Dicţionar de figuri de stil vasile Şimilovici Acumulare

„Şi-am ispăşit / cu suferinţi-o mie, / Am ispăşit / Cu câte-o bucurie.” (L. Blaga)

„Mai bine tu singur decât singur în doi.”

(T. Muşătescu)

• Diremă

• Enunţ alcătuit din două membre, lipsit de orice verb conjugat.

• Ex.:

• „Jos tiranii!”; „Afară cu sărăcia!”

• Disjuncţie

• Vezi: asindeton.

• Disproforon

• Termen folosit de autorii latini pentu denumirea aliteraţiei unor consoane greu de pronunţat.

• Ex.:

• „Capra calcă-n piatră/ Piatra crapă-n patru;/ Crape capul căprii-n patru/ Cum crapă piatra-n patru.” (V. Alecsandri)

• „Stanca sta-n castan ca Stan.”

• (Folclor)

• Ecthlipsă

• Figură ce constă în contopirea, în rostire, a vocalei de la sfârşitul unui cuvânt cu vocala de la începutul cuvântului următor. Prin contopire dispare vocala iniţială a cuvântului următor.

• Ex.:

• „Căci întreb la ce-am începe să-ncercam în luptă dreaptă

• A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă.” (M. Eminescu)

• Elipsă

• Figură care constă în contragerea (scurtarea) enunţului prin omiterea unui cuvânt sau chiar a unei propoziţii ce se poate deduce liber din context sau situaţie.

• Ex.:

• „Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere… Căci mi-a dat soarta amara mângâiere / O piatră să ador. / Murindului, speranţa, turbării răzbunarea / Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu / La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea / Nimic, nimica eu.”

• (M. Eminescu)

• Emfază

• Figură care constă în a acorda unui cuvânt ori chiar unui enunţ întreg o importanţă deosebită, făcându-l, graţie intonaţiei sau contextului, să spună mai mult decât exprimă sau chiar ceea ce nu exprimă.

• Ex.:

• „Tot ce stă în umbra Crucii, împăraţi şi regi s-adună/ Sa dea piept cu uraganul ridicat de Semilună […].”

• „ – De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti / Nu e om de rând, el este Domnul Ţării Româneşti.”

• (M. Eminescu)

• Enumeraţie

• Figură de stil care constă în expunerea rapidă „a tuturor părţilor unui întreg (a) sau a tuturor circumstanţelor unei acţiuni” (b) ca figură a insistenţei, mai poate fi definită şi astfel: „… care constă în a descompune un tot în diversele sale părţi, pe care le enunţăm succesiv”, definiţie care justifică şi de ce o socotim între figurile belşugului de expresie.

• Ex.:

• „Nu-l speria, căpitane … Boierii sunt slabi la fire:

• Braţul, haina, mintea, faţa, inima, totu-i subţire.”

• (B. P. Hasdeu)

• Enalagă

• Înlocuirea unui timp, număr sau persoană cu alt timp, număr sau persoană; figură de construcţie prin care se întăreşte semnificaţia unui enunţ. Se asociază adesea hipotipozei. Este, de pildă, ceea ce Tudor Vianu numeşte tehnica basoreliefului la N. Bălcescu, adică utilizarea prezentului în loc de trecut când se referă la acţiunile lui Mihai Viteazul. Păstrând formele de trecut, fireşte, pentru personajele celelalte.

• Epanadiploză

• Figură care constă în folosirea aceluiaşi cuvânt şi la începutul şi la sfârşitul unei unităţi sintactice sau metrice; astfel spus, repetiţia aceluiaşi cuvânt şi în anaforă, şi în epiforă, în aceeaşi propoziţie, frază sau vers: x … x/y … y.

• Ex.:

• „Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.”

• (M. Eminescu)

• „Din haos, Doamne,-am apărut

• Şi m-aş întoarce-n haos,

• Şi din repaos m-am născut,

• Mi-e sete de repaos.”

• (M. Eminescu)

• Epanalepsă

• Figură care constă în repetarea unui cuvânt, întreruptă, de obicei, prin interpunerea altui cuvânt sau grup de cuvinte: x(y)x … sau: … x(y)x.

• Ex.:

• „Ninge grozav pe cîmp la abator / şi sînge cald se scurge pe canal; Plină-i zăpada de sînge animal / şi ninge mereu pe-un trist patinoar. ”

•