Pentru a fi pe tărămul cunoaşterii şi a răspunde la interogaţiile vieţii, omul, ca existentă particulară, trebuie să se iniţieze şi să parcurgă toate treptele anterioare ale culturii, altfel ramâne un produs neîncheiat şi artificial al timpului său .
Puterea cărţii vine, mai întâi, din calitatea ei de cel mai de seamă depozit al gândirii omeneşti.
Toate compartimentele care concură la manifestarea omului în propria natură simt nevoia de carte. Ea stă la baza iniţierii şi calificării profesionale, a orientării şi dezvoltării cercetării ştiinţifice iar apoi însoţeşte continua menţinere şi desăvârşire a competenţei, ajutându-ne să facem faţă vitezei teribile cu care se dezvoltă cunoştinţele şi să ne extindem orizontul de viaţă. Era informaţională redescoperă din acest unghi un nou plan de valoare al cărţii, ca instrument de actualizare a conştiinţelor.
Document de umanitate, cartea operează acea transformare lăuntrică necesară descoperirii realului, dezvoltă simţul pentru adevăr , care e unul dintre fundamentele culturii.
Prin carte se împlineşte un mare drept natural al omului – dreptul de a şti şi de a şti exact , fiind , deci , un important factor al democraţiei culturii.
2.Disponibilităţi creative ale cărţii :
2.Disponibilităţi creative ale cărţii :
În accepţiunea ei modernă, creativitatea este definită drept aptitudinea şi tendinţa de a crea, de a forma proiecte originale , de a imagina şi a realiza opere personale.
Disponibilitatea creativă a cărţii se vitalizează cu fiecare om şi cu fiecare generaţie. După cum observa Friedrich Nietzsche, “un fapt, o operă vorbesc pentru fiecare epocă şi pentru fiecare nou tip de om cu o noua elocvenţă” (Friedrich Nietzsche, Aforisme, Scrisori, Bucureşti, Humanitas, 1992).
“Arta lecturii, asadar, e în bună parte arta recititului. Tehnica lecturii e tehnica alegerii si distribuirii acelor cărţi care merită să fie recitite” (Mircea Eliade, Arta şi tehnica lecturii ).
3. Factorii stimulării lecturii :
Se citeşte intens astăzi, fie pentru necesităţi profesionale, pentru examene, fie pentru trecerea timpului, iar o categorie anume de cărturari vede în carte un mijloc de alimentare spirituală continuă. Si, totuşi, pe ansamblul ei, epoca noastră nu confirmă o călăuzire a societăţilor, a indivizilor, în lumina reperelor culturii. Iar aceasta are efecte importante şi ireversibile cât priveşte exprimarea şi exercitarea omului în contemporaneitatea sa.
Bibliografie:
CĂLINESCU GEORGE, Cum se citeşte o carte: Ziarul si revista în lupta pentru cultură; Despre plictiseală sau de ce nu se citesc cărţile; N-ai carte ai parte; De ce nu se citeşte ? În: George Calinescu, Însemnări şi polemici: Antologie de Andrei Rusu, Postfaţă şi bibliografie de Mircea Scarlat, Bucureşti, Minerva , 1988.
CORNEA PAUL, Introducere în teoria lecturii, Ediţia a II-a , Iaşi , Polirom, 1998.
1. Accepţiunea de carte :
1. Accepţiunea de carte :
După ce am privit cartea din perspectiva filosofiei culturii şi a sociologiei culturii, să o cuprindem acum în identitatea ei concretă de vector – multă vreme hegemonic – al culturii şi să-i urmărim destinul în istorie pornind de la această condiţie a ei. În fapt, ce este o carte ? De la distanţă, răspunsul pare simplu, însă, observarea ei îndeaproape ne convinge de contrariul. Dovadă sunt şi definiţiile care i-au fost date şi care cuprindeau, cel mai adesea, elemente parţiale ori exterioare, desemnau o fateţă sau alta a cărţii.
“Carte – 1.Termen convenţional prin care se desemnează orice fel de document tipărit sau manuscris. 2.Concretizarea materială a unei lucrări cu ajutorul tiparului sau al unui procedeu de multiplicare pe file de dimensiuni egale, protejate de o copertă, având un conţinut unitar şi servind ca mijloc de informare cu valenţe educative. O carte poate avea unul sau mai multe volume ori una sau mai multe părţi” (Virgil Olteanu, Din istoria şi arta cărţii. Lexicon, Bucureşti , Editura Enciclopedică, 1992).
2.Trăsăturile de conţinut ale cărţii :
2.Trăsăturile de conţinut ale cărţii :
Cartea este orice document de mai mică sau mai mare întindere, tipărit, manuscris sau transpunsă pe suporturile ultramoderne , electronice din zilele noastre, care abordează de la logica internă a domeniului reflectat şi în lumina specificului unui gen anume de scriere ori a unei modalităţi sau alteia de reprezentare artistică un conţinut unitar în virtutea unui principiu unitar care domină şi coagulează întregul material, tinzând la detaşarea de concluzii, de imagini corelate şi integrate universului spiritual abordat şi mobilurilor spirituale în genere.
3.Tipuri si forme de carte veche manuscris :
Cartea – manuscris acoperă un important segment al istoriei omenirii, din timpurile străvechi până în pragul epocii moderne, fiind cartea spiritualităţii iniţiale, a tradiţiei primordiale, cum o caracterizează Rene Guenon. Cerinţele cursului spre noile vremuri impuneau noi forme de scriere pentru ca aceasta să devină mai rapidă şi mai eficientă , ceea ce va înrâuri hotărâtor istoria cărţii. Se resimţea şi nevoia unei alte organizări a cărţii pentru a o face mai prodigioasă în informaţie şi mai la îndemană . Ea trebuia acum să-şi adauge: indicii, tabele, liste de abrevieri şi, dincolo de aceasta, pretindea noi meşteşuguri de alcătuire. Primul dintre ele este cel al imprimării şi perfecţionării decisive a tehnicilor în acest domeniu, anunţate şi cerute de necesităţile culturale în creştere, de folosirea hârtiei pentru scris, de adoptarea unor modalităţi de scriere mai perfecţionate. Se prefigurează , prin toate aceste cerinţe şi înfăptuiri, apropierea orizonturilor “Galaxiei Gutenberg” a tiparului modern.
Bibliografie :
FEBVRE LUCIEN , MARTIN H.J., L’aparition du livre, Paris, Albin Michel, 1958.
IROD ALEXANDRU, De la manuscris la cuvântul tipărit, Bucureşti , 1985.
Să ne oprim asupra acelor cărţi care poartă ordine spirituală şi morală superioară faţă de tot ceea ce adusese istoria înainte vreme, stând la baza marilor direcţii ale culturii şi civilizaţiei unei bune părţi a umanităţii din Vechime şi până în zilele noastre: VECHIUL TESTAMENT, NOUL TESTAMENT, CORANUL. Fireşte că existe atâtea alte opere de valoare, momente ale profunzimii şi înţelepciunii umane, dar aceste trei cărţi au dominat şi au coagulat într-o asemenea măsura spiritualitatea popoarelor, viaţa lor încât au devenit un ax şi sistem absolut de referinţă, pietre de hotar al evoluţiei lor în istorie.
Să ne oprim asupra acelor cărţi care poartă ordine spirituală şi morală superioară faţă de tot ceea ce adusese istoria înainte vreme, stând la baza marilor direcţii ale culturii şi civilizaţiei unei bune părţi a umanităţii din Vechime şi până în zilele noastre: VECHIUL TESTAMENT, NOUL TESTAMENT, CORANUL. Fireşte că existe atâtea alte opere de valoare, momente ale profunzimii şi înţelepciunii umane, dar aceste trei cărţi au dominat şi au coagulat într-o asemenea măsura spiritualitatea popoarelor, viaţa lor încât au devenit un ax şi sistem absolut de referinţă, pietre de hotar al evoluţiei lor în istorie.
Bibliografie:
ELIADE MIRCEA , HULIAN IOAN P. , Dicţionar al religiilor , cu colaborarea lui H.S. Wiesner ,Traducere de Cezar Baltag , Bucureşti, Humanitas, 1993.
QUESNEL MICHEL, Istoria Evangheliilor ,Traducere de Şerban Velescu ,Postfaţă de Prof. Univ. Dr. Remus Rus, Bucureşti , Editura Enciclopedică, 1996.
A. Apariţia scrierii .
A. Apariţia scrierii .
După cum ştim, umanitatea a trecut de la comunicarea din societatea primitivă, materializată prin sunet, culori, gestică, desen, la cuvântul vorbit şi scris. A fost, mai întâi, cuvăntul vorbit – o scânteie divină, apoi cuvântul scris, căci îndată ce a inceput să vorbească, omul a simţit nevoia să arate ochilor ceea ce vorbele spuneau urechii. Istoria scrierii începe la scurtă vreme după începutul istoriei vorbirii. Invenţia scrierii, ca rezultat al utilizării constante a diferitelor semne pentru reprezentarea aceloraşi idei, a fost o cotitură uriaşă sub acest raport. Gravată, pictată, sculptată sau imprimată, ea fixează comunicarea ca pe un act de memorie stabil, exact şi repetabil, lărgind posibilităţile de transfer informaţional de la o generaţie la alta. Tocmai datorită textelor scrise, omul a ieşit din preistorie. Scrierea delimitează istoria de preistorie întrucât înmagazinează cultura, experienţa, le conservă, permiţând acumularea şi dezvoltarea lor.
Bibliografie:
BRĂTESCU GH., De la desene rupestre la sateliţii de comunicaţii, Bucureşti, Albatros, 1987.
CORNEA, ANDREI, Scriere şi oralitate în cultura antică, Bucureşti, Cartea Romanească, 1988.
B. Alfabetul.
B. Alfabetul.
Inventarea alfabetului marchează nu doar o perfecţiune a scrierilor anterioare figurative, ci o mare revoluţie în istorie, fiind asemuită cu importanţa pe care avea să o joace roata în dezvoltarea civilizaţiei Planetei. Aşa cum s-a remarcat, istoria este ascensiunea omului de la roată la sateliţii artificiali şi de la alfabet la informatică . Lumea a devenit astăzi o imensă pagină de carte scrisă de tipar, în neon sau cu mijloace electronice. Scrierea alfabetică ia parte la emanciparea gândirii de sub dominaţia aspectelor sensibile ale lucrurilor. Prin ea se fortifică puterea de gândire şi de cunoaştere, de generalizare şi de abstractizare. Scrierea alfabetică accelerează viteza de cunoaştere, ceea ce imaginea nu poate realiza în aceeaşi măsură.
Bibliografie:
HERING ELISABETH,Povestea scrisului,prefaţă de acade. Alexandru Graur,Bucureşti,1960.
ANDRONESCU ŞERBAN, Cadmos-Scurtă istorie a scrisului,cuvânt înainte de acade. Emil Condurache, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică,1966.
C. Biblioteca.
C. Biblioteca.
În mod tradiţional, biblioteca, instituţie cu destinaţie individulă şi colectivă, poartă însemnul unei trăiri intelectuale şi spirituale de adâncime, al creativităţii şi moralităţii. În multe privinţe, ea se aseamănă cu biserica şi cu universitatea. Rafturile bisericii, bazele de date ale acesteia sunt sursa continuă şi mereu proaspătă de cunoaştere, o cunoaştere care nu e perisabilă, nu se epuizează, ci lucrează în intimitatea omului şi naşte mai multă cunoaştere iar în alt plan fortifică ceea ce e mai bun în umanitate. Am spune că biblioteca păstrează omul din om şi il perfectionează.
Bibliografie: BUTUC LIVIU, Biblioteca publică şi comunicarea în era globalizării, Bucureşti, Editura Centrului pentru Formare, Educaţie Permanentă şi Management în Domeniul Culturii, 2005.
BERCIU DRĂGHICESCU ADINA, Arhivele şi bibliotecile – surse de documentare: studii, articole, bibliografii, Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti, 2003.
D. Tiparul modern.
Aşa cum cele mai multe dintre invenţii îşi au antecedentele lor, unele timpurii sau foarte timpurii, tot asemenea tiparul provine dintr-o întreaga evoluţie istorică .
În fapt, tiparul şi, alături de el, hârtia, sunt expresii ale transferului de progres spiritual şi material de la un popor la altul, deci mijloc de universalizare a culturii şi civilizaţiei.
Bibliografie:
AUDINE MAURICE, Historie de l`imprimerie, Paris, 1972.
IROD ALEXANDRU, De la Gutenberg la microprocesor, Bucureşti, 1982.
Este o realitate evidentă la tot pasul că lumea se află astăzi în perioada de trecere de la cultura scrierii imprimate, care debuteză prin inventarea tiparniţei moderne de către Gutenberg, în secolul al XV-lea , la o cultură a mesajului imaginistic şi oral. Apariţia comunicaţiilor electronice nu este o întămplare de natură pur tehnologică, ci o radicală schimbare în domeniul principalelor mijloace de comunicare, necesară într-o lume în care a devenit acută nevoia de înmagazinare şi de transmitere ultrarapidă sau instantanee a informaţiei.
Este o realitate evidentă la tot pasul că lumea se află astăzi în perioada de trecere de la cultura scrierii imprimate, care debuteză prin inventarea tiparniţei moderne de către Gutenberg, în secolul al XV-lea , la o cultură a mesajului imaginistic şi oral. Apariţia comunicaţiilor electronice nu este o întămplare de natură pur tehnologică, ci o radicală schimbare în domeniul principalelor mijloace de comunicare, necesară într-o lume în care a devenit acută nevoia de înmagazinare şi de transmitere ultrarapidă sau instantanee a informaţiei.
Bibliografie:
BRATESCU GH., De la desenele rupestre la sateliţii de comunicaţii, Bucureşti , Albatros, 1987.
HERING ELISABETH, Povestea scrisului , Prefaţă de Acad. Alexandru Graur, Bucureşti , 1960.
Mijloacele audiovizuale, mediile informatice nu pun în cauză şi nu elimină scrierea. Calculatorul se serveşte uzual de scriere, devenind vectorul ei cel mai modern. Chiar şi un mijloc imaginistic, cum este televiziunea utilizează scrisul. Nici unul dintre suporturile electronice nu afectează individualitatea şi virtuţile scrierii ca tip de comunicare, procesele organice ale gândirii pe care aceasta le generează . Mai mult, audiovizualul inclusiv mult incriminata televiziune, poate genera şi alimenta interesul pentru carte.
Mijloacele audiovizuale, mediile informatice nu pun în cauză şi nu elimină scrierea. Calculatorul se serveşte uzual de scriere, devenind vectorul ei cel mai modern. Chiar şi un mijloc imaginistic, cum este televiziunea utilizează scrisul. Nici unul dintre suporturile electronice nu afectează individualitatea şi virtuţile scrierii ca tip de comunicare, procesele organice ale gândirii pe care aceasta le generează . Mai mult, audiovizualul inclusiv mult incriminata televiziune, poate genera şi alimenta interesul pentru carte.
Bibliografie:
BRATESCU GH., De la desenele rupestre la sateliţii de comunicaţii, Bucureşti , Albatros, 1987.
GEORGESCU TISTU N., Paralelascris-carte,în N. Georgescu Tistu,Carteaşi bibliotecile-studii de bibliologie,Ed. îngrijită şi studiu introductiv de Dumitru Bălăeţ, Bucureşti,Ed. Ştiinţifică,1972.
Bibliotecile au cunoscut de-a lungul timpului un proces de profilare, de individualizare, atât în privinţa structurii colecţiilor, cât şi a specificului activităţii. A apărut, astfel, o multitudine de tipuri de biblioteci, care, integrate în reţele distinctive, în sistemul naţional şi internaţional de instituţii ale cărţii, îşi adaugă noi valenţe, beneficiind de valorile şi de funcţionalităţile ansamblului.
Bibliotecile au cunoscut de-a lungul timpului un proces de profilare, de individualizare, atât în privinţa structurii colecţiilor, cât şi a specificului activităţii. A apărut, astfel, o multitudine de tipuri de biblioteci, care, integrate în reţele distinctive, în sistemul naţional şi internaţional de instituţii ale cărţii, îşi adaugă noi valenţe, beneficiind de valorile şi de funcţionalităţile ansamblului.
Ca şi în alte sfere ale activităţii umane, extinderea societăţii informaţionale, induce inovaţii revoluţionare şi în materie de bibliotecă , instituţie prin excelenţă a producerii şi transferului de informaţie. Prin însăşi natura ei, biblioteca se deschide şi este adaptabilă la nou, în cazul de faţă la condiţiile exploziei informatice, avea sa se vadă foarte curând.
Ca şi în alte sfere ale activităţii umane, extinderea societăţii informaţionale, induce inovaţii revoluţionare şi în materie de bibliotecă , instituţie prin excelenţă a producerii şi transferului de informaţie. Prin însăşi natura ei, biblioteca se deschide şi este adaptabilă la nou, în cazul de faţă la condiţiile exploziei informatice, avea sa se vadă foarte curând.
Avantajele tehnicilor informatice au inspirat un proiect cu adevărat gigantic:Bibliotecaelectronică universală, proiect anunţat la finele anului 2004 de către cel mai accesat motor de căutare din lume,GOOGLE.
CORAVU ROBERT, Ghid de Resurse Internet pentru Biblioteci şi Bibliotecari,Bucureşti, Editura A.B.I.R., 2002.
In 1985, apărea conceptul de bibliotecă electronica, prin care se înţelege o “ bibliotecăsau un sistem de informare şi documentare care posedă colecţii de date electronice şi care utilizează proceduri informatice, automatizate pentru punerea în valoare şi pentru exploatarea acestora”.
In 1985, apărea conceptul de bibliotecă electronica, prin care se înţelege o “ bibliotecăsau un sistem de informare şi documentare care posedă colecţii de date electronice şi care utilizează proceduri informatice, automatizate pentru punerea în valoare şi pentru exploatarea acestora”.
Library automation in transitional societies. Lessons from EasternEurope,New York,Oxford University Press,2000.
JACQUESSON ALAIN, L’information: historique,strategieet perspectives,Paris, Editions du Cercle de la Librarie,1992.
Oricât de numeroase ar fi bibliotecile şi oricât de impunatoare colecţiile lor, ele nu ar putea să se realizeze ca instituţii de cultură dacă nu şi-ar crea instrumentele necesare regăsirii propriilor documente, implicit ale celor din reţelele la care sunt conectate, şi dacă informaţia pe care o poartă aceste documente ar fi ţinută sub obroc.
Oricât de numeroase ar fi bibliotecile şi oricât de impunatoare colecţiile lor, ele nu ar putea să se realizeze ca instituţii de cultură dacă nu şi-ar crea instrumentele necesare regăsirii propriilor documente, implicit ale celor din reţelele la care sunt conectate, şi dacă informaţia pe care o poartă aceste documente ar fi ţinută sub obroc.
Catalogul de bibliotecă este o listă ordonată de nume, titluri, subiecte, teme concepută după anumite criterii în scopul realizării informaţiei necesare ,regăsirii documentelor de bibliotecă .
Bibliografie:
PARUSSI GHEORGHE, Bibliotecile şi catalogarea – astăzi. – “Biblioteca. Revista de bibliologie şi ştiinţa informării”, An. IV, Nr. 3-4, 1993.
PARUSSI IOANA, Activitatea editorialĂ contemporanĂ şi unele probleme ale catalogării cărţii, “Biblioteca. Revista de bibliologie şi ştiinţa informării”, An. IV, Nr. 1-2, 1993.
TEODORESCU BOGDAN ,DAN MATEI, Cataloage informatizate,Biblioteca.Revista de bibliologie şi ştiinţa informării, An I, Nr. 8-10, 1993.
