Asistarea psihologica a persoanelor psihotraumatizate

ASISTAREA PSIHOLOGICA A PERSOANELOR PSIHOTRAUMATIZATE

ATASAMENTUL

Este principiu universal de raportare a fiintelor vii unele la celelalte

Apare prin contact direct, perceptie (miros, gust, vaz, auz), sentimente, limbaj

Atasmentul fata de mama este forma fundamentala de atasament uman

Toate sentimentele umane fundamentale isi au legatura in atasament – frica, dragostea, furia, tristetea, vina, furia

Schimbul de sentimente intre oameni sta la baza reactiilor dintre acestia, creaza legaturi emotionale si stimuleaza empatia

O relatie mama - copil lipsita de calitate emotionala ii limiteaza acestuia capacitatea de traire emotionala

Notiunea complementara la nevoia de atasament a unui copil este capacitatea de atasare din partea parintilor

Mary Ainshorth crede ca o mama sensibila poate:

Sa perceapa atent si la timp reactiile copilului;

Sa interpreteze corect semnalele din partea sugarului – de ce plange

Sa reactioneze potrivit la semnalele copilului, intr-un interval de timp tolerabil

Mama este oglinda in care copilul se vede pe sine, asa ca mama preocupata mai mult de sine, mai putin disponibila emotional pentru copil, poate transmite copilului propriile structuri ranite sau confuze, afectand dezvoltarea autonoma si individualitatea copilului

John Bowlby (1998) observa ca un copil despartit de mama trece prin trei faze emotionale:

Frica si panica – plange si striga

Furia si supararea

Disperarea si apatia

F. Rupert adauga inca o etapa – deplasare durerii sufletesti in plan corporal, ca mecanism de supravietuire

M. Ainshorth (1973) - trei tipare de atasament

Atasament sigur

Atasament anxios – evitant

Atasament anxios rezistent

M. Main si E. Hesse adauga atasamentul dezorganizat

F. Ruppert (2012) propune un model explicativ al traumei numit psihotraumatologia sistemica multigenerationala

P 1 – o mama care a suferit o trauma transmite intr-o forma sau alta aceasta experienta copiilor sai

P 2 – psihicul uman este un fenomen multigenerational

P 3 – vindecare ranilor psihice se fae luand in considerarea intreaga “impletitura” de atasamenta grav afectate de traume, care priveste persoana

P 4 - radacinile problemelor psihice sunt in tulburarile de atasament dintre copil si mama sa

CE ESTE PSIHOTRAUMA?

- O suferinta psihica aparuta in urma unei pierderi, acccident, catastrofa, ranire

O “rana”, o leziune sufleteasca produsa in interiorul sistemului nostru de personalitate

O “intrerupere” a integritatii personalitatii cu consecinte dureroase si perturbatoare

DEFINIRE

O experienta vitala de discrepanta intre factorii situationali amenintatori si capacitatile individuale de stapanire, care este insotita de sentimente de neajutorare si abandon lipsit de aparare, toate acestea ducand la o prabusire de durata a intelegerii de sine si de lume.

(G. Fischer, P. Riedesser, 1998)

Diferentiere stres - trauma

Reactia la stres (G. Fischer, P. Riedesser) este “raspunsul organismului la o situatie critica de suprasarcina si la evenimente critice, neajungandu-se de regula la modificarile calitative specifice reactiei traumatice la sistemele psihice si/sau organice”.

Notiunea de stres posttraumatic poate crea o dubla confuzie: una intre notiunea de stres si cea de trauma, iar alta intre trauma si eveniment traumatizant (prin prefixul “post”)

Termenul de stres posttraumatic ar sugera ca exista un stres dupa trauma, dupa “ranire”.

Dar trauma presupune o desfasurare procesuala si nu se termina atunci cand se finalizeaza un eveniment sau o situatie traumatica, ori stresul respectiv apare uneori la foarte mult timp dupa evenimentul in cauza.

Reactii specifice stresului

LUPTA SAU FUGI

Reactii specifice psihotraumei

INCREMENESTE SAU DISOCIAZATE

EVENIMENTELE TRAUMATICE

- Sunt definite ca evenimente care se afla in afara orizontului normal de asteptare si astfel reprezinta pentru aproape toti oamenii o sursa de stres sever (DSM )

Cele mai destructurante sunt:

- abuzurile: emotional, fizic, sexual,

- delicventa unui membru al familiei,

- separarea membrilor familiei prin parasire, divort,

- decesul unui membru al familiei

- boala grava a unui membru al familiei

SITUATIA TRAUMATIZANTA

Cuprinde mediul in care se afla subiectul, persoana care trece prin evenimentul respectiv. ”Intr-o viziune dialectica a conceptului de situatie, factorii situationali se leaga intodeauna de subiectul care traieste si actioneaza (G. Fischer, P. Riedesser)

Persoana traieste o anume situatie traumatica in particularitatea ei istorica si individuala, astfel ca incercarile persoanei de a o depasi sunt profund dependente de aceasta experienta individuala.

Semnificatia data evenimentului respectiv, caracteristicile persoanei, momentul aparitiei evenimentului, tipul, numarul si caracteristicile persoanelor prezente in timpul evenimentului vor da nuante aparte situatiei traumatice cu care se confrunta persoana.

De aceea, chiar daca evenimentul traumatizant va fi acelasi, situatiile traumatizante vor fi diferite de la individ la individ.

Este foarte dificil de identificat momentul cand ia sfarsit o situatie traumatica. Obiectiv vorbind, ea se termina cand dispare amenintarea reala, dar subiectiv, ea dureaza mult mai mult.

- Daca situatia traumatica a fost determinata de oameni, atunci este foarte probabil ca situatia traumatica sa ia sfarsit atunci cand se reechilibreaza relatia interumana si morala prin recunoasterea vinovatiei si a responsabilitatii.

- Pentru dizolvarea si depasirea situatiilor traumatice sunt importante recunoasterea vinovatiei dar si pedeapsa.

FACTORI CARE AFECTEAZA POTENTIALUL TRAUMATOGEN AL UNEI SITUATII

- Gradul de control pe care persoana il mai poate avea asupra propriei persoane sau asupra situatiei: intr-o situatie de violenta domestica gradul de control poate fi mai mare decat in situatia unui deces al partenerului;

- Gradul de imprevizibilitate: decesul brusc al persoanei iubite este, de regula, mai traumatic decat un deces care survine dupa o boala indelungata;

- Numarul persoanelor aflate in aceeasi situatie traumatica – sentimentul de apartenenta la grup ca factor protector;

- Gradul de afectare a celor din anturaj: atunci cand persoana este traumatizata si ii vede si pe cei din jur la fel de afectati de situatia respectiva, sentimentul de neputinta si neajutorare va fi mai pronuntat;

- Modul de participare la situatie, direct sau indirect – traumatizarea vicarianta

- Relatia cu persoana care induce trauma – daca este cineva apropiat emotional este zdruncinat profund sentimentul de incredere in relatii, dar si in propriile capacitati de evaluare si intelegere a pericolului, a propriei persoane si a lumii in general.

REACTII LA TRAUMA

Rana produsa de evenimentul traumatizant este un amestec complex de reactii care afecteaza urmatoarele niveluri ale psihicului uman:

Nivelul de functionare (planurile fizic, psihic, social si spiritual);

Viata afectiva;

Imaginea de sine

Viziunea asupra viitorului

Sentimentul de implinire

In sfera fiziologica:

Amortirea responsivitatii generale (fizica sau psihica);

Nivel de excitare foate crescut (reactii exagerate sau imediate la stimuli obisnuiti);

Tremor, insomnie, crize de plans;

Lipsa apetitului

Manifestari neurovegetattive: palpitatii, tahicardie, hiperhidroza, paloare, scaderea sistemului imunitar (frecventa unor boli)

Unele reactii haotice, dezorganizate, catatonie, blocaje motorii, pierderea controlului sfincterian.

In sfera emotiilor:

Amortire emotionala (previne inundarea emotionala perturbanta pentru persoana);

Furtuna emotionala: temeri, groaza, diverse anxietati, fobii, depresie, disperare, lipsa de speranta, neputinta, neajutorare, melancolie, regret, singuratate, tristete, furie, ura, vinovatie, dezaprobare, neimplinire, gol existentia;

Dificultati de reglare, gestionare si control emotional

Furtuna emotionala este denumita “durere emotionala’ si este perceputa ca fiind mai greu de suportat decat cea fizica.

In sfera cognitiilor:

Flash-back-uri, amintiri, cosmaruri – aceste intruziuni au rolul de a facilita integrarea traumei in structura de personalitate;

Ruminatii, ganduri culpabilizatoare, catastrofizante, negative, tendinta de a uita, de a reprima, de a nega pentru a nu simti durerea, derealizare, depersonalizare, ideatie suicidara

Erori de perceptie a propriei responsabilitati in situatia traumatica (de la supraresponsabilizare si autoculpabilizare la eliminarea oricarei responsabilitati)

O puternica zguduire a sistemului de valori si de credinte ale persoanei despre sine, altii si lume.

In sfera comportamentala:

Izolare sau agresivitate, persoana devine cicalitoare, pretentioasa, haotica, renunta usor la unele activitati;

Poate apela la abuz de alcool, droguri, tutun sau se poate suprasolicita profesional pentru a nu mai avea timp si forta ca sa simta durerea;

Tentative de suicid;

Exista tendinta la repetitie a actiunilor care refac trauma, fie la propria persoana, fie la altii (ciclul violentei – victima se transforma in agresor)

Toate aceste reactii se combina, se potenteaza reciproc, se amesteca cu factori protectivi de mediu si din personalitatea persoanei afectate.

Daca rana nu poate fi vindecata, atunci psihicul uman va incerca sa traiasca cu rana, fara insa sa o asimileze, integreze, si asta da nastere procesului traumatic.

De aceea, trauma trebuie abordata si inteleasa doar in raport cu istoria de viata a persoanei, cu trecutul si prezentul ei, iar procesul traumatic va fi necesar sa fie inteles si din perspectiva viitorului (factorii care intervin dupa eveniment)

FAZE ALE EVOLUTIEI PROCESULUI TRAUMATIC

Faza de soc – dureaza de la cateva ore la cateva zile, dupa care devine posibila perceperea mai realista a situatiei. De regula, apare o stare de amortire, persoana fiind incapabila sa simta ceva, atat pe plan emotional, cat si pe plan fiziologic.

Faza de negare – persoana nu poate crede ceea ce s-a intamplat, desi percepe evenimentul si situatia. Se produc modificari ale perceptiei timpului, spatiului, apar perceptii noiv- vederea in tunel, experiente de derealizare si depersonalizare.

Faza de actiune – poate dura pana la doua saptamani, o luna. Apare casentiment predominant furia, indreptata impotriva celor din jur, inclusiv asupra celor care ajuta persoana. Apoi se instaleaza o stare depresiva, sentimente de neincredere in sine, autoculpabilizare.

Faza de descarcare – daca manifestarile de mai sus persista nu se poate ajunge la aceasta faza si persoana are nevoie de ajutor specializat. Este nevoie ca persoana sa fie plasata intr-un mediu linistit, favorabil odihnei, relaxarii si detasarii de elementele specifice mediului traumatic.

TIPURI DE TRAUMATIZARE

Afectarea directa, atunci cand cel traumatizat este chiar victima

Afectarea secundara (trauma indirecta), atunci cand cei afectati sunt din anturajul victimei,

Afectarea tertiara, atunci cand sunt afectate generatiile viitoare,

Afectarea vicarianta ii traumatieaza pe cei care ajuta pe cei afectati (pompieri, politisti, personal medical de urgenta…)

Evenimentele traumatizante nu se produc izolat, ele putand apare simultan in viata unei persoane. Vorbim de monotraumatizare si de politraumatizare

Traumatizarea cumulativa se refera la o succesiune, in timp de evenimente traumatice ale caror consecinte raman la un nivel profund, inconstient, slabind fortele de recuperare ale eului. Apare o trauma severa care afecteaza personalitatea in intregul ei sistem

Traumatizarea secventiala a fost descrisa ca politraumatizare repartizata temporal, dar fiecare rana este redeschisa cu fiecare nou val de experiente.

TRAUME EXISTENTIALE

ex. – accident, viol…

Traumatizarea o reprezinta amenintarea fatala

Senimentul central – frica de moarte

Conflictul emotional - ascundere, evitare sau rezistare

Se poate intalni in practica sub forma atacurilor de panica, adictiilor, tentativelor suicidare,

TRAUMA DE PIERDERE

Ex. – separarea brusca, moartea unui copil

Traumatizarea – pierderea unei persoane iubite sau a principalei coditii de viata

Sentimentul central – frica de a fi parasit

Conflictul emotional – a jeli si a se desprinde sau a ramane in trecut si prins de ceea ce s-a pierdut

Se poate intalni in practica sub forma depresiilor, adictiilor, inclinatiilo suicidare, hiperactivitate la copil

TRAUMA DE ATASAMENT

Ex. – respingerea unui copil de catre mama

Traumatizarea – abuzarea si ranirea unui atasament emotional

Sentimentul central – confundarea tuturor sentimentelor, iubire dezamagita si furie neputincioasa

Conflictul emotional – neincredere in toate relatiile sau incredere in oameni si invatarea din nou a iubirii

Se poate intalni in practica sub forma abuz sexualr, adictiilor, inclinatiilor suicidare, violentei rituale, tulburarii de personalitate borderlie, comportamente compulsive

TRAUMA SISEMULUI DE ATASAMENT

Ex. – infanticid, incest

Traumatizarea – fapte cenu pot fi justificate moral si etic

Sentimentul central – rusine si vina

Conflictul emotional ascunderea si tainuirea faptei sau asumarea raspunderii

Se poate intalni in practica sub forma delictelor in afara familiei, sentimentelor puternice de vina si rusine, maniei, anorexiei si obezitatii….

PSIHOTERAPIA TRAUMEI

principii de lucru

- Intervenţii psihologice după o perioadă mai lungă de timp după traumatizare – identificarea fazei din procesul traumatic în care se află persoana

- Acceptarea cât mai liberă de judecăți a persoanei – decentrarea faţă de identitatea de victimă

- Disponibilitatea de a fi pus la încercare

- Reacţii contratransferenţiale puternice

- Înţelegerea mecanismelor de apărare (îndeosebi a fenomenelor psihotice)

- Construirea alianţei terapeutice

- Crearea unui cadru cât mai conţinător de lucru

- Îmbinarea mijloacelor de ajutor: medicale, psihologice, sociale

- Retraumatizarea în procesul terapeutic

- Stimularea rezilienţei

- Flexibilitatea terapeutului

PROCESUL TERAPEUTIC IN TRAUMA PRIN DECES

Procesul terapeutic nu poate fi cu adevărat util decât după 6 – 12 luni de la decesul persoanei semnificative. Până atunci, dacă persoana vine în terapie, este nevoie doar de terapie suportivă.

Acestă terapie suportivă este binevenită în situaţiile de criză, la care se adaugă elemente terapeutice care să prevină comportamentele autodistructive (ideaţia şi tendinţele suicidare fiind prezente frecvent).

ELEMNTE ALE PROCESUL TERAPEUTIC

recunoaşterea realităţii pierderii, ca parte naturală a vieţii

acceptarea realităţii pierderii

acceptarea responsabilităţii pentru REACŢIILE la decesul persoanei dragi – înţelegerea reacţiilor + exprimarea reacţiilor

identificarea sentimentelor asociate pierderii: şoc, furie, tristeţe, depresie, vină, speranţă sau lipsă de speranţă, confuzie, neajutorare, teamă, resentimente, ruşine – important: nu există emoţii BUNE / RELE, totul e să poţi accepta propria VULNERABILITATE

revizuirea pierderilor trecute – alte persoane dragi care au decedat: când, cum, care au fost reacţiile, efectele, strategiile de a face faţă

revizuirea gândurilor cu privire la pierdere

reformularea semnificaţiei pierderii – ATENŢIE LA : „Nu se poate face nimic!”, „Nu se poate trece peste aşa ceva!”, „Puteam să fac ceva ca să opresc…!”, „Trebuie să treacă mult timp ca să îţi revii!”

terapia amintirilor – micşorarea lor, scăderea intensităţii acestora, schimbarea culorilor, a poziţiei acestora, în funcţie de tipul şi conţinutul amintirilor

folosirea propriilor resurse

activităţi plăcute

„agăţarea” de ceva pozitiv în pierdere

identificarea unor modele care să ghideze persoana

identificarea suportului social

listarea elementelor pozitive din viaţa persoanei

găsirea unui scop în fiecare activitate de zi cu zi

reconstrucţia personalităţii în condiţiile pierderii

Grupurile de suport

Reprezintă o sursă a reasigurării emoţionale, facilitează accesul la informaţie, contactele sociale, şi deţin cea mai utilă funcţie - aceea de martor la experienţa supravieţuitorilor.

Interacţiunile şi interrelaţionările cu alţi supravieţuitori ai multiplelor pierderi sunt benefice din mai multe motive:

• Oferă garanţia faptului că experienţa supravieţuitorilor este înţeleasă.

Pot reprezenta cea mai terapeutică sursă de refacere.

• Sunt folosite cu succes pentru o largă varietate de probleme, incluzând persoanele suferinde de cancer, alcoolism, văduve, persoane seropozitive, adolescenţi etc.

• Reprezintă o excelentă sursă de informare şi educaţie.

• Oferă cadru de discuţii privind apariţia unor noi medicamente, resursele existente la nivel comunitar, schimb de experienţe şi cunoştinţe.

Dezvolta un sens al reintegrării şi al universalităţii este una dintre cele mai utile funcţii ale grupului, alături de reasigurarea emoţională.

Grupul elimină sentimentele de izolare şi alienare. Supravieţuitorii îşi pot exprima durerea şi împărtăşi suferinţa celorlalţi care nu sunt prea străini de cele ce aud, fiecare dintre participanţi confruntându-se, la rândul său, cu diverse pierderi.

Este locul de validare şi valorizare a pierderilor suferite.

Structura unui grup de suport diferă în funcţie de specificul grupului, de problemele pe care le abordează etc. În cazul grupurilor axate pe multiple pierderi se recomandă doi traineri (purtători ai imago-urilor parentale) şi între 7 - 10 participanţi în mod regulat.

Selecţia participanţilor se face în funcţie de scopul grupului, pierderi comune, ca şi tematică.

Regulile de bază sunt: confidenţialitate şi respect unul faţă de celălalt.

Prezenţa a doi traineri este de preferat, întrucât prezintă oportunitatea explorării unor perspective diferite şi reduce din stresul care l-ar putea năpădi pe unul singur oferă echilibru şi stabilitate grupului, elimină deficienţele care ar putea apărea, asigură continuitate atunci când unul dintre ei lipseşte etc.

Regula de aur a grupului o reprezintă confidenţialitatea. Membrii grupului se ascultă şi se respectă unul pe altul, o singură persoană vorbeşte la un moment dat, se schimbă numărul de telefon dar nu adresa, punctualitate în începerea şi terminarea şedinţelor, nu se acceptă consumul de drog sau alcool, aranjarea camerei după terminarea şedinţelor ş.a.m.d.

Conţinutul şedinţelor terapeutice se poate axa pe descrierea procesului durerii şi discuţii asupra lui; se folosesc casete, fotografii, muzică, poezii; recunoaşterea furiei, vinovăţiilor, jenei, blamului; comunicarea şi învăţarea deprinderilor (inclusiv alimentare); exerciţii de exprimare a stresului; probleme religioase şi spirituale ş.a.m.d. Persoanele din grup sunt părinţi, soţi, parteneri de viaţă, prieteni, îngrijitori, rude, cunoştinţe, specialişti.

Durata variază de la câteva săptămâni la câteva luni.

BIBLIOGRAFIE

• Badea, Victor – Psihotraumaologia vietii in strada, Editura Sper, 2010

• Bowlby, John, - O bază de siguranţă, Editura TREI, Bucureşti, 2011

• Cyrulnik, B., - Murmurul fantomelor, Editura Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2005

• Fischer,G., Riedesser, P. - Tratat de psihotraumatologie, Editura TREI, Bcureşti, 2007

• Ionescu, Ş., Colette,J.-I., Psihopatologia ca proces: vulnerabiltate şi rezilienţă, în Tratat de psihologie clinică şi psihoterapie, (Montreuil, M., Doron, J., coord.), Bucureşti, 2009

• Kubler-Ross, Elisabeth – Despre moarte şi a muri, Editura Elena Francisc Publishing, Bucureşti, 2008

• Mitrofan Iolanda, Buzducea, D., - Conslierea si psihoterapia centrata pe trauma – Editura SPER, Bucureşti,

• Muntean, A., Munteanu, A., - Violenţă, traumă, rezilienţă, Editura Polirom, Iaşi, 2011

• Ruppert, F. – Trauma, atasament, contselatii familiale, Editura TREI, Bucuresti, 2012

• Vasile, Diana Lucia – Trauma familiala şi resursele compensatorii – Editura SPER, Bucureşti, 2011