C. G. Jung Psihanaliza fenomenelor religioase

greală . Aceasta din urmă poate surveni, aşa cum s-a spus mai sus, încă de la începutul tratamentului, dar este posibil să nece­site mai întîi şi o perioadă mai lungă de discuţii, ca şi o fază de "apropiere". Acest lucru este adevărat mai ales în cazul în care pacientul prezintă rezistenţe violenţe întovărăşite de angoasă³⁵ faţă de conţinuturile activate ale inconştientului. Asemenea rezistenţe îşi au raţiunea lor de a fi şi o profundă legitimitate, de aceea nu trebuie pentru nimic în lume să încercăm să le bus-culăm prin persuasiune sau prin orice altă metodă de convingere. Nici nu trebuie să le di* îinuăm importanţa, să ie devalorizăm sau să le ridiculizăm; dimpotrivă, ele trebuie luate în serios ca nişte mecanisme de apărare de o importanţă vitală împotriva conţinuturilor extrem de puternice [ale inconştientului] pe care cu greu le putem controla. In genenl vorbind, am putea stabili ca regulă că slăbiciunea punctului i i vedere conştient este pro­porţională cu forţa rezistenţei, Acolo unde există rezistenţe puternice trebuie aşadar să fim atenţi la raportul conştient cu pa­cientul şi, eventual, să fortificăm punctul său de vedere conştient în aşa fel încît să se acuze el însuşi de inconsecvenţă, mai tîrziu,

* Haosul este doar aparent locul confruntării contrariilor. De fapt, el in­dică o "ordine", alta decît cea stabilită de lumea civilizată şi numită cosmos (în care "ceea ce se aseamănă se adună", iar contrariile se resping). în reali­tate, în haos sînt strînse laolaltă, şi fără tensiune conflicruală, toate contrariile. O confirmare a acestei idei o găsim şi la chinezi, în ''Cartea Schimbărilor'" (}7 Jing), unde citim la hexagrama nr. 3, "Dificultatea iniţiala", că unirea con­trariilor (în speţă. Cerul şi Pâmîntul, principiile yin-yang, etc.) produce o stare haotică din care nu lipseşte, însă, ordinea.

Despre negreală (nigredo) vezi şi nota *, p.123. (N. Tr.) ¹ Jung este de părere că rezistenţele pe care le arată pacientul faţă de in­conştient sînt motivate de nivelul scăzut ai dotării sale intelectuale. în fond, ne împotrivim la ceva ce nu înţelegem. în acest sens, intră in sarcina analis­tului să umple iacuneîe intelectuale aic pacientului său. (N. Tr.)

127

atunci cînd situaţia va lua un alt curs. Trebuie să facem aşa pen­tru că nu putem şti niciodată dinainte dacă conştientul fragil al bolnavului este capabil să suporte asaltul inconştientului. Mai mult chiar: trebuie să continuăm să fortificăm punctul de vedere conştient (agentul refulării după Freud ) pînă cînd, în chip spontan, bolnavul va fi în stare să permită el însuşi inconştien­tului să iasă la lumină¹. Dacă din întîmplare avem de-a face cu o psihoză latentă*⁶, care nu poate fi depistată din capul locului, putem evita erupţia devastatoare a inconştientului sau o putem para la timp, graţie acestei modalităţi prudente de a proceda. în orice caz, medicul rămîne cu conştiinţa curată, în asemenea situaţii, pentru că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a evita deznodămîntul fatal³⁷. Nu este inutil să adăugăm că o atare con­solidare a punctului de vedere conştient posedă în sine deja o mare valoare terapeutică şi este adeseori suficientă pentru a obţine rezultate satisfăcătoare. Ar fi o prejudecată eronată aceea de a crede că analiza inconştientului ar fi panaceul şi că, prin urmare, trebuie întreprinsă în toate circumstanţele. Analiza in­conştientului se aseamănă cu o intervenţie chirurgicală şi nu tre-

"Agentul refulării" este eul individului instrumentat de supraeu. Refu-larea, la Freud, împrumută întotdeauna o dimensiune morală. Jung nu se referă la o confruntare morală cu inconştientul pentru că are în vedere mai ales inconştientul arhetipal, arhetipul. Prin urmare, problema se deplasează, la el, pe planul dotării intelectuale a subiectului (pacientului). De aici nevoia de a forthica poziţia intelectuală a celui care se confruntă cu inconştientul. (N. Tr.)

⁺ Jung foloseşte aici termenul de "refulat" provocînd astfel o confuzie în­tre inconştientul colectiv, care nu este niciodată refulat, şi inconştientul per­sonal care este echivalent cu "refulatul", la Freud. El pendulează astfel între problema asimilării inconştientului personal, care ar fi sarcina psihanalistului J.eudian, şi sarcina integrării incoiiştientului colectiv, care s-ar bucura de in-'eresul junghienilor. (N. Tr.)

buie să recurgem la bisturiu decît dacă eşuează toate celelalte mijloace*. Atunci cînd inconştientul nu se impune⁺, este mai bine să-1 lăsăm în pace. De aceea cititorul ar trebui să se con­vingă că explicaţiile mele privitoare la transfer nu sînt nicide­cum expuse rutinei cotidiene a psihoterapeutului, ci mai degrabă unei descrieri a fenomenelor care se produc în cazul unei rupturi (care poate fi evitată) a obstrucţiei normale a conştientului faţă de inconştient.

Cazurile în care se pune cu cea mai mare acuitate problema arhetipală a transferului nu sînt întotdeuna ceea ce numim "ca­zuri serioase", adică maladii grave. Fără îndoială că există şi aşa ceva, dar pot exista de asemenea şi nevroze "uşoare" sau pur şi simplu oameni care au dificultăţi psihice cărora ne-ar fi dificil să le punem un diagnostic. Este remarcabil că tocmai aceste persoane pun medicului problemele cele mai dificile, de care ele suferă din plin, fără a prezenta totuşi o simptomatologie nevrotică care să ne permită să le catalogăm ca boli*. Nu le

* Analiza inconştientului nu este o practică facilă, care să poată fi înche­

iată cu succes după numai cîteva zile sau săptămîni. Ea necesită un timp
îndelungat, care se întinde adeseori pe o perioadă de mai mulţi ani, pentru că
procesul de asimilare implică transformări structurale aie mentalităţilor
conştiente, iar aceste restructurări nu se activează peste noapte. (N. Tr.)

' Inconştientul este prezent tot timpul în viaţa noastră în stare de veghe sau in somn. Jung ar trebui să se refere aici, din nou, la inconştientul colectiv, care nu este prezent neapărat, zi de zi, în viaţa noastră curentă. (N. Tr.)

* Bolile despre care pomeneşte mereu Jung nu sînt "boli" în sensul
obişnuit, medical, al cuvîntului. Nici nevrozele şi nici psihozele, atunci cînd
nu depistăm deteriorări organice care s-ar face vinovate de apariţia acestor
afecţiuni, nu pot fi numite pur şi simplu "boli". De aceea, diagnosticul pus
unor asemenea afecţiuni nu reprezintă nimic mai mult decît o încercare, de
cele mai multe ori eşuată, de a le cataloga cumva, de a le sistematiza. în orice
caz, pacientul nu are nimic de cîştigat de pe urma aplicării unor asemenea
procedee. (N. Tr.)

129

128

putem desemna decît ca o suferinţă acută,, o passio a sufletului, un morbus animi (o maladie a spiritului).

Relaţiei de încredere care s-a stabilit între bolnav şi medic, la nivelul conştient, i se opune conţinutul inconştient constelat, ale cărui proiecţii creazâ o atmosferă de iluzie care dă naştere unor neînţelegeri, sau care, dimpotrivă, produc o armonie incredibilă, acest din urmă caz fiind încă şi mai neliniştitor decît primul*. Dacă este să punem răul în faţă, primul caz ar putea interzice pur şi simplu tratamentul, în timp ce al doilea obligă la mai mari eforturi pentru a descoperi punctele de diferenţiere. în ambele cazuri constelarea inconştientului se arată a fi un factor neli­niştitor. Situaţia devine confuză, ceea ce corespunde întocmai naturii conţinutului inconştient: el este sumbru şi negru - nigrwn nigrius nigro (negru mai negru decît negrul)³⁸ - aşa cum spuneau pertinent alchimiştii, şi în plus, ea este încărcată cu ten­siuni primejdioase între polii opuşi, cu toată inimiciţia elemento-rum (ostilitatea elementelor între ele). Ne găsim astfel într-un haos impenetrabil, acest termen fiind unul din sinonimele enig­maticei prima materia . Aceasta are ca echivalent natura con­ţinutului inconştient, cu deosebirea că el nu se manifestă într-o substanţă chimică, cum este cazul în alchimie, ci în interiorul fiinţei umane. De altminteri este evident că, chiar şi la unii alchimişti, prima materia este extrasă din om, aşa cum am arătat

Mult mai simplu explicat, şi mai adecvat: relaţia care se stabileşte între pacient şi psihanalist are un caracter ambivaler>t. în fond, ea respectă struc­tura oricărui tip de relaţie interurnană: armonia adusă la extremă se trans­formă în conflict şi viceversa. (N. Tr.)