Analele universităŢii din craiova

Mihaela POPESCU,
Structuri implicite de exprimare a irealului în limba latină

Mihaela POPESCU

1. 
   Ireal în prezent/ „ficţiune dezminţită”/ ireal accidental/ ireal relativ
   

Aşa cum s-a observat din încercarea noastră¹ de a prezenta o dimensi­une noematică a irealului (noţiune pentru care se va utiliza sigla IR), o divi­zare a acestui tip de reprezentare a virtualului este necesară, iar, din punct de vedere terminologic, noţiunile existente cuprind în mod implicit criteriile de departajare luate în calcul în cazul fiecărui tip de analiză propusă.

Aşadar, pentru această dimensiune a IR trebuie reiterate următoarele aspecte: un IR /accidental/ sau /relativ/² exprimă, potrivit analizelor logico-semantice, un conţinut propoziţional fals în lumea reală, dar care ar fi putut fi adevărat. Presupoziţia unui astfel de enunţ nu este complet opusă conţinutului propoziţional (p) asertat, ci doar îndoielnică, subiectul vorbitor manifestând o atitudine deschisă faţă de perspectivele acestui proces.

În acelaşi timp, noţiunea de „ireal în prezent” din terminologia clasică vine să întărească faptul că validarea conţinutului propoziţional care actualizează această valoare virtuală, vizează prezentul sau, mai precis, prezent-viitorul subiectului vorbitor şi care reprezintă, în fapt, universul său de credinţă.

• 
  În limba latină, IR în prezent sau IR /accidental/ are în planul expresiei drept marcă fundamentală conjunctivul imperfect. A. Ernout – F. Thomas³ consideră că în astfel de ocurenţe imperfectul este lipsit de valoarea sa aspecto-temporală şi că această utilizare s-a dezvoltat prin atracţie cu seria paralelă de la indicativ:
  

Ce changement était déterminé par l’action de la série parallèle du réel: aux trois termes, futur (dicam), présent (dico), passé (dixi), correspondaient ainsi dans l’hypothétique un potentiel concernant l’avenir (dicam), un irréel du présent (dicerem), un irréel du passé (dixissem) […]. L’utilisation du subjonctif imparfait pour l’irréel du présent est un développement secondaire de sa fonction de potentiel du passé⁴.

În aceeaşi direcţie interpretează ocurenţele imperfectului conjunctiv în exprimarea unui IR în prezent şi Christian Touratier⁵, care consideră că această formă verbală poate fi decriptată la nivel morfematic în manieră alternativă: [+ posibilitate] + [+non-actual, în sensul „contrar realităţii”]; dar şi: [+ posibilitate] + [+ trecut]:

Il nous semble donc préférable d’admettre que le subjonctif imparfait signifie effectivement l’irréel, en combinant le signifié du morphème de possibilité avec la valeur non temporelle du morphème de « non actuel », ce qui donne bien comme résultat sémantique que la possibilité envisagée est contraire à la réalité. Cette combinaison ne précisant pas qu’il s’agit de la réalité présente, c’est le contexte ou même le contenu de l’énoncé qui situe dans le temps […]⁶.

Într-adevăr, valoarea modală a conjunctivului, aceea de exprimare a posibilităţii, este piatra de temelie pe care însă se va cimenta valoarea aspecto-modală a imperfectului, formă verbală construită dintr-o tranşă de trecut şi una de prezent, care prezintă un proces trecut dar nu complet încheiat, şi care are astfel posibilitatea de a se continua şi în prezent (de fapt, finalitatea sa vizează mai mult prezent-viitorul, având deci o continuare în prospectiv). În acest interval (T₁ – T₀) deschis, subiectul vorbitor poate opta pentru diverse posibilităţi pe care i le oferă procesul p, din care, însă, alege şi expune una singură. La rândul său, această posibilitate poate fi pertinentă pentru momentul de reper ales, dar poate fi şi depăşită la momentul enunţării.

Iată de ce, în latina clasică, această treaptă a conjunctivului este totodată marcă a două valori modale distincte: potenţialul (noţiune pentru care se va utiliza sigla POT) în trecut şi, respectiv, IR în prezent. Dacă din punct de vedere conceptual se observă o cumulare semantică în cazul aceleiaşi forme morfologice, se poate realiza totuşi o distincţie între ocurenţele care actualizează un POT/ posibil slab/ şi cele care exprimă un IR /accidental/?

Potrivit lui A. Ernout – F. Thomas⁷ şi lui Christian Touratier⁸ diferen­ţierea celor două nuanţe semantice pe care le îmbracă conjunctivul imperfect constă în prezenţa sau absenţa semului de natură temporală [+ trecut], inclus în structura sa, şi poate fi decelabilă în funcţie de context. Şi GFL vb.⁹ pro­pune, în ambele cazuri, contextul drept element-cheie pentru dezambigui­zare, dar:

[…] potentiel et irréel ne sont donc que des déductions faites à partir de ce contexte qui a, par ailleurs, pour rôle essentiel de fournir le repère passé à partir duquel le sujet effectue sa visée modale¹⁰.

Astfel, comparând exemple de mai jos, ajungem la următoarele puncte de vedere:

(1) At dares hanc vim M. Crasso ut digitorum percussione heres posset scriptus esse qui, re vera, non esset heres, in foro, crede mihi, saltaret (Cic., De Off., III, 75, apud GFL vb.: 1994, p. 188)¹¹

„Dar, (dacă i-ai da) să-i dai lui M. Crassus, care în realitate se pare că nu este moştenitor, această putere să poată fi înscris ca moştenitor cât ai pocni din degete, ar dansa în For, credeţi-mă.”

(2) at eius avunculum vix intellegeres id agere, cum ageret tamen, Africanum (Cic., De Orat., 3, 87, apud Pinkster: 1995, 250)

„dar, cu greu ai (putea) crede că unchiul acestuia, Africanus, făcea acest lucru, deşi îl făcea totuşi”