Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 54 (cincizeci şi patru) Aprilie 2016

Din lumea banilor: Contractele de tip „Forward” – de Ionuţ Plesnecuţe

În rubrica financiară din această lună vom continua discuţia despre derivative şi vom vorbi despre contractele “forward”.

Cuvântul “forward” este derivat din engleza veche (engleza vorbită în Anglia secolului 7) “foreweard” care are dublu sens: contract, convenţie, înţelegere sau în faţă, în perspectivă. În lumea finanţelor cuvântul forward este folosit pentru a defini o înţelegere între două entităţi. Un “forward” ori “forward contract”, în forma de bază, reprezintă o înţelegere între două entităţi prin care vânzătorul se obligă să furnizeze cumpărătorului produsul/acţiunea la o dată viitooare, dar cu preţul stabilit în momentul semnării contractului. Cumpărătorul are obligaţia să plătească contravaloarea tranzacţiei în momentul când vânzătorul furnizează produsul.

La fel ca opţiunile, aceste contracte sunt folosite de producători sau manageri de portofoliu pentru a obţine o sumă de bani dinainte stabilită. Utilizând un astfel de contract, aceştia au capabilitatea să prognozeze nivelul de venituri şi de asemenea nivelul de investiţii necesare. Pe de altă parte, speculatorii au posibilitatea să parieze pe variaţii (positive sau negative) ale preţurilor, fără a investi iniţial nici o suma de bani.

Principala caracteristică a unui contract forward (şi care îl diferenţiaza de celelalte tipuri de derivative) este faptul că poate fi personalizat pentru a îndeplini anumite cerinţe specificate de vânzător sau cumpărător. Aceste specificaţii pot începe de la numărul/cantitatea de produse furnizate până la calitatea şi modul de furnizare. Datorită acestei caracteristici, contractele forward sunt foarte populare pe pieţele financiare secundare. De asemenea, fiind foarte populare şi acoperind o gamă variată de bunuri şi instrumente financiare, e imposibil de spus cât de mare e piaţa de „