Artele plastice

Genurile artelor plastice

      Arta plastică, următoarele genuri, cunoscute ca arte majore (pictura, sculptura, grafica) şi minore, care se asociază cu artele decorative. La rîndul lor, fiecare gen are mai multe subdiviziuni, care vizează specificul tehnicii, materialul de bază utilizat şi subiectul reprezentat.

Pictura, de exemplu, se realizează în encaustică, temperă, ulei, acril, pe suport de lemn, pînză sau carton, în calitate de subiecte fiind selectate cele mai diverse  teme – biblice, mitologice, istorice, cotidiene, care pot fi reprezentate ca tablou de gen, peisaj, portret, natură statică, cu sau fără prezenţă umană, redate tridimensional, creînd iluzia spaţială a imaginilor prin intermediul volumului, formei, clarobscurului, facturii, luminii şi umbrei etc.

Grafica, la rîndul său, apelează la motive similare, avînd  însă alte materiale, forme şi tehnici, de la care, uneori provine şi denumirea subdiviziunilor - miniatură, acuarelă, pastel, gravură (desen, laviu, xilogravură, acvaforte, mezzotinto, linogravură), spre exemplu: gravura de carte sau cea de şevalet (stampa).

Sculptura este genul de artă care poate fi contemplată  de jur-împrejur şi poate fi realizată prin cioplire (dăltuire) (granitul, marmura) sau turnare (bronzul,diferite aliaje metalice), constituind sculptura în rond-bosse (rotundă), relief şi altorelief, apelînd, de obicei, la un limbaj plastic specific – alegoric, simbolic sau comemorativ.

Artele decorative (ceramica, giuvaergeria, sticla artistică, tapiseria, batic-ul) au avut la începuturi doar funcţii utilitare (pentru păstrarea, transportarea şi utilizarea alimentelor, pentru protecţie) fiind decorate cu imagini sau ornamente decorative, devenind, cu timpul, obiecte estetice de lux, care înfrumuseţează ambianţa locuinţelor. Sunt cunoscute renumitele vase de ceramică greacă pictate cu figuri roşii şi negre, porţelanul şi batic-ul chinez, majolica italiană, tapiseria franceză şi cea germană.

Pictura şi sculptura mai au şi o altă formă de artă – arta monumentală, care este o simbioză a supradimensionării formei şi volumelor. Din această categorie face parte sculptura (statuile, statuile ecvestre, monumentele comemorative) şi pictura cu diverse tehnici în frescă, pictură murală, mozaic, vitraliu), realizate în proporţii şi forme considerabile. În diverse perioade ale existenţei artelor plastice, operele, sunt atribuite, convenţional, unor stiluri şi tendinţe diverse, delimitate pe anumite intervale de timp şi regiuni (manierism, baroc, clasicism, academism, realism, romantism, impresionism, postimpresionism, abstracţionism, etc.), manifestîndu-se în cadrul tuturor genurilor de artă. Operele de artă plastică sunt principalele obiective ale muzeelor şi colecţiilor de artă din toată lumea.  

Miniatură

Miniatură (lat. minium-scris cu miniu de plumb, pigment roşu-oranj intens; fr. enluminure), iniţial, toate elementele decorative care înfrumuseţau  manuscrisul - pergament (iniţiale, vignete, frontispicii, imagini figurative) erau executate cu miniul de plumb. Mai tîrziu, termenul a fost aplicat doar pentru imaginile figurative ale tetraevangheliarelor, care se copiau în scriptoriile mănăstireşti, prin extensie atribuite operelor de artă de mici dimensiuni. Apare în antichitate, în primele secole ale erei noastre, cunoscute fiind manuscrisele romane decorate cu portretele autorilor, cu iniţiale şi scene narative (scrierile lui Terenţiu şi Virgiliu), Epoca de aur a miniaturii, însă, a fost Evul mediu.                                                                                          

În Moldova medievală cele mai cunoscute miniaturi datează de pe vremea lui Alexandru cel Bun (1400-1432), cînd în scriptoriul mănăstirii Neamţ activează ilustrul caligraf Gavril Uric, autor al Tetraevangheliarului din 1429 (Biblioteca Bodleană de la Oxford) cu vădite influenţe bizantine, cu imaginile evangheliştilor Matei, Marcu, Ioan, Luca pe toată pagina. Tetraevangheliarul a reprezentat o sinteză a canonului compoziţional bizantin adaptat la condiţiile spirituale locale şi a servit drept model pentru miniaturiştii din epoca lui Ştefan cel Mare de la Humor, Putna, Neamţ şi Suceava unde au activat Teodor Mărişescu, Nicodim, Ghervasie şi Spiridon. De o frumuseţe deosebită erau iniţialele ornate, frontispiciile, chenarele, alcătuite din ornamente geometrice de diverse culori - roşii, galbe, verzi, particularitate proprie  artei moldoveneşti.

   Reprezentările evangheliştilor au calităţile atribuite de dogmatele creştine: personaje plate, cu chipuri severe, în costume somptuoase pe fundalul unor clădiri monumentale înscrise în chenar de ornamente alcătuite din arcade, coloane, împletituri şi cercuri concentrice, plante şi animale fantastice, în culori de aur şi purpură.

Absenţa ilustraţiilor este specifică, pentru primele manuscrise din Moldova secolulului al XV-lea. Bogat ilustrate cu frontispicii şi iniţiale, cum este Tetraevangheliarul lui Nicodim din 1404-1405, manuscrisele nu conţin chipurile celor patru evanghelişti. Tradiţiile se modifică după apariţia manuscriselor miniate ale lui G. Uric, urmate de  ilustraţiile lui Nicodim, care introduc în Evangheliarul de la Humor (1473) portretul votiv al lui Ştefan cel Mare. De o calitate coloristică de excepţie sunt vignetele şi frontispiciile caligrafului de la Putna, Ghervasie, care a copiat şi decorat Liturghierul din 1488 (Biblioteca Academiei Române, filiala Cluj-Napoca). Pînă la mijlocul secolului al  XVI-lea decorul manuscriselor din Ţara Românească s-a aflat sub influenţa şcolii de miniatură moldovenească.                    

Elementele tradiţionale care decorau manuscrisele în secolul XVII şi începutul secolului  al XVIII-lea sunt înlocuite cu ornament occidental în spiritul barocului.

Ultimul mare artist al cărţii - manuscris din Moldova de la începutul secolului al XVII-lea a fost Anastasie Crimca, fondatorul şcolii de caligrafi şi miniaturişti de la mănăstirea Dragomirna. 

Arta bizantină paleologă a influenţat miniatura, folosită la împodobirea mauscriselor cu imaginile evangheliştilor, cu ornamente, iniţiale şi frontispicii de o deosebită frumuseţe şi eleganţă. Comparativ cu miniatura bizantină, cea moldovenească este lipsită de rigiditate şi ascetism, chipurile fiind mult mai meditative şi elegante. Centre importante în dezvoltarea acestui gen de artă în Moldova au fost, pe parcursul secolelor XV-XVII, mănăstirile Neamţ, Putna, Voroneţ, Dragomirna ş. a. Unul dintre cei mai cunoscuţi miniaturişti medievali din epoca lui Alexandru cel Bun (1400-1432), Gavril Uric de la mănăstirea Neamţ (aprox.1400- 1450), a lăsat  o  moştenire impunătoare de manuscrise, care au influenţat arta miniaturii pe parcursul secolelor XV-XVI, imaginile sale servind drept modele, fidel urmate de succesorii săi.Cel mai vechi manuscris cunoscut, Tetraevangheliarul din 1424 (Moscova, Muzeul Istoric) reprezintă figurile celor patru evanghelişti, avînd o frumuseţe coloristică deosebită. Chenarul ce încadrează miniaturile este compus din ornamente geometrice şi vegetale, care se succed ritmic, acentuînd expresivitatea compoziţiilor. Un alt Tetraevangheliar, din 1429, realizat la comanda doamnei Marina, soţia lui Alexandru cel Bun se păstrează astăzi la biblioteca Bodleiană a Universităţii din Oxford. Imaginile celor 4 evanghelişti, pictaţi în tradiţiile artei bizantine tîrzii sunt diferite de compoziţiile rigide ale artei paleologe. O particularitate distinctă a manuscriselor moldoveneşti o constituie policromia. Aurul, albastrul, verdele, galbenul, roşul, cafeniul, toate de diferite nuanţe şi tonalităţi, sînt integrate armonios în ornamentele chenarului, în frontispicii şi iniţiale, care la rîndul lor au dat un fast rar întîlnit în arta europeană din acele timpuri. Tradiţiile miniaturale ale lui Uric sînt continuate de Nicodim (Tetraevangheliarul de la Humor, 1473), care păstrează şi portretul votiv al domnitorului Ştefan cel Mare. Din secolul al XVI-lea sunt cunoscute manuscrisele create la mănăstirea Voroneţ (Codicele Voroneţian şi Psaltirea Voroneţiană). În a doua jumătate a secolului al XVI- lea miniaturile manuscriselor moldoveneşti devin mai laconice în privinţa coloritului, conturul linear avînd prioritate. Valoarea incontestabilă a manuscriselor autohtone din această perioada este confirmată  şi de prestigioasele instituţii în care se păstrează astăzi: Viena, Oxford, Bucureşti, Moscova, Londra, Sankt-Peterburg etc.   

O altă scurtă înflorire a miniaturii medievale moldoveneşti este cunoscută graţie activităţii Mitropolitului Anastasie Crimca (? – 1629), care în primul sfert al secolului al XVII-lea, fondează, la Mănăstirea Dragomirna, o şcoală de caligrafi şi miniaturişti. Continuînd tradiţiile artei miniaturale anterioare, Crimca introduce modificări esenţiale în tratarea figurilor evangheliştilor şi a ornamentelor, acestea fiind executate într-o manieră stilistică liberă, subliniată de bogăţia coloristică neobişnuită şi neîntîlnită pînă atunci. A. Crimca este cunoscut ca autor al miniaturilor din «Tetraevangheliarul slavon» (1609), «Liturghier» (1610), al Tetraevangheliarului din 1614 cu portretul Mitropolitului şi al Liturghierului şi Psaltirii din 1616. Scene, ca Legenda despre fiul rătăcitor sau Legenda viţei-de-vie, Intrarea în Ierusalim, Schimbarea la faţă ş.a., care sunt doar o parte din cele 319 miniaturi ce înfrumuseţează Tetraevangheliarul de la începutul secolului al XVII-lea (Moscova, Biblioteca de Stat) şi poartă un caracter narativ vădit, ilustrînd direct fragmentele textului evanghelic. Activitatea lui Anastasie Crimca este ultima etapă în evoluţia şi dezvoltarea şcolii de miniatură moldovenească.        

Republica Moldova deţine manuscrise (fără miniaturi) din secolele XIV-XIX, ale căror imagini unice sînt frontispiciile şi iniţialele miniate (fondul de carte veche al mănăstirii Noul-Neamţ din Arhiva Naţională). Aceste manuscrise constituie cele mai valoroase pagini ale artei medievale moldoveneşti. Din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, odată cu apariţia primei tipografii înfiinţate de voievodul Vasile Lupu la Iaşi în 1642, manuscrisele cu miniaturi cedează în faţa gravurii în lemn, mult mai simple şi mai puţin costisitoare.

Personalităţi

Anastasie Crimca (? – 1629), minaturist, episcop de Roman (1605-1608), mitropolit al Moldovei (1608-1617; 1619-1629), fiul lui Ioan şi Cristina, tîrgoveţi din Suceava, ctitor al mănăstirii Dragomirna. A realizat miniaturi pentru „Liturghier” (1610), „Tetraevangheliar” (1614), „Psaltire” (1616) etc., ilustraţiile sale marcînd apogeul şi declinul miniaturii medievale moldoveneşti. Prin numărul impresionant al miniaturilor, care înfrumuseţau manuscrisele (pînă la 300) şi libertatea lineară şi decorativă a culorilor, compoziţiile lui A.C. descifrează conţinutul narativ al textelor religioase.

Gavril Uric (secolele XIV-XV-e) caligraf şi miniaturist, cel mai de vază reprezentant al manuscrisului ilustrat, primul dintre pictori, lucrările căruia sunt binecunoscute. Fiul unui caligraf al curţii domneşti şi întemeietorul şcolii de miniaturişti din Moldova, G. Uric s-a format ca artist în mediul călugăresc al mănăstirii Neamţ. În imaginile evangheliştilor care decorează textele tetraevangheliarelor create, caligraful depăşeşte canoanele ascetice şi rigide ale miniaturii bizantine şi slave, umanizînd chipurile sfinţilor. Printre operele cunoscute ale lui G. Uric figurează „Tetraevangheliarul” din 1424 (Muzeul Istoric din Moscova), „Tetraevangheliarul” executat la comanda doamnei Marina, soţia lui Alexandru cel Bun (1429; Biblioteca Bodleiană a Universităţii din Oxford) ş. a. Modelul compoziţional al miniaturilor lui G. Uric a servit drept sursă pentru miniaturiştii moldoveni din secolul al XV-lea.

Ghervasie (de la Putna) caligraf din secolul al XV-lea, autorul „Liturghierului” din 1488, ferecat în 1498 şi dăruit mănăstirii Feleac din Cluj-Napoca de către vistiernicul Isac. Astăzi se păstrează la Biblioteca Academiei, filiala din Cluj-Napoca.

Mărişescu Teodor (? - 1501), caligraf şi miniaturist, reprezentant de vază al artei din epoca lui Ştefan cel Mare. Fiind diacon la Mănăstirea Neamţ a urmat şi a continuat tradiţiile miniaturii lui G. Uric. Cele cinci tetraevangheliare create între anii 1491-1500 se deosebesc prin bogăţia coloristică a frontispiciilor şi a miniaturilor cu evangheliştii.

Nicodim (sec. XV) caligraf şi miniaturist din Moldova, autor al cunoscutului „Tetraevangheliar” de la Humor (1473), dăruit de Ştefan cel Mare mănăstirii Putna. Pe lîngă imaginile celor patru evanghelişti Nicodim a creat şi miniatura cu portretul votiv al lui Ştefan cel Mare, unul dintre primele „portrete de epocă” ale domnitorului moldovean. Iniţialele şi frontispiciile care împodobesc manuscrisul demonstrează o virtuozitate tehnică impresionantă.

Palade (secolul al XV-lea), caligraf şi miniaturist. Este autorul „Evangheliarului de la Putna” (1489) înfrumuseţat cu iniţiale şi frontispicii originale.

Partea inferioară a machetei

Spiridon de la Putna (secolul al XV-XVI) caligraf şi miniaturist. Autorul „Tetraevangheliarului” din 1502, decorat elegant cu imaginile evangheliştilor, frontispicii şi iniţiale, care marchează culmile artei din perioada lui Ştefan cel Mare.

Mihail Strilbiţchi (născut în anul 1730, Mirgorod, regiunea Poltava – decedat 1805/1807, Iaşi) tipograf şi gravor. A absolvit Academia Teologică din Kiev. La Iaşi activează din 1750, iar cu anul 1756 datează prima sa gravură. De la începutul anilor 1770 activează ca tipograf la tiparniţa Mitropoliei Moldovei din Iaşi, întemeind la 1785 o tipografie proprie. În perioada războaielor ruso-turce, între anii 1792-1796 înfiinţează o tipografie la Dubăsari pe care o transferă mai apoi la Movilău, iar după 1800 se reîntoarce la Iaşi. A fost autorul gravurilor pentru „Ceaslov” (1772), „Catavasier” (1778), „Psaltirea profetului şi împăratului David” (1782), tipărind, în acelaşi timp numeroase ediţii laice ( „Bucvari”, 1789; miscelaneul „Calendar pentru 112 ani”, „Istoria lui Alexandru cel Mare şi Darius, împărat al Persiei”, 1796 etc.). Tipăreşte în 1793-1796 prima carte de versuri „Poezii noi”, semnată de I. Cantacuzino. A fost unul dintre cei mai de seamă gravori şi tipografi din Moldova în secolul al XVIII-lea.