Arnold Van Gennep

Această teorie a exercitat o influenţă considerabilă asupra lui Durkheim30, căci teoria emblematică a lui nu este, propriu-zis, decât o modernizare, cu o simplă schimbare de termeni, a teoriei pretins „materialiste” a lui M. M. Pikler şi Somlo31. După autorii maghiari, problema

29. L.- M. Torres, „El totemismo, su origen, significado, efectos y superviviencias”, Anales del Museo Nacional de Buenos Aires, 1911; cf. p. 550.

30. Durkheim, Forme elementaires…, ed. cit., p. 263, nota 2.

31. J. Pikler şi F. Somlo, Der Ursprung des Totemismus; cin Beitrag zur mute-rialistischen Geschichtstheorie, Berlin, 1900.

TOTEM1SMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE 73 totemică „se concentrează asupra următoarelor trei puncte: 1) de ce anumite grupuri, la popoarele primitive, se numesc după un anumit obiect, de preferinţă după un animal; 2) de ce venerează ei acel obiect, într-atât încât nu ucid şi nu mănâncă animalul eponim; 3) de ce cred ei că descind din acel obiect”.

Dintre aceste trei chestiuni, spun ei, cea mai importantă este prima32: „Or, omul primitiv, dornic să desemneze un grup în totalitatea sa, n-a putut să o facă decât reprezentând acest grup prin intermediul unui desen ce reproduce un obiect din natură, şi mai degrabă un animal sau o plantă decât altceva, deoarece sunt mult mai uşor de desenat”. In stadiul al doilea, semnul convenţional reprezentativ al grupului s-a confundat cu grupul însuşi, astfel încât acesta şi-a primit numele după cel dat desenului şi animalului. în fine, s-a dezvoltat ideea că obiectul care servise drept model pentru desen ero sirămoşu: grunuiui uiwr, Se vede că sena de postulate şi do *auonamcnte se loemifnv ':. principiu, cu cea a lui Lang şi Durkhcin:. A^u^tţ uii± urm^ ifLuiio: *! -. de altfel, că teoria emblematică emisa ci.” r' rorespundo r totemului utilizat, teoriei pictogrance rlui Plk-e ş… m”rt: (şează însă autorilor unguri că au „exprim:1, acest seni îr manieră puţin dialectică”'0”' Diy; aces: în '„.:” < a ijk (tco. i să studiind faptele observate în Au^'vih; – jncenn r ^- 10! r '

Cu lO'ite fK'Csn'1;!, Andrev; L <„„:.;' rrc: n! – , r s,. mentală fa ţ^; oe teori? – pi ecografic,;' i--î. c&v-ri Iieji^^s! -;”. ^' ' * „' Lang observă mr/\: v: i Vi]:'1 -. îoir< ri: o,. oiW.i/'-, /* : i- '; ~. r^vxvv >. rând o nr^?. *; t.

străni'.:; adroserii teorio O

V.li v

— Iii' i: ^ pr

CUÂÂI c

34. Ib35. Îâ36. E.37. Es38. W. ikc-p. -.y. – tio/, >. – oi i.' of. j, *.] li\Y/Ai. liMJ.} >}

74 ARNOLD VAN GENNEP cultul strămoşilor şi de cultul animalelor sau zoolatrie. însă fiecare dintre aceşti teoreticieni a dat legăturii o explicaţie diferită.

Pentru Herbert Spencer, care păstrase punctul de vedere general al lui Mac Lennan, şi anume că totemismul este o formă a cultului animalelor {animal worship), cultul strămoşilor umani l-ar fi precedat pe cel al strămoşilor animali, iar cel din urmă nu ar fi fost decât rezultatul unei confuzii cauzate de impunerea pentru strămoşii umani ai clanului a unui nume descriptiv animal. Dacă, datorită cruzimii sale, de exemplu, strămoşul fusese supranumit „Tigru”, descendenţii săi au crezut că proveneau în realitate dintr-un tigru adevărat şi au transpus la specia animală respectul şi onorurile acordate iniţial strămoşului uman39.

De asemenea, G. A. Wilken40 constata în Indonezia: 1) un respect special pentru strămoşul uman, istoric sau legendar; 2) credinţa generală în metempsihoză. Cele două aspecte combinate ar fi format totemismul, deoarece sufletele morţilor s-ar fi reîncarnat în animale, care ar fi fost considerate strămoşi, de unde legendele de descendenţă şi de rudenie4'; însă, observă Wilken, totemismul indonezian se deosebeşte de cel din alte regiuni prin aceea că grupul uman nu poartă numele animal sau vegetal ai totemului; prin urmare, teoria lui Spencer este inadmisibilă cel puţin în cazul Indoneziei, dacă nu şi pentru

America de Nord42.

Ea este inadmisibilă şi pentru această regiune şi a fortiori pentru Australia, aşa cum bine au demonstrat adversarii teoriei nominalist--individualiste – cum ar fi Andrew Lang43, care nu admite ca nume totemic decât numele colectiv, iar ca totem îl admite doar pe cel al clanului transmis, în opinia lui, pe linie uterină – şi cei ai teoriei nominaliste sub toate formele, cum ar fi Frazer44 şi Durkheim45. Acest prim element al ipotezei lui Spencer fiind eliminat, ar rămâne cel de-al doilea, care consideră totemismul o formă a zoolatriei, punct de vedere acceptat de Wundt.

Teoria lui Wilken conţine şi ea două elemente, unul zoolatrie şi altul animist, metempsihoză sau transmigraţia raportându-se, după părerea lui, la noţiunea de suflet, dar în nici un caz la mana. Interpretarea lui Wilken a fost admisă ca teorie generală a originilor totemismuiui de

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE

/.k…, trad. Tazelies. Paris, 1378. voi. 1, ijh t Jit. i ^perelor ^alicomplete de F. D. E. van mud'* (î> m/. nfim ' nu G Wilken, 4 voi. leu numeroase

41. Wilkcn. Fict p Sfi-h7; De Vai ueuas. voi. IV, pp. 109-115. 43 Andiva I -'/, Sortai O/. w^ pllM, 142-li;< 14” 101-152,160-161,1.89-190

39. H. Sp”MH-. t. Pritniihţ,. 4f. 1-47:140 Ii („u (7 k\iik”îi către E. B. Tylor46 şi reeditată independent pentru triburile bantu din Africa de Sud de către G. Mac Caii Theal47. Or, nici faptele indoneziene, nici cele bantu meridionale nu sunt valabile pentru America de Nord sau pentru Australia, nici pentru Melanezia, cum bine arătase Lang48. Pe de altă parte, Frazer a demonstrat49 că doctrina transmigraţiei sufletelor nu explică totemismul, de vreme ce obligă să se presupună că specia animală în care merg sufletele după moarte are deja un caracter sacru, ce determină alegerea ei de către suflet. La fel procedează Durkheim50: „Trebuie ca trupul animalului să fie considerat ca fiind adevărata patrie a sufletului uman, de vreme ce se presupune că acesta se adăposteşte acolo din momentul în care îşi recapătă libertatea; dacă doctrina transmigraţiei postulează această afinitate singulară, ea nu o explică în nici un fel”51.

În cazul în care metempsihoză ar fi în legătură directă cu totemismul, legătură departe de a fi demonstrată, aceasta nu ar putea fi deci decât o reminiscenţă sau o deformare sau, dacă preferaţi, o dezvoltare şi o perfecţionare a totemismuiui, dar nu cauza lui.

Acestea fiind spuse, atitudinea lui Wundt apare ca un compromis:

1) al teoriei zoolatrice a lui Spencer, dar cu o răsturnare a argumentului care priveşte cultul strămoşilor, de vreme ce el derivă cultul adresat strămoşului uman din cel al strămoşului animal, şi nu situaţia contrară, cum proceda Spencer; 2) al teoriei animiste generale a lui Tylor, cu utilizarea doctrinei metempsihozei totemice a lui Wilken;.3) Wundt îi adaugă un element utilitar, nu general, ca Reuterskiold, de exemplu, ci strict alimentar, ca Haddon, insistând pe rolul totemurilor vegetale. Iată, în fond, termenii esenţial ai acestei construcţii teoretice.

După obiect se disting: un totemism animal, un totemism vegetal şi un totemism fetişist (totemuri neînsufleţite); dar, dacă se ia în considerare forma de unitate socială, se disting: 1) totemismul de clan;

2) totemismul individual; 3) totemismul sexual şi 4) totemismul concepţional. Ultimele trei moduri derivă din primul, căci generalul, individualul şi colectivul sunt în toate cazurile anterioare individualului şi specializatului. Totemismul concepţional provine din totemismul de clan, în sensul că noţiunea de totem este încorporată într-un obiect neînsufleţit (churinga) astfel îneât asigură tranziţia, prin totemismul fetişist, de la totemism la fetişism. De asemenea, totemismul de clan

— oî IV. pp, t

46. E. B. Tylor, „Remarks on Totemism”, Journal of the Anthropologieal Institute, voi. XXVIII (1899), pp. 138-148.

47. Frazer, „South-African Totemism”, Man, 1901, pp. 133-134.

48. Andrew Lang, Social Origins, pp. 150-151.

49. Frazer, Totemism and Exogamy, voi. IV, pp. 45-47 (împotriva Iui Wilken; şi voi. III, pp. 388-392 (împotriva lui Mac Caii Theal); cf. şi lucrarea mea Tahou et Totem is mc ă Madagascar, pp. 322 şi următoarele.

50. Durkheim, op. cit, pp, 239-244, cf. şi pp. tâ7-100.

51. Ibidem, p. 242.

ARNOLD VAN GENNEP presupune cultuî strămoşilor şi, prin urmare, el reprezintă stadiul preliminar al monismului (cultul strămoşilor umani). In fine, tote-mismui individual, derivat la rândui lui din totemismul colectiv, implică noţiunea de suflet personal (adesea chiar sufletul omului îşi are sălaşul în animalul protector) şi constituie astfel sursa animismului propriu-zis. Căci, pentru Wundt, înaintea noţiunii de suflet personal, liber în mişcări şi înzestrat cu o viaţă independentă de corp, s-a format noţiunea de suflet indisolubil legat de corp, manifestându-se prin viaţă, mişcare etc, cârâia i s-a dat denumirea de suflet corporal (_>K

O, stadiul totemic al cl, Lei generale ar fi tr. cinai cel m care această noţiune primitivă ar fi început să se transforme în oca a sufletului personal; loiemismul ar fi, prin urmare, o consecinţa directă a <-. >r. >, epţiilt r foi mate despre. vail'it Din acest moriv, niciuna dintre l L Herbert Spemer Lan^ Howitt, ^pe-ne anterio i mate despre. vailit Din oare (ale Lui Herbert Spemer, Lan^, Howitt, Ttmul ar proveni pe-neer şi are (ale Lui Herbert Spemer, ^, CiMen, Vv e-* ira p.”atr fi acceptata Totenubmul ar proveni din că, \i tuhpul războaielor, ^e găsesc apropiere viu î'l. > câmpi.'i de U.u'ă Miiir. ale eura ar f: vulturul corbul. r-opliUs. > fi il „. – fi sufleţel s-. aV „„ r”

: aceste alint. pecia! Aciwt.

— Tr) iiA$. in”j4 fje (îijz. j” omului 'î” ale, cărora li s-ar fi acordat, prin urmare, un respect este argumentul metempsihozei, nalele si, ulterior, pe măsură ce s-an perfecţionat mijloacele „oâă, şi plantele0”'joaca un rol fundamental în alimentaţia.ci firesc să li se acorde o importanţă specială în concep-e colective. Acesta este argumentul economic particular re s-ar rezuma după următoarea schemă raai Întâi ani-”>eelcntuâr) apoi animalul de vânătoaro *'iagdfier)- apoi *nt {Nahrungbtier): apoi planta-aliment iNaehrpflanze'h t este obiectul unui î*u”t veritabil, care dăinuie şchiar se ăsAira porfecţionârii civilizaţiei generale; însă acest cult uzat” treptat, dacă putem rspune astf'p. l, şi s-a umanizat, orţranizarea ierarhizată, Mi”v > e, „ 1

) „ „aiii/: *n> „te -! * a l. ţj în t. iw j.” „, 'n-ani ia eui^rti '„' '…” } a '.'<*' ' ^; ie. pe

^vohâtie „On

TOTEMiSiMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE 77 subzista sub aceeaşi formă timp de secole, modificându-şi sensul intern şi motivele, exact cum se întimpiâ în cazul cuvintelor^. Acestea sunt, de altfel, reflecţii bine cunoscute de către etnografi; din acest motiv este surprinzător că Wundt a îndrăznit să reconstituie cu doar câteva fapte, pe deasupra alese în mod arbitrar, o evoluţie completă a psihologiei şi a civilizaţiei umane de la origini, în conformitate cu o schemă de o simplitate ideală.

Nu * om discuta aici ipuio/a lui Wundt. conform rarc-ia respectul acordat anumitor animale ş] ideea că a-. te eate>i<) r: i >i v n^rr^ii. şopârleie şi alte animale, ca unele ro/atnare, ( are ar fi zărite. Hupă Wund^, în apropierea nmnuiin de bâtaâicî. Vfoastă teorie a. ^avântului trerman abia daca se ridică! > nivelul r. ricar^î. n rimtrrnni7ie”'f”'^. v_.'o lr^'„râdr „tioh^icf c njlrcula populaţiile semicjvilizate ca ni: c-st^ „ ipoteza ştiinţific, *

Pe de altO parte fdpieie; unc) ^eu1f în orcv-.'M n ^'-tj ' -â cw r'-ie: -legătura ', ni:”- toieinisir, şi Ctiltu! strapio. fil'r Pr-ra: ^i'… ă'a. totcM^i-;. este, sub fij'iint îuî c! a. *ica. p”, iniile t-rupuh: – 'J; î fiul atesi uia; miu, in:.'. d (^rab.”5. – jR'Cia ai”i! t; aia -. ^ înpreunâ c grupare sp-eciaiă. autvinoTi”:! m aâsiv^ sau clijar ccjsnjica, care nu s< ahearnaiia uiv-: u 1 cu grupul joi mat d”* ^tram”„-; ul uman. ^i 'mii Cit. ^-” concepţii^ LOteui'ca fi'iHla. neiUaJ.- i c-î”- >„.”] ^”'. i< explica iauial „m >ij a: ti 11 Mr un”„^] îu* *. – a „. >, j< ambele -. niu1: ^.!. – a, i Ic.:1 i-c [ n*, 1 ' oamen:!<; f îiâiu ^'â1 fon

— j frattk'e în a1! *ina.

este în iad. ui ni:” consiafă i*â ld (iea car”1 ir.'o'ra' s* j-guiţate e1”-1 i.'i” if'J < are ffi'*e t. % i-^uv fâinio d”- esenţa ientică, nesi cl des'vndeijţa este dz. specifica ^i prin om”are. dift;, ^î chiar ia bă'/i euituâui stramnsu^

—”! >;'„r ii >i c î; ie ' eu. v 11 ta sa! te ceasta ambi-tetomic şi omul totemic să ne exterioară diferită, Ideea de plă nuanţă a idoii de înrudire entaî de ideoa genetică aliată, ră de/'. ooJatrie; ei consideră că anirsiaifilor. O astfel de atituietali-. j, deoarece savanţii care „ opinie : on^iderabiie ^MiJiora a gi

78 ARNOLD VAN GENNEP o formă mai sistematizată a zoolatriei. Acest punct de vedere a fost menţinut şi chiar întărit de către Robertson Smith, care a dorit să vadă în totemism un cult realmente organizat, având riturile caracteristice oricărui cult, şi anume rugăciunea şi ofrandele – sub o formă specială, e adevărat; de unde ipoteza sa a „sacrificiului totemic” (care a suscitat atâtea polemici şi chiar respingerea ei de către Reuterskiold şi Loisy), pe care primele descoperiri australiene ale lui Spencer şi Gillen păreau să o confirme (ceremoniile intichiuma). In fine, Stanley Jevons54 mersese chiar mai departe, situând o pretinsă „religie totemică” la originea oricărei evoluţii religioase, teorie hazardată căreia Leon Marillier i-a dat dreptate55 şi pe care toţi teoreticienii de mai târziu au respins-o, cu atât mai mult cu cât monografiile descriptive despre totemism aduceau fapte noi. „Este o greşeală gravă, spune Frazer56, să se vorbească de totem ca despre un zeu şi să se afirme că este obiect de cult (worshipped) pentru clan. în totemismul pur, aşa cum îl întâlnim la indigenii australieni, totemul nu este niciodată zeu şi nici obiect al vreunui cult. Un om nu se închină la totemul său, nici nu îl priveşte ca pe un zeu, aşa cum nu îi priveşte ca pe nişte zei pe tatăl sau pe mama sa, pe fratele sau pe sora sa şi nici nu îi venerează… Totemismul este pur şi simplu o frăţie imaginară stabilită pe picior de perfectă egalitate între un grup de fiinţe umane, pe de o parte, şi un grup de lucruri, mai ales de animale, pe de altă parte. Fără îndoială, în împrejurări favorabile, el se poate dezvolta până la a deveni un cult al animalelor, al plantelor, al soarelui, al lunii, al mării, al râurilor sau a orice altceva, după natura totemului primitiv; dar un asemenea cult nu se întâlneşte niciodată la sălbaticii cei mai primitivi care au un totemism în forma cea mai pură”. Singurul caz australian cunoscut de cult închinat unui animal-totem ar fi cel al şarpelui Wollunqua, pe care Frazer îl considera, de altfel, aberant5'. Atitudinea lui Durkheim este identică, atât în privinţa totemismului australian în general, cât şi a cazului şarpelui Wollunqua58. „Trebuie să evităm să vedem în totemism un tip de zoolatrie. Omul nu are deloc, faţă de animalele sau plantele al căror nume îl poartă, atitudinea credinciosului faţă de zeul său, deoarece el însuşi aparţine lumii sacre. Raporturile lor sunt mai degrabă cele dintre două fiinţe aflate sensibil la acelaşi nivel şi de aceeaşi valoare. Putem spune cel mult ca, în unele cazuri, animalul pare să ocupe un loc uşor mai important în ierarhia lucrurilor sacre. In definitiv, legătura care există între animalul totemic şi congenerii săi umani seamănă mult cu cele care unesc membrii aceleiaşi familii”59 Şi. mai departe: „Pentru Tylor, ca şi pentru Wundt,

54. St. Jevons, IniroiiuclLin io the Hlsto? y *jf Religion, i89G.

55 L. Marillier, „La place du totemLsme dans î'evolution roh^i^uşo”, Rcvne J l'Histoire des Religwns, 1897 şi 1898,

5G. Frazer, Tolernistn and Exogamy, voi. IV, p. 5

57. Ibidem, voî. I, p. 141, şi voi. IV, p. G şi nota 1.

58. Durkheim, Fot mes eUmentaires…, ed. cit., pp 537-541

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE 79 totemismul nu ar fi decât un caz particular al cultului animalelor. Noi ştim că, dimpotrivă, trebuie considerat cu totul altceva decât un fel de zoolatrie. Animalul nu este deloc adorat; omul este aproape egalul lui. iar uneori chiar dispune de el ca de lucrul lui, departe de a-i fi supus ca un credincios zeului… în realitate, nu animalului ca atare i se adresează cultul, ci emblemei, imaginii totemului” 60. Respingerea teoriei care leagă totemismul de cultul strămoşilor animali are, de altfel, pentru Durkheim o importanţă capitală, îneât îi permite să îşi fondeze în afara ei teoria emblematică, analizată anterior.

Fără să pornească de la vreo teorie personală, Goldenweiser ajunsese la aceleaşi concluzii ca şi Frazer şi Durkheim. După ce examinase câteva cazuri precise şi evidente de zoolatrie, cum ar fî cultul ursului la tribul ghilâak, al balenei, al renului şi al lupului la koryak, şi reamintise caracterul net religios al unor anumite ceremonii totemice la triburile din Columbia britanică, el observa: „Dacă studiem cazurile în care totemul este obiect al respectului religios, constatăm cu oarecare surprindere că documentele asupra acestei chestiuni sunt foarte rarehl…; dacă faptele cunoscute sunt luate în considerare în ansamblu, elementul religios nu pare să ocupe un loc important în viaţa comunităţilor totemice; acest lucru e adevărat mai ales în ceea ce priveşte venerarea directă a totemului*32… Aspectul religios al totemism ului este nesemnificativ dacă se compară fie cu alte forme de religie, fie cu alte caracteristici ale totemismului; totemul ca obiect de cult este, evident, cea mai puţin permanentă şi, calitativ, cea mai variabilă dintre caracteristicile totemismului”63. De unde ar rezulta (şi prin aceasta a-ar distruge simultan schema lui Stanley Jevons, cea a lui Wundt şi cea a lui Durkheim) că „a considera totemismul un stadiu necesar în dezvoltarea religiei este o absurditate” şi că „acea concepţie a totemismului ca formă specifică a religiei trebuie abandonată/'64.

Chestiunea părea deci rezolvată, fiind corelate şi afirmaţiile atât de precise şi de concordante a trei teoreticieni^ dintre cei mai importanţi, ale căror cunoştinţe le depăşesc cu mult pe cele ale lui Herbert Spencer, Wilken şi Wundt în ceea ce priveşte faptele totemismului, nu doar australian, ci universal. Şi totuşi, se impune o observaţie: negarea caracterului realmente religios al totemului formulata de Frazer şi Goldenweiser sau cel puţin a unui cult închinat totemului, formulată de Durkheim, depinde în mod necesar de definiţia admisă de aceşti trei savanţi pentru religie şi cult. Pentru Frazer, după cum se ştie, nu există

60. Ibidem, pp. 243-244.

61. Goldenweiser, Totemism, an Analytical Study, p. 82.

62. Ibidem, p. 84.

63. Ibidem, p. 86.

64. Ibidem, pp. 85-86.

65. Cf. şi Andrew Lang, articolul „Totemism”, Encyvlopatidia Bntannica, ediţia XI, p. 80:, Totemurile ereditar'1 din Australia şi câin America de Nord nu au nimic divin'.

59. Ibidem, p. 171

80 ARNOLD VAN GENNEP religie decât în măsura în care există un sentiment de supunere şi actul rugăciunii şi al invocaţiei propiţiatorii. Opinia precisă a lui Goldenweiser nu îmi este cunoscută, dar ne putem da seama, după lectura publicaţiilor sale, că pentru el religia este un fapt social şi, fără îndoială, „o socializare a unor anumite valori emoţionale” speciale. In fine, Durkheim, cum am văzut mai sus, afirmă că totemismul este, într-adevăr, o religie şi constituie chiar sursa religiei ca fenomen psihosocial, cultul fiind adresat emblemei. Ceea ce determină faptul că toţi trei sunt obligaţi să admită că totemul participă într-adevăr la sacru, care în totemism ar fi doar magic, după Frazer, şi social, după Goldenweiser, dar care ar fi în întregime şi în mod specific religios după Durkheim. Aceasta deoarece există cei puţin o serie de fapte care nu pot fi eliminate: cele după care toţi reprezentanţii speciei totemice sunt, pentru confraţii lor umani, obiect al unor anumite interdicţii, mai mult sau mai puţin dezvoltate, numeroase sau riguroase, în funcţie de trib, dar care formează în ansamblul activităţilor normale &î cotidiene o categorie speciala, având ca efect o serie corespunzătoare de inhibiţii ilective, Existenţa acestor interdicţii a dus la desco-totemismului ca doctrina şi cod de conduita; şi tot ele

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE lr sau co xistentoi gr în odei iterdu dar acel tată sau frate uman nu este, în unele momente, obiect al ceremoniilor intichiuma, în timpul cărora are loc o consumare ritualică, după suprimarea temporară a interdicţiilor. Totemul este deci mai mult decât contribuie sau clansrnan; el nu este doar un „frate” animal sau vegetal, el este tocmai un totem, adică o rudă sacră.

Este foarte probabil ca, în urma reflecţiilor de acelaşi gen, N. W. Thomas, a cărui autoritate în materie de totemism universal este la fel de mare ca şi a celor trei autori citaţi, să fi ajuns la următoarea concluzie: „Unul dintre cultele animale cele mai răspândite este cel numit totemism; el este totuşi un cult mai degrabă negativ, de vreme ce constă în abţinerea de a face rău animalului-totem, decât pozitiv şi manifestat în acte culturale”6'. Este atitudinea pe care am adoptat-o şi eu spunând că totemismul este o formă de zoolatrie68, afirmaţie pe care, în pofida autorilor citaţi, nu am motive să o modific.

Ce trebuie să se înţeleagă, în realitate, prin cult? In stadiul a] ştiinţei comparate a religiei, trebuie să admitem şi definiţia cj largă posibilă; căci conţinutul termenilor hierologici conecşi (r divinitate, sfinţenie, putere magico-religioasă etc.) s-a lărgit fără în pe măsură cr> anchete rr”ai aprofundate au cuno; numeroaseiapte: > c; are: rţu. intrau încadrelenu mai îrnip! îea5di: ipăPărerea nea; t'tră, în îde supuneredenigăciuie, de invocaţâe preorice smssuiibludeac: tesistemati/îatr aptlumeasac: ră şiIuUityă1jrofa.na. t'rin acteâmpiedlicăâupturar-Xna ta htlvrcă a mlC 81 iele, -.4-

SI”, em. a îeiiitic doe Laregătura eeie sPvjqtri în ip^iodicmirările evreieşti dit”-. 'rA”j

1? crr,! >;

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE

CAPITOLUL V

Teoria reîncarnării a lui Rivers – Noţiunea totemică de identitate consubstanţială – Poligeneza şi modernitatea relativă a totemismului – Teoria utilitară generală a lui Reuterskiold – Teoria economică complexă a lui Haddon şi Graehner – Teoria comercială a lui Schmidt şi expunerea lui Somlâ – Teoria magiei economice a lui Baldwin Spencer şi Frazer – 'Teoria lui Loisy – Valoarea documentară a legendelor australiene

Teoria generală care derivă totemism ai din credinţa în reîncarnarea în corpuri animale sau vegetale a fost prezentată din nou, mai recent. sub o formă modificată, de W. H. R. Rivers, a cărui definiţie am semnalat-o mai înainte1. E adevărat, acest savant nu pretinde a formula o teorie valabilă pentru totemismul considerat în bloc şi ca instituţie bine definită; el a încercat doar să dea faptelor observate în Polinezia şi Melanezia o interpretare care să le explice complexitatea. Dar, tocmai prin aceasta, a fost obligat bă ia poziţie şi faţă de tezele generale; şi, cum afirmă cu hotărâre la începutul vastei sale lucrări2 că oferă publicului mai puţin un tratat descriptiv şi mai mult un exemplu de metodă nouă de investigaţie şi de interpretare etnografică, se cuvine să expunem aici seria de raţionamente care îi permit să derive totemismul din reîncarnarea morţilor, fără intervenţia noţiunii de suflet, şi să elaboreze în acelaşi timp o aplicaţie nouă a teoriei etnice la formarea şi la răspân-direa totemismului.