C. G. Jung Psihanaliza fenomenelor religioase

4. Psihologia transferului şi alchimia

Bellica pax, vulnus dulce, suave mal (Pace războinică, dulce rană. râu sua Jol.r. Go (Confessio Amuntis, Ii. p.

Nu este deloc surprinzător că ideea căsătoriei mistice a fost chemată să joace în alchimie un rol atît de important, pentru că termenul utilizat pentru a vorbi despre ea, cel de conjuncno, de semnează în primul rînd ceea ce noi numim astăzi o combinaţie chimică, iar ceea ce atrage unul către celalalt corpurile d; com­binat este ceea ce s-a numit în zilele noastre afinitate. Odmoanî se utilizau diferite expresii care exprimau, toate, o relaţie urna.:" sau, mai precis, o relaţie erotică, ca de pildă nuptiae (nuntă), matrimonium şi conjugium (căsătorie), amiciţia (amiciţie), attra-cto şi adulatio. Prin urmare, corpurile care urmau să fie combi­nate erau reprezentate ca agens şi patiens (agent şi pacient), ca vir (bărbat) sau masculus (mascul) şi ca femina, mulier, femi-neus (femeie, feminin), sau, încă şi mai pitoresc: căţel şi căţea , cal (iapă) şi măgar², cocoş şi găină³, dragon înaripat şi dragon fără aripi⁴. Cu cît există mai mulţi termeni antropomorfi şi terio-morfi, cu atît mai manifestă este partea care revine jocurilor imaginaţiei, deci inconştientului, şi cu atît este mai clar şi faptul că gîndirea exploratoare a vechilor filozofi ai naturii era expusă tentaţiei de a părăsi terenul proprietăţilor, obscure pentru ei, ale materiei, adică de a se îndepărta de problema pur chimică,

pentru a sucomba mitului materiei. întrucîi nu este cu putinţă ca presupunerea să lipsească cu desăvîrşire, chiar şi pe cercetătorul cel mai obiectiv şi mai imparţial îl paşte riscul, din momentul în care a abordat o obscuritate în care nu a penetrat nici o lumină, să devină, în lipsa unui reper cunoscut, victima unei presupuneri inconştiente. Acest lucru nu este neapărat un rău dacă imaginea care i se oferă în locul necunoscutului este o reprezentare arha­ică, fără îndoială, dar care permite totuşi să se constituie o ana­logie nu lipsită de interes. Astfel se face că celebra viziune a cuplurilor dansînd, care 1-a pus pe Kekule" pe urma structurii unor combinaţii ale carbonului, mai precis ale benzenului, nu era nimic altceva decît imaginea acuplării, conjunct io, aşa cum a ocupat ea vreme de 17 secole spiritul alchimiştilor. Şi cu toate că aceasta era tocmai imaginea care multă vreme a dejucat interesul cercetătorilor problemei chimiei trimiţindu-l fără încetare la mitul originar al nunţii regale, ba chiar divine, ea şi-a atins to­tuşi, în viziunea lui Kekule, destinul chimic, aducînd astfel cel mai mare serviciu înţelegerii combinaţiilor organice şi dez­voltării ulterioare, fără precedent, a chimiei de sinteză. Prin ur­mare, am putea spune retrospectiv că alchimiştii au dovedit mult fler atunci cînd au făcut din acest arcanum arcanorum (arcana arcanelor)⁶, din acest donam Dei et secretum Altissimi (har al lui Dumnezeu şi taină a Celui Prea-înalt)⁷, din acest adevărat secret al fabricării aurului, culmea operei lor. La triumful tardiv al acestei idei alchimice, ar trebui să adăugăm confirmarea unei alte idei centrale a alchimiei care este transmutabilitatea ele­mentelor chimice. Eminenta semnificaţie, atît practică cît şi teo­retică, a acestor idei ar putea să ne ducă la concluzia că avem de-a face aici cu anticipări intuitive a căror fascinosum (putere de fascinaţie)⁸ s-a putut explica la lumina evoluţiei ulterioare.

Dar alchimia, degajîndu-se treptat de fundalul său mitic, nu a

făcut numai să se transforme în chimie: constatăm că ea s-a transformat totodată într-un soi de filozofie mistică. în aşa fel încît ideea de conjuncţie se arată a fi concomitent capabilă să lămurească misterul obscur al combinaţiilor chimice şi să expri­me, ca mitologemă, arhetipul unirii contrariilor, devenind astfel imaginea unei imio mystica. Or, arhetipurile nu sînt ceva exte­rior, ne-psihic, deşi ele datorează întotdeauna impresiilor primite din mediu forma pe care o îmbracă. în opoziţie cu formele exte­rioare care le traduc la un moment dat şi independent de ele, ar­hetipurile constituie esenţa vieţii unui suflet ne-individual. care este cu siguranţă înnăscut în fiecare individ, dar care nu poate ii nici modificat şi nici însuşit de personalitatea acestuia. Acest su­flet este în individul izolat ceea ce este şi în ceilalţi, pentru că el se află în toţi oamenii. El constituie suportul oricărui psih. dividual, aşa cum marea susţine valurile.

Dacă conjuncţia reprezintă o imagine capitală pentru al­chimie, iar importanţa ei practică s-a verificat în stadii ulterioare de evoluţie, ea reprezintă şi o valoare analoagă în domeniul psi­hic, ceea ce înseamnă că ea a jucat pentru cunoaşterea obscu-rităţiLor interioare ale sufletului acelaşi rol pe care 1-a avut în privinţa enigmelor materiei. Am putea spune chiar că ea nu şi-ar fi revelat niciodată eficacitatea în lumea materiei dacă n-ar fi posedat deja o putere de fascinaţie menţinînd spiritul cer­cetătorului în aceeaşi direcţie. Conjuncţia este o imagine a pri­ori care ocupă dintotdeauna un loc de prim plan în evoluţia spiritului uman. în fapt, dacă ne întoarcem în trecut pe urmele acestei idei, realizăm că există în alchimie două izvoare din care derivă ea: un izvor creştin şi unul păgîn. Izvorul creştin este fără îndoială doctrina lui Christos şi a Bisericii, a Mirelui şi Miresei (Sponsus şi Sponsa), Christos jucînd rolul Soarelui în timp ce cel al Lunii revenea Bisericii⁹. Izvorul păgîn este, pe de o parte, hi-

100