Figură fonologică de ordinul economiei de expresie, care constă în suprimarea unui sunet la începutul cuvântului: stâmpăr (astâmpăr). La numele de persoane poate fi şi silabică: Culae (Niculaie), Fănel (Ştefănel), Ruţa (Peruţa). Dacă la apelative sau la verbe, afereza este generată, în economia enunţului, de factorul eufonic, în cazul numelor proprii de persoană hotărâtoare este şi nuanţa hipocoristică pe care o capătă numele prescurtat.
Alegorie
Figură de stil care constă în folosirea unei metafore sau a unui simbol – în expunerea narativă sau plastică a unei idei abstracte.
Repetiţie a unor consoane (sau a unor silabe), de obicei din rădăcina cuvintelor, cu efect eufonic, imitativ (onomatopee) ori expresiv (simbolic); efectul A. se datoreşte şi accentului afectiv pe care îl poartă sunetele repetate.
Ex.:
„Vâjâind ca vijelia şi plesnetul de ploaie...
Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.”
(M. Eminescu)
Aluzie
Manieră de a evoca neexplicit o persoană sau un lucru, fără ale menţiona direct. Figură de stil care exprimă un lucru lăsînd să se înţeleagă alt lucru.
Ex.:
„Pristanda: Sărut-mâna, coană Joiţico,nu vă supărţi. Este cineva... cineva pe care-l ştiţi d-voastră bine... aşteaptă aici...”
Ruptură sau discontinuitate în construcţia unei fraze. Grşeală, din punct de vedere al limbii literare, anacolutul este utilizat şi ca figură de stil perfect motivată estetic.
Ex.:
„Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur.” (M. Eminescu)
Anadiploză
Figură care constă în repetarea unui cuvânt sau grup de cuvinte din finalul unei unităţi sintactice sau metrice, imediat (sau aproape imediat) la începutul unităţii sintactice sau metrice următoare.
Ex.:
„Cine face binebine găseşte.” (Folclor)
„Căci a voastre vieţi cu toate sunt ca undele ce curg,/ veşnic este numai râul,râul este demiurg.” (M. Eminescu)
Anaforă
Figură care constă în repetarea aceluiaşi cuvânt (aceloraşi cuvinte) în fruntea a cel puţin două unităţi sintactice sau metrice (membre ale propoziţiei, frazei, versului sau strofei).
Ex.:
„Ciudat,
Şi el din mumă s-a născut,
Ciudat,
Şi el a plâns la început…” (G. Vieru)
Anaforă alternantă
Anafora pronominală, în care pronumele anaforic se repetă alternant (pers. I cu pers. a II-a sau a III-a), realizând o antiteză caracteristică.
Ex.:
„Ea un înger ce se roagă – el un demon ce visează;
Ea o inimă de aur – el un suflet apostat;
El, în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat – La picioarele Madonei, tristă, sfântă ea veghează.”
(M. Eminescu)
Anaforă gramaticală
Se numeşte repetiţia uneia sau a mai multor segmente nominale printr-unul pronominal.
