Artele plastice

Artele plastice din Moldova medievală

Arta Moldovei medievale s-a dezvoltat sub influența artei bizantine paleologe, miniatura, fresca şi icoana fiind cele mai cunoscute exemple.

Miniatura, folosită la împodobirea manuscriselor cu imaginile evangheliştilor, cu ornamente, iniţiale şi frontispicii de o deosebită frumuseţe şi eleganţă, a fost una dintre primele, care, în secolul XV, a constituit specificul artelor naţionale. Centre importante ale dezvoltării acestui gen de artă în Moldova au fost, pe parcursul secolelor XV-XVII, mănăstirile Neamţ, Putna, Humor, Voroneţ, Dragomirna ş. a. Printre cei mai cunoscuţi miniaturişti medievali din epoca lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare figurează G. Uric de la mănăstirea Neamţ urmat de Nicodim, T. Mărişescu şi Spiridon care au lăsat o moştenire impunătoare de manuscrise miniate. Valoarea incontestabilă a manuscriselor autohtone din această perioada este confirmată şi de prestigioasele instituţii, în care sînt păstrate astăzi: Viena, Oxford, Bucureşti, Moscova, Londra, Sanct-Petersburg etc. O altă perioadă scurtă de înflorire, a miniaturii medievale moldoveneşti, este cunoscută graţie activităţii Mitropolitului Anastasie Crimca, care în primul sfert al secolului al XVII-lea, fondează, la mănăstirea Dragomirna, o şcoală de caligrafi şi miniaturişti.

Un alt gen valoros al artei medievale moldoveneşti este fresca ce a înfrumuseţat interiorul şi exteriorul bisericilor din secolele XV-XVI, graţie domnitorilor Vasile Lupu, Alexandru Lăpuşneanu şi Ieremia Movilă. Din perioada lui Ştefan cel Mare s-au păstrat, fragmentar, fresce în bisericile de la Lugeni, Pătrăuţi, Voroneţ şi Bălineşti, integrate într-un program iconografic, graţie măiestriei artistice deosebite. Anume datorită calităţilor de excepţie a frescelor bisericile mănăstirilor Arbore (1503), Humor (1530), Moldoviţa (1532), Pătrăuţi (1487), Probota (1530), Suceviţa (1522), Dobrovăţ (1529) şi Voroneţ (1488) au fost remarcate drept un fenomen unic în arealul artei europene. În Republica Moldova unicul monument în care se mai păstrează pictura murală, executată în tehnica frescei se află în oraşul Căuşeni, cunoscut prin celebra biserică Naşterea Maicii Domnului. Datarea acestei biserici este incertă, invocându-se diverse versiuni ale etapei iniţiale de înălţare a unui locaş (sec.XVI-XVIII). Cert este şi faptul că, picturile monumentale realizate în tehnica frescei de zugravii Stanciul, Radu şi Voicu au fost făcute în intervalul dintre anii 1763-1767, ctitori ai bisericii fiind mitropolitul Proilaviei, Daniel de Side şi domnitorul Moldovei, Grigore Callimachi. O particularitate specifică a acestei biserici o reprezintă adîncirea ei în pământ, moment neelucidat pînă în prezent. În cadrul programului iconografic al frescelor bisericii se remarcă rolul important acordat scenelor din Imnul Acatist, situate în pronaos, fuziunii subiectelor Euharistiei şi Divinei Liturghii situate în absidă şi al imaginii arhidiaconului Ştefan, situată într-o nişă de pe peretele nordic al naosului. Pe teritoriul Moldovei cele mai timpurii icoane care s-au păstrat pînă în timpurile noastre sunt anterioare secolului al XV-lea. Existenţa unor ateliere de iconari de renume în Moldova lui Ştefan cel Mare o probează două icoane - Sfîntul Gheorghe şi Maica Domnului Pantanassa - donate de voievod şi de soţia sa, Măria de Mangop, mănăstirilor Zografu şi Grigoriu de la Athos (sec. al XV-lea). Din secolul al XVI-lea este cunoscută faimoasa colecţie de icoane de la Văleni, unde pînă nu demult se păstrau circa 139 de icoane. Nivelul artistic al sec. al XVI –lea este confirmat de o serie de icoane de certă valoare de la mănăstirile Agapia, Văratec şi Putna. Icoana medievală din secolele XVI-XIX atestată pe teritoriul Republicii Moldova constituie o evoluţie specifică a acestui gen de artă, care s-a manifestat prin existenţa concomitentă a două tipuri de icoane: mănăstirească şi populară, ultima rămînînd un spaţiu periferic al operelor de origine mănăstirească. Printre zugravii cunoscuţi ai sec. XIX figurează M. Leontovici, Gherasim, Iezechil, I. Iavorschii ş.a.

După declinul miniaturii în Moldova medievală cel mai timpuriu domeniu ţine de xilogravură care apare în epoca lui Vasile Lupu şi a fost stimulată de apariţia primelor imprimerii pentru tipărirea cărţilor (Iaşi, 1642). Ea a jucat un rol important în ilustrarea incunabulelor, fiecare epocă promovînd noi autori de opere. Manuscrisele cu miniaturi cedează în faţa gravurii în lemn, mult mai simple şi mai puţin costisitoare. Una dintre primele lucrări ale tipografiei de la Iaşi, Cazania mitropolitului Varlaam, poartă amprenta stilistică a manuscriselor, aceasta manifestîndu-se în păstrarea compoziţiei generale a cărţii, în amplasarea ilustraţiilor, ornamentelor şi frontispiciilor. Secolul al XVII-lea marchează maturitatea şi constituirea şcolii de gravori care activează atît la Iaşi, cît şi la mănăstirea Neamţ. Gravurile ucraineanului Ilia, M. şi P. Strilbiţchi, sunt doar cîteva nume care contribuie la dezvoltarea tiparului şi a gravurii autohtone. Menţionăm în mod deosebit performanţele lui M. Strilbiţchi care îşi începe activitatea în cadrul tipografiei de la Iaşi, în anul 1750. Din 1756 şi pînă în 1807, M. Strilbiţchi execută circa 200 de gravuri, care includ foile de titlu, imagini ale evangheliştilor, scene biblice şi frontispicii. În această perioadă, ornamentul capătă un caracter pronunţat al influenţei stilului baroc, provenit din arta occidentală.

În secolul XIX sunt cunoscute operele gravorilor Stanciu, Simeon, Ghervasie ş.a. de la mănăstirea Neamţ, care au stimulat şi dezvoltarea gravurii de factură laică, pînă la fondarea Academiei Mihăilene la Iaşi de Gh. Asachi în 1839.

Artele plastice din epoca modernă

În istoria artei din Republica Moldova perioada de timp între anii 1812-1940 este numită „basarabeană" (după denumirea ţinutului din acea vreme) şi reflectă arta perioadei de tranziţie de la cultura religioasă la cea laică de la sf. sec. XIX- înc. sec. XX.

În limitele perioadei menţionate se disting trei etape de dezvoltare, fiecare cu particularităţi distincte. Prima etapă cuprinde anii 1812-1887 şi se remarcă prin continuarea principalelor forme ale artei medievale. Cea de-a doua perioadă de dezvoltare a artei este marcată de dominaţia culturii laice şi cuprinde anii 1887-1918, timp în care la Chişinău se înfiinţează şcoala serală de desen a lui Terinte Zubcu şi apar primii plasticieni profesionişti cu studii la Sankt-Petersburg, Moscova, Munchen, Amsterdam etc. Epoca nominalizată semnalează apariţia şi constituirea artei moderne în Moldova. Decisive în această privinţă au fost expoziţiile de artă la Chişinău ale pictorilor ruşi şi ucraineni (începînd cu deceniul nouă al sec. XIX) şi studiile de specialitate făcute de moldoveni în Europa, Rusia şi Ucraina. Expoziţiile de artă aveau scopul familiarizării publicului cu operele de artă şi, respectiv, propagarea artei în genere, creîndu-se astfel o anumită ambianţă artistică. În acelaşi timp se constituie toate domeniile şi genurile de artă:

• 
  pictura (peisajul, natura statică, portretul, tabloul cu subiect),
  
• 
  sculptura (bustul, monumentul, miniatura),
  
• 
  grafica, arta care are aceleaşi compartimente ca şi pictura.
  

Fără îndoială în prima perioadă este evidentă influenţa artei ruse, în special a pictorilor „peredvijnici" ("itineranţi"), ulterior, a grupărilor de artă din Sanct-Petersburg («Mir Iskusstva», «Bubnoîi Valet») ş.a. Concomitent, în această epocă, se constituie nucleul pictorilor moldoveni care aduce la înfiinţarea, în 1903, a Societăţii Amatorilor de Arte Frumoase din Basarabia, care organizează la Chişinău expoziţii comune cu pictorii ruşi şi ucraineni. O particularitate distinctă din anii 1887-1918 o constituie lansarea treptată a artei plastice moldoveneşti pe orbita unor importante centre artistice ca Sankt-Petersburgul şi Odessa, Parisul, Roma, München-ul şi Amsterdam-ul. Primele decenii ale secolului al XX-lea au fost marcate de operele unor plasticieni ca P. Piscariov, N. Gumalic, V. Blinov, A. Climaşevschi, G. Remmer, M. Berezovschi ş.a. care au conturat şi tendinţele principale ale procesului, manifestat prin influienţa „peredvijnicilor” sau realismului democratic.

Pictura a fost genul care a dominat cea de-a treia perioadă artistică care a durat din 1918 pînă în 1940. Fondarea Şcolii de Belle-Arte în 1918 şi activitatea în cadrul ei a profesorilor A. Plămădeală, A. Baillayre, E. Maleşevschi, P. Constantinescu – Iaşi, înscrie o nouă pagină în dezvoltarea culturii artistice autohtone. Tendinţele principale în dezvoltarea artei plastice continuă să fie aprofundate, bazîndu-se pe sursele etapei anterioare. În operele pictorilor se conturează distinct căutările unor noi mijloace artistice de expresie, caracteristice pentru postimpresionism, Art Nouveau, expresionism etc., care au existat paralel cu tendinţele realismului democratic. În operele de pictură, sculptură, scenografie, în grafica de carte şi de şevalet, în arta decorativă sunt create lucrări care demonstrează apogeul dezvoltării artei plastice moldoveneşti în această perioadă. Creaţiile E. Maleşevschi, ale lui P. Piscariov, G.F ürer, V. Doncev, Ş. Cogan, A. Plămădeală, dar mai ales ale lui A. Baillayre, au marcat prin operele lor şi tendinţele principale ale dezvoltării artei plastice basarabene pînă la sfîrşitul anilor ’40 şi constituie o mărturie elocventă a evoluţiei procesului artistic din ţinut. Centrul vieţii artistice din Moldova rămîne "Şcoala de Arte", pe lîngă care în 1921 se înfiinţează "Societatea de Arte Frumoase", care a jucat un rol important în cultura moldovenească. Organizarea unor expoziţii comune a plasticienilor români şi moldoveni, participarea unor moldoveni la Saloanele Oficiale de la Bucureşti, a urgentat includerea ultimilor pe orbita culturii europene a timpului.

Schimbarea statutului politic, cultural şi economic al Moldovei în 1918 a introdus rectificări esenţiale în domeniul instruirii artelor plastice. Moldovenii au posibilitatea să-şi perfecţioneze măiestria atît la şcolile de arte din Iaşi şi Bucureşti, precum şi la centrele artistice europene. Prin căutările stilistice şi interpretarea lor, creaţia pictorilor a reflectat realitatea moldovenească, cu problemele sale, fiind o parte componentă a culturii din arealul occidental.

Creaţia pictorilor moldoveni din această perioadă a pus bazele artei contemporane moldoveneşti, influenţînd considerabil procesul evoluţiei din anii ’60 – ’70 ai secolului XX. Printre maeştrii acestei perioade se numără: C. Cobizeva, B. Nesvedov, D. Sevastianov, P. Piscariov, A. Climaşevschi, L. Dubinovschi, M. Gamburd, V. Ivanov etc., reprezentanţi ai celei de a doua generaţii de artişti moldoveni, care au pus bazele artei plastice contemporane în deceniile postbelice.