Hinduismul este una dintre marile religii ale lumii alături de iudaism, islamism, creştinism şi budism numărînd peste 700 milioane de adepţi. Cel mai concentrat număr de adepţi se află în India unde hinduşii deţin 83% dintr-o populaţie de 700 milioane dar are şi adepţi în ţările de cultură indiană sau influenţate de această cultură ca Sri-Lanka, Indonezia- mai precis insula Bali, Malaesia, Singapore, insulele Fiji şi Mauritius. Hinduşi mai sînt în insula Reunion, în Madagascar, Africa de Sud, Caraibe, Surinam şi Trinidad. În Franţa numărul lor atinge cîteva zeci de mii şi provin din tamuli
de naţionalitate franceză originari din Pondichery ( vechi teritoriu francez ), Sri-Lanka, Mauritius şi Reunion.
Religie fără întemeietor uman
Pe lîngă faptul că este una marile religii ale omenirii hinduismul este şi una dintre cele mai vechi. ,,În India, care este leagănul său, unde religia s-a transformat neîncetat începînd din timpurile cele mai îndepărtate, se mai găsesc anterioare mileniului al II-lea Î. Ch., vestigiile formelor sale străvechi, care nu se pot deosebi întotdeauna de formele mai recente. De exemplu, nu se ştie precis dacă vestigiile marilor oraşe Mohenjo Daro şi Harappa din bazinul Indusului, care datează din mileniul al III-lea î.Ch., trebuie considerate ruine consecutive invaziilor ariene sau anterioare lor. Astăzi are cîştig de cauză prima ipoteză. Se ştie însă că multe rituri religioase, mituri şi simboluri datează dintr-o epocă foarte veche. În orice caz este sigur că hinduismul n-a încetat să se transforme şi să se dezvolte timp de 40 de secole, din epoca în care triburi ariene indo-europene venite din străfundurile Asiei septentrionale au invadat bazinul Indusului, înainte de a se răspîndi mai paşnic în bazinul Gangelui şi de acolo, pe tot continentul indian. Hinduismul pe care-l cunoaştem este rezultatul fuziunii dintre un aport indo-european din urmă cu 40 de secole şi o bază religioasă autohtonă“ ( Michel Delahoutre, Prezentarea Hinduismului, Marile Religii, coordonator Philippe Gaudin ). Dacă budismul şi creştinismul sînt întemeiate pe învăţătura şi experienţa unor personaje istorice-Gautama Siddharta ( Buddha ) respectiv Iisus din Nazaret, Hinduismul, în schimb, nu are un întemeietor uman. Hinduşii spun că el a existat dintotdeauna. ,, Aceasta este Sanatana Dharma, Ordinea guvernantă şi eternă a lucrurilor. Există în hinduism o asemenea înrădăcinare în natură, în cosmos şi în viaţă, încît el este prin natura sa fundamental şi normativ. Cînd salută ivirea zorilor adresîndu-se soarelui, hinduşii fac un gest care este nu numai natural, dar şi religios. Celebrînd naşterea, căsătoria, moartea etc., ei conferă sens şi forţă acestor evenimente ale vieţii care marchează indivizii, le sacralizează“ ( idem, Michel Delahoutre )
India, centrul religiei
Cuvîntul ,, hindu“ derivă din sanscritul ,, sindhu-rau“, mai specific se referă la Indus, cunoscutul fluviu care traversează regiuni întinse din India. Hinduismul are la bază două mari civilizaţii ,cea vedică şi cea denumită hindu clasică. În jurul anului 2000 î.Hr. în valea fluviului Indus s-a dezvoltat o civilizaţie care a intrat în declin ca urmare a invaziei triburilor indo-ariene. Acest declin s-a petrecut în jurul anului 1500 î.Hr. iar zeii din Panteonul vedic au supravieţuit în hinduismul tîrziu, dar nu ca obiecte ale închinării. În jurul anului 200 î.Hr. în India au fost asimilate mai multe zeităţi din alte culturi, cele mai importante fiind ,, Shakas“ şi ,, kushanas“ .Urmează o perioadă de sincretism şi de definire în care religia hindusă îşi conservă propria identitate. În timpul imperiului Gupta ( aprox. 320-550 ), hinduismul clasic şi-a găsit o expresie mai consistentă: legile sacre au fost codificate, au început să se construiască marile temple iar miturile şi ritualurile au fost conservate în scris. În Evul Mediu, şcoala lui Gosvamins dezvoltă o teologie bazată pe iniţierea în viaţa lui Krishnna. Tot atunci apar şi poeţii mistici ( Kabir, Tulsidas, Surdas ). În sec. 19 şi 20 s-au adoptat reforme importante iar unele mişcări au vrut să reconcilieze hinduismul tradiţional cu reformele sociale şi politice. Cel mai cunoscut exemplu a fost al lui Gandhi care printr-o mişcare non-violentă a încercat să-i scoată pe englezi din India.Astăzi ritualurile vechi supravieţuiesc în temple şi în sînul familiilor indiene iar miturile hindu şi-au găsit o mare popularitate în muzică şi cinematografie.
Doctrina hinduismului
Deşi în concepţia hindusă cu timpul şi-a găsit loc credinţa într-un Dumnezeu personal, totuşi, hinduismul este o religie politeistă bazată pe existenţa mai multor zeităţi cu atribuţiuni precise care controlează anumite părţi din Univers. ,, Învăţătura hindusă despre divinitate este pluri-conceptuală. Perioada vedică este dominată de credinţe politeiste, care s-au manifestat adeseori în practicile rituale sub forme henoteiste, înţelegîndu-se prin aceasta adorarea succesivă a unui singur zeu, ca zeitate supremă, fără respingerea altor zei. În perioada sacerdotală se va atribui importanţă mai mare jertfelor şi ritualurilor, credinţa în zei avînd un rol secundar. Lipsa de eficacitate a jertfelor a dus însă la o spiritualizare şi interiorizare a actului ritual legat de jertfă, iar multitudinea zeilor a fost anulată prin afirmarea unei identităţi supreme a întregii existenţe într-un singur principiu numit Brahman. Există doar o singură realitate, Brahman, care pătrunde întreaga lume însufleţind-o. Această tendinţă panteistă a fost departe de a înlătura credinţele în idoli, căci paralel cu panteismul upanişadic a fost promovată şi o mitologie idolatră. De reţinut că panteismul a permis apariţia şi a unor tendinţe teiste în sînul hinduismului. În ,, Şvetasvatara Upanishad“ se conturează primele temeiuri ale tendinţelor teiste, şi anume, credinţa într-un Dumnezeu personal. acest ,, Dumnezeu personal“ va fi identificat cu Şiva, Rudra, Vişnu etc. Şi aceste tendinţe teiste vor merge paralel cu politeismul şi panteismul clasic vedic şi, respectiv, upanişadic. ...Cît priveşte credinciosul hindus de rînd, el rămîne politeist în confesiunea sa de credinţă. Chiar dacă se întîmplă ca el să adopte în practica zilnică închinarea la un singur zeu, el se va închina tuturor zeilor, al căror număr este nemărginit...Dacă are de învins obstacole, va cere ajutorul lui Ganeşa, fiul lui Şiva; dacă are nevoie de tărie trupească pentru a duce la bun sfîrşit o muncă fizică se va ruga lui Hanuman, Zeul-Maimuţă; dacă tatăl este pe moarte se va adresa lui Rama ş.a.m.d. Mai amintim aici, ca trăsătură specifică hinduismului, credinţa în diferite zeităţi feminine-Şakti, Durga, Kali. Cultul acestora subliniază mai ales practicile rituale erotice. Cît priveşte relaţia dintre divinitate şi lume, teologiile hinduse o evaluează în mod diferit. Îndeobşte, hinduismul nu acceptă creaţia din nimic. Teologia vedantină, cea mai răspîndită, propune ideea unei creaţii imanente. Dumnezeu este considerat cauză materială a lumii şi de aceea El pătrunde în lumeîntr-o formă sau alta“ ( Istoria religiilor, Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Dr. Prof. Remus Rus, Ed. Institutului biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române-Bucureşti, 1991, p. 226-227 )
Viaţa religioasă
,, Secole de-a rîndul, viaţa religioasă a credincioşilor hinduşi a urmat tiparele clasice, manifestîndu-se, aşa cum am arătat, sub diverse forme: politeism, dualism, monism, panteism, teism sau monoteism; deşi practica rituală a acestor credinţe mai păstrează vechile tradiţii sacrificiale, jertfa propriu-zisă ( yajna ) a fost înlocuită cu puja, cinstirea sau venerarea unui zeu sau a mai multora. Din punct de vedere uman, hinduismul insistă asupra realizării unei relaţii adecvate între credincios şi zeităţi, în contextul unei discipline cultice. Ritualul cultic este foarte diversificat, diversitatea depinzînd de mai mulţi factori: în primul rînd de clasa socială sau casta din care face parte credinciosul; în al doilea rînd, dacă este săvîrşit acasă, la templu sau cu ocazia unei sărbători; în al treilea rînd se are în vedere sfera geografică şi, în cele din urmă, perioada de timp în care este săvîrşit un act cultic“ ( Istoria religiilor, idem. p. 227 )
Puterea sacerdotală
Corectitudinea ceremoniilor solemne şi învăţarea doctrinei cade în responsabilitatea brahmanilor, clasă sacerdotală care descinde conform doctrinei hinduse din ,, vechii clarvăzători“, oameni care au acces la cunoaşterea misterului zeului Brahma, ,, demiurgul personal responsabil de manifestarea lumii“ ,, Brahmanii se bucură de un prestigiu extraordinar, deoarece au putere asupra zeilor şi transmit înţelepciunea. Şi, într-adevăr, maestrul brahman ( guru ) este cel care îi învaţă pe tineri ştiinţa tainică despre Absolut. Adevărul este iniţiatic: guru explică imaginile şi formulele din Vede ( texte sacru ), îl conduce pe dicipol la cucerirea deplinei conştiinţe interioare şi la descoperirea Brahman-ului ( absolutului ) în adîncul sinelui. Se oferă ca intermediarul obligat de o cunoaştere a Nevăzutului pe care tînărul nu are nici un mijloc de a o dobîndi singur. Cuvintele maestrului, gesturile sale, chiar şi tăcerea sa vehiculează ceea ce altminteri este inefabil. Hinduismul nu are structuri instituţionale centrale care să valideze ortodoxia fie a interpretării scripturilor, fie a comportamentului religios: guru este acela care, în virtutea înţelepciunii sale, confirmă sau elaborează înţelepciunea antică şi care devine răspunzător de adevărul etern şi de ordinea sacrală şi socială ce derivă din aceasta: Dharma“ ( Manual de istorie a religiilor, Giovanni Filoramo, Marcello Massenzio, Massimo Raveri, Paolo Scarpi )
Calea adevărului metafizic
Dharma este un concept crucial în hinduism şi derivă din concepţia vedică despre o putere impersonală din care îşi trag originea şi puterea zeii. Aşadar hinduismul conferă un sistem religios deosebit de complex în care credinţa în zei merge mînă în mînă cu panteismul. ,, Cu timpul, ideea legii universale şi a puterii sale va fi conţinută în cuvîntul Dharma. Dharma e puternică şi ,, perenă“, deoarece este adevărul metafizic. Principiu care guvernează lumea, ea este armonia tainică a curgerii naturii. Clarvăzătorii în meditaţie i-au înţeles legile şi le-au transmis mai departe . Cunoaşterea Dharmei revine sacerdotului, apărarea ei revine suveranului. Dar forţa injoncţiunilor ei e frumoasă, iar legile ei sînt binefăcătoare, pentru că este binele care garantează continuitatea lumii. Temelie solidă a Universului, Dharma se reflectă în normele indicînd comportamentele sociale corecte şi e de fiecare dată reînnoită în rituri. A nu respecta Dharma înseamnă a face răul, a produce dezordine şi falsitate. Pe parcursul timpului, de la străfulgerarea iniţială de înţelepciune, de corectitudine morală, de pace, cunoaşterea Dharmei se diminuează treptat la oameni, lăsînd să vină din urmă Adharma, opusul ei, putere nefastă de instabilitate şi haos. Tocmai pentru a salva Dharma, Vişnu ( zeitatea supremă ) se manifestă periodic în lume şi îi revelează din nou sensul profund, acum pierdut“ ( Idem. ) Vişnu s-a manifestat de-a lungul istoriei în lume prin mai mulţi avatari: unul dintre aceştia, care a creat şi o frumoasă legendă este Krişna.
Krişna, personaj central al hinduismului
Legenda vieţii lui Krişna este narată pe larg în ,, Bhagavatapurana“ ,, Este cel mai important din avatarii lui Vişnu, poate cel care, dintre toţi, l-a manifestat cel mai plenar. În devoţiunea vişnuită joacă un rol fundamental. Atît Harivamsa, cît şi vasta literatură despre bhakti în limba tamil, ca şi bhagavatapuraana, narează legenda vieţii lui şi cîntă întîmplările tinereţii lui. Iubirile sale, îndeosebi cu Rhada, favorita sa, sînt asumate ca paradigmă a dăruirii faţă de zeu. Moartea sa marchează începutul lui ,, kaliyuga“, era întunecată a lumii“ . Fiu al fecioarei Devaki, Krişna luptă împotriva forţelor răului, este înfăţişat cu o forţă fizică uimitoare şi blînd ca un porumbel. În prezenţa a trei anahoreţi desăvîrşiţi el primeşte toiagul cu şapte noduri, semn al suveranităţii după care se retrage în meditaţie pe muntele Meru timp de şapte ani. După acest ciclu el începu să le predice discipolilor săi despre adevărurile inaccesibile oamenilor care trăiesc în sclavia simţurilor. Le propovăduieşte nemurirea sufletului nemuritor, a renaşterilor succesive şi a uniunii mistice cu Dumnezeu. Conform acestei doctrine corpul este îmbrăcămintea sufletului care sălăsluieşte în el, este un lucru finit, dar sufletul este invizibil, imponderabil, incoruptibil, etern. Enunţul acestei doctrine, care şi-a însuşit-o mai tîrziu şi Platon, se regăseşte în cartea I din Bhagavadgita, sub forma unui dialog între Krişna şi Ardjuna, un tînăr discipol de-al său. Fiinţa terestră are trei atribute: inteligenţa, sufletul şi trupul. Dacă sufletul se uneşte cu inteligenţa atinge pacea şi înţelepciunea ( satwa ), dacă rămîne în incertitudine între inteligenţă şi trup, este dominat de raja-pasiunea, şi începe să se învîrtă într-un cerc vicios; dacă se abandonează trupului, cade în ,, Tama“, nesăbuinţa, ignoranţa şi moartea temporară. Cînd corpul este suprimat, înţelepciunea preia controlul iar sufletul zboară spre regiunile populate de fiinţe pure care deţin Cunoaşterea Celui mai înalt.
Similitudini cu povestea lui Isus Christos
Este o anumită similitudine între figura lui Krişna şi cea a lui Iisus din Nazaret. Evident însă aceste două figuri nu se pot contopi; Iisus rămîne pe o scară mult superioară deasupra oricărui iniţiat. Textele care vorbesc despre Krişna se aproprie foarte mult de frumuseţea evangheliilor care vorbesc despre Iisus: ,, Krişna era la un festin la unul dintre marii şefi, cînd două femei rugară să fie lăsate să se adreseze marelui profet. Fură lăsate să intre pentru că erau îmbrăcate în haine sărăcăcioase. Sarasvati şi Nichdali se prosternară la picioarele lui Krişna. Sarasvati strigă, vărsînd un torent de lacrimi: De cînd ne-ai părăsit, mi-am petrecut viaţa în greşeală şi păcat; dar, dacă vrei, Krişna, mă poţi salva! Nichdali adăugă: O! Krişna, în vremurile de demult ştiam că te voi iubi pentru totdeauna; acum, că te-am găsit în puterea gloriei tale, ştiu că tu eşti fiul lui Mahadeva. Şi amîndouă îi îmbrăţişară picioarele. Rajahii spuseră: De ce, sfinte rishi, le permiţi acestor femei simple să te insulte cu cuvintele lor nesocotite? Krişna răspunse: Lăsaţi-le să-şi descarce sufletul; ele sînt mai demne de respect decît voi. Una este însufleţită de credinţă, cealaltă de iubire. Sarasvati, păcătoasa, este salvată chiar din acest moment pentru că a crezut în mine, iar Nichdali, în tăcerea sa, a iubit adevărul mai mult decît voi prin toate strigătele voastre. Vă spun că mama mea cea sfîntă care trăieşte în soarele lui Mahadeva, o va învăţa misterele iubirii eterne, cînd voi toţi veţi fi încă înglodaţi în existenţele voastre inferioare“Nici sfîrşitul lui krişna nu este departe de o ,, mîntuire“ a oamenilor prin jertfa sa. El, deşi era foarte puternic şi invincibil în luptă, se lasă ucis de arcaşii unui rege malefic. Înainte de acest episod se îndreaptă către o sihăstrie de la poalele Munţilor Himalaya şi se roagă îndelung. El ştia că va fi străpuns de o săgeată şi aşa s-a şi întîmplat. Se spune că la moartea lui Krişna soarele a apus şi se porni o furtună foarte puternică de zăpadă care coborî din vîrful munţilor Himalaya. Trupul lui Krişna este ars pe rug de către discipoli. Legenda spune că datorită jertfei lui Krişna o mare parte a Indiei a adoptat cultul lui Vişnu ,, care reunea cultul solar şi pe cel lunar în religia lui Brahma“.
Canonul hindus
Canonul hinduismului este definit de ceea ce fac oamenii, mai puţin de ceea ce gîndesc, în consecinţă la hinduşi există o mai mare uniformitate a comportamentului decît a credinţei, deşi puţine practici sau credinţe sînt împărtăşite de toţi. Cîteva obiceiuri sînt identice la aproape toţi hinduşii: plecăciunea înaintea lui Brahmans şi înaintea vacilor, considerate animale sfinte, abstinenţa de la carne, în special de la cea de vacă şi căsătoria între membrii castelor. Autoritatea supremă canonică pentru toţi hinduşii este Vedasul. Cel mai vechi din cele patru Vedasuri ( un fel de scripturi sanscrite ) este Rig-Veda scris într-o formă antică a limbii sanscrite. Textul a fost scris între 1300-1000 Î.Hr. şi conţine 1028 de imnuri dedicate mai multor zeităţi. Acest text a fost memorat în întregime şi păstrat pe cale orală pînă în ziua de astăzi. Rig-Vedaul a fost întărit de alte două Vedauri: Yajur-veda şi Sama-Veda. O a patra carte, Atharva-Veda ( o colecţie de vrăji ), a fost adăugată în jurul anului 900 î.Hr. Tot în această perioadă au fost scrise cărţi care explicau preoţia şi miturile din spatele ei. Începînd cu anul 600 Î.Hr. au fost scrise Upanishadele, acestea sînt meditaţii filosofico-mistice asupra sensului existenţei şi a naturii universului.
India, centrul oului cosmic
Hinduşii cred că universul este o sferă închisă, un ou cosmic, în care se află numeroase raiuri, iaduri, oceane, continente concentrice iar India este în centrul tuturor. Ei cred că timpul este şi trecător-porneşte din epoca de aur ( Krita Yuga ), trece prin două perioade intermediare pînă în prezent ( Kali-Yuga ), ciclic. La sfîrşitul fiecărei Kali-yuga universul este distrus de incendii şi inundaţii, şi o nouă epocă de aur începe. Viaţa omenească este, de asemenea ciclică: după moarte, sufletul părăseşte corpul şi este renăscut în trupul altei persoane, animal, plantă sau minereu. Această stare de perpetuă moarte şi renaştere se numeşte samsara. Calitatea noii naşteri este determinată de meritul sau nemeritul rezultat din toate acţiunile ( karma ) pe care sufletul le-a făcut într-o viaţă anterioară. Toţi hinduşii cred că sînt influenţaţi de karma, dar cred că aceasta poate fi îmbunătăţită prin pedeapsa sau recompensa, sau prin obţinerea unei eliberări de samsara prin renunţarea la toate dorinţele lumeşti. Hinduşii se împart în două grupe: cei care caută recompensele acestei lumi ( bogăţie, sănătate, copii şi o renaştere bună ) şi cei care caută eliberarea din această lume.
Castele, familiile care nu se amestecă
Limbile indiene folosesc două cuvinte privitoare la castă: ,, varna“ sau culoare şi ,, jati“ sau familie. Jati-urile sînt cele care constituie casta veritabilă. ,, Jati sînt familii în sensul larg al cuvîntului, sau grupuri de familii care au ceva în comun, fără a putea spune de altminteri întotdeauna că este vorba de aceeaşi origine, de aceeaşi meserie sau de altceva. Acest ceva în comun, care ţine de apartenenţa la un grup recunoscut, va fi apărat de ele cu încrîncenare închizîndu-se în ele însele şi excluzîndu-le pe celelalte, practicînd endogamia, adică căsătoria în interiorul grupului şi refuzînd să se compromită prin alianţe în exterior. Cea mai mare parte a indienilor nu cunosc castele din alte regiuni, analoage cu ale lor şi nu sînt familiarizaţi decît cu cele pe care le întînesc în satele lor sau în împrejurimi. Un sat tipic în India cuprinde familii ce aparţin mai multor caste- care nu se amestecă, dar sînt interdependente, fiindcă aceste caste au nevoie unele de celelalte pentru a trăi, a exista, pentru a fi reprezentate pe plan religios, administrativ, cultural etc“ ( Marile religii, ibid. ).
Tantrismul
,, Tantrismul este o doctrină ezoterică bazată pe o revelaţie în parte diferită de cea din Vede. Originile lui sînt obscure: asceţii şi cei ce renunţă au jucat un rol fundamental în dezvoltarea lui. Practici străvechi ale unor culte autohtone, poate dravidiene, s-au contopit, graţie hazardului viziunilor mistice, cu tradiţii extatice ale şamanilor centro-asiatici şi cu disciplinele Yoga, într-un creuzet de analogii, de sugestii, de ,, asonanţe“ religioase. Viziunea iniţiatică în formare şi-a găsit mai tîrziu corespondentul în unele concepte ezoterice din Vede. Şi e interesant de notat că centrele în care s-a dezvoltat tantrismul erau regiuni de graniţă, Kashmirul, Bengalul, Assamul, zone de schimburi culturale, unde pe deasupra influenţa brahmanică fusese mai slabă. Între sec. al VI-lea şi al VIII-lea, pare bine înrădăcinat în tradiţia indiană, dacă e răspîndit chiar şi în centrele de cultură şi de ştiinţă tradiţionale ale hinduismului, dovadă fiind înflorirea literaturii tantrice culte. Această literatură este extrem de vastă: la baza ei stau Sivagama din tradiţia sivaită şi Vaişnava Samhita vişnuite, texte considerate purtătoare ale unei revelaţii divine diferite şi mai profunde decît sruti vedică. Din acestea se inspiră Tantrele, lucrări cu caracter doctrinar şi ritual, scrise într-o îndelungată perioadă de timp...Dar dificultatea vine de asemenea din faptul că textele tantrice sînt obscure tocmai deoarece doctrina ezoterică e împărtăşită doar iniţiaţilor: viziunile şi învăţămintele tantrice necesită, aşadar, o cheie de lectură, transmisă în taină de la maestru la discipol. Motivul pentru care o asemenea mişcare misterică, pătimaşă şi neliniştitoare, s-a extins la un moment dat în întreaga Indie, influenţînd toate tradiţiile religioase, trebuie căutat în problema care sfîşia vechea soteriologie ( N.R- cunoaştere ), a unei mîntuiri bazate pe renunţare, care pentru omul trăitor în lume era pe cît de atrăgătoare, pe atît de imposibilă“ ( Manual de istorie a religiilor ibid. )
Yoga, periculoasă pentru cei neiniţiaţi
Din tradiţia tantrică face parte şi această disciplină. Europenii şi nu numai ei înţeleg foarte greu că yoga nu se poate lua din contextul civilizaţiei indiene, şi implicit al religiei. Pentru că în yoga întînim principiul de kundalini care vine de la ,, Kundalini“- zeiţa care în jocul ei cosmic este prezentă pînă şi în om ca energie divină. Şi din nou ne întînim cu panteismul care este foarte greu accesibil mentalităţii europene. Kundalini este prezentă prin ,, prana“ respiraţia universului şi doarme încolăcită ca un şarpe în trupul uman. ,, Şi atunci toate formele lumii, care sînt manifestare a zeului, toate relaţiile lor, care sînt tensiuni ale absolutului, pot fi utilizate pentru a ajunge la eliberare în această viaţă“ ( ibid. ) Iar în yoga este vorba despre o astfel de eliberare care se face sub supravegherea strictă a unui guru sau maestru. ,, Iniţierea deschide adeptului un demers spiritual dificil, care se desfăşoară în faze succesive de cunoaştere tot mai rarefiată. Îi va sta alături maestrul său: în taină îi va dezvălui rînd pe rînd adevăruri tot mai profunde, adesea neliniştitoare, îndemnîndu-i mintea să înfrunte în meditaţie viziuni angoasante, stîrnite de bezna propriului său psihic, şi să învingă asaltul ameţitor al acestora“ ( ibid. ) Şi dacă nu-l învinge? Aceasta este întrebarea pe care trebuie să o ia în considerare orice individ străin de cultura hindusă înainte de a începe să exploreze acest fel de ,, eliberare“ cu maeştri mai mult sau mai puţin calificaţi, iar în numeroase cazuri ,, închipuiţi“. Disciplina fizică şi mentală utilizează la început tehnicile ,, hatha-yoga“ care combină poziţii ale corpului, controlul respiraţiei şi exerciţii de contemplaţie. Căile sînt: rostirea unor mantre, cuvinte şi sunete sacre, meditaţia asupra unor mandala-demersuri ale minţii în meditaţie; concentrarea în mudra, gesturi ale mîinilor şi poziţii ale trupului care simbolizează concepte metafizice. Prin Kundalini-yoga se urmăreşte trezirea ,, sakti“ care doarme în ,, chakra“ cea mai de jos şi mai întunecată din trup. Prin meditaţie adeptul stîrneşte din adîncul sinelui energia-şarpe sărind încet prin toate cele şase ,, chakre“ ( un fel de praguri ) ale lumii sale interioare , pînă la punctul în care se uneşte cu Siva, absolutul, în lumina chakrei cu o mie de petale din creier. Bhavana e starea de conştiinţă superioară, cînd mintea şi trupul adeptului se identifică pe deplin cu conştiinţa pură a zeului şi cu cosmosul. Tot prin aceste tehnici se pot dezvolta puteri ascunse care prin folosirea unor mantre speciale pot fascina, calma sau încătuşa mintea; pot crea duşmănii, îndepărta pe cineva sau chiar ucide. ,, ...Maestrul impune adeptului să utilizeze şi practicile malefice şi transgresive, pentru a înţelege pe deplin caracterul lor relativ şi pentru a atinge acea dimensiune a mîntuirii care transcende orice dihotomie“ ( ibid. ). Există secte tantrice care se numesc ,, ale mîinii stîngi“ ce folosesc rituri cu carne, băuturi alcoolice şi împreunări sexuale. Nici chiar hinduşii nu se împacă în totalitate cu aceste practici; de altfel tantra reprezintă un conglomerat de idei şi experienţe mistice împrumutate de la popoarele cu care India se învecina: un sincretism între hinduism şi alte culturi. Practicarea acestor discipline yoga de către un creştin nu poate fi benefică, dimpotrivă. Există discipline asiatice ( Judo, Karate, box-thailandez ) care sînt practicate la scară largă în Europa dar care nu au nimic comun cu o anumită religie şi nu au cum să abată un practicant de la religia în care s-a născut pentru că scopul acestor discipline este cu totul altul. Însă prin Yoga practicantul începe treptat să intre fără să-şi dea seama în labirintul unui panteon pe care nu numai că nu-l cunoaşte; poate chiar să fie posedat de unele forţe de genul acelora pe care le izgonea Iisus. ( Ştefan Botoran )
|
Conform mitologiei hinduse, Krişna reprezinta unul din numeroasele avataruri ale zeului suprem Vişnu, zeul spatiului si cel care confera lumii stabilitate. De fiecare data cand lumea are nevoie de el, Vişnu apare sub forma unui erou care nu numai ca il reprezinta, dar se si identifica cu el sau, in avataruri secundare, este patruns de forta zeului.
