Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 72 (șaptezeci și doi) Octombrie 2017

Ceilalţi români. Diaspora - de Mihai BUZEA

Diaspora. Ce subiect! Din punctul meu de vedere, cel mai gras subiect din ultimul sfert de secol al istoriei românilor; sigur, au fost

multe lucruri de două sute de ani încoace, de cînd sîntem și noi un

fel de ceva, doar că celelalte au

Silicon Valley

fost într-un trecut pe care-l știm din cărți: revoluții, războaie, uniri, invazii, fel și fel.

Dezțărarea, însă, e unică din două motive clare, și anume că e un first (la asemenea dimensiune) și c-o vedem cu ochii noștri, n-o aflăm din nici o carte. Pentru mine, ca și pentru cei de-un leat (să zicem, născuți între 1968 și 1977), ar mai fi și motivul personal: „Ce-ar fi fost dacă…?“, adică dacă îmi luam inima-n dinți și plecam de tot, atunci la-nceput, cînd rutina vieții nu mă înhățase definitiv. Evident, nu pot să știu ce-ar fi fost dacă, așa cum nu știe nimeni, dar pot să văd cum s-au așezat viețile colegilor de generație. N-o fi cel mai bun răspuns, dar e singurul care-mi trece prin cap.

La începutul lui iulie m-am întors din California, din sînul coloniei de români de-acolo, și pot aduce mărturie curată, de tip evanghelic („Am văzut cu ochii mei“); sper să nu lungesc coada vulpii, am să mă controlez cît pot. Mai întîi de toate, date tehnice: „colonie“ e mult spus, e vorba de un grup de vecini, prieteni și colegi de muncă („gașca noastră“), ținută la un loc mai mult de plăcere decît de nevoie, dar, oricum, o celulă socială suficient de ilustrativă pentru ce vreau să spun.

Gașca locuiește în Silicon Valley, dar ei nu-și numesc „patria“ așa, ci Bay Area (e vorba de conurbația din jurul marelui golf San Francisco), cu toate că mai toți, într-adevăr, lucrează în IT (cercetare, mai exact). Fără mașină, eu n-am putut să mă mișc de colo-colo decît cu TGV-ul local (Caltrain), care parcurge, de la nord la sud, stații după stații: San Francisco, San Bruno (unde-i sediul YouTube), San Mateo (SIE – Sony Interactive Entertainment), Redwood City (Oracle), Menlo Park (Facebook), Palo Alto (HP), Mountain View (Google), Sunnyvale (LinkedIn), Santa Clara (Intel), Cupertino (Apple), iar pe de-alături, în San Jose, sălășluiesc Cisco Systems, Adobe, eBay și încă cîteva mii (nu este o exagerare) de firme din domeniu, de la start-up-uri la giganți consacrați, dintre care cei mai mulți îmi sînt absolut necunoscuți, ca să fiu cinstit. Românii noștri nu se tem că nu găsesc de muncă, în condițiile astea, și-și cam permit două vacanțe pe an: una în Europa (o săptămînă-n România, la rude, plus alte 10-12 zile în Europa proper), și una la Pacific (Mexic, Hawaii sau Tahiti; bine, mai e cîte-un excentric care se duce-n Alaska să se dea cu caiacul, dar numai o dată la doi-trei ani, cînd îl lasă nevasta). Acasă la ei, în Bay Area, locuiesc în case de lemn, cu cinci-șase camere, fără etaj, doar cu grădină și peluză. Nu toate au piscine. În ceea ce-i privește pe ei personal, ca oameni, sînt perfect integrați în peisaj, accentul nu e o problemă, iar culoarea pielii îi ajută de minune (Spre deosebire de chinezi, indieni și israelieni, românii „se topesc“ mult mai repede în melting pot-ul californian. Sigur că argumentele coloristice îs inelegante și cam primitive, dar sînt încă funcționale, din păcate.) Cînd m-au luat și pe mine la fotbal, am constatat că vorbeam cel mai ininteligibil din toată echipa, în afară de Nicholas, un irlandez din Belfast, care-a trebuit să se exprime dînd din mîini, că altfel nu primea nici o pasă; închei paranteza cu observația că cel mai bun jucător a fost Nared, indianul, rușinea neamului său jucător de cricket. De-aia zic că doamna Merkel n-are dreptate: la oameni bine plătiți, multiculturalismul funcționează de minune!

Am tot stat și m-am întrebat: care-a fost punctul de inflexiune? Cînd, în ce moment, viețile lor au luat-o pe un drum, iar viața mea pe altul? Sau, vorba lui Toma Caragiu: „Unde-am greșit?“ (în filmul Operațiunea Monstrul). Îndrăznesc un răspuns care-o să mă ducă la niște concluzii ciudățele, dar aveți, rogu-vă, puțintică răbdare.

În primul rînd, nu cred c-am greșit. Locul lor e acolo, iar locul meu e aici. Iluzia că prezentul ar fi putut arăta altfel e doar o iluzie: eu m-aș fi întors, iar ei ar fi plecat oricum; anno domini 2017 ar fi arătat la fel, și pentru mine, și pentru ei.

În al doilea rînd, cred că „momentul“ a fost mineriada a treia, cea din 14-15 iunie 1990. Atunci s-a petrecut ceva fundamental, ceva care mă face să spun că mineriadele au fost cel mai mare noroc istoric al generației mele, luată ca întreg (și cel mai mare ghinion posibil pentru victime, desigur!). Mineriada a treia i-a dumirit pe părinți: România nu vrea mai-binele pentru copiii ei, nu le vrea nici măcar binele, ci vrea să-i omoare. A fost sfîrșitul marelui vis început de Dej în 1964 și continuat ulterior: statul-șansă. Pentru generația părinților noștri, a funcționat, măcar parțial. Presupunerea lor implicită era că va funcționa și pentru noi, de aceea s-au străduit să ne educe în acel „iluminism comunist“ de care vorbea Florin Poenaru* și care multora le-a reușit: copiii vorbeau limbi străine (franceza, engleza, germana), practicau sporturi specifice (tenis, înot, schi), aveau solide cunoștințe muzicale, matematice și de cultură generală. Cu alte cuvinte, erau numa’ buni să ducă țara mai departe. Erau „bine potriviți“, cum s-ar zice la țară, dar se aflau atît în locul nepotrivit, cît mai ales la timpul nepotrivit: comuniștii, de bine, de rău, tot le-ar fi dat ceva de făcut, dar postcomuniștii nu-i voiau nici măcar șomeri, îi voiau direct morți. Mineriada le-a deschis ochii părinților, iar părinții au făcut ce era mai bine pentru copii: i-au trimis de-acasă. Unii erau prosperi (membri de partid, tovarăși cu funcții de răspundere etc.), dar cei mai mulți, nu, iar eforturile financiare pentru completarea burselor au fost teribile – sînt povești fără număr pe tema asta, fiecare are cîte una, nu e cazul să le înșir aici. În cele din urmă, au meritat, desigur, cel puțin pentru copii, că punctul de vedere al părinților este mult mai trist: bătrînețe fără nepoți, conștiința că toată viața lor a fost minciună. Nu o minciună, ci doar minciună. E o mare diferență.

N-am scăpat nici eu de criza de tîmpenie proprie celor care vin din țară, așa c am întrebat dacă nu s-au gîndit să se întoarcă, să se repatrieze. Răspunsul a fost tranșant: „Nu e nimic de muncă în România pentru noi“. Pare aroganță, dar nu e: într-adevăr, ce ar putea face aici un cercetător din Silicon Valley? În general, ce poate face un supracalificat? Cine să-i plătească un salariu comparabil (nu zic mai mare, ca să compenseze diferența de condiții, de infrastructură etc.)? România în 2017 e un loc potrivit pentru mine, nu pentru ei!

În al treilea rînd, percepția despre „realizare“… e doar o percepție. Vorbind cu gazdele mele am scăpat, fără să vreau, o doză românească de invidie (cred că am rostit și vorba „noroc“; sper să nu fi fost moromețianul „pleașcă“, dar, dacă a fost, nu e vina mea, este vina berii!), iar ele m-au corectat. Mi-au spus că nu, nicidecum, nu au fost nici la timpul potrivit, nici la locul potrivit, și mi l-au dat de pildă pe unul Cocoșel, programator cu mult mai slăbuț decît ei, care n-a fost în stare să ia nici un interviu de angajare cînd a venit în Bay Area, așa c-a ajuns, în disperare de cauză, să lucreze pentru un start-up care nu l-a putut plăti cu bani, că n avea, ci cu acțiuni („cu stocuri“, cum sună cuvîntul în limba locului, de mi-a stat mintea-n loc încercînd să mă prind ce-s alea…), iar bietul Cocoșel a trebuit să trăiască spartan, din banii trimiși de ai lui de-acasă. Acum nu mai lucrează, e rentier. Start-up-ul se numea Google.

* „Provenind dintr-o familie pentru care acumularea de capital era limitată la veniturile din salariul de la stat, am fost format cu ideologia – şi presiunea – acumulării culturale […]. A fost cea mai proastă dintre lumile posibile deoarece ceea ce se înţelegea prin acumulare culturală […] era un fel de program iluminist comunist (literatură, pian, limbi străine, filozofie şi istorie) care în contextul tranziţiei […] era complet irelevant“ (http://www.criticatac.ro/29580/o-teorie-si-o-practica-a-lipsei-de-speranta-vasile-ernu-in-discutie-cu-florin-poenaru/)

 Mihai Buzea este jurnalist la Cațavencii.

Români în străinătate (Liste incomplete)

Italia (aproximativ 1,08 milioane)
Sergio Nicolesco, (1919-1989), neurochirurg; Vasile B. Avram, (1910-1987), arhitect naval; Antonio Delavad, (1909-1989), arhitect, constructor; Radu Clopotel, (1920-1993), arhitect naval, afacerist; Iosif Constantin Drăgan (1917 -2008) afacerist, petrolist, scriitor, istoric; Cătălin Mustețea - președintele Partidului Identitatea Românească; Roman Vlad, compozitor; Sorin Stati, lingvist, Lucky Galaction, Radu Dragomirescu și Camilian Demetrescu, artiști plastici, Liliana Ștefănescu Scagno, violonistă, Gheorghe Iancu și Marinel Ștefănescu, balerini.
Franța (aproximativ 200.000)
Marthe Bibesco, (1886-1973) scriitoare, poeta; Elvira Popescu (1895 - 1993), artistă; Dimitrie Chipăruș (1886-1947), sculptor; Tristan Tzara (1896 -1963), poet; George Enescu (1881-1955) muzician, compozior, interpret; Constantin Brancusi, (1876-1957), sculptor; Paul Celan, (1920-1970), scriitor; Benjamin Fondane (1898-1944) poet; Panait Istrati (1884-1935) scriitor; Anna de Noailles (1876-1933), scriitoare; Elena Văcărescu (1864-1947), scriitoare; Ilarie Voronca (1903-1946), poet; Ion Vlad (1920-1992), sculptor; Emil Cioran, (1911-1995), filozof, eseist; Henry Coanda, (1886-1972), inginer, inventator; Eugene Ionesco, (1909-1994), dramaturg; Gherasim Luca, (1913-1994), poet, jurnalist; Monica Lovinescu (1923- 2008), scriitoare, critic literar, jurnalistă; Virgil Ierunca (1920-2006)), scriitor, poet, jurnalist; Raul Radu Cristescu, (1892-1963), inginer, aviator; Pierre Costea, (1889-1978), constructor de vase, om de afaceri, a proiectat vase pentru expeditiile lui Jaques Cousteau; George Vasiliu, (1881-1957), poet, eseist, romancier; Constantin Virgil Gheorghiu (1916-1992) scriitor; George Apostu (1934- 1986), sculptor; Etienne Hajdu (1907 -1996), artist plastic; Vladimir Cosma (1940 -), muzician; Petru Dumitriu (1924 - 2002), scriitor; Dumitru Țepeneag (1937 -), scriitor; Paul Barbăneagră (1929 -2009), cineast; Bogdan Călinescu, economist, sociolog, politolog; Paul Goma (1935 - ), scriitor, dizident român; Matei Vișniec (1956- ) autor dramatic, poet, jurnalist; Basarab Nicolescu (1942 - ), fizician, filozof
Germania (approx 500.000 de români)
Ion Luca Caragiale (1852-1912); Herman Oberth (1894-1989),inginer, fizician, unul din părinții rachetelor; Sergiu Samarian, (1923-1991), din Bucuresti, maestru de șah; Cornel Chiriac (1941-1975), critic muzical; Emmerich Schaffer, actor; Ovidiu Schumacher, actor; Hertha Muller, scriitoare, laureata premiului Nobel; Ion Negoițescu (1921-1993), critic literar; Vlad Mugur (1927-2001), regizor; Ion Petrovici, neurolog; Noel Bernard (Bercovici), jurnalist, fost director al postului de radio Europa Liberă.

Anglia
Vera Atkins, (1908-2000), din Iasi, celebra spioana britanică; George Constantinescu, (1881-1965) din Bucuresti, inginer, inventator; Ion Ratiu, (1917-2000), om de afaceri, politician; Dan Zeleanu, (1920-2010), jurnalist, publicist, eseist si comentator de radio; Constantin Silvestri, dirijor; Marian Ionescu, chirurg cardiac;
Statele Unite (approximativ 1 milion de români)
Sergiu Comissiona, (1928-2005), didirijor, compozitor; Jean Negulesco, (1900-1993), regizor, scenarist; Alma Gluck, (1884-1938), soprana de opera; Matei Calinescu, (1934-2009), autor, profesor de literatura comparată; Ion Petru Culianu, (1950-1991) profesor de religie;

Mircea Eliade, (1893-1973), filozof, profesor, scriitor; George Pomutz, (1818-1882), general in armata Nordului, in Razboiul Civil, diplomat; George Emil Palade, (1912-2008), biolog, laureat al premiului Nobel in 1974, pentru fiziologie si medicina; Nina Cassian (1924-2014), poetă; Liviu Librescu (1930-2007), profesor universitar, ucis în atac terorist când a luat apărarea a numeroși studenți pe care i-a salvat; David Wechsler (1896-1981), psiholog, autor al scalei Wechsler pentru inteligență; Norman Manea, scriitor, Andrei Codrescu, scriitor, Elie Wiesel (1928-2016), scriitor, laureat al premiului Nobel; Petru Popescu, scriitor; Victor Brauner (1903-1966), pictor; Dorin Tudoran, scriitor; Vladimir Tismăneanu, politolog; Sebastian Stan, actor;
Adeseori se menționează ca fiind români un număr de actori celebri, care sunt de fapt descendenți ai unor români imigrați în Statele Unite. Printre aceștia sunt Edward G. Robinson, Johnny Weissmuler, Lauren Bacall, Mila Kunis, Winona Ryder, Nadia Gray, Barbara Bach, Natalie Portmann, Dustin Hoffman, Harvey Keitel, Sylvia Sydney și alții.


Analize: Câteva efecte socioeconomice ale migraţiei forţei de muncă asupra ţărilor de emigraţie. Cazul României - de Monica Roman și Cristina Voicu (fragmente)

Economie teoretică şi aplicată
Volumul XVII (2010), No. 7(548), pp. 50-65

Rezumat. Lucrarea prezintă fluxurile şi trendurile recente ale migraţiei forţei de muncă şi impactul acestora asupra vieţii economice şi sociale din România. După aderarea României la Uniunea Europeană, circulaţia românilor este complet liberalizată, iar aceştia au fructificat oportunitatea. În această lucrare vom analiza consecinţele social- demografice, cu atât mai mult cu cât categoria emigranţilor din motive economice din ultimii ani este compusă din persoane tinere (în jurul vârstei de 30 de ani). Există importante consecinţe economice privind aspectele financiare şi cele ale calităţii vieţii românilor, iar volumul transferurilor băneşti a fost de aproximativ şapte miliarde de euro în 2007. Există, de asemenea, un impact social deosebit asupra vieţii familiilor de migranţi. Problema cea mai severă este abandonarea temporară a minorilor de către părinţii migranţi şi faptul că autorităţile sunt forţate astfel să elaboreze politici pentru a monitoriza situaţia.

Introducere

După 1989, când barierele de frontieră au căzut, migraţia a atins punctul culminant în România. Este cunoscut faptul că ţara noastră este o ţară de emigraţie netă şi acest fapt implică consecinţe severe la diferite niveluri: cel economic, cel social şi cel demografic.

Migraţia este de obicei definită drept deplasarea unei persoane sau a unui grup de persoane de la o unitate geografică la alta peste o frontieră administrativă sau politică, şi care doreşte să se stabilească permanent sau temporar într-un loc, altul decât locul de origine.

Obiectivul lucrării este de a prezenta şi explica câteva efecte ale migraţiei forţei de muncă din România atât la nivel microeconomic (la nivel de indivizi şi gospodării), cât şi la nivel macroeconomic.

Componenta semnificativă a migraţiei româneşti este migraţia temporară a forţei de muncă.

Tendinţe în migraţia permanentă

Schimbările ce au avut loc după 1989 în tendinţele demografice şi în structura populaţiei din România, drept consecinţe ale tranziţiei economice şi politice, sunt reflectate de situaţia demografică din ultimele decenii.

Populaţia României a scăzut în ultimii 19 ani şi încă nu există semne vizibile de redresare.

Natura umană solicită a se încerca găsirea unor condiţii de viaţă mai bune, în mod firesc regiunile mai dezvoltate atrag populaţie din părţi mai sărace ale lumii. Procesul migraţiei implică un subiect (emigrant sau imigrant), cel puţin două ţări (ţara de origine şi ţara de destinaţie, dar şi ţările tranzitorii), precum şi intenţia de a obţine permis de şedere sau de a găsi un loc de muncă în ţara de destinaţie.

Migraţia externă a României are două feţe: una juridică, statistic înregistrată sub forma emigrării şi imigrării, precum şi migraţia pentru muncă. Prima componentă nu este foarte importantă ca dimensiune situându-se în intervalul 10 - 15 mii de emigranţi şi câteva mii de imigranţi pe an. Se poate observa proporţia mare de emigranţi care au studii universitare, aceasta situându-se la un nivel apropiat de 25%, principalele ţări de destinaţie fiind Germania, Italia, SUA şi Canada.

În Figura 2 se pot identifica mai multe etape în istoria migraţiei din România, astfel că după 1989 ne confruntăm cu următoarea situaţie:

• 
   1990-1993: emigrarea permanentă în masă a minorităţilor etnice (germane, maghiare) şi a românilor care fugeau de tulburările politice şi sărăcie. Mulţi dintre aceştia au cerut azil politic în Occident, atingând un nivel de 116.000 de aplicaţii în anul 1992 (Ethnobarometer, 2004);
  
• 
   1994-1996: un nivel scăzut al migraţiei economice româneşti în Europa de Vest, în principal pentru muncă sezonieră sau ilegală, dar şi niveluri foarte scăzute ale migranţilor etnici şi ale căutătorilor de azil;
  
• 
   1996-2001: dezvoltarea mai multor tendinţe în paralel şi creşterea emigrării,
  
• 
  2002-2007: eliminarea obligativităţii vizelor Schengen 
  
• 
  2007–până în prezent: asistăm la acces liber pe piaţa europeană a muncii, fapt care este favorizant atât pentru crearea unei pieţe europene
  

Intensitatea şi consecinţele migraţiei temporare

Migraţia pentru ocuparea forţei de muncă a devenit cea mai importantă componentă a migraţiei româneşti în ultimii ani. există aproximativ două milioane de români angajaţi în străinătate, în afara activităţii sezoniere, care reprezintă mai mult de 10% din locuitorii României.

Efectele migraţiei temporare la nivel sociodemografic

Din punct de vedere demografic, consecinţele migraţiei, atât a celei temporare cât şi a celei definitive, sunt semnificative. Tendinţa de a rămâne definitiv în ţările de destinaţie este bine cunoscută şi conduce la pierderi considerabile în rândul populaţiei. Această pierdere are drept consecinţă diminuarea ritmului de creştere economică sau chiar declinul activităţii economice.

Majoritatea celor care emigrează sunt tineri, iar procentul acestora este în continuă creştere, putând astfel susţine că emigrarea afectează grupele de vârstă cu rate mari de fertilitate, reducându-se astfel potenţialul de nou-născuţi în România. Acest lucru este cu atât mai îngrijorător cu cât emigrarea devine permanentă. Structura emigrării pe sexe dezvăluie unele schimbări, astfel că femeile imigrante devin din ce în ce mai numeroase în ultimii ani. În anul 2004, 62% din migranţi erau femei din grupa de vârstă 26-40 ani, ceea ce înseamnă 58% din populaţia de imigranţi, iar procentul este în continuă creştere. Efectele nefaste asupra ratei natalităţii şi a fertilităţii încep să fie din ce în ce mai pregnante.

Implicaţiile fenomenului migraţionist la nivelul familiei sunt multiple, acestea făcând parte atât din sfera efectelor pozitive cât şi a celor negative. Banii trimişi de către emigranţi familiilor lor contribuie la creşterea calităţii vieţii acestora având implicaţii pozitive asupra relaţiilor de familie.

Pe de altă parte, ne confruntăm cu suferinţa familiei pentru pierderea unuia sau a mai multor membri chiar şi cu titlu temporar. De fapt, cu cât perioada este mai mare cu atât mai puternice sunt efectele asupra familiei. Plecarea unuia dintre membri determină reorganizarea rolurilor în cadrul familiei. În acest caz, membrii familiilor preiau rolurile/funcţiile respectivului migrant, ceea ce poate conduce la pierderi de bunăstare în interiorul familiei şi dezechilibre în relaţia de cuplu. Toate acestea pot conduce cu uşurinţă la destrămarea familiei (divorţuri).

Unul dintre cele mai importante efecte negative ale migraţiei forţei de muncă pare să fie în raport cu copiii migranţilor, care rămân (în cel mai fericit caz) cu doar unul dintre părinţii lor. Există o mulţime de cazuri când ambii părinţi migrează în scopul găsirii unui loc de muncă şi, prin urmare, bunicii, alte rude sau prietenii preiau tutela copiilor. Uneori, migranţii îşi abandonează copiii, care în cele din urmă ajung în grija statului. Deci, copiii sunt afectaţi într-o foarte mare măsură (în unele cazuri aceste situaţii devin traumatizante) de către părinţii lor, deoarece persoanele cărora îi lasă în grijă nu pot îndeplini cu succes rolul de părinte. O altă categorie socială care ar putea fi afectată negativ sunt persoanele în vârstă, mai ales în cadrul comunităţilor cu un nivel ridicat de migraţie.

În situaţiile în care copiii pleacă din ţară împreună cu părinţii lor, aceştia trebuie să treacă printr-o perioadă de acomodare, să înveţe o nouă limbă şi să înveţe să trăiască într-un mediu social diferit, lucru care de cele mai multe ori presupune un anumit grad de stres.

Migranţii tind să creadă că experienţa lor în străinătate are o influenţă pozitivă asupra relaţiilor de familie, considerând astfel că banii câştigaţi la muncă în străinătate contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii în gospodăriile de imigranţi şi implicit la îmbunătăţirea relaţiilor în cadrul familiei. Aceştia nu iau în considerare impactul asupra vieţii copiilor lor, neglijând astfel dezvoltarea lor viitoare.

Efectele migraţiei temporare la nivel economic

Din perspectiva prezentei lucrări este important să prezentăm impactul migraţiei forţei de muncă la nivel economic. Există un consens general asupra faptului că migraţia temporară poate să contribuie la îmbunătăţirea aptitudinilor emigrantului în urma experienţei câştigate prin munca în străinătate.

1. Munca temporară în străinătate are un efect pozitiv asupra veniturilor pe care le înregistrează persoanele migrante la reîntoarcerea în ţara de origine (corelaţie pozitivă);

2. Aşa cum era de aşteptat, cel mai important factor care afectează nivelul veniturilor este educaţia. Cu cât persoana a absolvit un nivel de şcolarizare mai înalt, cu atât mai mari vor fi şi veniturile (corelaţie pozitivă);

3. Veniturile sunt direct influenţate de experienţa în muncă şi de cunoştinţele legate de utilizarea calculatorului (corelaţie pozitivă);

4. În prezentul model am verificat şi influenţa cunoaşterii limbilor străine asupra veniturilor, dar acest factor nu a înregistrat o influenţă semnificativă, motiv pentru care a fost eliminat din forma iniţială a modelului.

Impactul direct al migraţiei internaţionale poate fi cu uşurinţă măsurat prin analiza investiţiilor făcute din banii câştigaţi în afara ţării. Analiza investiţiilor ne permite, de asemenea, să observăm în ce măsură gospodăriile investesc aceste sume sau din contră doar cheltuiesc aceste sume pentru achiziţionarea bunurilor de consum.

Datele la nivel naţional arată că, în ultimii cinci ani, o parte semnificativă a populaţiei României achiziţionează bunuri durabile: 50% din români cumpără bunuri de uz gospodăresc, 37% optează pentru extinderea/modernizarea caselor, iar 16% pentru achiziţia de maşini etc. În orice situaţie, indiferent de bunurile achiziţionate, aproximativ 10% din sumele cheltuite sunt procurate din activităţi migraţioniste. Dacă restrângem analiza la nivelul indivizilor care îşi procură bunuri pe seama banilor obţinuţi din migraţia internaţională, am putea observa că mai mult de 50% dintre aceştia cheltuiesc cu scopul de a-şi extinde/moderniza locuinţa şi un procent similar este alocat achiziţionării bunurilor de uz gospodăresc. Un procent semnificativ (aproximativ 21%) este reprezentat de gospodăriile care, în ultimii cinci ani, au cheltuit banii pentru achiziţionarea uneia sau a mai multor maşini.

Migraţia forţei de muncă şi antreprenoriatul sunt două componente de viaţă foarte corelate. Experienţa în muncă câştigată în străinătate alături de spiritul antreprenorial sunt corelate atunci când o persoană doreşte să dezvolte o afacere. Pe măsură ce migrantul acumulează capital financiar, uman şi relaţional şi îşi satisface nevoile de bază, va avea tendinţa să investească în activităţi productive, devenind antreprenor. Pentru o semnificativă parte a migranţilor români, a muncii peste graniţă reprezintă o strategie intermediară pentru strategia antreprenorială, lucru relatat de legătura puternică dintre experienţa acumulată pe teritoriu străin şi orientarea antreprenorială, ambele la nivel comportamental şi de intenţie.

Concluziile desprinse mai sus, dau naştere unor serii de influenţe ale migraţiei externe în plan economic. Efectele cele mai importante sunt legate de derapajele severe şi multitudinea de disfuncţii de pe piaţa forţei de muncă, dintre care amintim:

• 
   capacitatea de ocupare a forţei de muncă;
  
• 
   rata şomajului şi caracteristicile sale;
  
• 
   emigrarea în masă a forţei calificate de muncă – pierderea de „creiere”, capabilă să creeze valoare adăugată mai mare;
  
• 
   distorsiuni salariale şi segmentarea forţei de muncă;
  
• 
   amplificarea economiei subterane (munca „la negru”);
  
• 
   diminuarea potenţialului local de forţă de muncă;
  
• 
   utilizarea imigranţilor cu scopul de a suplini lipsa forţei de muncă locale.
  

Pe lângă aceste aspecte ale migraţiei se remarcă o serie de efecte regionale benefice. Cel mai important efect pe termen scurt este reducerea şomajului, care este prezent în majoritatea ţărilor mari de emigraţie precum România, dar şi Polonia, Slovacia şi Bulgaria. Dacă migraţia include în special persoane neangajate, şi impactul asupra bugetului este unul pozitiv (deoarece mai puţine persoane vor solicita ajutor de şomaj). Nici impactul favorabil socio- politic nu trebuie ignorat, având în vedere că nivelurile ridicate ale şomajului sunt adesea asociate cu tensiuni sociale, ce atrag după sine imense cheltuieli bugetare pentru restabilirea echilibrului social (mai ales în zonele cu o rată a şomajului foarte ridicată).

Un alt efect benefic, considerăm importantă reducerea presiunii asupra reformei guvernului român. Pentru unele zone/regiuni, migraţia forţei de muncă în străinătate a detensionat pieţele locale de forţă de muncă, precum şi presiunea dată de asistenţa socială. Pentru alte zone/regiuni, migraţia spre un loc de muncă mai bun a condus la penuria forţei de muncă ce afectează potenţialul de dezvoltare economică locală şi socială. De fapt, cea mai mare penurie a forţei de muncă este afişată de regiunile româneşti care înregistrează fluxuri de migraţie ridicată.

Un alt efect pozitiv al migraţiei este reprezentat de transferurile de valută, cu implicaţii puternice atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic. Estimările Băncii Naţionale a României, în ceea ce priveşte aceste transferuri, ajung la 1.753,5 miliarde dolari SUA în 2004 şi 4.440,9 în 2010.