Analele universităŢii din craiova


Dorel BONDOC, VTERE FELIX pe un inel roman de argint descoperit la Cioroiul Nou, comuna Cioroiaşi, judeţul Dolj



Yüklə 1,18 Mb.
səhifə5/93
tarix07.01.2022
ölçüsü1,18 Mb.
#88740
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   93

Dorel BONDOC,
VTERE FELIX pe un inel roman de argint descoperit la Cioroiul Nou,
comuna Cioroiaşi, judeţul Dolj


Dorel BONDOC

Descoperirile arheologice de la Cioroiul Nou, comuna Cioroiaşi, judeţul Dolj, sunt de cea mai mare importanţă pentru cunoaşterea istoriei Olteniei romane.

Prima cercetare arheologică în cadrul importantei aşezări romane de la Cioroiul Nou a fost realizată în anul 1938, de către C.S. Nicolaescu-Plopşor şi D. Tudor (Tudor 1958, p. 176 şi urm.). Cercetările au fost întrerupte ca urmare a izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Au urmat alte campa­nii în anii 1959-1961, realizate sub egida Muzeului Olteniei Craiova, de către D. Tudor şi Gh. Popilian (Tudor 1962, p. 547-553; Tudor, Diaconescu, Popilian 1967, p. 593-605). Până la finele secolului XX, la Cioroiul Nou nu s-au mai făcut săpături arheologice.

Începând cu anul 2000, cercetările au fost reluate de către autorul acestor rânduri, singur (campaniile 2000, 2002 şi 2004: Petculescu, Bondoc 2001, p. 69-70; Petculescu, Bondoc, Bălteanu, Răduţă 2003, p. 88-89) sau în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti (campania 2001: Petculescu, Oberlander-Târnoveanu, Bondoc 2002, p. 104-105).

Cu toate acestea, cercetările sunt departe de a fi epuizate, cu atât mai mult cu cât o mare parte a aşezării antice a fost suprapusă de satul actual. Săpăturile arheologice au pus în evidenţă o fortificaţie, un templu, villae rusticae, necropole ş.a. În total urmele arheologice se întind pe o suprafaţă de cca. 3 km2 (Tudor 1968, p. 315; Tudor 1978, p. 210). Un impresionant material arheologic, epigrafic şi sculptural, provenind de la Cioroiul Nou, se conservă în prezent la Muzeul Olteniei din Craiova (pentru piesele epigra­fice şi sculpturale vezi IDR, II, p. 81-87, nr. 141-156; Bondoc 2004, p. 9-36, nr. 5-36.10).

Ca urmare a lipsei unor indicii clare, multă vreme s-a crezut că fortifi­caţia ar fi fost ridicată de populaţia civilă a aşezării spre a-i servi de adăpost în caz de pericol (Tudor 1962, p. 552; Tudor 1965, p. 109). Însă descoperi­rile epigrafice mai vechi (AnnEp, 1959, nr. 330; IDR, II, 141, cu bibliogra­fia) şi mai noi (Bondoc 2000, p. 117-121; Bondoc 2001, p. 177-182) de­monstrează faptul că fortificaţia ar fi putut fi ridicată de o vexilaţie a legiunii VII Claudia din provincia Moesia Superior. Este de asemenea posibil, ca la Cioroiul Nou să se fi aflat şi militari aparţinând legiunii IV Flavia (Bondoc 1997, p. 272, nr. 3).

*

În timpul campaniei de săpături arheologice din anul 2002, în colţul de nord-vest al fortificaţiei (S 4, carou 3, -0,30m), am descoperit un inel de argint. Piesa s-a păstrat într-o stare de conservare foarte bună. Privită din profil, veriga inelului este de formă romboidală. Placa centrală este de formă rotundă; pe aceasta a fost gravată o inscripţie, cu ultimele două litere în ligatură. Înălţimea literelor este de 0,4 cm.



Dimensiuni: 2,5 x 2cm; greutate – 5 g.
Lectura inscripţiei este VT(ere) F(elix)

adică,


„Foloseşte fericit”.
Dimensiunile mici par să sugereze faptul că inelul a aparţinut unui copil sau unei femei. Nu există indicii clare pentru datarea unor astfel de piese. Contextul arheologic al descoperirii de la Cioroiul Nou poate aduce însă anumite precizări cu privire la această chestiune. Inelul a fost aflat în vecinătatea clădirii dezvelite în aceeaşi campanie (Petculescu, Bondoc, Bălteanu, Răduţă 2003, p. 88-89) într-un nivel superior acesteia. Întrucât clădirea se poate data pe baza unei monede de la Iulia Domna, la finele secolului II (Petculescu, Bondoc, Bălteanu, Răduţă 2003, p. 89) nivelul arheologic în care a fost aflat inelul în discuţie poate fi plasat cronologic, fără probleme, în secolul al III-lea. În stadiul actual al cercetărilor, alte nuanţări nu pot fi făcute deocamdată.

Într-o altă ordine de idei mai trebuie făcută o altă remarcă: fiind vorba despre un obiect de podoabă realizat din argint, nu se exclude posibilitatea ca el să fi fost în uz mai mult timp. Un inel poate fi purtat de proprietar după ce a fost produs şi apoi lăsat moştenire urmaşilor. Inelul de la Cioroiul Nou a fost aflat într-un nivel de secol III, însă nu poate fi contestată posibilitatea ca piesa să fi fost produsă şi purtată şi mai devreme. Din acest punct de vedere, datarea de bun simţ, secolele II-III, pare a fi cea mai potrivită. Însă, având în vedere starea de conservare foarte bună a piesei, precum şi faptul că gradul de uzură este aproape insesizabil, personal cred că piesa este contemporană cu nivelul în care a fost aflată şi poate fi datată în secolul al III lea.

*

Obiecte de acest gen au mai fost descoperite în Dacia romană. Iată catalogul descoperirilor din această provincie:



1. Resculum/ Bologa, judeţul Cluj; inel de argint cu inscripţia VT(ere) F(elix); loc de descoperire neprecizat; datare: a doua jumătate a secolului al III-lea (Gudea, Ghiurco 1988, p. 173, B.c.1, cu bibliografia).
2. Potaissa/ Turda, judeţul Cluj; inel de aur cu inscripţia VT(ere) F(elix); loc de descoperire neprecizat; datare: secolele II-III (Gudea, Ghiurco 1988, p. 173, B.c.2, cu bibliografia).
3. Dierna/ Orşova, judeţul Mehedinţi; inel de aur cu inscripţia VT(ere) F(elix) CESERI; piesă descoperită în anul 1857, într-un sicriu de plumb aşezat într-un sarcofag de piatră; datare: secolul III (Gudea, Ghiurco 1988, p. 173, B.c.3, cu bibliografia).
4. Sucidava/ Celei, judeţul Olt; inel de bronz cu inscripţia VTERE FELIX; loc de descoperire neprecizat; datare: secolul III (Gudea, Ghiurco 1988, p. 173, B.c.5, cu bibliografia).
6. Cioroiul Nou, judeţul Dolj; inel de argint cu inscripţia VT(ere) F(elix); piesă descoperită în perimetrul fortificaţiei; secolul III (vezi mai sus).
Inscripţia VTERE FELIX poate fi regăsită şi pe altfel de piese decât inele. De amintit aici un vas ceramic descoperit la Porolissum/ Moigrad, judeţul Sălaj, cu inscripţia VTERE FELIX (Gudea, Ghiurco 1988, p. 173, C.c.1, cu bibliografia; Gudea 1989, p. 518, nr. IX.A.10.3). De asemenea, o aplică de centură descoperită într-un mormânt militar roman de la Bruiu, prezintă aceeaşi inscripţie (Petculescu 1995, p. 119); de altfel, aplicile de acest gen par să fi cunoscut o largă răspândire în Dacia (Antique Bronzes 2003, p. 178-179, nr. 343 şi 345).

Se poate observa din catalogul descoperirilor că inelele cu inscripţia VTERE FELIX au fost aflate până în prezent doar în centre urbane sau militare din Dacia romană. Doar piesele de la Dierna/ Orşova şi Cioroiul Nou au contextul de descoperire cunoscut.

Nu în toate cazurile, criteriul de datare a fost precizat; predomină datarea în secolul al III-lea. Datarea în această vreme a inelelor de la Dierna/ Orşova şi Cioroiul Nou, în fapt singurele care au contextul de descoperire cunoscut, permite formularea ipotezei că în Dacia inelele cu inscripţia VTERE FELIX au circulat în secolul III. O datare similară a fost propusă pentru aplicile de centură ce poartă aceeaşi inscripţie (Petculescu 1995, p. 119 şi 123).


O vreme, piesele purtând inscripţia VTERE FELIX au fost considerate creştine (Gudea, Ghiurco 1988, p. 173-174 şi 187, cu bibliografie şi discuţii; recenzia lucrării la Madgearu 1994, p. 498-501). Însă pe nici o piesă din Dacia, dintre cele ce poartă această inscripţie, nu se găseşte vreun simbol creştin (peşte, chrismon etc.). Lipsa acestora din urmă pune la îndoială caracterul creştin al pieselor în discuţie (Madgearu 1994, p. 495 cu bibliografie şi discuţii). Cu totul alta este situaţia pieselor pe care alături de inscripţie se găseşte şi un simbol creştin.

Faptul denotă că urarea VTERE FELIX reprezenta în epoca romană imperială o expresie la modă (Zugravu 1997, p. 179), ea putând fi regăsită dealtfel pe zeci şi sute de piese (aplici, fibule, inele, vase etc.) descoperite în întreg Imperiul roman.




Yüklə 1,18 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   93




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin