Acest compartiment oferă o prezentare integră şi accesibilă a evoluţiei artelor plastice din cele mai vechi timpuri şi pînă în ziua de azi, reflectînd prin opere epoca preistorică, perioada Evului Mediu, arta modernă şi cea contemporană de pe teritoriul actual al Republicii Moldova. Pas cu pas, veţi afla cum a decurs dezvoltarea celor mai timpurii forme de creaţie artistică, care au fost tendinţele şi stilurile, ce au marcat epoci şi perioade, veţi cunoaşte tangenţele şi influenţele, apărute pe parcursul creării operelor de artă.
Deţinînd, un limbaj vizual universal, arta plastică nu are nevoie de translatori, dezvăluind prin imagini artistice idealurile, dar şi moravurile societăţii, fiind un camerton obiectiv al nivelului de cultură şi al civilizaţiei din perioadele istorice respective.
Noţiunea „arte plastice” derivă de la verbul grecesc plasticos şi latinescul ars, completat în varianta franceză de arts plastiques. La origini, în antichitate, în această categorie, fiind incluse, doar sculptura, ceramica şi arhitectura, completîndu-se, în perioada Renaşterii, cu genurile picturii şi graficii. După secolul al XIX-lea această expresie se referă la toate artele, ca formă specifică a creaţiei artistice, care se finalizează cu apariţia operelor de artă şi care nu are valoare utilitară, aparţinînd culturii spirituale, formînd, în diverse epoci, gusturile estetice, morale şi filosofice ale societăţii.
Istoria artelor plastice
În ultimii ani noţiunea de istoria artelor tot mai mult se reduce la categoria artelor vizuale (artele plastice şi arhitectura), pentru a le distinge de muzicologie şi studiile în arta spectacolului (teatrul, dansul, circul), care au tangenţe cu alte componente ale patrimoniului cultural.
În conformitate cu principiile şi criteriile cronologice şi geo-culturale acceptate, istoria artei universale cuprinde cele mai importante evenimente artistice şi ţări, fiind divizată astfel:
-
Arta preistorică (40.000 – 4.000 î.e.n., cultura Cucuteni-Tripolie);
-
Arta antică (jum. mil. IV î.e.n. – sec. III e.n., mesopotamiană, egipteană, greacă, romană şi paleo-creştină);
-
Arta medievală (sec. IV- XIV, bizantină, romanică şi gotică);
-
Arta în Europa (sec. XIV – XVIII, Renaşterea, manierismul, barocul şi clasicismul, iconografia, stilurile rococo şi academismul)
-
Arta modernă contemporană din sec. XIX-XX care include asemenea curente, ca neoclasicismul, romantismul, realismul, impresionismul şi post-impresionismul, fovismul, cubismul şi arta abstractă.
Ca domeniu al ştiinţei, istoria artelor în Moldova îşi face apariţia către sfîrşitul secolului al XIX-lea, iniţiatorii acestui proces fiind funcţionarii din cancelaria gubernatorului, care încă la începutul secolului al XIX fac o inventariere a patrimoniului cultural din gubernie. În 1837, Ministerul Afacerilor Interne al Rusiei remite Guvernatorului Militar şi Civil al Basarabiei o notă informativă, prin care cere conducerii guberniei să organizeze adunarea materialelor privind „antichităţile” existente în ţinut. Pentru îndeplinirea indicaţiei respective guvernatorul P. Fedorov a solicitat acumularea informaţiei cu privire la mănăstiri, biserici, cetăţi şi alte monumente importante ale trecutului. Sursele respective au fost folosite de majoritatea cercetătorilor monumentelor moldovene din secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. Printre aceştia îi putem aminti pe N. Murzakevici care publică pentru prima oară o listă a mănăstirilor din Moldova de est şi scurte date istorice, cu referinţă la ele. Informaţiile au fost preluate cu unele modificări şi de alcătuitorii de mai tîrziu a monografiilor despre Moldova: A. Zaşciuk, P. Batiuşkov, Z. Arbure, N. Iorga şi P. Cruşevan (Bessarabia, M,. 1903). Cele mai multe publicaţii au fost consacrate bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni (sec. XV-XVI), unicul ansamblu de pictură monumentală bisericească din Moldova de est cu frescele realizate de zugravii Stanciul, Voicul şi Radu (1763-1775), cel mai important monument care a suscitat în permanenţă atenţia cercetătorilor. Monumentul figurează în informaţiile gubernatorului militar al Basarabiei P. Fiodorov (1837-1838), publicate în materialul lui I. Halippa ("Osnovnîie istoriceskie dannie o Bessarabii", "Trudî bessarabskoi gubernskoi ucennoi arhivnoi comisii", т.2, 1902), preotului I. Neaga Starinnaia ţercovi v mestecike Cauşanah. Zapiski imperatorskogo odesskogo obşestva i drevnostei, XII Odessa, 1881), protoiereului E. Mihalevici, poetului-preot A.Mateevici, (Starinnaia ţercovi v mestecike Cauşanah Benderskogo uezda. "Trudî Bessarabskogo istorico-arheologhiceskogo", 1918) istoricului V. Kurdinovschi ş.a.
Majoritatea cercetărilor din perioada dată a fost axată pe studii, care prezentau monumente ecleziastice şi opere de artă (arhitectura, icoana, catapeteasma, gravura de carte şi obiectele de artă decorativă) sub aspectul descriptiv, istoric, fără a fi remarcate particularităţile specifice şi comune evidente pentru un anumit gen al artelor. Date informative şi descrieri ale edificiilor de cult şi ale altor monumente din Moldova au fost publicate de revistele "Bessarabskie Eparhialnye Vedomosti", "Zapiski Odesskogo Obsceştva Istorii i Drevnostei" şi "Trudy Bessararabskogo Ţerkovnogo Istoriko-Arheologhiceskogo Obşcestva". Perioada interbelică s-a caracterizat prin completarea serioasă a fondului de documente publicate referitoare la istoria monumentelor de arhitectură de aici. Putem remarca contribuţia deosebită a „Revistei Societăţii istorico-arheologice bisericeşti din Chişinău” şi a „Arhivelor Basarabiei”, a istoricilor Nicolae Iorga, Ştefan Ciobanu, Aurel Sava, Leon Boga, Constantin Tomescu etc.
Istoria artei plastice şi arhitecturii din epoca modernă şi contemporană (1900-1990) face referinţă la apariţia şi constituirea artelor profesionale, laice. Principalele materiale care vizează arta modernă din Moldova apar către sfîrşitul secolului XIX, în publicaţiile guberniale –„Bessarabskii vestnic”, „Bessarabsskaia jizni”, „Bessarabsskaia pocita” etc. despre expoziţiile de artă ale peredvijnicilor ruşi şi ucraineni organizate la Chişinău, împreună cu pictorii moldoveni. Aceleaşi aspecte figurează în presa periodică şi după 1903, cînd este fondată „Societatea iubitorilor de artă din Basarabia”, urmată de "Societatea de Arte Frumoase din Basarabia " care se constituie în anul 1921. Articolele despre evenimentele acestei perioade sunt semnate de O. Plămădeală, N. Costenco şi A. Plămădeală, ultimului aparţinîndu-i un articol de sinteză „ Artişti plastici basarabeni – un scurt istoric” publicat în „Viaţa Basarabiei” în 1933. Majoritatea cercetărilor au fost consacrate monumentelor de arhitectură, unele constituind monografii separate. Astfel, arhimandritul Gurie publică în 1911 „Istoria Nogo-Neameţkogo Sveato-Voznesenscogo monastîrea”, unde descrie istoricul construcţiei bisericilor şi executarea icoanelor, comandate la Sanct-Petersburg. V. Kurdinovskii descrie biserica armenească de la Chilia, considerînd-o dintre cele mai vechi, amintind şi de unele icoane din acest lăcaş. Informaţii mai detaliate însă apar în publicaţiile „Comisiunii monumentelor istorice. Secţia din Basarabia”, în cele trei volume ale anuarului, editate în anii 1924, 1928 şi 1931, scrise respectiv de Şt. Ciobanu, Şt. Berechet, N. Ţiganco şi P. Constantinescu-Iaşi. Şt. Ciobanu („Cultura românească în Basarabia sub stăpînirea rusă”, 1923; „Biserici vechi din Basarabia”. Descrierea cîtorva biserici,1924; şi Cetatea Tighina, ambele-în Comisiunea monumentelor istorice. Secţia din Basarabia, 1928) descrie bisericile de lemn Sfinţii Voievozi din Vorniceni, din Nimoreni, biserica lui V. Lupu Sf. Dumitru din Orhei, mănăstirea Căpriana şi istoricul cetăţii Tighina. Şt. Berechet (Cinci biserici vechi din Chişinău, 1924; Mănăstirea Căpriana, ambele-în Comisiunea monumentelor istorice. Secţia din Basarabia,1928) face descrierea unor biserici vechi din Chişinău, printre care figurează Buna Vestire (1810), Mazarache (1752), Sf. Ilie (1799, 1808) demolată în timpurile postbelice şi despre bisericile mănăstirii Căpriana (Adormirea Maicii Domnului, 1545; Sf. Nicolae, 1840; Sf. Gheorghe, 1905). P. Constantinescu–Iaşi (Biserici de lemn, în Viaţa Basarabiei, nr.3 1923; Biserica Sfîntul Gheorghe din Chişinău, 1928; Circulaţia vechilor cărţi româneşti în Basarabia sub ruşi, în Revista Societăţii istorico-arheologice din Basarabia,vol. XIX, 1929) ne-a lăsat descrierea unor biserici de lemn şi unele mostre de sculptură populară (troiţe) din mediul rural, mai detaliat oprindu-se asupra arhitecturii şi iconostasului din biserica Sfîntul Gheorghe din Chişinău. În aceeaşi perioadă V. Puiu face o incursiune asupra celor mai importante mănăstiri din Moldova de est (1919), urmată de publicaţia lui N. Ţiganco. Tot atunci a fost editată monografia dedicată „Mănăstirii Japca din judeţul Soroca” de Gh. Bezviconi.
P. Mihailovici pune în circuit mai multe titluri în care face referinţă la istoricul mănăstirilor Hîrbovăţ, Curchi, bisericile din satele Dereneu, Meleşeni, Onişcani, Hogineşti şi Ţibirica (Orhei), Ghiliceni, Balotino şi Bisericani (Bălţi) şi la obiectele bisericeşti, aflate în patrimoniul lor. Printre lucrările cu conţinut istoric, ce includ informaţii privitor la patrimoniul cultural al Moldovei de est lucrarea de referinţă este monografia lui N. Popovschi ”Istoria bisericii din Basarabia în veacul al XIX-lea- sub ruşi” ( 1931).
Cercetarea icoanelor medievale din Moldova datează cu sfîrşitul secolului al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea. Relatările istoricului V. Kurdinovschi sau ale profesorului A.Kociubinski despre biserica armenească din Cetatea Albă (astăzi – Belgorod-Dnestrovsk, Ucraina), - (biserică, care iniţial a fost ortodoxă) pare să confirme existenţa unor vechi icoane, anterioare sec. al XVI-lea, cu texte explicative slavone la această biserică. Este aproape cert faptul că icoane datînd din sec. XVI-XVII au existat şi în ctitoriile lui Vasile Lupu de la Orhei şi Chilia (bis. Sf. Dumitru şi Sf. Nicolae).
În anii 20-30 ai secolului XX, cercetătorii Şt. Ciobanu, Şt. Berechet, P. Constantinescu–Iaşi şi N. Ţiganco au încercat, în articolele şi însemnările lor, publicate sub egida Comisiunii Monumentelor Istorice (Secţia din Basarabia), să valorifice fenomenul icoanei autohtone, să inventarieze operele de artă iconografică rămase în lăcaşurile şi colecţiile particulare moldovene. Astfel, N. Ţîganco ne-a lăsat descrierea unor icoane depistate întîmplător la mănăstirea Rughi (Rudi) în timpul reconstrucţiei bisericii mănăstireşti. Icoanele din biserica Sf. Gheorghe din Chişinău au fost studiate şi descrise în anul 1928 de P. Constantinescu–Iaşi. În lucrarea „Basarabia arheologică şi artistică” apărută în 1933, acelaşi P. Constantinescu–Iaşi ne oferă descrierea amănunţită a unui valoros iconostas portativ, ce a aparţinut Sofiei Cocurato. Acest iconostas, judecînd după fotografiile reproduse şi după descrierea stilului picturii, pare să fi fost o piesă de epocă, anterioară secolului al XVIII-lea şi nu este exclus să fi fost zugrăvit la Muntele Athos, după cum susţinea „tradiţia” transmisă de posesoare.
În anuarul din 1924 al Comisiunii Monumentelor Istorice, apărut la Chişinău, Şt. Ciobanu a mai pomenit de cîteva vechi icoane provenite din biserica Sf. Nicolae din Ismail, zidită în 1810, în stil rusesc, pe locul unei biserici moldoveneşti mai vechi cu acelaşi hram. Monografii de sinteză, care reflectă evoluţia arhitecturii şi a artelor plastice în Moldova şi ţările vecine în epoca medievală sunt realizate de cunoscuţii istorici de artă G. Balş şi V. Vătăşanu.
În perioada postbelică tematica istoriei artelor este continuată de M. Livşiţ, A. Mansurova, L. Ceza şi K. Rodnin, care în limitele ideologice ale „realismului socialist” au abordat acest subiect, ca un fenomen negativ al activităţii artistice, divizînd artificial pictorii în „realişti” şi „formalişti”. Abia după 1985 apar primele publicaţii de reabilitare a creaţiei artiştilor plastici moldoveni semnate de T. Stavilă, integrate în monografiile „Arta basarabeană de la sfîrşitul secolului XIX - începutul secolului XX” (1990), „Arta plastică modernă din Basarabia” (2000), care reflectă interferenţele artei moldovene cu arta europeană de epocă, semnalizînd laturile comune şi specificul artei autohtone.
În acelaşi timp, au apărut o serie de monografii consacrate etapei moderne a evoluţiei artelor plastice din RSS Moldovenească, un loc aparte fiind acordat personalităţilor. N. Bahevan (1977), I. Bogdesco (1970,1977), А. Vasiliev (1959, 1978), I. Vieru (1975), М. Grecu (1971), L. Dubinovki (1960,1981), K.Kobizeva (1959,1978), V. Russu-Ciobanu (1979) şi altele semnate de M. Livşiţ, D. Golţov, L. Ceza, L. Toma, S. Bobernaga, L. Purice, K. Rodnin etc. În 1965 vede lumina tiparului cartea „Izobrazitelinoie iscustvo Moldavii” („Arta plastică a Moldovei”) semnată de A. M. Zevin şi de K. D. Rodnin, iar în 1967 aceeaşi autori împreună cu D. Golţov şi A. Eltman publică cartea „Iscustvo Moldovî” („Arta Moldovei”) o ediţie lărgită a publicaţiei din 1965. În anii 60-70 ai sec. XX de istoria bisericii din Căuşeni s-a ocupat istoricul de arta K. Rodnin, care a scris un eseu dedicat picturilor murale ale acestui locaş. Cantitatea de articole dedicate monumentului sporeşte exponenţial, fiind acumulate noi date istorice, ceea ce-i permite lui C. Ciobanu să publice în anul 1997 monografia Biserica Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni.
În anul 2000, cu prilejul împlinirii a 2000 de ani de la naşterea lui Iisus Hristos, editura „Arc” publică albumul-monografie „Icoane vechi din colecţii basarabene” (T. Stavilă, C. Ciobanu).
O apariţie de excepţie are loc cu inaugurarea seriei „Maeştri basarabeni din secolul XX” realizată de editura „Arc”, care cuprinde 14 monografii - albume, consacrate celor mai reprezentative nume al artei naţionale din secolul trecut : N. Arbore, A. Baillayre, L. Dubinovschi, M. Grecu, L. Grigoraşenco, Th. Kiriacoff, E. Maleşevschi, M. Petraşcu, Al. Plămădeală, V. Rusu–Ciobanu, A. Sîrbu, I. Vieru, P. Şilingovschi şi S. Ciocolov, autori fiind Gh. Vida, I. Vlasiu, C. Ciobanu, T. Stavilă, E. Barbas, I. Calaşnicov, T. Braga, N. Vasiliev ş.a.
Arta din epoca preistorică
Arta din epoca preistorică se divizează conform perioadelor evoluţiei societăţii umane:
-
Paleolitic (100 mii ani – 13 mii ani î.e.n.);
-
Mezolitic (12 mii ani - 8 mii ani î.e.n.);
-
Neolitic (7 mii ani – 4 mii ani î.e.n.),
-
iar începînd cu epoca bronzului (mil.VI – sec.IV e.n.) se atestă perioada antică.
Patrimoniul cultural şi artistic de pe teritoriul Republicii Moldova reprezintă o panoramă diversă şi bogată în opere de artă. Din timpuri străvechi aceste locuri au fost populate de numeroase civilizaţii, localităţile vechi, fiind descoperite de arheologi în ultimii o suta de ani.
Cele mai timpurii atestări ale existentei umane şi ale artelor pe aceste meleaguri, datează din epoca paleolitică (cca 500 mii ani î.e.n. - 10 mii ani î.e.n.), demonstrate de uneltele descoperite în grotele de lîngă Ofatinţi, Costeşti, Brînzeni, staţiunile de la Cosăuţi, Ciutuleşti etc. În aceasta perioada interdependenţa dintre artă şi magie a configurat plenar sculptura şi ceramica, ornamentele care decorau uneltele de munca şi armele, figurinele, podoabele feminine şi amuletele decorative.
O deosebita valoare reprezintă renumita ceramică Cucuteni - Tripolie, cultură arheologică din epoca neolitică, care a evoluat între mileniile V-III î.e.n. fiind anterioară civilizaţiei antice a culturii cirto-minoice (mil. III-II î.e.n.). Ceramica împreună cu sculptura şi giuvaiergeria din epoca respectivă, a constituit una dintre cele mai valoroase realizări din arealul european. Denumirea acestei culturi provine de la localităţile, în care a fost atestată pentru prima dată. Descoperită în 1897 în apropierea s. Tripolie din Ucraina de către arheologul Vikentii Hvoica şi ulterior în localitatea Cucuteni din Romania, această cultură este prezentă şi pe teritoriul Moldovei, cele mai cunoscute locaţii fiind atestate în Ruseştii Vechi, Cărbuna, Cuconeştii Vechi, Brînzeni, Văratic, Vărvăreuca, Duruitoarea ş.a. Ceramica şi sculptura sunt cele mai importante domenii ale artei acestei civilizaţii.
Epoca evoluţiei culturii Cucuteni-Tripolie se divizează în trei perioade: Perioada timpurie (Cucuteni A) cuprinde a doua jumătate a mil. VI- începutul primei jumătăţi a mil. V î.e.n. şi este prezentată, în special, de obiecte din bronz şi ceramică, decorate prin intermediul canelurilor, crestăturilor şi ale ornamentelor incizate (s. Cărbuna), exemple remarcabile ca proporţii şi ornament incizat din această perioadă. O demonstrează Fructiera din Rogojeni, Şoldăneşti, Cupa din Holercani, Dubăsari, Vasul askos din Coşerniţa, Dubăsari, care marchează începuturile evoluţiei ceramicii. Specificul ceramicii din aceasta epocă este confirmat de ornamentele incizate şi excizate, organizate într-unul sau mai multe registre cu un decor linear realizat cu ajutorul canelurilor, spiralelor, volutelor, uneori îmbinate cu triunghiuri şi dreptunghiuri geometrizate.
Cea de-a doua perioadă (Cucuteni A-B) s-a dezvoltat, începînd cu a doua jumătate a mil. V – anii 3200/3150 î.e.n., caracterizîndu-se prin apariţia ceramicii pictate, datorită acestui fapt, devenind celebră în lume. Pentru această perioadă sunt caracteristice Vasul antropomorf de tip amfora, Vasul bitronconic cu simboluri astrale (Vărvăreuca, Floreşti), Craterul din Bădragii Vechi, Edineţi, numeroase opere de ceramică din Glavan, Drochia.
A treia perioadă, care încheie evoluţia acestei culturi - Perioada Tîrzie (Cucuteni B) s-a răspîndit între anii 3150- 2650 î.e.n., ceramica obţinînd forme şi modele mai variate, iar decorul pictural a devenit mai bogat şi mai divers. Pentru epoca respectivă este specifică apariţia vaselor antropomorfe, biconice şi triconice. Modele caracteristice pentru perioada dată sunt prezentate de Vasele globulare cu reprezentări antropomorfe (Brînzeni, Edineţi, Purcari, Ştefan Vodă şi din Sărăteni, Leova).
Ceramica culturii Cucuteni-Tripolie a avut diverse funcţii, care i-au marcat atît forma, volumul, cît şi decorul. Reieşind din aceste considerente operele pot fi clasificate în doua mari compartimente: cel uzual (străchini, cupe, fructiere, amfore, capace, vase pentru provizii, pahare) şi cel ritualic - religios (vase, binoclu, vase antropomorfe si zoomorfe) pentru fiecare fiind elaborat un anumit sistem de decor.
Ca formă şi model ceramica Cucuteni-Tripolie reprezintă simetria echilibrata a volumului, cu un decor armonios, acesta fiind amplasat pe vas în anumite registre, îmbinînd ornamentele incizate cu cele pictate, diversificînd-o şi acordîndu-i astfel fiecărei opere originalitate şi compoziţie irepetabilă. Opera fiind apreciată, respectiv, ca obiect de o rară valoare artistică.
Sculptura acestei civilizaţii a fost, fără îndoială, marcată de cultul Zeiţei–Mamă, zeitate a pămîntului şi fertilităţii. Au fost descoperite numeroase statuete din lut ars, care reprezentau această zeitate. Miniaturale ca formă şi volum (nu mai înalte de 20 cm) aceste sculpturi stilizate, acoperite integral sau parţial cu ornamente, au fost modelate conform unor canoane, care respectau proporţiile umane, combinate cu fineţea modelării şi a ornamentului. Cele mai remarcabile opere de sculptură pe teritoriul Moldovei au fost descoperite la Vărvăreuca, Ofatinţi, Brînzeni, avînd corpul redat în volum, cu capul aplatizat.
Arta ceramicii şi sculptura din epoca respectivă au rămas, pînă în prezent, unele dintre marile realizări de certă valoare artistică, constituind o moştenire culturală impresionantă a patrimoniului mondial.
Odată cu dispariţia fenomenului culturii Cucuteni – Tripolie olăritul din epoca bronzului (mil. II î.e.n.) nu mai înregistrează evoluţia anterioară. A dispărut ceramica de diverse forme, bogăţia şi diversitatea decorului pictural, caracteristică comunităţilor sedentare de agricultori. Obiectele de ceramică, fără decor pictural, cu un număr limitat de modele, înregistrează, ca realizare doar vase,unde suprafaţa exterioară sau ornamentul este lustruit.
După ascensiunea sa milenară, cultura Cucuteni-Tripolie a fost succedată, către mijlocul mil. III î.e.n. de populaţiile migratoare, care au marcat dispariţia epocii eneolitice şi descinderea unei noi epoci, cea a bronzului (sf. mil. III – mil. I î.e.n.).
În perioada timpurie a epocii bronzului pe teritoriul interfluviului Nistru şi Prut s-au perindat reprezentanţi ai culturii „mormintelor cu ocru” (sec. XXIII-XX î.e.n.), „Culturii catacombelor” (sec. XIX î.e.n – XVIII î.e.n.) şi ai „Culturii Edineţi” (sec. XVIII-XVII î.e.n.).
Specifice pentru arta din epoca bronzului sunt obiectele de ceramică, de giuvaiergerie, dar şi apariţia stelelor antropomorfe de piatră, amplasate în vîrful tumulilor. Ca şi în epoca eneolitică, predomină ceramica de culoare neagră sau cenuşie, fiind ornamentată cu decor geometrizat, incizat, printre motivele cele mai frecvent întîlnite, figurează diverse combinaţii de zigzaguri, triunghiuri, romburi etc., repartizate orizontal sau vertical pe suprafaţa vaselor (Tumulii de lîngă Roşcani, Taraclia, Olăneşti etc.).
Pe la sf. sec.XII - înc. sec.XI î.e.n. o bună parte din teritoriul Europei de Sud - Est era populat de traco-geţi, de la care, începînd cu sec. VI î.e.n. porneşte ramura lor nordică – geţii. Împreună cu obiectele prelucrate din aur şi argint, podoabele descoperite la Mateuţi şi Lărguţa, cu statuetele antropomorfe şi zoomorfe, ceramica geto-dacilor continuă tradiţiile olăritului, practicat de populaţiile anterioare, fiind decorate cu ornamente geometrice incizate prin brîie simple sau alveolare, cu proeminenţe punctiforme. La fel, rămîne şi forma volumelor sau diversitatea veselei de bucătărie şi pentru păstrarea proviziilor – suficient de utilitară şi puţină la număr.
Prin sec.IV – III î.e.n. teritoriul Moldovei a fost populat de sciţi, aceştia fiind cunoscuţi datorită obiectelor de giuvaiergerie – cercei (satele Butor şi Balabani), salbe (s. Pohrebea, Dubăsari) toate fiind realizate în aşa-numitul „stil animalier”. Printre obiectele de ceramică adeseori se întîlnesc piese importate, cum ar fi cazul unei Pelike greceşti (sec. IV-III î.e.n.), care face parte din categoria ceramicii, acoperită cu vernis negru, iar decorul – cu o scenă din mitologia antică, pictată cu portocaliu.
Aflîndu-se la intersecţia migraţiilor pentru populaţiile care se îndreptau din Asia spre teritoriile Europei de Vest, teritoriul Pruto-nistrean a fost în permanenţă un spaţiu de trecere. În sec. II î.e.n. aceste pămînturi sunt invadate de sarmaţi, drept mărturie servesc numeroasele monumente funerare. Printre obiectele descoperite în tumulul de lîngă s. Mocra (Rîbniţa)- cercei, aplice şi inele de aur cu reprezentări specifice „stilului animalier”, într-unul din morminte s-a depistat o cupă cu picior coniform, cu torţi, încununate cu reprezentările ţapilor de munte, realizate într-o manieră realistă. Suprafaţa exterioară a vasului este decorată cu dungi orizontale, obţinute prin tehnica turnării în bronz.
În prima jum. a sec. III e.n. în regiunea carpato-nistreană îşi fac apariţia populaţiile de goţi, de origine germanică. Din punct de vedere al arheologiei perioada dată este cunoscută sub denumirea culturii Sîntana de Mureş – Cerneahov (sec. III-IV e.n.). Specifice pentru această cultură sunt obiectele care se referă la cultura provincială. În domeniul ceramicii această epocă este marcată de vase, create cu ajutorul roţii olarului, astfel perfecţionîndu-se formele vaselor. Indiferent de tip şi dimensiune, începînd cu vasele miniaturale sau de volum, ceramica culturii Cerneahov fascinează prin eleganţa formei, prin decorul incizat sau imprimat, realizat cu o deosebită măiestrie. Remarcabile sunt vasele cu gîtul lung şi îngust, avînd suprafaţa neagră lustruită şi un decor fin.
Astfel, civilizaţia Cucuteni-Tripolie a creat cel mai impunător şi valoros patrimoniu în domeniul ceramicii şi sculpturii. Odată cu trecerea timpului, însă, în perioada tracilor, geto – dacilor, ceramica şi sculptura pierd din fascinaţia decorului şi diversitatea anterioară, cedînd locul unei vesele funcţionale, fără decor policrom, ornamentul devenind laconic şi simplu.
Dostları ilə paylaş: |
Artele