“Morala reflecta intotdeauna acea latura a actiunii umane in care se intruchipeaza relatiile omului fata de alti oameni si
Yüklə 75,35 Kb.
|
|
UNIVERSITATEA SPIRU HARET - BUCUREŞTI FACULTATEA DE SOCIOLOGIE- PSIHOLOGIE SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE 
( LUCRARE DE SINTEZĂ ) STUDENT: CĂRĂMIDARU (PĂDURARU) MONICA CECILIA ANUL III CENTRUL TERITORIAL I.D. GALAŢI “Morala reflectă întotdeauna acea latură a acţiunii umane în care se întruchipează relaţiile omului faţă de alţi oameni şi faţă de sine însuşi, în care se rezolvă contradicţiile dintre oameni, dintre om şi societate. » (T. Huszar). CUPRINS:
1. Idealul moral 2.Valorile morale 3.Normele şi regulile morale IV. Dezideratele educaţiei morale................................pg.6-9 A.Formarea conştiinţei morale B.Formarea conduitei morale şi trăsăturilor morale de caracter V. Principiile educaţiei morale.................................pg.9-11 VI. Paradigmele educaţiei morale................................pg.11 -paradigma socratică -paradigma spiritual religioasă -paradigma socială -paradigma constructivistă
XI. Cum învaţă copilul morala ?............................pg.l6
I. DELIMITĂRI CONCEPTUALE Specificul educaţiei morale este determinat, de pe o parte ,de particularitatile moralei,ca fenomen social iar pe de altă parte,de condiţiile psihosociale ce sunt implicate în realizarea ei. Raportarea la societate si raportarea la individ, acestea sunt cele două coordonate necesare unei fundamentări pedagogice a educaţiei morale. Morala,ca fenomen social, reflectă relaţiile ce se stabilesc între oameni, ca subiect real, într-un context social delimitat în spaţiu şi timp. Ea este o formă a conştiinţei sociale, care include într-un tot unitar idealul moral, valorile, normele si regulile morale, prin care se reglementează raporturile omului cu ceilalţi oameni, cu societatea şi cu sine însuşi. Morala reflectă, deci, concomitent, atât manifestări ale relaţiilor concrete dintre oameni, aşa cum se exprimă ele în comportamentul acestora, cât şi sensul lor ideal, respectiv cum ar trebui să se realizeze aceste relaţii. Pentru o circumscriere cât mai adecvată a specificului educaţiei morale vom porni de la distincţia metodologică care se face între morală şi moralitate, respectiv între morala socială (conştiinţa morală a societăţii) şi morala individuală (conştiinţa morală individuală). Prima include sistemul moral al societăţii privită ca un tot, pe când cealaltă-morala individuală sau moralitatea nu reprezintă altceva decât reflectarea în conştiinţa individului a conţinutului pe care îl deţine morala socială. II. ESENŢA ŞI SCOPUL EDUCAŢIEI MORALE Educaţia morală este rezultatul interdependenţei didactice dintre determinarea socială, concretizate în exigenţele moralei sociale, şi autodeterminarea personală, prezentată de factorii interni, subiectivi, antrenaţi în acest proces. Esenţa educaţiei morale constă în crearea unui cadru adecvat interiorizării componentelor moralei sociale în structura personalităţii morale a copilului, elaborarea şi stabilirea pe această bază a profilului moral al acestuia în concordanţă cu imperativele societăţii noastre. În acest sens, SCOPUL FUNDAMENTAL AL EDUCAŢIEI MORALE constă în fomarea individului ca subiect moral, respectiv, ca subiect care gândeşte şi acţionează în spiritul cerinţelor şi exigenţelor moralei sociale, a idealului, a valorilor, normelor şi regulilor pe care ea le deţine. III. CONŢINUTUL MORALEI Conţinutul educaţiei morale se concretizează în iedealul moral, valorile, normele şi regulile morale. La un loc, toate aceste componente, constituie structura sistemului moral. 1. Idealul moral reprezintă nucleul oricărui sistem moral. El reflectă ceea ce este caracteristic şi definitoriu tendinţei şi opţiunilor comportamentale ale membrilor unei comunităţi sau ale societăţii, în ansamblul său. Este axa în jurul căreia gravitează toate celelate elemente ale sistemului moral. El este considerat ca o imagine a perfecţiunii din punct de vedere moral, care cuprinde ,sub forma unui model chintesenţa morală a personalităţii umane. Prin conţinutul său, el ne apare sub forma unui model prospectiv, care, depăşind realitatea existentă, fără, însă, a se detaşa total de ea oferă un câmp de posibilităţi şi opţiuni ce angajează personalitatea umană într-un proces continuu de autodepăşire. Este cu alte cuvinte,o prefigurare a sensului general al comportamentului în funcţie de imperativele sociale. Esenţa idealului moral se manifestă prin valorile, normele şi regulile morale. 2. Valorile morale reflectă anumite cerinţe şi exigenţe ce se impun comportamentului uman în virtutea idealului moral. Dintre cele mai semnificative valori morale,putem înfăţişa cele de patriotism ,atitudine faţă de democraţie, de muncă, libertate, onestitate, cinste, responsabilitate, eroism, cooperae, modestie. Ele au un caracter polar, fiecărei valori corespunzându-i o antivaloare (necinste, egoism, individualism, nesinceritate, indisciplină). Valorile morale nu se referă la o situaţie concretă, ele prescriind anume exigenţe ce acoperă un câmp larg de situaţii şi manifestări comportamentale. De asemenea, nici o faptă morală concretă oricât de generală ar fi ea, oricât de multe ar fi ele nu vor putea epuiza conţinutul unei valori morale, întrucât exigenţele pe care le postulează sunt inepuizabile. Valorile sunt nu numai presiuni ci şi « chemari »(N.Margineanu). În acelaşi timp valorile au caracter general uman, dar şi unul concret-istoric. 3. Normele şi regulile morale sunt considerate ca fiind modele sau prototipuri de comportare morală elaborate de societate sau de o comunitate mai restrânsă şi aplicabile unei situaţii date. Exprimând exigenţele uneia sau mai multor valori, prin intermediul lor, individul îşi exteriorizează atitudinea sa morală în fapte şi acţiuni concrete. Ele sunt acelea care dau substanţă idealului, generând nemijlocit cerinţe de comportare sub forma unor modele de acţiuni. Normele morale profesionale, ale moralei şcolare sunt exemple concludente, din acest punct de vedere. Primele se caracterizează prin aceea că introduc sau interzic unele restricţii privitoare la comportarea oamenilor, pe când celelalte orientează şi direcţionează aceste comportamente. Ele posedă o forţă normativă, ce se asigură prin intermediul unor mecanisme speciale cum ar fi presiunea opiniei publice, obiceiurile, traditiile, blamul, dezaprobarea. Atâta timp cât o anumită normă nu se materializează în comportarea oamenilor, a majortităţilor lor sau, cu alte cuvinte, atâta timp cât ea nu se manifestă « în mod real ca o medie statistică a comportării sociale » nu va avea acea fortă normativă de directionare a comportamentului individual al oamenilor. IV.DEZIDERATELE EDUCATIEI MORALE. Din scopul educaţiei morale putem desprinde două deziderate principale : formarea conştiinţei morale şi formarea conduitei morale.
Din punct de vedere psihologic cuprinde două componente :
Reprezentarea morală este o reflectare sub formă intuitivă a multitudinilor de elemente caracteristice unui complex de situaţii şi fapte morale concrete, în care copilul a fost angrenat sau pe care le-a perceput, observat legătura cu aceeaşi regulă morală.copilul îşi formează reprezentări morale în timp prin punerea în situaţii concrete în care el apare ca subiect moral, în familie, în şcoalî, în grădiniţă pot fi create asemenea situaţii care să-l ajute pe copilla formarea unor reprezentări morale. Judecata morală se formează o dată cu elaborarea noţiunilor morale şi reprezentarea capacităţilor individului de a aprecia în mod obiectiv propria conduităşi a celorlalţi. Noţiunile morale nu sunt realizate prin simpla instruire verbală ci copilul este pus în fel de fel de situaţii, apare ca subiect moral, le analizează , le clasifică şi în final se realizează noţiunile morale. Noţiunile şi judecata morală intră în corelaţie , interacţionează - formează un tot unitar.
În consecinţă obiectivele educaţionale subsumate formării conştiinţei morale sunt :
B.Formarea conduitei morale şi a trăsăturilor morale de caracter. Conduita morală reprezintă maniera de a ne comporta, în bine sau în rău ; presupune acţiunea umană, condusă mintal şi reglată de conştiinţa morală, care uneşte organic faptele psihice cu cele de comportament.Conduita morală este criteriul principal de apreciere a valorii morale a fiinţei umane. Conştiinţa morală este expresia culturii morale ; trecerea culturii morale subiective la manifestari morale concrete constituie trecerea de la conştiinţă la conduită morală . Obiectivele educaţiei subsumate formării conduitei morale sunt :
-exersarea să fie organizată astfel încât să se desfăşoare totdeauna în concordanţă cu cerinţe precis şi clare formulate. -prevenirea formării unor deprinderi şi obişnuinţe morale negative. -respectarea particularităţilor individuale ale elevilor.
Formarea conştiinţei şi conduitei morale este un proces complex pentru că acest proces are particularităţi distincte ; care ţin de individ şi de particularităţile de vârstă. V. PRINCIPIILE EDUCAŢIEI MORALE Principiile educaţiei morale sunt teze normative care orientează şi directionează activitatea educatorului în vederea realizării obiectivului fundamental al educaţiei morale, formarea profilului moral al personalităţii copiilor, în concordanţă cu cerinţele idealului educaţiei. Din sistemul principiilor educaţiei morale fac parte : a. caracterul activ al educatiei morale Se impune, în cadrul educaţiei morale să valorificăm experienţa de viaţă a copilului şi în acelaşi timp să-i oferim posibilităţi pentru îmbogăţirea ei prin antrenarea la diferite acţiuni practice. În virtutea acestui principiu, educatorul va trebui să urmărească cu predilecţie acumularea experienţei morale prin trăirea unor fapte şi împrejurări de viaţă bogate în semnificaţii şi manifestări morale . b. colectivul de elevi, cadrul social în care se realizează educaţia morală în şcoală Educatoarea trebuie să organizeze viaţa colectivă a copiilor insistând asupra integrării lor în sistemul relaţiilor interpersonale ce se constituie în cadrul acestui colectiv. Numai muncind şi trăind în colectiv copiii vor ajunge să înţeleagă dinamica relaţiei dintre dorinţele personale şi exigenţele colectivului, să simtă sentimentul de responsabilitate pentru colectiv ,pentru fiecare membru al său, să se identifice cu năzuinţele, perspectivele şi bucuriile colective. c. îmbinarea exigenţei faţă de copii cu respectul pentru ei Prin intermediul acestui principiu se exprimă una din trăsăturile definitorii ale educaţiei în general, al celei morale, în special. Respectarea acestui principiu impune educatorului o preocupare permanentă pentru dozarea sistemului de cerinţe, concomitent cu eliminarea oricăror manifestări de bănuială, neîncredere, suspiciune, subapreciere. Exigenţa izvorăşte din umanismul educatoruluiu, din respectarea demnităţii umane şi este incompatibilă cu aşa zisul liberalism pedagogic. d. sprijinirea pe elemente pozitive ale personalităţii copilului în vederea înlăturării celor negative Sensul acestui principiu rezultă din postularea existenţei la fiecare personalitate umană a unor componente, trăsături sau însuşiri pozitive, de ordin intelectual, afectiv , moral. Se impune, să îmbinăm, întărirea pozitivă (încurajarea pe baza elementelor pozitive) cu cea negativă (dezaprobarea manifestărilor negative), accentul punându-se pe prima. Educatorul trebuie să cunoască bine personalitatea copilului pentru a distinge ceea ce este pozitiv şi ceea ce este negativ în comportamentul copilului. e. respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale în educaţia morală Potrivit acestui principiu procesul instructiv-educativ trebuie să se desfăşoare în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, adică cu profilul psihologic al vârstei şi profilul psihologic individual. Fiecare stadiu de vârstă are particularităţile şi posibilităţile sale latente de manifestare. Cunoaşterea profilului psihologic al vârstei şi a celui individual este indispensabilă pentru tot ceea ce întreprinde educatorul în cadrul educaţiei morale : formularea cerinţelor, alegerea metodelor şi procedeelor, imprimarea unui stil relaţiei educative, folosirea diverselor procedee ale aprobării şi dezaprobării. f. continuitatea ,consecvenţa şi unitatea în educaţia morală Acest principiu indică necesitatea de a urmări în timp şi a adopta o atitudine consecventă în exercitarea acţiunilor educative,pe fondul realizării unui consens între diferiţi factori educativi. Continuitatea este cerută pe de o parte de însăşi evoluţia psihică şi morală a copilului, care nu cunoaşte întreruperi şi stagnări, de particularităţile pedagogice ale formării conştiinţei şi conduitei morale, pe de altă parte. Consecvenţa în educaţia morală înseamnă fermitate pe linia îndeplinirii cerinţelor formulate, a realizării unei concordanţe între cerinţă şi faptă ,între acţiune şi aprecierea ei. Unitatea trebuie înţeleasă ca, incluzând un consens între acţiunea tuturor factorilor educativi (grădiniţă, şcoală, familie,) între acţiunea diferiţilor agenţi care actionează prin intermediul acestor factori (corpul didactic, părinţi, grupul, colectivul de elevi). VI. PARADIGMELE EDUCAŢIEI MORALE În funcţie de sesnsul dat moralei şi învăţării valorilor, putem descoperi în câteva paradigme : - paradigma socratică - paradigma spiritual religioasă, care găseşte în religie o sursă importantă pentru morală şi educaţie morală, fară a confunda valoarea morală cu valoarea religioasă. - paradigma socială, care susţine necesitatea unei educaţii morale laice având la bază respectarea regulilor de viaţă socială - paradigma constructivistă ce se impune prin perspectiva psihologică şi ideea « construirii » stadiale a moralităţii copilului.
Explicaţia, îndeplineşte două funcţii : una formativă şi cealaltă simultativă. Prima constă în conştientizarea sensului unei cerinţe morale externe, prin relevarea notelor definitorii, prin sublinierea nuanţelor definitorii, ce rezultă dintr-o împrejurare concretă de viaţă. Cealaltă, constă în motivarea cerinţei, în declanşarea de trăiri afective, datorită forţei argumentative şi persuasive a limbajului. La vârsta preşcolară şi şcolară se cere ca explicaţia să pornească de la perceperea şi observarea unor fapte morale, de la intuirea unor materiale didactice, de la antrenarea acestor copii în situaţii reale. Explicaţia morală, spre deosebire de cea didactică are un puternic caracter teologic, deoarece dezvăluirea sensului unor norme sau reguli morale se face prin prisma comportării viitoare a elevilor. 2. Convorbirea morală Este un dialog sau o discutie între educator şi copii prin care se urmăreşte clarificarea cunoştinţelor morale concomitent cu declanşarea de trăiri afective din partea copiilor. Avantajul dialogului constă în aceea că valorifică experienţa de viaţă a copilului. Iniţierea unei convorbiri asupra unui subiect moral este posibilă numai când copii dispun de o experienţă în legătură cu cele discutate. Se disting convorbiri organizate şi convorbiri ocazionale. Convorbirile organizate sunt prevăzute în programă şi se desfăşoară cu întreaga grupă, urmărindu-se cu precădere precizarea unor reguli privitoare la comportarea copiilor în grădiniţă. Convorbirile ocazionale se desfaşoară cu grupuri de copii sau individual ori de câte ori se iveşte prilejul. Atunci când diaogul are ca punct de plecare anumite abateri sau încălcări ale cerinţei morale, eficienţa lor depinde de măsura în care educatoarea sau învăţătorul reuşeşte să declanşeze trăiri afective negative de ruşine şi regret însoţite de dorinţa de a le îndrepta. Convorbirea morală îndeplineşte deci, funcţii multiple de informare, de corectare, de întărire privitoare la conştiinţa şi conduita morală a copiilor.
Pentru desfăşurarea ei profesorul apelează la scurte povestiri literare, istorioare, cu învăţă minte privitoare la diverse norme morale. Ea se dosebeşte de celelalte metode prin forma expunerii. Eficienţa ei depinde de modul în care profesorul reuşeşte să-l determine să-şi imagineze întâmplările relatate şi să se transpună în desfăşurarea lor. Folosirea unui limbaj expresiv presărat cu figuri de stil, a unui material adecvat, precum şi unor procedee retorice sau dramatice, sunt doar câteva cerinţe pe care le solicită această metodă.
La vârsta şcolară mică încep să apară primele diferenţieri şi implicit o selecţie a modelelor, criteriile de apreciere şi alegere bazându-se, pe aspecte exterioare şi mai puţin pe valoarea morală a comportamentului. Vom distinge, în cadrul acestei metode diverse procedee.Vom avea astfel exemple directe (personale) şi cele indirecte (sau exemplificări). Exemplele directe sunt oferite de persoanele din prejma copiilor : părinţi, educatoare, învăţător, colegi, adulţi. Un loc important îl ocupă exemplul educatoarei şi al învăţătorului precum si cel al părinţilor. Ei trebuie să selecţioneze cu grijă aceste exemple evitând o laudă exagerată care ar putea da naştere la invidii din partea colegilor. Exemplele indirecte constau în relatarea sau descrierea cu ajutorul cuvântului a unor fapte, a unor ilustraţii, a unor acţiuni morale întruchipate de o persoană concretă. Exemplificarea poate fi realizată cu ajutorul povestirii, textele literare, televiziunii, filmelor, bibliografiilor unor oameni de ştiinţă şi cultură. Copilul intră în contact şi cu exemple negative. Atenţia educatoarei trebuie orientată în direcţia prevenirii influenţei negative şi a opunerii celor două categorii de exemple cu scopul sublinierii celor pozitive. 5. Exerciţiul moral Constă în executarea sistematizarea unor fapte şi acţiuni, in condiţii relativ identice, cu scopul formării deprinderii şi obişnuinţelor de comportare morală, al elaborării şi sitematizării trăsăturilor de voinţă şi caracter implicate în atitudinea şi conduita morală a copilului. Această metodă presupune două momente principale : formularea cerinţelor şi exersarea propiu-zisă. Dintre multiplele forme de formulare a cerinţelor mai semnificativ pentru copii pot fi : Ordinul- Este o formă de exprimare categorică a unei sarcini ce urmează a fi dusă la îndeplinire. Dispoziţia este o formă de ordin, dar mai atenuată, cu ajutorul căreia formulăm nişte obligaţii ce urmează a fi îndeplinite. Îndemnul şi sugestia sunt forme indirecte de formulare a cerinţelor cu ajutorul cărora reuşim să-i stimulăm pe copii în declanşarea şi desfăşurarea unor acţiuni. Alte forme : rugămintea, iniţierea de întrebări între elevi, utilizarea perspectivelor. Alte metode : aprobarea, dezaprobarea, povaţa, dezbaterile morale, analiza de caz şi decizia în grup.
- educarea copiilor în spiritul disciplinei (cunoaşterea regulilor de comportare morală şi formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală). - dezvoltarea deprinderilor de interacţiune socială, a deprinderilor civice, cooperare, respect,comportamentul de lider,de coechipier,de subordonat. - formarea atitudinii fata de muncă, prin antrenarea copiilor în diferite activităţi. Introducerea muncii în activitatea de joc, deprinderi de muncă în învăţământ. »Omul care munceşte este răsplătit » - dezvoltarea sentimentului patriotic (de dragoste, respect, recunoştinţă, faţă de înaintaşii noştri), dezvoltarea conştiinţei naţionale, cunoaşterea identităţii de român.
Piaget presupune o alternativă la concepţia sociologică a Durkheim, din perspectiva psihologică a copilului. El considera mai interesantă şi mai relevantă nu perspectiva interiorizării unor reguli complet elaborate de adulţi, ci experienţa elaborării regulilor chiar de către copii,pentru a înţelege « mecanismul » construirii moralităţii, interesată pentru a face cercetări greu de elaborat. Piaget concepe formarea morală drept o evoluţie de la stadiul realismului moral (al moralei ascultari eteronoma) când valoarea şi regula există în sine independent şi se impun în mod obligatoriu indiferent de împrejurări. La stadiul cooperării şi autonomiei conştiinţei morale regula nu mai este sacră şi constituie un decret liber al conştiinţelor, o construcţie progresivă şi autonomă. Se face trecerea de la teamă la convingeri. Durkheim vorbea de două tipuri de morală : - eteronomă, autoritară care este necesară şi trebuie să realizeze o socializare metodică a tinerei generaţii prin preluarea tuturor valorilor constrângătoare ale moralei sociale, transmiterea acestora în forma dată şi impunerea realizărilor în comportamentul omului, urmând ca omul să acţioneze liber, în limitele normelor, deci să educe o conştiinţă metodică, o disciplină conştientă, un autocontrol permanent raportat la norme şi abţinerea omului de a le încălca. Kohlberg indentifică trei niveluri de evoluţie a judecăţii morale iar pe fiecare nivel câte două stadii : 1. nivelul preconvenţional (4-l0 ani) în care caracterul moral al unei activităţii bun/rău tine de consecinţe
2. nivelul convenţional (l0-l3 ani) în care ordinea socială legală este criteriul moralităţii
3. nivelul postconvenţional (al moralei autonome în care valorile sunt abstractizate)
X.CUM ÎNVAŢĂ COPILUL MORALA ? Omul nu se naşte fiinţă morală, ci devine , iar maniera în care devine depinde esenţial de educaţia pe care o primeşte. Pe de altă parte, omul se naşte cu înclinaţie către moralitate, cu simţ moral . « Orice doctrină etică, indiferent de forţa ei persuasivă sau de prestigiul exterior, ar rămâne fragilă şi sterilă dacă nu şi-ar găsi un reazem solid în însăşi natura morală a omului ». Este greu, dacă nu imposibil de precizat cu exactitate dacă simţul moral este în totalitate sau parţial înnăscut.Cert e că cel puţin o componentă a sa este înnăscută şi dă specificitate comportamentului uman. Darwin, credea, fără rezerve, că deosebirea cea mai mare dintre om şi celelalte animale rezidă în simţul moral, care este înnăscut şi nu dobândit. Dincolo de aspectele discutabile ale acestui punct de vedere, reţinem natura morală a fiinţei umane şi ideea că înclinaţia către moralitate trebuie considerată,,cel puţin, în parte înnăscută. »Simţul » moral se poate atrofia sau dezvolta, prelungindu-se într-o conştiinţă morală înaltă şi conduită morală valoroasă. Dezvoltarea « simţului « moral depinde de educaţie. Copilul învaţă morala ca pe un ansamblu de reguli transcedente, cu atât mai sacre cu cât le înţelege mai puţin- Trebuie să fie onest, politicos,etc.pentru că « aşa e bine » : se poate vorbi, apoi, de o relativizare a valorilor morale în funcţie de consecinţele faptelor sale, este o faptă bună aceea care îi aduce un câştig, care are consecinţe bune, şi rea, aceea care dăunează. Vine însă un moment în care copilul trebuie să facă propriile alegeri, să separe singur binele de rău, să decidă pentru el însuşi. Psihologii şi filozofii educaţiei consideră că această atitudine e specifică preadolescenţei şi este esenţială pentru formarea personalitaţii morale. Momentul în care copilul are consecinţa propriei sale alegeri morale, este momentul « trezirii » conştiinţei morale. Alegerea deliberată între bine şi rău,spune P.Botezatu, deşi nu este expresia libertăţii morale în întregime, este un element constitutiv important al acesteia(Botezatu,l976,p.24). Disciplina reprezintă şi un mod de comportare ca rezultat al interiorizării normelor şi regulilor morale. Disciplina din punct de vedere pedagogic reprezintă ansamblul normelor impuse şi controlate de o autoritate externă dar şi modul de comportare corespunzătoare şi necesară bunei desfăşurări a activităţii şcolare. Specificul disciplinei şcolare rezultă din modul în care exigenţele vieţii sociale sunt adaptate la specificul şcolii şi la particularităţile formării disciplinei elevilor. Disciplina de tip democratic presupune un echilibru între cerinţe şi control între constrângere şi libertate presupune maturizare şi conştiinţă morală pentru formarea unei personalităţi autonome a elevului. XI. INTERDEPENDENŢA EDUCAŢIEI MORALE CU CELELALTE COMPONENTE ALE EDUCAŢIEI Indiferent de activitatea pe care o desfăşoară şi de împrejurările în care se află, individul ne apare în ipostaza de subiect moral. În consecinţă el acţionează în virtutea unor mobiluri morale interiorizate în procesul interacţiunii sale cu morala socială, proprie societăţii din care face parte. Caracterul contradictoriu al acestuia ca şi distorsiunile ce intervin în procesul interiorizării generează individualitatea morală a fiecărui copil. Educaţia morală urmăreşte conturarea şi consolidarea profilului moral în concordanţă cu imperativele moralei sociale. Un profil puternic structurat se va răsfrânge în mod pozitiv asupra educaţiei intelectuale. Trăsături ca : perseverenţa, tenacitatea, spiritul de disciplină, respectul pentru adevăr, spiritul de răspundere, constinciozitatea au darul de a mobiliza resursele interne ale personalităţii în direcţia unei productivităţi mai mari a educaţiei intelectuale a receptivităţii şi asimilării valorilor stiinţifice. Aceleaşi influenţe pot fi extinse şi asupra educaţiei profesionale. Profilul moral imprimă un consens valorilor ştiinţifice şi cele tehnologice prin prisma aplicării lor în folosul oamenilor. Educaţia estetică este dependentă de cea morală prin interactiunea dintre idealul moral şi cel estetic. Morala stimulează implinirea de sine a omului prin intermediul valorilor estetice. Acestea la rândul lor, sensibilizează şi stimulează cunoaşterea şi înţelegerea valorilor morale. Judcata şi aprecierea estetică se întemeiază şi pe considerente de ordin moral. Din toate acestea putem conchide că educaţia morală este o trecere de la morală la moralitate, iar scopul educaţiei morale fiind formarea individului ca subiect moral, care gândeşte, simte şi acţionează. BIBLIOGRAFIE
Yüklə 75,35 Kb. Dostları ilə paylaş:
|
