Analele universităŢii din craiova


Atitudinile şi formele liricii lui Horaţiu



Yüklə 1,18 Mb.
səhifə9/93
tarix07.01.2022
ölçüsü1,18 Mb.
#88740
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   93
Atitudinile şi formele liricii lui Horaţiu

Liricul este definit de trei atitudini fundamentale: enunţarea lirică, apostrofarea lirică şi vorbirea cantabilă, după W. Kayser4. „Aceste trei atitudini lirice fundamentale sunt singurele care există în limbă. Orice crea­ţie literară lirică trăieşte înăuntrul acestor trei atitudini”5. Coprezenţa aces­tora nu este necesară, însă adesea ele se suprapun sau se întretaie.

Atitudinile lirice prezente în diversele specii lirice sunt nuanţate în funcţie de instanţa de adresare. Apostrofarea lirică imnică se face unei „puteri divine superioare, căruia eu-l emoţionat îi înalţă cântarea sa.”6 Inten­sificarea până la extaz a emoţiei creează ditirambul, o altă formă de mani­festare a liricului. În odă însă „nu este vorba de puteri numinoase superioare, cărora omul nu li se poate adresa decât plin de o emoţie solemnă. Tu-l se află de obicei mai aproape de vorbitor, este accesibil contemplării, iar preamărirea solemnă nu mai este atitudinea cuvenită faţă de el”7. Chiar dacă apostrofarea lirică a odei se face către o putere superioară, ea aparţine unei realităţi mai pământeşti, „îşi desfăşoară etosul, dar nu şi misterul.”8

Enunţarea lirică este comunicarea verbală a unei trăiri la întâlnirea dintre subiectiv şi obiectiv, „liricizarea” unei stări sufleteşti datorate impactului, iar interiorizarea acestuia dă naştere unei excitaţii care reprezintă după, W. Kayser, esenţa liricului.

„Esenţa liricului explică acea imprecizie a contururilor, acea relaxare a situaţiilor de fapt şi labilitatea frazelor şi, pe de altă parte, marea eficacitate a versului, sunetului şi ritmului, care caracterizează orice limbaj liric, spre deosebire de cel epic şi dramatic.”9

În studiul citat autorul îl consideră pe Horaţiu, prin multe dintre poemele sale, „realizatorul în stil pur al odei”10 şi întreprinde o analiză pe un asemenea poem „pur” precum Odi profanum vulgus (III, 1) în care atitudinea odică se suprapune atitudinii enunţiative. Modelul de analiză întreprinsă de W. Kayser se desfăşoară după cum urmează: „Poemul … se dezvoltă în observarea vieţii, a vieţii pline de griji a puternicilor pământului, apoi insomnia omului impius trezeşte contra-sectorul ţăranului modest, care poate dormi liniştit, … din nou contra-sectorul în care timor şi minae determină viaţa, până când din toate aceste mărturii de existenţă fără griji se înfiripă hotărârea de a fi modest, iar viaţa în valea sabinilor îşi dobândeşte sensul deplin. Formularea lingvistică a hotărârii ca întrebare: cur moliar? cur permutem? este autentic odică; ea exprimă încă o dată întreaga emoţie personală în care a avut loc întâlnirea cu obiectivitatea dominată de griji, este expresia substanţei lirice.”11

În oda supusă atenţiei, enunţării lirice solemne elevate prin natura „numinoasă” a lucrului enunţat, anume „divinitatea calităţii de poet”, îi corespund în apostrofare dispreţul faţă de modurile de existenţă lipsite de cumpătare.

Analiza formei interioare pune în lumină ultimul strat al operei literare. W. Kayser îşi fundamentează analiza pe aceeaşi odă horaţiană, dar presupunând că odei i-ar lipsi cele două strofe finale.

Aceste ultime strofe ale poemului constituie o perioadă ipotetică. Ele reprezintă premisa formulată ca o condiţie – protaza – şi concluzia exprimată interogativ   apodoza:


Quod si dolentem nec Phrygius lapis

nec purpurarum sidere clarior

delenit usus nec Falerna

vitis Achaemeniumque costum,
cur invidendis postibus et novo

sublime ritu moliar atrium?

cur valle permutem Sabina

divitias operosiores?12
Absenţa acestor strofe nu ar afecta caracterul tipic al odei, fiindcă „fiecare cuvânt spus în ea este spus în atitudinea tipică odei.”13 Totuşi, lipsa finalului ar priva poezia de ceva esenţial, anume ceva referitor la formă.

„Tot ceea ce a precedat întregul proces liric care s-a dezvoltat, tinde către o încheiere cu întrebările care conţin o hotărâre, hotărârea de a duce o anumită de viaţă…. Hotărârea dă stabilitate construcţiei.”14

Aşadar, hotărârea din finalul poemului este cea care rotunjeşte forma. Sesizarea unităţii stilului şi a unităţii atitudinii conduce la recunoaşterea operei de artă ca întreg.

Acest model de analiză propus de W. Kayser demonstrează înaltul grad de organizare şi elaborare a odelor horaţiene şi coerenţa ideatic-formală în care se integrează concepţia moral-filosofică.




Yüklə 1,18 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   ...   93




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin