir, sau cu cântând în surdină fără întrerupere.

Boaz domneşte aici peste toţi aproape fără un cuvânt înfăşurat într-o haină din blană de oaie, s-a aşezat într-un colţ al bucătăriei, cu picioarele încrucişate, şi coase pânză de saci fără să vorbească. Nici o muncă nu i se pare ruşinoasă. Săptămâna trecută, ca şi cum ar fi presimţit schimbarea vremii, a deschis, a reparat şi a curăţat coşul căminului. A cimentat crăpăturile. Astăzi, mi-am petrecut toată dimineaţa printre ei. Pe când ei cântau acompaniaţi de ghi-tară, eu am curăţat cartofi, am făcut unt, am pus castraveţi la murat cu oţet şi usturoi şi frunze de pătrunjel în borcane de sticlă. Îmbrăcată într-o rochie de beduină largă, neagră, cu broderie împrumutată de la o fată pe care o cheamă Amy, cu un batic în carouri pe cap, ca o fermieră pofoneză din copilăria mea. Desculţă. ca şi ei.

E ora două după amiază. Mi-am terminat treaba în bucătărie şi m-am dus în camera pustie în care la început am locuit împreună cu Yfat, până când ai trimis să o ia de la mine. Am aprins soba cu gaz şi m-am aşezat să-ţi scriu. Sper că pe ploaia asta aţi pus pe jos covoraşul. Că nu ai uitat să-i pui chilotul de nailon sub pantalonii flanelaţi. Că v-aţi pregătit ochiuri pentru amândoi şi că ai dat] a o parte caimacul de pe laptele cu cacao. Şi că acum construiţi un avion Bar-bar-hana… Pentru păpuşa ei care plânge, sau poate v-aţi îmbarcat în coşul cu lenjerie şi aţi plecat la vânătoare de zmei. Apoi îi faci baie, o să faceţi baloane din săpun, o să vă pieptănaţi unul altuia buclele, ai s-o îmbraci cu o pijama groasă şi ai să-i cănţi. Ea îţi va răspunde cu degetele în gură, iar tu ai s-o săruţi spunându-i nani-nani somn uşor. Şi ai să te duci să-ţi aprinzi tele-vizorul, cu ziarul de seară pe genunchi, ai să te uiţi la ştiri în limba arabă, o comedie şi ştirile în ebraică, un film documentar, o piesă de teatru, versetul zilei şi poate vei adormi în faţa televizorului, cu ciorapii pe tine. Fără mine. Eu cu păcatele mele, iar tu ispăşeşti pedeapsa. Nu ai dus-o la cumnata ta? Sau la vara ta? Nu ai tras o linie ca să începi o viaţă nouă? Sau poate familia ta cea minunată ţi-a şi găsit pe cineva, vreo mică creatură pioasă şi ascultătoare, cu capul acoperit şi cu ciorapi groşi de lână? Văduvă? Divorţată? Ai vândut casa noastră ca să te instalezi în dragul tău Kyriat-Arba? Linişte. Eu nu trebuie să ştiu. Michel cel crud. Sărmanul Michel.

Măna ta cea negricioasă şi păroasă mă caută noaptea sub pătură. Buzele tale îmi caută sănii în vis. N-ai să mă poţi uita.

Un miros vag, senzual, vine de afară. Mirosul picăturilor de ploaie căzând pe pământul ars de soare o vară mtreagă. Un mur-mur trece printre frunzele copacilor din grădină. Ceaţă peste munţii împăduriţi dinspre esL Scrisoarea asta n-are nici un rost: n-ai s-o citeşti. Şi dacă ai s-o citeşti, n-ai să-mi răspunzi. Sau ai să-mi răspunzi prin intermediul fratelui tău care îmi va cere din nou, cu grosolănie, să nu te mai torturez şi să dispar pentru tot-deauna din viaţa ta pe care am transformat-o într-un iad. Va mai scrie că prin faptele mele rele, am pierdut drepturile asupra fetiţei şi există dreptate şi există şi judecător şi că lumea nu e a nimănui.

Prin faţa ferestrei mele va trece imediat o fată, îndoită sub ploaie, cu capul şi umerii acoperiţi cu o bucată de pânză cauciu-cată groasă, Sandra sau poate Amy, sau Cindy, care va da de măn-care animalelor din curte. Căinii se vor ţine după ea. Deocamdată doar perdele de apă se văd pe fereastră. Nici un zgomot nu vine de afară, numai conspiraţia pinilor şi a frunzelor palmierilor sub rafalele ude. Nici o voce nu se aude din interior, pentru că muzica şi cântecele s-au stins în bucătărie. Un râuşor se scurge pe topoganul gol pe care Boaz l-a construit pentru Yfat De sus se aude ecoul paşilor lui cadenţaţi. Bastonul făcut de fiul lui. Cu paşi ciudaţi, măsoară în lung şi-n lat cei trei metri dintre perete şi uşă din noua lui camera de la mansardă. Acum trei săptămâni i-a dat deodată ordin lui Boaz să scoată xilofonul din sticle şi să-i aducă toate lucrurile în vechea cameră a mamei lui. Pe peretele gol, scorojit, a găsit un cui ruginit în care a atârnat resturile sandalelor ei pe care le îngropase sub o dală din podea. Într-o cutie în pivniţă a descoperit o fotografie cafenie a ei, cu pete de mucegai. Şi-a pus fotografia pe masă. Deşi, fără sfeşnicele şi florile nemuritoare pe care avea obiceiul tatăl lui să le pună în jurul acestei fotografii în vechea bibliotecă.

De acum se va uita la noi cu ochii ei visători de msoaică, cu coada ei împletită strânsă în jurul capului ei trist, cu umbra unui zâmbet fin care îi flutură poate pe buze. Alec îi vorbeşte cu o voce nestăpânită, copilărească, ca un adolescent răsfăţat care nu e nicio-dată mulţumit lar eu nu ştiu ce să fac pentu a-l calma. Ceea ce Încerc să spun e că şi eu m-am mutat acolo. Numai ca să-l îngri esc noaptea: se trezeşte des în plin coşmar. Se aşează pe margi-nea patului şi începe să murmure ordine confuze, ca şi cum şi-ar continua coşmarul. Lar eu mă grăbesc să mă scol de pe salteaua pe care am pus-o la picioarele patului lui, îi dau să bea nişte ceai de plante din termos, îi văr între buze două-trei pastile, îi ţin măna până adoarme din nou scoţând un sforăit uşor ritmat de dureri.

Ţi s-a întunecat faţa de gelozie? Ura îţi înnegurează ochii? Nu arunca în mine cu pietre. Probabil că e scris în vreuna dintre cărţile tale sfinte că fac o faptă bună. Un act de caritate? N-ai să-mi deschizi porţile acelea ale pocăinţei? În fiecare dimineaţă îi rad barba cu maşina lui de ras cu baterii. Îi pieptăn ultimele fire de păr. Îl îmbrac şi îl încalţ, legând strâns şnururile şi îl aşez cu grijă la masl îi leg un şervet în jurul gâtului şi îi dau să mănânce cu lin-gurita un ou moale şi iaurt. Sau lapte cu fulgi de porumb. Îi şterg bărbia şi gura. La ora când tu îţi termini cafeaua şi îţi împătureşti ziarul Haareţ şi te duci să cobori gratiile patului cel micuţ, scoţând un cucurigu foarte reuşit şi spunând Bonjour, mamzelle Sommo, scoală-te, scutură-te ca o leoaică şi să-I servim pe Creator. Şi dacă întreabă de mine? Am plecat departe-departe? Şi dacă vrea să ştie când mă întorc? Când mă voi întoarce, Michel?

Când nu e frig, îl aşez pentru vreo jumătate de oră în şezlongul instalat de Boaz pe balcon, îi pun ochelari de soare şi îi veghez starea de somnolenţă la soare. Uneori vrea să audă o poveste. li povestesc, din memorie, capitole din romanele pe care mi le aduceai de la bibliotecă. Curiozitatea îi este slăbită, distrată în ce priveşte viaţa altora. Ficţiuni faţă de care a avut întotdeauna, ca şi tine, un dispreţ total: Pere Goriot, Dickens, Galsworthy, Somerset Maugham. Poate am să-l rog pe Boaz să cumpere un televizor? Suntem deja conectaţi la reţeaua electrică.

Boaz îl serveşte cu un fel de supunere docilă: a pus obloane, a înlocuit sticla geamurilor, la toaletă a aştemut o blană de oaie, are grijă să-i cumpere medicamente de la farmacia din sat, taie s1 aduce zilnic crenguţe de mentă ca să înlăture mirosurile bolii, totul într-o tăcere încordată. Evită cu încăpăţânare să vorbească, doar Bună dimineaţa, Noapte bună. Ca Vineri şi Robinson Crusoe.

Uneori el şi cu mine ne trecem orele dimineţii jucând dame} fără să ne oprim. Sau cărţi, bridge, remy, canasta. Când câştiga, e 1 cuprins de o bucurie copilărească, ca un copil mult prea alintat. Dacă eu câştig, începe să bată din picioare, plângându-se faţă de maică-sa că l-am păcălit Eu fac în aşa fel ca el să câştige aproape întotdeauna. Dacă încearcă să mă păcălească el pe mine, punând înapoi pe tabla de dame vreun pion pe care eu l-am scos din joc, să adauge vreo carte, îl bat peste mănă şi mă prefac că ies din cameră. Îl las să mă implore şi să promită că de acum înainte se va purta frumos. De două ori s-a întâmplat să mă fixeze dintr-o dată cu privirea şi, zâmbind cu un calm dement, m-a rugat să mă dezbrac. Odată mi-a cerut să-l trimit pe Boaz până la telefonul public din sat ca să-l chem de urgenţă la el pe ministrul apărării şi pe şeful statului major pe care îi cunoştea de mult în legătură cu o problemă pe care eu n-am voie să o ştiu, dar care nu suferă întârziere. Altă dată, dimpotrivă, m-a surprins cu o conferinţă bine structurată, uimitoare, extem de clară, despre felul cum, m anii '9o, arabii îi vor bate pe israelieni.

Insă de cele mai multe ori tace. Nu-şi întrerupe tăcerea decât pentru a mă ruga să-l conduc la toaletă. Ceea ce e o operaţiune complicată şi dureroasă şi eu trebuie să-l ajut ca pe un bebeluş.