Sensibilitatea uşoară la locul puncţiei este obişnuită şi de obicei se remite fără tratament.
Incidenţa durerii de spate generalizate după anestezia spinală nu este diferită de cea care apare după anestezia generală.
Mecanismul sugerat este aplatizarea lordozei lombare în timpul relaxării musculare care are drept rezultat întinderea capsulelor articulare, ligamentelor şi muşchilor.
Tratamentul constă în administrarea analgeticelor.
Retenţia urinară
Afectarea neurologică după anestezia spinală este excepţional de rară.
Afectarea neurologică după anestezia spinală este excepţional de rară.
Poate fi directă (traumă realizată de ac), toxică (introducerea de soluţii chimice, virusuri, bacterii), sau ischemică (ex.: afectarea vasculară care rezultă din compresiunea realizată de un hematom extradural). Poate să apară de asemenea traumă nervoasă directă în timpul intervenţiei chirurgicale sau cea care rezultă din poziţionarea incorectă a pacientului.
Afectarea neurologică trebuie evaluată imediat de neurolog, deoarece diagnosticul şi tratamentul prompt sunt esenţiale. Iritaţia radiculară tranzitorie este o durere radiculară severă spontană care este evidentă după trecerea anesteziei şi durează între 2 şi 7 zile după anestezia spinală. Incidenţa variază de la 0% la 37% şi pare a fi mai înaltă cu administrarea xilinei dar a fost observată şi cu alte anestezice, inclusiv cu bupivacaina.
Infecţia este foarte rară. Cu toate acestea , meningita, arahnoidita şi abcesul epidural pot să apară. Etiologiile posibile sunt: contaminarea chimică, infecţia virală, infecţia bacteriană.
Este realizată prin introducerea substanţei anestezice la nivel epidural.
Este realizată prin introducerea substanţei anestezice la nivel epidural.
Anatomie
Spaţiul epidural se întinde de la baza craniului până la membrana sacrococcigiana.
Posterior, este mărginit de ligamentul galben, suprafeţele anterioare ale laminelor şi procesele articulare.
Anterior, este mărginit de ligamentul longitudinal posterior ce acoperă corpii vertebrali şi discurile intervertebrale.
Lateral, este mărginit de pediculi şi gaura intervertebrală.
Are comunicare directă cu spaţiul paravertebral.
Conţine grăsime şi ţesut limfatic, ca şi vene epidurale care sunt cele mai proeminente în partea laterală a spaţiului.
Venele nu au valve şi comunică direct cu venele intracraniene.
Venele comunică deasemenea cu venele toracice şi abdominale prin gaura intervertebrală şi cu venele pelvice prin plexul venos sacrat.
Spaţiul este cel mai larg pe linia mediană şi se îngustează lateral. În regiunea lombară are 5-6 mm pe linia mediană ; în regiunea toracică are 3-5 mm.
Blocul nervos.
Blocul nervos.
Anestezicul local plasat în spaţiul epidural acţionează direct pe rădăcinile nervoase spinale localizate în partea laterală a spaţiului. Aceste rădăcini nervoase sunt acoperite de teaca durală, anestezicul local având acces la LCR prin captarea realizată de dura mater.
Inceperea blocului este mai lentă comparativ cu anestezia spinală şi intensitatea blocului motor şi senzitiv este mai mică.
Cardiovascular.
Hipotensiunea care rezultă din blocul simpatic este similară cu cea de la anestezia spinală.
Doze mari de anestezic local pot fi absorbite în circulaţia sistemică, determinând depresie miocardică.
Adrenalina utilizată odată cu anestezicul local poate fi absorbită, producând efecte sistemice ca tahicardia şi hipertensiunea.
Alte modificări fiziologice sunt similare cu cele descrise la anestezia spinală.
S-a raportat că anestezia peridurală reduce incidenţa trombozei venoase şi emboliei pulmonare după chirurgia ortopedică (se datoreşte probabil perfuziei crescute a membrelor inferioare, coagulabilitatea scăzută, agregarea plachetară scăzută şi funcţia fibrinolitică crescută).
Ace epidurale
Ace epidurale
Pentru identificarea spaţiului epidural, cel mai obişnuit sunt utilizate acele Weiss sau Tuohy 17 gauge. Aceste ace permit trecerea unui cateter 20 gauge.
Pacientul poate fi poziţionat pentru anestezia epidurală fie în şezut, fie în decubit lateral.
Aborduri
Oricare ar fi abordul, median sau paramedian, acul trebuie să intre în spaţiul epidural pe linia mediană deoarece spaţiul este cel mai larg aici şi riscul de a puncţiona venele epidurale, arterele spinale sau rădăcinile nervoase spinale, este scăzut.
Abord lombar. Se utilizează un ac 25 gauge pentru infiltraţia superficială şi profundă a anestezicului local în ligamentele interspinos şi supraspinos. Poate fi făcută o puncţie tegumentară cu un ac 15 gauge pentru a facilita pasajul acului epidural. Se avansează acul epidural prin ligamentele supraspinos şi interspinos în poziţie uşor cefalică până se ajunge la ligamentul galben
Tehnica pierderii de rezistenţă
Tehnica pierderii de rezistenţă
Se îndepărtează mandrenul şi se ataşează o seringă de sticlă sau plastic ce conţine 3 ml aer sau ser fiziologic. Se aplică presiune constantă pistonului seringii în timp ce se avansează uşor cu acul. Când vârful acului atinge spaţiul epidural există o pierdere marcată de rezistenţă la deplasarea pistonului. Alternativ, poate fi utilizată o tehnică “intermitentă”, în care modificarea de rezistenţă este testată repetat în timp ce se avansează intermitent cu acul epidural.
Tehnica picăturii suspendate
Se bazează pe principiul că o picătură de fluid plasată la nivelul orificiului acului epidural va fi aspirată în ac atunci când vârful acului este avansat în spaţiul epidural. Această presiune negativă apare prin împingerea durei realizată de vârful acului şi poate fi modificată de presiunea toracică şi de cea abdominală (ex.: sarcina, obezitate).
