Arnold Van Gennep

35. Cf Ht> L! bs SUidus m thc lir^iti, * cJ'st-upi0 ck lucLi (Miţi 1

Ulloa face descrierea „Sărbătorilor Lama” în lucrarea sa Memoires concernant la De. couve. rte de VAmerique; or, vechile legi peruviene porunceau celor care mâncau lamele să fie însoţiţi de nevestele ior, deoarece lama era purtătoare de sifilis”. Cf. Dictionnaire des Sciences Medicales, s.v. „Peru”, împreunarea cu o vacă nu implică doar o impurificare (Lois de Manou).

o/') ^ or Sex, V, pp 79-80, şi cartea, a lai Dubois-Det aullhif

Li Ji! şi), i (ue ti a

*j deut ai/' r”/i cu î”ip* d it laiai n l (-aU italiene', cf ti nocumenffle de^pie bestialitate au tr >i ii 'Irup ele1

Bfu. rn il? e^iâor şi >*00 p U j ii t r>' ur dinu, e/”/n! L'\par in n na „r

2)2, ob îa ^el dt d j”, ^

S. Singer.

oin. şnuita ar U <. * pedepsească, inovaţilor”.

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE 203 mărind numărul de grade de rudenie între care este interzis contactul sexual. Trebuie să admitem că bestialitatea ar fi pentru totemişti un incest şi mai grav, atât de grav îneât nici nu e conceput ca posibilitate.

Este adevărat că acest tabu ar putea fi ridicat periodic printr-un rit, ca în cazul tabuului alimentar sau cel al incestului în Fiji40. în realitate, acest lucru nu se întâmplă; în niciuna dintre ceremoniile totemice periodice despre care avem descrieri detaliate nu intervine ritul de bestialitate, nici chiar sub forma unui simulacru. Trebuie deci să se renunţe în această privinţă la teoria lui Reinach şi a lui Moret.

În al doilea rând, a pretinde că bestialitatea serveşte la menţinerea legăturii totemice înseamnă a admite implicit că acest act are valoarea unui act de procreaţie; înseamnă deci a presupune că semicivilizaţii interpretează corect mecanismul actului sexual şi al fecundaţiei. Dar, datorită lui Sidney Hartland41, lui Frazer42, lui Reitzenstein43, lui Saintyves44, este în prezent recunoscut faptul asupra căruia am atras şi eu atenţia, de mai multe ori45, şi anume că semicivilizaţii atribuie concepţia tuturor soiurilor de cauze, în afară de cea adevărată din punct de vedere ştiinţific. Astfel, legătura totemică este menţinută prin tot felul de procedee aşa-zis magice, care nu au nimic din ceea ce numim sexual, deoarece termenul modern de sexualitate nu avea sens pentru totemişti nici, în general, pentru semicivilizaţi. Nu există deci nici un motiv pentru ca totemiştii să fi utilizat vreun rit sexual pentru a menţine constantă legătura de rudenie totemică.

Orice act de acest tip putea fi însă evitat. Concluzia va fi că, departe de a pleda în favoarea unui vechi totemism egiptean, riturile de bestiali tate din Memphis, Teba şi Mendes dovedesc ipoteza contrară. De altfel, dacă se cercetează unde se întâlneşte bestialitatea în zilele noastre, aceasta se constată la populaţii care nu prezintă nici o urmă de totemism40. Când există un rit special sau un obicei caracteristic de bestialitate într-un ansamblu ceremonial dat, se poate admite a priori că populaţia care utilizează acest ansamblu ceremonial a ignorat dintot-deauna totemismul.

Frazer, Totemism and Exogamy, voi. II, pp. 147-148.

Sidney Hartland, The Legend of Perseus, 3 voi., Londra, 1894-1896; Primitive

Paternitv. 2 u>], Londra. 1909

Frazei, Totmusni and E) iictw, voi. IV, pp.”7-7]

F. von Reit'/enstein, „l) ie Kaut-al'/'i^animeniian^ zv. wnen 'ât^chlechlv, tki m art cit. Zeiisehnft fun Etlnolupu, pp.

und EmpfatMiŁ! iif>.

44. P. Sainty>. Les Virrgs^-Men's eî Ies Nan >o 1908.

45., JLucirw wm eoin ubitu”. iii lu'hft. on*, Ma7urs et Lcgrn

46. Am puUa admite cei mult id< ca ta uneori bestnlnatea prezint jl homosexualitatea, caracterul unui nt e}, i. şodi (de Teumre,.”' RiU'^ a pp. 24.” 217 dor ^ (- întâmpLi c, '„r” „; f mi: o*=t° ob-trvat în rt riM reanice late mi ce.

'/unu u!<>uses, Nourr>.

pp il-l ii!

„la

ARNOLD VAN GENNEP

TOTEM1SMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE

20f>

Din acelaşi motiv, ca să luam un alt exemplu, nu trebuie legat de totemism sacrificiul vedic al armăsarului alb, ae. vamedha, în care mai mulţi autori, cum ar fi von Negelein4' şi Eugene Monseur, au văzut un rit specific totemic, „Caracterul totemic ai acestui sacrificiu, spune Monseur, rezultă, după părerea mea, din următoarea parte a ceremoniei: soţia actuală a regelui care oferea sacrificiul se culca între picioarele calului mort; apoi, acoperiţi amândoi cu un voal, aşeza penisul calului între picioarele ei, în timp ce asistenţa spunea glume obscene. Această acuplare liturgică trebuia, la origine, să reînnoiască alianţa dintre tribul uman şi tribul animal, figurând actul generator ce-1 zămislise pe strămoşul clanului care, după un clişeu foarte răspândit, trebuia să se nască din iubirea dintre o femeie şi un rege sau un zeu al cailor. Rămăşiţei3 aceluiaşi totemism se întâlnesc la majoritatea popoarelor ariene”, ipoteză pe care Monseur o susţine cu argumente de valoare foarte inegală4'1, care nu ne interesează aici.

Obiecţi le aduse în cazul Egiptului sunt valabile în aceeaşi măsură pentru India, mai puţin în ceea ce priveşte armăsarul care, la fel ca taurul şi ca ţapul, este un reprezentant remarcabil al puterii animale de procreaţie. Calul era pentru triburile de războinici aryas, la fel ca în zilele noastre pentru turkmeni şi kirghizi, animalul cel mai important, a cărui creştere constituia marea afacere socială. Interpretarea ritului bestial al acvamedha era deci dublă: se dorea să se obţină astfel fie stimularea fecundităţii reginei şi, prin aceasta, a tuturor femeilor tribului (clanului), punând-o în contact ritualic cu animalul procreator prin excelentă al acestui tril), fie stimularea fecundităţii speciei cabaline, oferind reprezentantului consacrat, al acestei specii o pereche dotată, în calitatea sa de regină a tribului, cu un caracter reprezentativ deosebit de puternic. Dar totemismul nu are nimic de-a face cu acest rit şi nici cu sacrificiul armăsarului în ansamblu00.

Putem evalua acum interpretarea ritului cretan şi a ritului Pasiphaei, dată de Adolphe Reinach, atunci când spune; „In peştera Psychro, Zeus s-ar fi unit cu Europa, una dintre formele viţelei sacre, pentru a-1 zămisli pe Minos; proveniţi din această unire, regii-preoţi ai dinastiei minoice păstrară cultul taurului; este posibil ca ei să fi hrănit perpetuu în Labirint acest Apis cretan care este Minotaurul, regina trebuind sa se unească cu acesta, costumată în vi tic a, aşa cum femeile

47…1 „… r ' v, ^i: „-, :, s! /n oÂV-t aern1^:. * K ( Farbe”, Zeitsch '*ij:

—:.”.'/ j:' 190., n. 7848 V '*' „'. '-:…1/jivv Lipiâliâ'o'„ l< liJi voi LI, HH):” p! (> nota; a se vedea ş; j: 17 ^.il.'i ju-r-tri. măgarul pr*”^… ->r

49. Y.)…”****”, „°t>;,: i”'r i cj.'Kt? *1 p-”-. ^L.; j! î ruil ' vii mitul arradion al Dernetrei ^ -mtul b: v! rs i] k; -. S; trt'â' u

50. şi ma: pi'Mn foî”c. i”il-*i c. – 1”' < alta. nt”„rprt 1, ina lui A von Negelein, op.ai., tp 7^-Ts* v.'i at ii: /'-rea '. i-'- i”. \v o >moie a organ* lot” gr:1.! laie alo unui armăsar.; i „'a. -. f>L>! a>; lu: i.< d. h-u ni i i u” < a-ta U î”h u (U <,; nv* icboif fată foarte uşor.

din Memphis se descopereau timp de patruzeci de zile în faţa lui Apis sau cum basilisa ateniană se unea o dată pe an cu Dionysos-Taurul, în timpul ceremoniilor Boukoleion. Printr-un rit asemănător se explică şi legenda Pasiphaei. în toate detaliile acesteia”51.

Într-adevăr, regina din Creta se ascundea într-o vacă din lemn acoperit cu piele, despre care se spunea că a fost fabricată de Dedal; nu se ştie însă dacă această „vacă” era oferită unui taur sau regele era cel care, acoperit cu o piele de taur (costumat, probabil, ca actorii care executau dansul bivolului la tribul mandan-hâdatsa), executa simulacrul actului sexual sacru. Interpretarea agrară pare a fi exclusă aici, după mărturia iui Frazer care crede că taurul personifica soarele, iar vaca, luna52; în orice caz, ritul nu prezintă nici o urmă de totemism.

Pe scurt, documentele comparative ne obligă să eliminăm bestialitatea ritualică a argumentelor în favoarea unui totemism în Egiptul şi în Creta antice. Să vedem la ce rezultate duce studiul comparat al celui de-al doilea argument al lui Adolphe Reinach.

Acesta constă, după cum am văzut, în interpretarea prin totemism a temei, literare a bestialităţii53, înainte de a recunoaşte acestei teme speciale sensul unei dovezi pentru totemismul antic, cum au făcut nu doar Adolphe Reinach şi alţi istorici în cazul Egiptului şi al Greciei antice, ci şi Matsokin într-un memoriu citat mai sus54 şi Laufer pentru mai multe populaţii din AsiaÂK), alţi savanţi, de asemenea, pentru anumite populaţii celtice, ar trebui să se determine exact proporţia utilizării sale de populaţiile totemiste şi de populaţiile netotemiste, ceea ce ar însemna întocmirea unei liste a temelor mitice şi legendare care descriu mijlocul prin care s-a stabilit o legătură de rudenie între un anumit grup uman şi un grup sau o specie animală. O anchetă completă de acest gen nu a fost încă realizată, fie pentru triburile care populează o regiune vastă, ca Australia, de exemplu, fio a fort lori pentru toate populaţiile semicivilizate de pe glob.

51. A. Reinach în Revue des Etudes Ethnographiques. 1908, p. 297, şi Egyptologie et Science des Religions, p. 26.

52. Frazer, Golden Bough. ediţia a IlI-a, voi. IV (The Dying God), pp. 71-76.

53. Interesul ştiinţific al acestor teme este bine demonstrat de R. Lowie: „O caracteristică a poveştilor culese la chippeway (ojibwa), care se constată şi în culegerile lui Petitot şi Goddard, este absenţa temelor obscene. Aceasta arată o dată în plus că reprezintă o obligaţie ştiinţifica menţionarea acestor teme, când sunt întâlnite. Un etnograf care ar elimina din colecţiile sale de literatură populară shoshonă, de exemplu, poveştile care aduc atingere pudorii sale personale ar elimina astfel o diferenţă importantă între shoshone şi chippeway şi, fără îndoială, câteva alte tribun nord-amencane” („Chippewayan Tales”, Athrop. Papers of the Am. Mus. Nai Hisi, New York, voi. X, partea a Jll-a, 1918. p. 174; or, indienii chippeway sunt totemişti. pe când shoshone nu sunt.

54. Cf. mai sus, p. 45, nota 6H.

55. Berthold Laufer, „Totemic Traces Among the Indo-Chinese”, Journal o (American Folklore, voi XXX (1917), pp 41f>-42(->.

ARNOLD VAN GENNEP

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE împrejurările nu mi-au permis să fac în acest sens mai mult decât s adun documente sporadice şi să obţin rezultate provizorii. Cu toat acestea, numărul şi calitatea faptelor culese mă fac să presupun că cercetare mai extinsă nu ar modifica proporţiile indicate.

Dimpotrivă, tema generală a originii animale a unui grup sau a unu individ a făcut deja obiectul a numeroase publicaţii comparativi principalele fiind cele ale lui Tylor56, Lang58, a lui Sidney Hartland* Saintyves58, Mac Culloch59 etc. Această temă generală este desemnat cu ajutorul aşa-numitelor catch words, a lucina sine concubitu şi, „naşterilor miraculoase”, pe când poveştile care utilizează tema special; a bestialităţii aparţin ciclurilor numite „Jean al Ursului”, „Frumoasa.

— Bestia”, „Femeia-Castor” etc.

Dacă se studiază legendele despre originea diverselor triburi de la regiune la alta, se constată în primul rând – şi aceasta este o obiecţi. capitală la interpretarea prin totemism – că tema bestialităţii nu s< întâlneşte în niciunul dintre mituri, nici în vreuna dintre legende! despre originea triburilor australiene. Cum în Australia totemismu apare sub formele cele mai clare şi mai sistematizate, argumentul an-o valoare aproape definitivă. Legendele despre origine nu sunt rare dimpotrivă, de vreme ce fiecare trib are cel puţin una, uneori ma multe62. Dacă le clasăm după acest criteriu, găsim că originea, fie; oamenilor în general, fie a triburilor, fie a clanurilor totemice, este explicată: a) prin metamorfoza directă bruscă sau prin intervenţi; unei Fiinţe puternice; b) prin fragmentarea unor fiinţe prime; c) prii evoluţia progresivă a larvelor iniţial informe şi prin câteva alte proce. v şi mai puţin răspândite, dar niciodată prin actul de unire sexuală într o fiinţă umană reprezentată ca atare şi un animal în sensul ştiinţific a termenului. Fără îndoială, este adesea greu să se decidă în contextu poveştilor australiene dacă eroii sunt consideraţi de naratori şi d auditori ca fiind animale, sau oameni ori amândouă în acelaşi timp Această confuzie preştiinţifică este, într-adevăr, una dintre caracteristicile „mentalităţii” totemice, dar ar fi eronat să se considere c; acolo unde se întâlneşte, aşa ceva ar constitui în mod necesar o dovad de totemism.

56. E î> 7aor Ln O<: r; jftI. capitolul X

57. AndfVv Lan*,. MW/o. Cu/tes ct Rel; i>ions. Pans „'8% rapitnî^lt1 V-Xl

58. şi ({>, eHanland The Levent! of Perseur, Lo. idra 1896, I, The Supermu Bi? t/i. >m. mai ales Pnmitnu Paten>>tLondra 2 voi 1901.”

59 P Siiin; i, et> Vierft. – -Mcrc*î/>*. Nai^sanee^ „inn vieu^cs Păru-,) (H-- J A Mac C

— ChilJhoocI of F'< tn>?: r, Stud^ o1 F>->lkui'<- ni, J P>- -Thh. lit'^n”*' ulii 7i, W” ^*, ij * i * „'„ _ (*'* r.”S r – nin1 r;, t”.'„- J1'1, i 'Vî ', 'V,. *'! >- tx\rti (l. *l.? 1 ' i. i. ' i”'„„

Ivi, n j.,!<) „;”„

O varietate şi mai mare de teme despre origine se constată la indienii din America de Nord. In următorul tabel sunt notate doar grupările care au totemism sub una dintre formele sale ()3:

Popor sau tribClanTemă de origineIrocheziBroască-ţestoasăMutaţie bruscă urmatăde evoluţieHuroniWyandotMetamorfoze intermitente, cu pseudobestialitateChippewayVidră şi castorPseudobestialitateSacşi şi FocşiŞapte clanuriPseudobestialitateMenominiToate clanurileAlianţe între doi fraţi cu animaleşi pseudobestialitateOmahaMai multe clanuriMetamorfoze gradate-Melc şi castorMetamorfoză şi pseudobestialitateChoctawSepieEvoluţieHopiŞarpeMetamorfoză şi pseudobestialitateCoaste-de-câineCâineMetamorfoze alternativeTlingitUrsPseudobestialitateIdemDiluviu_VulturAnimal folositor omului-VrabieIdemBroascăPseudobestialitate-Vierme-de-pământAlăptareHaidaToate clanurileMotive ocazionale dintre carecel al animalului folositorTsimshianUrsP s e udob e s t ia 111 a teAlte clanuriAnimal folositorNu numai tema unirii sexuale pune în scenă animalul sub formă umană (această nuanţă o numesc pseudobestialitate), ci, în plus, şi studiul detaliilor arată că aceeaşi temă a unirii sexuale este independentă de totemismul tribului chippeway. Ei se împarte în cel puţin 40 de clanuri totemice, care ar proveni, după Warren, din cinci clanuri primitive, clanul castorului fund al nouăsprezecelea pe listă, iar cel al vidrei al treizeci şi şaselea. Legenda începe astfel: „Era odată un bărbat din clanul vidrei şi numele lui era lnimă-de-vidră”; aflat la vânătoare de castori, întâlni o femeie de o rara frumuseţe, care avea şi puteri Gagice: era de fapt o femelă de castor transformată în femeie; el o

63. Acest tabel este întocmit cu Exogamy, adăugind, pentru c of Elhnoiagy, pp. 415-418, i ajutorul volumului III din Frazer, Totemism arid azul tlingit, Sw anton, XXVIth Report oftlw Bure au

Bure.au Eâhnology. pp. 529-530 i pentru ce] a] Tsirushian, Boas, XXXI1 Repor

ARNOLD VAN GENNEP urmă în coliba sa şi, din dragoste pentru ea, renunţă să mai vânez. castori; din acel moment, clanurile castorului şi al vidrei au fos* întotdeauna prietene**4. Se vede că povestea nu explică numai originea sau rudenia totemice ale acestor două clanuri, ci şi că, în plus, nu eşti. utilizată tema bestialităţii propriu-zise, de vreme ce eroii se unesc sui forma umană. Această temă a,. Femeii-Castor” este foarte răspândită ii, întreaga Americă de Nord, dar în niciuna dintre versiunile sale m, apare ca fiind justificarea existenţei clanului castor.

De asemenea, este adevărat că toţi osagii, care sunt totemişti, s-pretind urmaşi ai unui melc care luase de soţie pe fiica unui castor mariaj care le dădea osagiior drept de posesie asupra fluviului Osagv cu condiţia să nu mai vâneze castorul. însă, pe de altă parte, melcul fata de castor aveau formă umană când s-au întâlnit, iar pe de altă part-printre totemurile celor paisprezece clanuri şi douăzeci şi şase de sul-clanuri totemice ale osagiior, nu figurează nici castorul, nici melcul'

La fel şi în cazul indienilor menomini66: după mitul lor desp* origine, un urs şi o ursoaică ar fi ieşit succesiv, la mică distanţă unu de celălalt, din adâncurile pământului; ajunşi la suprafaţă, luară for ni. umană şi se uniră; la puţin timp după aceasta, strămoşul trimise un s<„ să adune toate animalele la un mare sfat; când toate animalele veniiv el le spuse. „Prieteni, v-am chemat aici pentru următorul scop: n” avem toţi o natură animală, dar vă propun sa ne schimbăm şi ^ începem a ii fiinţe umane; astfel, vom fi indieni menomini”. Animalei, aprobară, merseră la familiile lor şi deveniră bărbaţi, care sunt strămo> clanurilor şi ai subclanurilor menomini actuale. Se vede că şi în ace-caz tema utilizată este cea a pseudobestialităţii şi că originea cianurii* este atribuită unui proces de metamorfoză.

În plus, însăşi ideea unei posibile uniri între om şi animal a pan stranie indienilor menomini; în numeroase poveşti şi legende în iu: este vorba de o căsătorie de acest tip6', naratorul specifică întotdeau? 1 cu grijă că animalul, fie mascul, fie femelă, îmbrăcase formă uman;, într-una dintre aceste poveşti întâlnim observaţia că este greu de dosc” perit natura animală sub forma umană şi că numai cei care postesc * puterea de a o descoperi şi de a coabita fără pericol cu animale mei morfozate temporar în fiinţe urna ne68.

m ^n. îciiKâ'? a u'^tj^ii”'!. Jar nu '„ft*r*- iiuV îi ^-^-l ^jn.-

TOTEMISMUL. STAREA ACTUALĂ A PROBLEMEI TOTEMICE

Am putea urmări acest argument la diferite triburi, ajungând la aceeaşi concluzie, deja semnalată, referitoare la australieni, că, deoarece totemismul confundă două noţiuni separate în zoologia modernă, indienii nord-americani nu au nevoie, ca motiv de explicaţie, de tema bestialităţii propriu-zise.

Dimpotrivă, aceeaşi temă se întâlneşte foarte frecvent la grupările netotemiste şi chiar, dacă nu mă înşel, mai ales la indienii de câmpie. Voi cita aici câteva texte ale assiniboines cu trimitere la paralele relevate de Lowie69 şi Waterman:

Assiniboine, trib din ramura dakota a sioux-ilor, ignoră total totemismul; ei sunt grupaţi în „Bande” de vânătoare sau de război care poartă fiecare un nume descriptiv; acest nume nu este niciodată de animal sau de plantă70. Astfel, confuzia mentală între un om-urs, de exemplu, şi un animal-urs este imposibilă: într-adevăr, personajele animale din poveştile assiniboines sunt înfăţişate ca animale, acţionând şi trăind ca atare, neasumându-şi decât în mod excepţional forma umană. De altfel, nici aspectul acestor povestioare, nici localizarea lor geografică nu permit să se presupună că au fost împrumutate de la triburi care cunosc totemismul sub o formă sau alta. Iată un exemplu tipic: Un assiniboine observă într-o zi că femeia lui se duce adesea în pădure, la un anumit copac, după ce se pieptăna şi se împodobea cu grijă; el merse acolo şi văzu că arborele era gol înăuntru şi servea ca adăpost unui şarpe; îl atrase pe şarpe afară din scorbură cu un vas cu lapte, îl ucise şi îl atârnă de o creangă, după ce îi adunase sângele: la întoarcerea sa acasă, fierse sângele şi îl dădu să bea femeii lui, spunându-i: „lată sângele amantului tău”, femeia fugi în pădure, văzu cadavrul amantului, se întoarse şi îşi ameninţă soţul cu moartea; însă acesta, folosindu-se de un şiretlic, îi taie capul'3. Povestea aceasta aparţine ciclului totemic al „amantului-şarpe” (the Scrpent paramour), din care Lowie a semnalat şi alte versiuni la triburile cris, cheyenne, dakota, chippeway72. Aici este vorba, evident, de tema bestialităţii, în sensul propriu-zis al termenului. Tema este, de altfel, foarte frecventă la indienii de câmpie şi îmbracă diverse forme, din care prezentăm în continuare câteva exemple assiniboines'3.

Nr. 23: o femeie are ca iubit un urs; ea îi cere o bucată din pielea sa şi se transformă astfel în ursoaică, apoi îşi masacrează toate rudele umane; ciclul tematic Frumoasa şi Bestia; paralele: picioare-negre, burţi-mari, arapaho, corbi, omoha, wichita;

Nr. 34: un urs răpeşte o femeie; ea naşte un băiat care îi ucide pe copiii indieni; ciclul Ursuleţului: nu s-au semnalat paralelisme;

69. H r;. j >! *'ilj ' * -V.

]; „ ^, ' t h * '„. ' 1U > F Tl st N

73. V –/i oif.,. '.,.1, ' ' )-.,.

„ „i j > (! V ' – J Y '. ', ARNOLD VAN GENNEP

Nr. 35: un tânăr întreţine raport sexual cu o ursoaică adormită; aceasta naşte un băiat, care ajunge mare şef indian, ciclul Ursuleţului; nu s-au semnalat paralelisme;

Nr. 37: un bătrân ia de soţie o femelă castor; el este readus printre oameni de fiul său, care la puţin timp se lasă şi el sedus şi îi ia locul; ciclul Femeii-Castor; nu s-au semnalat paralelisme; Nr. 38: un bărbat întâlneşte o turmă de bizoni sălbatici; o femelă II ia de soţ; copilul lor este un viţel; acelaşi bărbat ia apoi de soţie o femelă de elan etc.; ciclul Femeii-Bizon (the Buffalo-Woman); paralele: picioare-negre, arapaho, cheyenne, corbi, arikara, pawnies (după Lowie) şi wichita (după Waterman);

Nr. 39: un bărbat ia de soţie o lupoaică; ea naşte un băiat, care devine un mare vânător; ciclul Romulus şi Remus; nu s-au semnalat paralelisme;

Nr. 40: un bărbat întâlneşte o femeie frumoasă care, pentru a-] seduce, se transformă în antilopă; el se transformă atunci în mascul de antilopă; ciclul Femeii-Antilopă; paralele: picioare-negre, pawnies; Nr. 52: o femeie devine amanta unui bizon şi refuză să se întoarcă la soţul ei uman; pentru a scăpa de urmărirea acestuia din urmă, se transformă în femelă de bizon; ei fac pariuri; bărbatul le câştigă prin vrăji, ucide bizonul femelă, o reînvie sub formă umană, apoi îi taie femeii nasul, sânii şi o ucide; ciclul?; nu s-au semnalat paralele. Alte poveşti descriu amorurile unei indience cu un castor (nr. 53), un armăsar (nr. 59), un câine (nr. 60) sau pe cele ale unui bărbat cu o mare gâscă albă, de care nu poate scăpa decât oferindu-i multe daruri (nr. 63).

Am considerat necesar să rezum aici aceste texte, în ioc să fac trimitere direct la culegerea lui Lowie, nu doar pentru că tema bestialităţii se regăseşte sub adevărata sa formă, complet independentă de totemism, ci şi datorită paralelismului realmente straniu dintre aceste teme assiniboines şi mai multe teme bine cunoscute din Grecia antică74. Mai multe poveşti assiniboines aparţin, aşa cum s-a văzut, unor cicluri tematice aproape universale; altele sunt specifice indienilor din America de Nord.

La fel de lipsit de sens totemic este, de regulă, ciclul totemic al „Femeii care a luat ca soţ un câine” (cuvânt-cheie: The Dog-Husband). El a fost studiat la indienii din America de Nord de T. T. Waterman75: „O poveste „foarte vulgară” poate să conţină atât o „explicaţie”, cât şi un

74. Astfel, ca să cităm doar o serie de fapte: un şarpe fu găsit culcat lingă Olympia, mama lui Alexandru, iar Filip o părăsi din acel moment, fără îndoială deoarece, conclude Plutarh, îi era teamă de vrăjile ei sau pentru că „nu îndrăznea să tulbure sfinţenia unei femei care se împreunase cu cineva mai puternic decât el”; de asemenea, după Pausanias, Nicoteleia, marna lui Aristomenes din Messina, fusese vizitată de un daimon sub formă de şarpe: sicyonienii povesteau acelaşi lucru despre Aristodama, cf. J. H. Harrison, Thernis, p. 270.