Specie de repetiţie constând în revenirea, cu explicaţii detaliate, asupra fiecărui termen al unei enumerări ori al unui enunţ.
Ex.:
„A cunoaşte. A iubi / Înc-odată, iar şi iar, / A cunoaşte-nseamnă iarnă / A iubi e primăvară.”
(L. Blaga)
Epenteză
Figură realizată prin adăugarea unui sunet neetimologic în mijlocul cuvântului din nevoia unei mai bune reliefări a structurii sale silabice.
Ex.:
„cerşit”, „codobaltură”, „fitecine
Epifonem
Figură de insistenţă prin adaus, constând în adăugarea la finele unui enunţ sau unităţi compoziţionale, a unei „exclamaţii sentenţioase”, constituind o reflecţie lirică ce rezumă sau caracterizează ce s-a spus mai înainte.
Ex.:
„Şi te-ai dus, dulce minune,
Şi-a murit iubirea noastră,
Floare-albastră! Floare-albastră!
Totuşi este trist în lume!” (M. Eminescu)
Epiforă
Figură care constă în repetarea unui cuvânt (grup de cuvinte) la sfârşitul unor unităţi sintactice sau metrice; este inversul anaforei.
Ex.:
„Venii târziu acasă
Să văd ce-ai zice tu,
Luai puţin din masă
Să văd ce-ai zice tu.”
(Gr. Vieru)
Epistrofă
Vezi: epiforă
Epitet
Figrua de stil constând in determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb menit sa exprime acelea insuşiri ale obiectului care înfăţişeaza imaginea lui aşa cum se reflectă ea în simţirea şi fantezia scriitorului.
Ex.:
„Ochişorii lui
Mura câmpului.” („Mioriţa”)
„Ţichindeal -- gură de aur.” (M.Eminescu)
„Pantalonii -- culoarea oului de raţa.”
(I. L. Caragiale)
Epitet
„Părul ce-mi ajunge la călcăie.”
(M. Eminescu)
„Cânturi de durere.”
(cu de – epitet metaforic)
„Cu cămaşă albă floare.” (Folclor)
Epitet paratactic, rezultat prin asindet
Epiteză
Figură fonologică ce constă în adăugarea la sfârşitul unui cuvânt a unui sunet sau a câtorva sunete.
Ex.:
Ataia , nimănuia, cevai.
Epizeuxă
Figura care constă în reluarea imediată a unui cuvânt în propoziţie sau în vers.
Ex:
„Mircea însuşi mâna-n luptă
vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul
în picioare.”
(M. Eminescu)
Etopee
1.Figură de stil care constă în personificarea unor lucruri.
2. Figură de compoziţie care constă în zugrăvirea caracterului sau structurii psihice a unui personaj prin scrisori ori printr-un cuvîntare cel mai adesea fictive; imitarea vorbirii cuiva potrivit cu caracterul şi activitatea sa.
„Codrule,stăpânule, E. Se mai numeşte şi orice „portret moral” în
Codrule, bătrânule, opoziţie cu prosopografia sau „portretul fizic”.
Mişcă-ţi tu poienile
Şi-ţi ridică genele
De priveşte până-n zare...”
(St. O. Iosif)
Eufemism
Figură constă în îndulcirea, prin substituire sau perifrază, a expresiei unei idei, pe care respectul faţă de noi înşine şi faţă de alţii ne împiedica, adesea, s-o numim cu adevăratul său nume.
Ex.:
„De la adormirea bătrânului Ştefan –Voievod, părintele Moldovei, trecuseră şaptezeci şi doi de ani.”
(M. Sadoveanu)
Eurologie
Figură în care, de obicei, un verb predicat, repetându-se, în genere imediat, prin juxtapunere ori coordonare copulativă, rezumă, pentru a nu mai fi narată, o actiune verbală îndelungată, nedefinită.
