Principala formaţiune implicată în realizarea atenţiei este sistemul reticulat. Lezarea accidentala sau experimentală a acestei formaţiuni duce la o coma profundă. Stimularea formaţiunii reticulate atunci cand subiectul se afla în stare de veghe duce la apariţia reflexului de orientare. Această formaţiune se află în strânsă legătură cu cortexul, făcându-l disponibil pentru recepţionarea şi procesarea semnalelor de la analizatori. Formaţiunea reticulată din trunchiul cerebral generează o reacţie tonică, ce alertează cortexul, în timp ce proiecţiile talamice ale sistemului reticulat generează o reacţie fazică implicată în concentrarea şi comutarea atenţiei. La rândul său, cortexul acţionând descendent, are o acţiune excitatoare sau inhibitoare asupra formaţiunii reticulate.
Modelul lui Sokolov
Modelarea atenţiei
Modelul filtrajului timpuriu care consideră că segregarea procesării informaţiei se realizează la nivel senzorial, filtrându-se informaţiile stocate în memoria senzorială;
Modelul filtrajului târziu care consideră că selectivitatea procesării apare abia la nivelul procesărilor superioare, centrale ale informaţiei;
Acest model a fost propus de Broandbendt (1958) care consideră că sistemul cognitiv uman ca sistem de procesare a informaţiei poate fi reprezentat schematic astfel:Filtrele sunt mecanisme care blochează procesarea unor informaţii favorizând prelucrarea preferenţială a altor informaţii. Cu cat aceasta procesare este mai elaborată, cu atât stocarea în memoria de lungă durată este mai persistentă.
Modelul filtrajului timpuriu
Exemplu
Ex: subiecţilor le sunt prezentate concomitent două mesaje auditive diferite, unul la o ureche, altul la cealaltă. Subiecţii sunt rugaţi să-şi focalizeze atenţia doar pe mesajul recepţionat la una din urechi, pe care vor trebui să o reproducă cât mai exact posibil. După ascultarea celor două mesaje, subiecţii sunt întrebaţi, contrar instrucţiunilor ulterioare, asupra mesajului cărora nu li s-a acordat iniţial atenţie.
Se costată că, în mod regulat, subiecţii implicaţi în experiment nu-şi reamintesc conţinutul sau semnificaţia acestor mesaje. Această constatare rămâne în vigoare chiar dacă o frază este repetată de 35 de ori.
În cel mai bun caz subiecţii pot reţine eventuala prezenţă a numelui propriu inserat în mesajul ignorat sau locaţia sa adică, din ce parte a încăperii se aude mesajul. De asemenea, subiecţii din grupul experimental au putut să discrimineze între o secvenţă de sunete fără sens şi o frază cu sens, precum şi dacă mesajul a fost rostit de o voce de femeie sau una de bărbat.
În cel mai bun caz subiecţii pot reţine eventuala prezenţă a numelui propriu inserat în mesajul ignorat sau locaţia sa adică, din ce parte a încăperii se aude mesajul. De asemenea, subiecţii din grupul experimental au putut să discrimineze între o secvenţă de sunete fără sens şi o frază cu sens, precum şi dacă mesajul a fost rostit de o voce de femeie sau una de bărbat.
În concluzie, după Broandbendt, , selecţia informaţiei se face la nivelul procesărilor primare a informaţiei, pe baza unor caracteristici fizice ale stimulului: intensitatea, frecvenţa, locaţia sau modalitatea senzorială.
În concluzie, după Broandbendt, , selecţia informaţiei se face la nivelul procesărilor primare a informaţiei, pe baza unor caracteristici fizice ale stimulului: intensitatea, frecvenţa, locaţia sau modalitatea senzorială.
Critici
Spre sfârşitul deceniului şapte, o serie de date experimentale au început să contrazică eventualitatea unor filtre timpurii.
Norman (1967) întrerupe experimentul de ascultare dihotomică pe la jumătatea timpului de ascultare, cerând subiecţilor să relateze ce au reţinut din mesajul ignorat. Surprinzător, se constată că o parte importantă a mesajului ignorat poate fi reamintit fără dificultate.
Mc Kay (1973) prezintă la urechea pe care era centrată atenţia subiectului un mesaj ambiguu. Concomitent, la cealaltă ureche erau prezentaţi diverşi itemi care puteau determina modul; în care este interpretat mesajul ambiguu respectiv. Rezultatele obţinute au pus în evidenţă faptul că interpretarea mesajului ambiguu este în funcţie de mesajul concomitent prelucrat automat
Modelul filtrajului târziu
Pornind de la premisa că segregarea procesării apare după ce s-au prelucrat parţial caracteristicile semantice ale stimului, D.A.Norman (1969) a propus acest model, conform căruia, procesarea stimulilor la nivel senzorial (procesarea primară a informaţiei) se realizează în mod automat.
Cercetătoarea americană A.Treisman prin rezultatele sale experimentale a atras atenţia asupra flexibilităţii modelului filtrajului târziu. Ea a scos în evidenţă faptul că detectarea unor trăsături fizice simple este un proces preatenţional, automat.
Cercetătoarea americană A.Treisman prin rezultatele sale experimentale a atras atenţia asupra flexibilităţii modelului filtrajului târziu. Ea a scos în evidenţă faptul că detectarea unor trăsături fizice simple este un proces preatenţional, automat.
Exemplu
Ex: pe un display, erau prezentate cu un timp de expunere de câteva sutimi de secundă, o serie de figuri. Sarcina subiecţilor era de a menţiona prin apăsarea unor taste dacă un anumit stimul a fost prezent sau nu în aceste imagini. Alături de stimulii ţintă erau prezentaţi concomitent o serie de alţi stimuli, numiţi distractori a căror menire era de a îngreuna discriminarea.
Experimentul are două modalităţi:
În prima modalitate subiecţii trebuiau să identifice prezenţa unor figuri care se
deosebea de distractori dintr-o singură trăsătură.
În a doua variantă a experimentului subiecţii trebuiau să identifice prezenţa unui
stimul – ţintă pentru a cărui diferenţiere din mulţimea distractorilor era necesară luarea în calcul a două trăsături în conjuncţie logică.
Se constată că odată cu înmulţirea numărului distractorilor, timpul de reacţie rămâne constant doar în cazul în care identificarea se poate face prin procesarea unei singure trăsături.
Concluzii
Cu alte cuvinte, procesarea unei trăsături este preatenţională, automată, iar procesarea unei conjuncţii de trăsături reclamă alocarea de resurse cognitive speciale, deci este un proces atenţional, neautomat.
Modelul filtrelor atenuante
Treisman a propus un model hibrid – modelul filtrelor atenuante.
Ideea de bază a modelului este că filtrul nu funcţionează în manieră discontinuă, ci mai degrabă atenuează semnalele recepţionate, procedând la selecţii succesive, la diverse niveluri de procesare a informaţiei. Dacă prelucrarea stimulului la care subiectul este atent nu ridică dificultăţi deosebite pentru acesta, celelalte mesaje din afara câmpului atenţiei, pot beneficia de procesări mai laborioase, chiar până la nivelul semantic. Aşa se explică de ce, după un anumit antrenament cu sarcinile de ascultare dihotomică, subiecţii pot relata tot mai multe lucruri despre mesajul non-dominant.
Pentru ca un comportament sau acţiune să fie eficace, să-şi atingă ţinta cu minimum de efort, organismul trebuie să ignore pe cât posibil, influxurile informaţionale colaterale.
Selectivitatea este indusă nu atât de caracterul insuficient al resurselor cognitive, ci de cerinţa realizării unui comportament coerent, eficace, esenţial pentru propria noastră supravieţuire.
Selectivitatea este înţeleasă din două puncte de vedere:
ca selecţie a stimulilor sau informaţiilor ce urmează a fi procesate;
ca procesare selectivă, în diverse grade şi modalităţi a informaţiilor deja selecţionate
Inconştientul cognitiv
Bombardamentul subliminal
În 1958 Revista americană Life relata despre cazul a 4500 de subiecţi care în timpul vizionarii unor filme la cinema, au fost bombardaţi cu două mesaje subliminale „beţi Coca-Cola şi Mâncaţi floricele de porumb”.
În urma acestor expuneri, se relata că consumul de coca-cola şi floricele de porumb a crescut cu 18%, respectiv 50%. Condiţiile şi modul de realizare a experimentului erau vag precizate, dar articolul respectiv a declanşat o emulaţie deosebită în rândul psihologilor.
Dar acest fapt a creat o isterie colectivă a anilor’60.
Cercetări non-psihanalitice asupra inconştientului
Cealaltă parte a istoriei s-a consumat în laboratoarele de cercetare ale omului de ştiinţă Ea este mai puţin spectaculoasă , temperată de deontologia tacită a comunităţilor ştiinţifice care evită enunţurile categorice , căutând baza logică înainte de a prezenta publicului diverse ipoteze plauzibile.
J.Brunner, criticând tradiţia behavioristă, publică în anii ‚50 o serie de cercetări asupra percepţiei menite să scoată în evidenţă rolul factorilor cognitivi în realizarea procesului perceptiv: setul, expectanţele subiectului, etichetajul lingvistic etc. El a inaugurat o nouă orientare în psihologia percepţiei numită „New look”.
Erdeliy, într-un studiu clasic „Another look to the new look” utilizând unele achiziţii ale psihologiei cognitive, argumenta necesitatea abordării procesărilor inconştiente ale informaţiei, adică inconştientul cognitiv.
Erdeliy, într-un studiu clasic „Another look to the new look” utilizând unele achiziţii ale psihologiei cognitive, argumenta necesitatea abordării procesărilor inconştiente ale informaţiei, adică inconştientul cognitiv.
De atunci, cercetările asupra inconştientului cognitiv s-au diversificat, stimulate de multiplele lor aplicaţii posibile în psihoterapie sau psihologia reclamei.
Există însă două mari probleme controversate în abordarea inconştientului cognitiv.
Dacă există o prelucrare semantică subconştientă sau inconştientă a stimulilor subliminali;
Dacă procesările subconştiente au consecinţe comportamentale vizibile
Într-unul din experimentele sale, P. Walkins expune un lot de subiecţi la mesajul subliminal vizual Drink Coke. La sfârşitul acestei expuneri, subiecţii erau rugaţi să-şi autoevalueze pe o scală nivelul lor de însetare, precum şi preferinţa lor pentru Coca-Cola dintr-o listă întreagă de băuturi. Faţa de lotul de control, senzaţia de sete era de aproape două ori mai mare.
Subiecţii din lotul experimental nu manifestau însă nici un interes semnificativ spre Coca-Cola comparativ cu alte băuturi.
Subiecţii din lotul experimental nu manifestau însă nici un interes semnificativ spre Coca-Cola comparativ cu alte băuturi.
R. Fowler prezintă mai întâi subiecţilor un mesaj subliminal format dintr-un singur cuvânt: ex Adăpost. Ulterior, pe display erau expuse două mesaje: Hotel şi Carte. Subiecţii erau solicitaţi să menţioneze care dintre aceste două cuvinte este similar ca semnificaţie cu mesajul subliminal prezentat anterior. Aproximativ 97% dintre membrii lotului experimental au dat răspunsul corect (hotel), ceea ce denotă prezenţa unei procesări semantice a mesajului subliminal.
În ceea ce priveşte mesajele subliminale auditive, rezultatele sunt mai puţin concludente.
În ceea ce priveşte mesajele subliminale auditive, rezultatele sunt mai puţin concludente.
Vokey (1985) înregistrează pe o bandă de magnetofon mesajul subliminal: Isus mă iubeşte, eu ştiu asta.
După ascultarea benzii cu mesajul respectiv subiecţii erau înştiinţaţi că li s-au administrat mesaje subliminale şi li s-a cerut să le încadreze într-una din următoarele categorii semantice: mesaj creştin, satanic, porno, publicitar. Procentajul a fost cuprins între 19.5 – 21% pentru fiecare categorie propusă.
Se pare însă că procesarea semantică a mesajului auditiv subliminal nu atinge nici măcar nivelul categoriei corespunzătoare.
Putem fi manipulaţi prin expunerea semantică la mesajele subliminale proiectate de agenţiile publicitare sau diverşi factori politici?
Răspunsul este negativ.
Întrucât prelucrările semantice ale mesajelor subliminale vizează familia semantică din care aparţine mesajul respectiv, nu semnificaţia sa individuală, ele pot favoriza, cel mai mult o clasă de comportamente , dar nu pot induce un comportament specific.
