Buletinul Clubului Român din Chattanooga
Yüklə 97,22 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Perioada românească
- Perioada franceză
- Păcatele Limbii: Face diferenţa de Rodica Zafiu
- De ce sunt Românii altfel
|
Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 26 (douăzeci şi şase) Decembrie 2013 Din povestea limbii române: Limba engleziţilor şi englezitelor  Dan Caragea Adaugă această persoană în comunitatea ta
și fii la curent cu activitatea sa din site. Ziarul Adevărul 25 octombrie 2013, 09:32 Adaugă un articol, blog, video sau o galerie foto în "Arhiva mea" folosind opțiunea “Citesc mai târziu”. Bottom of Form 
De când mă învârt prin lumea „experţilor”, am în fiecare zi ocazia să aud o limbă românească în care se fac, în mod abuziv şi iremediabil, calcuri din engleză. Despre romgleză, limba engleziţilor şi englezitelor, am mai pomenit, dar niciodată nu va fi îndeajuns pentru a-i putea descrie amploarea şi puterea corozivă. Romgleza este maladia degenerativă a acestui început de veac, de care nu ştiu când şi cum am mai putea scăpa. Să o spunem răspicat: spiritul limbii noastre este romanic, noul ne-a venit cu preponderenţă dinspre Franţa şi, dacă în economie, comerţ sau modă o putem lua în alte direcţii, unitatea lingvistică a familiei romanice nu ar fi trebuit niciodată trădată. „abilitate” În acest mediu pretenţios, ori de câte ori ar trebui să vorbim despre „capacităţi”, în sens psihologic, auzim „abilităţi”, deşi, în româneşte, „abilitate” înseamnă:
A se observa mai ales semnificaţia la plural, de unde „capacităţile cognitive” nu trebuie să devină niciodată „abilităţi cognitive”, aşa cum vorbesc şi scriu mai tinerii mei colegi. De remarcat că, deşi din 2009, această ediţie a DEX-ului nu a inclus şi sensului calchiat. Să lămurim: dacă un cuvânt a fost împrumutat dintr-o limbă, în cazul nostru franceza, nu este firesc ca noi să-i lărgim semantismul adăugând un sens apărut în engleză când pentru acesta avem la îndemână cuvântul potrivit. „aplica” De când au apărut proiectele europene, noi nu „depunem” candidaturi, dosare sau cereri, ci „aplicăm” pe diverse axe. „Aplica” înseamnă, după DEX (1998): APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuinţa, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecţie = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. În spiritul aceleiaşi tendinţe invazive, „depunerea” a fost înlocuită cu romglezul „aplicaţie”. Un tânăr îmi spunea zilele trecute că tocmai a terminat de scris „aplicaţia”, adică „proiectul”. Este adevărat că în engleză găsim pentru verbul „apply” „to make an application or request; ask: to apply for a job; to apply for a raise”, dar în limba noastră calcul nu ar trebui acceptat. „aprecia” Un amic este de mai multă vreme fascinat de felul în care anglofonii sunt recunoscători cuiva pentru un anume serviciu. Astfel, în loc să spună: „Ţi-aş fi foarte recunoscător dacă ai termina lucrarea până săptămâna viitoare”, preferă adresarea: „Aş aprecia foarte mult dacă ai termina lucrarea până săptămâna viitoare”. Consultând dicţionarul, observăm că DEX-ul nu lasă loc echivocului: APRECIÁ, apreciez, vb. I. Tranz. 1. A determina preţul, valoarea unui bun; a evalua. ♦ A preţui pe cineva sau ceva (pentru calităţile sale); a apreţui. 2. A socoti, a considera (că)... [Pr.: -ci-a] – Din fr. apprécier. Cu toate acestea, prietenul meu nu se poate debarasa de meteahna asta nici la restaurant: „Aş aprecia dacă aperitivele ar veni mai repede”, i-a spus el chelnerului care, ca şi noi, nu are nevoie de „apreciere”, ci de „recunoştinţă”. În ceea ce mă priveşte, i-aş rămâne sincer îndatorat dacă amicul meu ar uita, măcar pentru o bună bucată de vreme, acest verb preluat din romgleză. Cred că mulţi dintre noi l-ar aprecia pentru asta. „audienţă” De foarte multe ori am auzit pe jurnalişti spunând că după discursul unei anumite persoane însemnate „audienţa s-a sculat în picioare”. Este vorba de cei care l-au ascultat vorbind, adică de „public”. În limba română, „audienţă” are aceste sensuri: AUDIÉNŢĂ, audienţe, s. f. 1. Întrevedere acordată unui solicitator de către o persoană care deţine o funcţie de răspundere. 2. Acceptare (entuziastă) a ceva. ◊ Expr. A avea audienţă la... = a trezi interesul sau a avea influenţă asupra unui public numeros. [Pr.: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia. Desigur, spunem „a avea audienţă la public”, dar asta nu însemnă că „publicul” este totuna cu „audienţa”. Şi în acest caz tot anglofonii sunt de vină, pentru că „audience” înseamnă: „the spectators or listeners assembled at a performance, for example, or attracted by a radio or television program.” În poceala limbii nu e însă nimic de aplaudat! Proverbe engleze:
Poetul lunii: B.Fundoianu/ Benjamin Fondane 
Rugă simplă O, ploaia primăverii care-a căzut din timp! lasă să-mi spăl în tine picioarele desculţe, lasă să-mi spăl în tine sufletul meu desculţ! O, ploaia racoroasă care-a căzut din timp! am întâlnit-o-n drumuri, oblică, pe moşie, cu stropii grei de soare ca boabele din spicuri. Oameni — sau poate-amurgul — în linişte ara ţelina, spintecată la nesfârşit, fugea, şi boii lingeau ploaia din cer, în arătură. Ploaie, spală pământul de baliga cuminte, cruţă pământul, ploaie, de uraganul rău, bun, în deşertul mării, setoşilor de umblet, umflă sămânţa bine şi fă-o să plesnească; samânţa de lucernă, de popuşoi, de orz, orz pentru cai, lucerna la vaci si popuşoiul fă-l, ploaie, pentru oameni cari te aşteaptă-n tinda, cu porci uscaţi de-amiază, cu vişini, cu pustiu şi cu neveste-n care ţipă copiii surzi. Şi pune frunze-n vişini: ca să se urce-omida, fă grâul: să nu moară guzganii de pamânt, şi salcii: să se poată bivolii scărpina. Lasă-n ocol să fete vacile roşcovane, lasă să se iubească, din spate, prin ogrăzi, scurţi şi cu botul umed, cânii de vânatoare. Lasă să se reverse podgoriile lumii! Fă să se coacă via şi dă-ne vinul nou, ce osteneşte capul şi limpezeşte trupul. Iar mie, dă-mi femeia pământului tău negru, albă ca şi lumina pământului tău negru, bună ca şi nutreţul pământului tău negru. Şi-n urmă, prăbuşeşte-mi lumina din văzduh, îngroapă-ma sub toată lumina din văzduh, agheazmă blestemată, ploaie de primavară. 1921, Din volumul „Privelişti” Cantece Simple: Marior Din nou ne cheamă iarna la sobă, să vorbim. Ciori au batut văzduhul ca nişte cuie şi-mi place-n urechi tăcerea cum scârţâie... Pesemne, iar au pornit, în uliţi, căruţele cu lemne. Amurg. De-ar bate-n uşă deodată, cineva, desigur că i-aş spune: intră! şi ai intra. Tăcerea-n noi şi-n seara cazută-ntre covoare, ar fierbe ca un cântec călduţ, de samovare. N-ai întreba nimica şi-ai aştepta răspuns — Ţi-aş spune: o lumină din mine s-a ascuns. Vrei să ţi-i pun la sobă pantofii de mătasă ? Ţi-aş spune: ai picioare ca iepuri mici de casă; şi vorbele-ar rămâne limpezi şi grele-n noi, ca ciorile surprinse de moarte într-un sloi. Şi mi-ar fi poate frică să nu ghicesc ce-nseamnă făptura ta, împinsă aicea dintr-o toamnă, cu capu-n mâni visată, deştept, de-atâtea ori!... — Am bănuit că-i iarna afară dupa ciori, şi-aş fi voit să-l dărui cuiva, ca să-l ascunză, sufletul, cât o umbra crescută sub o frunză. 1922, Din volumul „Privelisti” Charme Dangereux Ah, cărţile cu pagini înflorite De palide şi stranii acuarele, Cu panglici delicioase, şerpuite, Pe foile-nnegrite şi rebele. Ah, cărţile ce-n inimă-ţi pătrund Cu nostalgia zărilor fugare, Cu nostalgia zărilor ce-ascund Tulburatoare ţărmuri solitare. Departe — şters — în zarile din Sud În Neapole ori poate în Firentze; O verandă cu flori, — un Phoebus nud Şi pomii ce se-nclin cu reverenţe. Un cer de-azur bronzat, un aur fin, Pudrând prin largi boschete portocalii Si marea care râde în senin, Pe coastele romanticei Italii. Ah, viaţa nouă, plină de tumult, Cu palpitări continue de seve. Ah, viaţa care-mi pare c-o ascult, Deşi-nţeleg şi ştiu că nu-i aeve; Ah, viaţa însorită ce-o trăim Pe cărţile nostalgice şi sfinte. Ce-nchid în ele — sombru ţintirim — Iluziile-n foi — ca în morminte. Din Periodice Covoare din pereţi Covoare din pereţi, cu vânatori pe ele, copoi agili, vreun taur şi fildeşi de mistreţi; Un soare ros prin geamuri prefiră praf de aur. Covoare din pereţi, maro, albastre, roze, ascund ca-n nişte drame, un şir întreg de vieţi; tablouri anonime plângând burgheze rame. Covoare din pereţi, o, nopţile cu friguri, cu spasme, cu ftizie, cu demoni roşi şi creţi; balauri mari de stofă şi spaima de hârtie. Covoare din pereţi, va scotoci Americi, imagini, intrigi, drame, în vremi, vreun cântăreţ; şi voi n-o să-i spuneţi nici drama ce m-agită, şi-o să-l lăsaţi s-aclame (cum mă lăsaţi pe mine) – imagini, câni, drumeţi, şi crierii cocli-vor a cărţilor arame de glorii rare, beţi – Covoare din pereţi!... 1917, Din manuscrise Benjamin FondaneB. Fundoianu,[1][2][3] alias Benjamin Fondane (pseudonimele literare ale lui Benjamin Wexler [ortografiat și Wechsler]), (născut 14 noiembrie 1898, Iași - decedat 2 octombrie 1944 în lagărul nazist de exterminare Auschwitz, Polonia) a fost un critic, eseist, poet și teoretician literar franco-român de etnie evreiască. 
Perioada româneascăB. Fundoianu a debutat în 1914, la 16 ani, în revista de orientare simbolistă și modernistă Viața nouă, editată de Ovid Densușianu. Este începutul unei susținute activități de poet, publicist, eseist, om de teatru. Împreună cu regizorul Armand Pascal întemeiază teatrul de avangardă Insula. Citește mult, cu fervoare, cu o receptivitate și o siguranță a judecății critice ieșită din comun. Impresiile despre literatura franceză le strânge în volumul de note de lectură Imagini și cărți din Franța. Este tot atât de interesat de fenomenul cultural și literar românesc ca și de cel european, în special francez. În 1923 se expatriază, stabilindu-se la Paris, dar păstrează legăturile de prietenie cu scriitorii români și publică constant în revistele de avangardă din România. Astfel publică în revistele avangardei Integral, Unu, Contimporanul. De altfel, unicul volum de poezii publicat în timpul vieții și dedicat "virtual" lui Ion Minulescu, "primul clopotar al revoltei lirice românești", intitulat Priveliști, îi apare în 1930, după plecarea din țară. A tradus în franceză versuri din creația lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Vinea și Ion Minulescu. Perioada francezăIntegrat unui alt spațiu cultural, poetul va publica în Franța sub numele de Benjamin Fondane. Rămâne același comentator pasionat și receptiv al vieții literare, iar semnătura lui va apărea frecvent în revistele literare, mai cu seamă în revista Les Cahiers du Sud. Viața sa pariziană este marcată însă de dezrădăcinare (vezi poemul Exodul), de dificultatea de a scrie în franceză, deși va ajunge să stăpânească franceza scrisă într-un timp relativ scurt. Determinantă pentru evoluția spirituală a lui Benjamin Fondane a fost întâlnirea, în primăvara anului 1924, cu filosoful rus Lev Șestov, precum și cu scrierile lui Friedrich Nietzsche și Søren Kierkegaard. Personalitatea lui avea să se exprime cel mai convingător în activitățile de interpret și teoretician al poeziei moderne. În acest domeniu, gândirea lui a atins punctul de maximă originalitate. Cel mai important volum de eseuri, apărut postum, se intitulează La conscience malheureuse (Conștiința nefericită). Monografia Rimbaud le voyou (Rimbaud vântură-lume, traducere, note, comentarii și anexe de Luiza Palanciuc și Mihai Șora), Faux Traité d'Esthétique (Fals tratat de estetică, traducere, note, comentarii și anexe de Luiza Palanciuc și Mihai Șora) și Baudelaire et l'expérience du gouffre (Baudelaire și experiența abisului, traducere, note, comentarii și anexe de Luiza Palanciuc și Mihai Șora), sunt alte trei opere de meditație, de punere în cauză a statutului artei, al poeziei, în special, ca necesitate spirituală a lumii moderne. Creația poetică originală franceză a lui Benjamin Fondane a fost adunată în volumul antologic Le mal des fantômes (1980), titlul fiind ales chiar de autor și trimis soției sale, Genevieve, prin intermediul unei scrisori testament, scrisă în lagărul de sortare a evreilor de la Drancy. Scrisoarea aceasta conținea indicații precise asupra modului în care trebuia editată opera sa. Acest volum antologic a fost publicat târziu, după dispariția lui tragică, alcătuit din câteva cicluri separate de versuri Ulysse, l'Exode, Titanic, Au temps de poème, Poèmes épars. Ideile de rătăcire, de exil printre oameni, de paradis pierdut, de univers al copilăriei ca stare de grație sunt centrale poeziilor sale. Nu întâmplător este asimilat adeseori evreului rătăcitor ca tip universal al intelectualului, în speță al filosofului neliniștit, interogativ, care caută soluții pe care nu le va afla nicicând. În timpul ocupației germane a Franței este arestat de către Gestapo împreună cu sora sa mai mare Lina, în urma unui denunț cu privire la faptul că erau evrei. Amândoi au fost închiși în lagărul de la Drancy, de unde câțiva prieteni, între care Emil Cioran, care va evoca episodul în volumul său, Exerciții de admirație, Stephane Lupasco, Paulhan, au obținut eliberarea sa, dar nu și pe a Linei, care nu avea încă cetățenia franceză. Fondane refuză să părăsească lagărul fără sora sa, Lina. Ei au fost deportați la Auschwitz în mai 1944. Din nefericire, urma Linei s-a pierdut. Fondane va fi gazat după câteva luni, la 2 octombrie 1944, la Birkenau. *
Les filles du chant sont venues: -"Veux-tu de nous? Nous sommes nues, nos lèvres sentent la lavande…" -Je songe aux ravins de Finlande où dorment des soldats de gel... Les vierges de sel du poème m'ont dit: -"Il est temps qu'on nous aime! Nous sommes nues sous la peau." - Je songe aux forçats d'Allemagne: ils sont maigres sous le fouet... Les douces mères du sommeil me choient: "Couche-toi! Les orteils dressés vers la pointe du somme. La belle au bois qui dort dans 1'homme ne se nourrit que de baisers…" -Je songe aux énormes brasiers qui brûlent autour de la terre... La vieille édentée de la mort m'a dit: - "Chaque cheval a son mors. Ton lot sur terre est la mort lente. Que ça te déplaise ou non, chante! Nul être n'a droit au merci... A quoi penses-tu, ombre vague?" - O très chère, je songe à Prague ! Je n'entends pas, je n'entends plus les prières de ses synagogues... (1943)
* Neige tombée Neige tombée, neige tombée dans le siècle loin, loin de moi,dans la nuit de ma seizième année. T'ai-je oubliée, jeunesse étrange et mutinée- à peine plus réelle que le seizième siècle? Doux crépuscule! Es-tu là dans un coin de ma chambre? Clair feu de bois, est-ce toi qui ambres ma peau? Oui, les saisons ont passés; eh oui, les Décembres roulent sur les pavés le creux de leurs cerceaux. Neige tombée! Souviens-toi! Tu voyageais dans un livre. Vives, des jeunes filles entraient, au goût de sel -mortes depuis que mon désir était ivre! Qu'il eût pensé que lui seul resterait éternel Doux crépuscule! Plus tard sur les quais, les môles, tant de fois ont sangloté nos adieux ! Oui, tu t'appuies encore sur ces fraîches épaules coeur têtu pareil au vin devenu vieux. Neige tombée! Dans l'âtre, à présent, d'autres bûches flambent! Mais c'est la même chanson. Vrai!, j'ai voulu en vain pour un baiser de vos bouches descendre aux Enfers et payer la dure rançon. Doux crépuscule! La neige est tombée. C'est le siècle, c'est le vent, c'est le temps et le sang mutiné. Loin, loin de moi: où es-tu ma seizième année- à peine plus réelle que le seizième siècle? (1943, Au temps du poème) *
J'étais en train de lire un livre quand tout à coup je vis ma vitre emplir son oeil absent d'oiseaux légers et ivres Oui, il neigeait. La folle neige! Elle tombait tranquille et fraîche dans le coeur tout troué comme un filet de pêche. C'était si bon! et j'étais ivre de ces flocons heureux de vivre que ma main oublieuse, laissa tomber le livre! En ai-je vu neiger la neige dans le coeur nu ! Ah Dieu ! Que n'ai-je su garder dans mon coeur un peu de cette neige ! Toujours en train de lire un livre! Toujours en train d'écrire un livre! Et tout à coup la neige tranquille dans ma vitre (1944)
* C'est toute la douleur du monde qui est venue s'asseoir à ma table -et pouvais-je lui dire : Non? Je m'étais fait si petit, une petite chenille, et j'ai éteint la lampe -mais pouvais-je savoir qu'elle mûrissait dedans et pouvais-je m'empêcher qu'elle sortît un jour, une chanson entre ses ailes ? J'ai dit à la douleur du monde qui s'est couchée sous mon ventre : N'ai-je pas assez de la mienne? Vois: j'ai ma propre soif! On ne peut pas toujours demeurer une chenille la terre m'est rugueuse au ventre elle me fait mal votre terre je suis né pour voler… D'un bond je lui tournai le dos- mais elle était déjà dans mon songe. -Est-ce mon sang qu'elle voulait? J'ai dit la douleur du monde -C'est une ruse, une sale ruse. Voilà que tu chantes en t'en allant… -Mais à ma place, dites, l'auriez-vous oubliée? (1944, Au temps du poème) *
Je me suis déchaussé pour entrer dans la maison du passé, j'ai ouvert le piano aux dents jaunes j'ai essayé ma voix comme un couteau cassé ce n'est rien. Je vous dis que ce n'est rien. A peine un souffle qui pourrait éteindre une bougie un cœur usé qui craint les escaliers raidis une main qui tâtonne pour trouver une clé qui n'ouvre rien qui ne soit déjà ouvert depuis longtemps, une molle jambe qui fait sur le tapis des traces. Brouillon du poème “Elégies”. Le quatrième et le cinquième vers sont conservés dans la version définitive. Collection privée.
N’est-il rien qui pût nous apaiser? un peu de neige aux lèvres des étoiles, un peu de mort donnée en un baiser? Moi-même dans tout ça – Qui donc - moi-même? Fondane (Benjamin) Navigateur- Il traverse à pied, pays, poèmes, le tourbillon énorme d’hommes morts penchés sur leur journal. La fin du monde
le retrouva, assis, dans le vieux port1* –
Ștefan Popescu – Case din Răduceşti 
Ștefan Popescu – Case la Bonnieux 
Ads by: Food Buzz ) Stefan Popescu's Info - Try Free! 2) Current Phone, Address & More. Ștefan Popescu – Case pe deal  Ștefan Popescu – Case provensale
Ads by: Food Buzz We Found Stefan Popescu 1) Stefan Popescu's Info
Ștefan Popescu – Cetate medievală 
Ștefan Popescu – Femeie în roşu 
Ștefan Popescu – Golf in Villefranche-sur-Mer 
Ștefan Popescu – Grădina capelei din Finistere 
Ștefan Popescu – Jardin du Luxembourg 
Ștefan Popescu – La seceriş 
Ștefan Popescu – Luminiş de pădure 
Ștefan Popescu – Marrakech 
Ștefan Popescu – Mănăstirea cu două turle 
Ștefan Popescu – Peisaj albastru 
Ștefan Popescu – Peisaj cu case 
Ștefan Popescu – Peisaj de vară 
Ștefan Popescu – Peisaj de vară 
Ștefan Popescu – Peisaj din Predeal 
Ștefan Popescu – Peisaj provensal 
Ștefan Popescu – Scenă din Marrakech Vizitaţi blogul nostru romclub.wordpress.com Articole din presa şi toate buletinele din 2013 Sărbători Fericite şi La Mulţi Ani 2014! 1Cuvinte şi expresii românesti greşite sau rău folosite :A face diferenţa. Păcatele Limbii:
| ||||||||||||||||||||||||||
