Arnold Van Gennep

28. Pot fi respinse astfel, fără alte discuţii, toate (S p e îi c: e r, We ster m a r c k, F r a z e r e i e) teoriile biologice ale exogain:

T

CAPITOLUL II

Teoria lui Thavenet – Tabloul teoriilor totemismului de la 1791 la 1920 -Expunerea şi justificarea sumară a teoriei clasificării, a celei parentale şi teritoriale a autorului -Concluzii

Acest examen critic al teoriilor despre conţinutul formelor şi originile totemismului propuse în ultima jumătate de secol de un mare număr de savanţi arată că explicaţiilor simple de la început le-au urmat explicaţii din ce în ce mm complexe şi mai nuanţate, pe măsură ce o serie de descoperiri noi şi cercetări directe mai aprofundate demonstrau că, la fel ca toate celelalte fenomene sociale, totemismul este complex în conţinut, variabil ca formă şi supus marilor legi ale evoluţiei progresive* şi regresive. Nu este, de altfel, lipsit de interes să amintim aici că, de la începutul secolului ai XlX-lea, un misionar francez la algonkini, părintele Thavenet1, ale cărui manuscrise au rămas mult timp inedite, prevăzuse în câteva cuvinte, dacă putem spune aşa, majoritatea teoriilor recente ale totemismului şi a clasificat evolutiv elementele sale caracteristice sau principiile:, a) i< hiat în e „>„ î^ urikirie pi. ('.' '

. „. idic i taTăl, mama m copiii, iddic pe* mmik'Ic caf o t'asese iii aceeaşi lot u i ^tij d* ^iiv rrnare seTnân4ică un tnh Ndtnh* 4>p ck (îi „im cit'„fam, In. din acl^U riUare!i. a/a toi aâât. a i a<^, tot atâtea tnbui i

*i <-.”„ pusununa ca. re inirdu mj mi. animalii

iirujs „… iu cel ivai piiu^i-u* pneten al omului (nea e i c-rd ^dd ' ^au coi tnj tenuit ^au cel mai comun, animalul p* care ii de obic (Ctir^ ro i „itn c. îiitiiu't punciiMla eţi, ca ace-t 'irmiii'l a de n. t marc di-Ti'. t*1 < î fi'iv.; iii' lasn.ni ^i c (fierari faiuihe i-i tran>im-. iu ma-il< * *.' – ° i r”>o* p iun ii titvarni frth TieWiK dâCi, atunci < ji d voitn

M i mr”i proci-a c ale

. Mtr.” t, 1 p

TOTEMISMUL, STAREA ACTUALA A PROBLEMEI TOTEMICE reciprocă a diferitelor argumente: psihologic, utilitar, general, alimentar, emblematic şi nominalist. Ceea ce ne interesează cel mai mult aici este faptul că Thavenet defineşte corect totemul colectiv şi îl atribuie la început familiei restrânse, apoi casei, nu clanului, ceea ce nu concordă cu observaţiile recente ale lui Kroeber analizate mai sus.

Clasând cronologic teoriile propuse, se obţine tabloul următor, în care nu am inclus totuşi câteva opinii izolate ca aceea a lui Virchow2, care credea că „totemismul este un sentiment confuz al darwinismului”, sau juxtapuneri, ca aceea a lui Nikolai Kharouzin3, construite fără critica aprofundată a teoriilor anterioare.

DatăAutorNu m ele te o ne i41791J. LongIndividualistăâncep. sec. XIXThavenetFamilială, psihologică şi utilitară1869-1870Mac Leii nanZoolatneă1870, 1878H. SpencerNominalistă şi ancestolatricâ1872Max Mu) IerEmblematic-heraidist ă1876, 1911Lubbock (Avebury) Euhemerist-nominalistâ1884, 1912A. LangNominalistă1884R. SmithSacri ficială1884, 1887WilkenAncestrolatric-reâncarnaţionistâ1890J. G. Frazer (a) A suflet ui ui extenonzat1896Keane | Heraldistă1897A. FletcherIndividualista (mani tu) 899TylorReâncarnaţionistă i1899, 1914B. SpencerMagico-ceonomică (mtivliiuma) 899Frazer (b) Magico-econoniâcă (infictiiuma)1900Pikler şi SomloPictograficâ1901, 1915RisleyExogamică1901, 1904Hill-ToutIndividualistă (sulia)1901, 1912Hose şi Mac DougallIndividualistă {nyarong)1902PowellEmblematic-heraldistă1902HaddonLocalistă, alimentară ş. i comercială2. Rudolf ViToh. iw. m za it^/ni', < r I '! m h v, Îh^c) p 1(.4

3. Xiko! cu F l^ (,] t) i

4. Acp. – te ub^tantivt Mnt stabilit” a--îf (] i ' -, i i ir n i!

i irr ip. iii.,< olc'LICMt* i. ri ill' ^u, „ i 'i. n>t ^u” 'iM ^î tnj: risniuh) cr.it ii ui iii'Ik fip! ii ' iu1 d) i im ' ni. – n*, iUi' ri< „iir < < ^ intid – ni ut „'i Tiati (t\doilc* priniiiliii)] p ['iipt u, om i n/iii lo'ioi. n> i pm'ni* ca” *

CU”. – 1 tUiMllll ^'tifMâllf 1, „; ' i („,) i, i (].tl; i -Mi4,. 1T. i i 1 ' M ' i v |ii, 1 P” î.'i'1

— l ÎM.ll Iii ll* – IM Ml.il () lJ<.'l v i ţ. x… j > „ jj

ARNOLD VAN GENNEP

DatăAutorNumele teoriei1905,1910Frazer (c) Concepţional-reâncarnaţionistă1907Zmigrodzki5Panteistă1908P. W. SchmidtComercial-localistă1908-1912ReuterskioldLocalistă, utilitară şi dinamistă1909,1914W. H. R. RiversReâncarnaţionist-psihologică şi etnică1910-1914W. WundtAncestrolatric-heraldistă1910ThurnwaldPsihologică1910M. HerbertDinamistă1911TorresConcepţional-nominalistă şi pictografică1911, 1920Van GennepClasificatoare, parentistă şi teritorială (socială)1912DurkheimEmblematic-colectivistă (sociologică)1912, 1918GoldenweiserA modelului (sau convergenţială)1913KarutzEmanistă1913FreudPsihoanalitică1913HeapeBiosexuală1913Bork6Cosmografică1914DussaudVitalistă1914SaintyvesLocalist-dinamistă1914, 1920LoisyLocalist-ancestralistă, alimentară şi magică1916BoasMatrimonialăTendinţele care au dominat elaborarea acestor teorii se grupează în două categorii. în prima se încadrează teoriile la care autorul a ales unul dintre fenomenele totemice pe care 1-a considerat fie sursă a întregului

5. Michel Zniigrodzki, „Totemism. Studyum do historii religii” (in poloneză), tiraj special al Sbornik al Societăţii îstorico-filoâogice din Cracovia, 1907; teori-acestui savant este o formă modernizată a vechii teorii a degenerescentei: „tote mismul Australiei nu e altceva decât panteismul vechilor hinduşi, care există h, întregul popor şi fusese adus d*1 ei din locuinţa lor originală; acest panteism fust'M c”p”>i modific.it, îji urma unei false inţelegen. a fo> {apoi transportat sir iorma sa modificată h> Australia, unde, di-a limcrui h^coleloi şi: n urma an” dispensări, grupurilor inugraie, ^--a deforp”>d4 ^ a degenerat” Cred ră e mu! i să discut aeea-tă construcţie teoretica l Burk., Nene Tierkreise”. Mifteu di”* Voraccu-ion ct”-fi Cns, i eij'Zig.]9io „. cunosc teoinle acestui s. -vant d'*cu prin prospectul din ocU/inbrili^-”< c] e FI) îTich^ „a! doiif”a articol a! cânii arat;”< e: ^tent n. d^'ir. iune.1* fcitt-mu. Inimiu] indian Skj, a mai mulU z<; Jsac^: i”'. ^> île uir”: – „„ (n”* nt-i unoscut' c a' '. i'! f î-T'V am DoileV aor („s-ii: „u^'j „l.'-j'.”,. ti1 ' u*: -: -- „ ^v1 'i.1 *iMHrirâ' aâiit”rni a>,. ',.11,., ' H01…, „'. vJ-ji't ii1”…,.,! 1… „ 1. j ':'. vT ' f „:.

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE sistem totemic, fie nucleu în jurul căruia s-au grupat elemente iniţial autonome sau aparţinând altor sisteme. Astfel, pentru Lang numele, pentru Frazer ideea de concepţie miraculoasă, pentru Durkheim emblema constituie sursa totemismului din care au apărut, prin evoluţie naturală, tabuurile, ceremoniile, practicile de tot felul, noţiunile cu caracter de credinţă, cum ar fi noţiunea de înrudire specifică. Pentru alţi autori, ca Reuterskiold sau Schmidt, utilitatea generală sau utilitatea comercială sunt cele care au servit ca nucleu de concentrare.

Celei de-a doua categorii îi aparţin teoriile la care autorul pune pe primul plan mai multe elemente constitutive ale totemismului, fără a acorda o valoare de prioritate, cronologică sau evolutivă, ori o valoare superioară de forţă atractivă unuia dintre ele, ci consideră că aceste elemente s-au unit pentru a forma complexul totemic prin mişcări echivalente sau cel puţin izocrone. Astfel au raţionat Thurnwald, cu conceptul său de mediu psihic, şi Goldenweiser, cu adaptabilitatea sa convergenţială.

Autorul lucrării de faţă se vede deci obligat să aleagă între aceste două atitudini opuse. El o preferă, fără ezitare, pe prima. într-adevăr, se pot foarte bine admite în chimie şi în cristalografie tendinţe inerente corpurilor, tendinţe de mişcare şi tendinţe de grup. Insă o societate umană are drept componente principale forţe individuale, fiecare dintre ele fund capabilă, în orice moment, să influenţeze dispoziţiile şi mişcările tendenţiale moştenite sau în curs de realizare. Am insistat de prea multe ori asupra acestei puteri a individului, chiar în societăţile primitive, de a modifica situaţia colectivă, pentru a mai reveni în acest context; în plus, rezultatele obţinute de cei care pun în prim-plan colectivul sunt atât de contrare faptelor de observaţie şi atât de factice îneât a devenit inutil să se continue această dispută metodologică.

Dacă se analizează evoluţia instituţiilor moderne de la origini, de exemplu a dreptului nostru privat, a sistemului nostru matrimonial, a creştinismului etc, se descoperă ca punct de pornire real nu tendinţe colective şi inconştiente, ci un mic nucleu de concepte, de sentimente şi de acte cel mai adesea încarnate într-un om sau cel mult într-o minoritate; din acest nucleu a luat naştere, printr-un dublu proces de multiplicare internă şi de adăugiri exterioare, instituţia complexă aşa cum se prezintă ea observaţiei în zilele noastre. Nu există nici un motiv să se considere că oamenii aşa-zis primitivi, cei din prezent ca şi cei de odinioară, şi-ar fi dobândit instituţiile, relativ complexe, într-un alt mod decât albii din Europa civilizată.

Această chestiune de principiu fiind rezolvată, rămâne să ordonăm elementele totemismului după importanţa lor specifică, ceea ce determină în acelaşi timp ordinea lor cronologică. Am văzut că diverşi savanţi au ales eând unul când altul din aceste elemente, fie numele, fie emblema etc. Raţiunile acestor alegeri au fost expuse şi criticate în prezenta lucrare, ceea ce ne-a permis să eliminăm din alegerea noastră toaie

T

ARNOLD VAN GENNEP elementele care trebuie privite, după opinia noastră, ca fiind secundare. Studiul faptelor şi studiul paralel al teoriilor ne determină, ambele, în definitiv, să nu considerăm ca fiind elemente universale şi necesare ale totemismului decât:

1. noţiunea, sentimentul şi instituţia înrudirii între un grup şi o specie:

2. localizarea pe un teritoriu determinat a grupului uman şi a unei părţi din specia cu care se crede acesta în relaţie de înrudire.

Toate celelalte elemente ale totemismului sunt fluide şi variabile puternice şi slabe; unele dintre acestea lipsesc în anumite cazuri, alteori se adaugă elemente care, prin esenţa lor, nu au nimic de-a face iniţial cu totemismul. De la observaţia făcută mai sus ar trebui, cred eu, să pornim pentru a edifica o teorie variabilă asupra originilor şi evoluţiei totemismului. Din acest motiv, după ce am reamintit că totemismul este un sistem special de clasare a fiinţelor şi a lucrurilor7, am formulat (1911) teoria mea personală în următorii termeni: „Soluţia la problema originilor totemismului nu va fi găsită decât pornind de la totemismul teritorial: sistemul de clasificare a indivizilor pe bază totemică nu a avut alt obiect la origini decât de a repartiza între grupările secundare ale societăţii generale porţiuni din teritoriu şi tot ceea ce se producea pe aceste porţiuni de teritoriu sau fiinţele care trăiau acolo”8.

S-ar cuveni acum să dezvolt conţinutul acestei formule, ceea ce voi face doar pe scurt, urmând să public o demonstraţie documentară şi detaliată. Ipoteza porneşte de la cele două necesităţi fundamentale ale oricărei grupări animale sau umane: asigurarea coeziunii interne a grupului în flecare moment şi asigurarea continuităţii grupului de-a lungul generaţiilor succesive. Această dublă necesitate se impune în egală măsură la toate popoarele şi stă la baza tuturor instituţiilor: drept, căsătorie, ceremonii periodice, rituri de trecere, reglementarea achiziţiei şi a schimbului de alimente, de bunuri mobiliare şi imobiliare. Totemismul trebuie deci să fi fost încă de la început – şi a continuat sa fie – un procedeu menit să menţină coeziunea actuală şi să asigure continuitatea viitoare.

Însă acest dublu scop poate fi atins în mai multe moduri, totemismu) fiind doar unul dintre acestea, nici măcar cei mai primitiv al omenirii pe ansamblu. Acolo unde s-a constituit, totemismul a atras în mod necesar spre el procedee ai căror scop practic era acelaşi: exogamie. frăţii magice etc, care fac parte însă din alte sisteme de coeziune şi de continuitate.] n alte cazuri, este posibil ca un sistem totemic să fi atra. i: elemente aparţmând unor societăţi vecine. Cele două alternative s-au produs într-adevăr, ceea ce explică diversitatea de forme a totemismului şj pseudototemismului modern.

În Foik-Lorv. voi.

1912. pp. 91-95.

101, şi în Rcli^ions, Mauirs et Legcndes^ voi. Y, TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE

Oricum ar fi început societatea, prin hoardă, familie patriarhală, familie matriarhală sau căsătorie de grup, ideea şi sentimentul de înrudire sunt cele care stau la baza coeziunii colective. Unele popoare au utilizat ca teorie justificativă, de exemplu, descendenţa popoarelor pornind de la un erou eponim sau un zeu antropomorf, altele reîncarnarea strămoşilor, altele noţiunea totemică de înrudire specifică, dar nu există nici un motiv de a considera una dintre aceste teorii anterioară celorlalte. Ideea de înrudire totemică este un fapt dat, primordial, netrebuind să fie căutat în altă parte decât în puterea imaginativă şi nevoia socială de clasificare a tuturor oamenilor.

Căci fiecare societate ordonată îşi clasifică neapărat nu numai membrii umani, ci şi obiectele şi fiinţele naturii, când după formele lor exterioare, când după dominantele lor psihice, când după utilitatea lor alimentară, agrară, industrială, productivă sau de consum9. Nici în acest caz, nimic nu ne permite să considerăm că un anumit sistem de clasificare, de exemplu sistemul zoologic al totemismului sau sistemul cosmografie ori cel profesional (castele), ar fi anterior faţă de altele. Clasificarea stabileşte între indivizii situaţi în aceeaşi poziţie o legătură specială care, în esenţa ei psihologică, se apropie de legătura de rudenie.

Astfel, noţiunea de înrudire totemică este formată dm trei elemente: înrudirea fiziologică care, date fiind cunoştinţele semicivilizaţilor despre mecanismul procreaţiei, este cea mai puţin precisă; înrudirea socială, care se stabileşte prin adăugarea la grup a unor oameni iniţial străini (prin iniţiere, adopţie, fraternizare, căsătorie); şi înrudirea cosmică sau clasificatoare, care leagă toţi oamenii dintr-un grup de fiinţe sau obiecte situate teoretic în acest grup. Ceea ce caracterizează totemismul nu este existenţa în sistem a uneia sau alteia din aceste noţiuni de rudenie, cu sentimentele care le însoţesc si. actele (rituri şi ceremonii) care le dramatizează, ci combinaţia particulară a acestor trei elemente, la fel cum o anumită combinaţie intre cupru, sulf şi oxigen formează sulfat de cupru10.

9. Se observă că nu admit punctul de vedere al lui Ihirkheim, Forme a elementaires…, ed. cit., p. 318, care consideră că clasificarea cosmică a fiinţelor (inclusiv a oamenilor) şi a lucrurilor este o consecinţă a totemismului; eu afirm, dimpotrivă, că forma specială de clasificare cosmică observată în totemism nu este nici măcar o nuanţă, ci una dintre părţile constitutive primitive şi esenţiale; căci popoarele care nu au totemism au, la rândul lor, un sistem propriu de clasificare, ce reprezintă şi el unul dintre elementele primordiale ale sistemului lor de organizare socială generală şi acţionează în această calitate asupra instituţiilor magico religioase şi laice, cum ar fi sistemul din Orient, dualismul chinez şi persan, cosrnografismi.il asiro-babilonian, sistemul magic al corespondenţelor simpatice,

10. Din acest motiv, şi nu din cele superficiale expuse de A. A. Goldenweiser, „Form and Content în Totemism”, American Anthropoloţfisi, 191S, p, 288, consider justificată menţinerea, în terminologia etnografică şi hierolorncă, a noţiunii şi a termenului de totemism. Mi se pare greşita opinia lui Lowie, care spune, în,. On ihc

ARNOLD VAN GENNEP

Un alt fapt fundamental este că, pentru a rezista în pofida dispariţii succesive a generaţiilor, a cataclismelor de orice fel, a migraţiilo definitive sau periodice, a emigrării străinilor, a emigrării noilor membr ai grupului, în pofida dificultăţilor economice, grupul trebuie să aibă ui anumit teritoriu, ale cărui limite sunt cunoscute de vecinii săi, iar cărui întindere depinde în mod normal de bogăţia solului, de apa potă bilă, de faună şi de floră. Nu există vreun popor, oricât de primitiv fuegieni sau vedda, care să nu ţină, înainte de toate, la integritate; teritoriului său. Aceasta pare o banalitate, însă ideea trebuie formulat, din nou, deoarece, practic, nici un teoretician nu a părut să înţeleagă c legătura totemismului cu teritoriul este esenţială.

Mulţi savanţi au remarcat, fără îndoială, grija cu care totemişt? localizează adăpostul copiilor ancestrali şi pe al totemismului animal de unde teoriile unic sau parţial localiste enumerate mai sus. îns: această localizare nu constituie decât cazul particular al faptului genera: că membrii grupului uman şi membrii grupului natural există în inte riorul anumitor limite teritoriale. Este normal ca indivizii din specia totemică (sau sufletele-copii ale lor) au pe acest teritoriu domiciliu propriu la fel cum oamenii îşi au casa. Această asimilare materială este impusă de însuşi faptul asimilării specifice. în plus, zeii unui trib, unu oraş, ai unei naţii şi chiar sfântul parohiei sau preotul care alung; grindina îşi extind puterea şi dreptul de control asupra forţelor răulun nu numai în incinta sanctuarului, ci şi pe întregul teritoriu al grupulu uman protejat. Vom sublinia din nou că nici un sistem de aproprien colectivă a unui teritoriu delimitat nu are drept teoretic de anterioritate: diversele grupuri primitive au inventat diverse sisteme, care po; diferi formal sau pot coincide în anumite privinţe. Mai mult, diverseli popoare care au inventat, independent unele de altele, totemismul ea procedeu de coeziune şi de continuitate au elaborat, fiecare în alt mod detaliile de aplicare a acestuia în viaţa cotidiană şi de adaptare a lui la cazuri particulare, individuale sau episodice. Astfel, deşi prin baza Jo? fundamentală totemismele indienilor nord-americani, ale bantu şi ai australienilor se identifică în privinţa celor două elemente ale înrudin şi ale teritorialităţii, formele lor externe diferă, prin utilizarea prepoai derentă a unui mod de exprimare sau a altuia. Astfel, ceremonia d” înmulţire a totemului pe teritoriul grupului uman, ceremonie periodic

Principie of Convergence”, Journal of the American Folk-Lore, 1912, p. 42, r „a venit timpul să recunoaştem că un etnograf care identifică totemisni'. * indienilor din Vestul sălbatic cu totemismul melanezian cade în postura un r zoolog care ar clasa în aceeaşi categorie balenele şi peştii sau liliecii şi păun riâe'1; căci în cele trei cazuri semnalate nu este vorba decât de analogii formal*' dacă zoologii nu clasează în aceeaşi categorie balenele şi peştii, în pofid asemănării lor exterioare şi a identităţii mediilor lor ambiente, este pentru. au identificat o diferenţă anatomică şi fiziologică: etnografi? care clasifică i1 aceeaşi rubrică generală totemismul american, australian, melanezian pron dează astfel deoarece au descoperit o identitate „anatomică” şi „fiziologică internă între aceste totemisme. în ciuda diferenţelor „morfologice' exterioare

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE 243 al cărei scop esenţial este reînnoirea coeziunii şi a continuităţii totemice, nu se întâlneşte decât la bantu totemişti, care, de regulă, îşi bazează coeziunea de grup şi continuitatea pe un sistem de credinţe şi de ceremonii ancestrolatrice, cu localizarea precisă a adăpostului acestor strămoşi în sanctuare cunoscute.

Dacă se examinează din nou documentele descriptive şi teoriile despre totemism din punctul nostru de vedere, se constată că sunt eliminate majoritatea dificultăţilor, care apăreau drept contradicţii, degenerescente, împrumuturi, deviaţii. Se înţelege că totemismul, aşa cum se observă el în zilele noastre, nu este primitiv, ci evoluat: totuşi, şi-a păstrat esenţa sub toate formele sale şi la toate popoarele. Maniera în care totemiştii actuali explică noţiunea de înrudire este un element superficial şi, în orice caz, în mod necesar, opus legilor ştiinţifice. Nu una dintre nuanţele sale, cum ar fi concepţionismul australienilor, a putut da naştere elementului parental al totemismului; de fapt, dimpotrivă. Pe de altă parte, nu putem considera primordial doar unul dintre caracterele teritoriului, de exemplu productivitatea lui în bunuri de schimb sau capacitatea lui alimentară, deoarece chiar un teritoriu sărac şi în mare parte incult valorează pentru oamenii unei anumite epoci nu atât ca sălaş actual, ci ca sălaş etern al tuturor generaţiilor viitoare.

Această noţiune, intim legată de un sentiment pe care l-am putea numi biologic, este cu atât mai rezistentă, cu cât tribul, unitatea politică, este risipit pe o suprafaţă mai vastă; noţiune şi sentiment care s-au manifestat cu violenţă la greci şi în coloniile acestora; ele subzistă chiar în civilizaţiile noastre moderne, în ciuda acţiunii contrare şi distructive a căilor ferate, a transatlanticelor şi a avioanelor.

Câteva dovezi directe vor veni în sprijinul teoriei mele. Miturile Alcheringa, care descriu călătorii ale strămoşilor totemici în acelaşi timp umani şi animali în Australia, pe pământ şi în aer, sunt, în mod evident, mituri de apropriere a unui teritoriu delimitat pentru grupul totemic uman, ca localizare perpetuă a strămoşului fiecărui grup într-un adăpost fix din momentul în care a ales teritoriul respectiv. Locurile speciale unde se adună viitorii copii umani înainte de a pătrunde în corpul unei femei sunt situate pe teritoriul clanului şi asigură aproprierea acestuia.

Ceremoniile periodice numite intichiuma au ca obiect menţinerea constantă a faunei, a florei şi chiar a stâncilor şi a stelelor din teritoriul apropriat de clanul totemic uman; astfel, ceremoniile de acest tip sunt practicate nu doar pentru totemurile animale şi vegetale care au valoare alimentară sau utilitară, ci pentru toate totemurile fără excepţie; se întâmplă chiar ca grupuri umane care nu mai au reprezentanţi în viaţă să participe totuşi la ceremonie prin intermediul unui fel de fideicomis postum. Pe scurt, grupul totemic are prin definiţie un fel de casă mobilată care se transmite din generaţie în generaţie şi al cărei întreg conţinut, util sau nu, trebuie păstrat în bună stare şl nu poate fi înstrăinat.

ARNOLD VAN GENNEP

Cit despre nume şi emblemă, acestora li s-a recunoscut de multă vreme caracterul unei legături simbolice; şi am arătat de mai multe ori aici că în această calitate ele nu pot fi o cauză, ci doar o consecinţă şi nici măcar a totemismului, ci a oricărei forme de organizare colectivă. Emblemele de pe camioanele şi de pe avioanele militare corespund exact aceluiaşi scop ca şi emblemele totemice primitive: ele fac vizibilă o legătură care preexistă datorită comunităţii de activitate militară specializată.

Tendinţa spre coeziunea socială luptă fără încetare cu tendinţa spre disoluţie şi spre risipire. Or, este un fapt dovedit că orice clasament, dacă stabileşte o legătură de solidaritate în fiecare dintre societăţile speciale discriminate, tinde să-şi slăbească legătura mutuală a tuturor acestor societăţi speciale şi legătura lor cu ansamblul societăţii generale, numită la noi naţiune şi reprezentată prin guvern. La fel cum organizarea modernă a Franţei rezistă la tendinţa disolutivă prin subordonarea administraţiilor locale faţă de administraţia centrală, tot astfel legătura tribală a clanurilor totemice este menţinută prin reuniuni periodice, între care figurează ceremoniile intichiuma. Mai mult decât atât, triburile urabunna şi gongaru din Australia centrală au simţit atât de bine pericolul încât au stabilit un sistem după care fiecare individ, la reîncarnare, îşi schimbă sexul, frăţia şi totemul11, ceea ce face ca toţi indivizii să treacă, în timp, prin întregul ciclu al societăţilor speciale ale tribului. Totemismul menţine deci nu numai raportul părţilor componente ale societăţii cu ansamblul social, ci şi cel al ansamblului social cu natura întreagă.

Mi se pare că exogamia joacă acelaşi roi, dar exclusiv uman. Teoreticienii nu au considerat din exogamie decât partea sa negativă, şi anume interdicţia de a lua de soţii anumite femei. Ei au explicat-o în detaliu în diferite moduri, dar întotdeauna, în fond, printr-o aversiune instinctivă (avoidance) fie faţă de amestecul sângelui, fie faţă de incest12.

Jl. Spencer şi Gillen, The Northern Trihes, pp. 148-149.

12. A se vedea expozeul şi discuţia acestor teorii în Frazer, Toteniism and E.xo^arnia, voi. IV, pp. 71-92 (teoria lui Mae Lennan: el atribuie exogamia lipsei de femei cauzate de uciderea fetiţelor): pp. 92-99 (teoria lui Westermarck, care derivă exogamia din repulsia sexuală pe care o resimt unul faţă de altul indivizii crescuţi împreună, repulsie care o determină pe cea a incestului şi devine instinctivă”; pp, 100-103 (teoria lui Durkheim: exogamia s-ar datora repulsiei faţă de amestecul de sânge al clanului); pp. 104-105 (teoria lui Morgan: exogamia ar fi o reacţie împotriva sistemului anterior de promiscuitate sexuală şi căsătorie în grup); Frazer, pp. 105-109, acceptă, cu unele modificări, teoria lui Morgan, G. Buschan, Das Sexuelle ni der Voelkerkunde, tiraj separat din Moli. Haudbuch des Sexualivissenschaften, Leipzig 1912. preferă, pp. 265-271, teoria iui Herbert Spencer şi a lui Lubbock, care face din exogamie o reminiscenţă a căsătoriei prin răpire şi din schimbul de femei un sistem de compensare pentru stabilirea păcii şi a alianţelor intertribale; această teorie are drept contra-argument faptul că exogamia funcţionează rm între triburi, ci intre clanurile aceluiaşi trib sau ale aceleiaşi unităţi politice, niciodată intre două unităţi politice. Toate aceste teorii, bazate numai pe aspectul negativ ai exogarnioi. sunt. după părerea mea, inadecvate

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALA A PROBLEMEI TOTEMICE jsjici unul dintre ei nu a studiat îndeaproape partea pozitivă a exogamiei, şi anume obligaţia de a lua de soţii anumite femei, şi nu altele, obligaţia de a se căsători fund absolută la toţi totemiştii veritabili; ei nu admit celibatul, nici al bărbatului, cu atât mai puţin al femeii, ceea ce nu semnifică, de altfel, că actul sexual ar fi obligatoriu; cel care nu are copii adoptă.

Astfel, exogamia are ca rezultat şi, probabil, ca scop acela de a lega între ele anumite societăţi speciale care, în lipsa acesteia, nu ar intra în contact, în mod normal, în mai mare măsură decât, de exemplu, zidarii din Rouen cu frizerii din Marsilia, Studiind din acest punct de vedere tablourile matrimoniale şi sistemul de clasificare a înrudirii la diverse popoare totemiste şi netotemiste, se constată că elementul pozitiv al exogamiei este din punct de vedere social la fel de puternic ca elementul său negativ, dar că, în acest caz, ca în toate codurile, nu se specifică decât ceea ce este interzis, pentru ca societatea să poată continua să trăiască prin înfăptuirea a tot ce este permis, adică a ceea ce este moral şi bun. Instituţia sub cele două aspecte indisolubile ale sale serveşte deci la întărirea coeziunii nu atât a membrilor clanului între ei, cât a diverselor clanuri faţă de societatea generală. Se stabileşte deci o încrucişare matrimonială din generaţie în generaţie, cu atât mai complicată, cu cât tribul, unitate politică, există de mai mult timp şi s-a împărţit într-un număr mai mare de fracţiuni, încrucişare şi amestec alternativ pentru care exogamia asigură regularitatea şi reîntoarcerea periodică.

Dacă se întââneşte deci exogamia în concurenţă cu totemismul la acelaşi popor înseamnă că acel popor a considerat că este bine să se întărească acea coeziune socială deja stabilită de totemism prin adoptarea unui nou sistem care vine în întâmpinarea celui dinţii prin factorul de rudenie fizică şi socială şi se deosebeşte de el, fără să i se opună, prin eliminarea înrudirii cosmice. Exogamia este capabilă să joace acest rol identic în societăţi generale constituite pe alte baze decât totemismul; astfel, repartizarea geografică a celor două instituţii nu coincide decât în câteva puncte ale globului.

Vom raţiona în mod analog, luând în considerare, pe rând, celelalte instituţii, care se leagă uneori de toteniism, alteori nu, cum ar fi societăţile secrete, confreriile magice, ceremoniile agrare, reglementarea pieţelor şi a meseriilor, sistemul clasificator, filiaţia uterină etc. In concluzie, totemismul este un mod particular, net distinct, perfect viabil, de combinare a înrudirii şi a teritorialităţii colective, instituit şi perfecţionat în scopul de a rezolva problema fundamentală a tuturor societăţilor generale (trib, cetate, naţiune): asigurarea coeziunii şi a dăinuirii sociale în pofida schimbări] indivizilor, a tendinţei spre autonomie, proprie grupurilor secundare (familie, cian, castă etc), a crizelor din mediul interior şi a ostilităţii mediului exterior.

SFÂRŞIT