Arnold Van Gennep

Arnold Van Gennep

TOTEMISMUL

CUPRINS:

Studiu introductiv.

Totemismul în actualitate (Lucia Berdan)…5

Prefaţă…9

Introducere istorică… 11

PARTEA ÎNTÂI.

Capitolul I: Teoria concepţională a lui J. G. Frazer -Aprecierea lucrării Totemism and Exogamy de către Loisy, Hebert, Goldenweiser, Hartland, Gomme şi Heape – Formulele lui Goldenweiser şi critica adusă lor de către hang – Atitudinea lui Swanton – Definiţia totemismului – Opiniile lui Schmidt şi ale lui Trilles -Atitudinea practică a lui Rivers…

Capitolul II:

Aprecierea.

Totemismul ca religie – Cartea lui Durkheim acesteia de către Goldenweiser, Hartland, Loisy, Goblet d'Alviella, Bruno şi Malinowski – Originea totemismului – Polemica dintre Lang şi lordul Avebury – Teoria nominalista a lui Lang şi valoarea ei…

Capitolul III: Teoria individualistă – Obiecţiile lui Durkheim -Opinia actuală a lui Swanton – Sugestiile lui Hose şi Mc Dougall – Teoria emblematică a lui Durkheim --Critica acestei teoriiEmani smul lui Karutz – Vitalismul lui Dussaud…

Capitolul IV: Teoria dinam istă şi teritorială a lui Saântyves -Teoria complexă a lui Reuterskiold – Teoriile eclectice ale lui Thurnwald şi Torres – Teoria pictografică a lui Pickler şi Somlo – Totemismul, cultul strămoşilor şi zoolatria – Teoriile lui Herbert Spencer şi Wilken – Teoria complexă a lui Wundt -Caracterul religios al totemului… 66

Capitolul V: Teoria reîncarnării a lui Rivers -Noţiunea totemică de identitate consubstanţiala – Poligeneza şi modernitatea relativă a totemismului – Teoria utilitară generală a lui Reuterskiold – Teoria economică complexă a lui Haddon şi Graebner – Teoria comercială a lui Schmidt şi expunerea lui Somlo – Teoria magiei economice a lui Baldwin Spencer şi Frazer – Teoria lui Loisy – Valoarea documentară a. legendelor australienc…82

Capitolul VI: Teoria psihoanalitică a lui Freud – Teoria mediului psihic a lui Thurnwald – Teoria biologică a lui Heape – Teoria exogamicâ a lui Risley – Teoria modelului fpattern theoryj a lui Goldenweiser – Doctrina convergenţei şi aplicarea ei la totemism ~ Opiniile lui Boas, Graebner şi Lowie…

Capitolul VII: Repartizarea geografică a totemismului – Situarea lui printre sistemele primitive de organizare sociala – Dovezi ale inexistenţei lui la popoarele foarte primitive… 118

PARTEA A DOUA.

Capitolul I: Reminiscenţele totemismului – Egiptul predinastic -Opiniile lui Adolphe Reinach, ale lui Virey şi Maspero ~ Animalele-zei din Egipt şi din Samoa ~ Definiţia minimală a lui Reinach – Opinia lui Moret – Obiecţiile lui Dussaud -Atitudinea lui Cap ort…

Capitolul II: Pop u l a re a Eg iptul u i – Op i n i i l e l u i Wi e d e marin $ i ale lui Giuffrida-Ruggeri – Teoria totemismului hamitic a lui Seligmann şi Ankermann – Cercetări asupra totemismului berberilor -Documentele clasice – Opiniile lui Bcrtholon, Bates şi Gsell… 143

Capitolul III: Interdicţiile nord-africane modeme – Semnificaţia lor totemică – Raporturile dintre totemism şi animism în Africa de Nord – Sanctuare nord-africane consacrate animalelor -Marabutism şi totemism – Numele animale colective… 159

Capitolul IV: Jertfele sângeroase la berberi – Raportul lor cu totemismul – Opinia lui Doutte – Influenţele negre – Jertfele sângeroase şi organizarea magico-religioasă a negrilor din Africa de Nord – Relaţia cu totemismul african occidental şi sudanez – Caracterul negru al ceremoniilor 'aissâoua… 175

Capitolul V: Ipoteza unui vechi totemism egeo-cretan -Argumentele lui Adolphe Reinach şi Dussaud – Riturile de bestialitate în Egipt – Opinia lui Moret – Totemism şi bestialitate rituală. în India; teoria lui Monseur – Tema bestialităţii în poveşti, mituri şi legende – Legătura sa cu totemismul-Te oriile lui Mac Cu II o c h – Be s t i a l i t a t e a ş i op i 11 i a d e sp re îneca ni sin u l concepţiei…

Capitolul VI: Totemismul în Creta şi în Grecia ~ Eufonia şi teoria lui Hornyanszky – Opinia lui Kagarov – Omofagia dionisiaca şi teoriile lui Reuterskiold şi Harrison – Dansurile animale – Teoria psihologică a lui Harrison – Atitudinea euhemeristă şi animistă a lui Ridgeway…214

PARTEA A TREIA.

Capitolul I: Totemism şi organizare socială – Clanul totemic şi familia – Opinia lui Krceber – Teoria matrimonială a lui Boas… 225

Capitolul II: Teoria lui Thavenet – Tabloul teoriilor totemismului de la 1791 la 1920 – Expunerea şi justificarea sumară a teoriei clasificării, a celei parentale şi teritoriale a autorului -Concluzii…,…”,…,…,…236

Index analitic…246

Starea actuală a problemei totemice.

Studiu introductiv TOTEMISMUL ÎN ACTUALITATE.

Există trei lucrări clasice care marchează în istoria culturii cercetarea problemei totemismului: vasta lucrare a lui J. G. Frazer din 1910, Tot emis m and Exogamy, urmată de cea a lui A, Van Gennep, IJEtat actuel du probleme totemique din 1920, o sinteză completă, a cărei versiune românească o prezentăm astăzi, şi, în sfârşit, cea a lui Claude Levi-Strauss din 1965, Le totemisme aujourd'hui. în secolul XX a existat o preocupare constantă pentru a defini, explica şi teoretiza totemismul, teorie care începe să se contureze în secolul al XlX-lea, după ce această noţiune fusese descoperită, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în „gândirea sălbatică” a populaţiei algonkine, în limba ojibwa, din regiunea de la nord de Marile Lacuri ale Americii de Nord, de către negustorul şi tălmaciul englez J. Long. Expresia „totem” înseamnă în limba ojibwa „el este din neamul meu” şi se referă la apartenenţa de clan a unui trib, subsumându-se unui totem, adică unui animaî, unei plante sau unui alt obiect care este considerat strămoşul respectivei grupări umane.

O asemenea organizare primitivă, socială şi religioasă s-a constatat apoi şi la alte popoare din alte regiuni ale globului. Această descoperire a declanşat un fel de reacţie în lanţ, pentru că totemismul s-a dovedit a fi generator de tabuuri şi interdicţii, aflat în legătură cu mana şi sacrul.

Aceste trei concepte au fost considerate modelul de organizare a societăţii omeneşti. Tabuul, cuvânt de origine polineziană, adoptat de etnografi, desemnează orice obiect, acţiune sau persoană care posedă în virtutea modului său de viaţă o putere de natură mai mult sau mai puţin incertă. Această forţă de natură supraumană trimite la conceptul de mana, de origine melaneziană, ca forţă specială ce se manifestă în efecte singulare şi neobişnuite. Obiectele şi oamenii au mana, pentru că au primit-o de la anumite fiinţe superioare, deci fiindcă participă în mod mistic la sacru (apud Mircea Eliade). In felul acesta, mana este matricea sacrului şi stă la originea religiei primitive. De la descoperirea sa, totemul, suportul teoriei totemismului, a stârnit, cum spune Claude Levi-Strauss, o adevărată „isterie”. Ca fenomen social şi religios, constituit ca mod de viaţă în comunităţile primitive analizate, a fost cercetat de scoţianul Mac Lennan în 1870 şi a avut ecou mai întâi în mediile englezeşti. Herbert Spencer a arătat sociologilor importanţa acestuia, iar Lubbock şi Tylor l-au introdus în analizele lor ştiinţifice. O primă sinteză asupra totemismului o face Frazer în 1882. Intre timp, cercetările lui Spencer şi Gillen duc la descoperirea totemismului în Australia centrală, astfel încât în 1910 J. G. Frazer, în Totemism and Exogamy, poate pune la îndemâna cercetătorilor un corpus substanţial de fapte, în care se găsesc elemente comparative detaliate. Definiţia lui Frazer dată totemului stă la baza definiţiilor emise ulterior: „Un totem este în accepţia obişnuită o clasă de obiecte naturale, col mai frecvent o

6 STUDIU INTRODUCTIV specie animală sau vegetală cu care primitivul se identifică într-un mod deosebit”. Teoria lui J. G. Frazer asupra totemismului a fost numită concep-ţiomstă, conceptualistă sau concepţională.

El crede că în concepţia australiană despre naştere şi reîncarnare se află cheia misterului originii totemismului. Şi mai importantă este ideea că, în anumite împrejurări favorabile, totemismul se poate transforma într-un cult propriu-zis al strămoşilor, iar acesta, la rândul lui, într-un panteon organizat. Şi E. Durkheim, şi A. Loisy admiteau că există o legătură strânsă între totemism şi cultul strămoşilor. Credinţa în atotputernicia spiritelor morţilor şi ale strămoşilor care locuiesc într-un anumit ioc (stâncă, piatră, peşteră, animal, plantă) este cea care a condiţionat credinţa totemismului primitiv. Totemul este un protector, un apărător al clanului. Hill-Tout deriva totemismul din credinţa în spiritele păzitoare. Apoi teoriile lui W. Wundt, H. Spencer, Wilken şi Tylor leagă totemismul de cultul strămoşilor. După ii. Spencer, cultul strămoşilor umani 1-a precedat pe cel al strămoşilor animali. La diferite populaţii, caracteristica psihologică în definirea totemismului nu este aceeaşi. A. Loisy credea că totemismul, formă rudimentară de organizare socială, poate să nu fi fost universal, însă mentalitatea care a produs totemismul a existat pretutindeni, iar condiţiile diferite de existenţă au fost cele care au diversificat, într-un fel sau altul, fenomenul. J. G. Frazer vedea în totemism un fenomen magic, şi nu unul religios, pentru că îi lipseşte sentimentul de supunere pioasă. înrudirea dintre om şi animai este caracterul distinctiv al totemismului, credea E. Durkheim, care dă totemismului o interpretare socială ca religie de clan. Ca şi H. Spencer şi A. Lang, E. Durkheim credea că totemismul este în primul rând un nume, o emblemă: teoria nominalistă. El deriva mana din principiul totemic.

Pentru P. Samtyves, totemul este în relaţie de dependenţă cu pământul tribului. Şi Frazer, şi Durkheim au respins îdeea de a vedea în totemism un tip de zoolatrie. Nu animalului i se adresează cultul, ci emblemei, imaginii totemului. Conform principiului magic similia similibus curantur, animalul, reprezentat mistic prin efigie, pune sub protecţia sa pe om, care este egalul lui. Totemul participă la sacru, care după J. G. Frazer ar fi doar magic, după Goldenweiser ar fi social, iar după Durkheim ar fi în întregime religios. E. B. Tylor şi W. Wundt au subliniat că totemismul nu ar fi în fond decât un caz particular al cultului animalelor, aspectul său religios fiind nesemnificativ, dacă se compară cu alte religii. W. H. R. Rivers a reformulat teoria generală după care totemismul derivă din credinţa de reîncarnare în corpuri animale sau vegetale. Totemismul individual, derivat din totemismul colectiv, implică noţiunea de suflet personal: sufletul omului îşi are sălaşul în animalul protector. Reminiscenţe ale acestei credinţe regăsim în basme: sufletul aflat într-o serie de reîncarnări animale succesive, pentru a putea fi protejat. W. H. R. Rivers şi R. Swanton au admis poligeneza totemismului şi aceasta ar explica poate cel mai bine diversele reprezentări. E. Reuterskiold recurge la teoria economică, la fel ca A. C. Haddon, pentru a explica totemismul.

După această teorie, fiecare grup s-a considerat asociat intim cu aceea dintre speciile animale care trăia în număr mare în vecinătatea sa imediată şi îi oferea, astfel, o utilitate alimentară şi comercială. Dar, chiar şi în acest caz, totemismul s-a constituit prin magia întreprinsă în scop alimentar. S. Freud a elaborat o teorie psihanalitică după care religia totemică ar presupune doar încercări de căinţă, de propiaţie sau de pacificare. După R. Thurnwald, totemismul este o teorie sociologica, bazată pe o concepţie bine precizată asupra condiţiilor de existenţă a omului. Franz Boas, unui dintre cei mai buni cunoscători ai ansamblului complex de fenomene totemice nord-americane, a elaborat teoria convergenţei: o dezvoltare proven din diverse surse. Elementele separate care intră în componenţa ui. – organizări totemice sunt trăsături culturale ce nu pot fi derivate din tove-mism. Exogamia clanului, numele animale ale anumitor grupuri sociale, credinţele referitoare la descendenţa dintr-un animal sunt caracteristici cu origini istorice şi psihologice complexe, care se asociază unele cu altele pentru a forma un complex totemic, când se întrunesc anumite condiţii psihosociologice. Comparând complexele totemice care există în diferite arii de civilizaţie, se constată unele similitudini evidente, aşa incit, credea F. Boas, „complexele totemice trebuie deci înţelese ca fiind produsul dezvoltării convergente”.

Cele expuse până aici sunt doar câteva dintre teoriile pe care le ia în discuţie A. Van Gennep în prima parte a cărţii sale, cea mai consistenta, de altfel. Pentru cine vrea să adâncească problema istoriei construirii şi teoretizării totemismului, Starea, actuala a problemei totemice este cea mai erudită cercetare în domeniu. Notele bine documentate ne trimit la o bibliografie exhaustivă, convingerea lui Van Gennep fiind că a citit şi a citat tot ce a fost posibil, cu foarte puţine excepţii, probabil insignifiante. Un asemenea model savant de cercetare a unei probleme, oricât de costisitor ar fi ca investiţie intelectuală, nu ar trebui abandonat nici chior în epoca vitezei pe care o trăim, cu atât mai mult cu cât acum avem la îndemână mijloace performante de stocare a informaţiei la zi. Dintre teoriile discutate de Van Gennep atât de minuţios în partea întâi a cărţii sale, unele vor fi reluate şi reevaluate peste aproape 50 de ani de Claude Levi-Strauss, în lucrarea lui Le lotemisme aujourdliui, cum ar fi tipologia pe care o discută Van Gennep, după Frazer: totemuri de clan, totemuri sexuale şi totemuri individuale. Din analiza minuţioasă a lui Van Gennep se pot deduce propriile puncte de vedere asupra totemismului. Chiar dacă părerile sale sunt, în opinia lui Claude Levi-Strauss, uneori partizane, iar alteori dovedesc neînţelegere, cercetarea lui Van Gennep este, după părerea noastră, un clasic model de respectare a părerii celuilalt, fie şi pentru faptul de a-1 fi citit cu minuţiozitate. Nu credem că s-ar mai întâlni în zilele noastre un tip de savant care să sufere efectiv că nu i-au putut parveni sau nu a putut accede Ia articolele şi lucrările vreunui confrate sau înaintaş în domeniu. Este un caz rar şi clasic de devoţiune intelectuală, atât de greu de atins astăzi, ca să nu mai vorbim de precauţiile metodologice pe care şi le ia de fiecare dată Van Gennep.

După ampla parte teoretică, primă, a cărţii lui A. Van Gennep, urmează cele două părţi în care autorul intră propriu-zis în analiza fenomenului complex al totemismului. Cititorul interesat are prilejul de a urmări dezvoltarea totemismului incipient în Egiptul predinastic, a totemismului hamitic, a celui berber şi nord-african, apoi a celui sudanez, a totemismului în India, Creta şi Grecia.

Ceea ce se reţine esenţial din aceste analize este prezentarea fenomenelor totemice ca atare, cu lux de informaţii şi cu precauţiile ştiinţifice în cazul în care autorul preia o informaţie dintr-o sursă sau alta. Se ajunge, astfel, în partea finală, a treia, la tabloul totemismului de la 1791 la 1920. După complicatul examen al teoriilor despre totemism, Arnold Van Gennep

8 STUDIU INTRODUCTIV ajunge la concluzia că, la fel ca toate celelalte fenomene sociale şi religioase, totemismul este el însuşi complex în conţinut, variabil în forme şi supus evoluţiei progresive şi regresive. „Oricum ar fi început societatea, prin hoardă, familie patriarhală, familie matriarhală sau categorie de grup, ideea şi sentimentul de înrudire sunt cele care stau la baza coeziunii colective”, concluzionează Van Gennep.

Ideea de înrudire totemică este un fapt dat, care este primordial şi nu ar trebui căutat în altă parte decât în puterea imaginativă şi nevoia socială de clasificare a societăţii.

Ceea ce caracterizează în esenţă totemismul este combinaţia particulară a trei elemente: înrudirea fiziologică, înrudirea socială şi înrudirea cosmică, legând toţi oamenii dintr-un grup de fiinţe sau toate obiectele situate teoretic în acelaşi grup. Totemismul, aşa cum s-a păstrat în zilele noastre, nu mai este primitiv, ci evoluat. Noţiunea însăşi de înrudire a evoluat. Numele şi emblema au căpătat un caracter simbolic.

În concluzie, după Arnold Van Gennep, totemismul rămâne un mod particular, perfect viabil, de combinare a înrudirii, menită să asigure coeziunea grupului şi a tuturor societăţilor (trib, cetate, naţiune) pe spaţii şi în condiţii sociale din ce în ce mai evoluate.

Cel care va relua de la distanţă de jumătate de secol sinteza lui Arnold Van Gennep va fi Claude Levi-Strauss în cartea Le totemisme aujourd'hui, Paris, 1965. Cu unele rezerve faţă de „îndrăzneala teoretică” a lui A. Van Gennep, Claude Levi-Strauss îi apreciază cartea ca pe „o ultimă lucrare de ansamblu consacrată acestei chestiuni”. De la jumătatea secolului XX, problema totemismului este reluată în lucrările etnologilor americani, cum ar fi R. H. Lowie, în Primitive Society, G. Murdock, în Social Structure, Evans-Pritchard, în Zonde totems, W. L. Warner, în Black Civilisatwn, sau W. Warren, în History of the Ojibwas, lucrări pe care Claude Levi-Strauss le pomeneşte în sinteza sa. Analiza acestuia se încadrează în metoda antropologiei structurale, considerată ca fiind novatoare la mijlocul secolului XX şi pusă în discuţie ulterior. După această metodă, care îmbină avantajele ştiinţelor exacte cu cele umaniste, importantă este structura, în care simbolul este un semnificant a ceea ce este semnificat. Pentru antropologie, care este o comunicare a omului cu omul, totul este simbol şi semn aşezat ca intermediar între doi subiecţi. Gândirea primitivă este pentru antropologia structurală o încercare de a ordona lumea după un sistem logic propriu, un sistem de cunoaştere perfect articulat, paralel cu cunoaşterea ştiinţifică.

În acest fel, Claude Levi-Strauss vede în totemism un sistem de relaţii stabilite între două serii, una naturală, care cuprinde categorii, şi una culturală, care cuprinde grupuri şi persoane. în esenţă, după Claude Levi--Strauss, totemismul se reduce la o ilustrare specifică a unor anumite moduri de gândire, de aceea el îşi încheie analiza cu „iluzia totemică” ce acoperă o parte de adevăr. Pretinsul totemism, spune Claude Levi-Strauss, ţine de înţelegere. Nouă ni se pare cu mult mai adecvată observaţia lui Arnold Van Gennep de la sfârşitul prefeţei la cartea sa din 1920: „Totemismul a pus deja la încercare perspicacitatea şi ingeniozitatea a numeroşi oameni de ştiinţă şi există motive să credem că această situaţie va mai dura încă mulţi ani de acum încolo”. Cu siguranţă se va mai scrie despre un „totemism actual” într-o anume etapă a cercetării în viitorii ani.

Lucia Berdan.

PREFAŢA.

Descoperirea totemismului ca sistem de organizare religioasă şi socială datează de aproximativ 130 de ani; însă studiul sistematic şi aprofundat al diverselor sale forme în societăţile relativ primitive încă existente datează de abia 25 de ani. Cum e firesc, noile descoperiri au generat teorii noi. Teoriile s-au acumulat şi au devenit tot mai complexe, astfel încât mi s-a părut util să încerc o critică comparată şi o clasificare a acestora.

Scopul însuşi al cărţii i-a determinat planul: cum lucrarea enciclopedică, în patru volume mari, a lui Sir James G. Frazer, Totemism and Exogamy, conţinea toate faptele esenţiale, am luat ca punct de plecare teoria acestuia; apoi am comparat criticile aduse respectivei lucrări şi teorii; iar atunci când nucleul central a fost delimitat, am examinat pe rând celelalte teorii generale din domeniu, clasându-le şi pe acestea, pe cât posibil, în funcţie de ideea centrală; în fine, am studiat teoriile particulare, construite în unele cazuri pornind de la elemente de totemism considerate de obicei secundare sau accesorii.

Recunosc că acest mod de a proceda nu e deloc liniar şi că există în expunerea mea reveniri şi sinuozităţi; însă îmi e greu să procedez altfel pentru a explica ce este de fapt totemismul, deoarece, după cum afirmă teoreticienii înşişi, el constituie, pe de o parte, un fenomen încă prost delimitat, iar pe de alta, extrem de complex şi de amplu. Analiza discerne şase elemente considerate de comun acord esenţiale, cărora li se adaugă altele, în număr variabil, în funcţie de populaţiile studiate, şi al căror loc în sistemul original nu este încă precis cunoscut. Discuţiile teoretice se referă la valoarea relativă a acestor elemente esenţiale şi accesorii, precum şi la natura cauzelor ce le-au determinat. Şi, cu riscul de a greşi, a trebuit să acord, ţânând seama de starea actuală a problemei totemice, o valoare de echivalenţă argumentelor aduse. De unde aceste avansări şi reveniri ale expunerii.

Cea de-a doua parte ia în discuţie câteva posibilităţi privind elementele totemice existente încă îi* bazinul mediteranean *n principiu, nu a^ rt-… şi nici nu am descris faptele îâi privinţei chrovileoriî. e sure fondaie. l#a, a trebuit să procedez astfel în punclel^ ipiorate de Jama<: ^in i-^^'iv1 în cadrul dezbaterilor privind existenţa .'js'-miPinuU-i ir. re i*> îtiui pi un: i, populaţii cunoscute, pivisiâu m studi'jî unoi anuruii^ ok'incruv *_; i…'. rezistat în timp.

În fine, a treia parte h lucrării demonstrează j a, dacă majorltuie^ teoriilor totemismului iau ca punct de pictare aM^cni y^li^ios p. ino menului, există unele cart tini sa nii?'<<: Hou^? e a*-w -K-n^rt religios rvlui laic sau, cel puţin, socini Vcasi*-” ^-t< iâi.'ii'. i'i vr-iWi;”: ieorcl i, 'inni! i; i

10 PREFAŢĂ mai noi. In plus, tabelul teoriilor alcătuit în ultimul capitol arată că totemismul a pus deja la încercare înţelepciunea şi ingeniozitatea a numeroşi oameni de ştiinţă şi există motive să credem că această situaţie va mai dura încă mulţi ani de acum încolo.

Bourg-la-Reine aprilie 1919

Arnold Van Gennep.

INTRODUCERE ISTORICĂ.

Istoria problemei totemice se împarte într-un anumit număr de perioade, caracterizate prin publicarea unei opere importante, care a dat naştere la o nouă sistematizare a materialelor şi a teoriilor. Prima perioadă, cea de simplă curiozitate, se încheie prin descoperirea pro-priu-zisă a totemismului de către Mac Lennan (în 1869-1870), primul care a coordonat un mare număr de fapte disparate. Această descoperire nu a atras prea mult atenţia în afara mediilor englezeşti. Herbert Spencer a arătat imediat sociologilor importanţa acesteia; Lubbock şi Tylor au introdus apoi totemismul în construcţiile lor ştiinţifice1.

În continuare, materialele faptice s-au acumulat neregulat, însă în număr suficient pentru a necesita curând o a doua sinteză prealabilă. Ea se datoreşte lui J. G. Frazer, al cărui volum Totennsin, apărut în 1887, încheie a doua perioadă.

Acest volum a servit drept bază a cercetărilor de tot felul, şi mai ales arheologilor interesaţi să regăsească totemismul în stadiu de reminiscenţă în religiile Egiptului, ale Greciei, ale Italiei şi ale lumii celtice. A generat, de asemenea, teorii complete, precum cea a lui Jevons, criticată aprig de Leon Marii] ier, şi monografii atât descriptive, cât şi teoretice, cum ar fi lucrarea proprie Tahou et Totemisme a Madagascar.

Intre timp, se descoperea totemismul din Australia centrală. Primul volum semnat de Spencer şi Gillen (The Native Tribes) marchează începerea celei de-a patra perioade (1899). Acesta suscită la rândul său teorii generale, de exemplu cele aparţinând lui Haddon, lui Frazer, lui Lang, precum şi multe polemici. Publicarea celui de-ai doilea volum (The Northern Tribes, 1904) aduce noi subiecte de controversă; interesul pentru teoria generală a totemismului, răspândit mai întâi în Anglia şi în Franţa (mult mai puţin în Statele Unite-, unde nu era studiat la vremea respectivă decât totemismul indienilor), se extinde şi dă naştere Ia abordări critice şi chiar teorii în ţările germane şi scandinave (Pikler şi Somlo, W. Schmidt, Eeuterskiold etc).

Un mare număr de lucrări trebuie privite ca aparţinând acestea perioade, cum ar n articolele şi volumul lui Durkheim, volumele consistente ale lui Wundt, teza lui A, A. Goldenweiser, publicată relativ recent.

1. Pentru aceste chestiuni de dată şi de prioritate, vezi Frazer, Toternism and Exogamy, voi. IV, pp. 43-44, note, totuşi, ideea de a clasa în aceeaşi categorie totem-iA indienilor din America de Nord şi totem-u] (Kohong) australienilor se datoreşte lui Grey, în.1841; termenul „toteinism” datează de la J. Long (1778*.