Arnold Van Gennep

De problema totemică ar fi strâns legate problema exogamiei şi cea a claselor matrimoniale, pentru soluţionarea cărora autorul şi-a dedicat eforturile de ani de zile. Ne putem mira deci de faptul că în definiţia minimală dată de acesta, citată anterior, nu a introdus un paragraf care să indice valoarea de clasificare a faptelor totemice, ce poate fi atribuită reglementării sexuale şi matrimoniale.

În orice caz, date fiind limitările în utilizarea termenului de totemism pe care părintele Schmidt le consideră necesare, nu mai înţelegem entuziasmul său pentru „descoperirile importante” ale părintelui Trilles30, nici faptul că a adoptat utilizarea cuvântului de către acesta din urmă pentru a desemna ansamblul extrem de încâlcit de credinţe şi de obiceiuri în vigoare într-o regiune vastă din Africa ecuatorială31.

Părintele H. Trilles a publicat rezultatele complete ale anchetei lui asupra tribului fâng (sau pahouins) într-un volum rezumat la Conferinţa de la Louvain, ale cărui teze nu puteau fi, probabil, repetate în articolul său anunţat32. Iată ce este deci, după Trilles, totemismul fâng sau pahouins din Congo francez şi din Gabon, populaţie care după unii autori ar număra şapte milioane de indivizi.

„Cei din tribul fâng sunt cu toţii totemişti… Pentru fâng. totemul este un etotore, un protector, un paznic puternic, un apărător. Este o fiinţă reală şi tutelară. Orice totem este etotore, dar nu orice etotore este totem. Totem este doar protectorul unui grup. Poate fi considerat sub două aspecte: ca fiinţă protectoare cu existenţă proprie sau materializat într-un obiect. Dacă un trib, ebinzes de exemplu, are ca totem pantera,

27. W. Schmidt, „Le totemisme en Oceanic et en Indonesie”, Semaine…, od. cit., pp. 225-226.

28. Ihidern, pp. 226-228.

29. Ibidem, pp. 229-230.

30. H. Trilles, Le Totemisme chez Ies Fângs, Munster i. W., 1912.

31. Idem, „Le totemisme africain”

32. în Authropos, 1914.

ed. cit., pp. 237-245.

30 ARNOLD VAN GENNEP doar acele pantere care descind din pantera ancestrală aliată cu strămoşul uman al tribului servesc drept mvamayon, adică drept totem tribal. Celelalte pantere, neînrudite cu aceasta, nu sunt mvamayoti”^.

Altfel spus, tribului uman îi corespunde un trib animal şi numai între membrii acestor două triburi există o legătură de rudenie şi de protecţie; o asemenea legătură nu există între un trib uman şi o întreagă specie de animale, fără distincţie între indivizi şi între familii. Ceea ce ne conduce spre concluzia că, dacă este vorba în acest caz de o formă de totemism, nu poate fi un totemism propriu-zis, conform definiţiei curente bazate pe observaţiile australiene sau chiar pe cele ale părintelui Schmidt.

O a doua caracteristică a totemului fâng ar fi aceea,. de a se materializa în realitate, cum ar fi un os sau un fragment oarecare ce trebuie să-i fi aparţinut, sau simbolic, sub formă de desen, de tatuaj, de emblemă sau de nume. Fâng desemnează întotdeauna totemul lui nu prin numele său real. ci prin numele său simbolic”34.

Nu e clar cum această practică îl îndreptăţeşte pe Trilles să vorbească de totemism: utilizarea emblemei, a numelui sacru sau a oricărui alt mijloc deviat dovedeşte doar că acest animal şi, prin urmare, orice a fost în contact cu el este puternic, periculos, impur etc. Practica aceasta se întâlneşte în toate formele de totemism, dar şi în toate formele de magie şi de religie; ea nu reprezintă o caracteristică tipică a totemismului şi nu poate servi nici la definirea, nici la detectarea acestuia.

Confuzia terminologică sporeşte în următorul pasaj: „Să încercăm sa ne formăm o idee despre varietatea totemurilor cărora cei din tribul fâng le atribuie o existenţă reală. Pentru ei, fiecare fracţiune componentă a tribului are un totem particular. Pe lângă totemul naţional, există în ţinutul Fâng trei mari totemuri: totemul tribal, totemul de clan şi totemul familial; în afara acestor trei categorii, există încă alte trei: totemul individual, totemul de societate secretă şi totemul de confrerie… Totem individual are numai masculul, în calitate de şef al unei unităţi sociale; acest totem poate fi orice fel de animal, plantă sau mineral; totuşi, femeile pot avea şi ele un protector, care este întotdeauna un animal. Pe scurt, orice colectivitate, de orice tip, are totemul său, numit mwame”3°.

Dacă, în aceste condiţii, cititorul poate deosebi unde şi când există totemism la tribul fâng, ar trebui să se considere norocos: căci, în această listă de totemuri, nu există niciunul care să corespundă definiţiei minimale date de Lang, Frazer şi de W. Schmidt însuşi. Toate eforturile noastre de a restrânge la o categorie bine delimitată de fapte termenii de totem şi totemism sunt nule pentru Trilles, care reuşeşte astfel să facă din totem un echivalent al genius-ului latin sau

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE al oricărui alt spirit protector al indivizilor şi al grupurilor oarecare, povada că aceasta este, într-adevăr, greşeala terminologică a autorului nostru stă în aceea că el arată, în finalul intervenţiei din cadrul conferinţei, că însuşi elementul realmente distinctiv al totemismului, şi anume credinţa într-o anumită descendenţă, nu se întâlneşte în nici un fel la tribul fâng:

J9Mvamayon-udespre care am vorbit înainte nu este strămoşul direct, părintele rasei; el nu este decât strămoşul eponim al acestui strămoş direct. Cei din tribul fâng nu cred deloc, în pofida ideilor unor etnologi, că descind din totemul lor prin generare efectivă, reală înrudirea lor cu acest mvamayon provine din două surse, una directă, prin schimb şi transfuzie de sânge, iar cealaltă spirituală, prin faptul că mvamayon este protectorul recunoscut ca atare, Această relaţie de protecţie nu asigură existenţa sau prosperitatea materială a tribului, ci doar menţinerea lui sub formă de colectivitate prin perpetuarea riturilor şi printr-un întreg ansamblu de prescripţii şi de interdicţii”5*1.

O altă definiţie minimală aparţine unui savant englez, căruia nu i se pot nega nici meritul de a fi făcut observaţii directe, nici ingeniozitatea în materie de teorii, nici cunoaşterea perfectă a literaturii de specialitate atât americane, cit şi europene în problema totemica, în vasta sa monografie despre melanezieni şi civilizaţiile lor vechi şi actuale3'. W. H. R. Rivers se exprimă după cum urmează: „In prima parte a acestei lucrări, am evitat cu grijă orice utilizare a cuvântului totem şi chiar orice aluzie la totemism. M-am mulţumit cu descrierea conexiunii între unele animale, plante sau alte obiecte şi grupările sociale, lăsând la o parte natura respectivei conexiuni. Primul aspect pe care trebuie acum să îl lămuresc este cel de a şti clacă această conexiune între unele obiecte şi unele grupuri, găsită în Melanezia, trebuie privită drept totemism. Prin totemism înţeleg o formă de organizare socială, care prezintă trei caracteristici principale:

1. Legătura dintre o specie animală sau vegetală, dintre un obiect neînsufieţit ori o clasă de obiecte neînsufleţite şi un grup social bine definit al comunităţii, de obicei un grup exogamic sau clan.

2. Credinţa într-o înrudire între membrii grupului social şi animalul, planta sau obiectul respectiv, credinţă exprimată adesea sub forma credinţei în descendenţa grupului uman din animal, plantă sau obiect.

3. Respectul faţă de animal, plantă sau obiect, forma tipică de manifestare fiind că animalul sau planta nu pot fi mâncate, în timp ce obiectul nu poate fi utilizat sau, cel puţin, poate fi utilizat doar cu anumite restricţii”38.

33. Ibidem, pp. 238-239.

34. Ibidem, pp. 239-240.

35. Ibidem, pp. 241-242.

Ibidem, pp. 242-243.

W. H. R. Rivers, The History of Melanesian Society, Cambridge University Press, Cambridge, 2 voi., 1914.

Ibidem, voi. II, p. 75. Acelaşi autor trebuie să fi publicat în Anthropos, în 1914, un articol despre totemismul melanezian de care nu am putut lua cunoştinţă dm motivele arătate mai sus

Tiu., ARNOLD VAN GENNEP

TOTEM1SMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE

Aceasta înseamnă recunoaşterea echivalenţei dintre elementul social, elementul psihologic şi elementul ritualic.

Nu pot descrie aici în detaliu diversele varietăţi de totemism din insulele melaneziene, nici nu pot expune pe larg teoria lui Rivers despre modul de populare a acestor insule, care s-ar fi făcut prin adăugarea la o populaţie autohtonă, subzistentă încă, dar dispersată, a altor grupuri aparţinând unele la o grupare numită de Rivers „poporul kava”, altul la „poporul betelului”, ambele provenind, probabil, din Indonezia. Tote-mismul ar fi fost introdus în Melanezia de poporul kava39, sub forma pe care o vom semnala mai departe, când vom examina teoriile asupra originii totemismului. Ceea ce trebuie subliniat aici este faptul că Rivers, deşi echivalează trei dintre elementele constitutive ale totemismului, consideră totuşi că elementul psihologic este cel mai important, în toate privinţele: „Identificarea cu animale sau plante este caracteristica psihologică centrală a totemismului melanezian. Dacă îl întrebaţi acum pe un melanezian despre strămoşul totemic din care crede că descinde, el vorbeşte la un moment dat despre acesta ca despre o fiinţă umană, iar în alt moment ca despre un animal. Dacă încercaţi să aflaţi când şi unde s-a produs schimbarea, veţi descoperi că nu este vorba de o schimbare propriu-zisă, ci eroul povestirii este considerat tot timpul ca fiind simultan om şi animal. Eforturile dumneavoastră de a obţine o precizie conformă propriilor concepţii le par celor interogaţi o neputinţă din partea dumneavoastră de a înţelege despre ce este vorba. Dacă insistaţi în astfel de încercări, ei se vor descuraja, vor refuza să spună mai mult, pretinzând că au uitat restul poveştii sau îşi vor continua povestirea fără să se mai sinchisească de dumneavoastră, nici de dificultăţile pe care le sugeraţi… Această identificare nu caracterizează doar povestirile cu subiectul în trecut, ci este40… o credinţă activă în actualitate, când asociată totemismului, când independentă de el… Pe scurt, chiar în acest moment există credinţa într-o astfel de relaţie între fiinţe umane şi animale sau plante, căreia nu îi putem aplica altceva decât categoria noastră a identităţii… Tocmai această idee de identificare cu animale sau plante a aparţinut sau trebuie atribuită poporului kava şi descendenţilor acestuia şi este cea care a acţionat ca punct de pornire în formarea totemismului melanezian”41.

Vom fi observat că această credinţă fundamentală în identitatea omului şi a totemului său, menţinută de credinţa conexă într-o legătură de descendenţă specifică, nu este, după Rivers, legată exclusiv de totemism, în Melanezia, ceea ce nu ne surprinde, de vreme ce o regăsim şi în afara totemismului în Indonezia, în Madagascar şi în mare parte din Africa. O găsim însă în cadrul totemismului atât australian, cit şi nord-american, bantu şi melanezian, ca element necesar şi fundamentai al unui sistem complet de reprezentări şi de acte. Cred deci că se justifică atitudinea adoptată de Rivers în chestiunea definiţiei totemismului, având totuşi câteva obiecţii pe care le voi expune mai departe. Savanţii ale căror lucrări le-am analizat s-au străduit să ţină seama în acelaşi timp de toate elementele problemei totemice şi să nu subordoneze majoritatea lor unuia singur. Lucrarea despre care voi vorbi în continuare este concepută pe un cu totul alt plan şi, urmând o metodă esenţial diferită, departe de a expune complexitatea fenomenului totemic, autorul neagă această complexitate, înlocuind-o cu o teorie sau, mai degrabă, cu o afirmaţie a simplităţii esenţiale şi primitive.

39. Ibidem, voi. II, pp. 357-358 şi 360.

40. Aici Rivers trimite ia unele legende şi fapte publicate în detaliu în voi. I al lucrării sale, pp. 154, 210 ele.

41. Ibidem, voi. II, p. 359.

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE

CAPITOLUL II

Tote. mismul ca religie – Cartea lui Durkheim -Aprecierea acesteia de către Goldenweiser, Hartland, Loisy, Goblet d'Alviella, Bruno şi Malinowski – Originea totemismului -Polemica dintre Lang şi lordul Avehury – Teoria nominalistă a lui Lang şi valoarea ei

Se ştie că Frazer, după ce i-a recunoscut iniţial tote. mismul ui o valoare religioasă echivalenta valorii lui sociale, a negat apoi total această valoare şi nu a mai văzut în riturile şi ceremoniile totemice decât operaţiuni magice, sub pretextul că le lipseşte elementul fundamental al aspectului religios, şi anume sentimentul de supunere pioasă: „E o gravă eroare, a afirmat ei, să se vorbească de totem ca de un zeu…, de vrerne ce totemul este considerat egalul şi prietenul omului'1'1.

Am ridicat câteva obiecţii faţă de această opinie, obiecţii care concordă cu cele ale lui Lang, Hartland şi ale altor etnografi. Dimpotrivă, atitudinea lui Frazer a fost călduros aprobată de W. Schrnidt2. Totuşi, nici un etnograf nu a îndrăznit să meargă atât de departe cu teoria caracterului religios al totemului şi al totemismului aşa cum a făcut-o Emile Durkheim într-o lucrare voluminoasa, a cărei documentare se bazează în principal pe fapte observate în Australia centrală '.

Interpretarea dată de Durkheim totemismului în general, deşi nu aduce o soluţie reală în ceea ce priveşte problemele originii, formării, evoluţiei, conţinutului şi modalităţilor totemismului, nu este lipsită de interes prin maniera în care sunt grupate problemele, apoi utilizate în vederea unei teorii generale a religiei.

Punctul de pornire a întregii construcţii a lui Durkheim este concepţia pe care şi-a format-o despre natura societăţii. Aceasta nu este pentru el un simplu mod de viaţă în comun, o combinaţie de stări de conştiinţă şi de acte individuale, ci chiar o „realitate sui generis”4, „o realitate specifică…; societatea nu este un stat în stat; ea face parte

1. Frazer, Totemism and Exogamy, voi. IV, pp. 5, 27-28, 101-102.

2. Am văzut că a fost semnalat, dar nu am putut să mi-1 procur, un memoriu recent despre acest subiect al lui B. Ankermann. „Die religionsgeschichtlichc Bedeutung des Totemismus”. Neue Jahrbueeher (Leipzig, Teubner), voi. XXXIX, 1917, pp. 481 şi următoarele.

3. Emile Durkheim, Les Fornies elernentaires de la vie religieuse: le systeme totemique en Australie, Alean, Paris, 1912.

4. Ibidem, p. 22.

Însă din natură…, regnul social este un regn natural, care nu diferă de altele decât prin complexitate”; Societatea, aşa cum o concepe autorul, este chiar mai mult decât atât:, o societate are tot ceea ce este necesar pentru a trezi în conştiinţă, prin simpla acţiune exercitată asupra membrilor ei, sentimentul divinului; căci ea reprezintă pentru membrii ei ceea ce este un zeu pentru credincioşii lui, deoarece are o natură proprie, diferită de natura noastră individuală”6.

Acest postulat, căci este vorba de o concepţie apriorică a autorului, şi nu de rezultatul unui studiu asupra noţiunilor şi sentimentelor umane în societăţile inferioare, a determinat metoda de studiu şi modul de interpretare a totemismului, adoptate de Durkheim, Faptele cele mai concludente pentru analiza celor mai primitive forme cunoscute sunt date de societăţile aşa-zis inferioare şi, dintre acestea, de cele australiene, deoarece, conform autorului, „în acestea totul e uniform şi, în acelaşi timp, simplu”', fenomenele sociale prezentându-se doar sub forma colectivă, fără a atinge încă modul individual: „religia este în acest caz o religie de grup pură, fără amestecul unor elemente individuale1'8; iar printre sistemele posibile de grupare, cel mai uniform, mai puţin complex, mai simplu, l-ar constitui clanul'J; or, totemismul este o religie de clan10.

Ne-ar lua prea mult timp să discutăm pas cu pas raţionamentele lui Durkheim, însă trebuie să observăm că majoritatea ipotezelor de la care porneşte sunt inexacte. într-adevăr, societăţile inferioare nu sunt simple,

5. Ibidem, p. 25.

6. Ibidem, pp. 295, 297.

7. Ibidem, pp. 7, 8, 11, nota, 135; cf. p. 267.

8. Ibidem, p. 135.

9. Ibidem, p. 136.

10. Ibidem, p. 142 şi întreaga dezvoltare, pp. 238-239: „credinţele totemice sunt de natură evident religioasă, de vreme ce implică o clasificare a lucrurilor în sacre şi profane… avem convingerea ca această religie este cea mai primitivă care a fost actualmente observată şi chiar, după toate probabilităţile, care a existat vreodată. Ea este, într-adevăr, inseparabilă de organizarea socială pe bază de clanuri. Nu numai că poate fi definită doar în funcţie de aceasta din urmă, dar se pare că clanul, sub forma pe care o ia într-un foarte mare număr de societăţi australiene, nu a putut exista fără totem. Căci membrii aceluiaşi clan nu sunt uniţi între ei nici prin comunitatea de habitat, nici prin cea de sânge, de vreme ce nu sunt în mod necesar consangvini, şi sunt adesea dispersaţi în puncte diferite ale teritoriului tribal. Unitatea lor provine deci numai din faptul că au aceleaşi nume şi aceeaşi emblemă, din faptul că ei cred că susţin raporturi de acelaşi fel cu aceleaşi categorii de lucruri, din aceea că practică aceleaşi rituri, adică, în definitiv, din comuniunea cultului totemic. Astfel, totemismul şi clanul, cel puţin atâta timp cit acesta nu se confundă cu grupul local, se implică reciproc. Or, organizarea de clan este cea mai simplă cunoscută… O religie atât de strâns legată de sistemul social, care le depăşeşte pe toate celelalte în simplitate, poate fi privită drept cea mai elementară pe care ne-a fost dat să o cunoaştem. Dacă reuşim deci să găsim originile credinţelor (totemice)…, avem şanse să descoperim o dată cu acestea cauzele care au dat naştere sentimentului religios al omenirii”.

ARMOLD VAN GENNEP ci la fel de complexe ca. societăţile1 superioare. d^v-n nu ca forme extorioaiv, r (: puţin ca mecanism ii”*n şi c: i hiibiaan de fen”„io socLilo. Ele nu sunt nici absolut uniforme, IjK'l omogene, ti, dimpotrivă, multiformişi etoroooiie. Incit cadrele noasiru modernede rljs”t „. – re nu ^l poinvis'1 când t>o îneoarcă însovioiua clomi'iitolur lor constiiutn (: a>-tfoi, nui exo gair-ia, nici sistemul do clasitVare, nici varietăţile dr LMupanba/itt” pe diferuole meniuri dr c iâviu] al filiaţiei nu ^nt, în societăţile i. ij. o-vijio

Astfel sn explica deopotrivă dificnSfaten otnogi 'ifu-î i uipi”vu. itt:, torniinologioi noastro şi imposibili* atoa în caro ne afh-Pi, °? Kii de pn; îi a pi accepta di-^cr. p^rirea direviă a faptelor, d^ a trasa o schema unica de e'ufu* pentru intona nvili/aţioi urbano considerate n ti; samblui oi. Oamenii au inventat un miţo num: V do instituţii dmiro caro nuih^ şi-au urnirit eţia până într-un punct de iapa^, ^> doar iitova din! io ele au pmuî î' pa, ~-Uaui, cuiimm unul m * – ^minu „. 1,11/iţ: _ t^' priu-ziSci. Pnnti'o in^tâliiriî] ^ ţaro ăv ajunsânâr-un impa- -v Łrs”'r-c oxogairia şi totenusmu], procum şi hisirmul castelor şi pnliaudna A fonda pe astfel de fenomene o teorie generală a religiei şi a societăţii, cum a făcut Durkheim, nu putea duce decât la o viziune greşită asupra realităţii, la o interpretare forţată a documentelor.

Este ceea ce se observă atunci când Durkheim încearcă să analizeze totemul şi totemismul. El a fost obligat să subordoneze caracterele lor principale caracterelor secundare şi să răstoarne complet termenii definiţiilor. Pentru Durkheim, totemul este în primul rând şi înainte de toate un nume11; dar, mai mult decât atât, este şi o emblema1'-'. Numele şi emblema constituie, după el, caracteristicile esenţiale şi specifice ale totemului, din care provin celelalte caracteristici, de exemplu natura lui animală sau vegetală ori înrudirea speciei animale sau vegetale cu clanul uman. Prima afirmaţie, că totemul reprezintă un nume, este cunoscută în ştiinţă; este teoria nominalistă a lui Herbert Spencer şi Andrew Lang; a doua afirmaţie este la fel de cunoscută: teoria lui Diodor din Sicilia, a lui Garrick Mallery13, Max Muller, A. H. Keane14, teorie admisă iniţial de Lang, în 1884, însă respinsă apoi definitiv de acesta, în 190315. Este cel puţin uimitor faptul că Durkheim, care era totuşi la curent cu literatura despre totemism, nu citează pe niciunul dintre aceşti autori şi pare să considere nouă şi decisivă teoria lui emblematică, socotită printre cele mai vechi şi mai îndoielnice teorii.

11. Ibidem, p. 154.

12. Ibidem, pp. 158, 172, 177 etc.

13. G. Mallery, „Picture Writing”, Xth Annual Rep. Bur. of Ethnology, Washington, 1893, p. 388.

14. A. H. Keane, Ethnology, Cambridge, 1896, p. 11.

15. Andrew Lang, Social Origins, Londra, 1903, p. 140; a se vedea mai departe analiza teoriei pictografice a lui Pikler şi Somlo.

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE

Pentru a o stabili, Durkheim î! _! > ne. vă ^e fi ha/al. la î'H predecesori] săi, în primul rând pe o^-orvaţiilo iaeut*' în Anu'nut di Nd15 i fi d h p p o^orvaţiilo iae

Nord15 şi apoi sa fi dat '„h. servauilor fui! ^!”. J>i? nr o plită] ţ iă1 l arc r”;?

ş p rauilor plicată sau ce] puţin bizară1', caro „a „i porn, ^.” uajolo iân. ijiv niri:. >>,i> _ esenţialul îl ropro/int. t dosomiJ Pe scur'. poiilru a->i foivl^ dubla toon*1 r-onTiirilis^ ^oâiildpniatH-a. autorul estfi ohhgat ^a rastoaint1 o^riplo* to^f*'„ ndrii-v p”>vat. iT] î î

În ceea ce privosto iuiâii”do, se credrn ca nnA enirnu cu ^rariitătt1 l^ nume se află în c? i*dint/i luturor purtătorilor aceluiaşi:”! me Într-d înrudire, fie psihologica, fi-* sociala, transmisa p*> limf c; i” ivu^i uiMia. ori feminina 'uterinăDiirknoiin aflrniă, dur-po* nv: i că n iipj^o o^f” c*1' care creează inrudiioa, roluând. > a}) licinci au^trahomior d^nniti-j lui Cicero ce daâoa/a d; nti-o tpoca avans: ua ^; '.”. nah^îa X^fe1., \i vizii care coidpun clanul >c* coti adera v (U m ((m-I'„ î.v. -j'v… Pm vhim „' legătura de con 'nâiŁv; iiitaU': moini) i: i cLinuiui ini ru'k! u.ar^co poiiita acelaţi nunio'1'…: m* poaio spune în pdiuitcă un umi, iski un > {fiu, familial în care înrudin^j rezulta numai din cotii. nntai^a do; iuh '/' Trebuie sa ob5= (îrvrăin, do altfel, că, piv^upunind iiiiţiai a ni dan i\vi_ează cea ma> bună bază do studiu ->: n-u”^ s<- ir. tilno^îf -. ub iovm tipică ia austiaiioiii, Dujkhi'ini estfob! a>at nun d (ipa”t^ pfin anaii/i tocmai a observaţiilor australiene, sa adnuta ci „'iruai'i. Mrca po ba/a de clanuri se afla în Australia într un stadiu dr r/hun… s dt disoluţii absolut anormal, produc, probabil, de do^onerosrf nfi”' ^ n do b^oâm° nea, că, „pentru o ne forma o idee complota despre totonn^îi., nu trobuit să ne restrângem între limitele clanului, ci să considerăm tribul în întregul său…; toate cultele de clan sunt solidare între ele, iar religia totemică este sistemul complex format prin reunirea acestora”2'*.

În aceste condiţii, dacă totemismul este deja un complex în Australia, dacă sistemul de clanuri este deja degenerat, iar observaţiile făcute în America trebuie să le explice pe cele australiene, deşi aparţin unor civilizaţii mai evoluate, nu vedem de ce autorul şi-a consacrat volumul observaţiilor australiene şi nu şi-a bazat toate teoriile pe observaţiile americane. Durkheim nu şi-a ascuns criticile la adresa şcolii comparatiste. El spune că o singură experienţă, bine organizată, este suficientă pentru a verifica o lege generală24. Să admitem că e aşa: dar în acest caz ar fi trebuit să se abţină de la a utiliza sau a neglija

16. Durkheim, op. cit., pp. 159-163, 178.

17. Ibidem, pp. 167-180.

18. Ibidem, pp. 172, 177.